În aceasta luna, în ziua a noua, pomenirea Sfântului Apostol Iacov al lui Alfeu.
Acesta era fratele Sfântului Matei Evanghelistul, care fusese mai înainte vames, si era fiu al lui Alfeu; mergând la propovaduirea Evangheliei, arzându-se de râvna dumnezeiasca, a stricat toate capistile idolilor, tamaduind boli si gonind duhuri necurate; pentru care lucru si multimea limbilor, l-a numit samânta dumnezeiasca. Acesta umblând multa parte a lumii, si vestind pe Hristos, ca un iubitor de Hristos si patima ce-a râvnit si moartea, ca a fost rastignit pe cruce, si asa si-a dat Duhul la Dumnezeu.
Tot în aceasta zi, Preacuviosul Parintele nostru Andronic, si Atanasia sotia lui.
Acest cuvios Andronic, a fost din Antiohia cea mare, lucrator de argint, foarte cucernic, plin de fapte bune si bogat; si a luat luisi pe Atanasia, femeie curata si iubitoare de Dumnezeu; iar bogatia lor o împarteau în trei parti; o parte la saraci, alta la împodobirea bisericilor si a treia la trebuinta casei lor. Au nascut ei un fiu si o fiica, iar dupa nasterea celor doi fii, n-au mai adaugat a se cunoaste trupeste, ci amândoi se nevoiau pururea în curatie, la rugaciune, si a face bine saracilor si a cauta pe bolnavi. Traind asa doisprezece ani împreuna, fiind fiii lor la o vârsta care putea sa dea bucurie parintilor, într-o zi îmbolnavindu-se amândoi fiii au murit. Deci Andronic, nu se arata mâhnit de acea întâmplare, ci înca a strigat fericitul, acel glas al lui Iov, zicând: "Gol am iesit din pântecele maicii mele, gol ma voi si duce": "Domnul a dat, Domnul a luat". Iar femeia lui, Atanasia, avea jale nemângâiata, zdrobindu-se cu atâtea plânsuri, încât de mâhnirea cea mare atâta a slabit încât era sa moara; pentru ca zicea: "Sa mor si eu cu fiii mei". La îngroparea fiilor lor s-au adunat toti cetatenii si însusi patriarhul cu tot clerul, si i-au îngropat în biserica Sf. Iulian. Iar dupa îngropare nu voia Atanasia sa mearga la casa sa, ci sedea lânga mormântul fiilor sai plângând. La miezul noptii însa i s-a aratat ei Sfântul Mc. Iulian, în chip de calugar, zicându-i: "Pentru ce nu lasi pe cei ce sunt aicea sa se odihneasca, femeie?" Iar ea a zis: "Nu te mânia pe mine, domnule; sunt mâhnita, pentru ca doi fii am avut, si pe acestia astazi i-am îngropat împreuna". Iar el i-a zis: "Dar de ce plângi pentru dânsii? Ca în ce chip cauta firea omeneasca mâncare si nu se poate a nu-i da, asa si copiii cu cerestile bunatati se hranesc de la Hristos, pe Care roaga-L, zicând: "Dreptule judecator, daca ne-ai lipsit de cele pamântesti, nu ne lipsi de cele ceresti". Iar ea auzind acestea s-a smerit si si-a schimbat mâhnirea în bucurie, ca zicea: "Daca fiii mei vietuiesc în cer, apoi de ce plâng eu?" Si s-a întors sa mai vorbeasca cu cel ce i se aratase si nu l-a mai vazut; l-a cautat prin toata biserica, si n-a aflat pe nimeni. Atunci Atanasia a cunoscut ca vedenie a fost, si s-a spaimântat; si mergând a spus barbatului ceea ce a vazut, si s-au mângâiat amândoi. Iar nu dupa multa vreme, a zis Atanasia catre Andronic: "Lasa-ma la o mânastire, ca sa-mi plâng pacatele", si el primind cuvântul cu bucurie, fiindca dorea si el, au împartit cea mai multa parte din avutia lor la saraci, si au iertat robii ce erau cumparati, iar cealalta avutie a lor au dat-o socrului sau ca sa faca bolnita de saraci si gazda strainilor, si luându-si putina avere, cât sa le fie pe cale, au iesit noaptea din cetate numai ei amândoi. Iar fericita Atanasia întorcându-se, a vazut de departe casa sa, si cautând spre cer a zis: "Dumnezeule cel ce ai zis lui Avraam si Sarei: iesi din pamântul tau si din rudenia ta, si vino la pamântul pe care îl voi arata tie, cauta si spre noi si ne du întru frica ta. Iata pentru numele tau, am lasat casa noastra, ca sa nu ne închizi noua usile împaratiei Tale". Si plângând amândoi, au mers în calea lor si ajungând la Ierusalim s-au închinat la Sf. Locuri, si vorbind cu multi parinti, au luat binecuvântare de la dânsii. Si auzind de parintele Daniil, au mers la dânsul, si i s-au închinat lui; acesta vorbind cu ei cuvânt de mântuire, mult i-a folosit, si scriindu-le o carte i-a binecuvântat si i-a trimis la Mânastirea Tavenisiotului.
Deci mergând acolo, a dat fericitul Andronic pe sfânta lui sotie Atanasia la mânastirea de femei. Iar el întorcându-se la parintele Daniil, a primit îngerescul chip si a petrecut fericitul lânga acest parinte doisprezece ani, nevoindu-se. Dupa aceasta a rugat pe parintele sa-l lase pe el la Ierusalim sa se închine la Sfintele Locuri; iar parintele Daniil facând rugaciune i-a dat voie. Si mergând parintele Andronic în partile Egiptului, a sezut sa se odihneasca putin sub un copac, si iata dupa rânduiala lui Dumnezeu a vazut pe fericita Atanasia, femeia sa, care mergea în chip barbatesc, si s-au închinat unul catre celalalt. Deci a cunoscut Atanasia pe barbatul sau, iar el nu a cunoscut-o pe ea. Caci cum era cu putinta sa o cunoasca, ca fata ei se vestejise de înfrânare, si era neagra ca un arap: Catre aceasta înca si rânduiala sa schimbându-si, era îmbracata barbateste, si a întrebat pe Andronic, zicând: "Oare, nu esti tu ucenicul parintelui Daniil, cel ce se numeste Andronic?" Iar el a zis: "Eu sunt". Si iarasi l-a întrebat: "Unde mergi Avva Andronic?" Raspuns-a Andronic: "Ma duc la Sfintele Locuri sa ma închin; dar tu unde mergi, si cum îti este numele?" Iar ea a zis: "Ma duc si eu la Sfintele Locuri, si numele îmi este Atanasie" (pentru ca asa îsi schimbase numele). Si a zis Andronic: "Sa mergem dar împreuna". Iar Atanasie a zis: "De voiesti sa mergi cu mine, sa pui paza gurii tale ca în tacere sa calatorim". Iar el a zis: "Bine, sa fie asa precum voiesti". Grait-a Atanasie: "Sa mergem dar, si rugaciunile sfântului tau staret sa calatoreasca cu noi". Si ajungând la Sfânta Cetate si închinându-se la Sfintele Locuri, s-au întors cu tacere la Alexandria. Si a zis Atanasie catre parintele Andronic: "Voiesti, parinte, sa petrecem amândoi într-o chilie?" Raspuns-a Andronic: "Sa petrecem; însa mai întâi voi întreba pe staret daca ne va porunci noua ca împreuna sa petrecem". Si a zis Atanasie: "Mergi si întreaba, iar eu te voi astepta pe tine în schitul ce se cheama Optsprezecinicul; si de-ti va porunci parintele sa vii la mine, precum am umblat cu tacere, asa cu tacere si în chilie sa petrecem. Iar de nu vei putea sa petreci în tacere, sa nu vii la mine; ca macar si parintele de ar porunci, nu voi sa vietuiesc acolo unde nu ar fi tacere".
Si mergând Andronic la Avva Daniil, i-a spus de împreuna-calatorul sau Atanasie. Si a zis Daniil lui Andronic: "Mergând sa iubesti tacerea, si sa petreci cu Atanasie de vreme ce este calugar desavârsit". Deci a luat Andronic pe Atanasie, si l-a dus în chilia sa, si au petrecut în frica lui Dumnezeu cu tacere alti doisprezece ani; si n-a cunoscut Andronic ca Atanasie este sotia lui; pentru ca aceea se ruga cu deadinsul lui Dumnezeu ca sa nu fie cunoscuta de barbatul sau. Iar Avva Daniil adeseori venea la dânsii si-i învata. Odata fiind la dânsii, si mult graindu-le de folosul sufletului, se întorcea; si mai înainte de a sosi în chilia sa, l-a ajuns fericitul Andronic, zicându-i: "Parinte Daniel, parintele Atanasie se duce catre Domnul!" Si întorcându-se staretul, l-a aflat într-o mare fierbinteala; si a început Atanasie a plânge. Si staretul i-a zis: "Se cade sa te bucuri ca mergi sa întâmpini pe Hristos, iar nu sa plângi". Raspuns-a Atanasie: "Nu plâng pentru mine, ci pentru parintele Andronic; ci sa faci dragoste parinte, dupa îngroparea mea vei afla o scrisoare sub capatâiul meu, si citind-o sa o dai parintelui Andronic". Si facând rugaciune, s-a împartasit Atanasie cu dumnezeiestile taine, si s-a dus catre Domnul. Si au venit fratii sa îngroape trupul lui, si aflara ca era femeie cu firea ei. Iar Avva Daniil a aflat sub capatâiul ei scrisoarea si, citind-o, a dat-o lui Andronic. Atunci a cunoscut Andronic, ca femeia lui era, si toti au laudat pe Dumnezeu. Si s-a auzit aceasta în toate Lavrele, si trimitând Avva Daniil a chemat pe toti parintii cei din Egipt, si pe cei din pustiul cel mai dinauntru, si s-au adunat din toate Lavrele, si au îngropat cu cinste sfântul trup al fericitei Atanasiei, marind pe Dumnezeu cel ce i-a dat o asemenea rabdare. Iar dupa îngroparea ei, au petrecut staretul cu Andronic pâna la a saptea zi, si în ziua a saptea facând pomenirea celei ce se mutase, a voit ca sa ia pe Andronic în chilia sa; iar Andronic îl ruga zicând: "Lasa-ma aicea parinte, ca si eu sa ma îngrop cu doamna mea Atanasia". Si lasându-l staretul s-a dus; si înca nesosind el pâna la chilie l-a ajuns un calugar, zicându-i: "Parintele Andronic se duce catre Domnul". Si a trimis staretul în urma parintilor celor ce plecase, zicând: "întorceti-va cu mine la parintele Andronic; iar ei întorcându-se l-au aflat înca viu, si au luat binecuvântare de la dânsul. Iar sfârsindu-se cu pace parintele Andronic, s-a îngropat cu fericita Atanasia, laudând pe Dumnezeul cel minunat între sfintii sai. caruia se cuvine marirea, în vecii vecilor. Amin.Avraam
Tot în aceasta zi, pomenirea dreptului Avraam si a nepotului sau Lot.
Tot în aceasta zi, Preacuviosul Parintele nostru Andronic, si Atanasia sotia lui.
Acest cuvios Andronic, a fost din Antiohia cea mare, lucrator de argint, foarte cucernic, plin de fapte bune si bogat; si a luat luisi pe Atanasia, femeie curata si iubitoare de Dumnezeu; iar bogatia lor o împarteau în trei parti; o parte la saraci, alta la împodobirea bisericilor si a treia la trebuinta casei lor. Au nascut ei un fiu si o fiica, iar dupa nasterea celor doi fii, n-au mai adaugat a se cunoaste trupeste, ci amândoi se nevoiau pururea în curatie, la rugaciune, si a face bine saracilor si a cauta pe bolnavi. Traind asa doisprezece ani împreuna, fiind fiii lor la o vârsta care putea sa dea bucurie parintilor, într-o zi îmbolnavindu-se amândoi fiii au murit. Deci Andronic, nu se arata mâhnit de acea întâmplare, ci înca a strigat fericitul, acel glas al lui Iov, zicând: "Gol am iesit din pântecele maicii mele, gol ma voi si duce": "Domnul a dat, Domnul a luat". Iar femeia lui, Atanasia, avea jale nemângâiata, zdrobindu-se cu atâtea plânsuri, încât de mâhnirea cea mare atâta a slabit încât era sa moara; pentru ca zicea: "Sa mor si eu cu fiii mei". La îngroparea fiilor lor s-au adunat toti cetatenii si însusi patriarhul cu tot clerul, si i-au îngropat în biserica Sf. Iulian. Iar dupa îngropare nu voia Atanasia sa mearga la casa sa, ci sedea lânga mormântul fiilor sai plângând. La miezul noptii însa i s-a aratat ei Sfântul Mc. Iulian, în chip de calugar, zicându-i: "Pentru ce nu lasi pe cei ce sunt aicea sa se odihneasca, femeie?" Iar ea a zis: "Nu te mânia pe mine, domnule; sunt mâhnita, pentru ca doi fii am avut, si pe acestia astazi i-am îngropat împreuna". Iar el i-a zis: "Dar de ce plângi pentru dânsii? Ca în ce chip cauta firea omeneasca mâncare si nu se poate a nu-i da, asa si copiii cu cerestile bunatati se hranesc de la Hristos, pe Care roaga-L, zicând: "Dreptule judecator, daca ne-ai lipsit de cele pamântesti, nu ne lipsi de cele ceresti". Iar ea auzind acestea s-a smerit si si-a schimbat mâhnirea în bucurie, ca zicea: "Daca fiii mei vietuiesc în cer, apoi de ce plâng eu?" Si s-a întors sa mai vorbeasca cu cel ce i se aratase si nu l-a mai vazut; l-a cautat prin toata biserica, si n-a aflat pe nimeni. Atunci Atanasia a cunoscut ca vedenie a fost, si s-a spaimântat; si mergând a spus barbatului ceea ce a vazut, si s-au mângâiat amândoi. Iar nu dupa multa vreme, a zis Atanasia catre Andronic: "Lasa-ma la o mânastire, ca sa-mi plâng pacatele", si el primind cuvântul cu bucurie, fiindca dorea si el, au împartit cea mai multa parte din avutia lor la saraci, si au iertat robii ce erau cumparati, iar cealalta avutie a lor au dat-o socrului sau ca sa faca bolnita de saraci si gazda strainilor, si luându-si putina avere, cât sa le fie pe cale, au iesit noaptea din cetate numai ei amândoi. Iar fericita Atanasia întorcându-se, a vazut de departe casa sa, si cautând spre cer a zis: "Dumnezeule cel ce ai zis lui Avraam si Sarei: iesi din pamântul tau si din rudenia ta, si vino la pamântul pe care îl voi arata tie, cauta si spre noi si ne du întru frica ta. Iata pentru numele tau, am lasat casa noastra, ca sa nu ne închizi noua usile împaratiei Tale". Si plângând amândoi, au mers în calea lor si ajungând la Ierusalim s-au închinat la Sf. Locuri, si vorbind cu multi parinti, au luat binecuvântare de la dânsii. Si auzind de parintele Daniil, au mers la dânsul, si i s-au închinat lui; acesta vorbind cu ei cuvânt de mântuire, mult i-a folosit, si scriindu-le o carte i-a binecuvântat si i-a trimis la Mânastirea Tavenisiotului.
Deci mergând acolo, a dat fericitul Andronic pe sfânta lui sotie Atanasia la mânastirea de femei. Iar el întorcându-se la parintele Daniil, a primit îngerescul chip si a petrecut fericitul lânga acest parinte doisprezece ani, nevoindu-se. Dupa aceasta a rugat pe parintele sa-l lase pe el la Ierusalim sa se închine la Sfintele Locuri; iar parintele Daniil facând rugaciune i-a dat voie. Si mergând parintele Andronic în partile Egiptului, a sezut sa se odihneasca putin sub un copac, si iata dupa rânduiala lui Dumnezeu a vazut pe fericita Atanasia, femeia sa, care mergea în chip barbatesc, si s-au închinat unul catre celalalt. Deci a cunoscut Atanasia pe barbatul sau, iar el nu a cunoscut-o pe ea. Caci cum era cu putinta sa o cunoasca, ca fata ei se vestejise de înfrânare, si era neagra ca un arap: Catre aceasta înca si rânduiala sa schimbându-si, era îmbracata barbateste, si a întrebat pe Andronic, zicând: "Oare, nu esti tu ucenicul parintelui Daniil, cel ce se numeste Andronic?" Iar el a zis: "Eu sunt". Si iarasi l-a întrebat: "Unde mergi Avva Andronic?" Raspuns-a Andronic: "Ma duc la Sfintele Locuri sa ma închin; dar tu unde mergi, si cum îti este numele?" Iar ea a zis: "Ma duc si eu la Sfintele Locuri, si numele îmi este Atanasie" (pentru ca asa îsi schimbase numele). Si a zis Andronic: "Sa mergem dar împreuna". Iar Atanasie a zis: "De voiesti sa mergi cu mine, sa pui paza gurii tale ca în tacere sa calatorim". Iar el a zis: "Bine, sa fie asa precum voiesti". Grait-a Atanasie: "Sa mergem dar, si rugaciunile sfântului tau staret sa calatoreasca cu noi". Si ajungând la Sfânta Cetate si închinându-se la Sfintele Locuri, s-au întors cu tacere la Alexandria. Si a zis Atanasie catre parintele Andronic: "Voiesti, parinte, sa petrecem amândoi într-o chilie?" Raspuns-a Andronic: "Sa petrecem; însa mai întâi voi întreba pe staret daca ne va porunci noua ca împreuna sa petrecem". Si a zis Atanasie: "Mergi si întreaba, iar eu te voi astepta pe tine în schitul ce se cheama Optsprezecinicul; si de-ti va porunci parintele sa vii la mine, precum am umblat cu tacere, asa cu tacere si în chilie sa petrecem. Iar de nu vei putea sa petreci în tacere, sa nu vii la mine; ca macar si parintele de ar porunci, nu voi sa vietuiesc acolo unde nu ar fi tacere".
Si mergând Andronic la Avva Daniil, i-a spus de împreuna-calatorul sau Atanasie. Si a zis Daniil lui Andronic: "Mergând sa iubesti tacerea, si sa petreci cu Atanasie de vreme ce este calugar desavârsit". Deci a luat Andronic pe Atanasie, si l-a dus în chilia sa, si au petrecut în frica lui Dumnezeu cu tacere alti doisprezece ani; si n-a cunoscut Andronic ca Atanasie este sotia lui; pentru ca aceea se ruga cu deadinsul lui Dumnezeu ca sa nu fie cunoscuta de barbatul sau. Iar Avva Daniil adeseori venea la dânsii si-i învata. Odata fiind la dânsii, si mult graindu-le de folosul sufletului, se întorcea; si mai înainte de a sosi în chilia sa, l-a ajuns fericitul Andronic, zicându-i: "Parinte Daniel, parintele Atanasie se duce catre Domnul!" Si întorcându-se staretul, l-a aflat într-o mare fierbinteala; si a început Atanasie a plânge. Si staretul i-a zis: "Se cade sa te bucuri ca mergi sa întâmpini pe Hristos, iar nu sa plângi". Raspuns-a Atanasie: "Nu plâng pentru mine, ci pentru parintele Andronic; ci sa faci dragoste parinte, dupa îngroparea mea vei afla o scrisoare sub capatâiul meu, si citind-o sa o dai parintelui Andronic". Si facând rugaciune, s-a împartasit Atanasie cu dumnezeiestile taine, si s-a dus catre Domnul. Si au venit fratii sa îngroape trupul lui, si aflara ca era femeie cu firea ei. Iar Avva Daniil a aflat sub capatâiul ei scrisoarea si, citind-o, a dat-o lui Andronic. Atunci a cunoscut Andronic, ca femeia lui era, si toti au laudat pe Dumnezeu. Si s-a auzit aceasta în toate Lavrele, si trimitând Avva Daniil a chemat pe toti parintii cei din Egipt, si pe cei din pustiul cel mai dinauntru, si s-au adunat din toate Lavrele, si au îngropat cu cinste sfântul trup al fericitei Atanasiei, marind pe Dumnezeu cel ce i-a dat o asemenea rabdare. Iar dupa îngroparea ei, au petrecut staretul cu Andronic pâna la a saptea zi, si în ziua a saptea facând pomenirea celei ce se mutase, a voit ca sa ia pe Andronic în chilia sa; iar Andronic îl ruga zicând: "Lasa-ma aicea parinte, ca si eu sa ma îngrop cu doamna mea Atanasia". Si lasându-l staretul s-a dus; si înca nesosind el pâna la chilie l-a ajuns un calugar, zicându-i: "Parintele Andronic se duce catre Domnul". Si a trimis staretul în urma parintilor celor ce plecase, zicând: "întorceti-va cu mine la parintele Andronic; iar ei întorcându-se l-au aflat înca viu, si au luat binecuvântare de la dânsul. Iar sfârsindu-se cu pace parintele Andronic, s-a îngropat cu fericita Atanasia, laudând pe Dumnezeul cel minunat între sfintii sai. caruia se cuvine marirea, în vecii vecilor. Amin.Avraam
Tot în aceasta zi, pomenirea dreptului Avraam si a nepotului sau Lot.
Tot în aceasta zi, pomenirea dreptului Avraam si a nepotului sau Lot.
Avraam s-a nascut prin secolul al doisprezecelea inainte de Hristos la Ur, in tinutul caldeenilor. Se tragea din neamul lui Sem si era casatorit cu Sarah, ramasa fara copii. Dumnezeu il alese pe Avraam pentru a face din el parintele poporului sau. Ii spuse : "Ieşi din pământul tău, din neamul tău şi din casa tatălui tău şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta Eu. Şi Eu voi ridica din tine un popor mare, te voi binecuvânta, voi mări numele tău şi vei fi izvor de binecuvântare. Binecuvânta-voi pe cei ce te vor binecuvânta, iar pe cei ce te vor blestema îi voi blestema; şi se vor binecuvânta întru tine toate neamurile pământului" (Facere 12, 1-3). Avraam se incredinta cuvintelor Domnului si fara sa se uite in urma, isi lua pe femeia lui Sarah, pe nepotul sau Lot, avutiile si slugile sale si se duse tot inainte, catre tinutul Canaan. In schimbul credintei sale, Dumnezeu ii promise lui Avraam sa faca un legamint vesnic intre El si urmasii sai, legamint ce avea sa fie simbolizat in taierea imprejur a oricarui nascut de parte barbateasca din descendenta lui Avraam. Ca prim semn al favorurilor sale, Domnul ii dadu un fiu lui Sarah cea sterila, chiar daca si ea si barbatul ei erau foarte inaintati in virsta. Isaac deveni astfel semnul bunavointei lui Dumnezeu si simbolul viitorului Mesia, Hristos, care trebuia sa vina pentru a duce la bun sfirsit si la perfectiune promisiunile facute de Dumnezeu Sfintului Patriarh. Avraam muri intr-o batrinete fericita la virsta de o suta saptezeci si cinci de ani. Fu ingropat in pamintul din Canaan, pe ogorul pe care il cumparase ca sa ii faca mormint lui Sarah.
Cind Lot intra cu Avraam in tinutul Canaan, puse stapinire pe paminturile bogate si fertile din cimpia Iordanului si se instala in Sodoma. Dar locuitorii tinutului erau in acea vreme afundati in viciu si perversiuni. Ei atrasera minia Domnului, care hotari sa distruga orasul. Trimise totusi doi Ingeri ca sa-l vesteasca pe Lot si sa ii porunceasca sa fuga de acolo, el si ai sai. Ii spusera : "Mântuieşte-ţi sufletul tău! Să nu te uiţi înapoi, nici să te opreşti în câmp, ci fugi în munte, ca să nu pieri cu ei!" (Geneza 19 :17). In momentul in care Lot se indeparta, Dumnezeu facu sa ploua peste Sodoma si Gomora pucioasa si foc, si pacatosii murira in chinurile pe care li le pregateste pentru vesnicia in iad. Dar femeia lui Lot nu asculta porunca Domnului si se intoarse pentru a se uita in urma. Fu dintr-odata schimbata intr-o statuie de sare, sa fie de invatatura pentru generatiile ce aveau sa urmeze ca trebuie sa urmeze chemarea Domnului fara nici o privire pentru lumea si obiceiurile din care El ne-a scos.
Lot si Avraam sint praznuiti si cu ceilalti Stramosi ai lui Hristos, in duminica dinaintea Craciunului.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Poplia.
Aceasta traia pe vremea pagânului Iulian, maritata fiind mai înainte si nascând roada vrednica lui Dumnezeu, pe preotul Ion care a fost purtator de grija pentru orânduiala Bisericii, si pururea fugea de vrednicia episcopiei, pentru multa lui smerenie. Deci mergând atunci Iulian la Antiohia, având multa mândrie demonica si silind pe toti sa creada în demoni, aceasta cinstita batrâna, a început a cânta în fata împaratului cu niste fecioare: "Idolii pagânilor argint si aur, lucruri de mâini omenesti". Pentru aceasta târând-o, au batut-o tare peste obraz, atâta cât s-a rosit si pamântul de sângele ei, dar nu a fost omorâta, pâna la întoarcerea Paravatului. Acela însa, fiind înjunghiat, nu s-a mai întors, iar ea traind un an dupa aceea, cu pace s-a dus catre Domnul.
Tot în aceasta zi, Preacuviosul parintele nostru Petru.
Acest fericit ostas a fost pe vremea împaratiei lui Teofil; si fiindca era încuviintat si la frumusete si la stat, si la chipul trupului, a fost încins de împaratul mare spatar. Apoi calcând si lepadând toate lucrurile lumesti, a mers la viata calugareasca, la o mânastire ce se cheama Dafnes, si si-a pus numele Petre, în loc de Leon. Apoi s-a dus la Olimp, dupa aceea la Sfintele Locuri, apoi la Laodiceea si la Attalia, suferind toate ostenelile calatoriei. Deci fiindca întelese înaltimea vietii si a faptelor sale celor bune, l-a plecat împaratul Vasile Macedon, de a mers la Mânastirea sfântul Foca. În care nevoindu-se foarte dupa Dumnezeu, cu pace si-a dat duhul.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Avraam s-a nascut prin secolul al doisprezecelea inainte de Hristos la Ur, in tinutul caldeenilor. Se tragea din neamul lui Sem si era casatorit cu Sarah, ramasa fara copii. Dumnezeu il alese pe Avraam pentru a face din el parintele poporului sau. Ii spuse : "Ieşi din pământul tău, din neamul tău şi din casa tatălui tău şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta Eu. Şi Eu voi ridica din tine un popor mare, te voi binecuvânta, voi mări numele tău şi vei fi izvor de binecuvântare. Binecuvânta-voi pe cei ce te vor binecuvânta, iar pe cei ce te vor blestema îi voi blestema; şi se vor binecuvânta întru tine toate neamurile pământului" (Facere 12, 1-3). Avraam se incredinta cuvintelor Domnului si fara sa se uite in urma, isi lua pe femeia lui Sarah, pe nepotul sau Lot, avutiile si slugile sale si se duse tot inainte, catre tinutul Canaan. In schimbul credintei sale, Dumnezeu ii promise lui Avraam sa faca un legamint vesnic intre El si urmasii sai, legamint ce avea sa fie simbolizat in taierea imprejur a oricarui nascut de parte barbateasca din descendenta lui Avraam. Ca prim semn al favorurilor sale, Domnul ii dadu un fiu lui Sarah cea sterila, chiar daca si ea si barbatul ei erau foarte inaintati in virsta. Isaac deveni astfel semnul bunavointei lui Dumnezeu si simbolul viitorului Mesia, Hristos, care trebuia sa vina pentru a duce la bun sfirsit si la perfectiune promisiunile facute de Dumnezeu Sfintului Patriarh. Avraam muri intr-o batrinete fericita la virsta de o suta saptezeci si cinci de ani. Fu ingropat in pamintul din Canaan, pe ogorul pe care il cumparase ca sa ii faca mormint lui Sarah.
Cind Lot intra cu Avraam in tinutul Canaan, puse stapinire pe paminturile bogate si fertile din cimpia Iordanului si se instala in Sodoma. Dar locuitorii tinutului erau in acea vreme afundati in viciu si perversiuni. Ei atrasera minia Domnului, care hotari sa distruga orasul. Trimise totusi doi Ingeri ca sa-l vesteasca pe Lot si sa ii porunceasca sa fuga de acolo, el si ai sai. Ii spusera : "Mântuieşte-ţi sufletul tău! Să nu te uiţi înapoi, nici să te opreşti în câmp, ci fugi în munte, ca să nu pieri cu ei!" (Geneza 19 :17). In momentul in care Lot se indeparta, Dumnezeu facu sa ploua peste Sodoma si Gomora pucioasa si foc, si pacatosii murira in chinurile pe care li le pregateste pentru vesnicia in iad. Dar femeia lui Lot nu asculta porunca Domnului si se intoarse pentru a se uita in urma. Fu dintr-odata schimbata intr-o statuie de sare, sa fie de invatatura pentru generatiile ce aveau sa urmeze ca trebuie sa urmeze chemarea Domnului fara nici o privire pentru lumea si obiceiurile din care El ne-a scos.
Lot si Avraam sint praznuiti si cu ceilalti Stramosi ai lui Hristos, in duminica dinaintea Craciunului.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Poplia.
Aceasta traia pe vremea pagânului Iulian, maritata fiind mai înainte si nascând roada vrednica lui Dumnezeu, pe preotul Ion care a fost purtator de grija pentru orânduiala Bisericii, si pururea fugea de vrednicia episcopiei, pentru multa lui smerenie. Deci mergând atunci Iulian la Antiohia, având multa mândrie demonica si silind pe toti sa creada în demoni, aceasta cinstita batrâna, a început a cânta în fata împaratului cu niste fecioare: "Idolii pagânilor argint si aur, lucruri de mâini omenesti". Pentru aceasta târând-o, au batut-o tare peste obraz, atâta cât s-a rosit si pamântul de sângele ei, dar nu a fost omorâta, pâna la întoarcerea Paravatului. Acela însa, fiind înjunghiat, nu s-a mai întors, iar ea traind un an dupa aceea, cu pace s-a dus catre Domnul.
Tot în aceasta zi, Preacuviosul parintele nostru Petru.
Acest fericit ostas a fost pe vremea împaratiei lui Teofil; si fiindca era încuviintat si la frumusete si la stat, si la chipul trupului, a fost încins de împaratul mare spatar. Apoi calcând si lepadând toate lucrurile lumesti, a mers la viata calugareasca, la o mânastire ce se cheama Dafnes, si si-a pus numele Petre, în loc de Leon. Apoi s-a dus la Olimp, dupa aceea la Sfintele Locuri, apoi la Laodiceea si la Attalia, suferind toate ostenelile calatoriei. Deci fiindca întelese înaltimea vietii si a faptelor sale celor bune, l-a plecat împaratul Vasile Macedon, de a mers la Mânastirea sfântul Foca. În care nevoindu-se foarte dupa Dumnezeu, cu pace si-a dat duhul.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
