Canoanele Fericitului Petru, Arhiepiscopul Alexandriei si
Martirul 

(311)
Nume DenumireExpl Continut Conexiuni

1 Petru POCĂINŢA CELOR CĂZUŢI DIN PRICINA CAZNELOR (ÎN
PRIGOANE)

Deoarece s-au ajuns a patra oară Paştile în persecuţie, a fost destul
pentru cei ce au fost urmăriţi şi întemniţaţi, şi au răbdat chinuri
cumplite şl bătăi de nesuferit, şi alte multe nevoi grele, şi după aceea sau
predat din cauza neputinţei trupului, dacă aceştia la început nu au
fost reprimiţi din cauza căderii mari, căreia s-au supus, totuşi deoarece
ei mult s-au nevoit şi mult timp s-au luptat împotrivă, că nu de voie au
venit ei la aceasta, ci predându-se din cauza neputinţei trupului, fiindcă
şi rănile lui llsus se arată pe trupurile lor, şi acum au al treilea an de
plângere, să li se dea lor penitenţă, spre aducerea-aminte despre
întoarcere, alte patruzeci de zile, pe care deşi le-a ajunat Domnul şi
Mântuitorul nostru Iisus llristos după ce s-a botezat, totuşi a fost ispitit
de diavolul, astfel şi dânşii, exercitându-se mai mult în timpul acelora, şi
deşteptându-se mai tare, de aci înainte vor priveghea în rugăciuni,
meditând asupra ceea ce a zis Domnul către cel ce-l ispitea pe El să i se
închine: „Mergi înapoia mea, Satano; că scris este: Domnului
Dumnezeului tău să te închini, şi Lui singur să-i slujeşti" (Mat. 4, 10).
2 Petru POCĂINŢA CELOR CE
AU CĂZUT UŞOR
Iar celor ce numai după ce au fost întemniţaţi şi au răbdat asupririle şi
Infecţiile din temniţă, ca în strâmtoare, iar apoi fiind robiţi neluptând cu
chinurile, după multă lipsă de putere şi după oarecare orbire, s-au
înfrânt, le va ajunge un an către celălalt timp; fiindcă şi ei cu totul s-au
dat pe sineşi spre a fi asupriţi pentru numele lui Hristos, deşi au şi primit
în temniţa de la fraţi mare mângâiere, pentru care au să răsplătească
înmulţit dacă doresc a se elibera de robia prea-amară a diavolului,
aducându-şi prea bine aminte de cel ce zice: „Duhul Domnului peste
mine, pentru care m-a uns, m-a trimis spre a propovădui săracilor, a
binevesti robilor iertare şi orbilor vedere, a slobozi pe cei înfrânţi întru
uşurare, a propovădui anul cel primit al Domnului şi ziua răsplătirii"
(Isaia 61, 1-2; Luca 4, 18-19).
62 ap.; 10 sin. I
ec; 1, 2, 3, 9, 12
Anc; 73, 81 Vasile
cel Mare; 2, 5
Grig. Nyssa
3 Petru POCĂINŢA CELOR CE
S-AU PREDAT FĂRĂ
CAZNE
Iar celor ce chiar nimic nu au pătimit ceva de acest fel, şi nici nu au
arătat rod de credinţă, ci singuri au alergat la răutate şi s-au predat de
laşitate ori de frică, iar acum au venit la pocăinţă, de lipsă şi potrivit este
a li se pune înainte parabola smochinului celui neroditor, precum zice
Domnul: „Avea oarecine un smochin sădit în via lui, şi a venit căutând
rod în el, şi n-a găsit. Atunci zise către vier: Iată trei ani de când vin
căutând rod în smochinul acesta şi nu găsesc, taie-l, pentru că şi
pământul îl face nefolositor. Iar el răspunzând, zice lui: Doamne, lasă-l şi
anul acesta, până ce-l voi săpa împrejur şi voi pune gunoi, şi poate face
rod! Iar dacă nu, îl vei tăia la anul cel viitor" (Luca 13,6-9); pe care
parabolă luând-o ei înaintea ochilor, şi arătând rod vrednic de pocăinţă
în cursul unui timp îndelungat de pocăinţa, vor avea mai mult folos.
62 ap.; 6, 9 Anc.;
2 Grig. Nyssa
Nume DenumireExpl Continut Conexiuni
4 Petru OSÂNDA CELOR CE
NU SE POCĂIESC
Iar celor în privinţa cărora nu este nici o nădejde şi sunt nepocăiţi,
câştigându-şi piele de Etiop neschimbată şi împietriri de panteră, li se va
zice cele ce s-au zis celuilalt smochin: „Să nu se mai facă din tine rod în
veci, şi se uscă smochinul îndată" (Mat. 21, 19). Se plineşte asupra lor şi
cele zise de Ecclesiastul: „Ce este strâmb nu se va putea îndrepta, şi ce
lipseşte nu se va putea număra" (Ecclesiast 1, 15); că de nu se va
îndrepta mai înainte cel strâmb, este cu neputinţă să se împodobească;
şi de se va împlini mai întâi lipsa, este cu neputinţă a se număra aceasta.
Drept aceea şi la sfârşit li se va întâmpla lor cele zise de Isaia proorocii):
„Şi vor vedea deci, zice, mădularele oamenilor care s-au lepădat de
mine; că viermele lor nu va muri şi focul lor nu se va stinge, şi vor li spre
vedere la tot trupul" (ls. 66, 24). Fiindcă şi precum mai înainte s-a zis de
dânsul: „iar cei nedrepţi ca marea înviforată, aşa se vor tulbura, şi nu
vor putea sa se odihnească; şi cei nelegiuiţi nu se vor putea bucura, a zis
Dumnezeu" (Is. 20, 21).
62. ap.; 10 sin. I
ec; 9 Anc; 2 Grig.
Nyssa; 84, 85
Vasile cel Mare
5 Petru POCĂINŢA CELOR
PREFĂCUŢI (CE I-AU
VICLENIT PE
VRĂJMAŞI)
Iar în privinţa celor ce s-au prefăcut ca David, care s-a făcut epileptic ca
sa nu moară, căci n-a fost epileptic, ci care nu au iscălit simplu cele de
lepădat, şi după multă strâmtoare şi-au bătut joc de vicleniile
vrăjmaşilor, ea nişte copii cuminţi şi înţelepţi între copiii fără de
înţelepciune, şi, sau ca şi cum au trecut prin altare, sau ca şi cum cu
mâna, sau ca şi cum au pus păgâni în locul lor, deoarece, precum am
auzit, unii dintre cei ce au mărturisit au dat iertare unora dintre aceia,
căci mai ales cu multă evlavie au evitat ca însuşi cu mâinile lor să facă
focul şi să tămâieze pe demonii necuraţi, şi deoarece prin ignoranţă a
rămas ascuns că ei au făcut această nebunie, totuşi li se va mai da
acestora un timp de şase luni pentru convertirea la pocăinţă; astfel şi ei
mai mult vor avea folos, cugetând neîncetat la cele spuse de prooroc şi
care zic: „Prunc s-a născut nouă, fiu s-a dat nouă, a cărui stăpânire peste
umărul Lui si numele lui se cheamă înger de mare sfat" (Is. 9, 6); carele
precum ştiţi a zămislirii celuilalt prunc, care mai înainte a propovăduit
înaintea feţei ieşirii lui pocăinţa spre iertarea păcatelor, s-a zămislit şi el
însuşi ca să propovăduiască pocăinţa, căci noi îi auzim pe amândoi
propovăduind mai întâi nu numai despre pocăinţă, ci şi despre
împărăţia cerurilor, care, precum am învăţat, înlăuntrul nostru este
(Luca 17, 21), că aproape de noi este cuvântul pe care-l credem în gura
noastră şi în inima noastră; despre care şi ei aducându-şi aminte se vor
învăţa a mărturisi cu gura lor pe Domnul lisus, crezând în inima lor: că
Dumnezeu l-a sculat pe El din morţi; pe cure auzindu-le că cu inima se
crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire (Rom. 10,
8).
62 ap.; 1-6 Anc; 7
Petru Alex.; 2
Grig. Nyssa
6 Petru POCĂINŢA ROBILOR
CREŞTINI CARE AU
JERTFIT DE SILĂ
Iar în privinţa celor ce au pus sclavi creştini să jertfească idolilor în locul
lor, şi sclavii, ca unii care sunt sub stăpânire, şi sunt într-un fel oarecare
întemniţaţi de stăpâni şi îngrozindu-se de aceştia şi de frica lor, au venit
şi au alunecat la aceasta, aceia într-un an vor arăta faptele pocăinţei,
învăţându-se pentru viitor să facă voia lui Dumnezeu şi să se teamă de El
ca robi ai lui Hristos, mai ales auzind că fiecare, dacă va face ceva bine,
aceasta va lua de la Domnul, fie rob, fie slobod (Ef. 6, 8).
62 ap.; 3 Anc. 3
Grig. Nyssa
Nume DenumireExpl Continut Conexiuni
7 Petru POCĂINŢA CELOR CE
ŞI-AU PUS ROBI
CREŞTINI SĂ
JERTFEASCĂ
Iar cei liberi, adică stăpânii acelor sclavi, care au fost siliţi să jertfească
idolilor, trei ani se vor cerceta întru pocăinţă, ca unii care s-au făţărnicii
şi au primit pe cei ce sunt împreună sclavi să jertfească idolilor, fiindcă
nu au ascultat pe Apostolul, care voieşte ca stăpânii să facă aceeaşi ce
fac sclavii, lăsând ameninţările, ştiind, zice Apostolul, că Domnul din
ceruri şi al nostru, şi al lor este (Ef. 6, 9). Iar dacă toţi avem un Domn,
care nu caută la faţă, „căci şi toate şi întru toţi este Hristos, şi între
barbari şi între sciţi, şi între sclavi şi între slobozi" (Col. 3, 11), deci sunt
datori a reflecta asupra celor ce le-au făcut voind a-şi mântui sufletele
lor cei ce pe sclavii, care sunt laolaltă, i-au atras la idolatrie, care şi ei
puteau scăpa, dacă li s-ar fi dat lor dreptate şi ce este potrivit, precum
zice iarăşi Apostolul (Col. 4, 1)
62 ap.; 1, 6 Anc.;
5 Petru Alex.; 2
Grig. Nyssa
8 Petru RÂNDUIALĂ PENTRU
CEI CE AU FOST
VÂNDUŢI (TRĂDAŢI)
Iar în privinţa celor ce au fost trădaţi şi au căzut, sau care singuri au
intrat în luptă şi au mărturisit că sunt creştini, şi au fost aruncaţi în
temniţă, fiind chinuiţi, raţional este a le da ajutor întru veselia inimii, şi
a-i face părtaşi la toate, şi în rugăciuni, şi întru cuminecarea sângelui şi
trupului lui Hristos, şi în mângâierea cuvântului, pentru ca mai cu tărie
nevoindu-se, să se învrednicească şi ei de darul chemării celei de sus.
„Fiind că chiar de şapte ori, zice, de va cădea dreptul, iarăşi se vii ridica"
(Pilde 26, I 26,16) ceea ce dacă ar fi tăcut toţi cei căzuţi, ar fi arătat
pocăinţa cea mai depliuă şi din toată inima.
62 ap.; 12 sin. I ec
3 Anc.; 9 Petru
Alex.; 3 Vasile cel
Mare
Nume DenumireExpl Continut Conexiuni
9 Petru SFAT PENTRU CEI CE
CAUTĂ ISPITA
Şi în privinţa celor ce ca treziţi din somn au sărit în lupta cea aducătoare
de chinuri şi care va avea loc în viitor, şi care îşi pricinuiesc loruşi ispită
de a se lupta cu marea şi cu multe valuri, dar care mai ales împotriva
fraţilor aprind jăratecul păcătoşilor, cu aceştia încă trebuie să se
comunice, deoarece în numele lui Hristos au venit la aceasta, deşi nu iau
aminte la cuvintele Lui, care învaţă: „Rugaţi-vă să nu intraţi în ispită", şi
care iarăşi zice către Tatăl în rugăciune: „Şi nu ne duce în ispită, ci ne
mântuieste de cel viclean" (Luca 11, 4); şi poate că aceia nici nu ştiu că
însuşi Stăpânul şi învăţătorul nostru de multe ori i-a evitat pe cei ce
voiau a-L instiga, şi că uneori pleca într-un ţinut aproape de pustie (Ioan
11, 54), şi că atunci când s-a apropiat vremea patimii Lui nu s-a predat,
ci a aşteptat până ce au venit asupra Lui cu săbii şi cu furci; atunci zise
către ei: „Ca la un tâlhar aţi ieşit, cu săbii şi cu furci să mă prindeţi" (Mc.
14, 48), care l-au şi dat pe El, zice, lui Pilat; dar celor ce întru
asemănarea Lui şi după scopul Lui au umblat, au pătimit, aducându-şi
aminte de cuvintele Lui dumnezeieşti, prin care ne ajută pe noi în
prigoane, zice: „Luaţi aminte de voi, că vă vor da pe voi la adunări şi în
sinagogile lor vă vor bate pe voi"; „şi vă vor da" a zis, iar nu: „predaţi-vă
singuri pe voi". „Şi vă vor duce, zice, înaintea dregătorilor şi împăraţilor
pentru numele Meu" (Lc. 11, 12), „dar să nu vă duceţi înşivă; fiindcă el
voieşte ca şi noi, persecutaţi fiind pentru numele Lui, să pribegim din loc
în loc"; precum iarăşi îl auzim că zice: „Şi dacă vă alungă pe voi din
cetatea aceasta, fugiţi în cealaltă" (Mt. 10, 23); căci El nu voieşte să ne
ducem singuri către scutierii şi lăncierii diavolului, ca să nu ne facem lor
pricinuitori şi de mai multe morţi, ca şi cum i-am sili pe aceştia să se
sălbăticească şi mai tare şi să săvârşească deplin faptele de moarte
aducătoare, ci dimpotrivă, El voieşte să aşteptăm şi să avem grijă de noi,
să priveghem şi să ne rugăm ca să nu intrăm în ispită (Mt. 26,41). Astfel,
Ştefan, cel dintâi care a primit martiriul pe urmele Lui, târât fiind în
Ierusalim de cei fără de lege şi adus fiind in sinedriu, a fost împroşcat cu
pietre, în numele lui Hristos, s-a slăvit rugându-se şi zicând: „Doamne,
nu le socoti lor păcatul acesta" (F. Ap. 7, 60); astfel şi lui lacob al doilea,
prins fiind de Irod, cu sabia i s-a tăiat capul; astfel şi lui Petru, cel mai
ales dintre apostoli, de multe ori fiind prins şi închis şi necinstit, mai pe
urmă s-a răstignit în Roma; de asemenea şi preavestitului Pavel, fiind
predat de multe ori, şi primejduit pană la moarte, şi mult nevoindu-se, şi
întru multe prigoane şi necazuri lăudându-se, şi lui întru aceeaşi cetate i
s-a tăiat capul cu sabia, care întru cele ce s-a lăudat a isprăvit; şi că în
Damasc s-a slobozit cu coşniţa noaptea peste zid şi a scăpat din mâinile
celui ce căuta să-l prindă. Căci cea dintâi ţintă a lor a fost să
binevestească si să înveţe cuvântul lui Dumnezeu, întru care întărind pe
fraţi ca să rămână în credinţă; ziceau ei şi că prin multe necazuri trebuie
să intrăm noi întru împărăţia lui Dumnezeu (F. Ap. 14,22); căci ei nu
căutau folosul lor, ci al multora, ca să se mântuiască (I Cor. 10, 33). Şi
sunt multe încă de a le spune lor în privinţa aceasta, pentru ca să lucreze
în chip cuvenit, dar, precum zice Apostolul, nu ne ajunge vremea aspune
(Evr. 11, 32).
62 ap.; 3, 5 Anc.;
8 Petru Alex.; 2
Grig. Nyssa
Nume DenumireExpl Continut Conexiuni
10
Petru
OSÂNDA CLERICILOR
CĂZUŢI
Drept aceea, nu este raţional să mai rămână în slujba bisericească acei
clerici care au fugit de martiriu, au căzut şi iarăşi au luptat, fiindcă au
părăsit turma Domnului şi pe sine s-au batjocorit, ceea ce nici unul
dintre apostoli nu a făcut. Căci şi fericitul Apostol Pavel, care multe
prigoane a suferit şi s-a distins prin multe biruinţe din lupte, cunoscând
că mai bine este a se libera şi a fi cu Hristos, adaugă şi spune: „Dar a mai
rămânea în trup este mai trebuincios pentru voi" (Filip. 1, 24); căci
având în vedere nu folosul său, ci al multora, ca să se mântuiască, a
socotit că este mai necesar a rămânea cu fraţii şi a purta grijă de ei
decât a se odihni (I Cor. 10, 33); care voieşte ca cel ce învaţă să fie
model credincioşilor în învăţătură (Rom. 12, 7). Drept aceea, cei osândiţi
în temniţă, căzând din slujbă şi s-au întors iarăşi la luptă, sunt foarte
nechibzuiţi; căci cum se roagă ei pentru ceea ce au părăsit, putând să fie
fraţilor de folos în acelaşi timp? Fiindcă până ce nu greşiseră, aveau
iertare pentru fapta lor nesocotită; iar dacă au greşit, ca unii care s-au
mândrit şi s-au prîhănit pe sine, nu mai pot să slujească; din care cauză
să se îngrijească mai vârtos întru smerenie cum să sfârşească viaţa
părăsind slava cea deşartă. Căci acelora este suficientă comuniunea ce
vor avea în linişte şi în deplinătate din ambele motive, atâi pentru ca să
nu li se pară că au fost împovăraţi când vor fi duşi cu sila din
descompunerea de aici, cât şi pentru ca unii căzând să un pretexteze că
au slăbit din pricina penitenţei, care mai mult decât toţi ceilalţi vor avea
ruşine si ocură, in chipul aceluia care a pus temelie, dar nu a fost în stare
să o desăvârşească. Că, zice, toţi cei ce trec pe acolo vor începe să-l
batjocorească zicând: „Omul acesta a pus temelie şi n-a fost în stare să
desăvârşească" (Luca 14,29-30).
62 ap.; 10 sin. I
ec; 1, 2 Anc; 3
Atanasie cel
Mare; 10 Vasile
cel Mare; 2 Teof.
Alex.
Nume DenumireExpl Continut Conexiuni
11
Petru
CEI CE S-AU
PRIMEJDUIT PENTRU
FRAŢI
Iar cei ce, intrând la început în toiul prigoanei, au stat în faţa judecăţii, şi
privind sfinţii mucenici, s-au grăbit către răsplata chemării de sus, şi
străduindu-se cu bună râvnă, s-au supus pe sine la această mucenicie,
întrebuinţând multă îndrăzneală, mai ales văzând pe cei ce se chinuiesc
şi pe cei ce cad, din cauza cărora mânaţi fiind de un glas intern şi
îndemnându-se să poarte război împotriva celui ce se împotriveşte, se
sârguiau spre aceasta, ca să nu i se pară diavolului întru sine că este
înţelept din cauză că i s-a părut că biruieşte prin viclenie (Pilde 3, 7), deşi
s-a tăinuit că a fost biruit de cei ce au suportat chinuri prin sfâşierile
trupului şi prin bătăi, şi prin ascuţişul săbiei, şi arderile focului, şi
cufundările în apă; şi pentru aceştia, care au scăpat cu credinţă, să se
facă rugăciuni şi cereri, şi se cuvine a fi cu considerare la cei ce s-au
pedepsit în temniţă şi au suferit de foame şi de sete, ori la cei afară de
temniţă ce înaintea judecăţii foarte s-au muncit prin sfâşierea trupului şi
bătăi, şi mai pe urmă s-au biruit de slăbiciunea trupului. Că întru nimic
nu se vatămă cineva dacă pătimim şi ne doare împreună cu cei ce plâng,
şi suspină pentru cei ce s-au biruit în nevoinţă de multă silă a diavolului
uneltitor, adică pentru părinţi, sau fraţi, sau fii; căci ştim că şi pentru
credinţa altora au dobândit unii bunătatea lui Dumnezeu, întru iertarea
păcatelor şi sănătatea trupului şi învierea morţilor. Deci aducându-ne
aminte de multele lor patimi şi mizerii, pe care le-au suferit pentru
numele lui Hristos, şi aducându-ne aminte că ei s-au şi pocăit şi s-au
tânguit de cele ce ei s-au făcut prin trădare, întru slăbiciunea şi
omorârea trupului, ba încă şi dovedind despre sine că au trăit viaţă
retrasă, ne rugăm şi ne cucerim împreună pentru curăţirea lor pe lângă
celelalte de cuviinţă, prin acela care s-a făcut Mijlocitor către Tatăl
pentru noi, cel ce curăţeste păcatele noastre. „Căci, zice, chiar de ar
păcătui cineva, avem pe lisus Hristos mijlocitor drept către Tatăl, şi El
este împăcare pentru păcatele noastre" (1 Ioan 2, 1-2).
62 ap.; 4 Anc.; 9
Petru Alex.; 2
Grig. Nyssa
12
Petru
CEI CE S-AU
RĂSCUMPĂRAT
Iar celor ce au dat arginţi ca să aibă deplină linişte de orice primejdie, să
nu li se aducă învinovăţire; fiindcă au suferit pagubă şi pierdere de bani
spre a nu se păgubi de sufletul lor, ori să-l piardă; ceea ce alţii din
lăcomie urâta nu au făcut; cu toate că Domnul zice: „Că ce va folosi
omului de ar dobândi lumea întreaga, iar de sufletul său se va păgubi,
sau îl va pierde?" Şi iarăşi: „că nu puteţi sluji Iui Dumnezeu şi lui
mamona" (Mt. 6, 24; Lc. 16, 13). Fiindcă aceia s-au arătat slujind lui
Dumnezeu, urând argintii şi călcându-i în picioare, defăimându-i şi
îndeplinind şi prin aceasta cele scrise: „Răscumpărarea sufletului omului
este bogăţia sa" (Pilde 13, 8). Căci şi în Faptele Apostolilor am citit că cei
târâţi în Tesalonic Ia mai-marii cetăţii, în locul lui Pavel şi Sila, s-au
liberat prin saturare cu bani. Că după ce mult i-au asuprit pentru
numele Iui Hristos şi după ce au tulburat gloatele şi pe mai-marii cetăţii,
„luând ei, zice, din destul de la Iason şi de la ceilalţi, i-au liberat. Iar fraţii
îndată noaptea au trimis pe Pavel şi pe Sila la Bereea" (F. Ap. 17, 9-10).
62 ap.; 5 Anc.
Nume DenumireExpl Continut Conexiuni
13
Petru
CEI CE SE FERESC
DIN CALEA
VRĂJMAŞULUI
Drept aceea, nici cei ce au părăsit toate pentru mântuirea sufletului si sau
depărtat să nu se învinovăţească, fiindcă s-ar fi prins alţii din cauza
lor; căci şi în Efes în locul lui Pavel au târât în teatru pe Gaiu şi pe
Aristarh, pe soţii lui Pavel, şi voind el să meargă în popor, fiindcă din
cauza lui s-a făcut tulburarea; deoarece a înduplecat şi a convertit mult
popor spre cinstirea de Dumnezeu „nu I-au lăsat pe el învăţăceii", se
spune, „ba chiar şi unele dintre căpeteniile Asiei, prieteni fiindu-i,
trimiţând la el, îl rugau să nu se ducă la teatru" (F. Ap. 19, 30, 31); iar
dacă unii ar stărui, batjocorind pe cei ce cu curăţenie iau aminte la cel ce
zice: „Mântuind, mântuieşte-ţi sufletul tău, şi să nu priveşti înapoi" (Fac.
19, 17), să-şi aducă aminte de Petru, cel distins între apostoli, care
aruncat fiind în temniţă şi predat la patru căpetenii cu câte patru ostaşi
ca să-l păzească, a fugit noaptea şi s-a liberat din mâna ucigaşului Irod, şi
din toată aşteptarea poporului iudeilor, după porunca îngerului
Domnului, şi făcându-se ziuă, se spune, nu puţină tulburare era între
ostaşi, oare ce s-a făcut cu Petru? Irod deci căutându-l şi negăsindu-l,
cercetând pe păzitori, a poruncit să fie sugrumaţi (cf. F. Ap. 12, 4-19),
din cauza cărora nici o învinuire nu atinge pe Petru, căci se putea,
văzând şi ei ceea ce s-a făcut, să scape, precum şi toţi pruncii din
Bethleem, si din toate hotarele lui, dacă părinţii lor ar fi ştiut ceea ce se
va întâmpla, caci s-au omorât de ucigaşul Irod din cauză că el căuta să se
piardă un prunc, dar care şi el a scăpat după porunca înge-rului
Domnului, atunci în grabă a început a prăda şi cu iuţeală a jefui po-trivit
chemării numelui, precum s-a scris: „Cheamă numele Lui, pradă în
grabă, jefuieşte la iuţeală; pentru că mai înainte de a şti copilul să
cheme pe tatăl său şi pe mama sa se va lua puterea Damascului şi
prazile Samariei înaintea regelui Asiriei" (Is. 8, 3-4). Deci şi magii, cei ce
au fost prădaţi şi jefuiţi, eu supunere şi cu cinstire se închină pruncului, şi
deschizându-şi vistieriile şi aducându-i preapotrivite şi preacuviincioase
daruri, aur, tămâie şi smirnă, ca unui împărat şi Dumnezeu, şi om; drept
aceea nu au socotit ei a fi demn să se întoarcă la împăratul asirian, fiind
călăuziţi de Providenţă. „Că luând înştiinţare prin vis, se spune, să nu se
întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor" (Mt. 2, 16). Deci văzând
Irod, vărsătorul de sânge, că a fost înşelat de magi, s-a mâniat foarte şi
trimiţând, se spune, a omorât pe toţi pruncii din Bethleem şi din toate
hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul aflat de la magi (Mt. 2, 11-
16); cu care căutând să omoare şi pe celălalt prunc născut mai înainte de
el şi neaflându-I, a ucis pe tatăl lui, pe Zaharia, între templu şi altar (Mt.
23, 25), scăpând pruncul cu Elisabeta, mama lui, pentru ceea ce ei cu
nimic nu se învinovăţesc.
62 ap.; 3, 5 Anc; 2
Grig. Nyssa
Nume DenumireExpl Continut Conexiuni
14
Petru
DESPRE
MĂRTURISITORI
Iar dacă unii au suferit multă silă şi nevoie, căscându-li-se gura, şi
suferind în legături, şi au rămas statornici în mărturisirea credinţei, şi au
fost statornici când li s-au ars mâinile, aducându-i fără voie la jertfa
nesfinţită; după cum mi-au scris mie din temniţă de trei ori fericiţii
mucenici, precum şi alţi împreună slujitori, în privinţa celor din Libia -
unii ca aceştia, mai ales când împreună mărturisesc pentru sine şi
pentru alţi fraţi, pot să fie în slujba lor, rânduiţi fiind între mărturisitori,
întocmai ca şi cel omorâţi în multe chinuri, şi care nu mai pot să
vorbească şi să-şi ridice cuvântul, sau să se mişte spre a sta împotriva
celor care-i chinuiesc în zadar; dar care nu s-au învoit cu urâciunea
acelora, precum cu adevărat iarăşi am auzit de la cei împreună slujitori.
Deci se vor pune între mărturisitori şi toţi aceia care vieţuiesc după
Timotei şi ascultă de cel ce zice: „Urmăreşte dreptatea, frica de
Dumnezeu, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea; luptă-te cu lupta
bună a credinţei, apucă viaţa cea veşnica, la care ai fost chemat, şi ai
mărturisit mărturisirea cea bună înaintea liniilor martori'' (1 Tim 6, 11-
12).
62 ap.; 3, 5 Anc.
15
Petru
POSTUL DE
MIERCUREA ŞI
VINEREA
Nu ne va învinovăţi cineva pe noi fiindcă ţinem miercurea şi vinerea, în
care cu drept cuvânt ni s-a poruncit nouă după predanisire să ajunăm;
de o parte miercurea, din cauza sfatului făcut de Iuda pentru vinderea
Domnului; iar de altă parte vinerea, pentru că a pătimit El pentru noi; iar
duminica o ţinem zi de bucurie pentru cel ce a înviat în ea, întru care am
primit să nu plecăm nici genunchii.
66, 69 ap.; 29, 89
Trul.; 49, 51 Laod.

Canoanele lui Nicolae al Constantinopolului (1011-1086)

Canoanele lui Nicolae al Constantinopolului (1086-1011)
Nume Denumire Expl Continut Conexiuni
1 Nicolae
(1086-1011)

CĂLUGĂRII POT INTRA ÎN ALTAR

Întrebare. Cuvine-se monahului a intra în sfântul altar, căci aceasta se
opreşte de canonul 33 al sfântului sinod Trulan, care nu îngăduie celui ce
nu este pecetluit întru citeţ sau monahului a cânta sau citi pe amvon;
asemenea si canonul 15 de la Laodiceea si al 14-lea al sinodului al doilea
de la Niceea?
Răspuns. Este oprit ca monahul fără de hirotesie să îndeplinească de pe
amvon ca citeţul slujbele citeţului; dar socotesc că pentru cinstea
cuvenită schimei monahale nu trebuie să se oprească monahul care nu sa
făcut vinovat de nici o infracţiune de a intra în altar pentru ca să aprindă
lumânări si candele.
33, 69 Trul; 14
sin. VII ec; 15,
19, 21, 44
Laod.
2 Nicolae
(1086-1011)

ÎNGENUNCHERE A NU ESTE OPRITĂ ÎN ZILE HOTĂRÂTE

Întrebare. Se cuvine a nu pleca genunchii sâmbăta, precum nici duminica,
nici în Cincizecime?
Răspuns. De canon nu s-a oprit; mulţi însă nu pleacă genunchii din cauză
cu sâmbăta nici nu ajunează.
66 ap.; 20 sin.
I ec.; 55, 66, 90
Trul.; 18
Gangr.; 29
Laod.; 15
Petru Alex.; 91
Vasile cel
Mare; 1 Teofil
Alex.
3 Nicolae
(1086-1011)
POSTUL SÂNTEIMĂRII

Întrebare. Trebuie să ţinem postul lunii lui august?
Răspuns. Mai înainte postul a fost în acest timp, dar apoi s-a strămutat
pentru ca să nu cadă laolaltă cu posturile altor popoare, care se ţin de
acest timp. De altfel, mulţi oameni tin si acum postul acesta.
4 Nicolae
(1086-1011)

CEL ÎNDRĂCIT NU SE CUMINECĂ

întrebare.  Cuvine-se cel demonizat a se împărtăşi cu Sfintele Taine?
Fiindcă Sfântul Timotei la întrebarea în această privinţă a răspuns într-alt
fel, şi Sfinţii Apostoli într-alt fel, şi urmaşii lor într-alt fel.
Răspuns. Dacă cineva pătimeşte de veninul negru, încât se pare că este
îndrăcit, nu se va opri; dar dacă cu adevărat este demonizat, nicidecum
nu se va învrednici de cele sfinte, fiindcă lumina nu are nici o comuniune
cu întunericul.
79 ap.; 60
Trul.; 2, 3, 4,
14 Timotei
Alex.
5 Nicolae
(1086-1011)
FOLOSIREA
PRESCURILOR
Întrebare. Cuvine-se preotului să mănânce fără deosebire şi cum voieşte
cele aduse în biserică, precum prescurile şi vinul? şi de se cuvine a le
mânca ca pâinea obişnuită? şi ce trebuie să facă dacă s-ar aduna multe de
acestea?
Răspuns. Părţile din prescura care s-a înălţat să nu se mănânce decât
numai în biserică, până ce se vor consuma toate; iar părţile din celelalte
prescuri se pot mânca şi afară de biserică, însă separat şi singure. Iar nu
cu lapte şi cu brânză şi cu ouă şi cu peşti.
3, 4, 38, 41
ap.; 7, 8 Gang.;
37 Cartag.; 8
Teofil Alex.
6 Nicolae
(1086-1011)
LEGĂTURA
EGUMENULUI.
RÂNDUIALĂ
PENTRU
PLECAREA
CĂLUGĂRULUI
DIN MĂNĂSTIRE
Întrebare. Daca un călugăr, oriunde ar fi primit tunderea, se tulbură
sufleteşte de oarecare întâmplare, şi voind să se îndepărteze din
mănăsire din cauza aceasta ar primi legătura de la proestosul său, ce să
facă în acest caz călugărul acela? să desconsidere tulburarea sau legătura?
Răspuns. Se cuvine să spună proestosului ceea ce îl tulbura; şi dacă din
cauza aceasta se arată primejdie, să se îndepărteze de acolo şi să nu ţină
seama de legătura impusa lui de proestos.
4 sin. IV ec.;
21 sin. VII ec.;
13 Cartag.; 2,
3, 4 sin. l-ll
Nume DenumireExpl Continut Conexiuni
7 Nicolae
(1086-1011)
LEGĂTURA
EGUMENULUI.
STĂREŢIA NU SE
MOŞTENEŞTE
Întrebare. Dacă egumenul, săvârşindu-se, a lăsat pe altul în locul său,
dându-i legătura să nu se îndepărteze din acea mănăstire; dar acesta,
cunoscându-şi neputinţa sa, s-ar îndepărta. Ce trebuie dar să facă în
privinţa acestei legături?
Răspuns. Legătura este fără de temei, şi din cauza aceasta este fără tărie,
şi cel legat, mergând la arhiereu şi informându-l despre cele privitoare la
sine, se va dezlega.
32 ap.; 14
Sard.; 141
Cartag
8 Nicolae
(1086-1011)
PREOŢII
CATERISIŢI SI CEI
CE PĂRĂSESC
PREOŢIA SE
NUMĂRĂ ÎNTRE
MIRENI
Întrebare. Oare se cuvine preotului caterisit pentru vinovăţii, sau care a
părăsit preoţia de bunăvoie, conştient fiind de vinovăţia sa, să zică: „Bine
este cuvantat Dumnezeu", sau: „Dumnezeu ne milostiveste pe noi", sau:
„Adevăratului Hristos", să tămâieze cu cădelniţa sau să se împărtăşească
în altar?
Răspuns. Nu. Ci se va rândui în locul mirenilor.
5, 17, 62 ap.;
12 sin. I ec; 9
sin. III ec; 7, 14
sin. IV ec;
21,26 Trul.; 9
Neocez.; 36
Cartag.; 16 sin.
I-II; 3,27 Vasile
cel Mare; 3
Chirii Alex.
9 Nicolae
(1086-1011)
CEI PUSI SUB
CERCETARE
DUHOVNICEASC
Ă NU SE
BINECUVÂNTEAZ
Ă
Întrebare. Ce însemnează ceea ce zice Sfântul Vasile în privinţa epitimiilor
mici: Fie înlăturat de la binecuvântare potrivit măsurii greşelii?
Răspuns. însemnează a se lipsi cineva de binecuvântarea care se dă în
biserică.
10 Nicolae
(1086-1011)
CUMINECĂTURA
SI ANAFORA. CEI
OPRIŢI DE LA
CUMINECARE
NU POT LUA NICI
ANAFURA
Întrebare. Se cuvine ca cei opriţi de la sfintele daruri să mănânce
prescurile înălţate?
Răspuns. Din viaţa Sfântului Teodor Sicheotul aflăm că ei se opresc a
mânca.
3, 6, 38, 41,
ap.; 7, 8,
Gangr.; 14
Laod.; 37
Cartag.
11 Nicolae
(1086-1011)
CANONICONUL LUI IOAN POSTITORUL (SĂ NU SE URMEZE RÂNDUIELILE DE POCĂINŢĂ ALE LUI IOAN POSTITORUL)

Întrebare. Cuvine-se a pedepsi pe cineva potrivit canoniconului lui loan
Ajunătorul?
Răspuns. Fiindcă acest canonicon uzează de multă blândeţe, pe mulţi i¬a
pierdut; din cauza aceasta, cei ce cunosc binele şi se abat de la el trebuie
a se îndrepta.

TRAISTA CU STELE

Calinic Argatu
Episcop al Argeşului şi Muscelului

Convorbiri realizate de
Dumitru Augustin Doman
Editura
Episcopiei Argeşului şi Muscelului
Calinic Argatu
2
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
CALINIC, episcop al Argeşului şi Muscelului
Traista cu stele / Calinic Argatu; convorbiri realiztate de Dumitru Augustin Doman; editor diacon Daniel Gligore. - Curtea de Argeş : Editura Episcopiei Argeşului şi Muscelului, 2005
ISBN 973-87109-3-6
I. Doman, Dumitru Augustin
II. Gligore, Daniel (ed.)
28
Editura Episcopiei Argeşului şi Muscelului
B-dul Basarabilor, nr. 23, Curtea de Argeş, 115300, România
e-mail: episcopiaargesului@yahoo.com
Tel./fax. 004/0248722223; 004/0788308782
Traista cu stele 3
Calinic Argatu
Traista cu stele
Convorbiri realizate de
Dumitru Augustin Doman
Calinic Argatu 4
Traista cu stele 5
Argument
Prea Sfinţitul Părinte Calinic nu este doar Vlădică de Argeş şi Muscel, dar este şi un cărturar, în sensul deplin şi vechi al cuvântului, declarându-se „cutremurat de ignoranţa” din jurul nostru, dar bucuros să treacă zilnic „de la cartea scrisă din bibliotecă la cartea întrupată în natură”.
Volumul de faţă s-a scris în treizeci de zile (o întrebare şi un răspuns pe zi), într-un anumit context, context mascat perfect aici de valoarea intrinsecă a răspunsurilor.
Cartea nu are un început propriu-zis şi un epilog; cititorul este avertizat s-o considere începută cu trei puncte şi încheiată cu aceleaşi puncte de suspensie. La întrebările noastre
Calinic Argatu
6
izvorâte din curiozitate şi neştiinţă, Prea Sfinţitul Calinic lămureşte o seamă de pilde şi parabole din Noul Testament şi stabileşte o legătură organică între acestea şi viaţa socială a zilelor noastre.
Prea Sfinţitul Calinic, cel care salută pe toată lumea cu un singur cuvânt: Bucurie!, ne oferă aici texte optimiste, traversate dintr-un capăt în celălalt de un fir de lumină. Sperăm ca foamea de lectură, de cunoaştere şi de credinţă, mărturisită de autor între cele două coperte, să se transmită şi cititorilor.
Dumitru Augustin DOMAN
Traista cu stele
7
Scris stă în capitolul 4 din Evanghelia după Matei că, după Botez, Iisus a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, apoi a flămânzit. Atunci s-a apropiat diavolul care a încercat să-L ispitească cerându-i să prefacă pietrele în pâini dacă este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu. Memorabil pentru orice creştin este răspunsul lui Iisus: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”. Vreţi să desluşiţi acest răspuns al lui Iisus?
Răspunsul lui Iisus este deja desluşit din capul locului, în sensul că are limpezimea apei de izvor. Iar „nu numai cu pâine va trăi omul”, aceasta însemnând lămurit că trupul se hrăneşte cu pâine, de la începuturi, şi o ştie oricine. Pe lângă hrana trupului, firească şi necesară, este absolut trebuitor ca
Calinic Argatu
8
sufletul să-şi primenească porţia de hrană pe măsura stării sale spirituale. Care e hrana predilectă a sufletului? Nu e greu de ştiut pentru că Iisus Hristos ne arată prin Sfântul Evanghelist Matei1: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”.
„Cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” cuprinde două stări foarte clare: una priveşte Cuvântul lui Dumnezeu, ca învăţătură de credinţă, adică Sfânta Scriptură - Cuvântul lui Dumnezeu şi legea Lui pe care suntem chemaţi să o împlinim, iar starea a doua este Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, aici pe pământ: „că s-a coborât pe Sine, chip de rob luând, făcându-se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-se ca om”2. Această întrupare a lui Iisus a fost
1 Matei 4, 4
2 Filipeni 2, 7
Traista cu stele
9
nu numai ca Fiu al Omului, ci a fost şi Întruparea Sa în Sfânta Taină a Euharistiei (a Împărtăşaniei), atunci când noi după Spovedanie şi căinţă de păcate ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele lui Iisus Hristos! Şi de aici desluşirea finală: nu numai cu pâine trupească se va hrăni omul (pentru trup) dar neapărat şi cu pâine cerească - Sfântă Împărtăşanie, pentru hrănirea sufletului nostru înfometat de Dumnezeu!
Calinic Argatu
10
Când i-a chemat pe Petru şi pe Andrei să-l însoţească, Iisus le-a spus: „Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni”. Şi această zisă cred că ar trebui lămurită pentru o lume grăbită şi mai deloc aplecată spre adevărata înţelegere a spuselor Mântuitorului nostru.
În Sfânta Scriptură, la Sfântul Evanghelist Matei, Iisus Hristos le-a zis celor chemaţi la apostolat: „Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni!” Cei dintâi chemaţi au fost Andrei şi Petru, cei doi fraţi de o mamă, având meşteşugul de pescari. La chemarea lui Iisus, ei de îndată „lăsând mrejele, au mers după El”3.
Pentru înţelesul nostru, această chemare a lui Iisus a fost de îndată
3 Matei 4, 19-20
Traista cu stele
11
răsplătită de răspunsul neîntârziat al celor poftiţi la apostolie, ei neînţelegând de la început ce va însemna această chemare a Mântuitorului Hristos. Nici nu puteau înţelege planul lui Dumnezeu cu ei, ci ei au răspuns la îndemnul „Veniţi după Mine!” Acest „Veniţi după Mine” a însemnat chemarea la Şcoala lui Iisus, Şcoala celor trei ani de învăţătură şi mărturii limpezi ale minunilor lui Dumnezeu. Numai după Învierea lui Iisus din mormânt vor primi acea forţă uriaşă a Duhului Sfânt de a fi „pescari de oameni”, când ei vor merge pe faţa întregului pământ înveşmântaţi cu poruncă şi putere de sus: „Mergând, învăţaţi toate neamurile!”4
Apostolul Andrei, cel dintâi chemat, a primit de la Dumnezeu puterea apostolică de a „pescui” pentru Împărăţia lui Dumnezeu, în spaţiul
4 Matei 18, 20
Calinic Argatu
12
nostru, unde locuim noi azi. Noi, aşadar, suntem bucuria apostoliei Sfântului Andrei trimis de Dumnezeu ca să ne ajute a găsi şi merge drept pe drumul care duce întru Împărăţia Cerurilor.
Noi suntem mereu grăbiţi, dar este de folos ca în viaţa noastră să avem o grabă aparte, graba de a cunoaşte Legea lui Dumnezeu şi a ne întoarce de pe drumurile rătăcite. Şi nu numai atât, a ne întoarce pe noi înşine, ci trebuie să priveghem şi la întoarcerea aproapelui nostru, aşa cum glăsuieşte Sfântul Apostol Iacob: „Să ştie că cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul de moarte şi va acoperi mulţime de păcate!”5
Să stăruim şi noi, aşadar, să pescuim suflete pentru Împărăţia lui Dumnezeu!
5 Iacob 5, 20
Traista cu stele
13
Predica de pe Munte se deschide cu celebrele vorbe: „Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăţia Cerurilor”. Vrea Prea Sfinţia Voastră să spulbere feluritele interpretări profane de prin ziare, de prin reviste, de pe stradă?
Dacă noi L-am întâlni pe Iisus Hristos pe stradă şi L-am întreba, cum fac reporterii prin Bucureşti sau Curtea de Argeş, ce credeţi că ar răspunde la întrebarea: Ce înseamnă fericiţi cei săraci cu duhul? Sigur că răspunsurile ar fi mai multe, după înţelegerea diferită a celor întrebaţi. Iisus ar răspunde fără echivoc: sărac cu duhul este cel sărac în relele şi păcatele lumii! Sărac de răutate! Sărac de prostie! Sărac de toate păcatele care covârşesc de cele mai multe ori fiinţa noastră omenească!
Aşa fiind, divinul Învăţător a ştiut exact ce spune atunci când, de pe
Calinic Argatu
14
Muntele Fericirii, a rostit Predica de pe Munte, cea dintâi fericire fiind: „Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăţia Cerurilor” din Sfântul Evanghelist Matei, cap.5, versetul 3.
A crede că sărac cu duhul este un om naiv, simplu sau prost, este cea mai simplă tălmăcire, uşor de expediat pentru cine tratează superficial o problemă extrem de serioasă şi vitală pentru viaţa noastră. Dacă s-ar vindeca de puţinătatea înţelegerii duhovniceşti, cei care intră pe făgaşul aflării adevărului, ar avea marea bucurie ce răsare din glasul lui Iisus, ori de câte ori citim şi auzim cântându-se Fericirile la strană, în biserică, în timpul Sfintei Liturghii!
Dacă am ajunge la înălţimea unei alte fericiri, a şasea, „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe
Traista cu stele
15
Dumnezeu”6, am găsi grabnic desluşirea şi înţelegerea celor săraci cu duhul!
Să rugăm pe Dumnezeu să ne ajute să înţelegem Cuvântul Său!
6 Matei 5, 8
Calinic Argatu
16
În Predica de pe Munte - esenţială pentru creştinism - Iisus ce face? Separă apele Vechiului Testament de ceea ce urmează?
La prima vedere aşa s-ar părea, după cum puneţi şi dumneavoastră întrebarea, că Iisus separă apele Vechiului Testament de Noul Testament pe care ni-l lasă în Predica de pe Munte care este considerată Constituţia sau Legea de aur a Bisericii, cuprinsă în Evanghelia după Matei7.
Atunci când Iisus spune: „Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric ci să împlinesc”8, este limpede ca lumina. Această „împlinire” trebuie înţeleasă nu numai că Iisus a împlinit în viaţa Sa
7 Matei capitolele 5, 6 şi 7
8 Matei 5, 17
Traista cu stele
17
pământească Legea lui Dumnezeu, ca nimeni de pe faţa pământului, dar a dus această Lege pe culmea înţelegerii duhovniceşti, a delicateţei sfinte. Să exemplificăm: „Aţi auzit că s-a zis celor de demult: ‚Să nu ucizi’; iar cine va ucide vrednic va fi de osândă. Eu însă vă spun vouă: că oricine se mânie pe fratele său, vrednic va fi de osândă; şi cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului, iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului”9. Sau: „Aţi auzit că s-a zis celor de demult: ‚să nu săvârşeşti adulter’. Eu însă vă spun vouă: Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea, în inima lui”10. Putem continua, aşadar: S-a zis iarăşi: „Cine va lăsa pe femeia sa, să-i dea carte de despărţire. Eu însă vă spun
9 Matei 5, 21-22
10 Matei 5, 27-28
Calinic Argatu
18
vouă: Că oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, o face să săvârşească adulter, şi cine va lua pe cea lăsată, săvârşeşte adulter”11. Cine are acasă Biblia sau Noul Testament (şi n-ar trebui să fie casă în care să nu fie) să aibă bucuria de a citi Cuvântul lui Dumnezeu pentru înţelegerea şi mântuirea noastră!
11 Matei 5, 31-32
Traista cu stele
19
Credeţi că trebuie să fim concesivi cu contemporanii noştri care scot din contextul milosteniei sentinţa lui Iisus: „să nu ştie stânga ce face dreapta”?
Trebuie să fim concesivi cu contemporanii noştri şi în cele duhovniceşti, mai ales aducându-mi aminte de cele citite în cartea Proloage (Vieţile Sfinţilor) din 13 decembrie: „Întru această zi, cuvânt din Pateric pentru cei dintâi călugări, pentru cei de acum şi pentru cei de pe urmă. Sfinţii Părinţi ai Schitului, proorocind despre neamul cel mai de pe urmă, ziceau: Ce-am făcut noi înaintea lui Dumnezeu? Şi răspunzând unul din călugări, mare cu viaţa, anume Ishirion, le-a zis lor: Noi poruncile lui Dumnezeu le-am păzit cu fapta. Iar ei, întrebându-l, din nou, au zis: Dar cei după noi ce vor face? Şi le-a răspuns: La jumătate din faptele
Calinic Argatu
20
noastre vor ajunge. Şi, iarăşi, l-au mai întrebat, zicând: Dar călugării cei mai de pe urmă ce vor face? Şi le-a grăit lor: Aceia nu vor face nicidecum fapte călugăreşti. Însă vor veni asupra lor ispite şi necazuri; şi dacă în vremea aceea a ispitelor, fiind şi aflându-se, vor suferi şi vor răbda cu vitejie patimile şi chinurile, apoi, ca aurul cel strălucitor, mai mari şi mai buni decât noi şi decât părinţii noştri se vor afla înaintea lui Dumnezeu!”
Noi trebuie să ştim bine Scriptura care zice: „Luaţi aminte ca faptele dreptăţii voastre să nu le faceţi înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei: altfel nu veţi avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri. Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevăr vă grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Tu însă când
Traista cu stele
21
faci milostenie, să nu ştie stânga ce face dreapta ta. Ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie”12. De cele mai multe ori cam toţi procedăm aşa, adică ne trâmbiţăm faptele bune făcute, din mila lui Dumnezeu. De cele mai multe ori rămânem cu plata de la oameni - lauda lor! - dar sperăm ca să şi primim ceva plată ca şi călugării din Pateric. Dumnezeu ne judecă şi după vremile în care trăim, având alte măsuri!
12 Matei 6, 1-4
Calinic Argatu
22
Acum, în Postul Mare, cred că e bine să dezvoltaţi enoriaşilor sfatul lui Iisus: „Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii că ei îşi smolesc feţele, ca să arate oamenilor că postesc!”.
Scopul postului, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, este împărtăşirea neprihănită. Pentru aceasta Părinţii ne-au pus înainte curgerea postului şi ne-au dat vremea pocăinţei, pentru ca noi, curăţindu-ne şi spălându-ne, să ne apropiem de Sfintele Taine. De aceea şi eu acum, cu glas tare chem, mărturisesc, cer şi rog, ca nu cumva cineva să se apropie cu conştiinţa necurată şi întinată de această Sfântă Cină, fiindcă cine va face aşa, aceasta va fi pentru el nu împărtăşire, ci osândă, muncă şi sporirea pedepsei.
Traista cu stele
23
Pregătirea atentă pentru a păşi pe drumul care duce la Sfântul Altar de unde primim Sfânta Împărtăşanie este infinit mai importantă decât grija de a arăta celor din jur o anumită statură şi stare a noastră. Ce fel de stare şi statură? Iată cum se arată acestea în Sfânta Scriptură, prin Cuvântul Domnului Iisus: „Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală. Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.”
Făţarnicii de pe vremea lui Iisus Hristos erau o categorie de oameni care se arătau într-o ipostază confecţionată, cum ar fi azi grija mare de a avea imagine, adică să ne arătăm lumii coafaţi, bine pudraţi, dar fără a avea
Calinic Argatu
24
baza realităţii adevărate. Sigur că se reuşeşte o vreme, dar până la urmă se vede realitatea crudă, adică ceea ce suntem noi cu adevărat. Şi ca s-o spunem mai plastic, aşa cum auzeam noi de la părinţi, atunci când ne arătam leneşi a ne spăla: spălaţi-vă bine, nu daţi cu parfum peste rapăn, că se vede!
Cu smolitul este cam tot aşa. Tot pe vremurile lui Iisus, erau categorii de oameni care se crestau pe faţă, se tăiau cu cuţitul, făcându-şi răni, se ungeau cu smoală şi vopseluri, ca la circ, pentru a le arăta oamenilor gradul lor de suferinţă în post. Iisus Hristos le taie din rădăcini această modă pe care o foloseau şi atunci când erau în perioada postului. Iar când ne gândim la frumuseţea postului săvârşit de minunaţii creştini ortodocşi români, ne inundă inima de bucurie şi Iisus nu întârzie cu binecuvântarea Lui!
Traista cu stele
25
„Ajunge zilei răutatea ei!” Vreţi să ne limpeziţi această sentinţă?
Este bine ştiut de noi toţi că răutăţile vin pe capul nostru din foarte multe părţi. Vin răutăţi din partea oamenilor, din partea rudelor, a prietenilor, din partea casnicilor noştri, deci din familie, din partea patronilor, din partea celor ce împart dreptatea la judecăţi... şi de unde nu mai vine răutatea care se întinde ca şi cancerul peste toţi şi peste toate!
Diavolul apare şi el cu tot arsenalul de meşteşuguri şi încurcă lucrurile, pentru că el lucrează efectiv prin oamenii răi, vicleni şi proşti... Ş-apoi mai rămânem şi noi, adică fiecare dintre noi, care avem răutăţile din sinea noastră. Ne prăvălim, aşa, ca din senin, cu toată mânia şi ocara, peste
Calinic Argatu
26
unii şi peste alţii. Zice-se că e bine să te descarci de nervi! Ce să spun? Să fiu necioplit, bădăran, needucat şi nu mai ştiu cum şi alţii să suporte toată mizeria, fie pe drept şi fie, mai ales, pe nedrept. Sigur că e complicat lucru, mai ales când lucrezi cu oamenii! Personal, am admirat cu mare bucurie pe cei care conduc destine obşteşti atunci când i-am văzut calmi şi înţelegători. Dar câtă stăpânire de sine trebuie să ai! Cât exerciţiu de răbdare! M-aş fi bucurat să fiu şi eu la fel!
Sentinţa „ajunge zilei răutatea ei” este spusă după o poruncă imperativă a lui Iisus: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă. Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei.”13
13 Matei 6, 33-37
Traista cu stele
27
Pentru limpezire, am zice aşa: să ne îngrijim efectiv şi cu toată puterea de ziua de azi, adică forţele adunate pentru un lucru anume rânduit pentru a-l putea duce la bun sfârşit. Adică, nu ne ajunge greul zilei, greul pământului?
Când ne rugăm lui Dumnezeu: „pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi” spunem clar: astăzi şi nu mâine sau poimâine! Când spunem mai mult decât azi, avem probleme cu hipertensiunea... Şi să nu uităm că Dumnezeu are grijă şi de ziua de azi şi de mâine... Deci, să trăim azi! Da! Pentru că ajunge zilei răutatea ei!
Calinic Argatu
28
De ce nu lipseşte martie din post?
Citind întrebarea Domnului Augustin Doman, la început mi s-a părut o întrebare-glumă. Reflectând puţin mai adânc, am înţeles că nu este deloc aşa. Chiar e bună întrebarea şi la locul ei. Pentru o mai bună desluşire, trebuie să spunem că, astronomic, data Paştelui cade pe ani, în lunile aprilie şi mai, vorbim de datele extreme: 4 aprilie - 8 mai. Calculând 40 de zile înainte de Paşti, ca perioadă de post, atunci automat luna martie e mereu în Postul Paştelui.
La Sinodul I Ecumenic, sau a toată lumea, pentru că aceasta înseamnă ecumenic în traducerea noastră românească, la Niceea, în anul 325 era creştină, printre alte hotărâri ale Sinodului niceean s-a hotărât şi timpul
Traista cu stele
29
când se prăznuiesc, ca dată, Sfintele Paşti, adică „să se serbeze în întâia duminică după lună plină, care urmează echinocţiului de primăvară. În cazul în care cade odată cu paştele iudeilor, atunci se sărbătoreşte cu o săptămână mai târziu.”14
În fiecare an, din Alexandria Egiptului, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe avea îndatorirea ca să dea de ştire întregii lumi creştine data exactă a prăznuirii Paştilor.
Se pune din ce în ce mai perseverent problema prăznuirii Paştilor de către întreaga lume creştină. Îmi aduc aminte cu câtă bucurie era întâmpinată sărbătorirea Sfintelor Paşti de către cele două Biserici: Ortodoxă şi Romano-Catolică, mai ales când cădea la aceeaşi dată, cum s-a întâmplat de câteva ori. Se
14 Istoria Bisericească Universală, Pr. Eugen Drăgoi
Calinic Argatu
30
speră că nu va mai trece multă vreme până când se va hotărî de către toate Bisericile Creştine o singură dată fixă pentru prăznuirea Sfintelor Paşti! Noi stăruim în rugăciune către Dumnezeu ca să se împlinească!
Traista cu stele
31
Cum poate fi explicată prietenia dintre filosoful cinic şi ateu Emil Cioran şi filosoful profund creştin Petre Ţuţea?
Dacă deschidem cartea Petre Ţuţea între Dumnezeu şi Neamul meu, citim chiar în primele pagini scrisori adresate de Petre Ţuţea lui Emil Cioran, precum şi părerile lui Cioran despre Ţuţea, împărtăşite lui Bucur Ţincu. Iată ce scrie: „Ca şi tine, îi păstrez lui Petrică aceeaşi admiraţie. Ce om extraordinar! Cu verva sa fără pereche, dacă ar fi trăit la Paris, ar fi avut astăzi o reputaţie mondială. Vorbesc adesea despre el ca despre un geniu al vremurilor noastre sau, mai degrabă, ca despre singurul spirit genial pe care mi-a fost dat să-l întâlnesc în viaţa mea”. Aceste afirmaţii au fost făcute în aprilie 1974. Iată şi Petre Ţuţea ce scrie „cinicului şi
Calinic Argatu
32
ateului” Emil Cioran: „Mi-e dor să te văd şi să te îmbrăţişez. Aş vrea să mă întâlnesc cu tine şi cu doamna într-un spaţiu fără oameni şi să trăim împreună câteva clipe bucuria orizontului vizual pe care o trăiesc sfinţii şi copiii...” Iar în post scriptum spune: „Am o dorinţă, să cumperi garsoniera mea, pentru că nu vreau să mor chiriaş: poate să-ţi servească vreodată la venirea ta în Bucureşti, împreună cu doamna. Este în centrul Bucureştiului, lângă Cişmigiu. Într-o proprietate a lui Cioran nu mă simt chiriaş”.
Cred că e de înţeles că între Ţuţea şi Cioran era o prietenie adevărată. Fără comentarii, aşadar!
Cât despre „cinismul” şi „ateismul” lui Cioran, aş dori să aştern câteva rânduri care să pună pe gânduri pe cei ce întreabă, dar şi pe cei care răspund. Folosesc cartea lui Cioran:
Traista cu stele
33
Mărturisiri şi anateme. Iată ce spune: „După Cabala, Dumnezeu îngăduie ca slava lui să pălească pentru ca îngerii şi oamenii s-o poată suporta. Altfel spus, Creaţia coincide cu o scădere a luminii divine, cu o sforţare întru întuneric la care Creatorul a consfinţit. Ipoteza întunecării voluntare a lui Dumnezeu are meritul de a face să ne descoperim propriile tenebre, vinovate de lipsa noastră de receptivitate faţă de o anume lumină”15. Mai departe: „Abuzez de cuvântul lui Dumnezeu, îl folosesc ades, prea ades. O fac de fiecare dată când ajung la o limită şi am nevoie de o vocabulă ca să numesc ceea ce vine după. Între Dumnezeu şi De-neconceput, îl prefer pe primul”16. Un alt aforism al lui Cioran: „Credinţa în Dumnezeu te
15 Emil Cioran, Mărturisiri şi anateme, pagina 22
16 ibidem, pagina 26
Calinic Argatu
34
scuteşte să mai crezi în altceva - ceea ce este un avantaj de nepreţuit”17. Să continuăm: „E bine să ai la îndemână clişeele Evangheliilor, mai ales pe cele ale Patimilor, chiar şi în clipele când crezi că te-ai putea lipsi de ele”18. Mă opresc aici spunând că Petre Ţuţea e filosoful omenirii care cuprinde trei milenii înainte de Hristos şi şaptesprezece după Hristos! Iar Cioran e un om frământat de căutare. De căutarea lui Dumnezeu, ca mulţi dintre noi, şi pe care sunt sigur că L-a găsit!
17 ibidem, pagina 36
18 ibidem, pagina 72
Traista cu stele
35
„A fi” sau „a nu fi”? Este aceasta cu adevărat întrebarea esenţială?
„A fi” sau „a nu fi” este cu adevărat întrebarea esenţială, absolută! Şi nu numai lui Shakespeare i-a trecut prin minte lăsându-ne poarta deschisă spre Eternitate, spre Dumnezeu! Veacuri întregi s-a pus această întrebare şi se va pune mereu cât va mai fi un singur om pe acest pământ, om care va adresa-o lui Dumnezeu, pentru a-şi tămădui neputinţa sa omenească.
S-ar putea pune problema lui „a fi”, adică a fi tu ca fiinţă, aici pe pământ, a fi din porunca şi dragostea lui Dumnezeu, a fi persoană! Se poate merge şi în direcţia lui a fi pentru alţii, a fi de folos, a fi în comunicare şi comuniune de dragoste! Cât e de necesar a fi în această direcţie,
Calinic Argatu
36
orizontală, de altfel. Dar a fi, cu majuscule de data aceasta, este a fi în Dumnezeu! A fi dispus din inimă absolută să te îndrepţi pe verticală, ca o coloană fără de sfârşit spre inima lui Dumnezeu!
A fi în Dumnezeu înseamnă a rămâne în Dumnezeu: „Rămâneţi în Mine, spune Iisus, şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne în Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic. Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard. Dacă rămâneţi întru Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi ceea ce voiţi şi se va da vouă... Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa V-am iubit şi
Traista cu stele
37
Eu pe voi: rămâneţi întru iubirea Mea.”19
Aceasta înseamnă a fi! A fi în Dumnezeu!
19 Ioan 15, 4-9
Calinic Argatu
38
Vreţi să interpretaţi învăţătura lui Iisus potrivit căreia e largă poarta şi lată calea ce duce la pieire şi strâmtă poarta şi îngustă calea ce duce la viaţă?
Învăţătura lui Iisus este cuprinsă în Sfintele Evanghelii şi versetul de mai sus este din Predica de pe Munte, cuprins în Sfântul Evanghelist Matei, cap.7, 13-14.
„Intraţi pe poarta cea strâmtă!” este un imperativ, o poruncă adresată nouă tuturor oamenilor de pe faţa pământului. Se vede limpede că şi pe vremea lui Iisus Hristos existau îndoieli şi neştiinţă în privinţa drumului ce duce la mântuire. Chemarea lui Iisus este limpede, de a intra pe „poarta cea strâmtă, că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află.” Se ştie că fiecare dintre noi avem această aplecare de a merge în
Traista cu stele
39
voia soartei, adică dimpreună cu valul secularizat. „Poarta largă”, voia noastră liberă, largă, prin care intră într-un iureş accelerat toate gunoaiele lumii şi „calea lată”, adică drumul primejdios pe care, din nefericire, apucăm din tinereţile noastre şi până la bătrâneţe. Istoria spirituală a lumii ne stă mărturie neclintită şi azi, mai mult ca oricând, având noian de ispite care vin cu viteză asupra noastră prin toată mass-media şi nu numai. Este un semn apocaliptic! Ca alternativă la „poarta largă” şi „calea lată” vine chemarea imperativă: „Intraţi pe poarta cea strâmtă!”, căci „strâmtă este poarta” şi „îngustă este calea” care duce la viaţă şi puţini sunt care o află”20.
Aşadar, Iisus ne cheamă la Sine pe „poarta cea strâmtă” a renunţărilor de toate felurile: de la mâncare multă, de la fumat, de la bătaie, de la băutură şi
20 Matei 7, 14
Calinic Argatu
40
desfrânare, de la ură şi mânie, de la mândrie şi lene, de la făţărnicie; renunţare hotărâtă de la toate păcatele mari şi mici, împotriva Duhului Sfânt sau strigătoare la Cer, pe care, cu mic cu mare, mai puţin sau mai mult ne învăluie viaţa noastră.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută-ne, Te rugăm, să aflăm poarta strâmtă care ne duce întru Împărăţia Ta!
Traista cu stele
41
Sunt slujitori ai Bisericii Ortodoxe care pretind că ar face minuni şi primesc bani pentru acest lucru. Alţii proorocesc sfârşitul lumii peste câteva luni. Sunt ei cu adevărat dăruiţi, sunt rătăciţi sau pur şi simplu sunt rău-intenţionaţi?
Îmi aduc aminte că, prin anul 1983, când eram stareţ la Mănăstirea Cernica, făcând controlul de rutină prin gospodărie, aud în magazia de alimente bocănituri şi bubuieli. Când intru să văd ce se întâmplă, văd vreo trei-patru fraţi de mănăstire cum de zor pun tot felul de pripoane la etajerele cu alimente. Când îi întreb ce înseamnă lucrul acesta şi de ce zoresc aşa, mi-au spus înspăimântaţi că Părintele Ilarion le-a spus că pe 27 martie va fi un mare cutremur şi vor să asigure rafturile să nu se prăbuşească. Le-am spus să se liniştească pentru că nu va fi nici un cutremur. A trecut ziua
Calinic Argatu
42
prezisă. N-a fost cutremur. Când le-am spus că au fost înşelaţi, au spus că va fi peste două-trei luni şi mereu fixau altă dată.
Sigur că s-au creat premizele unui cataclism pe acest pământ, având în vedere, mai ales, marea cantitate de armament nuclear care ar putea prăbuşi pământul în haos şi dacă mai adăugăm şi asteroidul care se spune că vine cu o viteză astronomică spre pământ! Ce-ar mai trebui, oare, ca să ne pună pe gânduri chiar şi anumite preziceri? Date fixe şi alte profeţii! Oricum, vremea a venit şi acum este, să ne facem un examen de conştiinţă foarte sever, să ne spovedim toate păcatele săvârşite cu voie, fără voie, cu cuvântul, cu lucrul, cu ştiinţă şi cu neştiinţă, în zi şi în noapte; să ne împăcăm cu Dumnezeu şi cu oamenii şi cu noi înşine!
Traista cu stele
43
Rugăciunile noastre şi căinţa noastră sinceră precum şi hotărârea de a nu mai păcătui ar aduce o uşurare pământului, n-ar mai fi cutremure, nici războaie, iar pământul se va transforma într-o grădină împodobită.
Cred că Dumnezeu este supărat pe noi! Dar El ştie că-L iubim şi ne vom strădui ca de azi, de acum, din această clipă să punem început bun vieţii noastre, cu ajutorul Lui cel sfânt! „Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când va veni Fiul Omului!”21
21 Matei 25,13
Calinic Argatu
44
Cioran zice că „minunat e că fiecare zi ne aduce un nou motiv de a dispărea”. Îmi place să întorc pe dos aforismul lui Cioran şi să vă întreb dacă fiecare zi nu ne oferă un nou motiv de a trăi.
N-aş vrea să cred că, şi pentru Domnul Augustin Doman, Cioran a devenit o „obsesie”. Mai demult, când am citit pentru prima oară despre Cioran şi din scrierile sale, m-a apucat o mânie fără margini, dacă aş putea spune aşa, pentru că mi-am dat seama ce gânditor existenţialist este, cum se mai spune, şi cum dădea prin gropi, aşa ca la podul lui Păcală, când o spinare, când o burtă. Acest om genial în felul lui, jucând la extreme, a dat de lucru la multă lume. Am putea spune, mai în viteză, că atunci când îi citeşti opera, îţi trece prin minte şi inimă ca fulgerul: admiraţia şi urgisirea! Şi ca să rămâi teafăr, după ce
Traista cu stele
45
l-ai citit, trebuie să te ţii tare! Adică: să fii OM!
Pot să înţeleg un fragment din aforism: „minunat e că fiecare zi ne aduce un nou motiv de a dispărea” şi altcum, mai ales citit la prima vedere (ce-i şi cu textele astea, Doamne!). De exemplu: „La fel cum apariţia Răstignitului a tăiat istoria în două, noaptea ce tocmai a trecut mi-a tăiat în două viaţa...”22. Iată că „fiecare zi ne aduce un nou motiv de a dispărea” din ceea ce am fost până ieri, alaltăieri şi altădată! O nouă ipostază! În grija Răstignitului Iisus! A fi în inima Răstignitului! Suprema stare de a nu dispărea! M-aş bucura să am timp de a tălmăci aforismele din Mărturii şi anateme. Cred că nu îndrăznesc prea mult atunci când afirm că Ţuţea se înfrăţea în spirit cu Cioran!
22 Mărturisiri şi anateme, pag. 55
Calinic Argatu
46
Unul dintre cele mai frumoase versete din Evanghelia după Matei este reprezentat de această pildă a lui Iisus: „Pot oare fiii nunţii să fie trişti câtă vreme mirele este cu ei? Dar vor veni zile când mirele va fi luat de la ei şi atunci vor posti”. Vreţi să ne vorbiţi de aceasta în contextul Postului Mare?
Cât de mare este bucuria când ne revedem părinţii, fraţii, surorile, prietenii, cunoştinţele sau rudele! Dar locurile dragi unde ne-am născut şi crescut? Când vedeam pe preotul satului, Gheorghe Savin, înalt şi maiestuos, eram plin de emoţii şi bucurie, dar pe profesoara noastră, Maria Nuţu, care era ca o mamă dulce la cuvânt şi port? Îmi aduc iar aminte cum, în cântec de cobzar, mergeam la nuntă în sat şi ce mai veselie era pe capul
Traista cu stele
47
nostru. Mirele şi mai ales mireasa erau atât de frumoşi, ca şi îngerii!
Domnul nostru Iisus Hristos vorbea adesea în pilde, adică în asemănări pământeşti pentru a ajunge la cele cereşti. Prezenţa lui Iisus între ucenicii Săi era prilej de mare bucurie şi această bucurie era simţită şi împărtăşită nu numai de aleşii pentru şcoala propovăduirii, dar şi de cei care urmau pe Iisus, toţi s-au bucurat de învăţăturile Lui. Toţi au văzut minunile şi bucuria celor vindecaţi iar atunci când a fost vorba de postire, îndemnurile Sale au fost cel mai bun mod de a ne comporta şi a împlini postul în spirit, ştiindu-se de oricine că Iisus nu ne-a lăsat o reţetă de bucate pe care s-o folosim, lăsându-ne nouă libertate de a ne manifesta din iubire23.
23 Luca 5, 33-35
Calinic Argatu
48
Bucuria păcii şi iubirii se va tulbura atunci când Iisus le spune ucenicilor Săi că-i va părăsi o vreme: „Pe când stăteau în Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor. Şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Şi ei s-au întristat foarte”24. Întristarea inimii, a sufletului, e starea în care atunci, din pricina durerii, nu mai doreşti nimic din cele omeneşti. Mirele Hristos a fost luat din bucuria vederii, iar inimile au rămas în „postire” în lipsa lui Iisus cel iubit, care mergea spre jertfă. Doar Învierea Lui le-a adus pentru totdeauna, ca şi nouă, bucuria veşnică.
24 Matei 17, 22-23
Traista cu stele
49
Credeţi că în două mii de ani, omenirea a învăţat pilda semănătorului?
Cred că omenirea învaţă mereu! Încă nu şi-a luat examenele la pilda semănătorului, adică să spunem mai exact şi sincer, cred că doar sfinţii şi-au plinit măsura, după cum ne arată Iisus Hristos în pilda semănătorului cuprinsă în capitolul 13 la Sfântul Evanghelist Matei. Voi reda mai departe fiecare verset cu tălmăcirea lui, făcută de Însuşi Iisus Hristos, Mântuitorul lumii. Aşadar: „Iată a ieşit semănătorul să semene. Şi pe când semăna, unele seminţe au căzut lângă drum şi au venit păsările şi le-au mâncat” (Matei 13, 19). „Altele au căzut pe loc pietros, unde n-aveau pământ mult şi îndată au răsărit, că n-aveau pământ adânc; iar când s-a ivit soarele, s-au pălit de arşiţă şi,
Calinic Argatu
50
neavând rădăcină, s-au uscat”25. Tălmăcire: „Cea semănată pe loc pietros este cel care aude cuvântul şi îndată-l primeşte cu bucurie, dar nu are rădăcină în sine, ci ţine până la o vreme şi, întâmplându-se strâmtorare sau prigoană pentru cuvânt, îndată se sminteşte”26. „Altele au căzut între spini, dar spinii au crescut şi le-au înăbuşit”27. Iată tălmăcirea: „Cea semănată în spini este cel care aude cuvântul, dar grija acestei lumi şi înşelăciunea avuţiei înăbuşă cuvântul şi îl face neroditor”28. „Altele au căzut în pământ bun şi au dat rod: una o sută, alta şaizeci, alta treizeci”29. Şi acum tălmăcirea: „Iar sămânţa semănată în
25 Matei, 13, 5-6
26 Matei 13, 20-21
27 Matei 13, 7
28 Matei 13, 22
29 Matei 13, 8
Traista cu stele
51
pământ bun este cel care aude cuvântul, şi-l înţelege, deci aduce rod şi face: unul o sută, altul şaizeci, altul treizeci”30.
Pentru a înţelege mai bine felul cum lucrează diavolul împotriva mântuirii noastre, Iisus Hristos continuă cu o nouă pildă: „Altă pildă le-a pus lor înainte, zicând: Asemenea este Împărăţia Cerurilor omului care a semănat sămânţă bună în ţarina sa. Dar pe când oamenii dormeau, a venit vrăjmaşul lui, a semănat neghină printre grâu şi s-a dus. Iar dacă a crescut paiul şi a făcut rod, atunci s-a arătat şi neghina. Venind slugile stăpânului casei, i-au zis: Doamne, n-ai semănat tu, oare, sămânţă bună în ţarina ta, de unde dar are neghină? Iar el le-a răspuns: Un om vrăjmaş a făcut aceasta. Slugile i-au zis: Voieşti să ne ducem şi s-o plivim? El însă a zis: Nu, ca nu cumva, plivind
30 Matei 13, 23
Calinic Argatu
52
neghina, să smulgeţi odată cu ea şi grâul. Lăsaţi să crească împreună şi grâul şi neghina, până la seceriş, şi la vremea secerişului voi zice secerătorilor: Pliviţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul adunaţi-l în jitniţa mea”31. Veţi înţelege mai bine acum modul pastoral şi pedagogic pe care-l foloseşte Iisus Hristos pentru a ne face să înţelegem adâncimea înţelepciunii dumnezeieşti şi răbdarea divină pentru întoarcerea omenirii din drumul rătăcirii. Şi azi, ca pe vremea lui Iisus, o pătrime din oameni sunt pe calea cea bună. Ajută-ne, Doamne Iisuse, să mărim procentajul mântuirii noastre!
31 Matei 13,27-30
Traista cu stele
53
Uitându-ne în jurul nostru mai vedem foarte mulţi oameni care ştiu a „judeca faţa cerului” dar „semnele vremilor” nu. N-ar fi momentul să li se repete vorbele lui Iisus?
Se vede limpede că omenirea caută mai mult spre Dumnezeu, „judecând faţa cerului”, adică descifrând tainele cerului. Îmi aduc aminte adesea, când eram la Rohia, în Maramureş, cu stareţul Justinian Chira (azi episcopul Maramureşului şi Sătmarului) şi noaptea stam la priveghi, mă îndemna mereu să mă uit spre bolta înstelată unde îmi arăta Calea Lactee şi stelele pe nume. Era extaziat de Cosmos şi parcă îşi lua zborul printre aştri! La fel era şi tatăl meu, mare astronom, aş zice, citind şi timpul de ploaie şi soare. Îmi stăruie adesea în minte şi parcă văd şi azi cum sătenii veneau la tatăl meu
Calinic Argatu
54
pentru a le spune mersul vremii pe parcursul săptămânii... eram fericit văzându-l priceput şi oamenii aveau încredere în el şi timpul se adeverea precum spunea. Întrebându-l odată de unde ştie toate acestea, mi-a spus că a învăţat de la străbunicul care a fost preot venit din Ardeal, el având un caiet uriaş în care avea însemnări pe parcursul a şapte ani, în fiecare zi! Iar timpul, îmi spunea, se repetă exact în ciclu astronomic, din şapte în şapte ani!
Se înţelege de la sine că, din când în când, şi „semnele vremilor” erau citite de strămoşii noştri şi, de ce nu, chiar de contemporanii noştri. Citim în Sfânta Scriptură: „Au venit la El ucenicii, de o parte, zicând: spune nouă care este semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului? Răspunzând Iisus le-a zis: Vedeţi să nu vă amăgească cineva. Căci mulţi vor veni în numele
Traista cu stele
55
Meu zicând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi îi vor amăgi. Şi veţi auzi de războaie şi veşti de războaie; luaţi seama să nu vă speriaţi, căci trebuie să fie toate, dar încă nu este sfârşitul. Căci se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie şi va fi foamete şi ciumă şi cutremure pe alocurea. Dar toate acestea sunt începutul durerilor. Atunci vă vor da pe voi spre asuprire şi vă vor ucide şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru numele Meu. Atunci mulţi se vor sminti şi se vor vinde unii pe alţii; şi se vor urî unii pe alţii. Şi mulţi prooroci mincinoşi se vor scula şi vor amăgi pe mulţi. Iar din pricina înmulţirii fărădelegilor, iubirea multora se va răci. Dar cel ce va răbda până la sfârşit acela se va mântui. Şi se va propovădui această Evanghelie a împărăţiei în toată lumea spre mărturie
Calinic Argatu
56
la toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul”32.
Acum, din cei peste şase miliarde de oameni, doar un sfert ştiu de Evanghelie.
Făcând un calcul aproximativ, ar mai fi câteva mii de ani până va veni sfârşitul, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să ne pregătim precum am muri chiar mâine!
32 Matei 24, 3-14
Traista cu stele
57
Prea Sfinţite, vreţi să comentaţi acest poetic citat din Dionisie Areopagitul: „Trebuie să dezbrăcăm cuvintele de cele ale simboalelor şi să le privim mai întâi goale şi curate”?
Mă bucur să vorbim câte ceva despre „simbol”. Deşi nu se găseşte în Biblie, cuvântul „Simbol” îl găsim folosit în toate religiile. Cuvântul „Symbolon” vine din limba greacă şi are mai multe întrebuinţări: ca semn, garanţie, obiect sau caracteristică simbolică şi importanţa sa derivă din faptul că era un obiect reprezentativ ce garanta realitatea a ceea ce simboliza. În Vechiul Testament sunt simboluri personale, adică ajută să se explice cum anume o persoană putea simboliza un grup de oameni sau prezenţa lui Dumnezeu: „Răspuns-a Domnul lui Moise şi i-a zis: Iată, eu fac din tine un
Calinic Argatu
58
dumnezeu pentru faraon, iar Aaron, fratele tău, îţi va fi prooroc”33. Toţi proorocii au rostit cuvântul lui Dumnezeu, şi când israeliţii îl auzeau, ei îl auzeau pe Dumnezeu Însuşi... Este posibil ca Solomon să se fi pus pe sine însuşi ca simbol al lui Dumnezeu. Şi acum să vedem şi alte simboluri. Se ştie de către toţi: curcubeul a fost acceptat drept asigurare că mânia lui Dumnezeu trecuse şi că El avea să-şi amintească legământul: „Şi închei legământ cu voi, că nu voi mai pierde tot trupul cu apele potopului şi nu va mai fi potop ca să pustiască pământul... Pun curcubeul Meu în nori, ca să fie semnul legământului dintre Mine şi pământ”34. În închinarea israelită altarul simboliza locul de întâlnire al lui Dumnezeu cu omul, în timp ce Chivotul simboliza
33 Exod 7, 1
34 Facere 9, 11 şi 13
Traista cu stele
59
prezenţa lui Dumnezeu întrucât el conţinea Tablele Decalogului şi unde era Cuvântul Domnului, acolo era Domnul Însuşi. De asemenea Templul simboliza puterea universală a lui Dumnezeu, ligheanul de bronz un simbol al mării şi sfeşnicul de aur un simbol al soarelui, veşmântul preotului din in simboliza nemurirea; mantia era simbol al fertilităţii, mitra arhierească având gravate cuvinte „Sfânt Domnului”35 - simbolul divin.
În Noul Testament, nu există persoane simbolice. Iisus Hristos nu a fost simbol ci Fiul lui Dumnezeu. Iisus însă a săvârşit acţiuni simbolice şi le-a aprobat pentru Biserică şi Biserica a acceptat simbolismul Sfintelor Taine. În pâine şi vin, cel care se închină primeşte, prin credinţă, trupul adevărat şi sângele adevărat al Domnului. Pe
35 Exod 28, 36
Calinic Argatu
60
lângă simbolurile sacramentale Biserica a folosit şi foloseşte simbolul crucii, mijlocul prin care vine harul peste cel care se închină! Peştele era un simbol popular al credinţei creştine, deoarece literele cuvântului grecesc pentru „peşte” ΪΧΘΎΣ alcătuiau iniţialele cuvintelor ce înseamnă: „Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul”.
Biserica creştină nu a interzis niciodată folosirea simbolurilor, deoarece ele sunt înrădăcinate în natura şi experienţa omului.
Doamne, binecuvântează-ne pururea cu harurile Tale şi întru lumina Ta vom vedea lumină!
Traista cu stele
61
Cât de actuală este pilda bobului de muştar?
Pilda bobului de muştar este cuprinsă în doar două versete din Sfânta Scriptură, după cum urmează: „O altă pildă le-a pus înainte, zicând: Împărăţia Cerurilor este asemenea grăuntelui de muştar, pe care, luându-l, omul l-a semănat în ţarina sa şi care este mai mic decât toate seminţele, dar când a crescut este mai mare decât toate legumele şi se face pom, încât vin păsările cerului şi se sălăşluiesc în ramurile lui”36.
La întrebarea Domnului Augustin Doman, cât este de actuală această pildă a bobului de muştar, spunem, fără teamă de a greşi, că este tot atât de actuală ca şi atunci când a rostit-o Domnul Iisus Hristos!
36 Matei 13, 31-32
Calinic Argatu
62
Aici am putea desluşi cel puţin două aspecte. În primul rând este vorba de acţiunea omului de a lucra, de a semăna, deci îndemnul clar de a ne înscrie în dinamica progresului de fiecare zi. În domeniul Evangheliei, sau în lucrarea ei, nu se admite şomajul, această stare care degradează atât fiinţa umană cât şi ţara unde se îngăduie asemenea situaţie. Grăuntele de muştar, pe care, luându-l, omul l-a semănat, înseamnă, de bună seamă, atitudinea sănătoasă a guvernării oamenilor, a lucrării pentru binele obştesc, a bucuriei celui care lucrează, adică al zidirii care durează şi mulţumeşte. Să nu găseşti posibilitatea ca oamenii să aibă asigurată, prin muncă, pâinea cea de toate zilele, e semn de mare neputinţă socială.
Al doilea aspect este cel duhovnicesc, în sensul că dinamica
Traista cu stele
63
progresului material nu înseamnă mare lucru dacă nu are şi aripa cealaltă, dinamica spirituală, deci cele două aripi cu care se poate menţine la înălţime şi zbura spre cele înalte.
Cam aşa ne-ar vorbi pilda cu bobul de muştar şi chiar mai mult decât atât! Să începem lucrarea noastră cu râvnă şi speranţă întru câştigarea bucuriei care nu se va lua de la noi!
Calinic Argatu
64
O întrebare mai generală: A fi credincios înseamnă a-ţi reprima toate întrebările şi îndoielile? Mă gândesc la cât îl certa Iisus pe Petru când se îndoia, dar şi cât de mult continua să-l iubească.
Din capul locului trebuie să se ştie că a fi credincios este starea cea mai bună a omului în sensul că s-a aşezat într-un spaţiu de echilibru. A fi credincios în familie, adică soţului, soţiei, prietenului, prietenei, a fi credincios în serviciul pe care-l ai, a fi credincios cuvântului dat. A fi credincios pe orizontală cu semenii şi lucrarea fiecăruia dintre noi. A fi credincios acum pe verticală înseamnă a transfera credincioşia de pe orizontală şi se vede cât de colo că cine este un om aşezat în cele obişnuite, şi chiar în stările mărunte ale vieţii noastre de fiecare zi, are faţă de Dumnezeu o
Traista cu stele
65
atitudine cuminte şi ziditoare. Ai nădejde bună că te poţi încrede în om, în fratele tău, în soţia ta, în soţul tău, în prietenii tăi, în vecinii tăi, în rudele tale! Ce lucru minunat să ai încredere în oameni şi Dumnezeu mai ales! Ce bucurie era pentru antici şi nu numai pentru ei atunci când găseau un om! Personal m-am bucurat aşa de mult când am întâlnit un om de inimă, un om de suflet care să fie ca tine. Ba, mai presus de tine, în sensul că atunci când tu păşeşti pe căi greşite, să te ajute să nu cazi, să te salveze, să te avertizeze din timp!
Şi în viaţa pământească a Domnului nostru Iisus Hristos întâlnim anumite episoade care ne aduc limpezire în acest sens. N-a durat prea mult timp de când Sfântul Apostol Petru a făcut, în numele colegiului apostolic, pentru că era decan de vârstă, cum am spune noi
Calinic Argatu
66
azi, o mărturisire absolută în faţa lui Iisus, spunând: „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu”37. Deci n-a trecut prea mult timp şi Iisus le-a zis: „De atunci a început Iisus să arate ucenicilor Lui că El trebuie să meargă la Ierusalim şi să pătimească multe de la bătrâni şi de la arhierei şi de la cărturari şi să fie ucis, şi a treia zi să învieze. Şi Petru, luându-L la o parte, a început să-L dojenească, zicându-I: Fie-Ţi milă de Tine, să nu Ţi se întâmple Ţie aceasta. Iar El întorcându-se a zis lui Petru: Mergi înapoia mea, satano! Sminteală Îmi eşti; că nu cugeţi la cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor!”38 Pe mare, când a început să se scufunde, Iisus l-a apucat de mână şi a zis: „Puţin credinciosule, pentru ce
37 Matei 16, 16
38 Matei 16, 21-23
Traista cu stele
67
te-ai îndoit?”39 Şi chiar după ce s-a lepădat de Iisus, a fost chemat din nou la apostolie de trei ori întrebându-l: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti? Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc”40.
Să ne ajuţi, Doamne Iisuse, să răspundem ca Petru Apostolul, când vom fi întrebaţi: Da, Doamne Iisuse, Te iubim!
39 Matei 14, 31
40 Ioan 21, 5
Calinic Argatu
68
Se poate spune de cineva că are cultură umanistă dacă nu cunoaşte Noul Testament?
Se înţelege de la sine că nu poţi avea nici un fel de cultură dacă nu citeşti, dacă nu-ţi faci timp pentru aceasta. Niciodată nu e timp pentru lucrările noastre, dar pentru a ne face un minimum de cultură, e absolut necesar să rupem din cele 24 de ore, cel puţin 4 ore, după cum făcea Machiavelli. În Scrisoarea către Francesco Vettori, spunea: „Când se lasă seara mă înapoiez acasă şi intru în camera mea de lucru, în prag lepăd de pe mine haina de toate zilele, că-i plină de noroi şi de lut, îmi pun veşmintele cele mai alese. Îmbrăcat cum se cuvine pentru aceasta, păşesc în vechile lăcaşuri ale oamenilor de demult (în lumea cărţilor), vreme de patru
Traista cu stele
69
ceasuri nu simt nici o plictiseală, uit orice mâhnire, nu mă tem de sărăcie, iar moartea nu mă sperie; sunt cu toată fiinţa mea în tovărăşia lor”.
Iar Miron Costin, cronicarul moldovean, ne-a lăsat ca îndemn şi testament spunând că: „nu iaste alta mai frumoasă şi mai de folos în toată viaţa omului zăbavă decât cetitul cărţilor!” Ion V. Bogrea, în Sacra via, 134, spunea: „Un umil aprinzător de lumânări în templul culturii naţionale, aşa trebuie să se socotească pe sine orice cărturar modern!” Şi că veni vorba de cărturar, vedem în Dicţionar desluşirea cuvântului prin - învăţat, erudit, savant. Oricine poate să-şi facă o cultură umanistă, mai întinsă sau mai puţin întinsă, în sensul că niciodată nu poţi spune că s-a ajuns la deplină erudiţie şi autentică ştiinţă de carte.
Calinic Argatu
70
Totul este ca un ocean, iar noi deţinem ştiinţa unei picături de apă.
Dacă nu cunoaştem Cuvântul lui Dumnezeu, textele sacre, Biblia cu Vechiul şi Noul Testament, Scrierile Sfinţilor Părinţi, Canoanele Bisericii, cărţile marilor cărturari români şi străini, ne putem numi oricum, numai oameni cu o cultură umanistă integrală nu ne vom putea numi niciodată. Om de cultură este om deplin, integral! Cine se poate numi astfel? Iată că în Noul Testament, se află un singur loc unde se vorbeşte de omul cărturar! Deschizând la Sfântul Evanghelist Matei, citim: „Iisus le-a zis: De aceea, orice cărturar cu învăţătură despre Împărăţia lui Dumnezeu este asemenea unui om gospodar, care scoate din visteria sa lucruri noi şi lucruri vechi!”41 Este limpede pentru oricine vrea să înţeleagă
41 Matei 13, 52
Traista cu stele
71
că nu se poate glumi cu cărturăria adevărată, cu cultura de zi cu zi. Personal, sunt uimit cât de uşuratic se vorbeşte despre cultură, confundându-se lucrurile. Una este să fii informat, cum o facem noi azi, şi alta este să ai o cultură temeinică, zidită în fiecare zi, care să ne folosească şi nouă şi celor care ne ascultă. Aşadar, patru ore pe zi lectură aleasă!
Calinic Argatu
72
Oamenii secolului XXI trăiesc ei sub teroarea pragmatismului care nu le mai dă răgazul să se aplece asupra unei cărţi (sfinte sau laice) şi nici măcar asupra propriului suflet?
Înţeleptul Solomon, în Pildele sale, spune limpede: „Căci Dumnezeu dă omului plăcut Lui înţelepciune, ştiinţă şi bucurie!” (cap. 2, 26). Într-adevăr, oamenii, sărmanii de noi, trăim teroarea pragmatismului, aşa cum bine spuneţi. După 1990 s-au tipărit mii, sute de mii de cărţi şi chiar milioane, din diverse domenii, iar în cel spiritual a fost şi este o avalanşă ameţitoare. Pe cât sunt de multe şi importante cărţile, pe atât s-a scurtat timpul de a le citi. Nu ştim dacă există vreun om, oricât de cult şi cărturar, care să fi citit tot ce s-a scris! Avem de a face cu o geometrie a tipăriturilor şi o aritmetică a cititorilor.
Traista cu stele
73
Colecţionarii de cărţi nu sunt cărturarii despre care vorbea Iisus în Evanghelia după Matei cap. 13, 52 şi este extrem de complicat să-ţi faci timp pentru a zăbovi asupra unei cărţi sfinte sau laice, cum aşa de bine aţi şi spus, Domnule Augustin Doman.
S-ar putea vorbi de o criză nu numai naţională, dar şi mondială, în privinţa „aplecării asupra unei cărţi”. Personal, sunt cutremurat de ignoranţa ce dă buzna peste noi. Uneori întreb pe confraţi cam ce cărţi au citit în ultima vreme şi le-am spus să nu-mi dea răspunsul, dar i-am sfătuit să citească şi să-şi facă un caiet de lectură şi să-şi aşeze caligrafic şi ortografic textele importante şi să nu treacă o zi fără câteva ore de lectură sfântă şi laică. Am şi azi caietele din tinereţe şi o spun că şi azi fac acelaşi lucru care nu are capăt niciodată. Simt personal teroarea
Calinic Argatu
74
pragmatismului năucitor. Tot timpul îmi este irosit cu probleme administrative care nu se mai termină, consumând fără cruţare forţele spirituale şi pe cele fizice, chiar dacă nu se observă aceasta. Este o stare care macină încet şi sigur.
Fiind luat cu asalt, ca timp necesar pentru studiu, am peste tot cărţi unde stau, fie la reşedinţă, fie la birou, la mănăstiri, parohii, etc. şi de îndată pun mâna pe carte şi, ca flămândul din poveste, îmi încep înfulecarea fără cruţare şi mai ales atunci când toamna vieţii se arată, stărui la disperare să-mi împlinesc lipsurile cărturăreşti. Ştiu că e imposibil şi atunci mă apucă o amărăciune fără margini! Mă consolează bietul Socrate filosoful, care a spus: „Ştiu că nu ştiu nimic!” Şi atunci las pentru o vreme cartea şi ies în natură, cartea cea mare scrisă de Dumnezeu întru zidire şi, Doamne, ce
Traista cu stele
75
bucurie să fii în natură! S-o iubeşti, s-o aperi, să calci cu sfinţenie în frumuseţile zidite de Dumnezeu, să treci de la cartea scrisă din bibliotecă la cartea întrupată în natură. Să citim şi în natură, cartea înţeleaptă, la îndemâna fiecăruia. Să ne liniştim propriul suflet.
Calinic Argatu
76
Dacă Brâncuşi ar mai trăi şi-ar dori să execute şi să vă dăruiască o lucrare pentru parcul Mănăstirii? Cum vă imaginaţi acea sculptură?
Din nou apare o întrebare cu Brâncuşi, marea mea bucurie de demult, de anul trecut „anul Brâncuşi” şi mereu prezent până şi în Argeş, în parcul Mănăstirii! Îmi aduc aminte că prin anul 1982 vizitam Vaticanul şi ca tot omul (nu chiar gură-cască!), mi-am zis: Ia să vedem Capela Sixtină, mult prea lăudata capodoperă mondială! Zis şi făcut. Intru în sala mare dreptunghiulară (N-are nimic din capela ortodoxă!) şi-mi arunc ochii pe tavanul imens. Dintr-o dată mi-a venit imaginea unei măcelării lipită pe boltă... rămâneau în lumină doar imaginile lui Dumnezeu şi a lui Adam. Nu era nimic din măreţia filmului Agonie şi Extaz, care salvase, dealtfel,
Traista cu stele
77
în faţa lumii, hărtăneala sixtină. Nici un fior sacru! Am rămas cotropit! Am ieşit pustiu, dezamăgit. Nu puteam mărturisi nimănui gândurile mele macabre şi mă înfioram gândindu-mă că săvârşesc un sacrilegiu... Confratele meu de drum, Arhimandritul Irineu Cheorbeja, consilier patriarhal, responsabilul Comisiei de Pictură Bisericească, era în al treilea cer, vorbindu-mi spornic despre celebra pictură a lui Michelangelo. Îl ascultam cu tristeţe, fără să-l contrazic (atâta îmi trebuia!) sau să spun ceva. Nu peste multă vreme, doar peste câteva zile, fiind la casa lui Brâncuşi, lângă aşezământul Georges Pompidou la Paris, am citit spre stupefacţia mea dar şi spre marea bucurie, că Brâncuşi vizitând Capela Sixtină a scris că: „aceasta este un biftec!” M-am luminat la suflet şi m-am bucurat că m-am întâlnit cu Brâncuşi!
Calinic Argatu
78
De atunci îl iubesc şi-l am la inimă! Iar Capela Sixtină a murit pentru totdeauna, dar asta nu înseamnă să nu vă duceţi s-o vedeţi ca şi Badea Cârţan, merită osteneala. Şi veţi vedea Bazilica Sfântul Petru din Roma, zidită în secolul al XVI-lea ca şi Catedrala mitropolitană de la Curtea de Argeş, a lui Neagoe Basarab!
Iar Brâncuşi n-ar fi executat nici o lucrare, niciodată, pentru parcul Mănăstirii Argeşului! N-ar mai fi îndrăznit să tulbure măreţia locului! Era prea serios şi solemn! Era prea ortodox ca să împieteze locul! Şi nu degeaba James Farerell a zis: „Lângă Shakespeare şi Beethoven se mai află un zeu: românul Constantin Brâncuşi!” Câtă mângâiere, Doamne!
Traista cu stele
79
Prea Sfinţite, cum arată cerul de primăvară privit printre teii, brazii, stejarii şi magnoliile din parcul Mănăstirii Argeşului?
Prin anul 1978, când eram stareţ la Mănăstirea Sinaia, am făcut o drumeţie în Ţara Argeşului, mai exact la Mănăstirea cea vestită şi de lume mult iubită. Am intrat în curtea largă şi frumoasă ca o gură de Rai şi am rămas uimit de ceea ce ochii vedeau! Am măsurat, pe cât mă ţineau puterile, în timp, credinţa nemăsurată a moşilor şi strămoşilor, a marilor voievozi, ctitori de sfinte Altare! Mi-am spus atunci: Aş dori în viaţa mea să mai fiu într-un loc pe lumea asta - la Argeş! Am socotit că Sinaia e un loc deplin, dar m-am trezit vorbind pe dinlăuntru, fără să-mi imaginez că peste 7 ani să fiu trimis chiar la Argeş! Şi mi-am zis plin de
Calinic Argatu
80
sine: Dumnezeu m-a binecuvântat să mă nasc într-un spaţiu de mare frumuseţe, spaţiul românesc! Am învăţat în şcoli aşezate în locuri sfinte de trai şi rugăciune, am păstorit în Transilvania şi Maramureş, m-au primit cu braţele deschise Căldăruşanii şi Cernica Sfântului Calinic, iar Patriarhul Iustin mi-a îndreptat paşii spre Ţara lui, Ţara Argeşului! Şi iarăşi mi-am zis: Doamne, Dumnezeule, mari şi minunate sunt lucrurile Tale, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Iar Sfânta Filoteia veghează ca mare mitropolit al Argeşului!
Sunt 20 de ani de când sunt la Argeş şi de câte ori intru pe poartă şi văd Catedrala, am aceeaşi emoţie pe care am încercat-o prima dată! De fiecare dată, aşadar, este pentru prima dată! Cred că aşa va fi şi în Împărăţia luminii, a lui Dumnezeu: mereu pentru prima dată întru frumuseţi şi bucurii
Traista cu stele
81
nesfârşite! Da, aici la Argeş vii mereu pentru prima dată! Îţi este dor mereu!
Cum arată cerul de primăvară privit printre teii, brazii, stejarii şi magnoliile din parcul mănăstirii? Arată a bucurie şi speranţă! Noaptea, cerul este mai aproape, mai ales iarna! Am impresia mereu că mi se umple traista cu stele!
Mulţumiri vă aduc, domnule Augustin Doman, pentru că îmi aduceţi aminte de bucuriile de demult şi de cele de azi! Cred că toţi cei care păşesc pe locul acesta încearcă acelaşi fior sfânt precum îl încerc şi eu de fiecare dată!
Pentru toate, mulţumiri lui Dumnezeu şi sfinţilor Săi!
Calinic Argatu
82
Finalul Evangheliei după Matei este foarte luminos: „Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului”. Să luăm acest ultim verset ca pe un semn că sărbătoarea Paştelui e una care să ne reamintească mereu că ne aflăm permanent în comuniune cu Iisus?
Absolut! Tocmai acesta este sensul cel adevărat şi bucuria ce nu se va lua de la noi niciodată, Sărbătoarea Sărbătorilor şi bucuria bucuriilor! Citind spre exemplu scrisorile creştine ale lui Al. Lascarov Moldovanu, am înţeles în chip deplin iubirea lui pentru Dumnezeu şi înţelegerea Harului care ajută pe om atunci când îşi deschide inima. Dar nu numai despre el ar putea fi vorba. Ce am putea spune despre Blaisse Pascal, convertiţii Paul Claudel, Pierre Emmanuel, Ioan Alexandru şi atât de mulţi alţii... era să uit şi de Nicolae
Traista cu stele
83
Steinhardt, convertitul dintre evrei ca şi Marele Apostol Pavel! Ei şi noi am prins a înţelege ce înseamnă, pe cât ne este dat să cuprindem bucuria fără de măsură, auzind cuvintele lui Iisus: „Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârşitul veacului”42.
Suntem porniţi toţi să ne tânguim de puţinătatea fericirii ce ne este dat s-o gustăm pe pământ şi s-ar părea că aşa ar fi. Personal, admir din răsputeri entuziasmul şi optimismul oamenilor de a răzbi, de a învinge, de a ajunge acolo unde li se pare lor că ar fi o culme a fericirii şi mi-am zis: Dacă aşa ne-am strădui să-L cunoaştem şi să-L urmăm pe Dumnezeu, ar fi cea mai mare biruinţă a noastră şi bucuria ar fi eternă! Aş crede că Milostivul Dumnezeu nu ne va pedepsi prea aspru, dacă nu vom ajunge până acolo unde ne doreşte El să
42 Matei 28, 20
Calinic Argatu
84
fim cu adevărat, adică la suprema împlinire: „Să fim sfinţi precum sfânt este El” sau „Fiţi desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc desăvârşit este!”43
Desigur, nu vom uita niciodată că aceste chemări sunt imperative, adică nu se pot negocia, sunt porunci dumnezeieşti. Iar împlinirea lor nu se poate înfăptui fără Harul Duhului Sfânt: „Care pretutindenea este şi pe toate le împlineşte!” Iar Harul Duhului Sfânt nu vine fără rugăciune şi fără a avea inima curată, vasul de aur curat şi fără stricăciunea timpului nostru.
N-aş dori, ca la judecata din urmă, noi, cei cu Dumnezeu în sân şi pe care-L predicăm, să vedem pe creştinii contemporani nouă că se mântuiesc şi se bucură de faţa lui Dumnezeu, iar noi ne vom ruşina de privirea lor, cum se
43 Matei 5, 48
Traista cu stele
85
înspăimântă şi turma văzându-şi păstorul mâncat de lupi. Să nu fie aceasta, niciodată!
Să ne ajuţi, Doamne Dumnezeule, să ne bucurăm pururea de vederea Ta, aici pe pământ şi în Împărăţia Cerurilor!
Calinic Argatu
86
Prea Sfinţite, când îl recitiţi pe Neagoe Basarab, îl vizualizaţi prin locurile unde trăiţi şi păstoriţi comunitatea?
Am mereu la îndemână: „Marea Carte a identităţii româneşti în Europa renaşterii şi în cultura românească”, aşa cum o numea, pe drept cuvânt, ilustrul exeget al Învăţăturilor lui Neagoe Vodă Basarab către fiul său Teodosie, profesorul Dan Zamfirescu. Aşadar, pământul şi spiritul românesc s-au înscris, acum aproape 480 de ani, pe harta spirituală a Europei Renaşterii, cu una dintre acele creaţii pe care Nicolae Iorga le-a numit „cărţi reprezentative în istoria omenirii”: Învăţăturile lui Neagoe Vodă Basarab către fiul său Teodosie, iar Constantin Noica avea s-o numească, în 1943, Întâia mare carte a culturii româneşti, care era destinată a
Traista cu stele
87
transmite viitorului succesor orfan, nevârstnicul Theodosie, ca o învăţătură pe care tatăl său nu i-o mai putea da altfel decât prin acest testament devenit, în cele din urmă, sinteza grandioasă a experienţei politice şi militare, morale şi religioase a întregii lumi româneşti, în zorii epocii care se va numi „modernă”. Se ştie prea bine că Neagoe Basarab nu a avut sub ochi nici un model anume. În Apus, Erasmus din Rotterdam, în martie 1516, a scris Instituţia Principiis Cristiani şi tipărită în acelaşi an împreună cu Panegiricul regelui Filip cel Frumos şi Principele lui Machiavelli, aceasta însemnând că punerea răsăriteanului ortodox Neagoe Basarab alături de Erasmus şi Machiavelli era o recunoaştere absolut europeană!
Prin anul 1943, Emanoil Bucuţa a ţinut la radio conferinţa Un voievod
Calinic Argatu
88
filosof şi spunea printre altele: „Voievodul, care a ocrotit pe întâiul nostru lucrător tipograf, monahul muntenegrean Macarie, şi a ridicat cea mai strălucită biserică domnească, era destoinic să înjghebeze şi o asemenea carte. Poporul trebuie să afle, în sfârşit, acest adevăr şi să şi-l însuşească. El ar fi un izvor de încredere şi putere”, căci prin Învăţături „vorbeşte gura strămoşilor, care ne însoţesc pas cu pas pe un drum plin de minuni... Voievodul nu este numai un stăpânitor de Ţară, dar şi un filosof. Dă învăţături pentru tot poporul şi pentru toate secolele. Să ne plecăm genunchii!”
Iată câteva frânturi din magnifica operă: „Pe preoţi şi diaconi îi învrednici de mare cinste, ca să facă mai multă cântare şi slăvire şi mai multe rugăciuni în ziua duminicii. După aceea puse pe toţi oamenii să postească şi să cinstească
Traista cu stele
89
ziua de vineri, pentru pomenirea celor întâmplate în această zi binefăcătorului şi Mântuitorului tuturor, Hristos! Toţi cu osârdie şi cu credinţă să petreacă în biserici şi să aştepte până la rugăciunea cea de pe urmă... Când pleca departe, în ţări barbare, ruga şi pe episcopi cu multă osârdie să-i fie însoţitori, nevoind nici pentru puţină vreme să se despartă de ei. Şi Biserica lui Dumnezeu era purtată fără încetare cu dânşii, pentru ca nici în luptă să nu fie lipsiţi de darul Bisericii. Iar episcopilor noştri le părea bine de aceasta.”44
Îl văd aievea pe marele Neagoe Basarab, cu viaţă de sfânt! Sunt copleşit de Harul Duhului Sfânt care i-a luminat viaţa! Nu întâmplător stau în genunchi toată slujba pioşii argeşeni, fiii de Domni Basarabi.
44 Învăţăturile lui Neagoe Vodă Basarab către fiul său Teodosie pag. 235
Calinic Argatu
90
Dacă un tânăr absolvent de Teologie v-ar bate la uşă cu o zi înainte de a fi hirotonit, care ar fi primele sfaturi pe care i le-aţi da?
Desigur, i-aş spune: mai fă odată şi Seminarul şi Facultatea de Teologie! Iar dacă m-aţi întreba, de ce, aş răspunde, că după 1990, şcolile în general şi cele de Teologie, în special, şi-au pierdut din înălţimea şcolilor de tradiţie, de pregătire serioasă, nu numai elevii dar chiar şi o seamă de profesori. Şi ca să nu se supere nimeni, aş aminti că un seminarist pe vremea noastră avea pregătirea unui student de azi şi chiar mai mult, iar un absolvent de Teologie era ca un doctor în Teologie de azi. Iar ca să fiu crezut, să luăm tezele de licenţă şi chiar din 1910, de acum 100 de ani aproape şi veţi vedea că este o adevărată teză de doctorat de azi...
Traista cu stele
91
Cât priveşte evlavia, credinţa întrupată în fapte, le-am spus-o mereu teologilor noştri, că sunt mai pregătiţi creştinii care vin la slujbă cu fior sfânt decât noi cei chemaţi special să avem o trăire exemplară. Ca să nu spun şi mai mult, că devenim uneori o adevărată sminteală pentru lumea creştină, iubitoare de Dumnezeu.
Citindu-i unui elev seminarist cele scrise mai sus, l-am întrebat, ce părere are şi mi-a spus fără nici o ezitare: e real!
Depănând firul, poate că nu i-aş cere neapărat să mai repete odată Teologia, dar l-aş întreba cine l-a îndemnat să meargă la Teologie? Îmi amintesc de un episod pe această temă. Cu ani în urmă, când eram mai grabnic a ajuta pe cei care băteau la poarta inimii mele, o mamă de elev seminarist, eliminat de la Bucureşti pentru cauze
Calinic Argatu
92
lesne de înţeles, a venit să-mi ceară să-l primesc la Argeş, plângând cu hohote şi ameninţând, că dacă nu-l primesc, se spânzură în parc. Odorul mamei se hlizea fără ruşine, cu nepăsare. Văzând aceasta, l-am întrebat: Cine te-a sfătuit să mergi la seminar? Mama şi bunica, fu răspunsul, fără nici o întârziere, şi adăugând că nu are chemare să se facă popă! Bravo, i-am spus, fără să mai fiu impresionat de lacrimile mamei. Eşti un om sincer şi te sfătuiesc să mergi la şcoala care-ţi place. M-am bucurat! Era unul din puţinii elevi care aveau clar în minte şi în inimă că nu poate deveni în viaţă ceva care nu i se potriveşte. Câţi au curajul acesta? Cu cât ar fi mai mulţi, cu atât am scăpa Biserica lui Hristos de nechemaţi. Iertaţi, vă rog!
Traista cu stele
93
În zilele noastre românii se sinucid în număr foarte mare. Suicidul a devenit din nefericire un fenomen. Ştiut fiind că a-ţi lua viaţa e un păcat, se implică suficient Biserica în combaterea acestuia?
Nu ştim dacă înainte de 1989 era atâta avalanşă de sinucideri. Vădit este din capul locului că nimeni sănătos la cap şi la suflet n-ar face acest lucru. Presa românească şi în special cea argeşeană a publicat multe cazuri de sinucideri şi alte tragedii încât m-am întrebat: ce spun străinii despre noi, dar românii, mai exact, ce spun când află atâta nenorocire? Stările de disperare, de nefericire, lipsa de sfaturi bune şi la vreme, lipsa de comuniune şi de prieteni confidenţi, dar mai ales lipsa de credinţă, care e cea mai mare şi grea demenţă, această lipsă a legăturii cu
Calinic Argatu
94
Dumnezeu din viaţa noastră. Cât de jalnică este această situaţie!
Sfântul Evanghelist Ioan consemnează, în capitolul al XVII-lea al Evangheliei, rugăciunea lui Iisus Hristos, adresată Tatălui Ceresc, înainte de a merge spre Golgota, prin care cerea ocrotirea ucenicilor Săi: „Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat, şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura.”45 Se vorbeşte în ultima parte a versetului despre „fiul pierzării”, care este, după cum se ştie de întreaga lume: Iuda Iscarioteanul. Continuând firul Evangheliei: „Pe când mânca, Iisus a
45 Ioan, 17, 11-12
Traista cu stele
95
zis: Adevărat grăiesc vouă, că unul dintre voi mă va vinde... Fiul Omului merge după cum este scris despre El. Vai, însă, acelui om prin care Fiul Omului se vinde! Bine era de omul acela dacă nu se năştea.”46 „Atunci Iuda, cel care L-a vândut, văzând că a fost osândit, s-a căit şi a adus înapoi arhiereilor şi bătrânilor cei treizeci de arginţi, zicând: Am greşit vânzând sânge nevinovat... şi el aruncând arginţii în templu, a plecat şi, ducându-se, s-a spânzurat.”47 Aceasta este o filă neagră din viaţa omenirii!
Dacă Iuda a fost un ucenic al lui Hristos, care, precum aţi văzut, şi-a vândut pe Învăţătorul său şi mustrat de conştiinţă, s-a sinucis, un alt ucenic, Petru, cel care s-a lepădat de Iisus atunci când o slujnică a palatului i-a zis: „Şi tu
46 Matei 26, 24
47 Matei 27, 3-5
Calinic Argatu
96
erai cu Iisus Galileanul”, el s-a jurat spunând: „Nu cunosc pe omul acesta!” şi „Petru şi-a adus aminte de cuvântul lui Iisus, care zisese: Mai înainte de a cânta cocoşul, de trei ori te vei lepăda de Mine. Şi ieşind afară, a plâns cu amar.”48 Iuda în disperare s-a sinucis, iar Petru, plângând cu amar, a fost iertat de Dumnezeu! De aceea avem spovedania şi iertarea de păcate prin dezlegarea duhovnicului şi plâns cu amar pentru păcatele săvârşite, crezând aceasta neîncetat, că Dumnezeu ne-a poruncit: „Învăţaţi ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă, n-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă!”49
48 Matei 26, 57
49 Marcu 9, 13
Traista cu stele
97
Se vorbeşte tot mai insistent de dispariţia cărţii ca obiect, e vremea „literaturii virtuale”. Se zice că vom citi doar pe monitorul calculatorului. Vom (re)citi Noul Testament în acest fel?
Îmi amintesc, prin anii '94, fiind la Mănăstirea Putna, am avut bucuria mare să primesc de la secretarul mănăstirii Biblia pe dischetă. O am undeva prin geantă şi nu am folosit-o niciodată şi nici nu o voi folosi. Nu ştiu, dar parcă dă ca nuca în perete. Ar merge să fie transmisă pe alte planete, unde ar putea exista fiinţe care ar recepţiona astfel „literatura virtuală”, deci n-ar şti ce este o Biblie, un Nou Testament pe pergament, pe hârtie velină tipărită cu atâta suflet şi ştiinţă de carte.
Ce poate fi mai frumos, mai reconfortant şi liniştit să iei de pe raft o carte din diferite secole şi să te uiţi la ea,
Calinic Argatu
98
s-o mângâi cu privirea şi cu mâinile şi cu sufletul! S-ar putea face aşa ceva pe monitorul calculatorului? Este bună şi această dihanie modernă, dar n-ai nici o identitate, şi nici un zel amestecându-l în viaţa tiparului şi a scrisului cu mâna. S-a dus pe apa sâmbetei mireasma cititului liniştit, a bucuriei adevărate şi orice cărturar adevărat nu foloseşte pe masa lui calculatorul, care trebuie să se ştie că poate fi folosit peste tot şi de oricine, dar acolo unde merge cu adevărat. Ştiu, îmi veţi spune că este doar începutul, că viitorul ne va oferi surprize ştiinţifice. Sigur că da! Şi mie mi-ar plăcea să existe aparatură care să-mi imprime imediat gândurile şi să fie cuprinse într-o carte, bine legată, peste câteva minute! Atunci ar fi o bunătate de cărţi şi-o hălăciugă de trăsnăi de ar uimi lumea! Cibernetic, frate, nu glumă!
Traista cu stele
99
Cartea ca obiect nu va dispărea niciodată, sunt sigur de aceasta. Ne-am pierde identitatea. Nu peste multă vreme omenirea îşi va da seama că şi povestea aceasta tristă, dar adevărată cu calculatorul, va deveni o amintire, în sensul că, viitorul ne va oferi surprize tehnice formidabile, şi cele de acum vor deveni în scurt timp mai arhaice decât însuşi tiparul lui Gutenberg. Oricum, internetul este un mijloc rapid de a comunica cu oamenii iar mâine ne vom vedea faţa în videotelefon şi poate ne-om „rafina” în sensul că orice grimasă - adică strâmbătură - ne-ar costa scump.
Până atunci şi după aceea, să nu uităm de cartea scumpă care umple falnicele noastre biblioteci şi să ne apucăm de citit pe nerăsuflate, că pe monitorul calculatorului ne informăm zi de zi, precum şi prin internet. Se vede cine ne consumă fără cruţare timpul!
Calinic Argatu
100
Oare globalizarea nu înseamnă şi ştergerea memoriei umane? Ne va paşte o tabula rasa în integralitate? Desigur, aşa va fi la o pană de curent obişnuit, curent cu pilă solară. De unde vom începe?
Traista cu stele
101
Cum se ştie, literatura română a început cu opere religioase sau cu influenţă religioasă. Ce destin ar fi avut altfel? Se mai observă în literatura de astăzi aceste influenţe?
Se ştie că scrierile de pe teritoriul ţării noastre au o vechime de peste două mii de ani. Mai apoi ne vom aminti de Ovidiu în primul veac creştin de la Hristos precum şi de savanţii cărturari Dionisie cel Mic şi Casian care ne-au lăsat opere fundamentale, iar Dionisie a calculat pentru prima oară era noastră. Operele lor au fost preponderent religioase, după cum bine se cunoaşte de aproape fiecare dintre noi.
Cercetând Istoria literaturii române de la origini şi până în prezent, de G. Călinescu, vedem că el mărturiseşte: „Cele două voievodate erau chiar un fel de centre ale ortodoxiei
Calinic Argatu
102
în această insulă latinească a lumii slave, şi prin mănăstiri „pisari” sau „dieci” copiau cu frumoasă caligrafie texte bisericeşti, mult mai numeroase decât se credea până acum, ornamentate cu ingenioase iniţiale de lujeri împletiţi şi apoi legate în scoarţe groase, învelite în catifea ori piele sau ferecate în argint. De la Nicodim, întemeietor al Tismanei, a rămas o Evanghelie scrisă în 1405. În Mănăstirea Neamţ s-a copiat, în 1429, un Evangheliar, iar altul la Mănăstirea Humorului, din 1473, îl înfăţişează pe Ştefan cel Mare închinând cartea Fecioarei Maria. Tiparul introdus curând şi din teascurile călugărului muntenegrean Macarie care învăţase meşteşugul la Veneţia, ieşi în 1508, din porunca lui Radu Vodă, un Liturghier după cum urmează şi alte cărţi. După o stagnare, apar tot pe teritoriul românesc,
Traista cu stele
103
dar în Transilvania, întâile cărţi româneşti.
Vom reaminti Psaltirea Scheiană, Psaltirea Hurmuzachi, Codicele Voroneţian, Codex Sturdzanus, Catehismul imprimat la Sibiu în 1544. Judele Braşovean Hans Bekner aduce la Braşov pe Diaconul „Coresi ot Târgovişte” spre a tipări cărţi române şi slavone. La 3 mai 1560 începe tipărirea unui Tetraevanghel românesc, după ce în 1559 scosese un Catehism, Apostol în 1563, Molitfelnic şi Cazanie în 1564, două Psaltiri 1570 şi 1577. Coresi este un tipograf care se slujeşte de tălmăciri mult mai vechi. Toate aceste sunt de mare interes cultural şi lingvistic.”50 Eu aş zice că, nu numai de interes cultural şi lingvistic, ci mai ales de interes spiritual, duhovnicesc. Iată că literatura
50 G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini şi până în prezent, pag. 7-8
Calinic Argatu
104
română a început cu opere religioase, după cum era şi firesc. Ce destin ar fi avut altfel? Destin numit: Tabula rasa! Sigur că şi în literatura de azi se mai observă aceste influenţe, dar la alţi parametri. Autentica şi marea literatură a unui popor se măsoară după mireasma Cuvântului îmbăiat în apa botezului, sfinţit prin Ungerea Sfântului Mir, înveşnicit prin dumnezeiasca Euharistie, rostită şi primită cu sfinţenie întru dăinuire!
Traista cu stele
105
De ce semnaţi (şi) Argeş?
Cred că cele mai multe documente le-am semnat cu Argeşanul când eram arhiereu auxiliar al Eparhiei Argeşului şi Râmnicului, până în 1990 şi după aceea cu Argeş o dată cu întronizarea în scaunul istoric al Argeşului. Pentru cine nu ştie doresc să subliniez că arhiereului ales, pe lângă un scaun apostolic, i se dă şi numele unei cetăţi istorice de: Târgovişteanul, de la Târgovişte, Slătineanul, de la Slatina, Argeşanul, de la Argeş, Botoşăneanul, de la Botoşani, etc. M-am bucurat când mi s-a atribuit numele de Argeşanul prin Decret Prezidenţial şi mai ales prin hotărârea Sfântului Sinod. Când am devenit titularul Eparhiei Argeşului şi Muscelului, mi-am păstrat, pe lângă cel de Calinic şi Argeş. Aşa va rămâne, neschimbat, îl voi oficializa şi prin
Calinic Argatu
106
Monitorul Oficial. Mai în glumă, mai în serios, zic eu că-s prea bătrân ca să mă dezvăţ... condeiul o ia înainte fără să mă mai întrebe!
În altă ordine de idei, doresc să nu mă ascund că-mi place să mă numesc aşa şi să semnez şi aşa mă cunoaşte lumea cel mai mult. Dacă aş muri în Moldova sau Transilvania, n-ar suna frumos pe cruce? Iată că şi ierarhii Sfântului Sinod, atunci când mă văd îmi spun cu drag: Voievodul de la Argeş! Nu v-ar bucura pe toţi să vă spună aşa? Mă bucură zicerea pentru prea frumosul Argeş în care m-a trimis Dumnezeul prin mila Sa, ca să lucrăm împreună şi să mergem nu tot împreună, dar pe rând, în Ţara de peste Veac!
M-am bucurat, domnule Augustin Doman, că aţi venit şi cu această întrebare pentru care vă mulţumesc din inimă. Când se vorbeşte despre aceasta
Traista cu stele
107
îmi aduc aminte de tata, care prin anii '36 a fost de gardă la Palatul în care găzduieşte azi fiul său şi mi-a spus, când am ajuns episcop la Argeş: „Băiete, să nu uiţi! De Argeş să nu te îndepărtezi niciodată că eu cunosc locul şi oamenii! Iar acolo se vorbeşte cea mai curată limbă românească! Este locul care nu poate fi jinduit de nimeni!” M-a surprins prin mărturisirea făcută şi la orice ispită de plecare răspund dimpreună cu tata: Nu! Iar când îi văd poza ca militar în faţa Catedralei lui Neagoe Basarab, am emoţii copleşitoare!
Iată şi povestea cu numele de Argeş care întregeşte pe Calinic!
Cu preţuire pentru Argeş şi fiii săi de aur!
Calinic Argatu
108
Traista cu stele
109
Bibliografie
Biblia sau Sfânta Scriptură, Tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu binecuvântarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001.
1. Bogrea, Ion V., Sacra via, 134
2. Călinescu, G., Istoria literaturii române de la origini şi până în prezent, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Minerva, Bucureşti, 1985;
3. Cioran, Emil, Mărturisiri şi anateme, Editura Humanitas, Bucureşti, 2003;
4. Drăgoi, Preot Eugen, Istoria Bisericească Universală, Editura Episcopiei Dunării de Jos;
Calinic Argatu
110
5. Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, Editura Minerva, Bucureşti, 1984, prin grija lui Dan Zamfirescu şi Florica Moisil, în traducerea din slavonă a lui G. Mihăilă.
Traista cu stele 111
Calinic Argatu 112

                                                                  TRAISTA CU STELE