TRAISTA CU STELE

Calinic Argatu
Episcop al Argeşului şi Muscelului

Convorbiri realizate de
Dumitru Augustin Doman
Editura
Episcopiei Argeşului şi Muscelului
Calinic Argatu
2
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
CALINIC, episcop al Argeşului şi Muscelului
Traista cu stele / Calinic Argatu; convorbiri realiztate de Dumitru Augustin Doman; editor diacon Daniel Gligore. - Curtea de Argeş : Editura Episcopiei Argeşului şi Muscelului, 2005
ISBN 973-87109-3-6
I. Doman, Dumitru Augustin
II. Gligore, Daniel (ed.)
28
Editura Episcopiei Argeşului şi Muscelului
B-dul Basarabilor, nr. 23, Curtea de Argeş, 115300, România
e-mail: episcopiaargesului@yahoo.com
Tel./fax. 004/0248722223; 004/0788308782
Traista cu stele 3
Calinic Argatu
Traista cu stele
Convorbiri realizate de
Dumitru Augustin Doman
Calinic Argatu 4
Traista cu stele 5
Argument
Prea Sfinţitul Părinte Calinic nu este doar Vlădică de Argeş şi Muscel, dar este şi un cărturar, în sensul deplin şi vechi al cuvântului, declarându-se „cutremurat de ignoranţa” din jurul nostru, dar bucuros să treacă zilnic „de la cartea scrisă din bibliotecă la cartea întrupată în natură”.
Volumul de faţă s-a scris în treizeci de zile (o întrebare şi un răspuns pe zi), într-un anumit context, context mascat perfect aici de valoarea intrinsecă a răspunsurilor.
Cartea nu are un început propriu-zis şi un epilog; cititorul este avertizat s-o considere începută cu trei puncte şi încheiată cu aceleaşi puncte de suspensie. La întrebările noastre
Calinic Argatu
6
izvorâte din curiozitate şi neştiinţă, Prea Sfinţitul Calinic lămureşte o seamă de pilde şi parabole din Noul Testament şi stabileşte o legătură organică între acestea şi viaţa socială a zilelor noastre.
Prea Sfinţitul Calinic, cel care salută pe toată lumea cu un singur cuvânt: Bucurie!, ne oferă aici texte optimiste, traversate dintr-un capăt în celălalt de un fir de lumină. Sperăm ca foamea de lectură, de cunoaştere şi de credinţă, mărturisită de autor între cele două coperte, să se transmită şi cititorilor.
Dumitru Augustin DOMAN
Traista cu stele
7
Scris stă în capitolul 4 din Evanghelia după Matei că, după Botez, Iisus a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, apoi a flămânzit. Atunci s-a apropiat diavolul care a încercat să-L ispitească cerându-i să prefacă pietrele în pâini dacă este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu. Memorabil pentru orice creştin este răspunsul lui Iisus: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”. Vreţi să desluşiţi acest răspuns al lui Iisus?
Răspunsul lui Iisus este deja desluşit din capul locului, în sensul că are limpezimea apei de izvor. Iar „nu numai cu pâine va trăi omul”, aceasta însemnând lămurit că trupul se hrăneşte cu pâine, de la începuturi, şi o ştie oricine. Pe lângă hrana trupului, firească şi necesară, este absolut trebuitor ca
Calinic Argatu
8
sufletul să-şi primenească porţia de hrană pe măsura stării sale spirituale. Care e hrana predilectă a sufletului? Nu e greu de ştiut pentru că Iisus Hristos ne arată prin Sfântul Evanghelist Matei1: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”.
„Cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” cuprinde două stări foarte clare: una priveşte Cuvântul lui Dumnezeu, ca învăţătură de credinţă, adică Sfânta Scriptură - Cuvântul lui Dumnezeu şi legea Lui pe care suntem chemaţi să o împlinim, iar starea a doua este Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, aici pe pământ: „că s-a coborât pe Sine, chip de rob luând, făcându-se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-se ca om”2. Această întrupare a lui Iisus a fost
1 Matei 4, 4
2 Filipeni 2, 7
Traista cu stele
9
nu numai ca Fiu al Omului, ci a fost şi Întruparea Sa în Sfânta Taină a Euharistiei (a Împărtăşaniei), atunci când noi după Spovedanie şi căinţă de păcate ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele lui Iisus Hristos! Şi de aici desluşirea finală: nu numai cu pâine trupească se va hrăni omul (pentru trup) dar neapărat şi cu pâine cerească - Sfântă Împărtăşanie, pentru hrănirea sufletului nostru înfometat de Dumnezeu!
Calinic Argatu
10
Când i-a chemat pe Petru şi pe Andrei să-l însoţească, Iisus le-a spus: „Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni”. Şi această zisă cred că ar trebui lămurită pentru o lume grăbită şi mai deloc aplecată spre adevărata înţelegere a spuselor Mântuitorului nostru.
În Sfânta Scriptură, la Sfântul Evanghelist Matei, Iisus Hristos le-a zis celor chemaţi la apostolat: „Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni!” Cei dintâi chemaţi au fost Andrei şi Petru, cei doi fraţi de o mamă, având meşteşugul de pescari. La chemarea lui Iisus, ei de îndată „lăsând mrejele, au mers după El”3.
Pentru înţelesul nostru, această chemare a lui Iisus a fost de îndată
3 Matei 4, 19-20
Traista cu stele
11
răsplătită de răspunsul neîntârziat al celor poftiţi la apostolie, ei neînţelegând de la început ce va însemna această chemare a Mântuitorului Hristos. Nici nu puteau înţelege planul lui Dumnezeu cu ei, ci ei au răspuns la îndemnul „Veniţi după Mine!” Acest „Veniţi după Mine” a însemnat chemarea la Şcoala lui Iisus, Şcoala celor trei ani de învăţătură şi mărturii limpezi ale minunilor lui Dumnezeu. Numai după Învierea lui Iisus din mormânt vor primi acea forţă uriaşă a Duhului Sfânt de a fi „pescari de oameni”, când ei vor merge pe faţa întregului pământ înveşmântaţi cu poruncă şi putere de sus: „Mergând, învăţaţi toate neamurile!”4
Apostolul Andrei, cel dintâi chemat, a primit de la Dumnezeu puterea apostolică de a „pescui” pentru Împărăţia lui Dumnezeu, în spaţiul
4 Matei 18, 20
Calinic Argatu
12
nostru, unde locuim noi azi. Noi, aşadar, suntem bucuria apostoliei Sfântului Andrei trimis de Dumnezeu ca să ne ajute a găsi şi merge drept pe drumul care duce întru Împărăţia Cerurilor.
Noi suntem mereu grăbiţi, dar este de folos ca în viaţa noastră să avem o grabă aparte, graba de a cunoaşte Legea lui Dumnezeu şi a ne întoarce de pe drumurile rătăcite. Şi nu numai atât, a ne întoarce pe noi înşine, ci trebuie să priveghem şi la întoarcerea aproapelui nostru, aşa cum glăsuieşte Sfântul Apostol Iacob: „Să ştie că cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul de moarte şi va acoperi mulţime de păcate!”5
Să stăruim şi noi, aşadar, să pescuim suflete pentru Împărăţia lui Dumnezeu!
5 Iacob 5, 20
Traista cu stele
13
Predica de pe Munte se deschide cu celebrele vorbe: „Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăţia Cerurilor”. Vrea Prea Sfinţia Voastră să spulbere feluritele interpretări profane de prin ziare, de prin reviste, de pe stradă?
Dacă noi L-am întâlni pe Iisus Hristos pe stradă şi L-am întreba, cum fac reporterii prin Bucureşti sau Curtea de Argeş, ce credeţi că ar răspunde la întrebarea: Ce înseamnă fericiţi cei săraci cu duhul? Sigur că răspunsurile ar fi mai multe, după înţelegerea diferită a celor întrebaţi. Iisus ar răspunde fără echivoc: sărac cu duhul este cel sărac în relele şi păcatele lumii! Sărac de răutate! Sărac de prostie! Sărac de toate păcatele care covârşesc de cele mai multe ori fiinţa noastră omenească!
Aşa fiind, divinul Învăţător a ştiut exact ce spune atunci când, de pe
Calinic Argatu
14
Muntele Fericirii, a rostit Predica de pe Munte, cea dintâi fericire fiind: „Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăţia Cerurilor” din Sfântul Evanghelist Matei, cap.5, versetul 3.
A crede că sărac cu duhul este un om naiv, simplu sau prost, este cea mai simplă tălmăcire, uşor de expediat pentru cine tratează superficial o problemă extrem de serioasă şi vitală pentru viaţa noastră. Dacă s-ar vindeca de puţinătatea înţelegerii duhovniceşti, cei care intră pe făgaşul aflării adevărului, ar avea marea bucurie ce răsare din glasul lui Iisus, ori de câte ori citim şi auzim cântându-se Fericirile la strană, în biserică, în timpul Sfintei Liturghii!
Dacă am ajunge la înălţimea unei alte fericiri, a şasea, „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe
Traista cu stele
15
Dumnezeu”6, am găsi grabnic desluşirea şi înţelegerea celor săraci cu duhul!
Să rugăm pe Dumnezeu să ne ajute să înţelegem Cuvântul Său!
6 Matei 5, 8
Calinic Argatu
16
În Predica de pe Munte - esenţială pentru creştinism - Iisus ce face? Separă apele Vechiului Testament de ceea ce urmează?
La prima vedere aşa s-ar părea, după cum puneţi şi dumneavoastră întrebarea, că Iisus separă apele Vechiului Testament de Noul Testament pe care ni-l lasă în Predica de pe Munte care este considerată Constituţia sau Legea de aur a Bisericii, cuprinsă în Evanghelia după Matei7.
Atunci când Iisus spune: „Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric ci să împlinesc”8, este limpede ca lumina. Această „împlinire” trebuie înţeleasă nu numai că Iisus a împlinit în viaţa Sa
7 Matei capitolele 5, 6 şi 7
8 Matei 5, 17
Traista cu stele
17
pământească Legea lui Dumnezeu, ca nimeni de pe faţa pământului, dar a dus această Lege pe culmea înţelegerii duhovniceşti, a delicateţei sfinte. Să exemplificăm: „Aţi auzit că s-a zis celor de demult: ‚Să nu ucizi’; iar cine va ucide vrednic va fi de osândă. Eu însă vă spun vouă: că oricine se mânie pe fratele său, vrednic va fi de osândă; şi cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului, iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului”9. Sau: „Aţi auzit că s-a zis celor de demult: ‚să nu săvârşeşti adulter’. Eu însă vă spun vouă: Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea, în inima lui”10. Putem continua, aşadar: S-a zis iarăşi: „Cine va lăsa pe femeia sa, să-i dea carte de despărţire. Eu însă vă spun
9 Matei 5, 21-22
10 Matei 5, 27-28
Calinic Argatu
18
vouă: Că oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, o face să săvârşească adulter, şi cine va lua pe cea lăsată, săvârşeşte adulter”11. Cine are acasă Biblia sau Noul Testament (şi n-ar trebui să fie casă în care să nu fie) să aibă bucuria de a citi Cuvântul lui Dumnezeu pentru înţelegerea şi mântuirea noastră!
11 Matei 5, 31-32
Traista cu stele
19
Credeţi că trebuie să fim concesivi cu contemporanii noştri care scot din contextul milosteniei sentinţa lui Iisus: „să nu ştie stânga ce face dreapta”?
Trebuie să fim concesivi cu contemporanii noştri şi în cele duhovniceşti, mai ales aducându-mi aminte de cele citite în cartea Proloage (Vieţile Sfinţilor) din 13 decembrie: „Întru această zi, cuvânt din Pateric pentru cei dintâi călugări, pentru cei de acum şi pentru cei de pe urmă. Sfinţii Părinţi ai Schitului, proorocind despre neamul cel mai de pe urmă, ziceau: Ce-am făcut noi înaintea lui Dumnezeu? Şi răspunzând unul din călugări, mare cu viaţa, anume Ishirion, le-a zis lor: Noi poruncile lui Dumnezeu le-am păzit cu fapta. Iar ei, întrebându-l, din nou, au zis: Dar cei după noi ce vor face? Şi le-a răspuns: La jumătate din faptele
Calinic Argatu
20
noastre vor ajunge. Şi, iarăşi, l-au mai întrebat, zicând: Dar călugării cei mai de pe urmă ce vor face? Şi le-a grăit lor: Aceia nu vor face nicidecum fapte călugăreşti. Însă vor veni asupra lor ispite şi necazuri; şi dacă în vremea aceea a ispitelor, fiind şi aflându-se, vor suferi şi vor răbda cu vitejie patimile şi chinurile, apoi, ca aurul cel strălucitor, mai mari şi mai buni decât noi şi decât părinţii noştri se vor afla înaintea lui Dumnezeu!”
Noi trebuie să ştim bine Scriptura care zice: „Luaţi aminte ca faptele dreptăţii voastre să nu le faceţi înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei: altfel nu veţi avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri. Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevăr vă grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Tu însă când
Traista cu stele
21
faci milostenie, să nu ştie stânga ce face dreapta ta. Ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie”12. De cele mai multe ori cam toţi procedăm aşa, adică ne trâmbiţăm faptele bune făcute, din mila lui Dumnezeu. De cele mai multe ori rămânem cu plata de la oameni - lauda lor! - dar sperăm ca să şi primim ceva plată ca şi călugării din Pateric. Dumnezeu ne judecă şi după vremile în care trăim, având alte măsuri!
12 Matei 6, 1-4
Calinic Argatu
22
Acum, în Postul Mare, cred că e bine să dezvoltaţi enoriaşilor sfatul lui Iisus: „Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii că ei îşi smolesc feţele, ca să arate oamenilor că postesc!”.
Scopul postului, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, este împărtăşirea neprihănită. Pentru aceasta Părinţii ne-au pus înainte curgerea postului şi ne-au dat vremea pocăinţei, pentru ca noi, curăţindu-ne şi spălându-ne, să ne apropiem de Sfintele Taine. De aceea şi eu acum, cu glas tare chem, mărturisesc, cer şi rog, ca nu cumva cineva să se apropie cu conştiinţa necurată şi întinată de această Sfântă Cină, fiindcă cine va face aşa, aceasta va fi pentru el nu împărtăşire, ci osândă, muncă şi sporirea pedepsei.
Traista cu stele
23
Pregătirea atentă pentru a păşi pe drumul care duce la Sfântul Altar de unde primim Sfânta Împărtăşanie este infinit mai importantă decât grija de a arăta celor din jur o anumită statură şi stare a noastră. Ce fel de stare şi statură? Iată cum se arată acestea în Sfânta Scriptură, prin Cuvântul Domnului Iisus: „Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală. Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.”
Făţarnicii de pe vremea lui Iisus Hristos erau o categorie de oameni care se arătau într-o ipostază confecţionată, cum ar fi azi grija mare de a avea imagine, adică să ne arătăm lumii coafaţi, bine pudraţi, dar fără a avea
Calinic Argatu
24
baza realităţii adevărate. Sigur că se reuşeşte o vreme, dar până la urmă se vede realitatea crudă, adică ceea ce suntem noi cu adevărat. Şi ca s-o spunem mai plastic, aşa cum auzeam noi de la părinţi, atunci când ne arătam leneşi a ne spăla: spălaţi-vă bine, nu daţi cu parfum peste rapăn, că se vede!
Cu smolitul este cam tot aşa. Tot pe vremurile lui Iisus, erau categorii de oameni care se crestau pe faţă, se tăiau cu cuţitul, făcându-şi răni, se ungeau cu smoală şi vopseluri, ca la circ, pentru a le arăta oamenilor gradul lor de suferinţă în post. Iisus Hristos le taie din rădăcini această modă pe care o foloseau şi atunci când erau în perioada postului. Iar când ne gândim la frumuseţea postului săvârşit de minunaţii creştini ortodocşi români, ne inundă inima de bucurie şi Iisus nu întârzie cu binecuvântarea Lui!
Traista cu stele
25
„Ajunge zilei răutatea ei!” Vreţi să ne limpeziţi această sentinţă?
Este bine ştiut de noi toţi că răutăţile vin pe capul nostru din foarte multe părţi. Vin răutăţi din partea oamenilor, din partea rudelor, a prietenilor, din partea casnicilor noştri, deci din familie, din partea patronilor, din partea celor ce împart dreptatea la judecăţi... şi de unde nu mai vine răutatea care se întinde ca şi cancerul peste toţi şi peste toate!
Diavolul apare şi el cu tot arsenalul de meşteşuguri şi încurcă lucrurile, pentru că el lucrează efectiv prin oamenii răi, vicleni şi proşti... Ş-apoi mai rămânem şi noi, adică fiecare dintre noi, care avem răutăţile din sinea noastră. Ne prăvălim, aşa, ca din senin, cu toată mânia şi ocara, peste
Calinic Argatu
26
unii şi peste alţii. Zice-se că e bine să te descarci de nervi! Ce să spun? Să fiu necioplit, bădăran, needucat şi nu mai ştiu cum şi alţii să suporte toată mizeria, fie pe drept şi fie, mai ales, pe nedrept. Sigur că e complicat lucru, mai ales când lucrezi cu oamenii! Personal, am admirat cu mare bucurie pe cei care conduc destine obşteşti atunci când i-am văzut calmi şi înţelegători. Dar câtă stăpânire de sine trebuie să ai! Cât exerciţiu de răbdare! M-aş fi bucurat să fiu şi eu la fel!
Sentinţa „ajunge zilei răutatea ei” este spusă după o poruncă imperativă a lui Iisus: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă. Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei.”13
13 Matei 6, 33-37
Traista cu stele
27
Pentru limpezire, am zice aşa: să ne îngrijim efectiv şi cu toată puterea de ziua de azi, adică forţele adunate pentru un lucru anume rânduit pentru a-l putea duce la bun sfârşit. Adică, nu ne ajunge greul zilei, greul pământului?
Când ne rugăm lui Dumnezeu: „pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi” spunem clar: astăzi şi nu mâine sau poimâine! Când spunem mai mult decât azi, avem probleme cu hipertensiunea... Şi să nu uităm că Dumnezeu are grijă şi de ziua de azi şi de mâine... Deci, să trăim azi! Da! Pentru că ajunge zilei răutatea ei!
Calinic Argatu
28
De ce nu lipseşte martie din post?
Citind întrebarea Domnului Augustin Doman, la început mi s-a părut o întrebare-glumă. Reflectând puţin mai adânc, am înţeles că nu este deloc aşa. Chiar e bună întrebarea şi la locul ei. Pentru o mai bună desluşire, trebuie să spunem că, astronomic, data Paştelui cade pe ani, în lunile aprilie şi mai, vorbim de datele extreme: 4 aprilie - 8 mai. Calculând 40 de zile înainte de Paşti, ca perioadă de post, atunci automat luna martie e mereu în Postul Paştelui.
La Sinodul I Ecumenic, sau a toată lumea, pentru că aceasta înseamnă ecumenic în traducerea noastră românească, la Niceea, în anul 325 era creştină, printre alte hotărâri ale Sinodului niceean s-a hotărât şi timpul
Traista cu stele
29
când se prăznuiesc, ca dată, Sfintele Paşti, adică „să se serbeze în întâia duminică după lună plină, care urmează echinocţiului de primăvară. În cazul în care cade odată cu paştele iudeilor, atunci se sărbătoreşte cu o săptămână mai târziu.”14
În fiecare an, din Alexandria Egiptului, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe avea îndatorirea ca să dea de ştire întregii lumi creştine data exactă a prăznuirii Paştilor.
Se pune din ce în ce mai perseverent problema prăznuirii Paştilor de către întreaga lume creştină. Îmi aduc aminte cu câtă bucurie era întâmpinată sărbătorirea Sfintelor Paşti de către cele două Biserici: Ortodoxă şi Romano-Catolică, mai ales când cădea la aceeaşi dată, cum s-a întâmplat de câteva ori. Se
14 Istoria Bisericească Universală, Pr. Eugen Drăgoi
Calinic Argatu
30
speră că nu va mai trece multă vreme până când se va hotărî de către toate Bisericile Creştine o singură dată fixă pentru prăznuirea Sfintelor Paşti! Noi stăruim în rugăciune către Dumnezeu ca să se împlinească!
Traista cu stele
31
Cum poate fi explicată prietenia dintre filosoful cinic şi ateu Emil Cioran şi filosoful profund creştin Petre Ţuţea?
Dacă deschidem cartea Petre Ţuţea între Dumnezeu şi Neamul meu, citim chiar în primele pagini scrisori adresate de Petre Ţuţea lui Emil Cioran, precum şi părerile lui Cioran despre Ţuţea, împărtăşite lui Bucur Ţincu. Iată ce scrie: „Ca şi tine, îi păstrez lui Petrică aceeaşi admiraţie. Ce om extraordinar! Cu verva sa fără pereche, dacă ar fi trăit la Paris, ar fi avut astăzi o reputaţie mondială. Vorbesc adesea despre el ca despre un geniu al vremurilor noastre sau, mai degrabă, ca despre singurul spirit genial pe care mi-a fost dat să-l întâlnesc în viaţa mea”. Aceste afirmaţii au fost făcute în aprilie 1974. Iată şi Petre Ţuţea ce scrie „cinicului şi
Calinic Argatu
32
ateului” Emil Cioran: „Mi-e dor să te văd şi să te îmbrăţişez. Aş vrea să mă întâlnesc cu tine şi cu doamna într-un spaţiu fără oameni şi să trăim împreună câteva clipe bucuria orizontului vizual pe care o trăiesc sfinţii şi copiii...” Iar în post scriptum spune: „Am o dorinţă, să cumperi garsoniera mea, pentru că nu vreau să mor chiriaş: poate să-ţi servească vreodată la venirea ta în Bucureşti, împreună cu doamna. Este în centrul Bucureştiului, lângă Cişmigiu. Într-o proprietate a lui Cioran nu mă simt chiriaş”.
Cred că e de înţeles că între Ţuţea şi Cioran era o prietenie adevărată. Fără comentarii, aşadar!
Cât despre „cinismul” şi „ateismul” lui Cioran, aş dori să aştern câteva rânduri care să pună pe gânduri pe cei ce întreabă, dar şi pe cei care răspund. Folosesc cartea lui Cioran:
Traista cu stele
33
Mărturisiri şi anateme. Iată ce spune: „După Cabala, Dumnezeu îngăduie ca slava lui să pălească pentru ca îngerii şi oamenii s-o poată suporta. Altfel spus, Creaţia coincide cu o scădere a luminii divine, cu o sforţare întru întuneric la care Creatorul a consfinţit. Ipoteza întunecării voluntare a lui Dumnezeu are meritul de a face să ne descoperim propriile tenebre, vinovate de lipsa noastră de receptivitate faţă de o anume lumină”15. Mai departe: „Abuzez de cuvântul lui Dumnezeu, îl folosesc ades, prea ades. O fac de fiecare dată când ajung la o limită şi am nevoie de o vocabulă ca să numesc ceea ce vine după. Între Dumnezeu şi De-neconceput, îl prefer pe primul”16. Un alt aforism al lui Cioran: „Credinţa în Dumnezeu te
15 Emil Cioran, Mărturisiri şi anateme, pagina 22
16 ibidem, pagina 26
Calinic Argatu
34
scuteşte să mai crezi în altceva - ceea ce este un avantaj de nepreţuit”17. Să continuăm: „E bine să ai la îndemână clişeele Evangheliilor, mai ales pe cele ale Patimilor, chiar şi în clipele când crezi că te-ai putea lipsi de ele”18. Mă opresc aici spunând că Petre Ţuţea e filosoful omenirii care cuprinde trei milenii înainte de Hristos şi şaptesprezece după Hristos! Iar Cioran e un om frământat de căutare. De căutarea lui Dumnezeu, ca mulţi dintre noi, şi pe care sunt sigur că L-a găsit!
17 ibidem, pagina 36
18 ibidem, pagina 72
Traista cu stele
35
„A fi” sau „a nu fi”? Este aceasta cu adevărat întrebarea esenţială?
„A fi” sau „a nu fi” este cu adevărat întrebarea esenţială, absolută! Şi nu numai lui Shakespeare i-a trecut prin minte lăsându-ne poarta deschisă spre Eternitate, spre Dumnezeu! Veacuri întregi s-a pus această întrebare şi se va pune mereu cât va mai fi un singur om pe acest pământ, om care va adresa-o lui Dumnezeu, pentru a-şi tămădui neputinţa sa omenească.
S-ar putea pune problema lui „a fi”, adică a fi tu ca fiinţă, aici pe pământ, a fi din porunca şi dragostea lui Dumnezeu, a fi persoană! Se poate merge şi în direcţia lui a fi pentru alţii, a fi de folos, a fi în comunicare şi comuniune de dragoste! Cât e de necesar a fi în această direcţie,
Calinic Argatu
36
orizontală, de altfel. Dar a fi, cu majuscule de data aceasta, este a fi în Dumnezeu! A fi dispus din inimă absolută să te îndrepţi pe verticală, ca o coloană fără de sfârşit spre inima lui Dumnezeu!
A fi în Dumnezeu înseamnă a rămâne în Dumnezeu: „Rămâneţi în Mine, spune Iisus, şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne în Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic. Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard. Dacă rămâneţi întru Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi ceea ce voiţi şi se va da vouă... Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa V-am iubit şi
Traista cu stele
37
Eu pe voi: rămâneţi întru iubirea Mea.”19
Aceasta înseamnă a fi! A fi în Dumnezeu!
19 Ioan 15, 4-9
Calinic Argatu
38
Vreţi să interpretaţi învăţătura lui Iisus potrivit căreia e largă poarta şi lată calea ce duce la pieire şi strâmtă poarta şi îngustă calea ce duce la viaţă?
Învăţătura lui Iisus este cuprinsă în Sfintele Evanghelii şi versetul de mai sus este din Predica de pe Munte, cuprins în Sfântul Evanghelist Matei, cap.7, 13-14.
„Intraţi pe poarta cea strâmtă!” este un imperativ, o poruncă adresată nouă tuturor oamenilor de pe faţa pământului. Se vede limpede că şi pe vremea lui Iisus Hristos existau îndoieli şi neştiinţă în privinţa drumului ce duce la mântuire. Chemarea lui Iisus este limpede, de a intra pe „poarta cea strâmtă, că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află.” Se ştie că fiecare dintre noi avem această aplecare de a merge în
Traista cu stele
39
voia soartei, adică dimpreună cu valul secularizat. „Poarta largă”, voia noastră liberă, largă, prin care intră într-un iureş accelerat toate gunoaiele lumii şi „calea lată”, adică drumul primejdios pe care, din nefericire, apucăm din tinereţile noastre şi până la bătrâneţe. Istoria spirituală a lumii ne stă mărturie neclintită şi azi, mai mult ca oricând, având noian de ispite care vin cu viteză asupra noastră prin toată mass-media şi nu numai. Este un semn apocaliptic! Ca alternativă la „poarta largă” şi „calea lată” vine chemarea imperativă: „Intraţi pe poarta cea strâmtă!”, căci „strâmtă este poarta” şi „îngustă este calea” care duce la viaţă şi puţini sunt care o află”20.
Aşadar, Iisus ne cheamă la Sine pe „poarta cea strâmtă” a renunţărilor de toate felurile: de la mâncare multă, de la fumat, de la bătaie, de la băutură şi
20 Matei 7, 14
Calinic Argatu
40
desfrânare, de la ură şi mânie, de la mândrie şi lene, de la făţărnicie; renunţare hotărâtă de la toate păcatele mari şi mici, împotriva Duhului Sfânt sau strigătoare la Cer, pe care, cu mic cu mare, mai puţin sau mai mult ne învăluie viaţa noastră.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută-ne, Te rugăm, să aflăm poarta strâmtă care ne duce întru Împărăţia Ta!
Traista cu stele
41
Sunt slujitori ai Bisericii Ortodoxe care pretind că ar face minuni şi primesc bani pentru acest lucru. Alţii proorocesc sfârşitul lumii peste câteva luni. Sunt ei cu adevărat dăruiţi, sunt rătăciţi sau pur şi simplu sunt rău-intenţionaţi?
Îmi aduc aminte că, prin anul 1983, când eram stareţ la Mănăstirea Cernica, făcând controlul de rutină prin gospodărie, aud în magazia de alimente bocănituri şi bubuieli. Când intru să văd ce se întâmplă, văd vreo trei-patru fraţi de mănăstire cum de zor pun tot felul de pripoane la etajerele cu alimente. Când îi întreb ce înseamnă lucrul acesta şi de ce zoresc aşa, mi-au spus înspăimântaţi că Părintele Ilarion le-a spus că pe 27 martie va fi un mare cutremur şi vor să asigure rafturile să nu se prăbuşească. Le-am spus să se liniştească pentru că nu va fi nici un cutremur. A trecut ziua
Calinic Argatu
42
prezisă. N-a fost cutremur. Când le-am spus că au fost înşelaţi, au spus că va fi peste două-trei luni şi mereu fixau altă dată.
Sigur că s-au creat premizele unui cataclism pe acest pământ, având în vedere, mai ales, marea cantitate de armament nuclear care ar putea prăbuşi pământul în haos şi dacă mai adăugăm şi asteroidul care se spune că vine cu o viteză astronomică spre pământ! Ce-ar mai trebui, oare, ca să ne pună pe gânduri chiar şi anumite preziceri? Date fixe şi alte profeţii! Oricum, vremea a venit şi acum este, să ne facem un examen de conştiinţă foarte sever, să ne spovedim toate păcatele săvârşite cu voie, fără voie, cu cuvântul, cu lucrul, cu ştiinţă şi cu neştiinţă, în zi şi în noapte; să ne împăcăm cu Dumnezeu şi cu oamenii şi cu noi înşine!
Traista cu stele
43
Rugăciunile noastre şi căinţa noastră sinceră precum şi hotărârea de a nu mai păcătui ar aduce o uşurare pământului, n-ar mai fi cutremure, nici războaie, iar pământul se va transforma într-o grădină împodobită.
Cred că Dumnezeu este supărat pe noi! Dar El ştie că-L iubim şi ne vom strădui ca de azi, de acum, din această clipă să punem început bun vieţii noastre, cu ajutorul Lui cel sfânt! „Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când va veni Fiul Omului!”21
21 Matei 25,13
Calinic Argatu
44
Cioran zice că „minunat e că fiecare zi ne aduce un nou motiv de a dispărea”. Îmi place să întorc pe dos aforismul lui Cioran şi să vă întreb dacă fiecare zi nu ne oferă un nou motiv de a trăi.
N-aş vrea să cred că, şi pentru Domnul Augustin Doman, Cioran a devenit o „obsesie”. Mai demult, când am citit pentru prima oară despre Cioran şi din scrierile sale, m-a apucat o mânie fără margini, dacă aş putea spune aşa, pentru că mi-am dat seama ce gânditor existenţialist este, cum se mai spune, şi cum dădea prin gropi, aşa ca la podul lui Păcală, când o spinare, când o burtă. Acest om genial în felul lui, jucând la extreme, a dat de lucru la multă lume. Am putea spune, mai în viteză, că atunci când îi citeşti opera, îţi trece prin minte şi inimă ca fulgerul: admiraţia şi urgisirea! Şi ca să rămâi teafăr, după ce
Traista cu stele
45
l-ai citit, trebuie să te ţii tare! Adică: să fii OM!
Pot să înţeleg un fragment din aforism: „minunat e că fiecare zi ne aduce un nou motiv de a dispărea” şi altcum, mai ales citit la prima vedere (ce-i şi cu textele astea, Doamne!). De exemplu: „La fel cum apariţia Răstignitului a tăiat istoria în două, noaptea ce tocmai a trecut mi-a tăiat în două viaţa...”22. Iată că „fiecare zi ne aduce un nou motiv de a dispărea” din ceea ce am fost până ieri, alaltăieri şi altădată! O nouă ipostază! În grija Răstignitului Iisus! A fi în inima Răstignitului! Suprema stare de a nu dispărea! M-aş bucura să am timp de a tălmăci aforismele din Mărturii şi anateme. Cred că nu îndrăznesc prea mult atunci când afirm că Ţuţea se înfrăţea în spirit cu Cioran!
22 Mărturisiri şi anateme, pag. 55
Calinic Argatu
46
Unul dintre cele mai frumoase versete din Evanghelia după Matei este reprezentat de această pildă a lui Iisus: „Pot oare fiii nunţii să fie trişti câtă vreme mirele este cu ei? Dar vor veni zile când mirele va fi luat de la ei şi atunci vor posti”. Vreţi să ne vorbiţi de aceasta în contextul Postului Mare?
Cât de mare este bucuria când ne revedem părinţii, fraţii, surorile, prietenii, cunoştinţele sau rudele! Dar locurile dragi unde ne-am născut şi crescut? Când vedeam pe preotul satului, Gheorghe Savin, înalt şi maiestuos, eram plin de emoţii şi bucurie, dar pe profesoara noastră, Maria Nuţu, care era ca o mamă dulce la cuvânt şi port? Îmi aduc iar aminte cum, în cântec de cobzar, mergeam la nuntă în sat şi ce mai veselie era pe capul
Traista cu stele
47
nostru. Mirele şi mai ales mireasa erau atât de frumoşi, ca şi îngerii!
Domnul nostru Iisus Hristos vorbea adesea în pilde, adică în asemănări pământeşti pentru a ajunge la cele cereşti. Prezenţa lui Iisus între ucenicii Săi era prilej de mare bucurie şi această bucurie era simţită şi împărtăşită nu numai de aleşii pentru şcoala propovăduirii, dar şi de cei care urmau pe Iisus, toţi s-au bucurat de învăţăturile Lui. Toţi au văzut minunile şi bucuria celor vindecaţi iar atunci când a fost vorba de postire, îndemnurile Sale au fost cel mai bun mod de a ne comporta şi a împlini postul în spirit, ştiindu-se de oricine că Iisus nu ne-a lăsat o reţetă de bucate pe care s-o folosim, lăsându-ne nouă libertate de a ne manifesta din iubire23.
23 Luca 5, 33-35
Calinic Argatu
48
Bucuria păcii şi iubirii se va tulbura atunci când Iisus le spune ucenicilor Săi că-i va părăsi o vreme: „Pe când stăteau în Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor. Şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Şi ei s-au întristat foarte”24. Întristarea inimii, a sufletului, e starea în care atunci, din pricina durerii, nu mai doreşti nimic din cele omeneşti. Mirele Hristos a fost luat din bucuria vederii, iar inimile au rămas în „postire” în lipsa lui Iisus cel iubit, care mergea spre jertfă. Doar Învierea Lui le-a adus pentru totdeauna, ca şi nouă, bucuria veşnică.
24 Matei 17, 22-23
Traista cu stele
49
Credeţi că în două mii de ani, omenirea a învăţat pilda semănătorului?
Cred că omenirea învaţă mereu! Încă nu şi-a luat examenele la pilda semănătorului, adică să spunem mai exact şi sincer, cred că doar sfinţii şi-au plinit măsura, după cum ne arată Iisus Hristos în pilda semănătorului cuprinsă în capitolul 13 la Sfântul Evanghelist Matei. Voi reda mai departe fiecare verset cu tălmăcirea lui, făcută de Însuşi Iisus Hristos, Mântuitorul lumii. Aşadar: „Iată a ieşit semănătorul să semene. Şi pe când semăna, unele seminţe au căzut lângă drum şi au venit păsările şi le-au mâncat” (Matei 13, 19). „Altele au căzut pe loc pietros, unde n-aveau pământ mult şi îndată au răsărit, că n-aveau pământ adânc; iar când s-a ivit soarele, s-au pălit de arşiţă şi,
Calinic Argatu
50
neavând rădăcină, s-au uscat”25. Tălmăcire: „Cea semănată pe loc pietros este cel care aude cuvântul şi îndată-l primeşte cu bucurie, dar nu are rădăcină în sine, ci ţine până la o vreme şi, întâmplându-se strâmtorare sau prigoană pentru cuvânt, îndată se sminteşte”26. „Altele au căzut între spini, dar spinii au crescut şi le-au înăbuşit”27. Iată tălmăcirea: „Cea semănată în spini este cel care aude cuvântul, dar grija acestei lumi şi înşelăciunea avuţiei înăbuşă cuvântul şi îl face neroditor”28. „Altele au căzut în pământ bun şi au dat rod: una o sută, alta şaizeci, alta treizeci”29. Şi acum tălmăcirea: „Iar sămânţa semănată în
25 Matei, 13, 5-6
26 Matei 13, 20-21
27 Matei 13, 7
28 Matei 13, 22
29 Matei 13, 8
Traista cu stele
51
pământ bun este cel care aude cuvântul, şi-l înţelege, deci aduce rod şi face: unul o sută, altul şaizeci, altul treizeci”30.
Pentru a înţelege mai bine felul cum lucrează diavolul împotriva mântuirii noastre, Iisus Hristos continuă cu o nouă pildă: „Altă pildă le-a pus lor înainte, zicând: Asemenea este Împărăţia Cerurilor omului care a semănat sămânţă bună în ţarina sa. Dar pe când oamenii dormeau, a venit vrăjmaşul lui, a semănat neghină printre grâu şi s-a dus. Iar dacă a crescut paiul şi a făcut rod, atunci s-a arătat şi neghina. Venind slugile stăpânului casei, i-au zis: Doamne, n-ai semănat tu, oare, sămânţă bună în ţarina ta, de unde dar are neghină? Iar el le-a răspuns: Un om vrăjmaş a făcut aceasta. Slugile i-au zis: Voieşti să ne ducem şi s-o plivim? El însă a zis: Nu, ca nu cumva, plivind
30 Matei 13, 23
Calinic Argatu
52
neghina, să smulgeţi odată cu ea şi grâul. Lăsaţi să crească împreună şi grâul şi neghina, până la seceriş, şi la vremea secerişului voi zice secerătorilor: Pliviţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul adunaţi-l în jitniţa mea”31. Veţi înţelege mai bine acum modul pastoral şi pedagogic pe care-l foloseşte Iisus Hristos pentru a ne face să înţelegem adâncimea înţelepciunii dumnezeieşti şi răbdarea divină pentru întoarcerea omenirii din drumul rătăcirii. Şi azi, ca pe vremea lui Iisus, o pătrime din oameni sunt pe calea cea bună. Ajută-ne, Doamne Iisuse, să mărim procentajul mântuirii noastre!
31 Matei 13,27-30
Traista cu stele
53
Uitându-ne în jurul nostru mai vedem foarte mulţi oameni care ştiu a „judeca faţa cerului” dar „semnele vremilor” nu. N-ar fi momentul să li se repete vorbele lui Iisus?
Se vede limpede că omenirea caută mai mult spre Dumnezeu, „judecând faţa cerului”, adică descifrând tainele cerului. Îmi aduc aminte adesea, când eram la Rohia, în Maramureş, cu stareţul Justinian Chira (azi episcopul Maramureşului şi Sătmarului) şi noaptea stam la priveghi, mă îndemna mereu să mă uit spre bolta înstelată unde îmi arăta Calea Lactee şi stelele pe nume. Era extaziat de Cosmos şi parcă îşi lua zborul printre aştri! La fel era şi tatăl meu, mare astronom, aş zice, citind şi timpul de ploaie şi soare. Îmi stăruie adesea în minte şi parcă văd şi azi cum sătenii veneau la tatăl meu
Calinic Argatu
54
pentru a le spune mersul vremii pe parcursul săptămânii... eram fericit văzându-l priceput şi oamenii aveau încredere în el şi timpul se adeverea precum spunea. Întrebându-l odată de unde ştie toate acestea, mi-a spus că a învăţat de la străbunicul care a fost preot venit din Ardeal, el având un caiet uriaş în care avea însemnări pe parcursul a şapte ani, în fiecare zi! Iar timpul, îmi spunea, se repetă exact în ciclu astronomic, din şapte în şapte ani!
Se înţelege de la sine că, din când în când, şi „semnele vremilor” erau citite de strămoşii noştri şi, de ce nu, chiar de contemporanii noştri. Citim în Sfânta Scriptură: „Au venit la El ucenicii, de o parte, zicând: spune nouă care este semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului? Răspunzând Iisus le-a zis: Vedeţi să nu vă amăgească cineva. Căci mulţi vor veni în numele
Traista cu stele
55
Meu zicând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi îi vor amăgi. Şi veţi auzi de războaie şi veşti de războaie; luaţi seama să nu vă speriaţi, căci trebuie să fie toate, dar încă nu este sfârşitul. Căci se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie şi va fi foamete şi ciumă şi cutremure pe alocurea. Dar toate acestea sunt începutul durerilor. Atunci vă vor da pe voi spre asuprire şi vă vor ucide şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru numele Meu. Atunci mulţi se vor sminti şi se vor vinde unii pe alţii; şi se vor urî unii pe alţii. Şi mulţi prooroci mincinoşi se vor scula şi vor amăgi pe mulţi. Iar din pricina înmulţirii fărădelegilor, iubirea multora se va răci. Dar cel ce va răbda până la sfârşit acela se va mântui. Şi se va propovădui această Evanghelie a împărăţiei în toată lumea spre mărturie
Calinic Argatu
56
la toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul”32.
Acum, din cei peste şase miliarde de oameni, doar un sfert ştiu de Evanghelie.
Făcând un calcul aproximativ, ar mai fi câteva mii de ani până va veni sfârşitul, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să ne pregătim precum am muri chiar mâine!
32 Matei 24, 3-14
Traista cu stele
57
Prea Sfinţite, vreţi să comentaţi acest poetic citat din Dionisie Areopagitul: „Trebuie să dezbrăcăm cuvintele de cele ale simboalelor şi să le privim mai întâi goale şi curate”?
Mă bucur să vorbim câte ceva despre „simbol”. Deşi nu se găseşte în Biblie, cuvântul „Simbol” îl găsim folosit în toate religiile. Cuvântul „Symbolon” vine din limba greacă şi are mai multe întrebuinţări: ca semn, garanţie, obiect sau caracteristică simbolică şi importanţa sa derivă din faptul că era un obiect reprezentativ ce garanta realitatea a ceea ce simboliza. În Vechiul Testament sunt simboluri personale, adică ajută să se explice cum anume o persoană putea simboliza un grup de oameni sau prezenţa lui Dumnezeu: „Răspuns-a Domnul lui Moise şi i-a zis: Iată, eu fac din tine un
Calinic Argatu
58
dumnezeu pentru faraon, iar Aaron, fratele tău, îţi va fi prooroc”33. Toţi proorocii au rostit cuvântul lui Dumnezeu, şi când israeliţii îl auzeau, ei îl auzeau pe Dumnezeu Însuşi... Este posibil ca Solomon să se fi pus pe sine însuşi ca simbol al lui Dumnezeu. Şi acum să vedem şi alte simboluri. Se ştie de către toţi: curcubeul a fost acceptat drept asigurare că mânia lui Dumnezeu trecuse şi că El avea să-şi amintească legământul: „Şi închei legământ cu voi, că nu voi mai pierde tot trupul cu apele potopului şi nu va mai fi potop ca să pustiască pământul... Pun curcubeul Meu în nori, ca să fie semnul legământului dintre Mine şi pământ”34. În închinarea israelită altarul simboliza locul de întâlnire al lui Dumnezeu cu omul, în timp ce Chivotul simboliza
33 Exod 7, 1
34 Facere 9, 11 şi 13
Traista cu stele
59
prezenţa lui Dumnezeu întrucât el conţinea Tablele Decalogului şi unde era Cuvântul Domnului, acolo era Domnul Însuşi. De asemenea Templul simboliza puterea universală a lui Dumnezeu, ligheanul de bronz un simbol al mării şi sfeşnicul de aur un simbol al soarelui, veşmântul preotului din in simboliza nemurirea; mantia era simbol al fertilităţii, mitra arhierească având gravate cuvinte „Sfânt Domnului”35 - simbolul divin.
În Noul Testament, nu există persoane simbolice. Iisus Hristos nu a fost simbol ci Fiul lui Dumnezeu. Iisus însă a săvârşit acţiuni simbolice şi le-a aprobat pentru Biserică şi Biserica a acceptat simbolismul Sfintelor Taine. În pâine şi vin, cel care se închină primeşte, prin credinţă, trupul adevărat şi sângele adevărat al Domnului. Pe
35 Exod 28, 36
Calinic Argatu
60
lângă simbolurile sacramentale Biserica a folosit şi foloseşte simbolul crucii, mijlocul prin care vine harul peste cel care se închină! Peştele era un simbol popular al credinţei creştine, deoarece literele cuvântului grecesc pentru „peşte” ΪΧΘΎΣ alcătuiau iniţialele cuvintelor ce înseamnă: „Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul”.
Biserica creştină nu a interzis niciodată folosirea simbolurilor, deoarece ele sunt înrădăcinate în natura şi experienţa omului.
Doamne, binecuvântează-ne pururea cu harurile Tale şi întru lumina Ta vom vedea lumină!
Traista cu stele
61
Cât de actuală este pilda bobului de muştar?
Pilda bobului de muştar este cuprinsă în doar două versete din Sfânta Scriptură, după cum urmează: „O altă pildă le-a pus înainte, zicând: Împărăţia Cerurilor este asemenea grăuntelui de muştar, pe care, luându-l, omul l-a semănat în ţarina sa şi care este mai mic decât toate seminţele, dar când a crescut este mai mare decât toate legumele şi se face pom, încât vin păsările cerului şi se sălăşluiesc în ramurile lui”36.
La întrebarea Domnului Augustin Doman, cât este de actuală această pildă a bobului de muştar, spunem, fără teamă de a greşi, că este tot atât de actuală ca şi atunci când a rostit-o Domnul Iisus Hristos!
36 Matei 13, 31-32
Calinic Argatu
62
Aici am putea desluşi cel puţin două aspecte. În primul rând este vorba de acţiunea omului de a lucra, de a semăna, deci îndemnul clar de a ne înscrie în dinamica progresului de fiecare zi. În domeniul Evangheliei, sau în lucrarea ei, nu se admite şomajul, această stare care degradează atât fiinţa umană cât şi ţara unde se îngăduie asemenea situaţie. Grăuntele de muştar, pe care, luându-l, omul l-a semănat, înseamnă, de bună seamă, atitudinea sănătoasă a guvernării oamenilor, a lucrării pentru binele obştesc, a bucuriei celui care lucrează, adică al zidirii care durează şi mulţumeşte. Să nu găseşti posibilitatea ca oamenii să aibă asigurată, prin muncă, pâinea cea de toate zilele, e semn de mare neputinţă socială.
Al doilea aspect este cel duhovnicesc, în sensul că dinamica
Traista cu stele
63
progresului material nu înseamnă mare lucru dacă nu are şi aripa cealaltă, dinamica spirituală, deci cele două aripi cu care se poate menţine la înălţime şi zbura spre cele înalte.
Cam aşa ne-ar vorbi pilda cu bobul de muştar şi chiar mai mult decât atât! Să începem lucrarea noastră cu râvnă şi speranţă întru câştigarea bucuriei care nu se va lua de la noi!
Calinic Argatu
64
O întrebare mai generală: A fi credincios înseamnă a-ţi reprima toate întrebările şi îndoielile? Mă gândesc la cât îl certa Iisus pe Petru când se îndoia, dar şi cât de mult continua să-l iubească.
Din capul locului trebuie să se ştie că a fi credincios este starea cea mai bună a omului în sensul că s-a aşezat într-un spaţiu de echilibru. A fi credincios în familie, adică soţului, soţiei, prietenului, prietenei, a fi credincios în serviciul pe care-l ai, a fi credincios cuvântului dat. A fi credincios pe orizontală cu semenii şi lucrarea fiecăruia dintre noi. A fi credincios acum pe verticală înseamnă a transfera credincioşia de pe orizontală şi se vede cât de colo că cine este un om aşezat în cele obişnuite, şi chiar în stările mărunte ale vieţii noastre de fiecare zi, are faţă de Dumnezeu o
Traista cu stele
65
atitudine cuminte şi ziditoare. Ai nădejde bună că te poţi încrede în om, în fratele tău, în soţia ta, în soţul tău, în prietenii tăi, în vecinii tăi, în rudele tale! Ce lucru minunat să ai încredere în oameni şi Dumnezeu mai ales! Ce bucurie era pentru antici şi nu numai pentru ei atunci când găseau un om! Personal m-am bucurat aşa de mult când am întâlnit un om de inimă, un om de suflet care să fie ca tine. Ba, mai presus de tine, în sensul că atunci când tu păşeşti pe căi greşite, să te ajute să nu cazi, să te salveze, să te avertizeze din timp!
Şi în viaţa pământească a Domnului nostru Iisus Hristos întâlnim anumite episoade care ne aduc limpezire în acest sens. N-a durat prea mult timp de când Sfântul Apostol Petru a făcut, în numele colegiului apostolic, pentru că era decan de vârstă, cum am spune noi
Calinic Argatu
66
azi, o mărturisire absolută în faţa lui Iisus, spunând: „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu”37. Deci n-a trecut prea mult timp şi Iisus le-a zis: „De atunci a început Iisus să arate ucenicilor Lui că El trebuie să meargă la Ierusalim şi să pătimească multe de la bătrâni şi de la arhierei şi de la cărturari şi să fie ucis, şi a treia zi să învieze. Şi Petru, luându-L la o parte, a început să-L dojenească, zicându-I: Fie-Ţi milă de Tine, să nu Ţi se întâmple Ţie aceasta. Iar El întorcându-se a zis lui Petru: Mergi înapoia mea, satano! Sminteală Îmi eşti; că nu cugeţi la cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor!”38 Pe mare, când a început să se scufunde, Iisus l-a apucat de mână şi a zis: „Puţin credinciosule, pentru ce
37 Matei 16, 16
38 Matei 16, 21-23
Traista cu stele
67
te-ai îndoit?”39 Şi chiar după ce s-a lepădat de Iisus, a fost chemat din nou la apostolie de trei ori întrebându-l: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti? Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc”40.
Să ne ajuţi, Doamne Iisuse, să răspundem ca Petru Apostolul, când vom fi întrebaţi: Da, Doamne Iisuse, Te iubim!
39 Matei 14, 31
40 Ioan 21, 5
Calinic Argatu
68
Se poate spune de cineva că are cultură umanistă dacă nu cunoaşte Noul Testament?
Se înţelege de la sine că nu poţi avea nici un fel de cultură dacă nu citeşti, dacă nu-ţi faci timp pentru aceasta. Niciodată nu e timp pentru lucrările noastre, dar pentru a ne face un minimum de cultură, e absolut necesar să rupem din cele 24 de ore, cel puţin 4 ore, după cum făcea Machiavelli. În Scrisoarea către Francesco Vettori, spunea: „Când se lasă seara mă înapoiez acasă şi intru în camera mea de lucru, în prag lepăd de pe mine haina de toate zilele, că-i plină de noroi şi de lut, îmi pun veşmintele cele mai alese. Îmbrăcat cum se cuvine pentru aceasta, păşesc în vechile lăcaşuri ale oamenilor de demult (în lumea cărţilor), vreme de patru
Traista cu stele
69
ceasuri nu simt nici o plictiseală, uit orice mâhnire, nu mă tem de sărăcie, iar moartea nu mă sperie; sunt cu toată fiinţa mea în tovărăşia lor”.
Iar Miron Costin, cronicarul moldovean, ne-a lăsat ca îndemn şi testament spunând că: „nu iaste alta mai frumoasă şi mai de folos în toată viaţa omului zăbavă decât cetitul cărţilor!” Ion V. Bogrea, în Sacra via, 134, spunea: „Un umil aprinzător de lumânări în templul culturii naţionale, aşa trebuie să se socotească pe sine orice cărturar modern!” Şi că veni vorba de cărturar, vedem în Dicţionar desluşirea cuvântului prin - învăţat, erudit, savant. Oricine poate să-şi facă o cultură umanistă, mai întinsă sau mai puţin întinsă, în sensul că niciodată nu poţi spune că s-a ajuns la deplină erudiţie şi autentică ştiinţă de carte.
Calinic Argatu
70
Totul este ca un ocean, iar noi deţinem ştiinţa unei picături de apă.
Dacă nu cunoaştem Cuvântul lui Dumnezeu, textele sacre, Biblia cu Vechiul şi Noul Testament, Scrierile Sfinţilor Părinţi, Canoanele Bisericii, cărţile marilor cărturari români şi străini, ne putem numi oricum, numai oameni cu o cultură umanistă integrală nu ne vom putea numi niciodată. Om de cultură este om deplin, integral! Cine se poate numi astfel? Iată că în Noul Testament, se află un singur loc unde se vorbeşte de omul cărturar! Deschizând la Sfântul Evanghelist Matei, citim: „Iisus le-a zis: De aceea, orice cărturar cu învăţătură despre Împărăţia lui Dumnezeu este asemenea unui om gospodar, care scoate din visteria sa lucruri noi şi lucruri vechi!”41 Este limpede pentru oricine vrea să înţeleagă
41 Matei 13, 52
Traista cu stele
71
că nu se poate glumi cu cărturăria adevărată, cu cultura de zi cu zi. Personal, sunt uimit cât de uşuratic se vorbeşte despre cultură, confundându-se lucrurile. Una este să fii informat, cum o facem noi azi, şi alta este să ai o cultură temeinică, zidită în fiecare zi, care să ne folosească şi nouă şi celor care ne ascultă. Aşadar, patru ore pe zi lectură aleasă!
Calinic Argatu
72
Oamenii secolului XXI trăiesc ei sub teroarea pragmatismului care nu le mai dă răgazul să se aplece asupra unei cărţi (sfinte sau laice) şi nici măcar asupra propriului suflet?
Înţeleptul Solomon, în Pildele sale, spune limpede: „Căci Dumnezeu dă omului plăcut Lui înţelepciune, ştiinţă şi bucurie!” (cap. 2, 26). Într-adevăr, oamenii, sărmanii de noi, trăim teroarea pragmatismului, aşa cum bine spuneţi. După 1990 s-au tipărit mii, sute de mii de cărţi şi chiar milioane, din diverse domenii, iar în cel spiritual a fost şi este o avalanşă ameţitoare. Pe cât sunt de multe şi importante cărţile, pe atât s-a scurtat timpul de a le citi. Nu ştim dacă există vreun om, oricât de cult şi cărturar, care să fi citit tot ce s-a scris! Avem de a face cu o geometrie a tipăriturilor şi o aritmetică a cititorilor.
Traista cu stele
73
Colecţionarii de cărţi nu sunt cărturarii despre care vorbea Iisus în Evanghelia după Matei cap. 13, 52 şi este extrem de complicat să-ţi faci timp pentru a zăbovi asupra unei cărţi sfinte sau laice, cum aşa de bine aţi şi spus, Domnule Augustin Doman.
S-ar putea vorbi de o criză nu numai naţională, dar şi mondială, în privinţa „aplecării asupra unei cărţi”. Personal, sunt cutremurat de ignoranţa ce dă buzna peste noi. Uneori întreb pe confraţi cam ce cărţi au citit în ultima vreme şi le-am spus să nu-mi dea răspunsul, dar i-am sfătuit să citească şi să-şi facă un caiet de lectură şi să-şi aşeze caligrafic şi ortografic textele importante şi să nu treacă o zi fără câteva ore de lectură sfântă şi laică. Am şi azi caietele din tinereţe şi o spun că şi azi fac acelaşi lucru care nu are capăt niciodată. Simt personal teroarea
Calinic Argatu
74
pragmatismului năucitor. Tot timpul îmi este irosit cu probleme administrative care nu se mai termină, consumând fără cruţare forţele spirituale şi pe cele fizice, chiar dacă nu se observă aceasta. Este o stare care macină încet şi sigur.
Fiind luat cu asalt, ca timp necesar pentru studiu, am peste tot cărţi unde stau, fie la reşedinţă, fie la birou, la mănăstiri, parohii, etc. şi de îndată pun mâna pe carte şi, ca flămândul din poveste, îmi încep înfulecarea fără cruţare şi mai ales atunci când toamna vieţii se arată, stărui la disperare să-mi împlinesc lipsurile cărturăreşti. Ştiu că e imposibil şi atunci mă apucă o amărăciune fără margini! Mă consolează bietul Socrate filosoful, care a spus: „Ştiu că nu ştiu nimic!” Şi atunci las pentru o vreme cartea şi ies în natură, cartea cea mare scrisă de Dumnezeu întru zidire şi, Doamne, ce
Traista cu stele
75
bucurie să fii în natură! S-o iubeşti, s-o aperi, să calci cu sfinţenie în frumuseţile zidite de Dumnezeu, să treci de la cartea scrisă din bibliotecă la cartea întrupată în natură. Să citim şi în natură, cartea înţeleaptă, la îndemâna fiecăruia. Să ne liniştim propriul suflet.
Calinic Argatu
76
Dacă Brâncuşi ar mai trăi şi-ar dori să execute şi să vă dăruiască o lucrare pentru parcul Mănăstirii? Cum vă imaginaţi acea sculptură?
Din nou apare o întrebare cu Brâncuşi, marea mea bucurie de demult, de anul trecut „anul Brâncuşi” şi mereu prezent până şi în Argeş, în parcul Mănăstirii! Îmi aduc aminte că prin anul 1982 vizitam Vaticanul şi ca tot omul (nu chiar gură-cască!), mi-am zis: Ia să vedem Capela Sixtină, mult prea lăudata capodoperă mondială! Zis şi făcut. Intru în sala mare dreptunghiulară (N-are nimic din capela ortodoxă!) şi-mi arunc ochii pe tavanul imens. Dintr-o dată mi-a venit imaginea unei măcelării lipită pe boltă... rămâneau în lumină doar imaginile lui Dumnezeu şi a lui Adam. Nu era nimic din măreţia filmului Agonie şi Extaz, care salvase, dealtfel,
Traista cu stele
77
în faţa lumii, hărtăneala sixtină. Nici un fior sacru! Am rămas cotropit! Am ieşit pustiu, dezamăgit. Nu puteam mărturisi nimănui gândurile mele macabre şi mă înfioram gândindu-mă că săvârşesc un sacrilegiu... Confratele meu de drum, Arhimandritul Irineu Cheorbeja, consilier patriarhal, responsabilul Comisiei de Pictură Bisericească, era în al treilea cer, vorbindu-mi spornic despre celebra pictură a lui Michelangelo. Îl ascultam cu tristeţe, fără să-l contrazic (atâta îmi trebuia!) sau să spun ceva. Nu peste multă vreme, doar peste câteva zile, fiind la casa lui Brâncuşi, lângă aşezământul Georges Pompidou la Paris, am citit spre stupefacţia mea dar şi spre marea bucurie, că Brâncuşi vizitând Capela Sixtină a scris că: „aceasta este un biftec!” M-am luminat la suflet şi m-am bucurat că m-am întâlnit cu Brâncuşi!
Calinic Argatu
78
De atunci îl iubesc şi-l am la inimă! Iar Capela Sixtină a murit pentru totdeauna, dar asta nu înseamnă să nu vă duceţi s-o vedeţi ca şi Badea Cârţan, merită osteneala. Şi veţi vedea Bazilica Sfântul Petru din Roma, zidită în secolul al XVI-lea ca şi Catedrala mitropolitană de la Curtea de Argeş, a lui Neagoe Basarab!
Iar Brâncuşi n-ar fi executat nici o lucrare, niciodată, pentru parcul Mănăstirii Argeşului! N-ar mai fi îndrăznit să tulbure măreţia locului! Era prea serios şi solemn! Era prea ortodox ca să împieteze locul! Şi nu degeaba James Farerell a zis: „Lângă Shakespeare şi Beethoven se mai află un zeu: românul Constantin Brâncuşi!” Câtă mângâiere, Doamne!
Traista cu stele
79
Prea Sfinţite, cum arată cerul de primăvară privit printre teii, brazii, stejarii şi magnoliile din parcul Mănăstirii Argeşului?
Prin anul 1978, când eram stareţ la Mănăstirea Sinaia, am făcut o drumeţie în Ţara Argeşului, mai exact la Mănăstirea cea vestită şi de lume mult iubită. Am intrat în curtea largă şi frumoasă ca o gură de Rai şi am rămas uimit de ceea ce ochii vedeau! Am măsurat, pe cât mă ţineau puterile, în timp, credinţa nemăsurată a moşilor şi strămoşilor, a marilor voievozi, ctitori de sfinte Altare! Mi-am spus atunci: Aş dori în viaţa mea să mai fiu într-un loc pe lumea asta - la Argeş! Am socotit că Sinaia e un loc deplin, dar m-am trezit vorbind pe dinlăuntru, fără să-mi imaginez că peste 7 ani să fiu trimis chiar la Argeş! Şi mi-am zis plin de
Calinic Argatu
80
sine: Dumnezeu m-a binecuvântat să mă nasc într-un spaţiu de mare frumuseţe, spaţiul românesc! Am învăţat în şcoli aşezate în locuri sfinte de trai şi rugăciune, am păstorit în Transilvania şi Maramureş, m-au primit cu braţele deschise Căldăruşanii şi Cernica Sfântului Calinic, iar Patriarhul Iustin mi-a îndreptat paşii spre Ţara lui, Ţara Argeşului! Şi iarăşi mi-am zis: Doamne, Dumnezeule, mari şi minunate sunt lucrurile Tale, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Iar Sfânta Filoteia veghează ca mare mitropolit al Argeşului!
Sunt 20 de ani de când sunt la Argeş şi de câte ori intru pe poartă şi văd Catedrala, am aceeaşi emoţie pe care am încercat-o prima dată! De fiecare dată, aşadar, este pentru prima dată! Cred că aşa va fi şi în Împărăţia luminii, a lui Dumnezeu: mereu pentru prima dată întru frumuseţi şi bucurii
Traista cu stele
81
nesfârşite! Da, aici la Argeş vii mereu pentru prima dată! Îţi este dor mereu!
Cum arată cerul de primăvară privit printre teii, brazii, stejarii şi magnoliile din parcul mănăstirii? Arată a bucurie şi speranţă! Noaptea, cerul este mai aproape, mai ales iarna! Am impresia mereu că mi se umple traista cu stele!
Mulţumiri vă aduc, domnule Augustin Doman, pentru că îmi aduceţi aminte de bucuriile de demult şi de cele de azi! Cred că toţi cei care păşesc pe locul acesta încearcă acelaşi fior sfânt precum îl încerc şi eu de fiecare dată!
Pentru toate, mulţumiri lui Dumnezeu şi sfinţilor Săi!
Calinic Argatu
82
Finalul Evangheliei după Matei este foarte luminos: „Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului”. Să luăm acest ultim verset ca pe un semn că sărbătoarea Paştelui e una care să ne reamintească mereu că ne aflăm permanent în comuniune cu Iisus?
Absolut! Tocmai acesta este sensul cel adevărat şi bucuria ce nu se va lua de la noi niciodată, Sărbătoarea Sărbătorilor şi bucuria bucuriilor! Citind spre exemplu scrisorile creştine ale lui Al. Lascarov Moldovanu, am înţeles în chip deplin iubirea lui pentru Dumnezeu şi înţelegerea Harului care ajută pe om atunci când îşi deschide inima. Dar nu numai despre el ar putea fi vorba. Ce am putea spune despre Blaisse Pascal, convertiţii Paul Claudel, Pierre Emmanuel, Ioan Alexandru şi atât de mulţi alţii... era să uit şi de Nicolae
Traista cu stele
83
Steinhardt, convertitul dintre evrei ca şi Marele Apostol Pavel! Ei şi noi am prins a înţelege ce înseamnă, pe cât ne este dat să cuprindem bucuria fără de măsură, auzind cuvintele lui Iisus: „Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârşitul veacului”42.
Suntem porniţi toţi să ne tânguim de puţinătatea fericirii ce ne este dat s-o gustăm pe pământ şi s-ar părea că aşa ar fi. Personal, admir din răsputeri entuziasmul şi optimismul oamenilor de a răzbi, de a învinge, de a ajunge acolo unde li se pare lor că ar fi o culme a fericirii şi mi-am zis: Dacă aşa ne-am strădui să-L cunoaştem şi să-L urmăm pe Dumnezeu, ar fi cea mai mare biruinţă a noastră şi bucuria ar fi eternă! Aş crede că Milostivul Dumnezeu nu ne va pedepsi prea aspru, dacă nu vom ajunge până acolo unde ne doreşte El să
42 Matei 28, 20
Calinic Argatu
84
fim cu adevărat, adică la suprema împlinire: „Să fim sfinţi precum sfânt este El” sau „Fiţi desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc desăvârşit este!”43
Desigur, nu vom uita niciodată că aceste chemări sunt imperative, adică nu se pot negocia, sunt porunci dumnezeieşti. Iar împlinirea lor nu se poate înfăptui fără Harul Duhului Sfânt: „Care pretutindenea este şi pe toate le împlineşte!” Iar Harul Duhului Sfânt nu vine fără rugăciune şi fără a avea inima curată, vasul de aur curat şi fără stricăciunea timpului nostru.
N-aş dori, ca la judecata din urmă, noi, cei cu Dumnezeu în sân şi pe care-L predicăm, să vedem pe creştinii contemporani nouă că se mântuiesc şi se bucură de faţa lui Dumnezeu, iar noi ne vom ruşina de privirea lor, cum se
43 Matei 5, 48
Traista cu stele
85
înspăimântă şi turma văzându-şi păstorul mâncat de lupi. Să nu fie aceasta, niciodată!
Să ne ajuţi, Doamne Dumnezeule, să ne bucurăm pururea de vederea Ta, aici pe pământ şi în Împărăţia Cerurilor!
Calinic Argatu
86
Prea Sfinţite, când îl recitiţi pe Neagoe Basarab, îl vizualizaţi prin locurile unde trăiţi şi păstoriţi comunitatea?
Am mereu la îndemână: „Marea Carte a identităţii româneşti în Europa renaşterii şi în cultura românească”, aşa cum o numea, pe drept cuvânt, ilustrul exeget al Învăţăturilor lui Neagoe Vodă Basarab către fiul său Teodosie, profesorul Dan Zamfirescu. Aşadar, pământul şi spiritul românesc s-au înscris, acum aproape 480 de ani, pe harta spirituală a Europei Renaşterii, cu una dintre acele creaţii pe care Nicolae Iorga le-a numit „cărţi reprezentative în istoria omenirii”: Învăţăturile lui Neagoe Vodă Basarab către fiul său Teodosie, iar Constantin Noica avea s-o numească, în 1943, Întâia mare carte a culturii româneşti, care era destinată a
Traista cu stele
87
transmite viitorului succesor orfan, nevârstnicul Theodosie, ca o învăţătură pe care tatăl său nu i-o mai putea da altfel decât prin acest testament devenit, în cele din urmă, sinteza grandioasă a experienţei politice şi militare, morale şi religioase a întregii lumi româneşti, în zorii epocii care se va numi „modernă”. Se ştie prea bine că Neagoe Basarab nu a avut sub ochi nici un model anume. În Apus, Erasmus din Rotterdam, în martie 1516, a scris Instituţia Principiis Cristiani şi tipărită în acelaşi an împreună cu Panegiricul regelui Filip cel Frumos şi Principele lui Machiavelli, aceasta însemnând că punerea răsăriteanului ortodox Neagoe Basarab alături de Erasmus şi Machiavelli era o recunoaştere absolut europeană!
Prin anul 1943, Emanoil Bucuţa a ţinut la radio conferinţa Un voievod
Calinic Argatu
88
filosof şi spunea printre altele: „Voievodul, care a ocrotit pe întâiul nostru lucrător tipograf, monahul muntenegrean Macarie, şi a ridicat cea mai strălucită biserică domnească, era destoinic să înjghebeze şi o asemenea carte. Poporul trebuie să afle, în sfârşit, acest adevăr şi să şi-l însuşească. El ar fi un izvor de încredere şi putere”, căci prin Învăţături „vorbeşte gura strămoşilor, care ne însoţesc pas cu pas pe un drum plin de minuni... Voievodul nu este numai un stăpânitor de Ţară, dar şi un filosof. Dă învăţături pentru tot poporul şi pentru toate secolele. Să ne plecăm genunchii!”
Iată câteva frânturi din magnifica operă: „Pe preoţi şi diaconi îi învrednici de mare cinste, ca să facă mai multă cântare şi slăvire şi mai multe rugăciuni în ziua duminicii. După aceea puse pe toţi oamenii să postească şi să cinstească
Traista cu stele
89
ziua de vineri, pentru pomenirea celor întâmplate în această zi binefăcătorului şi Mântuitorului tuturor, Hristos! Toţi cu osârdie şi cu credinţă să petreacă în biserici şi să aştepte până la rugăciunea cea de pe urmă... Când pleca departe, în ţări barbare, ruga şi pe episcopi cu multă osârdie să-i fie însoţitori, nevoind nici pentru puţină vreme să se despartă de ei. Şi Biserica lui Dumnezeu era purtată fără încetare cu dânşii, pentru ca nici în luptă să nu fie lipsiţi de darul Bisericii. Iar episcopilor noştri le părea bine de aceasta.”44
Îl văd aievea pe marele Neagoe Basarab, cu viaţă de sfânt! Sunt copleşit de Harul Duhului Sfânt care i-a luminat viaţa! Nu întâmplător stau în genunchi toată slujba pioşii argeşeni, fiii de Domni Basarabi.
44 Învăţăturile lui Neagoe Vodă Basarab către fiul său Teodosie pag. 235
Calinic Argatu
90
Dacă un tânăr absolvent de Teologie v-ar bate la uşă cu o zi înainte de a fi hirotonit, care ar fi primele sfaturi pe care i le-aţi da?
Desigur, i-aş spune: mai fă odată şi Seminarul şi Facultatea de Teologie! Iar dacă m-aţi întreba, de ce, aş răspunde, că după 1990, şcolile în general şi cele de Teologie, în special, şi-au pierdut din înălţimea şcolilor de tradiţie, de pregătire serioasă, nu numai elevii dar chiar şi o seamă de profesori. Şi ca să nu se supere nimeni, aş aminti că un seminarist pe vremea noastră avea pregătirea unui student de azi şi chiar mai mult, iar un absolvent de Teologie era ca un doctor în Teologie de azi. Iar ca să fiu crezut, să luăm tezele de licenţă şi chiar din 1910, de acum 100 de ani aproape şi veţi vedea că este o adevărată teză de doctorat de azi...
Traista cu stele
91
Cât priveşte evlavia, credinţa întrupată în fapte, le-am spus-o mereu teologilor noştri, că sunt mai pregătiţi creştinii care vin la slujbă cu fior sfânt decât noi cei chemaţi special să avem o trăire exemplară. Ca să nu spun şi mai mult, că devenim uneori o adevărată sminteală pentru lumea creştină, iubitoare de Dumnezeu.
Citindu-i unui elev seminarist cele scrise mai sus, l-am întrebat, ce părere are şi mi-a spus fără nici o ezitare: e real!
Depănând firul, poate că nu i-aş cere neapărat să mai repete odată Teologia, dar l-aş întreba cine l-a îndemnat să meargă la Teologie? Îmi amintesc de un episod pe această temă. Cu ani în urmă, când eram mai grabnic a ajuta pe cei care băteau la poarta inimii mele, o mamă de elev seminarist, eliminat de la Bucureşti pentru cauze
Calinic Argatu
92
lesne de înţeles, a venit să-mi ceară să-l primesc la Argeş, plângând cu hohote şi ameninţând, că dacă nu-l primesc, se spânzură în parc. Odorul mamei se hlizea fără ruşine, cu nepăsare. Văzând aceasta, l-am întrebat: Cine te-a sfătuit să mergi la seminar? Mama şi bunica, fu răspunsul, fără nici o întârziere, şi adăugând că nu are chemare să se facă popă! Bravo, i-am spus, fără să mai fiu impresionat de lacrimile mamei. Eşti un om sincer şi te sfătuiesc să mergi la şcoala care-ţi place. M-am bucurat! Era unul din puţinii elevi care aveau clar în minte şi în inimă că nu poate deveni în viaţă ceva care nu i se potriveşte. Câţi au curajul acesta? Cu cât ar fi mai mulţi, cu atât am scăpa Biserica lui Hristos de nechemaţi. Iertaţi, vă rog!
Traista cu stele
93
În zilele noastre românii se sinucid în număr foarte mare. Suicidul a devenit din nefericire un fenomen. Ştiut fiind că a-ţi lua viaţa e un păcat, se implică suficient Biserica în combaterea acestuia?
Nu ştim dacă înainte de 1989 era atâta avalanşă de sinucideri. Vădit este din capul locului că nimeni sănătos la cap şi la suflet n-ar face acest lucru. Presa românească şi în special cea argeşeană a publicat multe cazuri de sinucideri şi alte tragedii încât m-am întrebat: ce spun străinii despre noi, dar românii, mai exact, ce spun când află atâta nenorocire? Stările de disperare, de nefericire, lipsa de sfaturi bune şi la vreme, lipsa de comuniune şi de prieteni confidenţi, dar mai ales lipsa de credinţă, care e cea mai mare şi grea demenţă, această lipsă a legăturii cu
Calinic Argatu
94
Dumnezeu din viaţa noastră. Cât de jalnică este această situaţie!
Sfântul Evanghelist Ioan consemnează, în capitolul al XVII-lea al Evangheliei, rugăciunea lui Iisus Hristos, adresată Tatălui Ceresc, înainte de a merge spre Golgota, prin care cerea ocrotirea ucenicilor Săi: „Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat, şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura.”45 Se vorbeşte în ultima parte a versetului despre „fiul pierzării”, care este, după cum se ştie de întreaga lume: Iuda Iscarioteanul. Continuând firul Evangheliei: „Pe când mânca, Iisus a
45 Ioan, 17, 11-12
Traista cu stele
95
zis: Adevărat grăiesc vouă, că unul dintre voi mă va vinde... Fiul Omului merge după cum este scris despre El. Vai, însă, acelui om prin care Fiul Omului se vinde! Bine era de omul acela dacă nu se năştea.”46 „Atunci Iuda, cel care L-a vândut, văzând că a fost osândit, s-a căit şi a adus înapoi arhiereilor şi bătrânilor cei treizeci de arginţi, zicând: Am greşit vânzând sânge nevinovat... şi el aruncând arginţii în templu, a plecat şi, ducându-se, s-a spânzurat.”47 Aceasta este o filă neagră din viaţa omenirii!
Dacă Iuda a fost un ucenic al lui Hristos, care, precum aţi văzut, şi-a vândut pe Învăţătorul său şi mustrat de conştiinţă, s-a sinucis, un alt ucenic, Petru, cel care s-a lepădat de Iisus atunci când o slujnică a palatului i-a zis: „Şi tu
46 Matei 26, 24
47 Matei 27, 3-5
Calinic Argatu
96
erai cu Iisus Galileanul”, el s-a jurat spunând: „Nu cunosc pe omul acesta!” şi „Petru şi-a adus aminte de cuvântul lui Iisus, care zisese: Mai înainte de a cânta cocoşul, de trei ori te vei lepăda de Mine. Şi ieşind afară, a plâns cu amar.”48 Iuda în disperare s-a sinucis, iar Petru, plângând cu amar, a fost iertat de Dumnezeu! De aceea avem spovedania şi iertarea de păcate prin dezlegarea duhovnicului şi plâns cu amar pentru păcatele săvârşite, crezând aceasta neîncetat, că Dumnezeu ne-a poruncit: „Învăţaţi ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă, n-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă!”49
48 Matei 26, 57
49 Marcu 9, 13
Traista cu stele
97
Se vorbeşte tot mai insistent de dispariţia cărţii ca obiect, e vremea „literaturii virtuale”. Se zice că vom citi doar pe monitorul calculatorului. Vom (re)citi Noul Testament în acest fel?
Îmi amintesc, prin anii '94, fiind la Mănăstirea Putna, am avut bucuria mare să primesc de la secretarul mănăstirii Biblia pe dischetă. O am undeva prin geantă şi nu am folosit-o niciodată şi nici nu o voi folosi. Nu ştiu, dar parcă dă ca nuca în perete. Ar merge să fie transmisă pe alte planete, unde ar putea exista fiinţe care ar recepţiona astfel „literatura virtuală”, deci n-ar şti ce este o Biblie, un Nou Testament pe pergament, pe hârtie velină tipărită cu atâta suflet şi ştiinţă de carte.
Ce poate fi mai frumos, mai reconfortant şi liniştit să iei de pe raft o carte din diferite secole şi să te uiţi la ea,
Calinic Argatu
98
s-o mângâi cu privirea şi cu mâinile şi cu sufletul! S-ar putea face aşa ceva pe monitorul calculatorului? Este bună şi această dihanie modernă, dar n-ai nici o identitate, şi nici un zel amestecându-l în viaţa tiparului şi a scrisului cu mâna. S-a dus pe apa sâmbetei mireasma cititului liniştit, a bucuriei adevărate şi orice cărturar adevărat nu foloseşte pe masa lui calculatorul, care trebuie să se ştie că poate fi folosit peste tot şi de oricine, dar acolo unde merge cu adevărat. Ştiu, îmi veţi spune că este doar începutul, că viitorul ne va oferi surprize ştiinţifice. Sigur că da! Şi mie mi-ar plăcea să existe aparatură care să-mi imprime imediat gândurile şi să fie cuprinse într-o carte, bine legată, peste câteva minute! Atunci ar fi o bunătate de cărţi şi-o hălăciugă de trăsnăi de ar uimi lumea! Cibernetic, frate, nu glumă!
Traista cu stele
99
Cartea ca obiect nu va dispărea niciodată, sunt sigur de aceasta. Ne-am pierde identitatea. Nu peste multă vreme omenirea îşi va da seama că şi povestea aceasta tristă, dar adevărată cu calculatorul, va deveni o amintire, în sensul că, viitorul ne va oferi surprize tehnice formidabile, şi cele de acum vor deveni în scurt timp mai arhaice decât însuşi tiparul lui Gutenberg. Oricum, internetul este un mijloc rapid de a comunica cu oamenii iar mâine ne vom vedea faţa în videotelefon şi poate ne-om „rafina” în sensul că orice grimasă - adică strâmbătură - ne-ar costa scump.
Până atunci şi după aceea, să nu uităm de cartea scumpă care umple falnicele noastre biblioteci şi să ne apucăm de citit pe nerăsuflate, că pe monitorul calculatorului ne informăm zi de zi, precum şi prin internet. Se vede cine ne consumă fără cruţare timpul!
Calinic Argatu
100
Oare globalizarea nu înseamnă şi ştergerea memoriei umane? Ne va paşte o tabula rasa în integralitate? Desigur, aşa va fi la o pană de curent obişnuit, curent cu pilă solară. De unde vom începe?
Traista cu stele
101
Cum se ştie, literatura română a început cu opere religioase sau cu influenţă religioasă. Ce destin ar fi avut altfel? Se mai observă în literatura de astăzi aceste influenţe?
Se ştie că scrierile de pe teritoriul ţării noastre au o vechime de peste două mii de ani. Mai apoi ne vom aminti de Ovidiu în primul veac creştin de la Hristos precum şi de savanţii cărturari Dionisie cel Mic şi Casian care ne-au lăsat opere fundamentale, iar Dionisie a calculat pentru prima oară era noastră. Operele lor au fost preponderent religioase, după cum bine se cunoaşte de aproape fiecare dintre noi.
Cercetând Istoria literaturii române de la origini şi până în prezent, de G. Călinescu, vedem că el mărturiseşte: „Cele două voievodate erau chiar un fel de centre ale ortodoxiei
Calinic Argatu
102
în această insulă latinească a lumii slave, şi prin mănăstiri „pisari” sau „dieci” copiau cu frumoasă caligrafie texte bisericeşti, mult mai numeroase decât se credea până acum, ornamentate cu ingenioase iniţiale de lujeri împletiţi şi apoi legate în scoarţe groase, învelite în catifea ori piele sau ferecate în argint. De la Nicodim, întemeietor al Tismanei, a rămas o Evanghelie scrisă în 1405. În Mănăstirea Neamţ s-a copiat, în 1429, un Evangheliar, iar altul la Mănăstirea Humorului, din 1473, îl înfăţişează pe Ştefan cel Mare închinând cartea Fecioarei Maria. Tiparul introdus curând şi din teascurile călugărului muntenegrean Macarie care învăţase meşteşugul la Veneţia, ieşi în 1508, din porunca lui Radu Vodă, un Liturghier după cum urmează şi alte cărţi. După o stagnare, apar tot pe teritoriul românesc,
Traista cu stele
103
dar în Transilvania, întâile cărţi româneşti.
Vom reaminti Psaltirea Scheiană, Psaltirea Hurmuzachi, Codicele Voroneţian, Codex Sturdzanus, Catehismul imprimat la Sibiu în 1544. Judele Braşovean Hans Bekner aduce la Braşov pe Diaconul „Coresi ot Târgovişte” spre a tipări cărţi române şi slavone. La 3 mai 1560 începe tipărirea unui Tetraevanghel românesc, după ce în 1559 scosese un Catehism, Apostol în 1563, Molitfelnic şi Cazanie în 1564, două Psaltiri 1570 şi 1577. Coresi este un tipograf care se slujeşte de tălmăciri mult mai vechi. Toate aceste sunt de mare interes cultural şi lingvistic.”50 Eu aş zice că, nu numai de interes cultural şi lingvistic, ci mai ales de interes spiritual, duhovnicesc. Iată că literatura
50 G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini şi până în prezent, pag. 7-8
Calinic Argatu
104
română a început cu opere religioase, după cum era şi firesc. Ce destin ar fi avut altfel? Destin numit: Tabula rasa! Sigur că şi în literatura de azi se mai observă aceste influenţe, dar la alţi parametri. Autentica şi marea literatură a unui popor se măsoară după mireasma Cuvântului îmbăiat în apa botezului, sfinţit prin Ungerea Sfântului Mir, înveşnicit prin dumnezeiasca Euharistie, rostită şi primită cu sfinţenie întru dăinuire!
Traista cu stele
105
De ce semnaţi (şi) Argeş?
Cred că cele mai multe documente le-am semnat cu Argeşanul când eram arhiereu auxiliar al Eparhiei Argeşului şi Râmnicului, până în 1990 şi după aceea cu Argeş o dată cu întronizarea în scaunul istoric al Argeşului. Pentru cine nu ştie doresc să subliniez că arhiereului ales, pe lângă un scaun apostolic, i se dă şi numele unei cetăţi istorice de: Târgovişteanul, de la Târgovişte, Slătineanul, de la Slatina, Argeşanul, de la Argeş, Botoşăneanul, de la Botoşani, etc. M-am bucurat când mi s-a atribuit numele de Argeşanul prin Decret Prezidenţial şi mai ales prin hotărârea Sfântului Sinod. Când am devenit titularul Eparhiei Argeşului şi Muscelului, mi-am păstrat, pe lângă cel de Calinic şi Argeş. Aşa va rămâne, neschimbat, îl voi oficializa şi prin
Calinic Argatu
106
Monitorul Oficial. Mai în glumă, mai în serios, zic eu că-s prea bătrân ca să mă dezvăţ... condeiul o ia înainte fără să mă mai întrebe!
În altă ordine de idei, doresc să nu mă ascund că-mi place să mă numesc aşa şi să semnez şi aşa mă cunoaşte lumea cel mai mult. Dacă aş muri în Moldova sau Transilvania, n-ar suna frumos pe cruce? Iată că şi ierarhii Sfântului Sinod, atunci când mă văd îmi spun cu drag: Voievodul de la Argeş! Nu v-ar bucura pe toţi să vă spună aşa? Mă bucură zicerea pentru prea frumosul Argeş în care m-a trimis Dumnezeul prin mila Sa, ca să lucrăm împreună şi să mergem nu tot împreună, dar pe rând, în Ţara de peste Veac!
M-am bucurat, domnule Augustin Doman, că aţi venit şi cu această întrebare pentru care vă mulţumesc din inimă. Când se vorbeşte despre aceasta
Traista cu stele
107
îmi aduc aminte de tata, care prin anii '36 a fost de gardă la Palatul în care găzduieşte azi fiul său şi mi-a spus, când am ajuns episcop la Argeş: „Băiete, să nu uiţi! De Argeş să nu te îndepărtezi niciodată că eu cunosc locul şi oamenii! Iar acolo se vorbeşte cea mai curată limbă românească! Este locul care nu poate fi jinduit de nimeni!” M-a surprins prin mărturisirea făcută şi la orice ispită de plecare răspund dimpreună cu tata: Nu! Iar când îi văd poza ca militar în faţa Catedralei lui Neagoe Basarab, am emoţii copleşitoare!
Iată şi povestea cu numele de Argeş care întregeşte pe Calinic!
Cu preţuire pentru Argeş şi fiii săi de aur!
Calinic Argatu
108
Traista cu stele
109
Bibliografie
Biblia sau Sfânta Scriptură, Tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu binecuvântarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001.
1. Bogrea, Ion V., Sacra via, 134
2. Călinescu, G., Istoria literaturii române de la origini şi până în prezent, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Minerva, Bucureşti, 1985;
3. Cioran, Emil, Mărturisiri şi anateme, Editura Humanitas, Bucureşti, 2003;
4. Drăgoi, Preot Eugen, Istoria Bisericească Universală, Editura Episcopiei Dunării de Jos;
Calinic Argatu
110
5. Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, Editura Minerva, Bucureşti, 1984, prin grija lui Dan Zamfirescu şi Florica Moisil, în traducerea din slavonă a lui G. Mihăilă.
Traista cu stele 111
Calinic Argatu 112

                                                                  TRAISTA CU STELE

Canoanele Apostolice

Canoanele Apostolice

Nume Denumire Expl Continut Conexiuni

1 ap. Hirotonia Episcopului Episcopul să se hirotonească de către doi sau trei episcopi 4 sin I ec. 3 sin.
VII ec. 19,23
Antioh, 12 Laod, 6
Sard, 1 C-pol an
394, 13, 49, 50
Cartag.

• 2 ap. Hirotonia preotului şi a diaconului

Preotul să se hirotonească de către un episcop, la fel şi diaconul şi
ceilalţi clerici
26, 70 ap; 19 sin. I
ec.; 33 Trul.; 11
sin VII ec; 6
Gang.; 24,26,30
Laod.; 51,89
Vasile cel Mare
3 ap. Prinoase la altar Daca vreun episcop sau vreun presbiter, contrar rânduielii Domnului
despre jertfă, ar aduce la altar alte lucruri, afară de spice de grâu nou
ori struguri la vreme potrivită - fie miere, fie lapte, fie, în loc de vin,
sicheră meştesugită, fie păsări, fie animale, fie legume - să se
caterisească. Să nu fie deci îngăduit a se aduce altceva la altar decât
untdelemn pentru candelă şi tămâie la vremea sfintei aduceri înainte.
4 ap, 28, 32, 57,
99 Trul.; 37 Cartag
4 ap. Prinoase pentru cler Toate celelalte roade să se trimită ca pârgă episcopului şi presbiterilor
acasă, iar nu la altar. Şi este clar că episcopul şi presbiterii le vor
împărţi diaconilor şi celorlalţi clerici.
3, 38, 41 ap; 7, 8
Gang; 37 Cartag;
8 Teofil Alex.
5 ap. Soţiile clericilor Episcopul sau presbiterul sau diaconul să nu-şi alunge soţia sa pe
motiv de evlavie. Iar dacă ar alunga-o, să se afurisească; şi stăruind să
se caterisească
51 ap, 3 sin. I ec.:
6, 13, 13, 48 Trul.;
1, 4, 9, 10 Gang.;
4 Cartag.
6 ap. Incompatibilităţi Episcopul sau presbiterul sau diaconul să nu ia asupra sa purtări de
grijă lumeşti; iar de nu, să se caterisească.
20, 81, 83 ap.; 3,
7 IV ec.; 10 sin.
VII ec.; 16
Cartag.; 11 sin.I-II
7 ap. Sărbătorirea Paştilor Dacă vreun episcop sau presbiter sau diacon va sărbători Sfânta Zi a
Paştilor cu iudeii, înaintea echinocţiului de primăvară. să se
caterisească.
64, 70 ap.; 11
Trul.; 1 Antioh.;
37, 38 Laod.; 51,
73, 106 Cartag.
8 ap. Împărtăşirea clerului Dacă vreun episcop sau presbiter sau diacon sau vreunul (altul) din
catalogul clerului, aducându-se Sfânta Jertfă (săvârşindu-se Sfânta
Liturghie) nu s-ar împărtăşi, să spună cauza. Şi dacă ea ar fi
binecuvântată, să aibă iertare; iar de n-ar spune-o, să se afurisească ca
unul ce s-a făcut vinovat de tulburarea poporului şi a făcut să se nască
bănuială împotriva celui care a adus ca şi când acesta nu ar fi adus-o
după rânduială.
1, 2 Anc.; 10
Petru Alex.
Nume DenumireExpl Continut Conexiuni
9 ap. Împărtăşirea
credincioşilor
Toţi credincioşii care intră în biserică şi ascultă scripturile, dar nu
rămân la rugăciune (slujbă) şi la Sfânta Împărtăşanie, aceia trebuie să
se afurisească, ca făcând neorânduială în biserică.
66, 80 Trul.; 2
Antioh.; 11 Sard.;
2 Dionisie Alex
10 ap. Osândirea comuniunii
cu cei afurisiţi
Dacă cineva s-ar ruga, chiar şi în casă, împreună cu cel afurisit (scos din
comuniune) acela să se afurisească.
11, 12, 32, 45, 48,
65 ap.; 5 sin.I ec.;
2 Antioh.; 9
Cartag.
11 ap. Osândirea comuniunii
cu cei caterisiţi
Dacă cineva, cleric fiind, s-ar ruga împreună cu un cleric caterisit, să se
caterisească şi el.
28 ap.; 4 Antioh.;
10 Cartag.
12 ap. Scrisori canonice de
recomandare
Dacă vreun cleric sau laic afurisit, sau încă neprimit în comuniune,
mergând în altă cetate ar fi primit fără scrisori de recomandare
(încredinţare) să se afurisească şi cel care l-a primit, şi cel primit.
32, 33 ap.; 11, 13
sin.IV ec.; 17
Trul.; 6, 7, 8 11
Antioh.; 41, 42
Laod.; 9 Sard.; 23,
106 Cartag.
13 ap. Prelungirea afurisirii Iar dacă cineva ar fi afurisit, aceluia să i se prelungească afurisirea, ca
unuia care a minţit şi a amăgit Biserica lui Dumnezeu.
12, 33 ap.; 18 Trul.
14 ap. Transferarea
episcopilor
Nu este îngăduit ca un episcop, părăsindu-şi parohia (eparhia) sa, să se
treacă la alta, chiar dacă ar fi silit (la aceasta) de către mai mulţi
episcopi, fără numai dacă ar fi vreo cauză binecuvântată care-l silieşte
să facă aceasta, şi adică, putând el să aducă celor de acolo (din altă
eparhie) vreun folos mai mare în ceea ce priveşte dreapta credinţă.
Dar şi aceasta (să nu o facă) de la sine, ci prin chibzuinţa multor
episcopi şi cu cea mai mare rugăminte (în urma celei mai mari

stăruinţe).

33 ap.; 15 sin.I

ec.; 5 sin. IV ec.;
20 Trul.; 13, 16,
18, 21 Antioh.; 1,
2, 17 Sard.; 48
Cartag.
15 ap. Transferarea clerului Dacă vreun presbiter sau diacon sau în genere oricare din rândul
clericilor, părăsind parohia (enoria) sa, s-ar duce în alta, mutându-se cu
totul va trece în altă parohie (enorie) contrar socotinţei (fără voia)
episcopului său, poruncim ca acela să nu mai slujească, mai ales dacă,
după ce a fost chemat de episcopul său să se reîntoarcă, nu s-a supus,
rămânând în neorânduială; să fie totuşi primit acolo în comuniune ca
un laic.
15, 16 sin.I ec.; 5,
10, 20, 23 sin.IV
ec.; 17, 18 Trul.; 3
Antioh.; 5, 16
Sard.; 54, 90
Cartag.
16 ap. Transferarea clerului Iar dacă episcopul la care s-ar găsi (unii ca aceştia), nesocotind oprirea
hotărâtă împotriva lor, i-ar primi pe ei ca (fiind) clerici, să se
afurisească, ca învăţător al neorânduielii.
15 ap.; 15 sin.I
ec.; 17 Trul.; 3
Antioh.
17 ap. Starea civilă a clerului Cel care s-a legat cu două căsătorii după botez, sau care a luat
concubină, nu poate să fie episcop sau presbiter sau diacon, sau peste
tot orice altceva din rândul clerului (din catalogul stării preoţeşti).
18 ap.; 3 Trul.; 12
Vasile cel Mare
Nume DenumireExpl Continut Conexiuni
18 ap. Clericii să se
căsătorească cu
fecioare
Cel ce a luat în căsătorie văduvă, sau lepădată (alungată) sau
desfrânată, sau sclavă, sau vreuna dintre cele de pe scenă (actriţă) nu
poate să fie episcop sau presbiter sau diacon, sau peste tot orice din
rândul clerului (din catalogul stării preoţeşti)
17, 3, 27 Trul.; 27
Vasile cel Mare
19 ap. Impedimente de
înrudire de la căsătoria
clerului
Cel care a luat (în căsătorie) două surori, sau o nepoată (de soră sau de
frate), nu poate să fie cleric.
26, 54 Trul.; 2
Neocez.; 23, 78,
87 Vasile cel
Mare; 5 Teofil
Alex.
20 ap. Oprirea clerului de a
da giruri
Clericul care dă giruri (garanţii) să se caterisească. 6, 81 ap.; 3, 30
sin.IV ec.; 7 Sard.;
75 Cartag.
21 ap. Clerici eunuci Dacă cineva a devenit eunuc (scopit, famen) din sila oamenilor, sau
dacă în persecuţie a fost lipsit de cele ale bărbaţilor, sau dacă aşa s-a
născut, şi este vrednic, acela să se facă (să devie episcop).
1 sin.I ec.; 8 sin.III
ec.
22 ap. Laicul care se castrează
nu poate deveni cleric
Cel ce s-a castrat (scopit) pe sine să nu se facă cleric, fiindcă ucigaş de
sine este şi vrăjmaş al creaţiei (rânduielii) lui Dumnezeu.
1 sin.I ec.; 8 sin.III
ec.
23 ap. Clericul care se
castrează se cateriseşte
Dacă cineva cleric fiind, se castrează (scopeşte), să se caterisească, căci
este ucigaşul lui însuşi.
24-25 ap.
24 ap. Laicul care se castrează
se afuriseşte
Laicul castrându-se (scopindu-se) pe sine însuşi, să se afurisească trei
ani, căci este pizmaşul propriei sale vieţi.
1 sin.I ec.; 8 sin.III
ec.
25 ap. Să nu se dea două
pedepse pentru
aceeaşi faptă
Episcopul ori presbiterul ori diaconul, prinzându-se în desfrânare, sau
în jurământ strâmb (sperjur), sau în furtişag să se caterisească, dar să
nu se afurisească, căci zice Scriptura: să nu urgiseşti de două ori pentru
acelaşi lucru (Naum 1,9). Asemenea şi ceilalţi clerici.
29, 30 ap.; 9 sin. I
ec.; 4, 21 Trul.; 1,
8 Neocez.; 27
Cartag.; 3, 32, 51,
70, 82 Vasile cel
Mare
26 ap. Este interzisă căsătoria
după hirotinie
Dintre cei care au intrat în cler neînsuraţi, orânduim că se pot căsători
numai citeţii şi psalţii (cântăreţii), care vor.
5, 31 ap.; 14
sin.IV ec.; 3, 6, 12,
13, 20, 30, 48,
Trul.; 10 Anc.; 1
Neocez.; 16
Cartag.; 69 Vasile
cel Mare
27 ap. Osândirea clericilor
care bat
Poruncim să se caterisească episcopul sau presbiterul sau diaconul
care ar bate pe credincioşi care păcătuiesc, ori pe necredincioşii care
au săvârşit nedreptate şi care prin astfel de lucruri voiesc să-i
înfricoşeze, pentru că Domnul nu ne-a învăţat aceasta, ci dimpotrivă, El
fiind lovit, nu a dat lovitura înapoi, fiind ocărât, nu răspunde prin ocară
şi pătimind nu ameninţă.
9 sin.I-II
Nume DenumireExpl Continut Conexiuni
28 ap. Osândirea caterisiţilor
care slujesc
Dacă vreun episcop sau presbiter sau diacon caterisit după dreptate,
pentru vinovăţii învederate (evidente), ar îndrăzni să se atingă de
slujba care i-a fost lui încredinţată oarecând, acela să se taie cu totul
de la Biserică.
5 sin.I ec.; 6 sin.II
ec.; 29 sin.IV ec.;
14 Sard.; 4, 12, 15
Antioh.; 29, 65
Cartag.; 88 Vasile
cel mare
29 ap. Osândirea simoniei Dacă vreun episcop presbiter sau diacon ar dobândi această vrednicie
(demnitate) prin bani, să se caterisească şi acela ce l-a hirotonit şi să se
taie cu totul din comuniune (Biserică), ca Simon Magul de către mine
Petru.
2 sin.IV ec.; 22,
23, Trul.; 4, 5, 15,
19 sin.VII ec.; 2
Sard.; 90 Vasile
cel Mare; Epist.
lui Ghenadie şi a
lui Tarasie -
Contra simoniei
30 ap. Osândirea celor care se
folosesc de influenţa
dregătorilor lumeşti
pentru a deveni
episcopi
Dacă vreun episcop, folosind stăpânitori (dregători) lumeşti, s-ar face
prin ei stăpân peste vreo biserică, să se caterisească şi să se
afurisească, de asemeni şi toţi părtaşii (complicii) lui.
4 sin.I ec.; 3
sin.VII ec.; 13
Laod
31 ap. Osândirea schismei Dacă vreun presbiter, desconsiderând pe propiul său episcop, ar face
adunare osebită (separată) şi ar pune (aşeza) alt altar, nevădindu-l cu
nimic vrednic de osândă pe episcopul său în privinţa dreptei credinţe şi
a dreptăţii, acela să se caterisească ca iubitor de stăpânire, căci este
tiran (uzurpator). De asemnea şi ceilalţi clerici, şi (anume) câţi se vor
adăuga (ataşa) lui, iar laicii să se afurisească. Dar aceasta să se facă
numai după una şi a doua şi a treia stăruinţă (poftire la ordine) din
partea episcopului.
6 sin.II ec.; 3
sin.III ec.; 18
sin.IV ec.; 31, 34
Trul.; 6 Gang.; 14
Sard.; 5 Antioh.;
10, 11 Cartag.;
13, 14, 15 sin.I-II
32 ap. Ridicare afurisirii Dacă vreun presbiter sau diacon se afuriseşte de către episcop, să nu
fie îngăduit să fie primit de altul (de alt episcop), ci doar de către cel
care l-a afurisit pe el, decât numai dacă din întâmplare ar fi murit (s-ar
săvârşi din viaţă) episcopul care l-a afurisit pe el.
12, 13, 16 ap.; 5
sin.I ec.; 6 sin.II
ec.; 6 Antioh.; 13
Sard.; 11, 29, 133
Cartag.
33 ap. Cărţile sau scrisorile
canonice de preoţie
Nici unul dintre episcopii şi presibterii sau diaconii străini să nu se
primească fără scrisori de încredinţare (recomandare), şi aducându-le
pe aceastea, să fie ispitiţi (verificaţi), şi dacă vor fi propovăduitori ai
dreptei credinţe, să fie primiţi, iar de nu, dându-li-se lor cele de
trebuinţă, să nu-i primiţi pe ei în biserică (comunitate), fiindcă multe
se fac prin vicleană răpire (amăgire).
12, 13 ap.; 11, 13
sin. IV ec.; 7, 8,
Antioh.; 42 Laod.;
23, 106 Cartag.
Nume DenumireExpl Continut Conexiuni
34 ap. Autocefalia şi
autonomia
Se cade ca episcopii fiecărui neam să cunoască pe cel dintâi dintre
dânşii şi să-l socotească pe el drept căpetenie şi nimic mai de seamă
(însemnat) să nu facă fără încuviinţarea acestuia; şi fiecare să facă
numai acelea care privesc (se referă la) parohia (eparhia) sa şi satele
de sub stăpânirea ei. Dar nici acela (cel dintâi) să nu facă ceva fără
încuviinţarea tuturor, căci numai astfel va fi înţelegere şi se va mări
Dumnezeu prin Domnul în Duhul Sfânt: Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh.
4, 6, 7, sin. I ec.;
2, 3, sin. II ec.; 8
sin.II ec.; 28 sin.
IV ec.; 36, 39
Trul.; 9 Antioh
35 ap. Autonomia eparhială Episcopul să nu îndrăznească să facă în afara eparhiei sale, în cetăţile şi
în satele care nu-i sunt supuse lui; iar de s-ar dovedi că a făcut aceasta
fără încuviinţarea celor care stăpânesc cetăţile sau satele acelea, să se
caterisească şi ei, şi cei pe are i-a hirotonit.
15 sin. I ec.; 2 sin.
II ec.; 8 sin. III ec.;
5 sin. IV ec.; 17
Trul.; 13 Anc.; 13,
22 Antioh.; 3, 15
Sard.; 48, 54
Cartag
36 ap. Afurisirea clericilor
care nu-şi ocupă slujba
Dacă cineva fiind hirotonit episcop, nu ar primi slujba aceasta şi
purtarea de grija a poporului care i s-a dat în mână (încredinţat lui),
acela să fie ( să rămână) afurisit până ce-o va primi (slujba); asemenea
şi presbiterul şi diaconul. Iar dacă ducându-se (acolo) nu ar fi primit, nu
după voia sa (nu din pricina sa), ci din cauza blestemăţiei poporului, ei
să fie (rămână) totuşi episcop, dar clerul cetăţii aceleia să se
afurisească, fiindcă (ei clericii) nu au strunit poporul cel atât de
nesupus.
16 sin.I ec.; 29
sin.IV ec.; 37
Trul.; 18 Anc.; 17,
18 Antioh.; 17 sin.
I-II; 1, 2, 3 Chiril
Alex.
37 ap. Sinoadele plenare De două ori pe an să fie (întrunit) sinodul episcopilor, şi ei să cerceteze
împreună dogmele dreptei credinţe şi să rezolve problemele
(controversele) bisericeşti care se vor ivi: o dată, adică, în a patra
săptămână a Cincizecimii, iar a doua oară, în a dousprezecea zi a lui
octombrie.
34 ap.; 5 sin.I ec.;
2 sin II ec.; 19
sin.IV ec.; 8 Trul.;
6 sin.VII ec.; 20
Antioh.; 40 Laod.;
18, 73 Cartag.
38 ap. Episcopii ca economi
principali ai averii
bisericeşti
Episcopul să poarte grija tuturor bunurilor (lucrurilor) bisericeşti şi să
le rânduiască (chivernisească, administreze) pe ele ca şi când
Dumnezeu i-ar sta de veghe; dar să nu-i fie îngăduit lui să-şi însuşească
ceva din acestea, sau să dăruiască rudelor proprii cele ale lui
Dumnezeu; iar dacă ar fi sărace, să le facă parte ca săracilor, dar să nu
vândă din pricina acestora (sub pretextul ajutorării acestora) cele ce
sunt ale Bisericii.
41 ap, 26 sin.IV
ec.; 11, 12 sin.VII
ec.; 35 Trul.; 15
Anc.; 7, 8, Gang.;
24, 25 Antioh.;
26, 33 Cartag.; 7
sin. I-II; 10 Teofil
Alex.; 2 Chiril
Alex.
39 ap. Ascultarea clerului de
episcopi.
Presbiterii şi diaconii să nu săvârşească nimic fără încuviinţarea
episcopului, căci acesta este cel căruia i s-a încredinţat poporul
Domnului şi acela de la care se va cere socoteală pentru sufletele lor.
38, 40, 41 ap.; 12
sin. VII ec.; 57
Laod.; 6, 7, 33
Cartag.
Nume DenumireExpl Continut Conexiuni
40 ap. Averea episcopului Să fie arătate (cunoscute în mod lămurit) bunurile proprii ale
episcopului (în cazul că ar avea şi bunurii proprii) şi să fie arătate şi
cele domneşti (bunurile Domnului, ale Bisericii) ca episcopul să aibă
putere când s-ar săvârşi din viaţă să lase ale sale cui vrea şi cum vrea şi
să nu piardă cele ale episcopului sub cuvânt că ar fi bunuri bisericeşti,
atunci când el ar avea soţie şi copii sau rude sau casnici. Căci este
drept înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor ca nici Biserica să nu
sufere vreo pagubă din pricina necunoaşterii bunurilor episcopului şi
ca nici episcopul sau rudele lui să-şi răpească ( bunurile) din pricina
Bisericii, sau să cadă şi la certuri (procese) ai săi, şi moartea lui să se
acopere de ocări.
38, 41 ap.; 22
sin.IV ec.; 35
Trul.; 24 Antioh.;
22, 26, 81 Cartag.
41 ap. Episcopul este
căpetenia eparhiei în
toate privinţele
Poruncim ca episcopul să aibă stăpânirea bunurilor Bisericii. Căci dacă
sunt a i se încredinţa lui sufletele cele de preţ ale oamenilor, atunci cu
cât mai mult se cade ca el să poruncească asupra banilor, aşa că toate
să se cârmuiască prin stăpânirea (autoritatea) sa, şi celor lipsiţi să li se
facă parte (să li se hărăzească) prin presbiteri şi diaconi, cu frica lui
Dumnezeu şi cu toată evlavia (cuviinţa). Să se împărtăşească însă şi el
din cele trebuitoare (dacă ar avea trebuinţa) în lipsurile sale presante şi
în cele ale fraţilor pe care-i adăposteşte, pentru ca în nici un chip
aceştia să nu sufere lipsă; căci legea lui Dumnezeu a orânduit ca cei ce
ostenesc la altar, de la altar să hrănească (1 Cor 9, 7, 13) pentru că nici
ostaşul nu poartă niciodată armele asupra vrăjmaşilor cu proviziile sale
proprii.
38, 39 ap.; 26 sin
IV ec.; 12 sin. VII
ec.; 24, 25
Antioh.; 10, 11
Teofil Alex.; 2
Chiril Alex.
42 ap. Osândirea jocurilor de
noroc şi a beţiei
Episcopul ori presbiterii, ori diaconii, petrecând cu zaruri şi cu beţii, ori
să înceteze, ori să se caterisească.
43, 45 ap.; 22
sin.VII ec.; 9, 50
Trul.; 24, 55
Laod.; 40, 60
Cartag.
43 ap. Osândirea jocurilor de
noroc şi a beţiei
Ipodiaconul sau citeţul sau cântăreţut, aceleaşi făcând, ori să înceteze,
ori să se afurisească; de asemenea şi laicul.
42, 54 ap.; 22
sin.VII ec.; 9, 50
Trul.; 24, 55
Laod.; 40, 60
Cartag
44 ap. Osândirea dobândei şi
a cametei
Episcopul sau presbiterul sau diaconul, care va cere dobândă, de la cei
pe care îi împrumută, ori să înceteze, ori să se caterisească.
17 sin. I ec.; 10
Trul.; 4 Laod.; 5,
16 Cartag.; 14
Vasile cel Mare; 6
Grig. Nyssa.
45 ap. Oprirea comuniunii cu
ereticii
Episcopul sau presbiterul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreună
cu ereticii, să se afurisească; iar dacă le-a permis acestora să
săvârşească ceva cu ereticii ( să săvârşească cele sfinte) să se
caterisească.
10, 11, 46, 64 ap.;
2, 4 sin.III ec.; 6,
9, 32, 33, 24, 27
Laod.; 9 Tim. Alex.
Nume DenumireExpl Continut Conexiuni
46 ap. Tainele ereticilor nu
sunt taine
Poruncim să se caterisească episcopul sau presbiterul care a primit (ca
valid) botezul ori jertfa (euharistia) ereticilor. Căci ce fel de împărtăşire
are Hristos cu Veliar ? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul ?
46, 68 ap.; 19 sin.I
ec.; 7 sin.II ec.; 95
Trul.; 7,8 Laod.;
1,47 Vasile cel
Mare
47 ap. Botezul valid nu se
repetă
Episcopul sau presbiterul dacă ar boteza din nou pe cel ce are botezul
cu adevărat sau dacă nu ar boteza pe cel spurcat de către eretici (cei
fără credinţă adevărată) să se caterisească, ca unul care ia în râs
crucea şi moartea Domnului şi nu deosebeşte preoţii adevăraţi de
preoţii mincinoşi.
46, 49, 50 ap.; 8,
19 sin.I ec.; 7 sin.
II ec.; 84, 95 Trul.;
32 Laod.; 48, 72
Cartag.; 1, 47, 81
Vasile cel Mare
48 ap. Osândirea
concubinajului
Dacă vreun laic, alungându-şi soţia, ar lua pe alta sau pe una părăsită
de altul, să se afurisească.
87, 93 Trul.; 20
Anc.; 102 Cartag.;
9, 21, 35, 48, 72
Vasile cel Mare
49 ap. Botezul se sevârşeşte
numai în Sfânta Treime
Dacă vreun episcop sau presbiter nu ar boteza după orânduirea
Domnului, în Tatăl şi în Fiul şi în Duhul Sfânt, ci în trei fără de început,
sau în trei firi sau în trei mângăietori, să se caterisească.
46, 47, 50, 68 ap.;
7 sin.II ec.; 78, 84,
95, 96 Trul.; 12
Neocez.; 46, 48
Laod.; 45, 48, 72,
110 Cartag.; 1, 91
Vasile cel Mare
50 ap. Botezul se săvârşeşte
prin trei afundări
Dacă vreun episcop sau presbiter nu ar săvârşi cele treu afundări ale
unei singure sfinţiri (a botezului), ci numai o afundare, aceea care se
dă (se practică) întru moartea Domnului, să se caterisească. Pentru că
nu a zis Domnul: întru moartea mea botezaţi, ci: mergând, învăţaţi
toate neamurile, botezându-i pe ei în numele Tatălui şi al Fiului şi al
Sfântului Duh
46, 47, 49 ap.; 7
sin.II ec.; 95
TRul.; 12 Neocez.;
47 Laod.; 47
Cartag.; 1, 91
Vasile cel Mare
51 ap. Rigorismul făţarnic şi
hulirea lui Dumnezeu
se osândesc îndoit
Dacă vreun episcop sau presbiter sau diacon, sau oricine din catalogul
(cinul) preoţesc, se ţine departe de nuntă şi de cărnuri şi de vin, nu
pentru înfrânare, ci din scârbă, trecând cu vederea (uitând) că toate
sunt foarte bune şi că bărbat şi femeie l-a făcut Dumnezeu pe om, ci
hulind, ar cleveti făptura, ori să se îndrepte, ori să se caterisească şi să
se îndrepteze din Biserică (să se afurisească). Asemenea şi laicul.
5, 25, 53, 66 ap.;
16 sin.IV ec.; 13
Trul.; 14 Anc.; 1,
2, 3, 14, 21 Gang.
52 ap. Primirea în biserică a
celor ce se pocăiesc
Dacă vreun episcop sau presbiter nu primeşte pe cel ce se întoarce de
la păcat, ci îl îndreptează (îl respinge), să se caterisească, pentru că
mâhneşte pe Hristos, cel ce a zis: "Bucurie se face în cer pentru un
păcătos care se pocăieşte"
3 Sin.I ec.; 43, 102
Trul.; 74 Vasile
cel Mare
53 ap. Rigorismul făţarnic se
osândeşte
Dacă vreun episcop sau presbiter sau diacon nu se înfruptă (nu
mănâncă) în zilele de sărbători din cărnuri şi din vin, scârbindu-se, iar
nu pentru înfrânare, să se cateriseacă, ca unul care şi-a vătămat
propria sa conştiinţă şi care s-a făcut multora pricinuitor de sminteală.
51, 66 ap.; 14
Anc.; 2, 21 Gang.
Nume DenumireExpl Continut Conexiuni
54 ap. Oprirea clericilor de a
petrece în cârciumi
Dacă vreun cleric ar fi văzut (prins) mâncând în cârciumă, să se
afurisească afară numai dacă fiind la drum (în călătorie) a tras de
nevoie la ospătărie.
9 Trul.; 24 Laod.;
40 Cartag.
55 ap. Pedepsirea pentru
defăimarea episcopului
Dacă vreun cleric ar ocărî pe episcop, să se caterisească; pentru că "pe
mai marele poporului tău nu-l vei grăi de rău".
31, 39 ap.; 8
sin.IV ec.; 34
Trul.; 58 Laod.; 7
Cartag.
56 ap. Defăimarea preotului şi
a diaconului
Dacă vreun cleric ar ocărî pe presbiter sau pe diacon, să se
caterisească.
18 sin.I ec.; 7
Trul.; 21 Laod.; 39
Vasile cel Mare
57 ap. Pedeapsa pentru
batjocura celor cu
defecte fizice
Dacă vreun cleric ar batjocori fie pe cel şchiop, sau fie pe cel surd, fie
pe cel orb, fie pe cel, vătămat la picioare, să se afurisească; asemenea
şi laicul.
58 ap. Îndatorirea clerului de
a catehiza şi predica
Episcopul sau presbiterul arătând nepăsare clerului sau poporului şi
neînvăţându-i pe aceştia dreapta credinţă, să se afurisească, iar
stâruind în nepăsare şi în lenevie, să se caterisească.
19 Trul.; 11 Sard.;
19 Laod.; 71, 121,
123 Cartag.
59 ap. Ocrotirea celor săraci Dacă vreun episcop sau presbiter sau diacon nu ar da cele de trebuinţă
vreunuia dintre clerici care ar fi lipsiţi (săraci), să se afurisească, iar
stăruind, să se caterisească întocmai ca unul carele a ucis pe fratele
său.
4, 38, 41 ap.; 7, 8
Gang.; 37 Cartag.;
8 Teofil Alex.
60 ap. Cărţile apocrife şi
eretice
Dacă în biserică ar răspîndi cineva, ca sfinte, cărţile cu titluri false ale
necredincioşilor (ereticilor) spre paguba poporului şi a clerului, să se
caterisească.
85 ap.; 9 sin.VII
ec.; 63 Trul.; 59,
60 Laod.; 24
Cartag.
61 ap. Păcate care opresc la
preoţie
Dacă împotriva unui credincios se face vreo învinuire de desfrânare
sau de adulter sau de o altă oarecare faptă oprită şi s-ar dovedi, acle să
nu se înainteze în cler (să nu devină cleric).
25 ap.; 2, 9, 10
sin.I ec.; 6 sin.II
ec.; 33 Trul.; 12
Anc.; 1, 9, 12
Neocez.; 128,
129, 130 Cartag.;
89 Vasile cel
Mare; 5, 6 Grig.
Nyssa; 3, 6 Teofil
Alex
62 ap. Apostazia clerului Dacă pentru frica omenească fie a vreunui iudeu, fie a vreunui elin, sau
a vreunui eretic, vreun cleric cumva leapădă numele Hristos, să se
îndepărteze din Biserică (să se dea anatemei); iar dacă leapădă numele
de cleric, să se caterisească; dar pocăindu-se să fie primit ca laic.
10 sin. I ec.; 1, 2,
3, 12 Anc.; 10, 14
Petru Alex.; 2
Teofil Alex.;
Epistola lui
Atanasie cel Mare
către Rufinian
Nume DenumireExpl Continut Conexiuni
63 ap. Mâncăruri oprite Dacă vreun episcop sau presbiter sau diacon, sau oricare din catalogul
stării preoţeşti (din cinul preoţesc) ar mânca fie carne în sânge (de
animal viu, sugrumat sau înecat), fie animal muşcat (rănit) de fiară, fie
mortăciune, să se caterisească, pentru că legea a oprit aceasta (Facere
9,4; Fapte 15, 29); iar dacă ar fi laic, să se afurisească
67 Trul.; 2 Gang.
64 ap. Oprirea comuniunii cu
necreştinii şi ereticii
Dacă vreun cleric sau laic ar intra în sinagogă (adunarea iudeilor sau a
ereticilor) spre a se ruga, să se şi caterisească şi să se afurisească.
7, 45, 70, 71 ap.;
11 Trul.; 1
Antioh.; 6, 29, 33,
37, 38 Laod.
65 ap. Bătaia sau lovirea se
osândeşte
Dacă în ceartă, vreun cleric ar lovi pe cineva şi dintr-o lovitură l-ar
omorî. să se caterisească pentru pripirea sa, iar dacă ar fi laic, să se
afurisească.
27 ap.; 9 sin.I-II.;
22, 23 Anc.; 8, 54,
55, 56, 57 Vasile
cel Mare; 5 Grig.
Nyssa
66 ap. Postul de duminică şi
sâmbătă
Dacă vreun cleric s-ar afla postind în zi de duminică sau sâmbătă (afară
numai de una) să se caterisească; iar de ar fi laic, să se afurisească.
51, 53 ap.; 16
sin.IV ec.; 13, 55
Trul.; 14 Anc.; 18,
21 Gang.; 29, 49,
51 Laod
67 ap. Osândirea celor ce
strică fecioare
Dacă cineva ar apuca cu de-a sila (ar strica, ar silui) o fată nelogodită,
să se afurisească; şi să nu-i fie permis acelui a lua pe alta, ci pe aceea
să o ţie, pe care a ales-o (stricat-o), chiar dacă ar fi săracă.
27 sin.IV ec.; 92,
98 Trul.; 11 Anc.,
22, 25, 26, 30, 69
Vasile cel Mare
68 ap. Hirotonia să nu se
repete
Dacă vreun episcop, sau presbiter, sau diacon, va primi a doua
hirotonie de la altcineva, să se caterisească şi el, şi cel ce l-a hirotonit,
afară de cazul că ar dovedi că are hirotonia (întâia) de la eretici. Căci
cei ce sunt botezaţi sau hirotoniţi de unii ca aceştia nu este cu
neputinţă să fie nici credincioşi, nici clerici.
46, 47 ap.; 8, 19
sin.I ec.; 4 sin.II
ec.; 5 sin.III ec.; 8,
32 Laod.; 36, 48,
57, 68 Cartag.; 1,
3 Vasile cel Mare
69 ap. Posturile de căpetenie Dacă vreun episcop sau presbiter sau diacon sau ipodiacon sau citeţ
sau vreun cântăreţ nu posteşte sfânta patruzecime a Paştilor (marele
post), sau miercurea sau vinerea, să se caterisească; afară numai dacă
ar fi împiedicat de slăbiciunea trupească; iar dacă ar fi laic, să se
afurisească.
29, 56 89 Trul.; 19
Gang.; 49, 50, 51
Laod.; 1 Dionisie
Alex.; 15 Petru
Alex.; 8, 10
Timotei Alex.
70 ap. Oprirea comuniunii
religioase cu iudeii
Dacă vreun episcop sau presbiter sau diacon, sau oricare din catalogul
clericilor ar posti cu iudeii, sau ar prăznui sărbătorile cu ei, sau ar primi
de la ei darurile de sărbătoare, precum azimele sau ceva de acest fel,
să se caterisească, iar dacă ar fi laic, să se afurisească.
7, 64, 71 ap.; 11
Trul.; 2 Antioh.;
29, 37, 38 Laod.;
51, 73, 106
Cartag.
Nume DenumireExpl Continut Conexiuni
71 ap. Oprirea comuniunii
cultice cu păgânii şi
iudeii
Dacă vreun creştin ar duce untelemn sau ar aprinde lumânări la
templul păgânuilor sau la sinagoga iudeilor, în sărbătorile lor, să se
afurisească.
7, 64, 70 ap.; 11,
94 Trul.; 7,24
Anc.; 1 Antioh.;
29, 37, 38, 39
Sard.; 21 Cartag.
72 ap. Osândirea sacrilegiului
sau ierosiliei
Dacă vreun cleric sau laic ar fura din Sfânta BIserică ceară sau
untdelemn, să se afurisească şi să întoarcă (restitiuie) încincit
împreună cu ceea ce a luat.
25, 38, 73 ap.; 25
Antioh.; 10 sin. III;
8 Grig. Nyssa
73 ap. Osândirea sacrilegiului
sau ierosiliei
Vas sfinţit de aur sau de argint, sau pânză (sfinţită) nimeni să nu-şi mai
însuşească spre întrebuinţare proprie, căci este lucru fără de lege
(potrivnic legii). Iar de s-ar vădi cineva (făcând una ca aceasta), să se
pedepsească cu afurisirea.
25, 38, 72 ap.; 10
sin.I-II; 8 Grig.
Nyssa; 2 Chiril
Alex.
74 ap. Judecarea episcopilor Episcopul pârât pentru oarece de către oameni vrednici de încredere,
acela să fie chemat de către ceilalţi episcopi; şi dacă se va înfăţişa şi va
mărturisi, ori ar fi dovedit, să se hotărască pedeapsa, oar dacă fiind
chemat, nu se va supune (nu ar da ascultare), să fie chemat şi a doua
oară, trimiţându-se după el doi episcopi. Iar dacă nici astfel nu se va
supune ( nu va asculta) să fie chemat şi a treia oară, trimiţându-se din
nou doi episcopi la el. Iar dacă nesocotind împotriva lui cele ce i se vor
părea (potrivite) ca să nu i se pară a câştiga fugind de judecată.
34, 37, 75 ap.; 6
sin.II ec.; 9, 17,
19, 21 sin.IV ec.; 8
Trul.; 14, 15, 29
Antioh.; 40 Laod.;
4 Sard.; 8, 10, 11,
12, 15, 18, 19, 59,
104, 128, 129,
130, 132 Cartag.;
13 sin. I-II; 9
Teofil Alex.
75 ap. Martorii împotriva
episcopului
La mărturia episcopului să nu se primească ereticul şi nici numai un
singur credincios. căci prin gura a doi sau trei martori se va întemeia
tot cuvântul (Matei 18, 16)
2 sin. I ec.; 6 sin.
II ec.; 59, 131, 132
Cartag.; 9 Teofil
Alex.
76 ap. Episcopia nu se
moşteneşte
Orânduim că nu se cuvine ca episcopul să hirotonească în demnitatea
episcopală pe cine voieşte, dăruind-o fratelui sau fiului sau altei rude,
căci nu este drept să se rânduiească moştenitori episcopiei, dăruind
simţirii (patimei) omeneşti cele ce sunt ale lui Dumnezeu; pentru că nu
se cade a pune Biserica lui Dumnezeu sub moştenitori. Iar dacă va face
cineva aceasta, hirotonia să rămână fără tărie, iar el să se pedepsească.
1, 30 ap.; 4 sin. I
ec.; 3 sin.VII ec.;
19, 23 Antioh.;
22, 49 Cartag.
Nume DenumireExpl Continut Conexiuni
77 ap. Defectele fizice simple
nu împiedică intrarea
în cler
Dacă cineva ar fi cu ochiul vătămat sau cu piciorul rănit, dar este
vrednic de episcopie, să fie ( să devie), căci nu stricăciunea (defectul)
trupului îl spucă pe el, ci necurăţia sufletului.
22, 23, 25, 29, 79,
80 ap.; 2, 9, 10
sin. I ec.; 2 sin. IV
ec.; 4, 5, 15, 19
sin. VII ec.; 10, 22,
23, Trul.; 1, 9
Neocez.; 4, 12
Laod.; 5, 15, 16,
45, 63 Cartag.; 8
sin. I-II; 61, 64,
82, 90 Vasile cel
Mare; 5, 6 Grig.
Nyssa.
78 ap. Defectele grave
împiedică intrarea în
cler
Iar surd fiind şi orb, să nu fie (să nu se facă) episcop, nu pentru că ar fi
spurcat, ci pentru ca să nu împiedice (să nu încurce) cele bisericeşti.
2, 23, 25, 29, 79,
80 ap.; 2, 9, 10
sin. I ec.; 2 sin. IV
ec.; 4, 5, 15, 19
sin. VII ec.; 10, 22,
23, Trul.; 1, 9
Neocez.; 4, 12
Laod.; 5, 15, 16,
45, 63 Cartag.; 8
sin. I-II; 61, 64,
82, 90 Vasile cel
Mare; 5, 6 Grig.
Nyssa.
79 ap. Demonizaţii nu pot
întra în cler
Dacă cineva este îndrăcit (are demon), să nu se facă (să nu devie)
cleric, dar nici să nu se roage împreună cu credincioşii; însă curăţinduse,
să se primenească şi, dacă ar fi vrednic, să se facă (cleric).
60 Trul.; 2, 3, 4,
14 Timotei Alex.
80 ap. Neofiţii nu pot fi făcuţi
episcopi
Pe cel ce a venit din viaţa păgânească şi a fost botezat, sau ( pe cel ce a
venit) din petrecerea uşuratică (păcătoasă) a vieţii, nu este drept a-l
rânduie (promova, face) îndată episcop; căci este lucru nedrept ca cel
care încă n-a arătat în nici un chip destoinicie (pricepere) să fie altora
învăţător; afară numai dacă aceasta se fac prin harul dumnezeiesc.
2 sin. I ec.; 2 sin.
VII ec.; 12
Neocez.; 3, 12,
Laod.; 10 Sard.;
17 sin. I-II; 4 Chiril
Alex.
81 ap. Funcţiuni publice
incompatibile cu
slujirea preoţească
Am zis că nu se cuvine ca episcopul sau presbiterul să se pogoare pe
sine în ocârmuiri obşteşti (publice), ci să se hărăzească (dedice)
nevoilor (treburilor) bisericeşti. Deci ori să se supună a nu face
aceasta, ori să se caterisească, căci, după povăţuirea Domnească,
nimeni nu poate sluji la doi domni (Matei 6, 24)
6, 20, 83 ap.; 3, 7
sin.IV ec.; 10 sin.
VII ec.; 16
Cartag.; 11 sin. I-II
82 ap. Primirea sclavilor în
cler
Nu permitem să se rânduisacă (promoveze) în cler casnicii (sclavii) fără
învoirea stăpânilor, spre mâhnirea stăpânilor care i-au dobândit pe ei,
pentru că una ca aceasta pricinuieşte prăbuşirea caselor. Iar dacă
sclavul s-ar arăta cândva vrednic pentru hirotonie în vreo treaptă.
precum, s- arătat şi Onisim al nostru, şi vor îngădui stăpânii şi-l vor
elibera şi-l vor slobozi (lăsa) din casă, să se facă.
6, 81, 83 ap.; 4
sin. IV ec.; 85
Trul.; 3 Gang.; 64,
82 Cartag.
Nume DenumireExpl Continut Conexiuni
83 ap. Preoţia şi oastea sunt
incompatibile
Episcopul sau presbiterul sau diaconul, ocupându-se cu oastea
(exercitând o funcţie militară) şi voind să le ţie pe amândouă,
dregătoria romanâ de stat şi cârmuirea preoţească, să se caterisească,
pentru că ale Cezarului sunt ale Cezarului, şi ale lui Dumnezeu sunt ale
lui Dumnezeu (Matei 22, 21)
6, 81, ap.; 3, 7 sin.
IV ec.; 10 sin. VII
ec.; 16 Cartag.; 11
sin. I-II; 55 Vasile
cel Mare
84 ap. Defăimarea stăpânirii
de stat se pedepseşte
Dacă cineva ar ocârî fără dreptate pe împărat sau pe dregător, să
sufere pedeapsa şi, dacă este cleric, să se caterisească, iar dacă est laic,
să se afurisească.
55-56 ap
85 ap. Despre canonul cărţilor
Sfintei Scripturi
Vouă, tuturor clericilor şi laicilor, să vă fie cărţi cinstite şi sfinte adică
ale Vechiului Testament: Cinci ale lui Moise - Facerea, Ieşirea, Leviticul,
Numerii, Deuteronomul; a lui Iisus Navi - una; a Judecătorilor - una; a
lui Rut - una; patru ale Împăraţilor; două Paralipomene ale cărţii
zileleor; două Ezdra; un Estera, trei ale Macabeilor; una a lui Iov; una a
Psaltirii; trei ale luI Solomon - Pildele; Ecleziasticul; Cântarea
Cântărilor; ale Proorocilor - douăsprezece; a lui Isaia - una; a lui
Ieremia - una; a lui Iezichel - una; a lui Daniel - una. Pe deasupra, să vă
mai fie aminte spre a învăţa pe tinerii voştri: înţelepciunea mult
învăţatului Sirah. Iar ale noastre (adică ale Noului Testament) patru
evanghelii; a lui Matei, lui Marcu, a lui Luca şi a lui Ioan; patrusprezece
epistole ale lui Pavel; două epistole ale lui Petru; trei ale lui Ioan; una a
lui Iacob; una a lui Iuda; două ale lui Clement şi orânduirile
(aşezămintele, constituţiile) făcute cunoscute vouă episcopilor în opt
cărţi, prin mine Climent, care nu trebuisc a fi date în vileag între toţi,
din pricina lucrurilor tainice dintr-însele şi Faptele Apostolilor noştri.
60 ap.; 2 Trul.; 60
Laod.; 24 Cartag.;
Atansie cel Mare;
Despre sărbători;
Grigorie Teologul;
Despre Cărţile
Sfintei Scripturi;
Amfilohie; Despre
cărţile Sfintei

Scripturi

Canoanele Sfântului Atanasie cel mare Nume DenumireExpl Continut Conexiuni

Canoanele Sfântului Atanasie cel mare
Nume DenumireExpl Continut Conexiuni

1 Atanasie cel Mare

SCURGEREA SĂMÂNŢEI. CĂSĂTORIA ŞI FECIORIA

Toate făpturile lui Dumnezeu sunt bune şi curate; fiindcă Cuvântul lui
Dumnezeu n-a făcut nimic netrebnic şi necurat; căci, după Apostol, „ai lui
Hristos bună mireasmă suntem între cei ce se mântuiesc" (II Cor. 2, 15).
Dar fiindcă săgeţile diavolului sunt diferite şi de multe feluri, şi pe cei mai
curaţi la minte se nevoieşte a-i tulbura, şi opreşte pe fraţi de la
străduinţele obişnuite, semănând pe ascuns în ei gânduri necurate şi
spurcate, vino, ca pe scurt să alungăm amăgirile diavolului, prin harul
Mântuitorului nostru, şi să întărim mintea celor mai simpli. „Toate sunt
curate celor curaţi, iar celor necuraţi şi conştiinţa şi toate le sunt spurcate"
(Tit 1, 15). Dar mă minunez de vicleşugul diavolului, căci, fiind el
stricăciune şi pieire, stârneşte gânduri la aparenţă curate; iar ceea ce se
face este mai curând cursă ori ispitire, căci, precum am zis mai înainte,
pentru ca să reţină pe cei străduitori de la zelul obişnuit şi mântuitor şi
pentru ca să se pară că a învins în această privinţă, întrebuinţează astfel de
momeli, care nu aduc nici un folos pentru viaţă, ci provoacă întrebări şi
flecarii, care trebuiesc înlăturate. Căci spune-mi mie, iubite şi
preucucernice, ce păcat sau necurăţie are o scurgere firească. Aceasta ar fi
tot aşa ca şi cum cineva ar voi să aducă învinuire pentru secreţia ce se
elimină prin nări şi pentru scuipatul ce se elimină prin gură; dar avem să
spunem încă mai multe şi despre curgerile din pântece, care sunt necesare
celui viu pentru viaţă. Şi apoi dacă credem că omul este făptura mâinilor
lui Dumnezeu, după dumnezeieştile Scripturi, cum se putea face din
puterea curata un lucru spurcat? „Dacă suntem neam al lui Dumnezeu",
după laptele dumnezeieşti ale Apostolilor (17, 28-29), „apoi nimic necurat
nu avem în noi"; fiindcă numai atunci ne spurcăm când făptuim păcatul cel
prea puturos. Iar când se întâmplă vreo scurgere firească involuntară,
atunci necesitatea firei, precum am spus, pe lângă celelalte o suferim şi pe
aceasta. însă fiindcă cei ce voiesc să grăiască împotriva celor ce se numesc
drepte sau, mai bine zis, celor făcute de Dumnezeu se referă şi la cuvântul
evanghelic, după care „nu cele ce intră spurcă pe om, ci cele care ies",
trebuie să se mustre şi această nesocotinţă a lor, că nu o voi numi
întrebare. Fiindcă, înainte de toate, nefiind întăriţi, în neştiinţa lor, vatămă
Scripturile. Iar cuvântul divin este asa: Fiindcă iarăşi unii au asemenea
îndoială asupra mâncărilor, însuşi Domnul, dezlegând neştiinţa lor, adică
dând în vileag eroarea lor, zice: „Nu cele ce intră spucă pe om, ci cele ce
ies; apoi adaugă: şi de unde ies? Şi răspunde: din inimă; căci se ştie că
acolo sunt vistieriile rele ale gândurilor spurcate şi ale celorlalte păcate. Iar
Apostolul, învăţând mai pe scurt despre aceasta, zice: „Mâncarea nu ne va
pune pe noi înaintea lui Dumnezeu" (I Cor. 8, 18). Şi de ar zice cineva acum
desluşit că scurgerea firească nu ne va duce spre păcat, se poate ca şi
doctorii, ca măcar de la cei din afară să se ruşineze, în privinţa aceasta vor
răspunde că celui ce trăieşte i s-au dat oarecari ieşiri indispensabile, spre a
elimina prisosinţa scurgerilor care hrănesc fiecare mădular din noi,
precum cele de prisos ale capului sunt perii şi mucoasele cele ce se elimină
din cap, şi ale pântecelui ce se leapădă; deci cele de prisos ale canidelor de
sămânţă este aceea. Aşadar, ce fel de păcat este în faţa lui Dumnezeu, o
bătrânule preaiubitor de Dumnezeu, când însuşi Stăpânul Cel ce a plăsmuit
vietatea a voit şi a făcut aceste mădulare, ca să aibă acest fel de ieşiri? Dar,
fiindcă trebuie a preîntâmpina împotrivirile celor răi (căci ar zice: Deci, dar
nu este păcat nici adevărata întrebuinţare, dacă organele s-au plăsmuit de
5, 51 ap.; 4,13
Trul.; 4 Dion.
Alex.; 12 Tim.
Alex.
Nume DenumireExpl Continut Conexiuni
Atoatecreatorul), în privinţa aceasta îi vom aduce în tăcere prin întrebări,
zicând: „Despre care întrebuinţare vorbeşti? Despre cea după Lege, pe
care a îngăduit-o Dumnezeu zicând: «creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi
pământul» (Fac. 1, 28), pe care Apostolul o scoate la iveala zicând:
«Cinstită este nunta si patul nespurcat» (Evr. 13, 4), sau despre cea
obişnuită, dar care se săvârşeşte pe ascuns şi eu desfrânare?" Fiindcă şi
între celelalte, care se întâmplă în viaţă, găsim «ci se fac în deosebite
feluri: precum a ucide nu este îngăduit, dar în război a desfiinţa pe vrăjmaş
este şi legiuit şi vrednic de laudă. Astfel că, intr-adevăr, chiar de cinste mai
mare se învrednicesc cei ce s-au distins în război şi acestora li se ridică
monumente, care vestesc faptele lor curajoase; astfel, acelaşi lucru în
unele împrejurări şi la anumită vreme nu este îngăduit, iar în alte
împrejurări şi la vreme potrivită se îngăduie şl se iartă. Deci aceeaşi
concluzie are valoare şi în privinţa împreunării. Fericit este cel ce în
tinereţe, având jug liber, a întrebuinţat firea spre naştere de copii (Ieremia
3, 27), iar dacă a întrebuinţat-o spre destrăbălări, desfrfânări şi adulter, va
primi pedeapsa cea arătată de Apostol. Căci, două fiind căile în viaţă
pentru aceştia, una mai moderată şi potrivită vieţii, vorbesc (adică) de a
nunţii, iar cealaltă cea îngerească şi de neîntrecut, a fecioriei, dacă cineva
ar alege pe cea lumească, adică nunta, nu se va învinui, dar nu va primi
atâtea haruri; însă va primi, fiindcă şi el a rodit treizeci; Iar dacă cineva ar
îmbrăţişa pe cea curată şi mai presus de lume, deşi calea aceasta este mai
aspră decât cea dintâi şi mai cu anevoie de îndeplinit, însă are haruri mai
minunate, căci a odrăslit rodul cel desăvârşit însutit. Drept aceea,
necuratele şi viclenele lor întrebări au avut dezlegări specifice şi au fost
dezlegate din vechime de dumnezeieştile Scripturi. Deci, o părinte,
sprijineşte turmele cele de sub tine, îndemnându-Ie din cele apostoleşti,
mângâindu-le din cele evangheliceşti, sfătuindu-le din psalmi. Zicând:
„viază-mă după cuvântul tău" (Ps. 118, 17); iar cuvântul lui este a-i sluji din
inima curată; căci, ştiind aceasta, însuşi proorocul, ca om pe sineşi
tălmăcindu-se, zice: „Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, ca să
nu mă tulbure gânduri spurcate" (Ps. 50,11). Şi iarăşi David: „Şi cu Duh
stăpânitor mă întăreşte" (Ps. 50, 14), ca, dacă mă vor şi tulbura cândva
gândurile, să mă întărească oarecare putere de la tine, fiindu-mi ca o
temelie. Deci însuţi acestea şi cele ca acestea sfătuind, zic către cei ce
târziu se pleacă adevărului: „Invăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale" (Ps,
50,14), şi nădăjduind în Domnul că îi vei convinge sa se îndepărteze de o
răutate ca aceasta, cântă: „Şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce" (Ps.
50, 15). Fie deci ca cei ce întreabă cu răutate să înceteze de o zadarnică
osteneală ca aceasta; iar cei ce din cauza dreptei cinstiri sunt cu îndoială să
se întărească cu Duh stăpâniţor. Iar câţi cu încredinţare cunoaşteţi
adevărul, păstraţi-l nevătămat şi neclătit, în lisus Hristos Domnul nostru,
cu carele Tatălui se cuvine slavă şi stăpânire, împreună eu Sfântul Duh, în
vecii vecilor, Amin.
Nume DenumireExpl Continut Conexiuni
2 Atanasie
cel Mare
CANONUL
CĂRŢILOR
SFINTEI
SCRIPTURI
Dar fiindcă despre eretici am pomenit ca despre morţi, iar despre noi ca
unii care avem spre mântuire dumnezeieştile Scripturi, şi mă tem ca nu
cumva, precum a scris Pavel corintenilor (II Cor. 11, 3), unii dintre cei
curaţi, din simplitate şi din curăţenie, să fie seduşi de viclenia oamenilor, şi
astfel să înceapă a se folosi de cărţi străine, ce se zic apocrife, amăgin-duse
prin identitatea de numire a cărţilor adevărate, - vă rog să aveţi
răbdare, dacă vă scriu şi eu pomenind despre cele ce le cunoaşteţi, pentru
nevoia şi folosul Bisericii. Şi voind a pomeni despre acestea, mă voi folosi
spre întărirea îndrăznelii mele de pilda evanghelistului Luca, zicând şi el:
„De vreme ce unii s-au apucat să alcătuiască loruşi cele ce se zic apocrife şi
a le amesteca eu Scriptura de Dumnezeu insuflată, despre care ne-am
încredinţat deplin, precum au predanisit Părinţilor cei ce din început le-au
văzut şi au fost slujitori ai Cuvântului, mi s-a părut şi mie, îndemnat fiind
de adevăraţii fraţi, şi învăţându-mă dintru început care să se socotească
cărţi canonice şi predanisite, şi a fi cărţi dumnezeieşti, ca fiecare, de s-a
amăgit, să osândească pe cei ce l-au amăgit, iar de a rămas curat, să se
bucure, iarăşi aducându-şi aminte. Deci toate cărţile Vechiului Testament
sunt la număr 22. Căci atâtea s-au predanisit a fi, precum am auzit şi
literele la evrei, iar pe rând şi după numire fiecare este astfel: întâi
Facerea, apoi Ieşirea, apoi Leviticul, şi după aceea Numerii; şi apoi A Doua
Lege; iar după acestea este Isus a lui Navi, şi Judecătorii; şi după aceasta
Rut; şi iarăşi apoi patru cărţi ale împăraţilor; şi dintre acestea cea dintâi şi
a doua se numără într-o carte; Iar a treia şi a patra asemenea se numără
într-una; iar după acestea, întâia şi a doua a Paralipomenelor, asemenea o
carte se numără; apoi Ezdra întâi şi a doua, asemenea într-una; iar după
acestea Cartea Psalmilor, şi apoi Pildele, apoi Eccle-siaslul si Cântarea
Cântărilor; după acestea este şi Iov; şi apoi Proorocii, cei 12, într-o carte se
numără; apoi Isaia, Ieremia, şi cu dânsul Baruh, Plângerile si Lpistola, şi cu
dânşii lezechiel şi Daniel, Până la acestea stau ale Testamentului Vechi. Şi
pe ale celui Nou nu stăm la îndoială a le spune; şi acestea sunt
următoarele: patru Evanghelii, a lui Matei, a lui Marcu, a lul Luca şi a lui
Ioan; apoi, după acestea, Faptele Apostolilor şi şapte epistole ale
Apostolilor numite catoliceşti; astfel, una a lui facob, două ale lui Petru,
apoi trei ale lui loan, si după acestea una a lui Iuda; după acestea sunt
patrusprezece ale Apostolului Pavel, care pe rând sunt scrise astfel: întâi
către romani, apoi două către corinteni, şi după acestea către galateni, şi
apoi către efeseni, apoi către filipeni, şi către coloseni, şi două către
tesaloniceni şi cea către evrei; şi apoi două către Timotei, iar către Tit una şi
cea din urmă către Filimon una; şi apoi Apocalipsa Iui Ioan. Acestea sunt
izvoarele mântuirii, ca cel ce se însetează să se sature de cuvintele dintrînsele,
în acestea singure se binevesteşte învăţătura dreptei cinstiri; la
acestea nimeni să nu mai adauge, nici să scoată ceva dintru acestea, şi
pentru acestea dojeneşte Domnul pe saduchei, zicând: „Vă rătăciţi neştiind
Scripturile, nici puterea lor" (Mt. 22, 29); iar pe iudei îi sfătuia: „Cercetaţi
Scripturile, că acestea sunt care mărturisesc despre Mine" (In. 5, 39); dar
pentru mai deplina exactitate este necesar să adaug si aceea cum că sunt
si alte cărţi afară de acestea, dar care nu sunt în canon, rânduite fiind însă
de Părinţi a se citi de către cei ce se convertesc de curând şi vor să înveţe
cuvântul dreptei cinstiri: înţelepciunea lui Solomon, înţelepciunea lui Sirah
şi Estera, şi Iudit, şi Tobit, şi învăţătura ce se zice a Apostolilor, şi Păstorul.
Să ştiţi însă, iubiţilor, că nici între cele canonisite, şi nici între cele ce se
citesc, nicăieri nu se aminteşte de cele apocrife; ci acestea sunt născociri
60, 85 ap.; 60
Laod.; 24
Cartag.; Grig.
Teologul şi
Amfilohie
despre cărţile
Sfintei
Scripturi
Nume DenumireExpl Continut Conexiuni
ale ereticilor, care scriu că le voiesc pe ele, şi le acordă şi Ie adaugă lor
vechime de ani, considerându-le a fi vechi, ca să aibă pretext a seduce prin
aceasta pe cei nevinovaţi.
3 Atanasie
cel Mare
PRIMIREA
ERETICILOR ÎN
BISERICĂ
Tu scrii precum se cuvine fiului iubitor către tatăl, deci şi eu, apropiin-du-le
prin scrisoare, Rufiniene, te îmbrăţişez, ca pe cel ce-mi eşti mai presus de
toţi dorit. Dar şi cu, putând să-ţi scriu ca unui fiu şi la început şi la mijloc si
la sfârşit, am luat aminte ca nu din scrisori să se cunoască comuniunea şi
mărturia; căci tu-mi eşti epistolă după cea scrisă, cunoscută şi citită în
inimă. Deci crede că aşa mă aflu, crede într-adevăr, te îndemn, şi te rog sămi
scrrii; căci nu puţin, ci mult mă înveselesc făcând aceasta. Şi fiindcă cu
iubire şi bisericeşte (căci aceasta iarăşi se cuvine cucerniciei tale) ai
întrebat în privinţa celor ce cu forţa au fost târâţi, dar nu s-au stricat, în
credinţa cea rea, si au voit ca să-ţi scriu cele hotărâte in privinţa lor în
sinoade şi pretutindeni, să ştii, stăpâne al meu prcndorlt, că la început,
după ce a încetat violenţa ce se lăcea, s-a ţinut sinod, llind de laţii episeopi
din părţile dinafară; dar s-a ţinut sinod şi la împreună slujitorii cei ce
locuiesc în Elada, tot aşa cu nimic mai puţin la cei din Spania şl Galia, şi s-a
hotărât ceea ce aici şi pretutindeni s-a lucrat, ca celor ce au căzut şi au
apărat nelegiuirea pocăindu-se să li se dea iertare, dar să nu II se dea lor
loc în cler; iar celor ce nu şi-au însuşit nelegiuirea, ci s-au târât de silă şi
prin forţă, s-a hotărât nu numai să li se dea iertare, ci să aibă şi loc în cler,
mai ales că au adus apărare vrednică de crezământ, şi s-a părut că aceasta
s-a făcut cu oarecare iscusinţa; deci au dovedit că nu s-au convertit Ia
nelegiuire. Dar, ca să nu se pună oarecare nelegiuit să strice bisericile, au
preferat să accepte calea violenţei şi să poarte greutatea decât să se
piardă popoarele. Şi zicând ei aceasta, ni s-a părut că ne spun în chip demn
de crezut şi cu scopul ca să se şi dezvinovăţească că Aron, fratele lui Moise,
în pustiu a acceptat păcătuirea poporului, şi astfel să se justifice, ca nu
cumva întorcându-se poporul în Egipt, să rămână în idolatrie. Dar se şi
părea a fi probabil că, dacă ar fi rămas în pustie, puteau să se reţină de la
nelegiuire, iar mergând în Egipt, s-ar fi înteţit nelegiuirea în ei; din cauza
aceasta li s-a admis acestora să fie în cler; iar celor care au fost amăgiţi şi
au suferit violenţe să li se dea iertare. Acestea le face cunoscut şi evlaviei
tale, nădăjduind că şi cucernicia ta va primi cele hotărâte si nu va osândi
slăbiciunea celor ce s-au învoit astfel. Binevoieşte dar a citi acestea
preoţimii şi poporului supus ţie, ca, cunoscându-le şi ei, să nu te
învinuiască pentru această atitudine a ta faţă de unii ca aceştia; căci nu se
cuvine să-ţi scriu, dacă şi cucernicia ta poate să le expună concepţia
noastră în privinţa acestora, şi să plinească toate ce lipsesc. Laudă fie
Domnului, care te-a desăvârşit în tot cuvântul si în toată cunoştinţa. Deci
cei ce se căiesc cu adevărat să anatematisească în special credinţa cea
deşartă a lui Eudoxiu şi Euzoriu; deoarece ei, hulind pe Fiul lui Dumnezeu a
fi creatură, s-au înscris drept apărători ai eresului arian; şi să
mărturisească credinţa mărturisită de Părinţii de la Niceea, şi să nu prefere
nici un alt sinod faţă de acesta. Salută frăţimea cea de pe lângă tine, iar
cea de pe lângă mine te salută în Domnul.
62 ap.; 10 sin.
1 ec; 1, 3, 5, 8
Anc.; 10, 14
Petru Alex.; 2
Tim. Alex.

Canoanele Sfântului Grigorie, Făcătorul de minuni, Arhiepiscopul Neocezareei

Canoanele Sfântului Grigorie, Făcătorul de minuni,

Arhiepiscopul Neocezareei

• Nume Denumire Expl Continut Conexiuni

1 Grigorie PĂCATELE CELOR

PRINŞI (LUAŢI ÎN

PRINSOARE (ROBIŢI)

DE BARBARI)

Nu mâncările ne îngreuiază pe noi, sfinţite papă, dacă cei robii i au

mâncat cele ce le-au pus înaintea lor cei ce-i stăpâneau pe ei; mai

ales fiindcă toţi sunt de părerea că barbarii, care au năvălit în

părţile noastre , n-au jertfit idolilor. Iar Apostolul zice: „Mâncările

sunt pentru pântec, si pântecele pentru mâncări, dar Dumnezeu le

va desfiinţa şi pe acela, şi pe acestea" (I Cor: 6, 13); Dar şi

Mântuitorul, care curăţeşte toate mâncările, zice: „Nu cele ce intră

în gură spurcă pe om, ci cele ce ies" (Matei 15, 11). Iar în privinţa

necinstirii femeilor robite, batjocorindu-se de barbari trupurile lor,

acestea să nu se osândească toate la fel. Căci, dacă viaţa vreuneia şi

mai înainte era prihănită, mergând după ochii celor desfrânaţi,

precum s-a scris, este evident că deprinderea de desfrânare se

presupune şi în timpul sclaviei, şi unele ca acestea nu trebuie să se

împărtăşească prea uşor de rugăciuni. Dar, dacă vreuna vieţuind în

deplină castitate şi mai înainte a dovedit viată curată si afară de

orice bănuială, si acum de silă si de nevoie a căzut în ocară, în

privinţa acesteia avem pildă din Deuteronom, despre fecioara pe

care un om a găsit-o în câmp şi siluind-o s-a culcat cu dânsa;

„Tinerei, zice Sfânta Scriptură, să nu-i faceţi nimic, căci nu este

păcat de moarte în această fecioară, căci precum s-ar scula omul

asupra aproapelui său şi ar omorî sufletul lui, aşa este lucrul acesta,

a strigat fecioara, dar n-a fost cine să-i ajute" (Deut. 22, 26, 27). Aşa

este şi aceasta.

62, 67 ap,; 11 sin. I

ec; 27 sin. IV ec; 4,

5 Anc.; 14 Petru

Alex.; 49 Vasile cel

Mare

Nume DenumireExpl Continut Conexiuni

2 Grigorie LĂCOMIA ŞI CÂŞTIGUL

URÂT. (OSÂNDA

LĂCOMIEI (ŞI

EXPLOATĂRII), A

PRĂDĂRII ŞI A

CÂŞTIGULUI URÂT)

Groaznică este lăcomia, şi nu se pot cita într-o scrisoare

dumnezeieştile scripturi, în care se spune că este grozavă şi

înfricoşată nu numai tâlhăria, ci în general lăcomia şi atingerea de

cele străine, pentru agonisirea urâtă; şi orice de acest fel este de

lepădat de Biserica lui Dumnezeu. Iar cei ce în timp de prigoană,

„întru atâta suspin şi atâtea plângeri, îndrăznesc să creadă că

timpul aducător de toata pierzarea este pentru ei timp de câştig,

aceştia sunt oameni necinstitori de Dumnezeu şi urâţi de

Dumnezeu sl care întrec orice răutate. Drept aceea s-a hotărât ca

toţi aceştia să se lepede, ca nu cumva să vină urgia peste tot

poporul şi mai întâi peste

întâistătătorii care nu cercetează aceste lucruri; căci mă tem,

precum zice Scriptura: „Nu vei pierde cu cel nelegiuit pe cel drept"

(Fac. 18, 23); cad zice Sfânta Scripturii: „Desfrâul şi lăcomia sunt

cele prin care vine

urgia luil Dumnezeu peste fii pierzării" (Col. 3,6) deci nu vă faceţi

împreuna părtaşi ai lor; că aţi fost oarecând în întunerec, iar acum

lumină întru Domnul; ca fiii luminii să umblaţi, căci rodul luminii

este întru toată bunătatea, şi dreptatea, şi adevărul, cercând ce

este bineplăcut Domnului. Şi nu fiţi părtaşi lucrurilor celor fără de

roadă ale întunericului, ci mai vârtos mustraţi-le chiar, căci cele

făcute în ascuns de dânşii ruşinos este chiar a le spune; iar toate

vădindu-se de lumină se arată" (Efes. 5, 6-13). Unele ca acestea le

zice Apostolul. Iar unii, care au fost pedepsiţi pentru lăcomia lor din

timp de pace, dacă chiar în timp de urgie iarăşi se vor îndrepta spre

lăcomie, câştigând din sângele şi din pieirea unor oameni, care au

fost alungaţi, sau robiţi, sau ucişi, ce trebuie să se aştepte altceva

de la acest lucru, decât că cei ce practică lăcomia îngrămădesc

urgie atât asupra lor, cât şi asupra poporului întreg?

5 Cartag.; 14

Vasile cel Mare; 6

Grig. Nyssa.

3 Grigorie CÂŞTIGUL NEDREPT

(NECINSTIT) (OSÂNDA

CÂŞTIGULUI STRĂIN)

Oare nu Ahar, fiul lui Zara, din greşeală luând din cele aduse lui

Dumnezeu, peste toată adunarea lui Israel s-a făcut urgia? Şi acesta

singur a păcătuit, dar oare singur a murit întru păcatul său? Şi nouă

ni se cuvine în acel timp să considerăm anatemă tot ce nu este al

nostru şi câştig străin. Căci şi acel Ahar a luat din pradă; aceştia

acum tot din pradă; dar acela a luat cele de la vrăjmaş; iar aceştia,

acum, de la fraţi, câştigându-şi câştig de pieire.

72 ap.; 10 sin. I-II;

61 Vasile cel

Mare; 6, 8 Grig.

Nyssa

Nume DenumireExpl Continut Conexiuni

4 Grigorie PRĂDAREA. (OSÂNDA

PRĂDĂRII)

Şi nimeni să nu se amăgească pe sine nici ca şi cum ar fi găsit; căci

nici celui ce găseşte ceva nu se cuvine a câştiga; căci Deuteronomul

zice: „Să nu treci cu vederea văzând viţelul fratelui tău sau oaia

rătăcind pe cale, ci întorcându-te să le întorci la fratele tău; iar dacă

fratele tău nu este aproape de tine sau nu-l cunoşti, le vei aduna pe

ele şi vor fi cu tine până ce le-ar căuta fratele tău şi le vei da lui; aşa

vei face cu asinul lui, şi aşa vei face cu haina lui, şi aşa vei face cu

tot ceea ce a pierdut fratele tău, cu orice a pierdut el, şi tu le-ai

aflat" (Deut. 22, 1-3) nu numai ale fratelui de le-ar găsi, ci şi ale

vrăjmaşului. „întorcându-te", aşa spune Deuteronomul. Iar în Exod

se spune că zice „le vei întoarce la casa stăpânului lor" (leş. 23, 4).

Iar dacă nu este îngăduit a câştiga dacă fratele tău, sau vrăjmaşul,

în vreme de pace ar lenevi şi s-ar desfăta, neîngrijindu-se de ale

sale, cu cât mai puţin când este în nenorocire şi fuge de vrăjmaşi, şi

silit îşi părăseşte ale sale?

6 Grig. Nyssa

5 Grigorie LUCRURILE GĂSITE Dar mulţi se amăgesc pe sine ţinând în locul lucrurilor lor pierdute

pe cele străine ce au găsit; căci dacă voradii şi goţii au tratat cu ei ca

vrăjmaşi, apoi ei se fac altora voradi şi goţi. Deci am trimis la voi pe

fratele şi împreună bătrânul Eufrosiu, pentru acestea, ca să dea şi

acolo asemenea fel de procedare, după cel de aici, şi ale căror

scuze se cuvine a se primi, şi care trebuie să se oprească de la

rugăciuni.

6 Grigorie LIBERAREA ROBILOR.

(ROBII, SCLAVII

SCĂPAŢI DIN

PRINSOARE SUNT

LIBERI)

Ni s-a vestit însă noua că în ţara noastră se face un lucru de

necrezut, negreşit de necredincioşi şi de nelegiuiţi, şi de cei ce nu

cunosc nici numele lui Dumnezeu; că adică unii Ia atâta cruzime şi

neomenie au ajuns, încât reţin cu sila pe unii dintre sclavii scăpaţi

de la barbari. Trimiteţi pe câţiva prin ţară, ca să nu cadă fulgere

peste cei ce fac unele ca acestea.

85 Trul.; 3 Gang.;

64 Cartag.

7 Grigorie VÂNZĂTORII DE FRAŢI.

(VÂNZAREA)

(TRĂDAREA).

(OSÂNDA CELOR CE SE

FAC UNELTE ALE

BARBARILOR)

Deci cei ce s-au numărat între barbari şi s-au dus cu ei în robie,

uitând că au fost odată din Pont şi creştini, şi s-au sălbăticit întratâta

încât ucid chiar pe cei de neam cu dânşii, sau cu lemn, sau

prin sugrumare, şi arată barbarilor, care nu ştiau, căile sau casele,

aceştia trebuie să se oprească şi de Ia ascultare, până ce adunânduse

sfinţii, şi Duhul Sfânt înaintea lor, ar hotărî ceva de obşte în

privinţa lor.

9 Anc.; 11, 13

Vasile cel Mare; 5

Grig. Nyssa

8 Grigorie OSÂNDA CELOR CE

PRĂDEAZĂ

lar pe cei ce au îndrăznit să năvălească asupra caselor străine, dacă,

acuzaţi fiind, s-ar dovedi, să nu-i învredniceşti nici de ascultare; iar

dacă singuri ar mărturisi şi vor da înapoi ceea ce au luat, să se

umilească în rândul celor ce se convertesc.

61 Vasile cel

Mare; 2 Grig.

Neocez.; 6 Grig.

Nyssa

9 Grigorie LUCRURI GĂSITE DIN

PRĂZI

Iar cei ce în câmp au găsit ceva, sau în casele lor din ce au lăsat

barbarii, dacă se vor dovedi, fiind acuzaţi, de asemenea să fie între

cei ce se smeresc; iar dacă vor mărturisi singuri şi vor da înapoi, să-i

învredniceşti şi de rugăciune.

61 Vasile cel

Mare; 2, 5, 8 Grig.

Neocez.; 6 Grig.

Nyssa

Nume DenumireExpl Continut Conexiuni

10

Grigorie

RÂNDUIALA PENTRU

CEI CARE DAU

LUCRURILE PE FAŢĂ.

(SĂ NU CEARĂ

RĂSPLATĂ)

Iar cei ce îndeplinesc porunca trebuie să o îndeplinească afară de

orice câştig urât, nici să nu ceară răsplată de denunţ, sau de

salvare, sau de gă-sire, sau ori cu ce nume le numesc pe acestea.

4,5 Grig. Neocez.;

6 Grig. Nyssa

11

Grigorie

TREPTELE POCĂINŢEI Plângerea este afară de uşa casei de rugăciune, unde stând cel ce a

păcătuit, trebuie să se roage credincioşilor celor ce intră ca să se

roage pentru el. Ascultarea este înăuntru de uşa din tindă, unde

trebuie să stea cel ce a păcătuit până la catehumeni, şi de acolo să

iasă; ca auzind, zice Vasile cel Mare, Scripturile şi învăţătura, să se

scoată afară şi să nu se învrednicească de rugăciune; iar

prosternarea este ca înăuntru de uşa bisericii stând, să iasă cu

catehumenii; şi starea împreună, ca să stea împreună cu

credincioşii şi să nu iasă cu catehumenii; cea mai de pe urmă este

împărtăşirea cu Sfintele Taine.

11 sin. I ec; 4, 8, 9

Anc.; 22, 56, 75,

81, 83 Vasile cel

Mare