Viața Sfântului Ierarh Silvestru, Episcopul Romei

Canon de rugăciune la Praznicul Înainteprăznuirii Botezului Domnului (1)

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Silvestru, Episcopul Romei

Canon de rugăciune la Praznicul Înainteprăznuirii Botezului Domnului (2)

Sinaxar 2 Ianuarie

În această lună, în ziua a doua, pomenirea celui între sfinţi părintele nostru Silvestru, papă al Romei.

Sfântul Silvestru s-a născut în Roma cea veche şi a fost crescut de mic în credinţa creştină, învăţând carte şi purtări bune de la preotul Cvirin. Ajungând în vârstă şi-a arătat dragostea către Dumnezeu şi către aproapele prin ajutorarea şi apărarea celor prigoniţi pentru credinţă. Pentru faptele lui alese şi pentru viaţa lui îmbunătăţită, după moartea lui Miltiade, a fost hirotonit episcop al Romei vechi, cu învoirea tuturor.

Păstoria lui s-a arătat pilduitoare: a dat rânduieli bune Bisericii şi preoţilor şi a apărat Dumnezeirea Mântuitorului împotriva hulitorilor, dovedindu-le din Scriptură că Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat şi om adevărat, născut din Fecioară, cum au grăit proorocii. La adânci bătrâneţi episcopul Silvestru a trecut la Domnul, în anul 335.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Taghen.

Acesta a fost episcop în cetatea Parium din Helespont. Silit fiind de tribunul Zilichintie să intre în oaste, s-a împotrivit. Pentru aceasta a fost legat de patru stâlpi şi bătut cu toiege. Apoi din porunca lui Liciniu a fost înecat în mare, după ce întorsese la Hristos pe unii corăbieri şi ostaşi. Creştinii i-au scos trupul din apă şi l-au îngropat la poarta cetăţii. Moaştele lui au săvârşit vindecări şi minuni.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Teopempt şi Teodota, maica sfinţilor celor fără de arginti, care în pace s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Marcu cel surd, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Vasile din Ancira.

Acest sfânt mucenic Vasile, din cetatea Ancirei, a pătimit pe vremea nelegiuitului împărat Iulian între anii 361-363. Pentru credinţa lui creştină a fost prins şi dus înaintea dregătorului Tarnilie, în faţa căruia a mărturisit cu multă îndrăzneală pe Hristos. De aceea a fost legat şi bătut fără milă; apoi adus la Constantinopol unde iarăşi a fost bătut atât de tare că i-au ieşit mâinile şi umerii din încheieturi. După aceea i s-au tăiat curele din pielea lui şi a fost străpuns cu fiare înroşite. Răbdând vitejeşte aceste chinuri, a primit ajutorul lui Dumnezeu; căci fiind aruncat într-un cuptor încins a fost păzit nevătămat, pentru credinţa sa. După aceea a fost dus în Cezareea, şi osândit de dregătorul de acolo să se lupte în circ cu fiarele. Dar, sfântul rugându-se, a fost lovit de o leoaică şi aşa şi-a dat duhul, primind cununa muceniciei. Sfintele lui moaşte au fost păstrate cu grijă de rude şi de prieteni, înfăşurate în giulgiu, cu miresme, şi îngropate în loc însemnat, unde mai târziu au zidit biserică în numele acelui sfânt.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Serghie, care s-a săvârşit, fiind tăiat cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Teopist, care s-a săvârşit, fiind lovit cu pietre.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Cosma, arhiepiscopul Constantinopolului, făcătorul de minuni, îngropat în Sfânta Mănăstire Hora.

Tot în această zi, pomenirea noului mucenic Zorz (George sau Gheorghe) Ghiurghiul din Mitilina, care mărturisind pe Hristos a fost sugrumat în anul 1770.

Sf. George (Zorz) era din Georgia şi a fost vândut ca sclav când era copil. Stăpânul său, un musulman din insula greacă Mitilene, l-a obligat să se convertească la Islamism, numindu-l Sali. După moartea stăpânului său, George a rămas pe insulă şi şi-a deschis un magazin mic.

În 1770, când a împlinit 70 de ani, s-a înfăţişat autorităţilor spunându-le că este creştin ortodox. Kadi a crezut că acesta şi-a pierdut minţile, ştiind foarte bine că dacă ar declara aşa ceva, ar fi condamnat la moarte.

În ziua următoare, George a fost interogat din nou şi apoi bătut. El a îndurat chinurile în tăcere dar nu şi-a părăsit credinţa. După alte şi alte torturi, sfântul martir a fost spânzurat în 2 ianuarie 1770, primind cununa de biruinţă de la Mântuitorul Hristos.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Părintelui nostru Serafim din Sarov.

Sfântul Serafim de Sarov, un mare ascet al Bisericii Ruse, s-a născut în 19 iulie 1745. Părinţii săi, Isidor şi Agatia Moshnina erau din Kursk. Tatăl lui era comerciant şi spre sfârşitul vieţii a început construcţia unei catedrale în Kursk pe care n-a apucat s-o mai vadă terminată. Fiul său Prochorus, viitorul Serafim, a rămas în grija mamei văduve care l-a crescut în credinţă.

După moartea soţului ei, Agatia Moshnina a continuat construcţia catedralei. Într-o zi, luându-l şi pe micul Prochorus cu ea pe şantier, acesta a căzut de pe schela turnului de clopote, de la o înălţime de şapte etaje. Băiatul ar fi putut muri dar Bunul Dumnezeu a cruţat viaţa acestui viitor astru al Bisericii. Îngrozită, mama a alergat la el şi şi-a găsit fiul nevătămat.

Tânărul Prochorus, înzestrat cu o memorie excelentă, a învăţat repede scrisul şi cititul. Din copilărie îi plăcea să participe la slujbele bisericii şi să citească atât Sfânta Scriptură cât şi Vieţile Sfinţilor împreună cu colegii săi de studenţie. Cel mai mult îi plăcea să se roage şi să citească Sfânta Evanghelie când era singur.

La un moment dat, Prochorus s-a îmbolnăvit foarte grav, viaţa lui fiind în pericol. Atunci a visat-o pe Maica Domnului care i-a promis că îl va vizita şi îl va vindeca. Nu peste mult timp, prin curtea casei lor a trecut o procesiune a bisericii cu Icoana Semnului din Kursk (27 noiembrie) iar mama lui l-a dus pe copil să sărute icoana după care acesta s-a vindecat imediat.

Tânăr fiind, Prochorus îşi făcea planuri pentru a-şi dedica viaţa în întregime lui Hristos şi a intra la o mănăstire. Mama lui nu a fost împotriva acestei decizii şi l-a binecuvântat în drumul lui spre monahism, dăruindu-i o cruce de aramă pe care tânărul a purtat-o pe piept toată viaţa lui. Prochorus a pornit pe jos împreună cu alţi pelerini din Kursk spre Kiev pentru a-i venera pe Sfinţii Peşterilor.

Prochorus l-a vizitat pe Părintele Dositeu (de fapt era o femeie, Daria Tyapkina), care i-a dat binecuvântare să se retragă la mănăstirea din pustia Sarovului şi acolo să-şi câştige mântuirea. Trecând pe la casa părintească Prochorus şi-a luat rămas bun de la mama şi rudeniile sale. În ziua de 20 noiembrie 1778 a ajuns la Sarov, unde era stareţ Părintele Pahomie. Acesta l-a primit şi l-a dat în grija Părintelui Iosif, care l-a pus la multe ascultări în mănăstire: era slujitor în chilia părintelui, făcea pâine şi prescură şi lucra în tâmplărie. Tânărul îşi făcea ascultările cu râvnă şi zel ca şi cum l-ar servi pe Domnul Însuşi. Prin muncă constantă el se ferea de acedie, pe care o considera, cum avea să spună mai târziu, "cea mai gravă ispită a călugărilor novice". Aceasta se vindecă prin rugăciune, abţinerea de la conversaţii plictisitoare, prin muncă asiduă, prin citirea Cuvântului lui Dumnezeu şi prin răbdare, deoarece acedia este hrănită de micimea sufletului, neglijenţă şi vorbă fără rost".

Cu binecuvântarea egumenului Pahomie, Prochorus se abţinea de la mâncare în zilele de miercuri şi vineri şi mergea singur în pădure unde practica Rugăciunea lui Iisus. După doi ani ca novice, Prochorus s-a îmbolnăvit de hidropizie, corpul a început să i se umfle şi suferea îngrozitor. Mentorul lui, Părintele Iosif şi ceilalţi părinţi îl iubeau pe Prochorus şi aveau grijă de el. Boala l-a ţinut cam trei ani, timp în care ei nu au auzit nici un cuvânt de nemulţumire din gura lui. Temându-se pentru viaţa lui, părinţii doreau să cheme un doctor să-l consulte dar Prochorus nu era de acord, spunându-le: " Sfinte părinte, eu m-am încredinţat în întregime Celui ce este adevăratul doctor al sufletului şi al trupului, Domnului nostru Iisus Hristos şi Preacuratei lui Maici."

Apoi a cerut să i se citească o moliftă pentru sănătate. În timp ce restul părinţilor se rugau în biserică, Prochorus a avut o viziune în care i-au apărut Maica Domnului împreună cu Apostolii Petru şi Ioan. Arătând cu degetul spre călugărul bolnav, Maica Domnului îi spuse Sfântului Ioan: "Acesta este unul de-ai noştri", după care l-a atins cu toiagul într-o parte pe călugăr şi imediat lichidul adunat în corpul acestuia a început să iasă prin incizia făcută de Preacurata. După terminarea moliftei fraţii l-au găsit pe Prochorus vindecat, având o singură cicatrice ca semn al miracolului ce s-a împlinit.

La scurt timp, în locul apariţiei Maicii Domnului s-a construit o infirmerie. Una din capele a fost dedicată sfinţilor Zosima şi Savatie din Solovki (17 aprilie). Sf. Serafim a construit cu propriile sale mâini sfânta masă din altarul capelei din lemn de chiparos, primind întotdeauna Sfintele Taine în acea biserică.

După opt ani de novicie la mănăstirea din Sarov, Prochorus a fost tuns cu numele de Serafim, nume care reflecta dragostea lui vie pentru Domnul şi dorinţa să nestăvilită de a-l sluji. După un an, Serafim a fost numit ierodiacon.

Cu spirit zelos, el slujea în biserică zilnic, rugându-se permanent şi după terminarea slujbelor. Domnul îi îngăduia să aibă viziuni în timpul slujbelor bisericeşti, de multe ori văzând îngeri care slujeau laolaltă cu preoţii. În timpul Sfintei Liturghii din Marea şi Sfânta Joi, slujită de egumenul Pahomie şi părintele Iosif, Sf. Serafim a mai avut o viziune. După introducerea la Sfânta Evanghelie, ierodiaconul Serafim pronunţă cuvintele: "O, Doamne, mântuieşte pe cei ce se tem de tine şi auzi-ne", după care ridică patrafirul spunând: "În vecii vecilor". Dintr-o dată a fost orbit de o lumină strălucitoare şi, ridicând privirea, îl văzu pe Domnul nostru Iisus Hristos intrând din partea de vest a bisericii, înconjurat de Puterile cele fără de trup.

Ajungând la amvon, Domnul a binecuvântat pe toţi rugătorii şi a intrat în icoana sa din dreapta uşilor altarului. Sf. Serafim, răpit cu spiritul după această viziune miraculoasă, n-a mai putut scoate nici un cuvânt şi nu s-a mai putut mişca din loc. Ceilalţi l-au dus de mână în altar unde a rămas nemişcat încă trei ore, cu culoarea feţei schimbată de la harul divin care s-a coborât asupra lui. După această vedenie, sfântul a devenit şi mai râvnitor. În timpul zilei muncea în mănăstire iar noaptea se ruga în chilia lui din pădure.

În 1793, ierodiaconul Serafim a fost hirotonit preot săvârşind Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în fiecare zi. După moartea părintelui egumen Pahomie, Sf. Serafim a primit binecuvântare din partea noului stareţ al mănăstirii, părintele Isaia să se retragă într-un loc din pădure, la o distanţă de 5 km de mănăstire, loc pe care l-a denumit "Muntele Athos" şi unde s-a dedicat rugăciunii solitare. El mergea la mănăstire doar sâmbăta, înainte de privegherea de toată noaptea şi se întorcea la chilia sa din pădure după Liturghia de duminică unde se împărtăşea cu Sfintele Taine.

Pustnicul Serafim îşi petrecea timpul cu nevoinţe ascetice. Pravila sa de rugăciune se baza pe cele rânduite de Sf. Pahomie pentru mănăstirile antice din deşert. El purta cu sine tot timpul Sfânta Evanghelie, citind în întregime Noul Testament într-o săptămână. De asemenea, citea şi din Sfinţii Părinţi şi Sfintele Slujbe. Sfântul a învăţat pe de rost multe din imnurile bisericeşti pe care le cânta în timp ce lucra în pădure. În jurul chiliei şi-a amenajat o grădină şi un stup de albine. Postea foarte aspru, mâncând o dată în zi în afară de miercuri şi vineri când nu mânca nimic. În prima Duminică a postului mare nu mânca nimic până sâmbăta, când primea Sfintele Taine.

Sfântul părinte era uneori atât de adâncit în rugăciunea neîncetată a inimii încât rămânea nemişcat, fără să vadă sau să audă nimic în jurul lui. Din când în când îl mai vizitau schimonahul Marcu cel Tăcut şi arhidiaconul Alexandru care locuiau şi ei în pustie. De multe ori îl găseau în contemplaţie şi se retrăgeau în linişte ca să nu-l deranjeze.

În căldura verii, dreptul pustnic obişnuia să culeagă muşchi dintr-o mlaştină pentru fertilizarea grădinii, iar când ţânţarii îl înţepau rău de tot el suporta spunându-şi:" Patimile sunt omorâte prin suferinţă şi durere".

Singurătatea lui era deranjată de multe ori de călugări şi mireni care îl căutau pentru un sfat sau o binecuvântare. Cu binecuvântarea egumenului, pustnicul a interzis femeilor să-l viziteze, după care, primind un semn de la Dumnezeu că dorinţa ii este ascultată, în cele din urmă a refuzat să mai primească vizitatori. Prin rugăciunile sale, cărarea către chilia lui a fost acoperită de crengi mari care au căzut din brazii antici învecinaţi, blocând orice acces. Doar pasările mai veneau la el şi animalele sălbatice în compania cărora a trăit ca şi Adam în Paradis. Animalele veneau la miezul nopţii şi aşteptau ca sfântul să-şi termine pravila de rugăciune, după care hrănea cu pâine din mâna lui urşii, râşii, vulpile, iepurii şi chiar lupii. Sfântul Serafim avea un prieten urs care i se supunea întru totul şi îl ajuta la diferite treburi.

Pentru a alunga vicleşugurile vrăjmaşului, Sf. Serafim şi-a intensificat nevoinţele şi a început o luptă ascetică nouă, imitându-l pe Sf. Simeon Stâlpnicul (1 septembrie), şi anume, în fiecare noapte se urca pe o stancă uriaşă din pădure sau pe una mică din chilia lui şi nu se odihnea decât foarte puţin. Stătea în picioare sau în genunchi şi se ruga cu mâinile ridicate: "Doamne, miluieşte-mă pe mine, păcătosul". Sfântul s-a rugat aşa timp de 1000 de zile şi nopţi.

Odată, pe când lucra în gradina, trei hoţi l-au călcat în căutare de bani sau lucruri valoroase. Deşi avea un topor în mână şi ar fi putut lupta cu ei, sfântul nu a ripostat, amintindu-şi cuvintele Domnului: "Cei care vor ridica sabia de sabie vor pieri" (Mt. 26: 52). Aruncându-şi unealta jos, el le-a spus hoţilor să facă ce doresc. Atunci hoţii l-au bătut atât de tare încât l-au lăsat mai mult mort decât viu. Au vrut să-l arunce în râu dar l-au lăsat până au scotocit chilia după bani, însă negăsind nimic în afară de icoane şi câţiva cartofi, au plecat. Călugărul îşi redobândi cunoştinţa, se târî până în chilie şi rămase aşa toată noaptea.

Dimineaţa următoare porni cu mare greutate spre mănăstire iar fraţii văzându-l cu atâtea răni pe cap, piept, coaste şi spate s-au înspăimântat. Timp de 8 zile a zăcut în suferinţă din cauza rănilor iar doctorii care l-au văzut au rămas uimiţi că mai trăia după o asemenea bătaie.

Pustnicul nu a fost vindecat de nici un doctor pământean: Împărăteasa Cerului împreună cu Apostolii Petru şi Ioan i s-au arătat şi prin atingerea divină a Preasfintei Fecioare s-a vindecat. Cu toate astea el nu se putea îndrepta şi rămase îndoit de spate, neputând umbla decât cu ajutorul unui băţ pentru tot restul vieţii. Sf. Serafim a trebuit să stea vreo cinci luni la mănăstire după care a plecat înapoi în pădure. El i-a iertat pe răufăcătorii lui şi s-a rugat pentru ei să nu fie pedepsiţi.

În 1807 stareţul Isaia a adormit întru Domnul. Sf. Serafim a fost rugat să-i ia locul dar acesta a refuzat. El trăise în singurătate trei ani complet rupt de lume, cu excepţia călugărului care-i aducea de-ale gurii o dată pe săptămână. Dacă întâlnea un om în pădure, sfântul se arunca cu faţa la pământ până când acesta trecea mai departe. Sf. Serafim a dobândit pacea sufletului şi bucuria întru Duhul Sfânt. El spunea cândva: "Dobândeşte spiritul păcii şi mii de suflete se vor salva în jurul tău."

Noul stareţ al mănăstirii, Părintele Nifon, împreună cu fraţii călugări l-au rugat pe Sf. Serafim să vină să oficieze Sfintele Slujbe de duminică la mănăstire ca mai demult, sau să se mute de tot la mănăstire. Sfântul a ales ultima variantă deoarece îi era prea greu să se deplaseze la mănăstire în fiecare duminică. În primăvara anului 1810, el s-a întors la mănăstire după 15 ani de trai în pustnicie.

Continuând să trăiască în tăcere, el s-a închis în chilia lui rugându-se şi citind. I s-a permis să servească masa şi să se împărtăşească în chilia sa. Acolo, sfântul a urcat pe înălţimile purităţii spirituale şi prin mila Domnului a primit darurile divine ale înaintevederii şi facerii de minuni. După cinci ani de singurătate el şi-a deschis uşa chiliei pentru ceilalţi călugări dar a continuat să folosească tăcerea, învăţându-i pe ceilalţi prin exemple.

În 25 noiembrie 1825 Maica Domnului şi doi ierarhi comemoraţi în acea zi, ieromartirul Clement al Romei şi Sf. Petru Arhiepiscopul Alexandriei, i-au apărut sfântului într-o viziune şi i-au spus să renunţe la izolare şi să se dedice celorlalţi oameni. Sfântul a primit binecuvântarea egumenului de a-şi împărţi timpul între viaţa din pădure şi viaţa în mănăstire. El nu s-a întors la vechea lui chilie pustnicească ci s-a retras într-un loc mai aproape de mănăstire iar uşile ei erau deschise atât pentru pelerinii mireni cat şi pentru călugări.

Părintele vedea în inimile oamenilor şi ca doctor al sufletelor le vindeca neputinţele trupeşti şi sufleteşti prin rugăciune şi prin cuvintele sale pline de har. Cei care veneau la Sf. Serafim simţeau dragostea lui nemărginită şi blândeţea. În orice vreme el îi întâmpina pe oameni cu cuvintele: "Bucuraţi-vă, Hristos a înviat!" El iubea îndeosebi copiii. Odată o fetiţă a spus despre el: "Părintele Serafim arată ca un bătrân dar de fapt este un copil ca şi noi!"

Părintele era deseori văzut cum căra după sine, sprijinindu-se în băţ, un sac cu pietre. Când era întrebat de ce face acel lucru, sfântul răspundea cu smerenie: "Îl încerc şi eu aşa cum mă încearcă el pe mine".

În ultima parte a vieţii sale pământeşti, Sf. Serafim s-a dedicat orfanilor de la mănăstirea de maici Diveyevo. În perioada când era arhidiacon el l-a însoţit pe răposatul părinte Pahomie la comunitatea din Diveyevo unde a cunoscut-o pe stareţa mănăstirii, o ascetă - Maica Alexandra şi părintele Pahomie i-a dat binecuvântare sfântului să aibă grijă de atunci încolo de orfanii mănăstirii. El a fost un adevărat tata pentru surorile mănăstirii, care îl cercetau pentru orice problemă sufletească sau materială.

Sf. Serafim s-a dedicat şi îmbunătăţirii vieţii monastice a maicilor de la mănăstirea Diveevo, spunând că el personal nu le dădea sfaturi ci Maica Domnului le ajuta să răzbată în toate problemele mănăstirii. Discipolii şi prietenii săi spirituali îl ajutau pe sfânt să asigure hrana vieţuitorilor mănăstirii Diveevo. Michael V. Manturov, vindecat de călugăr de o boală grea, era unul dintre binefăcătorii mănăstirii, angajându-se la nevoinţa sărăciei voluntare, după cum l-a sfătuit sfântul. Elena Vasilievna Manturova, una din surorile mănăstirii, a acceptat să moară în locul fratelui ei, din supunere faţă de sfânt, deoarece mai era nevoie de acesta în viaţa pământească.

Nicolae Alexandrovich Motovilov a fost şi el vindecat de călugărul Serafim. În 1903, cu puţin înainte de praznicul Sfântului Serafim, s-a găsit şi s-a tipărit renumita "Conversaţie a Sfântului Serafim de Sarov cu N. A. Motovilov". Pusă pe hârtie de Motovilov după conversaţia de la sfârşitul lui Noiembrie 1831, manuscrisul a fost găsit ascuns într-un pod, printre grămezi de hârtii, unde a zăcut aproape 70 de ani. Scrierea a fost găsită de autorul S. A. Nilus, care căuta informaţii despre viaţa Sfântului Serafim. Această conversaţie este o adevărată comoară pentru literatura ortodoxă, care s-a născut din dorinţa lui Nicolae Motovilov de a înţelege scopul vieţii creştine. Sf. Serafim ştia că Motovilov căuta acest răspuns din tinereţe fără să găsească satisfacţie. Sfântul părinte i-a spus că ţelul vieţii creştine este dobândirea Duhului Sfânt, explicându-i care sunt marile binefaceri ale rugăciunii şi ale vieţii întru Duhul Sfânt.

Motovilov l-a întrebat pe sfânt de unde putem şti dacă am dobândit sau nu Duhul Sfânt. Sf. Serafim i-a vorbit pe larg cum ajung oamenii să-l aibă pe Sfântul Duh şi cum recunoaştem duhul lui Dumnezeu în noi dar Motovilov vroia mai mult. Atunci părintele l-a luat de umeri spunându-i: "Noi acum suntem amândoi întru Duhul Sfânt, fiule. De ce nu mă priveşti?" Motovilov i-a răspuns: "Nu vă pot privi părinte pentru că ochii vă luminează ca fulgerul şi faţa vă este mai strălucitoare ca soarele".

Sf. Serafim i-a răspuns: "Nu te teme, prietene al lui Dumnezeu, acum şi tu eşti la fel de strălucitor ca mine. Înseamnă că şi tu eşti în lumina Duhului Dumnezeiesc, altfel nu m-ai putea vedea că sunt aşa". Apoi sfântul l-a asigurat pe Motovilov că Domnul îi va permite să păstreze amintirea acestei experienţe toată viaţa lui. "Nu s-a făcut aceasta doar pentru tine ca să înţelegi, ci prin tine, pentru toată lumea."

Toată lumea îl cunoştea pe Sfântul Serafim ca un mare ascet şi făcător de minuni. Cu un an şi 10 luni înainte de săvârşirea sa, de sărbătoarea Buneivestiri, sfântului i-a fost îngăduită încă o arătare a Maicii Domnului împreună cu cei doi apostoli şi cu alte 12 fecioare muceniţe (Sf. Varvara, Ecaterina, Tecla, Marina, Irina, Eufrosina, Pelagia, Dorotea, Macrina, Iustina, Iuliana şi Anisia). Preasfânta Fecioară vorbi îndelung cu călugărul, încredinţându-i în grijă pe surorile mănăstirii Diveyevo. În final Ea i-a spus: "În curând, preaiubite, vei fi cu noi." Maica Eufrosina de la mănăstire a fost martoră la apariţia Maicii Domnului pentru că părintele a invitat-o. În ultimul an de viaţă, unul dintre cei pe care i-a vindecat l-a văzut pe sfânt înălţat de la pământ în timp ce se ruga, lucru care i-a fost interzis cu stricteţe de către Sf. Serafim să-l dezvăluie decât după moartea lui.

Sf. Serafim slăbea văzând cu ochii şi vorbea tot mai mult despre apropiata sa "plecare". În acest timp era văzut stând lângă sicriul său pe care-l pusese în anticamera chiliei şi pe care singur şi l-a făcut.

Sfântul şi-a însemnat singur locul unde vroia să fie îngropat, lângă altarul catedralei Adormirii. În 1 ianuarie 1833 Părintele Serafim a venit la biserica Sfinţilor Zosima şi Savatie pentru ultima oară la Sfânta Liturghie unde s-a împărtăşit cu Sfintele Taine după care i-a binecuvântat pe fraţi şi şi-a luat rămas bun, cu cuvintele: "Salvaţi-vă sufletele. Să nu deznădăjduiţi, să rămâneţi în trezvie. Astăzi se pregătesc pentru noi cununi".

În 2 ianuarie Părintele Pavel, ajutorul sfântului, a plecat la ora şase dimineaţa la utrenie şi a simţit miros de fum venind din chilia sfântului. Părintele obişnuia să lase lumânări să ardă în chilie şi Părintele Pavel s-a speriat să nu ia foc ceva.
"În timpul vieţii mele nu va fi nici un foc", spuse el cândva, "dar când voi muri veţi şti, pentru că un foc se va aprinde".

Când au deschis uşa au văzut cărţi şi alte lucruri mocnind iar sfântul era în genunchi în faţa icoanei Maicii Domnului, cu mâinile încrucişate pe piept. Sufletul lui curat a fost luat de îngeri în timpul rugăciunii şi a fost dus în faţa Tronului Atotputernicului Dumnezeu, al Cărui slujitor credincios a fost toată viaţa.

Sf. Serafim a promis să mijlocească în faţa Bunului Dumnezeu pentru cei care-i vor pomeni pe părinţii săi, Isidor şi Agatia.

Moaştele Sfântului Serafim se află la Diveevo. Sarovul se află azi într-o zonă în care accesul este interzis din cauza unor instalaţii militare. Diveevo e la răsărit de Moscova.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Viața Sfântului Mucenic Hermes

Canon de rugăciune la Duminica după Naşterea Domnului

Viața Sfintei Cuvioasei Melania Romana

Canon de rugăciune către Sfânta Cuvioasă Melania Romana

Sinaxar 31 Decembrie

În această lună, în ziua a treizeci şi una, pomenirea Cuvioasei maicii noastre Melania Romana.

Viața Sfântului Cuvios Zotic, hrănitorul de leproși

Viața Sfintei Mucenițe Anisia

Rugăciunea Sfintei Anisia

Acatistul Sfintei Muceniţe Anisia

Viața Sfintei Cuvioase Teodora din Cezareea

Sinaxar 30 Decembrie

Sinaxar 30 Decembrie



În această lună, în ziua a treizecea, pomenirea Sfintei Muceniţe Anisia cea din Tesalonic.

Sfânta Muceniţă Anisia era din Tesalonic şi a trăit pe vremea împăratului Maximian. A avut părinţi binecredincioşi şi cu multă avere. După moartea lor, sfânta ducea viaţă singuratică şi bineplăcea lui Dumnezeu prin viaţa şi faptele ei. Odată, pe când se ducea la biserică, după cum îi era obiceiul, a întâlnit pe drum un ostaş care se închina la idoli, care a apucat-o de mână târând-o spre altarele idoleşti. Sfânta se împotrivea, iar el o silea şi mai mult să jertfească demonilor. Când sfânta a mărturisit că e creştină, ostaşul s-a umplut de mânie, mai ales că sfânta îl scuipase în obraz; a scos sabia şi i-a înfipt-o în coastă. Şi aşa a primit de-a pururea pomenita muceniţă fericitul sfârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuvioasei Teodora cea din Cezareea.

Cuvioasa Teodora a schimnicit în Mănăstirea Sfintei Ana, ce se cheamă Reghidion. A trăit pe vremea împăratului Leon, tatăl lui Constantin Copronim. Era de neam strălucit şi cinstit. Pe tatăl ei îl chema Teofil, cu dregătoria patrician, iar pe mama ei Teodora. Mama ei, vreme de mulţi ani, şi-a plâns sterpăciunea şi ruga pe Dumnezeu şi pe Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu să-i dăruiască un copil. Şi a primit har din cer. Iar harul l-a primit prin mijlocirea Sfintei şi dreptei Ana, maica Născătoarei de Dumnezeu. După ce s-a născut copila şi s-a făcut mai mare, a fost dusă în biserica Sfintei Ana şi primită în mănăstire ca un dar dumnezeiesc. Stareţa mănăstirii a crescut-o în frică de Dumnezeu şi a învăţat-o Sfintele Scripturi. Şi vieţuia bine, cinstita copilă. Dar vicleanul demon n-a suferit să fie călcat în picioare de o copilă. A îndemnat pe Leon împăratul, luptătorul împotriva lui Dumnezeu, să o dea de soţie fiului sau Hristofor, pe care-l făcuse cezar. A smuls-o deci cu sila şi cu tiranie din mănăstire şi a silit-o să vină la Constantinopol, s-a făcut nunta şi i s-a gătit camera de nuntă. Acesta a fost gândul lui Leon. Dar Dumnezeu, Ca altădată, a spăimântat pe egipteanul ce se pornise ca un turbat asupra Sarei, Dumnezeu, Care a făcut să fie biruit Tiridat de fecioara Ripsimia, Dumnezeu a păzit-o nepângărită şi pe aceasta de legătura cu logodnicul. Pe neaşteptate sciţii au pornit cu război împotriva imperiului în partea de apus a împărăţiei şi în grabă a fost trimis mirele să se împotrivească barbarilor. Mirele a căzut în cea dintâi bătălie. Când curata mieluşea Teodora a aflat, a luat, fără să ştie cineva, din palat, aur, argint, mărgăritare, haine scumpe, s-a suit într-o corabie şi s-a întors la mănăstire, bucurându-se şi mulţumind lui Dumnezeu. Când s-a aflat de fuga ei, al doilea fiu al celui cu numele de fiară, adică al lui Leon, s-a dus la mănăstire, dar a găsit-o tunsă călugăriţă şi îmbrăcată în haine zdrenţuite. Cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu a lăsat-o în pace. Şi aşa a aflat Cuvioasa Teodora tihna şi slobozenie deplină.

Atât de mult îşi chinuia trupul că i se vedeau prin piele încheieturile oaselor. Hrana ei era o bucată mică de pâine, la două sau trei zile şi altceva nimic. Avea o singură haină, şi aceasta de păr. Patul ei era acoperit pe deasupra cu o cergă de păr, iar pe dedesubt aşternute pietre; şi aşa dormea. De multe ori priveghea nopţi întregi. Şi nu s-a mulţumit numai cu aceste nevoinţe schimniceşti, ci şi-a legat trupul cu lanţuri de fier. Atât de mult i-au măcinat lanţurile mădularele, încât era plină de răni. Şi aşa strălucind vreme de foarte mulţi ani cu fel de fel de virtuţi, s-a mutat la viaţa cea fericită.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Fileter.

Lui Diocleţian care venise odată în Nicomidia i s-a vorbit despre un oarecare creştin cu numele Fileter. Împăratul a trimis îndată să-l aducă la el. Şi s-a minunat împăratul de înfăţişarea lui. Ca era sfântul mare de stat şi frumos la chip, iar părul capului şi al bărbii strălucea ca aurul. Aceasta l-a făcut pe împărat să-l numească zeu şi nu om, împăratul l-a întrebat; "Spune-mi, de unde eşti, care ţi-e numele şi meseria?". Sfântul i-a răspuns: "Sunt născut şi crescut în Nicomidia, fiu de prefect, de credinţă creştină, iar numele meu e Fileter".

Atunci împăratul l-a chemat alături de el şi-l linguşea. A început însă să rostească şi cuvinte de hulă împotriva Domnului nostru Iisus Hristos. Sfântul şi-a ridicat îndată privirile la cer şi a zis: "Să se îngrădească gura aceluia care spune hule împotriva Hristosului meu!".

Şi îndată s-a cutremurat pământul şi a tunat aşa de tare, că împăratul şi cei dimpreună cu el s-au spăimântat. Apoi a fost supus sfântul la chinuri pe care le-a îndurat cu seninătate. Ruşinat împăratul şi de frumuseţea lui şi de neamul lui, dar mai mult de minunile ce le-a făcut, l-a lăsat să meargă slobod unde va voi şi când va dori.

După Diocleţian, a împărăţit în Nicomidia Maximian. Dus înaintea lui şi mărturisind că Hristos este Dumnezeu adevărat şi Făcător al lumii, sfântul a fost chinuit vreme îndelungată în chip cumplit. Dar sfântul îndura chinurile ca şi când altul ar fi fost chinuit. Când împăratul a văzut că nu-l poate birui deloc, l-a surghiunit în Priconison. Dus legat cu lanţuri, a făcut pe drum multe minuni: a izgonit demoni, a vindecat leproşi, a tămăduit orice boală, a doborât pe idolii de pe locurile lor înalte, numai cu cuvântul, şi i-a prefăcut în ţărână şi apă.

Ajuns legat în Niceea, s-a apropiat de un templu idolesc vestit şi îndată s-a prăbuşit templul din temelii. Pentru aceste minuni, mulţi au crezut în Hristos Au crezut şi au venit la Hristos şi căpetenia şi ostaşii cei împreună cu el.

Când a ajuns sfântul în părţile Sigrianei şi a săvârşit şi acolo multe minuni, locuitorii acelui loc i-au spus sfântului şi căpeteniei: "Este aici, aproape de noi, un om cu numele Eviot, un creştin, care a suferit pentru Hristos de la ighemon multe şi felurite chinuri. Dar el, ca un diamant, a rămas nevătămat şi face multe minuni".

Când Sfântul Fileter a auzit acestea, a voit să-l vadă. Pentru aceea îngerul Domnului s-a dus la fericitul Eviot şi i-a spus: "Ieşi puţin din chilia ta şi du-te în cutare loc, întru întâmpinarea lui Fileter, cel împreună cu tine mucenic".

Eviot a ieşit îndată şi s-a coborât din Muntele Sigrianei. Sfântul Fileter, îndrumat de un om din partea locului pe drumul ce ducea la Sfântul Eviot, s-a urcat în Muntele Sigrianei, împreună cu el era căpetenia şi cei şase ostaşi, care crezuseră şi se botezaseră şi voiau să fie cu el. Urcându-se ei în munte l-au văzut pe fericitul Eviot, coborându-se spre ei. Plin de mare bucurie s-au îmbrăţişat unii cu alţii şi s-au dus cu toţii la chilia Sfântului Eviot şi au rămas acolo. După şapte zile, fericitul Fileter a adormit somnul pe care îl dorea. S-a mutat la Hristos cel dorit, dându-şi în mâinile Lui sufletul. Fericitul Eviot i-a îngropat la chilia lui. Iar după unsprezece zile, căpetenia şi cei şase ostaşi au murit şi au fost înmormântaţi de fericitul Eviot alături de sfânt.

Viaţa Sfântului Eviot a fost scrisă mai sus în ziua de 18 a lunii acesteia (decembrie).

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor care au crezut în Hristos prin Sfântul Fileter, căpetenia, şi cei şase ostaşi, care în pace s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Leon, arhimandritul, care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Canon de rugăciune către Sfânta Muceniţă Anisia

Canon de rugăciune către Sfinţii 14.000 de prunci ucişi din porunca lui Irod

Sinaxar 29 Decembrie

În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea sfinţilor paisprezece mii de prunci, ucişi de Irod.

Acatistul Sfinţilor paisprezece mii de prunci ucişi de Irod

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Marcel, Egumenul Mănăstirii Achimiţilor

Viața Sfântului Cuvios Marcel

Sfinții 20.000 de Mucenici arși în Nicomidia

Viața Sfântului și Dreptului Iosif, Logodnicul Sfintei Fecioare Maria

Canon de rugăciune către Sfinţii 20.000 de Mucenici din Nicomidia

Viața Sfântului Cuvios Simon Izvorâtorul de mir, ctitorul Mănăstirii Simono-Petra

Canon de rugăciune către Sfântul şi Dreptul Iosif, Logodnicul Sfintei Fecioare Maria

Sinaxar 28 Decembrie

În această lună, în ziua a douăzeci şi opta, pomenirea sfinţilor douăzeci de mii de mucenici ce au ars în Nicomidia.

Viața Sfântului Cuvios Teodor

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Teodor Mărturisitorul

Viața Sfântului Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan

Canon de rugăciune către Sfântul Apostol Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan

Troparul Sfântului Apostol Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, glasul al 4-lea:

Încununatu-s-a creştetul tău cu diademă împărătească, pe urma luptelor pe care le-ai pătimit pentru Hristos Dumnezeu, luptătorule cel dintâi printre mucenici. Că vădind nebunia iudeilor, ai văzut pe Mântuitorul tău, de-a dreapta Tatălui. Pe Acela roagă-L totdeauna pentru sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 5-lea. Irmos: Pe cal şi pe călăreţ...

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Veniţi, Biserica lui Hristos, cu cântări să încununăm preamărit pe Sfântul Ştefan, întâiul mucenic; şi cu dumnezeiescul har al lui fiind încununaţi, cântare de biruinţă să cântăm.

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Purtând cugetul cel blând al Învăţătorului şi smerenia care din dragoste se arată înălţătoare, cu vrednicie a ajuns Sfântul Ştefan întâiul între diaconi şi purtătorul de grijă al văduvelor.

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

După vrednicie ai fost chemat ca ajutător al Apostolilor lui Hristos; şi ca un slujitor credincios, purtând numele de cunună, Preasfinţite Ştefan, ai trecut prin sânge acolo unde este Hristos.

Stih: Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Tu, Hristoase, pentru oameni îmbrăcându-Te în Om din Fecioara, ca un Prunc ai fost înfăşat. Iar întâiul Tău mucenic, cu aruncături de pietre fiind împresurat, de om s-a dezbrăcat.

Cântarea a 3-a. Irmos: Cel Ce ai înfipt pe nimic...

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un ostaş al lui Hristos, Sfântul Ştefan, luptându-se după Lege împotriva ucigătorilor Domnului şi îmbrăcat fiind cu Puterea Lui cea Nebiruită, a biruit toată împotrivirea cea plină de ocară a călcătorilor de lege.

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De râvna dragostei lui Hristos aprinzându-se şi spre luptă dezbrăcându-se, plin fiind de credinţă şi de dumnezeiesc Duh, întâiul mucenic a adeverit tuturor propovăduirea pescarilor cea de Dumnezeu rânduită.

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un propovăduitor al vieţii celei de taină cu adevărat şi dumnezeieşti, întâiul mucenic ca şi cum ar fi trecut cu vederea viaţa de faţă, a arătat cu fapta tuturor, lămurit, adevărul cel purtător de biruinţă, alegând mai bine moartea.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

În peşteră lumească, Stăpânul pentru noi a intrat, cu chip smerit; iar Sfântul Ştefan, începătorul mucenicilor, a ieşit din răutatea omenească, atins fiind de dragostea Stăpânului.

Cântarea a 4-a. Irmos: Dumnezeiasca deşertarea Ta...

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pârâş, judecător, călău şi tatăl minciunii, s-a arătat ucigătorul de oameni, Preasfinţite Ştefan; ci, însuşi pe sine s-a doborât, cel ce a născocit curse împotriva ta.

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Marele începător al nevoinţei, socotind ca nimic atacul vrăjmaşului, luptă cu bărbăţie, doborând cu îndemânare pe duşman.

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca cel dintâi între mucenici, care ne-a netezit nouă calea către mucenicie, Sfântul Ştefan, purtătorul de cunună, dănţuieşte încununat cu cunună mucenicească.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Strălucit-ai din Fecioară ca un Soare, Hristoase şi luminezi cu Lumina Ta pomenirea preamăritului întâi mucenic, care împreună a răsărit ca un Luceafăr.

Cântarea a 5-a. Irmos: Cel Ce Te îmbraci cu lumina...

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucit-a ca un înger întâiul Tău mucenic, Hristoase, ajungând mai presus decât bolţile cereşti şi de Slava cea de nespus umplându-se, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cât de nebiruită a fost îndrăzneala dumnezeieştii râvne a întâiului mucenic! Că s-a luptat vitejeşte, până la sânge, împotriva ucigaşilor de Dumnezeu.

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu grindina cuvintelor celor ieşite din gura cea de Dumnezeu grăitoare, a surpat întâiul mucenic pe spurcaţii ucigători şi de aceştia, cu nenumărate aruncături de pietre, ca un biruitor s-a încununat.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe Cel Ce a venit din Maica ce nu ştie de bărbat L-a văzut întâiul mucenic stând în ceruri, întru neschimbata dumnezeire şi slavă a Tatălui.

Cântarea a 6-a. Irmos: Marea patimilor...

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Măritul începător al cetei de mucenici, Sfântul Ştefan, depăşind cu harul Legile firii, se luminează cu dumnezeiasca mărire.

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Următor preaales al cinstitei tale patimi, Stăpâne Hristoase, fiind Sfântul Ştefan, răsplăteşte ucigaşilor săi cu grăire de bine.

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nepărtaşi la spurcata faptă de ucidere, păzeşte, Hristoase, pe cântăreţii tăi şi-i învredniceşte de moştenirea întâiului mucenic, ca un Milostiv.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Începătură de mântuire a toată lumea s-a făcut Stăpâne, Naşterea Ta şi mucenicilor temei de mărturisire vrednică de Dumnezeu.

CONDAC, glasul al 3-lea. Podobie: Fecioara astăzi...

Stăpânul nostru, ieri a venit la noi cu Trup, iar astăzi sluga Lui a ieşit cu totul din trup; ieri Împăratul nostru S-a născut cu Trup, astăzi sluga cu pietre este ucisă; că pentru Dânsul se şi sfârşeşte întâiul mucenic şi dumnezeiescul Ştefan.

Cântarea a 7-a. Irmos: Dumnezeul părinţilor...

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împodobit fiind cu pietrele ca şi cu nişte flori de multe feluri şi frumoase, Preasfinţite Ştefan, pe tine însuţi te-ai adus lui Hristos, Dătătorului de viaţă, cântând: Binecuvântat eşti!

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cât de nebiruită era împotrivirea Apostolului Pavel, pe când prigonea mai înainte pe slujitorii lui Hristos, aşa este şi acum hotărârea cu care aduce neamurile la Hristos, în veci.

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Scrâşnind din dinţi, în chip cumplit, cei fărădelege ca nişte fiare au răpit şi au ucis pe Sfântul Ştefan, care dumnezeieşte cânta: Dumnezeule, bine eşti cuvântat!

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înălţat fiind în Duhul Sfânt, Preasfinţite Ştefan, în chip de negrăit ai văzut pe Fiul împreună cu Părintele, strigând Treimii: Dumnezeule, bine eşti cuvântat!

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ţie, Celui ce ai Răsărit din dumnezeiasca Fecioară cea curată, s-a adus Sfântul Ştefan, cunună însufleţită, ca unui Împărat, cântându-Ţi dumnezeieşte: Dumnezeule, bine eşti cuvântat!

Cântarea a 8-a. Irmos: Ţie, Făcătorului a toate...

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Veniţi cu gândul, de mărirea Sfântului Ştefan fiind luminaţi, să cântăm lui Dumnezeu, Cel Ce S-a Întrupat: toate lucrurile lăudaţi pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-S-a ţie Hristos întru Slava Tatălui, vestindu-ţi lămurit răsplătirile cele pentru cumplitele nevoinţe; pentru aceasta ai strigat: pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ţie, ca unui biruitor al înşelăciunii celei nebuneşti ţi s-a împletit cunună pentru cumplita nevoinţă, Preasfinţite Ştefan. Pentru aceasta ai strigat: pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Naşterea Stăpânului şi pomenirea întâiului mucenic împletitu-s-a pentru noi ca o cunună; pentru aceasta lăudăm neîncetat pe Domnul şi-L preaînălţăm întru toţi vecii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe tine ceea ce în chip dumnezeiesc şi omenesc, mai presus de cuget, prin cuvânt, ai născut pe Domnul şi ai rămas Fecioară, toate lucrurile te binecuvintează şi te preaînalţă întru toţi vecii, Fecioară.

Cântarea a 9-a. Irmos: Isaia dânţuieşte...

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Covârşit-ai, întâiule Mucenic Ştefan, toată măsura laudelor şi în tot chipul porţi biruinţe cu nemincinos cuvânt; că toată mintea omenească nu este în stare să-ţi împletească ţie cunună vrednică de laude.

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

O, fericitul tău glas, Preasfinţite Ştefan, care a grăit, strigând: Stăpâne, Hristoase, nu socoti fărădelegile ucigătorilor, ci, ca un Dumnezeu şi Făcător, primeşte duhul meu, ca pe o jertfă plăcut mirositoare.

Stih: Sfinte Apostole şi Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu preţul durerilor ai luat cunună de biruinţă din Dreapta Cea Atotputernică; şi acum stând, preafericite, înaintea Împăratului a toate, încununează cu mărire şi cu har pe cei ce te laudă pe tine.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Începătură de fiinţare vremelnică în Trup a luat din Fecioara Cel Ce este din Tatăl Fiu fără de ani. Pentru aceasta, ucis fiind acum Sfântul Ştefan, următorul lui Hristos, a moştenit începătura vieţii veşnice.

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule...

Apostole al lui Hristos, cel mai întâi între diaconi, întâiule mucenic, înţelepte, cununa mucenicilor, cel ce marginile lumii le-ai sfinţit, cu nevoinţele tale şi cu minunile ai luminat sufletele oamenilor, izbăveşte de toate nevoile pe cei ce te cinstesc pe tine, Prealăudate Mucenice Ştefan.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif...

Câştigându-şi cu adevărat întâiul mucenic al lui Hristos Izvorul Duhului în inimă, în chip tainic, a mustrat semeţia iudeilor; şi le-a arătat pe Fiul lui Dumnezeu, Cel Ce a odrăslit din sămânţa lui David, plin fiind, măritul, de plinirea înţelepciunii şi a harului. Ci, o, de trei ori fericite, miluieşte cu rugăciunile tale pe cei ce te cinstesc pe tine.

SEDELNA Praznicului Naşterii Domnului (Crăciunului), glasul al 3-lea. Podobie: De frumuseţea Fecioriei tale...

Minune uimitoare s-a făcut astăzi; că Mântuitorul nostru S-a arătat în peşteră trupeşte din Fecioara, pentru noi, precum Însuşi ştie; iar magii cu daruri ca unui Împărat s-au închinat şi păstorii cu îngerii L-au slavoslovit, cântându-I; cu care împreună şi noi strigăm către Dânsul; Slavă Celui Ce S-a Întrupat pentru noi!

Sinaxar 27 Decembrie

În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea Sfântului Apostol, întâiul mucenic şi arhidiacon Ştefan, unul din cei şapte diaconi.

Sinaxar 26 Decembrie

În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, Soborul Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu.

Icoana Maicii Domnului „Trei Bucurii”

Icoana Maicii Domnului „Betleemita”

Viața Sfântului Mucenic Eftimie, Episcopul Sardelor

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Eftimie Mărturisitorul, Episcopul Sardei

Troparul Sfântului Ierarh Eftimie Mărturisitorul, Episcopul Sardei, glasul al 4-lea:

Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânării te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Eftimie, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Icoana Maicii Domnului „Binecuvântat este pântecele...”

Rugăciune la Icoana Maicii Domnului Betleemita

Soborul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Canon de rugăciune la Praznicul Naşterii Domnului (Crăciunul) (1)

Viața Sfântul Ierarh Modest, Patriarhul Ierusalimului

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfinţit de la Tismana

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfinţit de la Tismana

Rugăciune către Domnului Nostru Iisus Hristos la Sărbătoarea Nașterii Domnului

Nașterea Domnului Iisus Hristos

Rugăciune pentru copiii orfani

Viața Sfântului Cuvios Nicodim de la TismanaViața

Canon de rugăciune la Praznicul Naşterii Domnului (Crăciunul) (2)

Rugăciune pentru copilul înfiat

Sinaxar 25 Decembrie

În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, prăznuirea Naşterii celei după trup a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Viața Sfintei Mucenițe Eugenia

Canon de rugăciune către Sfânta Cuvioasă Muceniţă Eugenia

Canon de rugăciune la Duminica dinaintea Naşterii Domnului, la Sărbătoarea Înainteprăznuirii Naşterii Domnului

Tropar la Praznicul Înainteprăznuirii Naşterii Domnului, glasul al 4-lea:

S-a înscris oarecând, cu bă­trânul Iosif, în Betleem, Maria, ca cea din sămânţa lui David, purtând în pântece sarcina cea fără de sămânţă. Dar a sosit vremea naşterii şi nici un loc de sălăşluire nu era; ci, ca un palat frumos s-a arătat peştera împă­rătesei. Hristos Se naşte, ca să ridice chipul cel mai înainte căzut.

Tropar la Praznicul Înainteprăznuirii Naşterii Domnului, glasul al 4-lea:

Găteşte-te Betleeme, că s-a deschis tuturor Edenul! Împodobeşte-te, Efrata, că Pomul vieţii a înflorit în peşteră din Fecioară! Pentru că pântecele Aceleia Rai Înţelegător s-a ară­tat, întru care este Dumnezeies­cul Pom, din care mâncând vom fi vii şi nu vom muri ca Adam. Hristos Se naşte, ca să ridice chipul cel căzut mai înainte.

Cântarea 1, glasul 1. Irmos: Hristos Se naşte, slăviţi-L...

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Pe Hristos, Care cu Trupul Prunc S-a făcut, pe Hristos, Cel Ce de bunăvoie a sărăcit, pe Hristos, Care a fost văzut, Fecioara vine acum să-L nască în Betleem. Cerule şi pământule, bucuraţi-vă!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Munţi şi dealuri săltaţi; proo­rocilor grăitori de Dumnezeu dănţuiţi; popoare şi neamuri bateţi din palme, că Mântuirea tuturor şi Luminarea S-a apropiat, a venit născându-Se în cetatea Betleemului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Sărac se face Cel Bogat, îm­bogăţind pe cei sărăciţi din răutate; Om se cunoaşte Dum­nezeu, fără de schimbare, din Fecioara cea Neispitită de bărbat; pe Acesta toţi, cu cântări să-L lăudăm, că S-a preaslăvit.

Catavasie:

Hristos Se naşte, slăviţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă! Cântaţi Domnului tot pământul şi cu veselie lăudaţi-L popoare, că S-a preaslăvit.

Cântarea a 3-a. Irmos: Fiului, Celui mai înainte...

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Cel Ce mai înainte de veci S-a Născut din Tatăl, mai presus de cuget, mai pe urmă din Fecioara S-a Întrupat, pre­cum Însuşi ştie, vrând să înno­iască omenirea cea stricată de sfatul şarpelui celui viclean.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cel Ce şade întru cei de sus împreună cu Tatăl şi cu Duhul, văzând firea omenească împi­lată, Fiul lui Dumnezeu Cel fără de început, ia început şi Se naşte cu Trupul ca un Om.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cea mai Sfântă decât Îngerii şi decât toată făptura, naşte acum cu Trupul pe Îngerul Sfa­tului Celui Mare al Tatălui, spre chemarea tuturor celor ce cântă neîncetat: Sfânt eşti, Doamne!

Catavasie:

Fiului, Celui Născut fără stricăciune din Tatăl mai înainte de veci şi mai pe urmă din Fecioară Întrupat fără sămânţă, lui Hristos Dumnezeu să-I strigăm: Cel Ce ai înălţat fruntea noastră, Sfânt eşti, Doamne!

Cântarea a 4-a. Irmos: Toiag din rădăcina lui Iesei...

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Toiag din rădăcina lui Iesei a odrăslit Fecioara, care a înflorit Floarea Cea Ne­veştejită, pe Făcătorul tuturor, Cel Ce a împodobit cu flori ca un Dumnezeu tot pământul, care strigă Lui: Slavă Puterii Tale, Doamne!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pe mine, cel prădat prin mân­carea cea vicleană şi cu mintea alunecat, asemănându-mă celor necuvântătoare, ai venit, Cuvin­te al lui Dumnezeu, iarăşi să mă zideşti, Prunc făcându-Te şi în ieslea dobitoacelor culcându-Te. Slavă Puterii Tale, Doamne!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Din Muntele cel Umbrit, Iisuse, din Fecioară Întrupat, mai înainte Te-a văzut pe Tine Proorocul Avacum, sfărâmând munţii cei răi şi dealurile şi dând pierzării înălţările vicleanului şi taberele demonilor.

Catavasie:

Toiag din rădăcina lui Iesei şi Floare dintr-însul, Hristoase, din Fecioară ai odrăslit, Cel Lăudat, din Muntele cel cu umbră deasă. Venit-ai, Întrupându-Te din Cea Neispitită de bărbat, Cel fără de trup şi Dumnezeu. Slavă Puterii Tale, Doamne!

Cântarea a 5-a. Irmos: Dumnezeu fiind al păcii...

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Cel Ce eşti din Fire Stăpân, Fiul lui Dumnezeu, Cel Preadesăvârşit între robi ai bi­nevoit din milostivire a Te che­ma şi Fiu omenesc, întru tot Îndurate. Pentru aceasta, de bu­năvoie sărăcind, vii să Te naşti în peşteră, Preabunule.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cel Ce eşti din Fire Neîncăput, Hristoase Împărate, cum Te va primi înăuntru peştera cea mică? Cum va putea să Te încapă ieslea, Iisuse, pe Tine, Cel Ce vii cu Trup întru ale Tale, din Maica ce nu ştie de bărbat, ca pe cei ce se înstrăinaseră să-i mântuieşti, Doamne?

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mieluşeaua a venit să nască pe Păstorul; pregăteşte-te sfân­tă peşteră; păstorilor, alergaţi de vedeţi pe Păstorul şi Mielu­şelul Cel Ce S-a născut; magilor, pregătiţi-vă cu daruri, să vă în­chinaţi Acestuia, ca Unui Îm­părat Întrupat.

Catavasie:

Dumnezeu fiind al păcii, Tată al îndurărilor, ai trimis nouă pe Îngerul Sfatului Tău Celui Mare, dăruindu-ne pace; deci povăţuiţi fiind la lumina cunoştinţei de Dumnezeu, de noapte mânecând, Te slăvim pe Tine, Iubitorule de oameni.

Cântarea a 6-a. Irmos: Din pântece pe Iona...

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Cer Nou fiind, Stăpână, ca dintr-un nor faci să ră­sară din pântecele tău, în peş­teră cu Trup, pe Hristos, Soa­rele Slavei; pe Cel Ce cu Strălu­cirile Sale în chip lămurit vine să lumineze toate marginile pământului, din milostivirea cea nemăsurată.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Văzut-ai durerea şi stricăciu­nea noastră, Îndurate Hristoase şi nu ne-ai trecut pe noi cu ve­derea, ci, Te-ai deşertat pe Tine Însuţi, nedepărtându-Te de Pă­rintele Tău şi Te-ai Sălăşluit în pântecele cel Neispitit de nuntă, care vine să Te nască fără du­rere, cu Trup, în peşteră.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Munţi şi dealuri, câmpii şi văi, popoare şi seminţii, nea­muri şi toată suflarea, strigaţi, umplându-vă de Dumnezeiască veselie: venit-a şi a sosit Izbăvi­rea tuturor; Cuvântul lui Dumnezeu Cel fără de ani, Care din milostivire sub ani S-a născut.

Catavasie:

Din pântece pe Iona, ca pe un prunc, l-a lepădat fiara mării, precum l-a primit. Iar Cuvântul în Fecioară Sălăşluindu-Se şi Trup luând, a ieşit lăsând-o Nestricată; că Cel Ce n-a pătimit stricăciune, pe Ceea ce L-a născut a păzit-o Nevătămată.

CONDAC glasul 1. Podobie: Ceata îngerească...

Veseleşte-te Betleeme, Efrata găteşte-te; că iată Mieluşeaua, purtând în pântece pe Păstorul Cel Mare, se grăbeşte să-L nască; pe Care văzându-L purtătorii de Dumnezeu Părinţi, se bucură împreună cu păstorii, lăudând pe Fecioara, care Îl hrăneşte cu lapte.

CONDAC, glasul al 3-lea. Podobie: Fecioara astăzi...

Fecioara astăzi pe Cuvântul Cel mai înainte de veci merge să-L nască în peşteră în chip de negrăit. Dănţuieşte lumea au­zind, slăveşte cu Îngerii şi cu păstorii pe Cel Ce vine să Se arate Prunc Tânăr, pe Dum­nezeu Cel mai înainte de veci.

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus căutând...

În Betleem văzând cu scutece înfăşat pe Cel Ce ţine tot pământui cu mâna, cântări de înainteprăznuire să aducem Ce­lei ce L-a născut; că se veseleşte ca o Maică, ţinând în braţe pe Fiul lui Dumnezeu.

Cântarea a 7-a. Irmos: Tinerii în buna credinţă...

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Viţa cea Dumnezeiască pârguind Strugurele Cel Neîntinat, se apropie, vine să-L nască pe Cel Ce izvorăşte vin de veselie şi ne adapă pe noi, care strigăm către Dânsul: Dumnezeul părinţilor, bine eşti cu­vântat!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Dumnezeiasca Năstrapă pur­tând într-Însa pe Mirul Cel cu bun miros, vine să-L deşerte pe Dânsul în peştera Betleemului, umplând de bună mireasmă Tainică, pe cei ce cântă: Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Vine cleştele pe care l-a văzut Isaia Proorocul de demult, pur­tând pe Hristos, Cărbunele Cel Dumnezeiesc, în pântece, Care arde toată materia păcatului şi luminează sufletele credin­cioşilor.

Catavasie:

Tinerii în dreapta credinţă fiind crescuţi, păgâneasca poruncă nebăgând-o în seamă, de groaza focului nu s-au înspăimântat; ci în mijlocul văpăii stând, au cântat: Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.

Cântarea a 8-a. Irmos: Cuptorul cel răcoritor...

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Să strigăm întru veselie: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu! Mântuitorul vine să Se nască; Stăpânul soseşte; steaua Îl arată; magii aleargă să-L vadă în iesle. Să binecu­vânteze toată făptura pe Dom­nul şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Cu robii Te-ai înscris, de bună voie supunându-Te po­runcii Cezarului, Stăpâne, ca să eliberezi omenirea din robia celui viclean, ca un Dumnezeu Mult Milostiv. Pentru aceasta, bucurându-ne cântăm: să binecuvinteze toată făptura pe Domnul şi să-L preaînalţe în­tru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Prunc mai presus de fire Te port pe Tine, Cuvinte Cel fără de început şi ispitire de bărbat nicicum n-am cunoscut, a zis Fecioara, minunându-se. Nu ştiu pe cine să numesc pe pământ tată al tău! Pentru aceas­ta, împreună cu Îngerii cânt Ţie: să binecuvinteze toată făp­tura pe Domnul şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.

Catavasie:

Cuptorul cel răcorit a închipuit Chipul Minunii celei mai presus de fire; că nu a ars pe tinerii pe care i-a primit, precum nici Focul Dumnezeirii pântecele Fecioarei, în care a intrat. Pentru aceasta, cântând, să strigăm: să binecuvânteze toată făptura pe Domnul şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a. Irmos: Taină minunată văd...

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Minunate, Înfricoşătoare şi Uimitoare Taine! Dom­nul Slavei a venit pe pământ şi a intrat în peşteră, sărăcind cu trupul, căutând să cheme iarăşi pe Adam şi să izbăvească pe Eva din dureri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu scutecele Tale dezlegi le­găturile greşelilor şi cu multa sărăcie pe toţi îi îmbogăţeşti, Îndurate; că venind în ieslea dobitoacelor, izbăveşti pe oa­meni din dobitocia răutăţii, Cuvinte al lui Dumnezeu, Cel Ce eşti fără de început.

Stih: Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Propovăduirile proorocilor au luat sfârşit: că Acela despre Care au proorocit că va trebui să vină, la sfârşitul anilor, a venit, S-a arătat Întrupat din Preacurata Fecioară; pe Acela cu gând curat să-L primim.

Catavasie:

Taină Minunată şi neobişnuită văd, cer fiind peştera, Scaun de Heruvimi Fecioara, ieslea sălăşluire, întru care S-a culcat Cel Neîncăput, Hristos Dumnezeu, pe Care, lăudându-L Îl slăvim.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab a mers înainte...

Fecioarelor, începeţi întâi voi cântarea de bucurie a Fecioarei; maicilor, lăudaţi călătoria Maicii lui Hristos, Dumnezeul nostru; magilor, împreună cu Îngerii, păstorilor, împreună cu noi, cântaţi. Că Fiul lui Dum­nezeu, Cel mai înainte de veci, Cel Ce mântuieşte lumea din stricăciune, merge să Se nască în cetatea Betleemului.

SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: De frumuseţea Fecioriei tale...

Umpleţi-vă de bucurie toate marginile pământului, că Născătoarea de Dumnezeu se apropie să nască pe Împăratul a toate. O, Mi­nune de Negrăit! Cel fără de început Se începe şi Cel fără de trup Se Întrupează. Peştera, primeşte înăuntru pe Cel Ce ţine toate împreună! Betleeme, bucură-te şi făptură dănţuieşte, în ziua Înainteprăznuirii!

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Porunca cea cu Taină...

Mai Înainteprăznuirea Naşterii lui Hristos săvârşind, să prăznuim credincioşilor; şi după vrednicie toţi mai înainte să întâmpinăm, daruri ca şi magii aducând faptele bune; şi să cântăm cântare nouă îngerească Dumnezeului nostru, Celui Ce S-a născut în Betleem fără de sămânţă, din Fecioară, Fiica lui Dumnezeu; pe Acela toţi Îl slăvesc.

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule...

Bucură-te, Sioane! Betleeme, pregăteşte-te! Atotţiitorul, tri­miţând steaua înainte, a vestit smerenia Sa cea nemăsurată; că Acela de Care se cutremură Puterile Cereşti, cu adevărat Se naşte din Fecioara, fără de schimbare, Unul Dumnezeul nostru.

Canon de rugăciune la Duminica dinaintea Naşterii Domnului Canonul Învierii

Cântarea 1, glasul al 6-lea.

Irmosul:

Pe Cel Ce a acoperit oarecând, cu valul mării, pe prigonitorul tiran, sub pământ l-au ascuns feciorii celor mântuiţi. Iar noi ca fecioarele să cântăm Domnului, căci cu Slavă S-a preaslăvit.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

De frica Ta s-au deschis por­ţile morţii şi s-au sfărâmat încuietorile cele veşnice; căci cu cinstită pogorârea Ta au înviat morţii cei de demult, cu veselie lăudând, Hristoase, Învierea Ta.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Înaintea judecăţii lui Pilat a stat de voie Judecătorul, ca un osândit şi de mâinile cele ne­drepte peste obraz a fost lovit, Dumnezeu, de Care se cutremură cele cereşti şi cele pământeşti.

Cântarea a 3-a.

Irmosul:

Pe Tine, Cel Ce ai spânzu­rat fără de ţinere tot pământul pe ape, văzându-Te făptura spânzurat, în locul Căpăţânii, de multă spaimă fiind cuprinsă, striga: nu este sfânt afară de Tine, Doamne!

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

În mormânt trei zile fiind închis, ai înviat pe cei morţi din veac, cu Învierea Ta cea înce­pătoare de viaţă şi din osândă dezlegându-se, cu veselie s-au bucurat strigând: iată, Izbăvire ai venit, Doamne!

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Slavă Învierii Tale, Mântui­torul nostru, că din stricăciu­nea Iadului şi din moarte ne-ai scăpat ca un Atotputernic. Pen­tru aceasta lăudându-Te grăim: nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni!

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Deşertarea Ta cea Dum­nezeiască pe Cruce, văzând-o mai înainte Avraam, înspăimântându-se a strigat: Tu ai tăiat tăria celor puternici, Bunule, unindu-Te cu cei din Iad, ca un Atotputernic.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Dumnezeiasca Ta pogorâre în Iad, Hristoase Dumnezeule, morţilor viaţă s-a arătat; că Tu pe vrăjmaşi jos i-ai legat, Bu­nule şi cale cerească oamenilor ai deschis.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

N-a primit stricăciune, în groapă zăcând, Preacuratul Trup al Mântuitorului; ci, ca un Puternic a sfărâmat porţile Ia­dului şi a Înviat întru Slavă, Hristos, a treia zi.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Lumina Cea Neînserată a Dumnezeieştii Tale arătări, Hristoase, făcută pentru noi cu milostivire, văzând-o Proorocul Isaia, de noapte mânecând a strigat: învia-vor morţii şi cei din morminte se vor scula; şi toţi pământenii se vor bucura.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Îngerul, închipuind vădit Strălucirea Bucuriei, s-a arătat în mormânt purtător de lu­mină, propovăduind femeilor Învierea; şi acestea lăsând plân­gerea, s-au bucurat de Învierea lui Hristos, vestind Apostolilor: bucuraţi-vă!

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Din milostivire Cel Preabun, luând chipul nostru, s-a pironit de voie pe Cruce, pentru mine, cel ce dintru început am lepă­dat Porunca cea Sfântă şi moare ca un om, dăruindu-mi viaţă.

Cântarea a 6-a.

Irmosul:

Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig Ţie: scoate din stricăciune viaţa mea, Mult Milostive.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Morţii moarte Te-ai făcut, Bunule; şi Iadului surpare, cu îngroparea Ta cea de trei zile, cu Dumnezeiască cuviinţă; şi viaţă ai izvorât celor din lume, învi­ind, Iisuse Împărate.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Morţii moarte Te-ai făcut, Bunule; şi Iadului surpare, cu îngroparea Ta cea de trei zile, cu Dumnezeiască cuviinţă; şi viaţă ai izvorât celor din lume, învi­ind, Iisuse Împărate.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

O, Minune de negrăit! Cel Ce a izbăvit în cuptor pe cuvioşii tineri din văpaie, în mormânt Se pune mort fără de suflare, spre mântuirea noas­tră, a celor ce cântăm: Mântuitorule, Dumnezeule, bine eşti cuvântat!

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

O, Minune uimitoare! Însuşi Domnul, Cel Ce şade întru cei de sus pe Scaun, prin luare de Trup, moartea a răbdat; dar a Înviat cu Puterea Dumnezeirii, împreună sculând pe morţii cei din veac.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

O, Minune uimitoare! Însuşi Domnul, Cel Ce şade întru cei de sus pe Scaun, prin luare de Trup, moartea a răbdat; dar a Înviat cu Puterea Dumnezeirii, împreună sculând pe morţii cei din veac.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Tu, tăria morţii ai surpat-o şi ai Înviat, dând ridicare celor ce Te slăvesc pe Tine cu adevărat ca Dumnezeu şi cu dreaptă cre­dinţă îţi strigă: Mântuitorule, Dumnezeule, bine eşti cuvântat!

Cântarea a 8-a.

Irmosul:

Înspăimântează-te, înfricoşându-te, cerule şi cutremuraţi-vă temeliile pământului; că iată, Dumnezeu dintru cele Înalte între cei morţi se socoteşte şi ca un străin în mormânt mic este primit; pe Acela tineri binecuvântaţi-L, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi veci.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

O, nespusa Ta îngăduinţă, Hristoase, cea pentru noi, sme­riţii! Că iată, gustând moarte, Dumnezeu fără de moarte fiind, în mormânt ai fost pus ca un om şi ai Înviat, Cuvinte, împreună sculând pe cei din cele de dedesubt, care Te preaînalţă pe Tine, întru toţi vecii.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

A Ta junghiere, Hristoase, mai înainte închipuind-o, Avraam, supunându-se Ţie, Stăpâne a suit în munte pe fiul pe care-l născuse, ca pe o oaie, vrând cu credinţă să-l jertfească. Dar s-au întors bucurându-se, Isaac îm­preună cu bătrânul, preaînălţându-Te pe Tine, întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a.

Irmosul:

Nu te tângui, Maică, văzându-Mă în groapă pe Mine, Fiul tău, pe Care M-ai zămislit în pântece, fără de sămânţă! Că Mă voi Ridica şi Mă voi Preaslăvi şi voi înălţa întru Mărire, neîncetat, ca un Dumnezeu, pe cei ce cu credinţă şi cu dragoste te măresc pe tine.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Nu te tângui, Maică, văzându-Mă în groapă pe Mine, Fiul tău, pe Care M-ai zămislit în pântece, fără de sămânţă! Că Mă voi Ridica şi Mă voi Preaslăvi şi voi înălţa întru Mărire, neîncetat, ca un Dumnezeu, pe cei ce cu credinţă şi cu dragoste te măresc pe tine.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Pentru ce te tânguieşti, făp­tură, văzând pe Cruce şi în mormânt pe Vistierul vieţii şi Dumnezeu? Că Se va Ridica Strălucitor, înnoindu-te pe tine, cu Învierea cea de a treia zi, Ia­dul surpând şi împreună ridi­când pe cei morţi care Îl laudă pe Dânsul.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Pentru ce te tânguieşti, făp­tură, văzând pe Cruce şi în mormânt pe Vistierul vieţii şi Dumnezeu? Că Se va Ridica Strălucitor, înnoindu-te pe tine, cu Învierea cea de a treia zi, Ia­dul surpând şi împreună ridi­când pe cei morţi care Îl laudă pe Dânsul.

Canon de rugăciune către Sfinţii 10 Mucenici din Creta

Troparul Sfinţilor 10 Mucenici din Creta, glasul al 3-lea:

Creta cea mult minunată să o cinstim, că a înflorit flori cin­stite, pe mărgăritarele lui Hristos, stâlpările mucenicilor. Că zece sunt la număr, ferici­ţii şi toată mulţimea demonilor au ruşinat. Pentru aceasta şi cununi au luat mucenicii lui Hristos, cei cu sufletul răbdător.

Cântarea 1, glasul al 3-lea. Irmos: Să cântăm Domnului...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Să cântăm Domnului, Cel Ce a unit pe sfinţii mu­cenici prin credinţa cea fără de prihană, i-a într-armat pe dân­şii într-o nădejde împotriva vrăjmaşului celui începător de rele şi i-a strâns pe ei toţi cu legătura dragostei.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Stelele cele nerătăcitoare ale Soarelui Celui Înţelegător, ca unele ce au luminat de la Ră­sărit, au mers înainte pe calea stelei lui Hristos, Celui Ce S-a născut, aducând luminată prăznuirea lor ca pe o sărbătoare înaintea Naşterii lui Hristos.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Magii cei din Persia au adus daruri lui Hristos, Celui Ce S-a născut în Betleem; iar purtă­torii de biruinţă aduc acum Celui Născut jertfă de înainteprăznuire sângiuirile ca smirnă, credinţa ca aur şi sufletele ca tămâie.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu credinţa Sfântului Teodul şi cu dragostea Mucenicului Zotic, unite cu Sfinţii cu Pompie şi Satornin, împreună s-au încununat şi Mucenicii Evpor, Agatopus, Ghelasie, Evarest şi Evnichian, şi cu ei Sfântul Vasilid cel împreună luptător.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh (a Preasfintei Treimi).
Fiinţa Cea mai presus de în­ţelegere şi Neîmpărţită, este Lăudată în Trei Ipostasuri ose­bite şi într-O Dumnezeire Nea­mestecată şi Nedespărţită. Că Aceasta este şi se numeşte Treime şi Unime, Neamestecată şi Nedespărţită.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

În Betleem Se naşte şi Edenul deschide Domnul, Care S-a născut din Fecioara, în chip de netâlcuit. Ieslea şi peştera se gătesc pentru Ziditorul. Magii îşi pregătesc darurile pentru Stăpânul Dumnezeu; şi steaua mai înainte propovăduieşte Lumina.



Cântarea a 3-a. Irmos: Întăritu-s-a inima mea...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Dus-au până la capăt lup­ta lor vitejii purtători de biruinţă ai lui Hristos, biruind trufia prigonitorilor.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Luminătorii cei înţelepţi ai Bisericii, străfulgerând strălu­ciri cuvântătoare, luminează orbirea inimilor noastre.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Doamne, Cel Ce ai întărit pe Sfinţi a răbda fără frică dure­rile, izbăveşte de primejdii şi de nevoi pe cei ce Te laudă pe Tine.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh (a Preasfintei Treimi).

Cu Serafimii să lăudăm Preasfânta Trei­me, strigând neîncetat îm­preună cu îngerii: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeule, Treime şi Unime.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Primind în pântecele tău pe Unul din Treime, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, L-ai născut în chip de netâlcuit, pre­cum El Singur ştie.

Irmosul:

Întăritu-s-a inima mea în­tru Domnul, înălţatu-s-a fruntea mea întru Dumnezeul meu, lărgitu-s-a gura mea împotriva vrăjmaşilor mei.

Cântarea a 4-a. Irmos: Auzit-am Glasul Tău...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Sosit-a pomenirea muceni­cilor cea mai înainte de prăznuire, care arată mai dina­inte Sărbătoarea Naşterii Mân­tuitorului.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Pomenirea mucenicilor cea de peste an a arătat mai dinainte ajunul arătării Mântuitorului.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Aprinsu-s-a făclia cea cu zece lumini a purtătorilor de biru­inţe, mai înainte vestind steaua lui Hristos, Care S-a născut.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mai curaţi decât aurul în cuptor s-au arătat Sfinţii în cupto­rul durerilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Maică Preacurată, Binecu­vântată Fecioară, păzeşte de toată nevoia pe cei ce te laudă pe tine.

Cântarea a 5-a. Irmos: Pacea Ta dă-ne-o nouă...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Mucenicii cu lupta cinsti­tei lor mărturisiri, pro­povăduiesc în lume pe Hristos, Soarele Cel din Soare, Care ni S-a ivit nouă cu Trup, din Fecioară.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Mlădiţe ale Sfinţilor Tit şi ale lui Carp v-aţi arătat, mucenicilor, ca cei ce aţi odrăslit din sădirea Sfântului Pavel, aducând lui Hristos, de pe buzele voastre, roade de mărturisiri.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Slujitori ai păcii şi vrăjmaşi ai războinicilor, sfinţilor mu­cenici, cu rugăciunile voastre cereţi să ni se dea tuturor pace şi izbăvire de răutăţi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca într-un război de noapte luptându-se Biserica lui Hristos, v-aţi arătat celor de pe pământ ca nişte luminători străluciţi, alungând noaptea necunoştinţei, cu lumina minunilor voastre.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Răsărit-a în Betleem Hristos, Lumina tuturor, din Maică Fecioară, Strălucind în lume Lumina; şi ca ziua Străluceşte credincioşilor, ca şi steaua, magilor.

Cântarea a 6-a. Irmos: Pe cei ce au ajuns...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Magii Ţi-au adus Ţie da­ruri şi mucenicii sângiuirile, Celui Ce Te-ai născut pe pământ din Fecioară, în cetatea lui David; şi pătimind strigau: mântuieşte-ne Mân­tuitorule, precum ai mântuit pe Proorocul Iona din fiara mării.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Tirania vrăjmaşului învolburându-se ca o mare împotriva mărturisirii lui Hristos, pătimitorii au stat împotriva ei ca nişte limanuri liniştite, păstrându-şi credinţa ca pe o corabie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Îndrăzneala Sfântului Teodul a făcut şi mai tare bărbăţia cea de o râvnă a vitejilor celor îm­preună cu el. Pentru aceasta şi strigau: mântuieşte Mântuito­rule, pe cei ce se închină Împărăţiei Tale.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

La Betleem s-a arătat o stea, povăţuind pe cei ce aduceau din Persia daruri lui Hristos, Celui Născut din Fecioară Maică. Acestuia se închină toată făptura şi ca pe Dumnezeu Îl laudă şi-L slăveşte.

Irmosul:

Pe cei ce au ajuns la sfâr­şitul veacurilor, Iubitorule de oameni şi de întreitele valuri ale ispitelor sunt ameninţaţi să piară, să nu-i treci cu vederea pe cei ce strigă: mântuieşte-ne Mântuitorule, precum ai mântuit din fiara mării pe Proorocul Iona.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Ca un Luceafăr a strălucit cinstita pătimire a mucenicilor, care mai înainte ne-a arătat, în chip luminat, pe Cel Născut în peşteră; pe Care Fecioara L-a născut fără de sămânţă.

Cântarea a 7-a. Irmos: Cei trei tineri în cuptor...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Sosit-a pomenirea muceni­cilor, propovăduind ziua cea de Naştere a Mântuitorului; şi cu nevoinţele lor pentru noi începe Praznicul Împărătesc.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Neplecându-şi genunchii la idoli, mucenicii au fost ispitiţi cu focul chinurilor, strigând cu credinţă: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

În mijlocul locului de chinuri primejduindu-se mucenicii, purtătorii de cununi, laolaltă cu tinerii dănţuiesc, strigând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Păstorii împreună cu filosofii privind steaua, teologhisesc pe pământ împreună cu Îngerii pe Cel Ce în chip de Netâlcuit S-a Născut din tine, Născătoare de Dumnezeu Marie, pentru a ne mântui pe noi.

Cântarea a 8-a. Irmos: Pe Cel Ce S-a pogorât în văpaie...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Au stat împotriva limbilor de foc şi a morţii cei zece mucenici şi au smuls biruinţa împotriva păgânătăţii şi îm­părăţesc întru Împărăţia lui Hristos.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Aprigii ostaşi împodobitu-s-au cu răsplata cântărilor de biru­inţă, luând cu bărbăţie asupra lor într-armarea lui Hristos, îm­potriva celor nevăzuţi şi împo­triva stăpânitorului lumii.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Turnuri neclintite ale dreptei credinţe, alese limanuri pentru cei prinşi în furtună, rugaţi-vă neîncetat pentru toată zidirea, pentru creştini şi pentru pacea lumii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Împreună ne închinăm Tată­lui şi Fiului şi Sfântului Duh, Unime în Treime; şi împreună cu Îngerii strigăm, din gurile noastre cele de lut: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, în Treime.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Născătoare de Dumnezeu, zămislind Dumnezeieşte din Sfântul Duh, ai născut, Întrupându-Se întreg din tine, pe Unul din Treime şi ai rămas Fecioară, precum ai fost mai înainte de naştere.

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne în­chinăm Domnului cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Irmosul:

Pe Cel Ce S-a pogorât în văpaie la tinerii evrei şi cu Putere Dumnezeiască S-a arătat, pe Domnul, preoţi binecuvântaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a. Irmos: Pe Tine, Izvorul Cel...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Comorile cele înţelegă­toare ale Domnului, cele ce pe mulţi adună, care izvo­răsc arătările lui Hristos şi mulţimea minunilor lor, să fie lăudate astăzi.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ajutătorii cei statornici ai credincioşilor, apărătorii Trei­mii şi turnurile cele neclintite ale credinţei, rugaţi-vă pentru noi, purtătorilor de biruinţă, ca să ne mântuim.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ceata cea sfântă a muceni­cilor Tăi, se roagă pentru noi Ţie Sfântă Treime, să se dă­ruiască nouă pace în vecii ve­cilor. Amin!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Betleemul deschide mai dina­inte Edenul şi Cel Ce vine din tine, Întrupându-Se mai presus de fire, înnoieşte cu totul peAdam. Pe Acesta roagă-L, Năs­cătoare de Dumnezeu, să ne mântuiască pe noi.

Irmosul:

Pe Tine, Izvorul Cel Nemu­ritor, Care prin Sfinţi dai tămăduiri neamului omenesc, Te slăvim, Hristoase, că mântuieşti sufletele noastre.

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule...

Ocrotitorii cei luminaţi şi cinstiţi ai Cretei, tare pătimind, au pus pe fugă, cu credinţă, pe şarpele, începătorul răutăţii şi după Lege au fost încununaţi. Prăznuind astăzi pomenirea lor vrednică de laudă, slăvim cu mare glas pe Domnul tuturor.

Canonul de rugăciune la Sfântul Nicolae al Mirelor Lichiei