DREAPTA CREDINŢĂ
Sa stiti ca radacina si viata poporului nostru, inaintea lui Dumnezeu, este
credinta cea dreapta in Hristos, adica Ortodoxia. Noi ne-am increstinat de
aproape doua mii de ani, din timpul Sfantului Apostol Andrei.
Colonistii romani, carora le-au predicat Sfintii Apostoli Petru si Pavel la
Roma si cei din Grecia, cand au venit aici cu legiunile romane, au adus
credinta ortodoxa. Eram daci pe atunci; stramosii nostri dacii si romanii, de
la care am ramas noi romanii. De atunci, de cand am primit sfanta si dreapta
credinta in Dumnezeu, poporul nostru a avut viata. Pana atunci a fost mort;
numai cu trupul era viu, iar cu sufletul era mort. Viata poporului roman este
dreapta credinta in Iisus Hristos. Bagati de seama ! Ca popor crestin de doua
mii de ani de cand suntem noi, am avut toata administratia noastra si toata
traditia noastra sfanta. Sa tinem cu tarie la credinta Ortodoxa.
Ati vazut dumneavoastra, de la primii voievozi crestini ai romanilor, de cand
sunt cele trei Tari Romane, Moldova, Muntenia si Ardealul, toti au fost
crestini ortodocsi.
Ati vazut pe Mihai Viteazul ? Mama lui a fost calugarita. Du-te la Manastirea
Cozia si vei vedea langa Mircea cel Batran, care a intemeiat aceasta manastire
ca-i inmormantata acolo, o lespede de piatra pe care scrie : " Aici
odihneste Monahia Teofana, mama lui Mihai Viteazul ". Ai auzit ? El domn
peste trei principate si mama lui calugarita. Apoi si Stefan cel Mare. Du-te la
Manastirea Probota, unde este ingropat Petru Rares, facuta de el. Vei vedea
langa dansul scris : " Aici odihneste roaba lui Dumnezeu, Monahia Maria
Oltea, mama lui Stefan cel Mare ". Ei domni si mamele lor calugarite !
Vedeti voi cata unire era intre credinta si conducere atunci ? Cel ce conducea
tara avea mama calugarita si frate calugar. Asa trebuie sa murim !
Au cunoscut ca totul este desertaciune. Da, erau adevarati domni. Oricat ar fi,
viata asta este umbra si vis ! Este o scurta trecere ! Dar eu cand mor, ma duc
la o viata care nu are sfarsit. Cine are sa se roage pentru mine ? Asa cugetau
inaintasii.
Ai vazut ca toti isi faceau cate o manastire si mormant in manastire ? Fericiti
si de trei ori fericiti au fost domnii nostri ortodocsi : Stefan cel Mare si
Sfant, la Putna; Ieremia Movila si Gheorghe Movila, la Sucevita; Petru Rares,
la Probota; Lapusneanu, la Slatina; Alexandru cel Bun, la Bistrita; Mircea cel
Batran, la Cozia. Ai auzit unde era inima lor ? Unde este inima ta, acolo va
fi si comoara ta. Pentru aceea au facut ei manastiri, ca sa fie pomeniti
sute de ani la Sfanta Liturghie.
Stefan cel Mare n-a fost baptist ! Mircea cel Batran n-a fost evanghelist sau
adventist ! Alexandru cel Bun n-a fost martorul lui Iehova; nebunii astia care
au iesit acum. Nici o secta nu exista in tara noastra pe atunci. Acestia vin
din strainatate, platiti de masoni, sa ne strice dreapta credinta si originea
noastra si radacina noastra de popor ortodox.
Ce spune Sfantul Efrem Sirul ? " Cu omul eretic sa nu vorbesti, in casa sa
nu-l primesti, la masa sa nu stai cu dansul, buna ziua sa nu-i dai ".
Acestia sunt inaintemergatorii lui Antihrist. ca Mantuitorul a spus la Efeseni,
prin Apostolul Pavel : Biserica este Trupul lui Hristos, iar cap al
Bisericii este Hristos. Fiecare sectar care s-a despartit de Biserica, s-a
despartit de Hristos. Este om al satanei.
Evanghelia spune : In vremea de apoi vor iesi hristosi mincinosi si pe multi
vor insela. Paziti-va de sectari, care dau brosuri prin trenuri, prin gari
si prin cutiile de posta si unde vad oameni, dau gratuit otrava lor. cand vei
vedea o carte ca nu are aprobarea Sfantului Sinod si nu are cruce pe ea, da-o
pe foc, chiar Biblie daca este ! Daca-i sectara si scrie sa nu va mai inchinati
la icoane, da-o pe foc ! Nici un pacat nu ai ! Aceasta este otrava semanata de
inaintemergatorii lui Antihrist. Toate sunt otrava.
Sa tineti credinta pe care ati supt-o de la piepturile maicilor voastre ! Sa
tineti credinta pe care o avem de doua mii de ani ! Nu va luati dupa slugile
satanei, care vin din Apus cu milioane de dolari. Ei cumpara pe cei prosti si
nelamuriti in credinta, sa rupa unitatea si sufletul poporului roman si vor sa
faca cele mai mari erezii si nebunii in tara asta.
Paziti-va de nebunii acestia ! Au case de rugaciuni, dar acolo-i casa satanei.
Unde nu sunt preoti si arhierei, nu este Hristos. Ca Mantuitorul a spus asa la
Apostoli : Luati Duh Sfant ! Carora le veti ierta pacatele, iertate vor fi.
Iar carora le veti tine, tinute vor fi.Nu la sectari le-a spus acestea, ci
la Apostoli, la episcopi si la preoti. Caci Apostolii, prin punerea mainilor si
prin succesiunea apostolica, au dat darul Duhului Sfant la toti preotii din
lume, prin hirotonii.
Deci, bagati de seama, ca sectarii nu au ierarhie canonica; n-au pe Duhul Sfant
in ei; n-au cele sapte Sfinte Taie, nu cinstesc pe maica Domnului si Sfanta
Cruce si nu au mantuire. Auzi ce spune Apostolul Pavel ? Luati aminte de voi
si de turma voastra, intru care v-a pus pe voi Duhul Sfant pastori, zice la
preoti si la arhierei.
Celor doisprezece Apostoli, pe care i-a ales Hristos, cand S-a inaltat la cer,
le-a spus : Stati in Ierusalim pana va veti imbraca cu putere de sus !Si
la Duminica Mare, dupa zece zile, a venit peste ei Duhul Sfant de sus, in chip
de limbi de foc. Pe urma, vorbeau toate limbile de sub cer. Si dupa ce i-a
imbracat cu putere de sus, i-a trimis, zicand : Mergand, propovaduiti
Evanghelia la toata lumea, botezandu-i pe ei in numele Tatalui si al Fiului si
al Sfantului Duh. Cel ce va crede si se va boteza, se va mantui, iar cine nu,
se va osandi. Deci, Biserica lui Hristos are ierarhie canonica, Duhul Sfant
este in Biserica si cap al Bisericii este Hristos. Toti sectarii care s-au rupt
de Hristos si nu merg la Biserica, sunt fiii lui Antihrist si inaintemergatorii
satanei. Sa nu va luati dupa ei ! Sa nu spuneti ca nu v-am aratat adevarul !
Sa tinem credinta noastra pe care au tinut-o toti voievozii nostri si toti
protoparintii nostri si toti romanii cei adevarati. Daca vrei sa fii fiu
adevarat al lui Hristos si al Tarii Romanesti, sa tii credinta cea dreapta,
ortodoxa, care o tinem de doua mii de ani. Daca nu, nu esti fiu al lui Hristos
si al Bisericii, si esti strain de neamul romanesc. Nu poti fi cetatean crestin
si roman, daca nu ai dreapta credinta in Hristos. Esti strain. Nu esti fiu al
tarii. Ca fiu adevarat al Romaniei este cel care-i ortodox, pentru ca Biserica
Ortodoxa predomina in tara noastra de doua mii de ani. Iar
pe cei care-s sectari sa nu-i primim in casele noastre.
Iar cei care au confesiuni
aprobate de stat, cum sunt catolicii si lipovenii, treaba lor. Aceia sunt cu
credinta lor. Dar acestia care s-au rupt din Biserica Ortodoxa si s-au facut
sectari, nu sunt fii adevarati ai tarii noastre, nici ai Bisericii, ci sunt
inaintemergatori ai satanei. Asa sa stiti. Sunt prooroci mincinosi care vor sa
va rupa credinta si sa duca la pierzare, poporul nostru bland. Tineti dreapta
credinta si nu ascultati de ei!
Tara noastra romaneasca a fost ortodoxa dintotdeaunua si trebuie sa tina linia
Ortodoxiei. Ortodocsi ne-am nascut de la origine, de la colonizarea Daciei,
ortodocsi am trait timp de doua mii de ani si ortodocsi trebuie sa stam pana la
moarte. Asta este adevarata credinta ortodoxa a Romaniei. Nu primiti nimic din
afara, ca toti vor sa ne strice unitatea neamului, a credintei si a Bisericii. Toti acestia sunt vrajmasii Crucii lui Hristos.
Noi, dintru începutul plămădirii
acestui neam, aşa ne ştim, români şi creştini ortodocşi. Aşa ne-am născut şi avem datoria să
păstrăm curat şi deplin ce am moştenit de la străbuni, ca de la Dumnezeu. Dar
noi, obşte ortodoxă română, să nu uităm niciodată evlavia, râvna şi jertfa
domnitorilor, strămoşilor şi părinţilor noştri, cu care ei au apărat de-a
lungul aproape a două mii de ani, patria şi această credinţă care le-au fost
date drept sfântă moştenire de la Domnul nostru Iisus Hristos, prin Duhul Sfânt
în Biserica Sa dreptmăritoare.Nu vrem să stricăm
liniştea nimănui în cele ale conştiinţei, dar nici nu vrem a ne depărta şi a
părăsi moştenirea străbună în care noi simţim că stă unitatea adâncă a neamului
nostru.Pentru noi, patria
şi ortodoxia sunt "grădina Raiului" dată nouă de Dumnezeu să
"lucrăm în ea şi să o păzim" (Facere 2,15) cu sfinţenie.Să ştiţi că nu
toată credinţa în Dumnezeu este bună. Auzi ce spune marele Apostol Pavel: Fiule
Timotei, sfătuieşte pe creştini să fie sănătoşi în credinţă. Poate să
creadă cineva în Dumnezeu şi credinţa lui să nu-i aducă nici un folos, dacă nu
crede cum mărturiseşte Biserica, adică credinţa adevarată Ortodoxă. Şi dracii
cred în Dumnezeu! Nu spune Apostolul Iacob (cap. 2,19) că şi demonii cred şi
se cutremură? Dar la ce le foloseşte diavolilor credinţa, dacă ei nu fac
voia lui Dumnezeu?Primul fel de
credinţă este credinţa dreaptă, adică ortodoxă, singura care este
lucrătoare şi mântuitoare.Apoi este credinţa
schismatică. Schismatici sunt acei cu stilul vechi de la noi. Ei au
credinţa ortodoxă, exact ca noi, dar fiindcă nu ascultă de Biserică, se numesc
dezbinaţi de Biserică. Sunt afurisiţi de Biserică, până vin şi se întorc
înapoi, să asculte de Sfântul Sinod.Credinţa
schismatică este şi credinţa catolică, care înseamnă universală, dar nu mai
este dreaptă, adică ortodoxă, căci au schimbat unele dogme stabilite de Sfinţii
Apostoli şi Sfinţii Părinţi la cele şapte Sinoade Ecumenice. Din această cauza
ei s-au rupt de credinţa şi de crezul ortodox şi cred în Papa.Apoi este credinţa
eretică. Şi sectarii cred, dar asta este credinţă eretică. Dacă cineva
strâmbă credinţa ortodoxă, ea nu mai este dreaptă şi nu-i plăcută lui Dumnezeu.
Că marele Apostol Pavel spune aşa: Pace peste cei ce vor umbla cu dreptarul
acesta - adică cu dreapta credinţă -, şi peste toţi aleşii lui Dumnezeu.
Şi iar zice: Fiule Timotei ,luptă-te ca un bun ostaş al lui Iisus Hristos,
că cine nu se luptă după lege, nu se încununează (2 Timotei 2, 5).Deci este o luptă
şi o credinţă lucrătoare, când se face după legea lui Dumnezeu. Aceasta este
credinţa dreaptă. Iar dacă nu-i credinţa dreaptă, aceea este credinţă eretică
sau schismatică sau strâmbă, adică cu abatere de la dreapta credinţă ortodoxă.Protestanţii zic
"Sola Fide", mântuirea numai prin credinţă. Omul se mântuieşte numai
prin credinţă, fără fapte, zic ei. Oare nu auzi ce spune Apostolul Iacob? Credinţa
fără fapte este moartă (cap. 2, 20) precum şi faptele fără credinţă.
Deci credinţa care nu este unită cu faptele bune nu este mântuitoare; căci şi
diavolii cred, dar nu fac voia lui Dumnezeu.Aţi auzit ce spune
marele Apostol Pavel? Acea credinţă este mântuitoare, care se lucrează prin
dragoste. Credinţă cunoscătoare au şi dracii, iar credinţa lucrătoare o au
numai creştinii cei buni. Credinţa care este împodobită şi îmbrăcată cu
fapte bune este credinţă lucrătoare, care aduce mântuire sufletului. Numai
credinţa care se lucrează prin dragoste, numită credinţă ortodoxă lucrătoare,
îl poate mântui pe om.Deci, să nu vă
înşelaţi cu ideile sectarilor, care vin din sânul Bisericii Protestante, care
zic că numai credinţa, adică "Sola Fide", ajunge pentru mântuire, şi
ca pot să-şi facă de cap, că n-au nevoie de sfat. Sau "Sola Graţia",
care înseamnă mântuirea prin har. Nu este adevărat!A zis Apostolul: În dar suntem
mântuiţi? Da. Dar acelaşi apostol care a spus aceasta, a spus şi: Toţi
vom sta în faţa divanului lui Iisus Hristos, ca să luăm fiecare după cum a
lucrat, după faptele lui. Ai auzit că cere fapte?Şi Mântuitorul spune în Evanghelie: Când
va şedea Fiul Omului pe scaunul slavei Sale... şi va răsplăti fiecăruia după
faptele lui; şi în psalmul 61 zice: Că Tu vei răsplăti fiecăruia după
faptele lui. Auzi ce le spune lor Hristos? Toată fapta bună sau rea, o va trage
Dumnezeu la judecată. Şi în multe părţi ale Scripturii veţi găsi aceasta.
Deci, numai credinţa dreaptă este mântuitoare, dacă este unită cu faptele.Auzi ce spune
Sfântul Apostol Iacob: Dacă ar veni cineva la voi şi ar fi goi şi lipsiţi de
hrana cea de toate zilele şi v-ar cere ajutor, şi le-ai zice: Du-te, frate!
Mergi în pace! Dumnezeu să te hrănească; Dumnezeu să te facă sănătos, Dumnezeu
să te primească, dar nu i-ai dat nimic, care ar fi folosul? (Iacob 2,
14-17). Ferească Dumnezeu! Dumnezeu putea să-l miluiască fără să-l trimită la
tine. Dar l-a trimis la tine să vadă dragostea ta; să vadă credinţa ta; că tu
vrei să-l ajuţi, să-l hrăneşti, să-l primeşti ca pe un străin în casa ta şi
să-l adăpi.Deci, credinţa
ortodoxă unită cu fapta bună este credinţa mântuitoare. Iar acea credinţă în
care nu-ţi pasă de durerea aproapelui tău, este credinţa stearpă, nelucrătoare
şi nu aduce mântuire, căci credinţa fără fapte este moartă.
Credinţa mozaică, este credinţa evreilor
primită prin proorocul Moise. Ei nu cred în Iisus Hristos, Mântuitorul lumii,
refuzând Legea cea Nouă adusă de El şi de aceea prigonesc pe creştini.Altă credinţă este credinţa
păgână, a celor ce nu cred în adevăratul Dumnezeu. Cele mai mari religii
păgâne sunt: mahomedanismul, budismul, brahmanismul, parsismul, hinduismul,
şintoismul etc. Ei se închină la alţi Dumnezei, care sunt idoli sau diavoli. Ce
zice psalmistul David? Idolii păgânilor sunt argint şi aur, lucruri făcute
de mâini omeneşti; gură au şi nu vor grăi . .. şi celelalte. Deci, cine
crede în alţi dumnezei şi nu se închină Dumnezeului Celui în Treime, Tatălui şi
Fiului şi Sfântului Duh, Dumnezeu care a făcut cerul şi pământul, acela are
credinţă păgână.Credinţa creştină
poate fi uneori superstiţioasă, alteori fanatică. Oamenii care cred în
vrăjitorii, în descântece, în vise, în vedenii şi alte năluciri, aceştia sunt
oameni superstiţioşi şi au credinţa bolnavă sau stricată.N-ai văzut ce spune
Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah, la capitolul 34? Precum este
cel ce aleargă dupaăvânt şi vrea să prindă umbra sa, aşa este omul care crede
în vise. Că pe multţ visele i-au înşelat sş au căzut cei care au nădăjduit în
vise. Cel ce crede în vise este asemenea celui ce merge la vrăjitori.Dar ce este
credinţa fanatică? Credinţa care
nu are la bază dreapta socoteală. Are un elan în toate: posteşte prea mult, se
nevoieşte prea mult, o ia straşnic cu postul, cu milostenia, cu lepădarea de
sine, cu metaniile şi n-are un bilanţ, n-are o dreaptă socoteală. Vorba
proverbului: "N-o lua lată, că rămâne negrăpată!"Credinţa fanatică ştii cum este? Cum
ai încărca o maşină cu fel de fel de bunătăţi şi pe urmă i-ai da drumul la o
vale mare fără frână. Se duce şi unde ajunge, se răstoarnă. Gata! Aşa-i
credinţa fanatică.Nu aşa! Toată fapta bună trebuie s-o
conducă dreapta credinţă în Iisus Hristos şi dreapta socoteală sau cumpăna
dreaptă. Dumnezeiasca
Scriptură zice: "Nu te abate nici la dreapta nici la stânga. Calea de
mijloc este cale împărătească". Deci, este o credinţă care nu are
echilibru, o credinţă fără dreapta socoteală se numeşte fanatică. O ia într-o
parte şi mai încolo se răstoarnă.Părintele Cleopa