venerdì 11 marzo 2016

Icoana Maicii Domnului din Lida 26 iunie, 12 martie



Viața Sfântului Cuvios Teofan Mărturisitorul 12 martie



Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Teofan Mărturisitorul din Singriana 12 Martie



Rugăciune la Împărtăşanie, a Sfântului Simeon Noul Teolog (1,2,3)​ 12 Martie



Viața Sfântului Mucenic Talu 11 martie




Viața Sfântului Cuvios Simeon Noul Teolog 12 martie


Viața Sfântului Sfințit Mucenic Pionie, preotul din Smirna


Viața Sfântului Mucenic Trofim 11martie



Viața Sfântului Ierarh Sofronie, Patriarhul Ierusalimului



domenica 6 marzo 2016

Canon de rugăciune către Sfinţii Sfinţiţi Mucenici Efrem Episcopul Tomisului, Vasilevs, Evghenie, Agatodor, Capiton, Elpidie şi Eterie şi către cei împreună cu dânşii, Episcopii din Cherson 7 Martie




Viața Sfinților Mucenici Episcopi din Cherson: Vasile, Efrem, Evghenie, Capiton, Agatodor, Elpidie și Eterie



Viața Sfântului Cuvios Pavel cel Simplu (cel Prost) 7 martie


Icoana Maicii Domnului din Moscova „Chezașa celor păcătoși”



Rugăciune la Icoana Maicii Domnului „Chezașa celor păcătoși”




Viața Sfântului Sfințit Mucenic Efrem, Episcopul Tomisului



Cei 42 de mucenici din Amoreea, purtători de chinuri 6 martie



lunedì 21 dicembre 2015

Sinaxar 21 Ianuarie

În această lună, în ziua a douăzeci şi una, pomenirea cuviosului nostru părinte Maxim Mărturisitorul.


Cuviosul părinte Maxim a trăit până în zilele răucredinciosului împărat Constans, care a împărăţit între anii 642-648. Constans a fost tatăl binecredinciosului împărat Constantin Pogonatul şi nepotul viteazului împărat Heraclie, cel care a biruit pe perşi, de unde a adus în spate crucea Domnului, de la Ctesifon până la Ierusalim, în anul 629, la 14 septembrie. Cuviosul Maxim fiind iscusit în treburile politice, învăţând şi meşteşugul bunei cârmuiri, şi cu fire bună şi minte dreaptă fiind împodobit, a ajuns la împăraţii cei dinainte sfătuitor împărătesc şi secretarul cel dintâi. Dar pentru că se răspândea părerea greşită şi vicleană a celor ce ziceau că Mântuitorul a avut numai o voinţă, înlăturând prin aceasta părere credinţa în cele două firi ale lui Hristos şi pentru că cei răucredincioşi răspândeau prin pieţe porunci greşite, care întăreau acest eres şi lipeau aceste porunci chiar înaintea bisericii celei mari, cuviosul Maxim neputând răbda să se pângărească şi el laolaltă cu toţi nelegiuiţii aceştia, părăsind dregătoriile lumeşti, n-a mai voit să locuiască în sălaşurile păcătoşilor, şi a mers la Mănăstirea din Hrisopoli, unde s-a călugărit şi a ajuns mai apoi egumen al mănăstirii. Aprinzându-se de dumnezeiască râvnă s-a dus la Roma cea veche, şi a înduplecat pe fericitul papă Martin, să strângă un sobor al locului aceluia şi să dea anatemei pe începătorii şi pe pricinuitorii acestui eres păgânesc, care susţineau că în Hristos este numai o singură voinţă. El a alcătuit multe scrieri pentru mustrarea şi ruşinarea celor ce credeau în acest eres, şi a scris cărţi doveditoare despre adevărul credinţei noastre, sprijinite pe Sfânta Scriptură, trimiţându-le pretutindeni în lume. Întorcându-se de la Roma, împreună cu cei doi Anastasie, ucenici ai lui, el a fost adus ca vinovat înaintea Senatului care împărtăşea împreună cu împăratul acelaşi eres. Şi în timp ce toţi se supuneau voinţei împăratului, numai el s-a ridicat împotrivă şi a îndemnat şi pe alţii să nu se supună, încredinţându-i prin scrisori să nu-şi schimbe credinţa lor. Din cauza aceasta a fost trimis la închisoare în Tracia şi stăruind în dreapta credinţă i s-a tăiat mâna şi limba. Din Tracia a fost trimis în exil în Lazichia, unde a trăit trei ani. Şi în plinătatea vârstei fiind, după o boala scurtă, a răposat în Domnul, în anul 662 şi a fost îngropat în Mănăstirea sfântului Arsenie, din acea ţară a Lazilor, făcând în toate zilele multe minuni. Din cei doi ucenici ai lui, celui mai vârstnic i s-a tăiat şi lui limba, şi a fost trimis într-o închisoare îndepărtată. Iar cel mai tânăr a fost trimis într-o cetate din Tracia, unde şi-a sfârşit viaţa.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului mucenic Neofit.

Acest sfânt mucenic a fost din Niceea Bitiniei, fiu de părinţi binecredincioşi, pe nume Teodor şi Florentina, în timpul împăratului Diocleţian. De la începutul vieţii sale a fost plin de darul lui Dumnezeu. Astfel pe când era abia de 9 ani şi învăţa carte cu alţi copii, făcea rugăciuni şi sporea minunat la învăţătură. Şi venea o porumbiţă de zbura în jurul patului lui, vorbind un grai omenesc. Întâmplându-se ca maica lui să moară, copilul a înviat-o prin rugăciunea sa.

Pornind apoi către muntele Olimpului, a intrat într-o peşteră, unde a fost călăuzit de porumbiţă. Gonind fiara care se găsea acolo, a locuit în peşteră, fiind hrănit de un înger. Când a fost în vârstă de 11 ani, din arătare dumnezeiască s-a coborât din munte, şi-a sărutat părinţii, a dat la săraci din avutul lor şi s-a întors în munte. La vârsta de 15 ani a stat înaintea guvernatorului Deciu, povăţuit fiind de îngeri. Aici, pentru îndrăzneala lui neaşteptată, întâi a fost supus la felurite chinuri, după care a fost omorât cu sabia de un barbar, care s-a repezit asupra lui.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Zosim, episcopul Siracuzei din insula Siciliei.

Acest cuvios părinte era din Sicilia, fiu de părinţi credincioşi, cucernici şi bogaţi, care aveau o moşie lângă mănăstirea sfintei Lucia fecioara. După ce Zosim s-a născut şi a fost înţărcat, a fost dăruit sfintei Lucia, împreună cu moşia. Şi vieţuind în mănăstire, a fost rânduit păzitor al raclei sfintei. Odată, ducându-se la părinţi, acasă, aceştia nu i-au îngăduit să stea cu ei, ci l-au trimis înapoi la locaşul sfintei, zicând că trebuie să stea acolo unde a fost dăruit. După treizeci de ani a ajuns egumen al mănăstirii, apoi a fost făcut episcop al cetăţii Siracuza, de Teodor, papa Romei. Şi păstorind bine turma cuvântătoare încredinţată lui şi pe mulţi întorcându-i de la necredinţă la credinţă şi de la răutate la bunătate, a adormit în pace, trăind cincizeci de ani.

Tot în această zi, pomenirea pătimirii sfinţilor mucenici Evghenie, Valerian, Candid şi Achila, care au mărturisit în Trapezunt.

Aceşti sfinţi mucenici au luptat muceniceşte pe vremea împăratului Diocleţian, a lui Maximian şi a lui Lisie Duca. Valerian, Candid şi Achila ascunzându-se în munţii Trapezuntei, Lisie i-a prins. Şi mărturisind ei pe Hristos, Lisie i-a exilat într-o mică cetate din ţinutul Lazichiei, numită Pitius. De acolo fiind aduşi la Trapezunt şi înfăţişaţi lui Lisie au fost supuşi la multe chinuri şi apoi au fost închişi. După câteva zile, prinzând şi pe Evghenie l-au bătut cu cruzime, apoi a fost dus împreună cu dregătorul în templul idolilor, unde sfântul rugându-se, au căzut toţi idolii şi s-au zdrobit ca praful. Pentru aceasta a fost şi el supus la chinuri. Apoi toţi sfinţii fiind băgaţi într-un cuptor aprins şi rămânând nevătămaţi, au fost omorâţi cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Irina în biserica închinată ei de lângă mare.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Agni.

Sfânta muceniţă Agni era din cetatea Romei şi se trăgea dintr-un neam strălucit. Viaţa ei se potrivea cu numele, căci era curată la suflet şi la trup. Multe femei mergeau la dânsa şi ea le învăţa cuvântul adevărului şi le îndemna să cunoască pe Hristos Dumnezeu şi Lui unuia să-I slujească. Purtarea ei ajungând la cunoştinţa cârmuitorului, a fost luată şi dusă înaintea lui, unde a fost silită să jertfească idolilor, spunându-i-se că dacă nu va jertfi va fi dusă în casa de desfrânare. Iar ea a zis: "Nici idolilor tăi nu voi jertfi, nici de desfrânare nu-mi pasă, căci cred cu hotărâre în Dumnezeul meu, Care mă va ajuta să scap din toate încercările". Acestea auzindu-le cârmuitorul cel nelegiuit, a chemat pe mai-marele casei de desfrânare şi i-a dat în seamă pe Agni cea curată, ca să o ducă, cu o singură îmbrăcăminte pe ea, în casa de batjocură.

După ce a ajuns în casa aceea a satanei, şi fiecare de acolo căuta să se apropie de ea ca să o batjocorească, nimeni nefiind împiedicat să se apropie de ea, ci, chiar mai mult, fiecăruia fiindu-i îngăduit să se apropie de ea fără teamă şi cu neruşinare. Cei ce se îndreptau spre ea amorţeau cu toţii şi tuturor li se tăia pofta, rămânând ca şi morţi. Atunci unul plin de trufie şi ca un cal turbat, după ce a batjocorit pe cei ce intraseră la sfânta şi rămăseseră amorţiţi, s-a apropiat cu multă obrăznicie de sfânta fecioară Agni, dar îndată a rămas fără suflare şi a căzut la pământ. După mai multă vreme, unul din cei de faţă a strigat, zicând: "Mare este credinţa creştinilor". Intrând şi ceilalţi, cu un glas au strigat cu toţii: "Mare este puterea lui Hristos". Cârmuitorul, auzind acestea, avea sfânta să i se înfăţişeze şi au adus de faţă şi pe cel mort. Apoi cârmuitorul i-a zis: "Spune, vicleană femeie, cum ai omorât pe acest tânăr?" Sfânta a răspuns: "Când ai poruncit să fiu batjocorită, pe cale, spre casa de desfrânare, s-a luat după mine, un tânăr îmbrăcat în alb, care a intrat în casă şi a stat lângă mine. Acesta a amorţit pofta tinerilor iar pe acesta care zace aici mort, care cu trufie şi îndrăzneală căuta să se atingă de mine, l-a adus în starea aceasta pe care o vezi". Cârmuitorul a zis: "Cine este acest tânăr îmbrăcat în alb?" Iar sfânta a răspuns: "Domnul şi Dumnezeul meu a trimis pe îngerul Său, ca să împiedice să fiu batjocorită". Cârmuitorul a zis iarăşi: "De voieşti să ne faci să credem că grăieşti adevărul, roagă-te Dumnezeului tău şi înviază-l". Atunci muceniţa, ridicând mâinile spre cer şi făcând rugăciuni, mortul îndată a înviat. Şi s-au spăimântat toţi de această minune preamărită şi însuşi cârmuitorul împreună cu ei a strigat: "Mare este puterea creştinilor şi cu adevărat mare este Dumnezeul acestei preacinstite femei". Dar unii dintre cei necredincioşi şi necuraţi au strigat către cârmuitor: "Omoar-o, că prin vrăji face lucrurile acestea care par minuni". Atunci cârmuitorul a poruncit ca sfânta să fie arsă în foc. Deci, aprinzând un foc mare, sfânta, s-a pecetluit în semnul sfintei cruci şi a intrat cu îndrăzneală în mijlocul focului şi cu rugăciunea pe buze a zburat către Domnul, lăsându-şi trupul în foc. După ce a contenit văpaia, unii creştini au luat pe ascuns sfintele ei moaşte şi cu cinste le-au îngropat, slăvind pe Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor patru mucenici din Tir, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Neofit, îngrijitorul Mănăstirii Vatopedului, care a auzit glasul Născătoarei de Dumnezeu, ieşind din gura sfintei ei icoane, şi care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Maxim Grecul.

Sfântul Maxim Grecul a fost fiul unui demnitar grec bogat din oraşul Arta (în Epir). El a primit o educaţie foarte bună. În tinereţe a călătorit mult şi a studiat limbile străine şi ştiinţele (i.e. disciplinele intelectuale) în Europa, la Pris, Florenţa şi Veneţia.

Întorcându-se în ţara natală, el a plecat la Muntele Athos, devenind călugăr la Mănăstirea Vatopedu. A studiat cu entuziasm manuscrisele vechi lăsate la Athos de împăraţii bizantini Andronicus Paleologul şi Ioan Cantacuzino (amândoi s-au călugărit).


În această perioadă, Prinţul Vasile al III-lea al Moscovei (1505-1533) a vrut să facă un inventar al manuscriselor greceşti şi al cărţilor mamei sale, Sofia Paleologhina, şi a cerut Protos-ului Sfântului Munte, egumenului Simeon, un translator. Sfântul Maxim a fost ales să meargă la Moscova fiindcă el studia încă din tinereţe cărţile vechi bisericeşti. Ajuns la Moscova, i s-a cerut să traducă în slavonă cărţile patristice şi liturgice, începând cu Psaltirea adnotată.

Sfântul Maxim a încercat să-şi îndeplinească sarcina, dar cum slavona nu era limba lui maternă, există anumite neconcordanţe în traducerile sale.

Mitropolitul Varlaam al Moscovei a apreciat foarte mult munca Sfântului Maxim, dar când Scaunul Moscovei a fost ocupat de Mitropolitul Daniel, situaţia s-a schimbat.

Noul Mitropolit i-a cerut Sfântului Maxim să traducă în slavonă Istoria Bisericii scrisă de Theodorit al Cyrului. Sfântul Maxim a refuzat categoric această însărcinare afirmând că "în această istorie sunt şi scrisori ale ereticului Arie şi acesta poate fi un pericol pentru cei mai puţin învăţaţi". Acest refuz a cauzat o ruptură între Maxim şi Mitropolit. În ciuda diferendelor ivite, Sfântul Maxim şi-a continuat munca de luminare spirituală a ruşilor. El a scris scrisori împotriva musulmanilor, catolicilor şi păgânilor. A tradus Comentariile Sfântului Ioan Hrisostomul la Evangheliile lui Matei şi Ioan. A scris şi câteva lucrări proprii.

Când marele Prinţ Vasile a vrut să divorţeze de soţia lui Solomonia din cauza neputinţei ei de a avea copii, neînfricatul Maxim i-a trimis acestuia lucrarea sa "Capitole instructive privind dreapta credinţă". În această lucrare îi arăta prinţului că nu trebuia să cedeze patimilor cărnii. Prinţul nu l-a iertat niciodată pentru această îndrăzneală şi l-a întemniţat pe Sfântul Maxim. Din acel moment, o etapă nouă, plină de multă suferinţă începe în viaţa monahului.

Greşelile de traducere din lucrările sale au fost privite ca deliberate şi intenţionate denaturări ale textului. A fost greu pentru el în închisoare, dar în suferinţele sale, el a câştigat mila Domnului. Un înger i s-a arătat zicându-i: "Îndură, Avvo! Prin această durere trecătoare vei fi eliberat de chinurile veşnice."

În închisoare, Bătrânul a scris cu cărbune pe perete un canon al Sfântului Duh, care şi în ziua de azi se citeşte în Biserică: "Aşa cum Israel a fost hrănit cu mană în pustie, la fel, Doamne, umple sufletul meu cu harul Tău prin care să slujesc întotdeauna Sfintei Treimi ..."

După şase ani, Sfântul maxim a fost eliberat şi trimis la Tver. Acolo atrăit sub supravegherea binevoitorului episcop Acacius care s-a purtat cu grijă faţă de nevinovatul suferind. Sfântul a scris atunci în autobiografia sa: "Cât am fost suferind în închisoare m-am consolat şi întărit cu răbdare." Şi încă câteva cuvinte din acest text viu: "Nici durerea, nici întristarea, dragă suflete, nu au fost pe nedrept, pentru că acestea a trebuit să le înduri spre binele tău."

Numai după 20 de ani petrecuţi la Tver, s-a hotărât că Sfântul Maxim poate fi eliberat şi-i poate fi ridicată excomunicarea. Sfântul Maxim, deja de 70 de ani, şi-a petrecut ultimii ani din viaţă în Lavra Sf. Treime-Serghiev. Deşi oprimarea şi munca grea şi-au lăsat urmele asupra sănătăţii sale, spiritul i-a rămas viu, iar el şi-a continuat munca. Împreună cu slujitorul şi ucenicul său, Nil, sfântul a tradus Psaltirea din greacă în slavonă.

Sfântul Maxim a trecut la cele veşnice pe 21 ianuarie 1556. A fost îngropat lângă zidul de nord-vest al bisericii Sfântului Duh din Lavra Sf. Treime-Serghiev. Multe minuni au avut loc la mormântul Sfântului Maxim. Un tropar şi un condac au fost compuse în cinstea sa. Sfântul Maxim este pictat într-o icoană din Sinaxarul sfinţilor din Radonezh (6 iulie).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


domenica 8 novembre 2015

Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil



Soborul Sfinților îngeri se prăznuiește de Biserică cu bună cinste după predaniile părinților insuflați de Dumnezeu, care au lepădat de mult credința cea rea a închinării de îngeri care era la eretici și la închinătorii de idoli. Căci încă în Legea Veche, când poporul ales s-a depărtat de la Dumnezeu, a început a se închina idolilor făcuți după asemănarea făpturilor văzute, câte sunt în cer, sus și pe pământ, jos. Atunci oamenii aduceau soarelui jertfă de închinăciune ca lui Dumnezeu, precum și lunii și stelelor, pe care le socoteau că au suflet viu.
Tot cu astfel de închinăciune și cu jertfe se închinau ei și îngerilor, despre care lucru se pomenește în cărțile împăraților, unde zice: „Se cade a aduce tămâie lui Baal și soarelui, lunii, planetelor și la toată puterea cerului, adică îngerilor, căci aceștia sunt ostașii cerești”. Acea credință rătăcită a închinării de îngeri se înmulțise și în zilele Sfinților Apostoli, pe care dezrădăcinând-o Sfântul Apostol Pavel, grăiește astfel în Epistola sa către Coloseni: „Nimeni să nu vă amăgească pe voi, vrând aceasta în smerita cugetare și în slujba îngerilor, învățând cele ce nu știu, în deșert fiind îngâmfat de gândirea trupului său și neținând capul (adică pe Hristos)”.

Căci erau în acea vreme oarecare eretici care, arătându-se smeriți și cu mândrie lăudându-se că urmează îngerilor prin înfrânare și prin viața lor cea curată, învățau a da asemenea închinăciune îngerilor ca și lui Dumnezeu. După aceea s-au ivit alții, care ziceau că îngerii sunt ziditori ai făpturii celei văzute mai presus și mai cinstiți decât Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ca niște ființe fără de trupuri; iar despre Mihail ziceau că este Dumnezeul evreilor. Apoi alții dându-se vrăjitoriilor, chemau pe diavoli și le slujeau lor, numindu-i pe ei îngeri.
Mai ales între coloseni, care erau sub Mitropolia Laodiceei, se înmulțise un asemenea eres; și de către mulți se săvârșea în taină păgâneasca închinare de îngeri, asemenea cu închinarea de idoli, pe care Soborul Sfinților Părinți din Laodiceea a blestemat-o, dând-o anatemei. Deci, blestemată și lepădată fiind credința rătăcită a închinării la îngeri, s-a legiuit dreapta credință și vrednica cinstire a prăznuirii sfinților îngeri, ca unor slujitori ai lui Dumnezeu și păzitori ai neamului omenesc.
Chiar și în Colose, unde la început se aducea închinăciune îngerilor, a început a se săvârși cu dreaptă mărire prăznuirea soborului îngeresc, zidindu-se biserici preafrumoase în numele Sfântului Arhanghel Mihail, căpetenia îngerilor. Astfel s-a zidit și în Hone o mărită și preafrumoasă biserică, în care însuși Sfântul Arhanghel Mihail s-a arătat Sfântului Arhip. Apoi s-a așezat a se prăznui soborul Sfinților îngeri în a opta zi a lunii noiembrie, care este a nouă după lună martie - ce este întâia de la zidirea lumii -, spre închipuirea numărului cetelor îngerești, în număr de nouă, pe care le-a numărat Sfântul Dionisie Areopagitul, ucenicul Sfântului Apostol Pavel. Căci, răpit fiind Sfântul Pavel până la al treilea cer și văzând acolo deosebirile cetelor sfinților îngeri, a spus aceasta și lui Dionisie, ca unui ucenic al său. Iar acele nouă cete sunt despărțite în trei ierarhii, care cuprind câte trei cete, cea mai de sus, cea de mijloc și cea mai de jos.
În cea dintâi ierarhie, mai sus și mai aproape de Preasfânta Treime, sunt Serafimii, Heruvimii și Scaunele. Cei care stau mai întâi înaintea Făcătorului și Ziditorului, sunt iubitorii de Dumnezeu Serafimi, cei cu câte șase aripi, precum a văzut Isaia proorocul, care a zis: Serafimii stau împrejurul Lui, având câte șase aripi. Ei sunt în chipul focului, precum scrie: Dumnezeul nostru este foc mistuitor. Scaunul Lui pară de foc, iar îmbrăcămintea slavei Domnului este ca focul. Și în alt loc zice: Cel ce faci pe îngerii tăi duhuri și pe slugile tale pară de foc. Ei aprind pe oameni cu focul dumnezeieștii iubiri, precum și numele lor îi arată, căci în limba evreiască serafim se tâlcuiește cel ce aprinde sau încălzește.

După Serafimi, stau înaintea lui Dumnezeu Celui Atoatevăzător, Care viețuiește în lumina cea neapropiată, înțelepții Heruvimi cei cu ochi mulți, care mai mult decât alte cete mai de jos, strălucesc totdeauna cu lumina înțelegerii și a cunoștinței lui Dumnezeu. Căci, fiind luminați în tainele lui Dumnezeu și ale științei adâncului înțelepciunii, luminează și pe alții, pentru care numele heruvim, în aceeași limbă evreiască, se tâlcuiește multă înțelegere sau revărsare de înțelepciune. Căci prin Heruvimi se revarsă înțelepciunea și se dă ochilor sufletești lumânare pentru vederea și cunoștința lui Dumnezeu.
Apoi, înaintea Celui ce șade pe scaun înalt, stau purtătorii de Dumnezeu - precum îi numește Sfântul Dionisie -, adică Scaunele; căci pe dânșii, ca pe niște scaune înțelegătoare, se odihnește Dumnezeu gânditor - precum scrie Sfântul Maxim Mărturisitorul. Iar purtători de Dumnezeu se înțeleg nu cu ființa, ci cu darul și cu slujirea; căci scrie Sfântul Vasile cel Mare că și trupul lui Hristos a fost purtător de Dumnezeu. Dar trupul Domnului era unit după ființă și după ipostas cu Însuși Dumnezeu Cuvântul, ca Cel ce purta pe Dumnezeu, după unire nedespărțită. Iar Scaunele se socotesc așa, nu după ființă, ci după darul cel dat pentru o slujire ca aceasta, odihnindu-se Dumnezeu pe ele; de aceea se zic purtătoare de Dumnezeu.

Deci, cu negrăit chip odihnindu-Se Dumnezeu pe dânsele, rânduiește judecățile Sale cele drepte, după cuvintele lui David: Șezut-ai pe scaun, Cel ce faci dreptatea. Pentru aceasta, strălucește în ele mai ales dreptatea judecăților lui Dumnezeu. Ei slujesc judecății lui Dumnezeu celei drepte și o preamăresc pe dânsa, revărsând puterea dreptei Sale judecăți peste scaunele judecătorilor acestora de jos, dând împăraților și stăpânitorilor, duhul dreptei judecăți.
În ierarhia cea de mijloc, la fel, sunt tot trei cete ale sfinților îngeri, Domniile, Puterile și Stăpâniile. Se numesc Domnii pentru că domnesc peste ceilalți îngeri care sunt sub dânșii și care, fiind slobozi și lepădând - după Dionisie - toată temerea de rob, de bunăvoie și cu bucurie slujesc neîncetat Domnului. Ei revarsă acestora de jos, adică oamenilor care sunt puși de Dumnezeu ca stăpânitori, puterea stăpânirii cu bună înțelegere și a iconomiei celei înțelepte, pentru ca să domnească bine și cu dreptate peste țările ce le sunt încredințate. Apoi învață a stăpâni simțirile, a smeri poftele, cele fără de rânduialăși patimile; iar pe trup îl face rob duhului, adică a domni peste voia sa și a fi mai presus de orice ispită.
Iar Puterile, umplându-se de dumnezeiasca putere, slujesc voii celei tari și puternice a Domnului Celui Preatare și Atotputernic, fără zăbavă și fără osteneală săvârșind slujba. Apoi fac minuni mari și același dar al facerii de minuni îl revarsă peste plăcuții lui Dumnezeu care sunt vrednici de acest dar, ca să tămăduiască toată durerea și să spună mai înainte cele viitoare. După aceea, sfintele Puteri ajută oamenilor ce se ostenesc și sunt însărcinați cu purtarea jugului cel pus asupra lor, în orice fel de ascultare, ca să fie puternici a împlini chemarea și a purta sarcina celor neputincioși. Ele întăresc pe tot omul cu răbdare, ca să nu deznădăjduiască în necazuri, ci să rabde cu tărie, cu mărime de suflet și cu bărbăție puternică, toate cele ce vin asupră-i și să mulțumească lui Dumnezeu cu smerenie, căci El toate le rânduiește spre folosul nostru.

Stăpâniile se numesc așa, pentru că au stăpânire peste diavoli, ca să potolească stăpânirea cea drăcească și să ne ferească de ispitele aduse de ei asupra oamenilor și a nu-i lăsa să vatăme pe cineva atât cât ar voi ei. Apoi întăresc pe nevoitorii cei buni în nevoințele și ostenelile lor cele duhovnicești, păzindu-i ca să nu piardă împărăția cerească. Iar celor ce se luptă cu patimile și cu poftele, le ajută în ceasul ispitei pentru a izgoni gândurile cele rele și asupririle vrăjmașului și a birui pe diavolul. Însă toate acestea le săvârșesc ei prin sfintele Începătorii, Arhangheli și Îngeri, după cum spune marele Dionisie Areopagitul, în capitolul 50, despre ierarhia cea din mijloc și după cum zice și Sfântul Maxim Mărturisitorul la tâlcuirea dumnezeieștilor nume: „Că aceasta este ierarhia cea mai de jos și mai aproape de noi”.

Asemenea și în ierarhia cea mai de jos, după cum s-a spus, sunt trei cete: Începătoriile, Arhanghelii și Îngerii.
Începătorii se numesc pentru că sunt mai mari peste îngerii cei mai de jos, rânduindu-i pe dânșii spre împlinirea dumnezeieștilor porunci. Lor le este încredințată îndreptarea a toată lumea și păzirea împărățiilor și a domniilor, a ținuturilor, a popoarelor, a neamurilor și a limbilor. Căci fiecare împărăție, neam și limbă are deosebit păzitor și îndreptător al întregii sale lături pe un înger dintr-această ceată cerească ce se zice Începătorie. Slujba acestei cete, după înțelegerea lui Grigorie, este a învăța pe oameni ca să dea cuviincioasă cinste la tot dregătorul, după vrednicia slujirii lui. Acești îngeri înalță pe cei vrednici la treptele ierarhiilor celor mai cinstite și-i povățuiesc pe dânșii ca să nu caute dregătoria pentru câștigul și chiverniseala lor, pentru iubirea de cinste și mărirea cea deșartă, ci pentru cinstea lui Dumnezeu și pentru creșterea și înmulțirea laudei Lui și pentru folosul celor de aproape, slujind de obște tuturor treburilor celor ce sunt sub stăpânirea lor.

Arhangheli se numesc cei mari și vestitori de bine, adică cei care vestesc tainele cele mari și preamărite și aceștia au slujbe, precum zice marele Dionisie, a descoperi proorociile, cunoștința voii lui Dumnezeu și înțelegerile pe care le primesc ei de la cetele cele mai de sus, pentru ca să vestească îngerilor celor mai de jos și printr-înșii oamenilor. Iar Sfântul Grigorie Dialogul zice: „Aceștia înmulțesc sfânta credință între oameni, luminând mintea lor cu lumina înțelegerii Sfintei Evanghelii, descoperindu-le tainele credinței celei drepte”.

Îngerii, în orânduielile cele cerești, sunt mai jos decât toate rânduielile și mai aproape de oameni. Aceștia vestesc oamenilor tainele lui Dumnezeu și voile Lui cele mai mici, povățuindu-i să viețuiască cu fapte bune și cu dreptate după Dumnezeu. Apoi sunt puși să ne păzească pe noi, pe fiecare credincios. Deci, pe cei ce suntem buni, ne țin ca să nu cădem, iar pe cei care cădem, ne ridică. Ei niciodată nu ne lasă, deși uneori greșim și sunt totdeauna gata a ne ajuta, numai să voim și noi.

Cu același nume se numesc toate cetele cele mai presus de cer, adică îngeri, cu toate că au și alte nume, după rânduiala și iconomia lui Dumnezeu și după numirile darului de la Dânsul, precum: Serafimi, Heruvimi, Scaune, și celelalte cete. Însă toți de obște se numesc îngeri, căci numele înger nu arată însăși natura lor, ci numai slujba. Deci, toți sunt îngeri pentru că toți slujesc lui Dumnezeu, după cele scrise: Au nu sunt toți duhuri slujitoare, ce se trimit spre slujire?

Numai slujbele lor sunt despărțite și nu-s la fel; ci fiecare ceată are slujbă rânduielii sale ce i se cuvine. Pentru că Preaînțeleptul Ziditor nu descoperă deopotrivă tuturor tainele dumnezeieștii Sale voințe, ci prin mijlocitori, adică prin cetele cele mai de sus, luminând pe cele mai de jos; arătându-le astfel voia Sa cea sfântă, le poruncesc să o îndeplinească, precum se vede arătat în cartea Proorocului Zaharia. Când îngerul vorbea cu proorocul, alt înger ieșea în întâmpinarea îngerului aceluia, poruncindu-i să meargă la prooroc și să-i vestească cele ce aveau să fie pentru Ierusalim. Astfel, se scrie: „Iar îngerul stătea grăind către mine și un alt înger ieșea în întâmpinarea sa și a zis către dânsul, grăind: Aleargă și spune tânărului aceluia - adică către proorocul Zaharia: Fără zid vor locui în Ierusalim, pentru mulțimea oamenilor și Eu voi fi lui, zice Domnul, zid de foc împrejur”.
La aceste cuvinte, Sfântul Grigorie zice: „Când înger către înger grăiește: „aleargă și spune către tânărul acela”, nu este îndoială că îngerii unul pe altul se trimit, adică cei mai de sus trimit pe cei mai de jos. Deci sunt mai mici cei trimiși și mai mari cei ce trimit”. La fel și în proorocia lui Daniil, se spune că un înger poruncește îngerului să-i spună proorocului vedenia. Deci, de aici este arătat că îngerii cetelor celor mai de jos se vestesc și se luminează de îngerii cetelor celor mai de sus despre dumnezeiasca voință a Făcătorului lor.

De aceea, în a opta zi a lunii noiembrie, care este a nouă după lună martie, când a fost creată lumea, Sfânta noastră Biserică luptătoare, căreia îi trebuie ajutor, prăznuiește cu cântări minunate soborul celor nouă cete ale sfinților îngeri. Toate aceste cete îngerești se vor aduna în ziua cea înfricoșată a judecății Domnului, care se socotește de dumnezeieștii învățători ai Bisericii, ziua a opta: după veacul acesta, va veni Fiul Omului, Judecătorul cel drept, întru slava Sa și toți sfinții Îngeri cu Dânsul, precum Domnul singur a zis în Evanghelia Sa: Și va trimite pe îngerii Săi cu glas de trâmbita și vor aduna pe aleșii Lui din cele patru vânturi, adică de la răsărit, de la apus, de la miazăzi și de la miazănoapte.

Deci atunci și pe noi, cei ce prăznuim soborul lor cu cinste, o! de ne-ar aduna în ceata aleșilor Domnului. Iar începătorii și voievozii tuturor acestor trei cete mai de jos, după Sfântul Maxim Mărturisitorul, sunt rânduiți de Dumnezeu Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, ca niște credincioși slujitori ai lui Dumnezeu, care în vremea căderii satanei, din pricina mândriei și a depărtării lui de la Dumnezeu, au adunat aceste trei cete și oști îngerești și arhanghelul Mihail a strigat cu mare glas: „Să luăm aminte! Să stăm bine, să stăm cu frică înaintea Celui ce ne-a făcut pe noi și să nu cugetăm cele potrivnice lui Dumnezeu. (Fiindcă dintre aceștia au fost și cei ce au căzut, și din îngeri luminați, s-au făcut diavoli întunecați, pentru mândria lor). Să luăm aminte ce au pătimit cei ce erau împreună cu noi zidiți și cum se împărtășeau cu noi din dumnezeiasca lumină. Să luăm aminte cum, îndată, din lumină s-au prefăcut în întuneric pentru mândria lor și din înălțime au fost aruncați jos în adânc. Să luăm aminte, cum a căzut din cer luceafărul cel ce răsărea dimineața și s-a sfărâmat pe pământ”.

Astfel grăind Arhanghelul Mihail către tot soborul îngeresc, a început cel ce stătea la locul cel dintii cu Serafimii, cu Heruvimii și cu toate cetele cerești, a slăvi pe Sfânta cea de o ființă și nedespărțită Treime, pe Unul Dumnezeu, cântând cu glas de prăznuire: Sfânt, sfânt, sfânt, Domnul Savaot, plin este cerul și pământul de mărirea Ta!
Deci această conglăsuire a sfinților îngeri s-a numit sobor îngeresc, adică luare aminte, o cugetare, o glăsuire, o unire; căci împreună și cu un glas slăvesc pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, pe Sfânta Treime, Căreia și noi cei de țarină să-I aducem mărire în veci. Amin.
Notă. Biserica, după credința noastră, se împarte în două: Biserica luptătoare, adică aceea care cuprinde pe credincioșii care sunt încă în viață și luptă împotriva tuturor relelor; și Biserica biruitoare sau triumfătoare, care cuprinde pe credincioșii care au trecut din viață și au biruit toate uneltirile cele rele, și împărățesc cu Domnul în Cer.

domenica 30 agosto 2015

Rugăciunea Sfântului Alexandru din Svir pentru toate zilele

Viața Sfântului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei



Rugăciunea Sfântului Alexandru din Svir către Maica Domnului

Sinaxar 30 August

În aceasta luna, în ziua a treizecea, pomenirea celor între sfinti Parintii nostri Alexandru, Ioan si Pavel cel Nou, patriarhii Constantinopolului.


Viaţa Sfântului Ierarh Ioan, Patriarhul Constantinopolului

Viața Sfântului Ierarh Ioan de la Râșca și Secu, Episcopul Romanului

Acatistul Sfântului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei

Acatistul Sfântului Ierarh Ioan de la Râşca şi Secu, Arhiepiscopul Romanului

Viața Sfântului Ierarh Alexandru, Patriarhul Constantinopolului