giovedì 9 luglio 2015

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț



Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnulu de la Mănăstirea Neamț este considerată cea mai veche și cea mai frumoasă icoană din țară. Este o icoană procesională, dar și o icoană protectoare, care a întărit credința creștin-ortodoxă a conducătorilor, monahilor și a credincioșilor din România. Icoana, aflată în Biserica „Înălțarea Domnului”, datează din anul 665 și a fost pictată în Lida, patria Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.



Rugăciune înaintea icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț

Pe stâlpul minţii noastre închipuie, cuvintele înţelepciunii cereşti, ceea ce eşti stâlpul rugăciunii care toată lumea o sprijineşti. Nu ne lipsi pe noi de ocrotirea ta de Maică, ceea ce eşti mângâierea celor împovăraţi de păcate, floarea tuturor darurilor cereşti, oglinda îngerilor, muntele cel înalt al desăvârşirii, rai tainic al fecioriei, Tabor înţelegător al tuturor virtuţilor, corabia mântuirii păcătoşilor, căruţa cea de foc a înţelepciunii, psalmul cel scris în cartea inimii, izvorul rugăciunii neîncetate, legătură a unirii noastre cu Dumnezeu.
Cu paşii gândurilor umilite ne apropiem de prea luminată icoana ta, noi, cei ce nu ştim a ne ruga din pricina împietririi inimii noastre. Izvorul rugăciunii tale să adape inima noastră cea lipsită de dulceaţa cuvântului dumnezeiesc. Ploaia milostivirii tale să înmoaie pământul cel împietrit al inimii noastre. Laudele împletite ție de serafimi să întraripeze inima noastră cu dorul cel dumnezeiesc. Suspinurile heruvimilor coborâte în adâncul sufletului nostru să ne tragă pe noi spre înălţimea cugetării smerite. Nu avem inimă înfrântă ca să aducem tânguire vrednică pentru păcatele noastre, nu avem nici pocăinţa care întăreşte casa sufletului pe temelia răbdării. Norii patimilor au întunecat cu totul cerul sufletului nostru şi nu putem privi nici măcar spre strălucirea frumuseţii tale. Purtaţi suntem de valurile ispitelor şi cu greu călătorim pe marea cea sărată a acestei vieţi. Îndulceşte necazurile noastre cu darul tău şi scrie-ne pe noi în cartea vieţii, ceea ce eşti carte ce ai purtat pe Cuvântul vieţii, Cel Care, prin pătimirea Sa, a scos pe Adam din lanţurile durerilor.

Ridică mintea noastră deasupra grijilor lumeşti şi pe piatra răbdării ne aşează, ceea ce ai născut pe Piatra vieţii, Cea Care a sfărâmat pietrele slujirii idoleşti. Acoperă-ne cu acoperământul tău cel luminat, ceea ce eşti ocrotitoare creştinilor şi păzeşti totdeauna pe robii tăi cu darul tău. Ceea ce lacrimi ai vărsat pentru Fiul Tău pe Care L-ai văzut pironit pe cruce, dă-ne nouă lacrimi de umilinţă pentru păcatele noastre, cu care în fiecare ceas mâhnim milostivirea Stăpânului nostru. Inima ți s-a rănit când suliţa a străpuns coasta Fiului Tău, deci nu trece cu vederea nici rănile sufletelor noastre, ci cu untdelemnul rugăciunii tale ne întâmpină şi ne ridică la înălţimea pocăinţei.

Bucură-te, rază a înţelepciunii Soarelui Hristos, turn nebiruit al creştinilor, cetatea cea cerească a Luminii, vasul cel plin de mirul laudelor îngereşti, bucură-te, Maică a Domnului, ceea ce reverşi daruri de minuni celor ce cu inimă smerită cad înaintea sfintei tale icoane, cerând alinarea suferinţelor şi mare milă. Nu ne uita şi pe noi, cei ce, măcar că nu ştim a-ți aduce cuvânt vrednic de laudă, nădăjduim la acoperământul milostivirii Tale. Amin!


Viaţa Sfântului Mucenic Chiril

Viața Sfântului Gheorghe, episcopul Tesalonicului



Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Pangratie, Episcopul Taorminei



Icoana Maicii Domnului din Koloci este prăznuită pe 9 iulie



Icoana Maicii Domnului din Cipru



mercoledì 8 luglio 2015

Rugăciune către Sfinții Mucenici Epictet și Astion


Icoana Maicii Domnului „Eleusa” din Novgorod



Acatistul Sfântului Mare Mucenic Procopie

Icoana Maicii Domnului din Kazan (Kazanskaia)



Acatistul Sfinților Mucenici Epictet și Astion

Icoana Maicii Domnului „Kazanskaia” din Sitka




Icoana Bunei Vestiri din Ustiug este prăznuită pe 8 iulie.



Sinaxar 8 Iulie


În aceasta luna, în ziua a opta, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Procopie, cel din Cezareea, in Palestina.

Viața Sfinților Mucenici Epictet și Astion



Viața Sfântului Mare Mucenic Procopie



Canon de rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Procopie

Viața Sfântului Cuvios Teofil, Izvorâtorul de mir



martedì 7 luglio 2015

Sinaxar 7 Iulie

Canon de rugăciune către Sfânta Mare Muceniţă Chiriachi


Mieluşeaua Ta, Iisuse, Chiriachi, strigă cu glas mare: Pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 2-lea.

Irmosul:

Veniţi, popoare, să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Cel Ce a despărţit marea şi a trecut pe poporul pe care l-a slobozit din robia egiptenilor, căci cu slavă S-a preaslăvit.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Chiriachi, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu bucurie să dănţuim întru pomenirea muceniţei cea purtătoare de chinuri şi să strigăm: Hristoase, Mântuitorule Îndurate, mântuieşte lumea Ta prin rugăciunile ei.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Chiriachi, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luminându-se Mărita Muceniţă Chiriachi cu lumina Ta, Iubitorule de oameni, a scăpat de întunericul înşelăciunii cel cu mulţi zei şi tuturor a strălucit lumina tămăduirilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca să fii bineplăcută lui Hristos, Mirelui Celui Nemuritor, întru nimic ai socotit moartea şi focul şi chinurile. Pentru aceea, te-ai învrednicit de slava cea nemuritoare.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ai oprit pornirea cea silnică a morţii, Preacurată, născând pe Hristos, Pricinuitorul nemuririi, de Care, văzându-L iadul că a murit de a Sa bunăvoie, s-a cutremurat.

Cântarea a 3-a. Irmos: Întăreşte-ne pe noi întru Tine...

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Chiriachi, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătându-te tu, muceniţă, cu frumuseţe curată, nestricată şi frumoasă, te-a luat pe tine mireasă Cuvântul lui Dumnezeu, îndrăgindu-te pe tine pentru bunătatea Lui cea desăvârşită.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Chiriachi, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Veştejind frumuseţile cele de afară, ţi-ai arătat frumuseţea cea dinăuntru Celui Ce ştie cele ascunse; pentru aceea, S-a logodit cu tine, muceniţă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca o ramură sfinţită, frumos ai înflorit din rădăcină sfântă; fecioară muceniţă şi ai odrăslit roduri frumoase care ţi-au pricinuit desfătarea cea nemuritoare.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fecioară, Ceea ce ai născut pe Înţelepciunea lui Dumnezeu Cea Ipostatnică, izbăveşte-mă de răutatea înşelătorului cu mijlocirea ta, Ceea ce Singură eşti cu totul fără prihană.

Irmosul:

Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cel Ce prin lemn ai omorât păcatul; şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre, ale celor ce Te lăudăm pe Tine.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Auzit-am, Doamne, glasul rânduielii Tale şi Te-am preaslăvit pe Tine, Unule, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Chiriachi, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ai stat înaintea divanului, Sfântă Muceniţă Chiriachi, fiind judecată cu nedreptate, dar te-ai uitat la Judecătorul Cel Drept.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Chiriachi, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mădularele trupului le-ai dat spre chinuri şi prin curgerile sângelui, ai înecat pe vrăjmaşii cei fără de trup, fecioară.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind supusă la chinuri, Sfântă Chiriachi, ai rămas neplecată şi ai surpat sprânceana cea înălţată.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mântuieşte de toată înrăutăţirea vrăjmaşului pe cei ce te ştiu pe tine cu adevărat Maică a lui Dumnezeu, Preacurată.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Dătătorule de lumină şi Făcătorule al veacurilor, Doamne, întru lumina poruncilor tale povăţuieşte-ne pe noi, că afară de Tine pe alt dumnezeu nu ştim.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Chiriachi, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătând sufletul tău curat adevărat locaş lui Dumnezeu, ai surpat capiştile idolilor până la pământ, chemând pe Hristos, Cel Ce te-a întărit pe tine, Sfântă Muceniţă Chiriachi.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Chiriachi, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înălţatu-ţi-ai mâinile şi mintea către Hristos, Mărită Chiriachi şi cu cutremur groaznic ai înspăimântat pe cei fără de Dumnezeu, care priveau la cele pământeşti şi nu puteau să vadă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Dumnezeul tuturor pe tine te-a făcut îndrăneaţă cu glas viu de sus, ca să rabzi chinurile celor fără de lege cu cuget viteaz, pentru ca să te încununezi cu cununa biruinţei.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Dezlegat-ai, Preacurată, blestemul strămoşilor, ca Una care, fără de voirea trupului, ai născut pe Cel Ce în chip arătat a înfiinţat toate cu dumnezeiasca Lui voire, Preacinstită.

Cântarea a 6-a. Irmos: Întru adâncul greşelilor...

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Chiriachi, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întrecut-ai hotarele firii cu chinuirea ta cea mai presus de fire, Prealăudată şi cu ostenelile tale cele mari, ai rănit pe cel ce a rănit pe Eva.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Chiriachi, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu picăturile sângiurilor tale, preacinstită, ai uscat mulţimea zeilor şi ai izvorât noian de vindecări celor ce cu credinţă se apropie de tine.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

De tine, mieluşeaua cea nestricată, Mărită Muceniţă Chiriachi, fiarele s-au plecat înaintea divanului şi ţi-au dat cinste ţie, care ai cinstit pe Hristos.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea Ce ai născut pe Domnul Împăratul, ca o Împărăteasă, învredniceşte Împărăţiei Cerurilor pe cei ce năzuiesc către tine, de Dumnezeu Dăruită.

Irmosul:

Întru adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat; din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus căutând...

Muceniţa lui Hristos ne-a chemat pe noi împreună acum să cântăm cu laude luptele şi dumnezeieştile ei nevoinţe. Căci ea, ca o vitează cu cugetul, după numele ce poartă, este doamnă a gândului şi a patimilor celor necuvioase.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Cei trei tineri au defăimat porunca cea fără de Dumnezeu, de a cinsti chipul cel de aur din câmpul Deiera şi fiind aruncaţi în mijlocul focului, răcorindu-se, au cântat: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Chiriachi, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mintea ta cu lumina iubirii de Dumnezeu luminându-ţi, în mijlocul cuptorului celui arzător stând tu, nevătămată te-ai arătat, fecioară, cântând Făcătorului tău: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţi lor noştri.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Chiriachi, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Aşa cum pe cei trei tineri nicidecum nu i-a ars cuptorul odinioară, tot aşa nici pe muceniţa; căci, rugându-se, sta în mijlocul cuptorului nemişcată, primind rouă dumnezeiască şi cu laude cântând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu sabia îndrăznirii tale ai omorât pe vrăjmaşul adevărului, Fecioară Muceniţa Chiriachi, dorind să dobândeşti dorirea cea veşnică şi cântând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Însuşi Dumnezeu a aflat pântecele tău Curat şi S-a Întrupat din tine şi S-a făcut Om, ca să mântuiască pe om. Pentru aceea, ca uneia pe care te ştim Pricina bunătăţilor, îţi cântăm: Binecuvântată eşti, Ceea ce ai născut pe Dumnezeu cu trup.

Cântarea a 8-a. Irmos: Pe Dumnezeu, Care S-a pogorât...

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Chiriachi, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mireasă a lui Hristos te-ai cunoscut, Sfântă Chiriachi, împodobită cu podoabele fecioriei. Pentru aceea, Însuşi El te-a învrednicit de cămările cele cereşti după vrednicie pe tine, care Îl lauzi pe El întru toţi vecii.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Chiriachi, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Aruncată ai fost ca Daniel în mijlocul fiarelor, preaslăvind pe Hristos şi sălbăticirea lor ai prefăcut-o prin Dumnezeiescul Duh, fecioară. Pentru aceea, te cinstim întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

De tine, care te aduceai ca o mieluşea către junghiere pentru dragostea Mielului lui Dumnezeu şi Cuvântul, milostivindu-Se ca un Îndurat, ţi-a trimis îngeri luminoşi, care te-au dezlegat pe tine de trup mai înainte de a fi tăiată cu sabia, muceniţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Dumnezeu Cel mai presus de fiinţă a luat fiinţă din tine, Fecioară, asemenea cu noi; şi S-a arătat ca un Prunc, Cel Ce mai înainte de veci este împreună cu Tatăl şi cu Dumnezeiescul Duh. Pentru aceea, te mărim pe tine, o, Maica Lui.

Irmosul:

Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe Dumnezeu, Care S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evreieşti şi văpaia întru răcoreală a prefăcut-o, ca pe Domnul lăudaţi-L, lucruri şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a. Irmosul: Pe Dumnezeu Cuvântul...

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Chiriachi, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu cuget vitejesc, prin nădejdea cea foarte tare către Dumnezeu, ai scăpat de năpădirile fiarelor şi ale focului şi de durerea chinurilor trupului, muceniţă fecioară. Pentru aceea, cu credinţă şi cu dragoste te fericim.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Chiriachi, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Purtând grijă de podoaba cea frumoasă a sufletului tău, pentru Mirele Cel Preafrumos, ţi-ai păzit fecioria nestricată, muceniţă şi ai adus ca o zestre chinurile mădularelor tale, Sfântă Chiriachi, Prealăudată.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Chiriachi, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Trupul tău cel mult chinuit, fiind îngropat în pământ, izvorăşte râuri de tămăduiri celor ce cu dreaptă credinţă se apropie de dânsul, goneşte întinăciunea patimilor şi îneacă năpădirile cele viclene ale demonilor, Muceniţă Chiriachi, mireasă a lui Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Preasfinţită pomenirea ta ca soarele ne-a răsărit nouă, Muceniţă Chiriachi, gonind norii patimilor şi luminând pe toţi cei ce cu credinţă adevărată, bucurându-se, te cinstesc pe tine şi cu dragoste te fericesc, fecioară.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu candelele cele prealuminoase ale Celui Ce S-a Întrupat din tine, Preasfântă Fecioară, mai presus de minte ne luminăm prin credinţă, pe noi cei ce te ştim pe tine, Născătoare de Dumnezeu Fecioară şi ne izbăvim de întunericul patimilor şi de tot felul de primejdii şi de toată nevoia.

Irmosul:

Pe Dumnezeu Cuvântul Cel din Dumnezeu, Care, cu negrăită înţelepciune, a venit să înnoiască pe Adam cel căzut rău, prin mâncare, întru stricăciune, din Sfânta Fecioară, în chip de negrăit Întrupându-Se pentru noi credincioşii, cu un gând întru laude Îl slăvim.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...

Cu strălucirea curăţiei ai înflorit ca şi crinul cel din văi, cu mirosul de bună mireasmă al lui Hristos, Prealăudată Muceniţă Chiriachi şi cu luminile dumnezeieştii cunoştinţe, te-ai luminat, gonind stricăciunea rătăcirii cea nesuferită. Drept aceea şi prăznuim pomenirea ta, muceniţă.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...

Văzând mai înainte cea stearpă venirea ta şi răsunând în urechi glasul închinăciunilor tale, nu se dumirea ce lucru va să fie; dinăuntru pruncul sălta în pântecele ei, la închinăciunile tale, pentru că el cunoscuse Întruparea lui Dumnezeu în pântecele tău.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...

Dacă Te-a văzut pe Tine înălţat pe Cruce Preacurată Maica Ta, Cuvinte al lui Dumnezeu, tânguindu-se ca o maică, grăia: Ce minune nouă şi străină este aceasta, Fiule? Cum Te uneşti cu moartea, Viaţa tuturor, vrând să înviezi pe cei morţi, ca un Milostiv?



Viața Sfântului Mucenic Evanghel, Episcopul Tomisului

Acatistul Sfintei Mucenițe Chiriachi



Viața Sfântului Cuvios Acachie


Viața Sfântului Cuvios Toma din Maleon





Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Toma din Maleon


Viața Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi



lunedì 6 luglio 2015

domenica 5 luglio 2015

Rugăciune către Sfântul Cuvios Serghie de la Radonej

Viața Sfântului Cuvios Mucenic Ciprian Aghioritu



Viaţa Sfântului Cuvios Lampadie

Sinaxar 5 Iulie

În aceasta luna, în ziua a cincea, pomenirea Cuviosului si de Dumnezeu purtatorului Parintelui nostru Atanasie cel din Aton, si cei împreuna cu dânsul, sase ucenici ai lui.


Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Lampadie

Viața Sfântului Cuvios Atanasie Athonitul


Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Atanasie Athonitul

giovedì 2 luglio 2015

Rugăciune către Sfântul Ierarh Ioan Maximovici, făcătorul de minuni al vremurilor noastre

Icoana Maicii Domnului „Pozhayskaia”



Rugăciune la alăptare, către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, înaintea icoanei sale „Cea care alăptează"

Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne


Canon de rugăciune la Praznicul Aşezării veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne (2)





glasul al 8-lea:

Născătoare de Dumnezeu pururea Fecioară, Acoperământul oamenilor, Veşmântul şi Brâul Preacuratului tău trup, puternic Acoperământ cetăţii tale ai dăruit, prin naşterea ta cea mai presus de fire, Nestricată rămânând, că întru tine şi firea se înnoieşte şi vremea. Pentru aceasta, te rugăm, pace lumii dăruieşte şi sufletelor noastre mare milă.

Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Adâncul Mării Roşii...

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Făclie de lumină Arătătoare şi Neapusă, Biserica celei Preacurate aflând cinstita haina ei, ca un Cer Luminos luminează lumea astăzi cu razele darurilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Putere şi legătură de întărire, Preacurată, dumnezeiescul tău veşmânt dobândindu-1 cu adevărat cetatea ta, are tărie nebiruită; pentru aceasta, se şi bucură de tine.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mai cinstită decât sicriul cel de demult s-a arătat cu adevărat racla ta pe pământ, de Dumnezeu Născătoare, ale cărei închipuiri purtând şi cunoştinţele adevărului credincioşilor păzind încă.

Cântarea a 3-a. Irmos: Se veseleşte de Tine Biserica...

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cu credinţă primind veşmântul celei Preacurate, să cinstim aceasta credincioşii ca pe o legătură de împreunare cu Dumnezeu astăzi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mult cinstita haină a celei Preacurate şi Preacinstite, prin har ne izvorăşte astăzi tămăduiri nouă credincioşilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Veselia ta curgând pururea ca nişte rouă de dimineaţă, potoleşte cuptorul patimilor celor ce te cinstesc pe tine totdeauna.

Cântarea a 4-a. Irmos: Ridicat pe Cruce...

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca o Tărie Preacinstită de Dumnezeu Născătoare, Făcătorul şi Ziditorul întemeindu-tc pe tine, ca şi cu nişte stele te-a împodobit cu dumnezeieşti străluciri, cu care luminezi marginile.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

De pe pământ la cer, Născătoare de Dumnezeu, dumnezeiescul tău veşmânt, Preacurată, ne trage pe noi cei aprinşi cu căldură de dragostea lui. Pentru aceasta, pe tine te slăvim ca pe Pricina Măririi Celei mari de preţ.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Iată, darul cel nedeşertat, veniţi toţi cu inimă curată, o, iubitorilor de praznic şi scoateţi dumnezeieşti ape, care din destul izvorăsc din cinstită racla Celei Prealăudate.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Tu, Doamne, Lumina mea în lume ai venit, Lumina cea Sfântă, Care întorci din întunericul necunoştinţei pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Tu, Doamne, pe Maica Ta o ai slăvit; Tu ai înălţat mai presus de toate, puterile cele de duhuri, slava ei fără asemănare.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Preacurată de Dumnezeu Născătoare, tu eşti Darul lui Dumnezeu, care izvorăşte din destul din cinstită racla ta, pentru cei ce cu dragoste se închină ţie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Credincioşii împăraţi se încing cu tine ca şi cu o putere şi cetatea ta, avându-te pe tine Legătură, se laudă cu veşmântul tău, Născătoare de Dumnezeu.

Cântarea a 6-a. Irmos: Jertfi-voi Ţie cu glas...

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe tine, Fecioară, mai presus de fire te-a preaslăvit Domnul, pe tine te-a împodobit, pe tine te-a cinstit mai presus de cuvânt, de Dumnezeu Născătoare, cu brâul, cu veşmântul şi cu dumnezeiasca raclă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pe tine credincioşii câştigându-te tărie şi laudă, se încing cu mărire, cinstit brâul tău, de Dumnezeu Născătoare, dobândindu-1, ca pe o prealuminată şi cinstită podoabă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

A vedea slava ta cea negrăită, de Dumnezeu Născătoare, doreau de demult toţi dumnezeieştii prooroci, dar în zilele cele mai de pe urmă, S-a arătat nouă Cel Ce este mai presus decât vremurile.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai înălţat...

Îmbrăcăminte de nestricăciune tuturor credincioşilor, de Dumnezeu dăruită Preacurată, ai dăruit sfinţitul tău veşmânt, cu care sfinţit trupul tău ţi-ai acoperit, Acoperământule al tuturor oamenilor. A cărui punere prăznuim cu dragoste şi grăim cu frică ţie, Curată: Bucură-te, Fecioară, Lauda creştinilor.

Cântarea a 7-a. Irmos: În cuptor pruncii lui Avraam...

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Tu, Unul, fiind, ca un Soare al dreptăţii, Bunule, dumnezeieşte ai împodobit biserica Celei Cinstite cu darurile Tale cele de multe feluri; întru care, răsărind, slobozeşte razele veşmântului Aceleia.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Dumnezeieştile tale pahare, Preacurată, varsă din ele cu adevărat dar de minuni credincioşilor; iar pentru cei ce te cinstesc pe tine, ies din destul din sicriul tău, ca din alt Eden, râuri înţelegătoare.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Apropiaţi-vă acum cu veselie toţi cei de pe pământ, veniţi, îndeamnă în taină sicriul, de vă atingeţi de preaslăvitul veşmânt al Doamnei, care ca o vistierie este pus în mine.

Cântare a 8-a. Irmos: Mâinile întinzându-şi...

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Îngerii, Preacinstită Curată, acum împreună dănţuiesc în cinstită Biserica ta şi înconjoară, Stăpână, cu dragoste şi cu bucurie, cinstită şi sfântă haina ta. Iar noi cu veselie multă ne închinăm, lăudându-te pe tine, Slava neamului nostru.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Toiag, care ai odrăslit Floarea Vieţii, tu eşti Bucuria tuturor, mult Cinstită Preacurată, Vas primitor de mireasma Duhului, Vistierie de bunătăţi, Izvor de miresme, din care miruri de tămăduiri izvorăşte dumnezeiasca raclă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Laudă măririle tale, Cinstită Preacurată, ostile cele de duhuri, propovăduiesc luminat toţi patriarhii şi proorocii, Apostolii şi ceata mucenicilor şi toată plinirea cuvioşilor, cu care ne închinăm ţie.

Cântarea a 9-a. Irmos: Piatra Cea netăiată de mână...

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Sicriul tău, Născătoare de Dumnezeu, s-a arătat cu adevărat cămară preacinstită, având cinstit brâul şi veşmântul tău ca o îmbrăcăminte feciorească de mireasă şi păzindu-le ca pe o comoară de viaţă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

La Biserica Fecioarei, care se aseamănă cu toată buna podoabă cerească, noi, credincioşii, astăzi ajungând, cu razele minunilor, ca şi cu nişte stele, ne luminăm şi strălucim cu darul.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Are sfântul tău brâu şi haina ta cetatea ta, de Dumnezeu Născătoare, ca un zid şi dumnezeiască unire de învăţături, laudă şi biruinţă dreptcredincioşilor creştini.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Lăudăm slava ta cea negrăi tă şi darul tău cel neasemănat. Că tu eşti Izvorul Înţelepciunii, din care iese cuvântul bun tuturor celor ce te cinstesc pe tine, Curată şi slăvesc pe Cel născut al tău.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai înălţat...

Izvoarele tămăduirilor, Născătoare de Dumnezeu, care ies din Preacinstit sicriul tău ca din Eden, adapă faţa pământului, vărsând daruri celor ce te cinstesc pe tine cu credinţă. Pentru aceasta, te lăudăm şi cu credinţă te slăvim şi cu mulţumită te cântăm pururea: Bucură-te, Ceea ce eşti Singura Nădejde a celor ce te laudă pe tine!



Canon de rugăciune la Praznicul Aşezării veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne (1)




Tropar la Praznicul Aşezării veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne,

glasul al 8-lea:

Născătoare de Dumnezeu pururea Fecioară, Acoperământul oamenilor, Veşmântul şi Brâul Preacuratului tău trup, puternic Acoperământ cetăţii tale ai dăruit, prin naşterea ta cea mai presus de fire, Nestricată rămânând, că întru tine şi firea se înnoieşte şi vremea. Pentru aceasta, te rugăm, pace lumii dăruieşte şi sufletelor noastre mare milă.

Cântarea 1, glasul al 4-lea.
Irmosul:

Cel Ce Te-ai născut din Fecioară, întru adâncul nepătimirii îneacă pe voievozii cei tari, pe cele trei părţi ale sufletului. Ca Ţie, ca în alăută, să-Ţi cânt cântare de biruinţă întru omorârea trupului.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cinstitului tău veşmânt, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, l-ai dăruit acoperământ sfinţit poporului ce te cinsteşte pe tine pururea, toată năvălirea celor potrivnici totdeauna biruind cu puterea Duhului.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Prin pipăirea Celui Ce S-a arătat cu trup pe pământ pentru noi, din curat sângele tău, ţi-ai sfinţit veşmânt cinstit cu atingerea de trupul tău. Prin care pe toţi robii tăi, cei ce te laudă pe tine, îi sfinţeşti, Fecioară.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Vistierie cinstită celor ce te cinstesc pe tine cu credinţă, Fecioară, Ceea ce eşti Bună cu adevărat, le-ai dăruit veşmântul tău, pe toţi îmbogăţindu-i cu darurile Dumnezeiescului Duh şi cu multe arătări de minuni.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Mieluşea Neîntinată, Ceea ce ai născut pe Mielul lui Dumnezeu mai presus de fire, dăruitu-ne-ai nouă cinstită haina ta, care curăţeşte întotdeauna cu adevărat întinăciunea şi spurcăciunea celor ce se închină veşmântului tău, Ceea ce eşti cu totul fără prihană.

Cântarea a 3-a.
Irmosul:

Biserica cea stearpă a născut din păgâni şi adunarea cea cu mulţi fii a slăbit. Minunatului nostru Dumnezeu să-I cântăm: Sfânt eşti, Doamne.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe Sfinţirea cea Frumoasă, pe Uşa cea Cerească, pe Maica lui Dumnezeu să o lăudăm şi veşmântul ei, cel ce izvorăşte daruri dumnezeieşti, cu dragoste să-l sărutăm.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cu haina nestricăciunii, pe cei cu stricăciunea goliţi, prin nestricată naşterea ta pe toţi i-ai îmbrăcat, Curată; cărora le-ai dăruit cinstit veşmântul tău bogăţie neîmpuţinată.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Preacurată, tu pe Cel Ce acoperă tot cerul cu nori L-ai acoperit cu cinstit veşmântul tău. Acestuia închinându-ne cu credinţă, pe tine te slăvim, Acoperământul sufletelor noastre.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Doctorie fără de plată celor neputincioşi în această dumnezeiască casă, că veşmântul tău, Curată, l-a câştigat izvor care neîncetat izvorăşte tămăduiri, Ceea ce eşti cu totul fără prihană.

Cântarea a 4-a.
Irmosul:

Milostive, pentru dragostea chipului Tău ai stat pe Crucea Ta şi s-au topit neamurile; că Tu eşti, Iubitorule de oameni, Tăria mea şi Lauda.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Să slăvim pe cea Singură Binecuvântată şi cu credinţă să ne atingem de veşmântul ei, ca să primim harul Duhului.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Preacurată, cinstim veşmântul tău, pe care, ca pe un izvor de nestricăciune şi îmbrăcăminte aleasă a slavei l-ai dat tuturor celor ce te laudă pe tine.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cetatea care te cinsteşte pe tine, câştigând veşmântul tău, Fecioară, ca pe o vistierie de mult preţ, cu credinţă îl sărută şi har primeşte.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Preacurată şi Singură Binecu vântată, care eşti mai Cinstită decât heruvimii, izbăveşte de toată primejdia sufletele noastre, ale celor ce te cinstim pe tine.

Cântarea a 5-a.
Irmosul:

Tu, Doamne, Lumina mea în lume ai venit, Lumina cea Sfântă, Care întorci din întunericul necunoştinţei pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Tu, Stăpână Preacurată, robilor tăi ai dăruit veşmântul tău întărire şi cinstitul tău brâu, dumnezeiască îngrădire.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Rai frumos, care izvorăşte din sine bună-mireasmă a Duhului, Preacurată, s-a arătat casă care ţine în sine haina ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Preasfântă, sfinţeşte sufletele şi trupurile noastre, ale celor ce cu credinţă cinstim sfântul şi preacinstitul tău veşmânt.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Biserici ale lui Dumnezeu, Cel Ce S-a sălăşluit întru tine, ne-ai arătat de Dumnezeu Născătoare pe noi, cei ce te fericim pe tine întru dumnezeiască Biserica ta.

Cântarea a 6-a.
Irmosul:

Strigat-a mai înainte, închipuind îngroparea Ta cea de trei zile, proorocul Iona, în chit rugându-se: din stricăciune mă mântuieşte, Iisuse, Împărate al Puterilor.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Arătat-ai Împărătesei tuturor cetăţilor, Ceea ce ai născut pe Împăratul şi Domnul tuturor, Cinstită şi Sfântă haina ta ca pe un zid nestricat.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Bucurându-ne, darul Fecioarei să-l slăvim şi preasfânt veşmântul ei să-1 cinstim, din care iese neîncetat toată sănătatea celor neputincioşi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Născătoare de Dumnezeu, pe tine te cunoaştem Izvor Curgător de ape de viaţă şi cinstim dumnezeiescul tău veşmânt, din care izvorăsc în toate zilele vindecări pentru credincioşi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Domnul în tine sălăşluind, de Dumnezeu Născătoare, firea omenească a Lui şi locuinţă a făcut şi toată vătămarea celui străin a gonit.
CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai înălţat...

Îmbrăcăminte de nestricăciune tuturor credincioşilor, de Dumnezeu dăruită Preacurată, ai dăruit sfinţitul tău veşmânt, cu care sfinţit trupul tău ţi-ai acoperit, Acoperământule al tuturor oamenilor. A cărui punere prăznuim cu dragoste şi grăim cu frică ţie, Curată: Bucură-te, Fecioară, Lauda creştinilor.

Cântarea a 7-a.
Irmosul:

Tinerii Iui Avraam oarecând în Babilon, văpaia cuptorului au călcat, cu laude cântând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cu minte preaînaltă şi cu inimă smerită Scaunul Împăratului Cel Preaînalt, pe Preasfânta Fecioară, cea cu har Dăruită, să o slăvim.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea ce eşti Cămară Aleasă lui Dumnezeu, Veşmântul tău, cel ce este pus întru cinstită cămara ta astăzi, cu credinţă îl cinstim, ca pe un sicriu sfânt şi acoperământ al celor binecredincioşi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Racla ta, care are în sine veşmântul cel ce a acoperit cinstit trupul tău, Fecioară, cu totul Preacurată, curăţeşte toată întinăciunea sufletească a celor ce cu credinţă se apropie de ea.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Se înnoieşte tot cel ce se apropie cu credinţă şi sărută sfânta raclă, care ţine veşmântul tău cel luminos, Preacurată Fecioară.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

De Dumnezeu Născătoare Preacurată, miluieşte cetatea care te cinsteşte pe tine, de foamete şi de cutremur, de tot necazul şi de năvălirea păgânească şi de potrivnica vătămare.

Cântare a 8-a.
Irmosul:

Mântuitorule al tuturor, Atotputernice, pe cei ce se ţineau de dreapta credinţă, în mijlocul văpăii pogorându-Te, i-ai rourat şi i-ai învăţat să cânte. Toate lucrurile binecuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cu glasuri de mulţumire te lăudăm pe tine, Ceea ce eşti nouă Solitoare de toate bunătăţile şi cinstit veşmântul tău sărutăm, Fecioară, cântând: Binecuvântaţi toate lucrurile pe Domnul.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca o făclie înţelegătoare, având pusă în sfeşnicul mesei sfinţita haină a Preacuratei Fecioare, ne luminăm totdeauna la ochii inimii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Nicicum n-ai lăsat neîmpărtăşiţi de sfinţita ta pipăire, Fecioară, pe nevrednicii robii tăi, că în locul trupului tău cel de Viaţă Purtător, ai dăruit tuturor veşmântul tău.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cu cântări dumnezeieşti să cinstim Locaşul lui Dumnezeu cel Desfătat, pe cea între maici Preacurată, Uşa cea Cerească, prin care s-a încuiat uşa ce ducea la moarte.

Cântarea a 9-a.

Irmosul:

Eva, adică, prin boala neascultării, blestem înlăuntru a adus; iar tu, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin Odrasla purtată în pântece, lumii binecuvântare ai înflorit. Pentru aceasta, toţi te slăvim.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Iată, pe tine Patul lui Solomon te cinstim cu cântări de bucurie şi cinstim veşmântul tău, ca pe un sicriu de sfinţenie înconjurându-l, leacuri de mântuire luând, Pururea Fecioară.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Arătatu-s-a acum dumnezeiescul tău sicriu, care cuprinde cinstită haina ta, ca un izvor de lumină, Fecioară; raze de tămăduiri din sine strălucind şi întunericul bolilor gonind; pentru aceea, cu dragoste îl sărutăm.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Astăzi se bucură împreună cu noi, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, cu închinarea veşmântului tău, toate cereştile puteri, Apostolii, proorocii şi mucenicii, cuvioşii şi toţi drepţii, Stăpână, Singura pururea Fecioară.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Sfinţitu-s-a tot pământul, Ceea ce eşti Preasfinţit Locaş al Stăpânului, cu punerea veşmântului tău; aşa cum David s-a bucurat de aşezarea sicriului celui de demult, care te-a închipuit pe tine, pururea Fecioară.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Luminată îmbrăcăminte şi zid i-ai dăruit veşmântului tău împărătesei tuturor cetăţilor, care te cinsteşte pe tine ca Una care eşti Împărăteasa tuturor făpturilor de Dumnezeu Născătoare, Maică Fecioară.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai înălţat...

Izvoarele tămăduirilor, Născătoare de Dumnezeu, care ies din Preacinstit sicriul tău ca din Eden, adapă faţa pământului, vărsând daruri celor ce te cinstesc pe tine cu credinţă. Pentru aceasta, te lăudăm şi cu credinţă te slăvim şi cu mulţumită te cântăm pururea: Bucură-te, Ceea ce eşti Singura Nădejde a celor ce te laudă pe tine!



Viața Sfântului Ierarh Ioan Maximovici



Icoana Maicii Domnului „Feodotevskaia”




Icoana Maicii Domnului „Cea care alăptează” (Galaktotrofousa)



Icoana Maicii Domnului „Ahtîrskaia”



Rugăciune către Maica Domnului ce se rostește înaintea icoanei sale „Bucuria tuturor celor necăjiți” (cu monede) din Sankt Petersburg

Icoana Maicii Domnului din Galata



Icoana Maicii Domnului „Vlahernskaya” (Vlahernitissa)



Sinaxar 2 Iulie

Viața Sfântului Voievod Ștefan cel Mare



Rugăciune către Sfântul Voievod Ștefan cel Mare

Acatistul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare