Descoperind acel cinstit sicriu, au văzut nestricat, după atâția ani, sfântul veșmânt al Maicii Domnului. Și s-au atins de dânsul cu frică și cu bună cucernicie, sărutându-l cu toată dragostea. Apoi l-au luat de acolo și l-au dus cu slavă și cu prăznuire în biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu cea din Vlaherne.
Pe vremea binecredinciosului împărat grec Leon și a soției sale, Verina, erau în Constantinopol doi bărbați cinstiți din rânduiala senatorilor, anume Galvie și Candid, frați buni după trup. Aceștia sfatuindu-se, au rugat pe împărat să-i lase să plece la Ierusalim, ca să se închine Sfintelor Locuri. Și fiind sloboziți, au plecat la drum și, ajungând în Palestina, au mers în Galileea, vrând să ajungă în Nazaret, ca să vadă sfânta casă a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în care prin buna vestire a Arhanghelului Gavriil și prin venirea Sfântului Duh –, a zămislit negrăit pe Dumnezeu Cuvântul.
Deci mergând acolo și închinându-se, s-au odihnit într-un sat mic, ce se întâmplase acolo aproape, căci se însera. Iar după dumnezeiasca purtare de grijă, au găzduit în casa unei femei văduve, evreică, care era bătrână cu anii și cinstită prin viață curată. Și pregătindu-se cina pentru dânșii, au văzut înăuntru o cămară osebită, în care erau multe lumânări aprinse, ardea tămâie și ieșea bună mireasmă de aromate, căci acolo era ascuns cinstitul veșmânt al Preacuratei Maicii lui Dumnezeu. încă zăceau lângă cămara aceea și mulți bolnavi, iar Galvie și Candid, văzând aceasta, se minunau de acel lucru străin și socoteau că acolo se păzește ceva din Legea veche.
Deci rugând pe acea femeie cinstită să cineze cu dânșii, au întrebat-o: „Ce este în cămara aceea luminată de atâtea lumânări și plină de miresme de tămâie, și pentru ce zac neputincioșii lângă ea?”. Iar ea tăinuia la început lucrul cel ascuns de dânsa, dar minunile care se făceau, nu putea să le tăinuiască. Deci a zis către dânșii: „O, cinstiți bărbați, iată, precum vedeți, acești bolnavi care zac aici, toți așteaptă tămăduiri de neputințele lor. Pentru că în acest loc, orbii se luminează, ologii se îndreptează, diavolii se izgonesc din oameni, surzii aud, limbile celor muți se dezleagă spre grăire și toate bolile cele nevindecate, aici se tămăduiesc lesne”.
Iar Galvie și Candid, auzind aceasta, au început mai cu dinadinsul a o întreba pricina pentru care s-a dăruit acelui loc un dar și o putere de niște faceri de minuni ca acestea. Iar ea tăinuind încă adevărul, a zis: „Se povestește în neamul nostru evreiesc că unuia din părinții noștri cei de demult, i s-a arătat Dumnezeu în acest loc. Din acel timp, locul acesta s-a umplut de darul lui Dumnezeu și într-însul se fac multe minuni”. Iar ei, luând aminte la cuvintele femeii, mai mult se aprindeau cu dorința inimii spre aflarea adevărului, precum altădată Luca și Cleopa, cei ce au zis: Oare nu erau inimile noastre arzând întru noi? Deci au zis cu strigare: „O, preafericită femeie, te jurăm cu Dumnezeul cel viu, să ne spui adevărul. Pentru că noi nu pentru altă pricină am suferit atâta cale de la Constantinopol și până aici, decât numai să vedem toate locurile sfinte care sunt în Palestina, și aici să dăm rugăciunile noastre lui Dumnezeu. Iar de vreme ce auzim că în casa ta este un loc sfânt și făcător de minuni, voim să aflăm cu dinadinsul despre dânsul cum s-a sfințit și pentru care pricină se lucrează puteri întru dânsul”.
Iar femeia, fiind jurată cu numele lui Dumnezeu, a suspinat din adâncul inimii și, vărsând lacrimi din ochi, a grăit către dânșii: „O, bărbați aleși, această taină dumnezeiască, care acum mă siliți să v-o spun, nu s-a știut de nimeni până astăzi; dar, de vreme ce vă văd oameni binecredincioși și iubitori de Dumnezeu, am să vă spun această taină ascunsă, nădăjduind ca ceea ce veți auzi de la mine, veți păzi și nu veți spune la nimeni. Aici la mine este ascuns veșmântul Preacuratei Fecioare Maria, Maica lui Hristos Dumnezeu. In timpul când ea s-a mutat de la cele pământești la cele cerești, era acolo, la vremea îngropării ei, una din strămoașele mele, văduvă, căreia i s-a dat veșmântul acesta, după hotărârea însăși Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. Aceea, luând veșmântul, l-a păzit cu cinste în tot timpul vieții sale. Apoi, înainte de a muri, l-a încredințat în paza unei fecioare din neamul său, poruncindu-i cu jurământ, ca nu numai veșmântul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu să-l păzească, ci și fecioria ei s-o păzească pentru cinstea Preacuratei Fecioare Maria.
Iar fecioara aceea, în tot timpul vieții sale, păzind de asemenea cu multă cinste veșmântul acesta, când s-a apropiat de sfârșitul vieții, l-a încredințat și ea la altă fecioară curată și cinstită din neamul său. Astfel că, din fecioară în fecioară, trecând mulți ani, acest sfânt veșmânt a ajuns până la mine, smerita, care am îmbătrânit în viață curată fără bărbat. Iar de vreme ce în neamul meu nu se află nici o fecioară căreia aș fi putut să-i încredințez această taină, vă spun vouă despre dânsa, ca să știți că, pentru acest cinstit veșmânt, care se găsește în camera mea dinăuntru, se săvârșesc acele minuni aici. Insă vă rog să nu spuneți taina aceasta nimănui, nici în Ierusalim, nici oriunde vă veți duce”.
Iar Galvie și Candid, auzind de veșmântul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, s-au umplut de spaimă și de negrăită bucurie, și au făgăduit cu lacrimi că vor păzi taina. Și au rugat-o pe femeie să nu-i oprească să petreacă toată noaptea, în cămara aceea, în rugăciuni, lângă sfântul veșmânt. Deci intrând înăuntru, au văzut sicriul în care era păzit cu cinste sfântul veșmânt al Maicii Domnului, în jurul căruia ardeau multe lumânări și era bună mireasmă de aromate. Atunci au început mai cu dinadinsul a face rugăciuni cu lacrimi și cu multe închinăciuni către Dumnezeu și către Preasfânta Lui Maică. Și aveau un singur gând amândoi, cum ar putea dărui acea vistierie de mare preț cetății împărătești.
Apoi, sfătuindu-se ei, au măsurat sicriul în lățime, lungime și înălțime, și au însemnat asemănarea lui din ce fel de lemn era. Deci, luminându-se de ziuă, și-au isprăvit rugăciunile lor și au ieșit din camera aceea, mulțumind femeii că i-a lăsat să stea toată noaptea înaintea cinstitului veșmânt. Apoi, dând îndestulată milostenie săracilor ce se aflau acolo, au plecat spre Ierusalim, fiind petrecuți de femeia aceea, căreia i-au făgăduit că, până se vor întoarce în patria lor, iarăși au să mai vină să se închine înaintea sfântului veșmânt al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Deci ajungând ei la Ierusalim, s-au închinat Făcătoarei de viață Cruci și Mormântului Domnului. Și cercetând toate sfintele locuri dimprejurul Ierusalimului, au chemat la dânșii un lucrător de lemn și i-au poruncit să le facă un sicriu de lemn vechi, după măsura și asemănarea arătată lui de dânșii. Iar după ce sicriul a fost făcut, au cumpărat pentru el un acoperământ țesut cu aur și s-au întors la femeia aceea. Și ajungând la casa ei, i-au arătat acoperământul cel țesut cu aur, rugând-o să-i lase să acopere cu el sicriul cinstitului Veșmânt al Preacuratei Maicii lui Dumnezeu și să le dea voie ca să stea toată noaptea la rugăciune lângă sicriu. Și câștigând ei aceea, au căzut cu fețele la pământ înaintea sicriului și au udat pământul cu lacrimi, rugându-se Preacuratei Fecioare Născătoare de Dumnezeu ca să nu-i oprească a se atinge de sicriul său cel cu veșmântul, ca să-l ia cu dânșii.
Iar când era la miezul nopții și când toți dormeau, au luat sicriul cu frică și, scoțându-l din cameră, l-au ascuns în careta lor, iar în locul aceluia au pus celălalt sicriu, care a fost făcut din lemn vechi în Ierusalim și, învelindu-l cu acoperământul țesut cu aur, au stat până la ziuă, rugându-se. Iar după ce s-a luminat de ziuă, au mulțumit acelei cinstite femei și, închinându-i-se ei, au dat multă milostenie săracilor, apoi au plecat cu negrăită bucurie.
Și ajungând la Constantinopol, la început n-au spus nimănui despre aducerea sfântului veșmânt al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, vrând ca să ascundă la dânșii acea neprețuită vistierie. Deci, zidind în casa lor o bisericuță mică, în numele Sfinților Apostoli Petru și Marcu, au pus într-însa sicriul acela cu sfântul veșmânt, nu la arătare, ci întru ascuns. Iar după ce au văzut că nu pot să tăinuiască sfințenia cea atât de mare a veșmântului Maicii Domnului, pentru minunile care se făceau cu dânsul, s-au dus și au înștiințat pe marele împărat Leon și pe soția lui, împărăteasa Verina, asemenea și pe Preasfințitul Patriarh Ghenadie al Constantinopolului.
Iar aceștia, umplându-se de negrăită bucurie, s-au dus la casa și biserica lui Galvie și Candid și, descoperind acel cinstit sicriu, au văzut nestricat, după atâția ani, sfântul veșmânt al Maicii Domnului. Și s-au atins de dânsul cu frică și cu bună cucernicie, sărutându-l cu toată dragostea. Apoi l-au luat de acolo și l-au dus cu slavă și cu prăznuire în biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu cea din Vlaherne. Deci l-au pus acolo într-un sicriu împodobit cu aur, cu argint și cu pietre scumpe, și au hotărât ca în toți anii să se prăznuiască punerea veșmântului Preasfîntei Născătoare de Dumnezeu, în ziua de doi iulie, întru cinstea și slava Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și a Celui născut dintr-însa, Hristos Mântuitorul nostru, Cel slăvit împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Notă: Vlaherne a fost un loc din Constantinopol, care se afla la malul portului corăbiilor și a fost numit astfel după un oarecare slăvit voievod al sciților, care se numea Vlahern și fusese ucis în acel loc, unde, după aceea, s-a zidit biserică prea aleasă în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Pe vremea binecredinciosului împărat grec Leon și a soției sale, Verina, erau în Constantinopol doi bărbați cinstiți din rânduiala senatorilor, anume Galvie și Candid, frați buni după trup. Aceștia sfatuindu-se, au rugat pe împărat să-i lase să plece la Ierusalim, ca să se închine Sfintelor Locuri. Și fiind sloboziți, au plecat la drum și, ajungând în Palestina, au mers în Galileea, vrând să ajungă în Nazaret, ca să vadă sfânta casă a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în care prin buna vestire a Arhanghelului Gavriil și prin venirea Sfântului Duh –, a zămislit negrăit pe Dumnezeu Cuvântul.
Deci mergând acolo și închinându-se, s-au odihnit într-un sat mic, ce se întâmplase acolo aproape, căci se însera. Iar după dumnezeiasca purtare de grijă, au găzduit în casa unei femei văduve, evreică, care era bătrână cu anii și cinstită prin viață curată. Și pregătindu-se cina pentru dânșii, au văzut înăuntru o cămară osebită, în care erau multe lumânări aprinse, ardea tămâie și ieșea bună mireasmă de aromate, căci acolo era ascuns cinstitul veșmânt al Preacuratei Maicii lui Dumnezeu. încă zăceau lângă cămara aceea și mulți bolnavi, iar Galvie și Candid, văzând aceasta, se minunau de acel lucru străin și socoteau că acolo se păzește ceva din Legea veche.
Deci rugând pe acea femeie cinstită să cineze cu dânșii, au întrebat-o: „Ce este în cămara aceea luminată de atâtea lumânări și plină de miresme de tămâie, și pentru ce zac neputincioșii lângă ea?”. Iar ea tăinuia la început lucrul cel ascuns de dânsa, dar minunile care se făceau, nu putea să le tăinuiască. Deci a zis către dânșii: „O, cinstiți bărbați, iată, precum vedeți, acești bolnavi care zac aici, toți așteaptă tămăduiri de neputințele lor. Pentru că în acest loc, orbii se luminează, ologii se îndreptează, diavolii se izgonesc din oameni, surzii aud, limbile celor muți se dezleagă spre grăire și toate bolile cele nevindecate, aici se tămăduiesc lesne”.
Iar Galvie și Candid, auzind aceasta, au început mai cu dinadinsul a o întreba pricina pentru care s-a dăruit acelui loc un dar și o putere de niște faceri de minuni ca acestea. Iar ea tăinuind încă adevărul, a zis: „Se povestește în neamul nostru evreiesc că unuia din părinții noștri cei de demult, i s-a arătat Dumnezeu în acest loc. Din acel timp, locul acesta s-a umplut de darul lui Dumnezeu și într-însul se fac multe minuni”. Iar ei, luând aminte la cuvintele femeii, mai mult se aprindeau cu dorința inimii spre aflarea adevărului, precum altădată Luca și Cleopa, cei ce au zis: Oare nu erau inimile noastre arzând întru noi? Deci au zis cu strigare: „O, preafericită femeie, te jurăm cu Dumnezeul cel viu, să ne spui adevărul. Pentru că noi nu pentru altă pricină am suferit atâta cale de la Constantinopol și până aici, decât numai să vedem toate locurile sfinte care sunt în Palestina, și aici să dăm rugăciunile noastre lui Dumnezeu. Iar de vreme ce auzim că în casa ta este un loc sfânt și făcător de minuni, voim să aflăm cu dinadinsul despre dânsul cum s-a sfințit și pentru care pricină se lucrează puteri întru dânsul”.
Iar femeia, fiind jurată cu numele lui Dumnezeu, a suspinat din adâncul inimii și, vărsând lacrimi din ochi, a grăit către dânșii: „O, bărbați aleși, această taină dumnezeiască, care acum mă siliți să v-o spun, nu s-a știut de nimeni până astăzi; dar, de vreme ce vă văd oameni binecredincioși și iubitori de Dumnezeu, am să vă spun această taină ascunsă, nădăjduind ca ceea ce veți auzi de la mine, veți păzi și nu veți spune la nimeni. Aici la mine este ascuns veșmântul Preacuratei Fecioare Maria, Maica lui Hristos Dumnezeu. In timpul când ea s-a mutat de la cele pământești la cele cerești, era acolo, la vremea îngropării ei, una din strămoașele mele, văduvă, căreia i s-a dat veșmântul acesta, după hotărârea însăși Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. Aceea, luând veșmântul, l-a păzit cu cinste în tot timpul vieții sale. Apoi, înainte de a muri, l-a încredințat în paza unei fecioare din neamul său, poruncindu-i cu jurământ, ca nu numai veșmântul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu să-l păzească, ci și fecioria ei s-o păzească pentru cinstea Preacuratei Fecioare Maria.
Iar fecioara aceea, în tot timpul vieții sale, păzind de asemenea cu multă cinste veșmântul acesta, când s-a apropiat de sfârșitul vieții, l-a încredințat și ea la altă fecioară curată și cinstită din neamul său. Astfel că, din fecioară în fecioară, trecând mulți ani, acest sfânt veșmânt a ajuns până la mine, smerita, care am îmbătrânit în viață curată fără bărbat. Iar de vreme ce în neamul meu nu se află nici o fecioară căreia aș fi putut să-i încredințez această taină, vă spun vouă despre dânsa, ca să știți că, pentru acest cinstit veșmânt, care se găsește în camera mea dinăuntru, se săvârșesc acele minuni aici. Insă vă rog să nu spuneți taina aceasta nimănui, nici în Ierusalim, nici oriunde vă veți duce”.
Iar Galvie și Candid, auzind de veșmântul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, s-au umplut de spaimă și de negrăită bucurie, și au făgăduit cu lacrimi că vor păzi taina. Și au rugat-o pe femeie să nu-i oprească să petreacă toată noaptea, în cămara aceea, în rugăciuni, lângă sfântul veșmânt. Deci intrând înăuntru, au văzut sicriul în care era păzit cu cinste sfântul veșmânt al Maicii Domnului, în jurul căruia ardeau multe lumânări și era bună mireasmă de aromate. Atunci au început mai cu dinadinsul a face rugăciuni cu lacrimi și cu multe închinăciuni către Dumnezeu și către Preasfânta Lui Maică. Și aveau un singur gând amândoi, cum ar putea dărui acea vistierie de mare preț cetății împărătești.
Apoi, sfătuindu-se ei, au măsurat sicriul în lățime, lungime și înălțime, și au însemnat asemănarea lui din ce fel de lemn era. Deci, luminându-se de ziuă, și-au isprăvit rugăciunile lor și au ieșit din camera aceea, mulțumind femeii că i-a lăsat să stea toată noaptea înaintea cinstitului veșmânt. Apoi, dând îndestulată milostenie săracilor ce se aflau acolo, au plecat spre Ierusalim, fiind petrecuți de femeia aceea, căreia i-au făgăduit că, până se vor întoarce în patria lor, iarăși au să mai vină să se închine înaintea sfântului veșmânt al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Deci ajungând ei la Ierusalim, s-au închinat Făcătoarei de viață Cruci și Mormântului Domnului. Și cercetând toate sfintele locuri dimprejurul Ierusalimului, au chemat la dânșii un lucrător de lemn și i-au poruncit să le facă un sicriu de lemn vechi, după măsura și asemănarea arătată lui de dânșii. Iar după ce sicriul a fost făcut, au cumpărat pentru el un acoperământ țesut cu aur și s-au întors la femeia aceea. Și ajungând la casa ei, i-au arătat acoperământul cel țesut cu aur, rugând-o să-i lase să acopere cu el sicriul cinstitului Veșmânt al Preacuratei Maicii lui Dumnezeu și să le dea voie ca să stea toată noaptea la rugăciune lângă sicriu. Și câștigând ei aceea, au căzut cu fețele la pământ înaintea sicriului și au udat pământul cu lacrimi, rugându-se Preacuratei Fecioare Născătoare de Dumnezeu ca să nu-i oprească a se atinge de sicriul său cel cu veșmântul, ca să-l ia cu dânșii.
Iar când era la miezul nopții și când toți dormeau, au luat sicriul cu frică și, scoțându-l din cameră, l-au ascuns în careta lor, iar în locul aceluia au pus celălalt sicriu, care a fost făcut din lemn vechi în Ierusalim și, învelindu-l cu acoperământul țesut cu aur, au stat până la ziuă, rugându-se. Iar după ce s-a luminat de ziuă, au mulțumit acelei cinstite femei și, închinându-i-se ei, au dat multă milostenie săracilor, apoi au plecat cu negrăită bucurie.
Și ajungând la Constantinopol, la început n-au spus nimănui despre aducerea sfântului veșmânt al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, vrând ca să ascundă la dânșii acea neprețuită vistierie. Deci, zidind în casa lor o bisericuță mică, în numele Sfinților Apostoli Petru și Marcu, au pus într-însa sicriul acela cu sfântul veșmânt, nu la arătare, ci întru ascuns. Iar după ce au văzut că nu pot să tăinuiască sfințenia cea atât de mare a veșmântului Maicii Domnului, pentru minunile care se făceau cu dânsul, s-au dus și au înștiințat pe marele împărat Leon și pe soția lui, împărăteasa Verina, asemenea și pe Preasfințitul Patriarh Ghenadie al Constantinopolului.
Iar aceștia, umplându-se de negrăită bucurie, s-au dus la casa și biserica lui Galvie și Candid și, descoperind acel cinstit sicriu, au văzut nestricat, după atâția ani, sfântul veșmânt al Maicii Domnului. Și s-au atins de dânsul cu frică și cu bună cucernicie, sărutându-l cu toată dragostea. Apoi l-au luat de acolo și l-au dus cu slavă și cu prăznuire în biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu cea din Vlaherne. Deci l-au pus acolo într-un sicriu împodobit cu aur, cu argint și cu pietre scumpe, și au hotărât ca în toți anii să se prăznuiască punerea veșmântului Preasfîntei Născătoare de Dumnezeu, în ziua de doi iulie, întru cinstea și slava Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și a Celui născut dintr-însa, Hristos Mântuitorul nostru, Cel slăvit împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Notă: Vlaherne a fost un loc din Constantinopol, care se afla la malul portului corăbiilor și a fost numit astfel după un oarecare slăvit voievod al sciților, care se numea Vlahern și fusese ucis în acel loc, unde, după aceea, s-a zidit biserică prea aleasă în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Nessun commento:
Posta un commento