RÂNDUIALA SFÂNTULUI BOTEZ

RÂNDUIALA SFÂNTULUI BOTEZ

Intrând Preotul în Biserică, se îmbracă în veşminte albe, îşi

pune mânecuţele; şi aprinzând lumânările şi trei la colimvitră, ia

cădelniţa şi vine la colimvitră tămâind împrejur; apoi dând

cădelniţa, se închină.

Diaconul zice: Binecuvintează stăpâne

Iară Preotul făcând semnul sfintei cruci cu Sfânta Evanghelie

deasupra colimvitrei zice cu glasul sonor:

Binecuvântată este Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a

Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Corul: Amin

Diaconul: Cu pace Domnului să ne rugăm

Corul: Doamne miluieşte

Pentru pacea de sus, şi pentru mântuirea sufletelor

noastre, Domnului să ne rugăm.

Pentru pacea a toată lumea, şi pentru bunăstarea

sfintelor lui Dumnezeu biserici, şi pentru unirea tuturor,

Domnului să ne rugăm.

Pentru Sfântă Biserica aceasta, şi pentru cei ce intră întrînsa

cu credinţă, cu evlavie şi cu frica lui Dumnezeu,

Domnului să ne rugăm.

Pentru Arhiepiscopul nostru (N), şi pentru cinstita preoţie,

şi în Hristos Diaconie, şi pentru tot clerul şi poporul,

Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să se sfinţească apa aceasta, cu puterea, cu

lucrarea şi cu venirea Sfântului Duh, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să trimită ei darul izbăvirii şi binecuvântarea

Iordanului, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să vină spre apa aceasta lucrarea cea

curăţitoare a Treimii, Celei mai pre sus de fire, Domnului să

ne rugăm.

Pentru ca să ne luminăm noi cu luminarea cunoştinţei şi a

bunei credinţe prin venirea Sfântului Duh, Domnului să ne

rugăm.

Pentru ca să se arate apa aceasta apărătoare de toată

vătămarea vrăjmaşilor celor văzuţi şi nevăzuţi, Domnului să

ne rugăm.

Pentru ca vrednic să fie Împărăţiei celei nestricăcioase

acesta ce se botează într-însa, Domnului să ne rugăm.

Pentru acesta ce vine acum la Sfânta luminare, şi pentru

mântuirea lui, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să se arate el fiu luminii, şi moştenitor

veşnicelor bunătăţi, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să se facă el împreună sădit, şi părtaş morţii şi

învierii lui Hristos Dumnezeul nostru, Domnului să ne

rugăm.

Pentru că să-şi păzească el haina botezului şi logodirea

Duhului neîntinată şi neprihănită, în ziua cea înfricoşată a

lui Hristos Dumnezeul nostru, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să se facă lui apa aceasta baie de renaştere,

spre iertarea păcatelor, şi spre îmbrăcăminte de

nestricăciune, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să audă Domnul Dumnezeu glasul rugăciunii

noastre, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să se mântuiască el şi noi de toată supărarea,

urgia, primejdia şi nevoia, Domnului să ne rugăm.

Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte pre noi

Dumnezeule cu harul Tău.

Pre Preasfânta Curata, preabinecuvântata, mărita

Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea şi pururea

Fecioara Maria, cu toţi Sfinţii pomenindu-o.

Pre noi înşine şi unul pre altul, şi toată viaţa noastră lui

Hristos Dumnezeu să o dăm.

Şi zicând Diaconul acestea, Preotul citeşte rugăciunea aceasta

în taină

Îndurate şi milostive Dumnezeule, Cela ce cerci inimile şi

rărunchii, şi ascunsurile oamenilor singur le ştii; că nu este

lucru nearătat înaintea Ta, ci toate sunt goale, şi descoperite

înaintea ochilor Tăi; Carele ştii ale mele, nu te scârbi de

mine, nici îţi întoarce faţa Ta de la mine, ci treci păcatele

mele în ora aceasta, Cela ce treci cu vederea păcatele

oamenilor spre pocăire, şi mă spală de necurăţia trupului şi

de întinăciunea sufletului, şi mă sfinţeşte întreg, deplin, cu

puterea Ta cea nevăzută, şi cu dreapta cea duhovnicească;

ca nu vestind altora mântuire, şi dându-o cu credinţa cea

năzuitoare la nespusa Ta iubire de oameni, însumi să mă

aflu nevrednic, ca un rob păcatului; nu Stăpâne, Cela ce

singur eşti bun şi iubitor de oameni, să nu mă întorc

înfruntat şi umilit; ci trimite mie putere de sus, şi mă întăreşte

spre săvârşirea acestei mari şi cereşti taine; şi

formează pre Hristosul Tău în cela ce are a se renaşte prin

mine păcătosul; şi-l zideşte pre temelia Apostolilor şi a

Profeţilor Tăi, şi să nu-l surpi, ci sădeşte-l sădire a adevărului

în Sfânta sobornicească şi Apostolească Biserica Ta, şi să

nu-l smulgi; ca sporind el în buna credinţă, să se mărească

printr-însul prea Sfânt numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al

Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.

Nu trebuie a se zice tare nici Amin de la sfârşitul rugăciunii.

Apoi citeşte rugăciunea aceasta cu glasul mare:

Mare eşti Doamne, şi minunate sunt lucrurile Tale, şi nici

un cuvânt nu va ajunge spre lauda minunilor Tale! (de trei

ori): Că Tu de bună voie toate producându-le din nefiinţă în

fiinţă, cu puterea Ta ţii făptura, şi cu pronia Ta guvernezi

lumea. Că Tu din patru stihii ai întocmit făptura, cu patru

anotimpuri ai încununat ciclul anului. De Tine se cutremură

toate puterile înţelegătoare; pre Tine te laudă soarele; pre

Tine te măreşte luna; Ţie se cuceresc stelele; pre Tine te

ascultă lumina; de Tine se înfricoşează adâncurile, Ţie

servesc izvoarele; Tu ai întins cerul ca un cort; Tu ai întărit

pământul pre ape; Tu ai ţărmurit marea cu nisip; Tu spre

suflare ai revărsat aerul. Puterile Îngerilor Ţie servesc, şi

cetele Arhanghelilor Ţie se închină. Heruvimii cei cu ochi

mulţi, şi Serafimii cei cu câte şase aripi împrejur stând şi

zburând de frica măririi Tale celei neapropiate, se acoperă.

Că Tu Dumnezeu fiind nedescris, neînceput şi negrăit, venitai

pre pământ, chip de serv luând, întru asemănare

omenească făcându-Te; că n-ai suferit, Stăpâne, pentru

îndurările milei Tale, a vedea neamul omenesc tiranisit de

diavolul, ci ai venit şi ne-ai mântuit pre noi; mărturisim

harul, vestim mila, nu tăinuim binefacerea Ta. Naşterile firii

noastre le-ai slobozit, pântecele Fecioarei l-ai Sfinţit cu

naşterea Ta; toată făptura Te laudă pre Tine Cela ce Te-ai

arătat. Că Tu, Dumnezeul nostru, pre pământ Te-ai arătat şi

cu oamenii ai petrecut. Tu şi curgerile Iordanului le-ai

Sfinţit, din cer trimiţând Duhul Tău cel Sfânt, şi capetele

balaurilor ce se încuibaseră acolo le-ai strivit.

Aici afundând Preotul mâna în apă, face semnul crucii, zicând:

Tu Însuţi dar Iubitorule de oameni, Împărate, vino şi

acum prin venirea Sfântului Tău Duh, şi sfinţeşte apa

aceasta, (de trei ori).

Şi-i dă ei har de răscumpărare, binecuvântarea

Iordanului; fă-o pre dânsa izvor de nestricăciune, dar de

Sfinţire, dezlegare de păcate, vindecare de boli, demonilor

pierire, de puterile protivnice neatinsă, plină de puterea

Îngerească; să fugă de la dânsa pizmaşii făpturii Tale; că am

chemat numele Tău, Doamne Cel minunat şi mărit şi

înfricoşat celor protivnici.

Şi făcând semnul crucii, suflă apa de trei ori şi se roagă zicând:

Să se zdrobească sub semnul chipului crucii Tale toate,

puterile cele protivnice (de trei ori).

Să se depărteze de la noi toate nălucirile cele din aer şi

nevăzute, şi să nu se ascundă în apa aceasta demon

întunecos, rugămu-ne Ţie Doamne, nici să se pogoare la cela

ce se botează duh viclean, ce aduce întunecare gândirilor şi

turburare minţii. Ci tu Stăpâne a toate, arată apa aceasta

apă de răscumpărare, apă de Sfinţire, de curăţire trupului şi

sufletului, dezlegare legăturilor, iertare păcatelor, luminare

sufletelor, baie de renaştere, înnoire duhului, har de înfiere,

îmbrăcăminte de nestricăciune, izvor de viaţă; că tu ai zis,

Doamne: spălaţi-vă şi vă curăţiţi; ştergeţi vicleniile din

sufletele voastre. Tu ne-ai dăruit nouă renaşterea cea de sus,

prin apă şi prin duh. Arată-te, Doamne, spre apa aceasta, şi

dă celui ce se botează într-însa prefacere: a se lepăda de

omul cel vechi, stricat de poftele înşelăciunii, şi a se

îmbrăca în cel nou, înnoit după chipul Creatorului său; ca

fiind împreună sădit prin botez cu asemănarea morţii Tale,

să fie părtaş şi învierii; şi păzind darul Sfântului Tău Duh, şi

crescând depozitul harului, să ia răsplata chemării celei de

sus, şi să fie numărat cu cei întâi născuţi înscrişi în ceruri,

întru Tine Dumnezeu şi Domnul nostru Iisus Hristos. Că Ţie

se cuvine mărirea, puterea, cinstea şi închinăciunea,

împreună şi Părintelui Tău Celui fără început, şi

Preasfântului bunului şi de-viaţă-făcătorului Tău Duh, acum

şi pururea, şi în vecii vecilor, Amin.

Preotul: Pace tuturor

Diaconul: Capetele voastre Domnului să le plecaţi

Şi suflă în vasul cu untdelemn de trei ori, şi binecuvintează de

trei ori untuldelemn în vasul ţinut de Diacon, care zice: Domnului

să ne rugăm. Iar Preotul zice rugăciunea aceasta:

Stăpâne Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, Carele,

celor ce erau cu Noe în corabie, le-ai trimis porumbiţa având

în gură ramura de măslin, semnul împăcării, şi al mântuirii

din potop, şi ai preînchipuit prin acelea taina harului; şi ai

dăruit fructul măslinului spre plinirea Sfintelor Tale Taine;

Carele pre cei de sub lege prin el i-ai umplut de Duh Sfânt, şi

pre cei de sub har îi îndeplineşti; Însuţi binecuvintează şi

untul de lemnul aceasta cu puterea, cu lucrarea, cu venirea

Sfântului Tău Duh; ca să fie această ungere de

nestricăciune, armă de dreptate, reînnoire sufletului şi

trupului, izgonire a toată lucrarea diavolească, spre scăpare

de toate răutăţile celor ce se ung cu credinţă, sau vor gusta

dintr-însul spre mărirea Ta, şi Unuia-Născut Fiului Tău, şi a

Preasfântului, bunului şi de-viaţă-făcătorului Tău Duh, acum

şi pururea şi în vecii vecilor.

Corul: Amin

Diaconul zice: Să luăm aminte

Iar Preotul cu poporul de faţă cântă împreună de trei ori:

Aliluia; făcând trei cruci cu untul de lemn în apă. După aceea zice:

Binecuvântat este Dumnezeu Cela ce luminează şi

sfinţeşte pre tot omul ce vine în lume, acum şi pururea şi în

vecii vecilor.

Corul: Amin

Şi se aduce cela ce are a se boteza; iar Preotul ia untul de

lemn şi face chipul crucii pre frunte, pre piept şi pre spate; întâi la

frunte zicând:

Se unge robul lui Dumnezeu (N) cu untul de lemn al bucuriei,

în numele Tatălui şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, Amin.

Şi ungându-l la piept şi la spate, zice:

Spre vindecarea sufletului şi a trupului.

La urechi: Spre ascultarea credinţei.

La picioare: Ca să umble în urmele Tale.

La mâini: Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit.

Şi după ce-i va unge tot corpul, îl botează Preotul ţinându-l

drept spre răsărit, şi zicând:

Botează-se robul lui Dumnezeu (N) în numele Tatălui,

Amin, şi al Fiului, Amin, şi al Sfântului Duh, Amin.

La fiecare numire afundându-l şi scoţându-l din apă. Iar după

botez îşi spală Preotul mâinile, cântând împreună cu poporul

Psalmul 31.

Fericiţi cărora s-au iertat fărădelegile, şi cărora s-au

acoperit păcatele. Fericit bărbatul căruia nu-i va socoti

Domnul păcatul, nici este în gura lui viclenire. Că am tăcut,

îmbătrânit-au oasele mele strigând eu toată ziua. Că ziua şi

noaptea s-a îngreuiat peste mine mâna Ta, întorsu-m-am

spre chinuire, că s-a înfipt mie ghimpul. Fărădelegea mea

am cunoscut, şi păcatul meu n-am acoperit, zis-am

mărturisi-voi asupra mea fărădelegea mea Domnului, şi tu ai

iertat păgânătatea inimii mele. Pentru aceasta se va ruga Ţie

tot cuviosul, în timp potrivit, în revărsări însă de ape multe,

către dânsul nu se vor apropia. Tu eşti scăparea mea de

supărarea ce mă cuprinde bucuria mea scapă-mă de cela ce

m-a înconjurat. Înţelepţite-voi şi te voi îndrepta în calea

aceasta în care vei merge. Aţinti-voi spre Tine ochii mei. Nu

fiţi ca un cal şi ca asinul, la care nu este pricepere; cu

zăbală, şi cu frâu vei strânge fălcile celor ce nu se apropie de

Tine. Multe sunt bătăile păcătosului, iară pre cela ce

nădăjduieşte în Domnul mila îl va înconjura. Veseliţi-vă în

Domnul, şi vă bucuraţi drepţilor, şi cântaţi toţi cei drepţi cu

inima.

Acest psalm se zice de trei ori, şi îmbrăcându-l cu veşmintele

zice:

Se îmbracă servul lui Dumnezeu (N) în haina dreptăţii, în

numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh.

Şi se cântă Troparul glasul al 8-lea:

Dă-mi mie veşmânt luminat Cela ce te îmbraci cu lumina

ca cu o haină, mult milostive Hristoase Dumnezeul nostru.

După ce-l va îmbrăca, Preotul se roagă zicând rugăciunea

aceasta:

Domnului să ne rugăm

Binecuvântat eşti Doamne Dumnezeule Atotţiitorule,

Izvorul bunătăţilor, Soarele dreptăţii, Carele, celor din

întuneric le-ai strălucit lumina mântuirii, prin arătarea

Unuia-Născut Fiului Tău şi Dumnezeului nostru, şi ne-a

dăruit nouă nevrednicilor fericita curăţire în Sfântul Botez,

şi dumnezeiască Sfinţire în ungerea cea de viaţă făcătoare;

Carele şi acum ai binevoit a renaşte pre servul Tău acest

nou, luminat prin apă şi prin duh, şi i-ai dăruit iertarea

păcatelor celor de voie şi fără de voie; Însuţi Stăpâne

Îndurate, împăratul tuturor, dăruieşte-i lui şi pecetea darului

Sfântului şi atotputernicului şi închinatului Tău Duh, şi

cuminecarea Sfântului Trup şi a Scumpului Sânge al

Hristosului Tău. Păzeşte-l pre dânsul întru sfinţenia Ta.

Întăreşte-l în Credinţa Ortodoxă, scapă-l de cel rău şi de

toate măiestriile lui, şi păstrează sufletul lui întru frica Ta

cea mântuitoare, în curăţie şi în dreptate; ca în tot lucrul şi

cuvântul bine plăcând Ţie, să se facă fiu şi moştean cereştii

Tale Împărăţii.

Că Tu eşti Dumnezeul nostru, Dumnezeu Carele miluieşti

şi mântuieşti şi Ţie mărire înălţăm Tatălui şi Fiului şi

Sfântului Duh, acum şi pururea, şi în vecii vecilor, Amin.

Şi după rugăciune unge pre cel botezat cu Sfântul Mir, făcând

chipul Crucii la frunte, la ochi, la nări, la gură, şi la amândouă

urechile, la piept la mâini, şi la picioare zicând:

Pecetea darului Sfântului Duh, Amin.

Apoi Preotul cu naşul şi cu pruncul ocolesc analogul de trei ori,

cântând:

Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat,

Aliluia.

Prochimen glasul al 3-lea:

Domnul este luminarea mea, şi Mântuitorul meu de cine mă voi

teme?

stih: Domnul este sprijinitorul vieţii mele, de cine mă voi

înfricoşa?

APOSTOLUL

Din cartea cea către Romani a Sfântului Apostol Pavel citire: 6;

3-11

Fraţilor, câţi în Hristos ne-am botezat, întru moartea Lui

ne-am botezat. Ne-am înmormântat împreună cu El prin

botez întru moarte; că precum Hristos s-a sculat din morţi

prin mărirea Tatălui, aşa şi noi întru înnoirea vieţii să

umblăm. Că de suntem împreună altoiţi după asemănarea

morţii Lui apoi şi învierii Lui vom fi părtaşi. Aceasta ştiind că

omul nostru cel vechi împreună cu Dânsul s-a răstignit, ca

trupul păcatului să se strice, pentru a nu mai servi noi

păcatului. Căci Cela ce a murit, s-a îndreptat de păcat. Iară

de am murit cu Hristos, credem că vom şi învia cu dânsul.

Ştiind că Hristos, Carele s-a sculat din morţi, nu va mai muri;

că moartea pre el nu-l mai stăpâneşte. Căci Cela ce a murit

păcatului odată a murit; iar Cela ce viază, lui Dumnezeu

viază. Aşa şi voi socotiţi-vă morţi a fi păcatului, şi vii lui

Dumnezeu, întru Iisus Hristos Domnul nostru.

Preotul: Pace ţie cititorule

Corul: Şi duhului tău. Aliluia (de trei ori)

EVANGHELIA

Din Sfânta Evanghelie de la Matei citire: 28; 16-20

În timpul acela, cei unsprezece ucenici au mers în

Galileea, în muntele unde le-a poruncit lor Iisus. Şi văzându-

L pre El s-au închinat Lui, iar unii s-au îndoit. Şi apropiinduse

Iisus le-a grăit lor, zicând: Datu-Mi-sa toată puterea în cer

şi pre pământ. Deci mergând învăţaţi toate neamurile,

botezându-i pre ei în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al

Sfântului Duh, învăţându-i să păzească toate câte am

poruncit vouă; şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la

sfârşitul veacului, Amin.

Apoi ectenia şi apolisul

Cade-se a şti că datina veche aşa a fost, şi este şi acum pre la

unele locuri: după ce citea Evanghelia îndată făcea apolis deplin,

şi ieşeau cu pruncul din Biserică; iar a opta zi după botez, iarăşi

aduceau pruncul la Biserică, şi-i citea rugăciunile spălării cum

arată: mai jos rânduiala. Acum însă pre la mai multe locuri se face

aşa: după citirea Apostolului şi a Evangheliei, nu zic ecteniile, nici

fac apolis, ci îndată zic: Domnului să ne rugăm, şi citeşte

rugăciunile de rând şi cele ale spălării de a opta zi, şi cele de

tunderea părului, nefăcând alt început. După aceia, terminând

toate, cum arată mai jos învăţătura pentru aceste rugăciuni, zice

ecteniile şi face apolis deplin. Voi însă veţi face cum veţi crede că

este mai bine, şi cum vă este datina locului.

RUGĂCIUNILE SPĂLĂRII

În a opta zi iar aduc pruncul la Biserică spre a-l spăla şi Preotul

îl desfaşă, zicând rugăciunea aceasta:

Domnului să ne rugăm

Cela ce ai dăruit robului Tău răscumpărare de păcate prin

Sfântul Botez, şi i-ai dat lui viaţa renaşterii; Însuţi, Stăpâne

Doamne, binevoieşte să strălucească pururea în inima lui

lumina feţei Tale; păstrează pavăza credinţei nevătămată de

duşmani, păzeşte în el neîntinată şi nespurcată haina

nestricăciunii, cu care s-a îmbrăcat; păstrând într-însul, cu

harul Tău, nestricată pecetea cea duhovnicească, şi fii

milostiv acestuia şi nouă după mulţimea îndurărilor Tale. Că

s-a binecuvântat şi s-a preamărit prea cinstitul şi de mare

cuviinţă numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh

acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.

Domnului să ne rugăm

Stăpâne Doamne Dumnezeul nostru, Carele prin baie dai

celor botezaţi strălucire cerească; Cela ce ai renăscut pre

robul Tău acest nou luminat prin apă şi prin duh, şi i-ai

dăruit lui iertarea păcatelor celor de voie şi celor fără de

voie; pune peste dânsul mâna Ta cea puternică, şi-l păzeşte

pre el cu puterea bunătăţii Tale, apară-i arvuna nefurată, şi-l

învredniceşte pre el de viaţa cea veşnică, şi spre bună

plăcerea Ta. Că tu eşti Sfinţirea noastră, şi Ţie mărire

înălţăm Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi

în vecii vecilor, Amin.

Preotul: Pace tuturor

Corul: Şi duhului tău

Diaconul: Capetele noastre Domnului să le plecăm

Corul: Ţie Doamne

iar Preotul citeşte această rugăciune în taină:

Cela ce s-a îmbrăcat întru Tine, Hristoase Dumnezeul

nostru, Ţie împreună cu noi şi-a plecat capul său, pre carele

păzeşte-l să rămână ostaş neînvins împrotiva celor ce în

deşert aduc duşmănie asupra lui şi asupra noastră; şi cu

cununa Ta cea nestricăcioasă arată-ne pre toţi învingători

până la sfârşit.

Apoi zice cu glasul:

Că Ţie se cuvine a ne milui şi a ne mântui, şi Ţie mărire

înălţăm, împreună şi Părintelui Tău Celui fără de început, şi

Preasfântului, bunului şi de-viaţă-făcătorului Tău Duh, acum

şi pururea, şi în vecii vecilor, Amin.

Apoi Preotul dezleagă brâul sau faşa pruncului, şi unind

capetele lor, le udă cu apă curată, şi stropeşte pruncul zicând:

Îndreptatu-te-ai, luminatu-te-ai, Sfinţitu-te-ai, spălatu-teai,

în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, Amin.

Apoi luând buretele udat cu apă şterge faţa, capul, pieptul şi

celelalte membre ale pruncului, zicând:

Botezatu-te-ai, luminatu-te-ai, miruitu-te-ai, Sfinţitu-te-ai,

spălatu-te-ai, în numele Tatălui, şi al Fiului şi al Sfântului

Duh, Amin.

RUGĂCIUNEA LA TUNDEREA PĂRULUI

Domnului să ne rugăm

Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Carele cu chipul

Tău ai cinstit pre om, alcătuindu-l din suflet cuvântător şi

din trup încuviinţat, ca trupul să servească sufletului celui

cuvântător, şi punându-i capul deasupra, ai aşezat într-însul

mai multe simţiri, ce nu se împiedică una pre alta, şi ai

acoperit capul cu peri, spre a nu se vătăma de schimbările

aerului, şi ai întocmit toate membrele lui spre trebuinţă, ca

prin toate să-Ţi mulţumească Ţie Meşterului celui prea bun.

Însuţi, Stăpâne, Cela ce, prin vasul cel ales al Tău, Apostolul

Pavel, ne-ai poruncit nouă, ca toate să le facem spre mărirea

Ta, pre robul Tău aceasta (N), carele a venit să facă

începătură a-şi tunde părul capului său, binecuvintează-l pre

dânsul împreună şi pre naşul lui, şi le dă lor să cugete toate

în legea Ta, şi să facă cele bine plăcute Ţie. Că milostiv şi

iubitor de oameni Dumnezeu eşti, şi Ţie mărire înălţăm,

Tatălui, şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii

vecilor. Amin.

Preotul: Pace tuturor. Capetele voastre Domnului să le plecaţi

Şi Preotul zice rugăciunea aceasta:

Doamne Dumnezeul nostru, Cela ce din plinirea botezului,

prin bunătatea Ta ai Sfinţit pre cei ce cred întru Tine,

binecuvintează pre pruncul aceasta, şi să se pogoare peste

capul lui binecuvântarea Ta. Şi precum ai binecuvântat prin

profetul Samuil pre împăratul David, binecuvintează şi capul

robului Tău (N) prin mâna mea a păcătosului, luminându-l cu

Duhul Tău Cel Sfânt; ca sporind cu creşterea şi cu

cărunteţile bătrâneţilor, să-Ţi înalţe Ţie mărire, şi să vadă

cele bune ale Ierusalimului în toate zilele vieţii sale. Că Ţie

se cuvine toată mărirea, cinstea şi închinăciunea, Tatălui şi

Fiului şi Sfântului Duh acum şi pururea, şi în vecii vecilor,

Amin.

Apoi îl tunde Preotul cruciş zicând:

Tunde-se robul lui Dumnezeu (N) în numele Tatălui şi al

Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

Şi punând părul în colimvitră zice:

Miluieşte-ne pre noi Dumnezeule după mare mila Ta,

rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.

Încă ne rugăm pentru robul Tău (N) acest nou botezat,

pentru sănătatea şi mântuirea lui.

Încă ne rugăm pentru robul Tău (aici pomeneşte pre naş),

care au primit pre pruncul aceasta, pentru sănătatea şi

mântuirea lor.

Că Îndurat şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti, şi Ţie

mărire înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi

pururea şi în vecii vecilor, Amin.

Apoi: Mărire Ţie Hristoase Dumnezeule, nădejdea noastră,

mărire Ţie. Mărire…, Şi acum…, Doamne miluieşte (de trei

ori). Binecuvintează, şi apolisul.

Cela ce în Iordan de la Ioan a voit a se boteza pentru

mântuirea noastră, Hristos adevăratul Dumnezeul nostru,

pentru rugăciunile preacuratei maicii sale, cu puterea

cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, şi pentru ale tuturor

Sfinţilor, să ne miluiască, şi să ne mântuiască pre noi ca un

bun şi de oameni iubitor.

Şi îndată să împărtăşeşti pre cel botezat cu Sfintele Taine, căci

întâmplându-se a se săvârşi din viaţă neîmpărtăşit, greşeşti de

moarte.

RUGĂCIUNE LA FACEREA CATEHUMENULUI SAU A CELUI CHEMAT LA BOTEZ

RUGĂCIUNE LA FACEREA CATEHUMENULUI

SAU A CELUI CHEMAT LA BOTEZ

Cela ce voieşte a se face catehumen, de va fi bărbat, să vie la

Biserică iar de va fi prunc, să-l aducă cei ce vor a-i fi naşi, şi să

stea cu dânsul înaintea uşilor bisericii; iar Preotul, stând în uşa

bisericii, descinge de brâu sau de faşă pre cela ce are a se lumina.

Apoi după ce-l va dezbrăca de haine, îl întoarce cu faţa spre

răsărit descins, cu capul gol, desculţ, numai în cămaşă, ţinându-şi

mâinile în jos; iar de va fi prunc, cela ce are a se boteza, să-l ţină

naşa sau naşul, care trebuie să fie ortodox! După aceea Preotul

suflă de trei ori, în chipul crucii asupra lui şi-l însemnează de trei

ori la frunte, gură şi la piept, zicând la fiecare însemnare: Mâinile

Tale m-au făcut şi m-au zidit. Apoi punând mâna pre capul lui,

zice rugăciunea aceasta:

Domnului să ne rugăm

În numele Tău Doamne, Dumnezeul adevărului, şi al

Unuia-Născut Fiului Tău, şi al Sfântului Tău Duh, pun mâna

mea pre robul Tău (N), carele s-a învrednicit a scăpa către

numele Tău cel Sfânt, şi a fi scutit sub acoperământul

aripilor Tale; depărtează de la dânsul înşelăciunea cea

veche, şi-l umple pre el de credinţa, de nădejdea şi de

dragostea spre Tine, ca să cunoască, că Tu eşti unul

Dumnezeu, adevăratul Dumnezeu, şi Unul-Născut Fiul Tău,

Domnul nostru Iisus Hristos, şi Duhul Tău cel Sfânt; dă-i lui

să umble în toate poruncile Tale şi să păzească cele plăcute

Ţie; că de va face acestea omul, viu va fi într-însele; înscrie-l

în cartea vieţii Tale, şi-l împreună cu turma moştenirii Tale;

mărească-se într-însul numele Tău cel Sfânt, şi al iubitului

Tău Fiu, al Domnului nostru Iisus Hristos, şi al Duhului Tău

cel făcător de viaţă ; să fie ochii Tăi de-a pururea căutând

spre dânsul cu milă, şi urechile Tale să asculte glasul

rugăciunii lui; veseleşte-l în lucrurile mâinilor lui, şi în tot

neamul lui; ca să se mărturisească Ţie, închinându-se şi

mărind numele Tău cel mare şi preaînalt, şi să te laude

pururea în toate zilele vieţii lui. Că pre Tine Te laudă toate

puterile cereşti, şi a Ta este mărirea a Tatălui şi a Fiului, şi a

Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.

Domnului să ne rugăm

Ceartă-te pre tine, diavole, Domnul, Carele a venit în

lume, şi a petrecut între oameni, ca să surpe tirania ta, şi să

mântuiască pre oameni; Cela ce pre lemn a învins puterile

cele protivnice, soarele întunecându-se, şi pământul

clătindu-se, mormintele deschizându-se, şi trupurile Sfinţilor

sculându-se; Carele a stricat cu moartea pre moarte, şi a

surpat pre Cela ce avea puterea morţii, adică pre tine,

diavole. Jură-te cu Dumnezeu, Carele a arătat lemnul vieţii,

şi a rânduit Heruvim şi armă de foc, ce se învârtea de-l

păzea. Cutremură-te şi pleacă; că cu Acela te conjur, Carele

a umblat, ca pre uscat pre luciul mării, şi a certat furia

vânturilor; de a Căruia privire seacă adâncurile, iar

ameninţarea Lui topeşte munţii. Acela şi acum îţi

porunceşte prin noi: Înfricoşează-te, ieşi şi te depărtează de

la făptura aceasta, şi să nu te întorci, nici să te ascunzi întrînsa,

să nu o întâlneşti, nici să lucrezi asupră-i, nici noaptea

sau ziua, nici în vre-o oră, ori în amiază-zi; ci pleacă în

tartarul tău, până în ziua cea mare, gătită pentru judecată.

Spăimântează-te de Dumnezeu Cela ce şade pre Heruvimi, şi

priveşte peste adâncuri, de Carele tremură Îngerii,

arhanghelii, scaunele, domniile, începătoriile, stăpâniile,

puterile, Heruvimii, cei cu ochi mulţi şi serafimii, cei cu câte

şase aripi; de Carele se cutremură cerul şi pământul, marea

şi toate câte sunt într-însele. Ieşi şi te depărtează de la acest

însemnat de curând ales ostaş al lui Hristos, Dumnezeul

nostru; că cu Acela te conjur, Carele umblă pre aripile

vânturilor, şi face pre Îngerii Săi duhuri şi pre servitorii Săi

pară de foc. Ieşi şi te depărtează de la făptura aceasta, cu

toată puterea ta şi cu toţi Îngerii tăi. Că s-a preamărit

numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi

pururea şi în vecii vecilor, Amin.

Domnului să ne rugăm

Dumnezeul cel Sfânt, cel înfricoşat şi prea mărit, Cela ce

este în toate lucrurile şi în puterea Sa neajuns şi neurmat,

Carele mai înainte ţi-a rânduit ţie diavole pedeapsa muncii

de veci, acum prin noi servii Lui porunceşte ţie, şi la

întreagă puterea cea conlucrătoare cu tine, să te depărtezi

de la noul însemnat cu numele Domnului nostru Iisus

Hristos, Adevăratul Dumnezeul nostru. Conjuru-te dar a tot

viclene, şi necurate, spurcate şi urâte, duhule străine, cu

puterea lui Iisus Hristos, Carele are toată puterea în cer şi

pre pământ, Cela ce a zis demonului celui mut şi surd: ieşi

din om şi de acum să nu mai intri într-însul. Du-te, cunoaşteţi

puterea ta cea deşartă, care nici peste porci n-a avut vre-o

tărie. Adu-ţi aminte de Cela ce ţi-a poruncit după cererea ta

să intri în turma porcilor. Cutremură-te de Dumnezeu, cu a

Căruia poruncă pământul pre ape s-a întărit; de Cela ce a

zidit cerul şi a pus munţilor hotar şi văilor măsură, de Cela

ce a pus nisipul hotar mării şi în apă mare cărare tare; de

Cela ce se atinge de munţi şi fumegă; de Cela ce se îmbracă

cu lumina ca şi cu o haină; de Cela ce a întins cerul, ca o

piele, de Cela ce a acoperit cu ape cele mai de deasupra ale

lui; de Cela ce a întemeiat pământul pre tăria lui, şi nu se va

clăti în veacul veacului; de Cela ce cheamă apa mării şi o revarsă

peste faţa a tot pământul; ieşi şi te depărtează de la

acesta, ce se găteşte către Sfânta Luminare, te jur cu patima

cea mântuitoare, a Domnului nostru Iisus Hristos, şi cu

nepreţuitul Lui Trup şi Sânge, şi cu venirea Lui cea

înfricoşată; că va veni şi nu va întârzia, să judece tot

pământul, şi pre tine şi pre toată puterea cea conlucrătoare

cu tine, spre a te munci în gheena focului, aruncându-te în

întunericul cel mai din afară, unde viermele nu doarme, şi

focul nu se stinge. Că puterea este a lui Hristos Dumnezeul

nostru, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea

şi în vecii vecilor, Amin.

Domnului să ne rugăm

Doamne Savaot, Dumnezeul lui Israel, Cela ce vindeci

toată neputinţa şi toată boala, caută spre robul Tău aceasta

(N), cearcă-l şi-l cercetează, şi alungă de la dânsul toate

lucrările diavolului. Ceartă duhurile cele necurate şi le

depărtează, şi curăţeşte făptura mâinilor Tale, şi lucrând cu

grabnică lucrarea Ta, striveşte pre satana în curând sub

picioarele lui, şi-i dă biruinţă asupra lui şi asupra duhurilor

lui celor necurate; ca dobândind de la Tine milă, să se

învrednicească Tainelor Tale celor nemuritoare şi cereşti, şi

Ţie mărire să înalţe Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Duh, acum

şi pururea, şi în vecii vecilor, Amin.

Domnului să ne rugăm

Cela ce eşti Stăpân Doamne, Carele ai făcut pre om după

chipul şi asemănarea Ta, şi i-ai dat lui puterea vieţii de veci,

şi nu l-ai trecut cu vederea după ce a căzut în păcat, ci ai

iconomisit prin înomenirea Hristosului Tău mântuire lumii;

Însuţi şi pre făptura Ta aceasta, ce o ai răscumpărat din

robia vrăjmaşului, primeşte-o întru Împărăţia Ta cea

cerească, deschide-i ochii minţii, ca să strălucească în el

lumina Evangheliei Tale. Însoţeşte-i viaţa lui de Înger

luminat, care să-l scape de toată bântuirea protivnicului, de

întâmpinarea vicleanului, de demonul cel de amiază-zi şi de

năluciri rele.

Şi suflă Preotul de trei ori asupra lui, în chipul Crucii şi-l

însemnează de trei ori la frunte, la gură, şi la piept, zicând:

Goneşte de la dânsul pre tot vicleanul şi necuratul duh, ce

se ascunde şi se încuibează în inima lui: (aceasta se zice de

trei ori) duhul înşelăciunii, duhul vicleniei, duhul slujirii

idoleşti şi a toată lăcomia, duhul minciunii şi a toată

necurăţenia, ce se lucrează după învăţătura diavolului, şi-l fă

pre dânsul oaie cuvântătoare a turmei celei sfinte a

Hristosului Tău, membru cinstit Bisericii Tale, fiu şi

moştenitor al Împărăţiei Tale; ca, după poruncile Tale

vieţuind, păzind pecetea nestricată şi păstrând veştmântul

neîntinat, să dobândească fericirea Sfinţilor întru Împărăţia

Ta.

Cu harul şi cu îndurarea şi cu iubirea de oameni a Unuia-

Născut Fiului Tău, cu Carele împreună eşti binecuvântat cu

Preasfântul şi Bunul şi de-viaţă-făcătorul Tău Duh, acum şi

pururea, şi în vecii vecilor, Amin.

Apoi, cela ce are a se boteza fiind descins şi desculţ, Preotul îl

întoarce spre apus, şi de este om în vârstă, îşi ridică mâinile în

sus, iară Preotul îl întreabă de trei ori;

Întrebare: Te lepezi de satana? Şi de toate lucrurile lui? Şi

de toţi îngerii lui? Şi de toată închinarea lui? Şi de toată

servirea lui?

Şi răspunde catehumenul la fiecare întrebare, mă lepăd; Iar de

va fi prunc, sau de altă limbă, atunci în locul lui răspunde naşul

zicând:

Răspuns: Mă lepăd (de trei ori).

Apoi iarăşi întreabă Preotul pre catehumen: Te-ai lepădat de

satana?

Iar catehumenul, sau naşul zice: M-am lepădat.

Şi după ce-l va fi întrebat de trei ori, îi zice Preotul să zică: şi

suflă şi-l scuipă pre el.

Şi făcându-se acestea, îl întoarce Preotul spre răsărit ţinându-şi

catehumenul mâinile în jos. Iar Preotul îi zice de trei ori:

Te împreunezi cu Hristos?

Catehumenul sau naşul răspunde: Mă împreunez, (de trei

ori).

Apoi iarăşi Preotul îi zice: Te-ai împreunat cu Hristos?

Şi răspunde: M-am împreunat.

Şi Preotul zice: Şi crezi lui?

Şi răspunde: Cred Lui, ca Împăratului şi Dumnezeu.

Şi îndată să zică:

Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul

cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor. Şi

într-unul Domnul, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-

Născut, Carele din Tatăl, S-a născut mai înainte de toţi vecii.

Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu

adevărat, născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin

Carele toate s-au făcut. Carele pentru noi oamenii şi pentru

a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri, şi S-a întrupat de

la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om. Şi S-a

răstignit pentru noi sub Ponţiu Pilat şi a pătimit, şi s-a

înmormântat. Şi a înviat a treia zi după scripturi. Şi S-a suit

la ceruri, şi şade de-a dreapta Tatălui. Şi iarăşi va să vie cu

mărire, să judece viii şi morţii, a Căruia, Împărăţie nu va

avea sfârşit. Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de-viaţă-făcătorul,

Carele din Tatăl purcede, Cela ce împreună cu Tatăl şi cu

Fiul este închinat şi mărit Carele a grăit prin Profeţi. Întru

una, Sfântă, sobornicească şi Apostolească Biserică.

Mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor. Aştept

învierea morţilor şi viaţa veacului, ce va să fie, Amin.

După sfârşirea Simbolului, Preotul întreabă de trei ori:

Te-ai împreunat cu Hristos?

Şi răspunzând la fiecare catehumenul, ori naşul: M-am

împreunat.

Deci întrebându-se de trei ori şi zicându-se Simbolul Credinţei

(de trei ori);

Preotul iarăşi întreabă de trei ori: Te-ai împreunat cu

Hristos?

Şi răspunde: M-am împreunat

Apoi Preotul zice: Şi te închini lui?

Şi se închină zicând:

Închinu-mă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Treimii Celei

de o fiinţă şi nedespărţită.

Apoi Preotul zice:

Binecuvântat este Dumnezeu, Carele voieşte, ca toţi

oamenii să se mântuiască, şi la cunoştinţa adevărului să

vină acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.

Apoi rugăciunea:

Domnului să ne rugăm

Stăpâne Doamne Dumnezeul nostru, cheamă pre robul

Tău (N) către luminarea Ta cea Sfântă, şi-l învredniceşte pre

dânsul acestui dar mare al Sfântului Tău Botez; dezbracă-l

pre el de învechitură, şi-l reînnoieşte în viaţa cea veşnică şi-l

umple de puterea Sfântului Duh, spre împreunarea

Hristosului Tău; ca să nu mai fie de acum fiu trupului, ci fiu

al Împărăţiei Tale. Cu bunăvoinţa şi cu harul Unuia-Născut

Fiul Tău, cu Carele binecuvântat eşti, cu Preasfântul, Bunul,

şi de-viaţă-făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii

vecilor, Amin.

CANOANELE SFINŢILOR APOSTOLI PENTRU SFÂNTUL BOTEZ

CANOANELE SFINŢILOR APOSTOLI

şi ale SFINŢILOR PĂRINŢI, pentru SFÂNTUL BOTEZ

Canonul 47 al Sfinţilor Apostoli zice:

Oricare Episcop sau Preot va boteza a doua oară pre cela

ce are botez adevărat, sau nu va boteza pre cel botezat de

eretici, care nu botează în numele Sfintei Treimi, să se

caterisească (să i se ia darul), ca unul ce-şi bate joc de

Crucea şi de moartea Domnului, nefăcând deosebire între

Preoţi şi popii mincinoşi.

Asemenea porunceşte şi Canonul 48 al Sinodului de la

Cartagina:

Canonul 49 al Sfinţilor Apostoli, porunceşte a boteza în

Tatăl, şi în Fiul, şi în Sfântul Duh, după cuvântul Domnului,

iară nu în trei fără început, sau în trei Fii sau în trei

Mângâietori; că unul este fără început, Tatăl, pentru că n-are

începătură; şi unul este Fiul, pentru naşterea cea negrăită; şi

unul mângâietorul, Duhul Sfânt, pentru purcederea din Cel

nenăscut. Iară cei ce nu fac aşa, fie Episcopi, fie preoţi, să se

caterisească.

Iar Canonul 50 al Sfinţilor Apostoli zice:

Episcopul sau Preotul, carele nu va face trei afundări ale

tainei într-un botez, rostind la fiecare afundare câte un

nume al Sfintei Treimi, ci va afunda pruncul numai odată

spre închipuirea morţii Domnului, cum făceau ereticii

eunomieni, să se caterisească. Că Domnul n-a zis, să

botezaţi în moartea Mea, ci mergând învăţaţi toate

neamurile, botezându-i pre ei în numele Tatălui şi al Fiului şi

al Sfântului Duh.

Canonul al 7-lea al Sinodului al II-lea ecumenic:

Legiuieşte cum trebuie a primi la ortodoxie pre cei ce se

întorc dintre eretici. Aşa împărţindu-i în două, a rânduit pre

unii numai a-i unge cu Sfântul Mir, iară pre alţii a-i boteza

din nou. Deci: arianii, macedonianii, savatianii, novaţianii,

ce se zic şi cathari, aristerii, tetradiţii şi apolinariştii, ca unii

ce se botează asemenea cu noi, nu se cade a fi rebotezaţi, ci

după lepădarea (anatematizarea) în scris de erezia lor, se

porunceşte a-i unge cu Mir Sfânt la frunte, la ochi, la nări, la

gură şi la urechi, şi însemnându-i, trebuie a zice: Pecetea

darului Sfântului Duh, Amin. Iar eunomienii, ce se botează

cu o singură afundare, montaniştii, zişi şi frigi, şi savelianii,

ce învaţă că Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt o singură

persoană, precum şi cei asemenea acestora, venind la

Biserica Ortodoxă, trebuie a fi botezaţi din nou, ca nişte

adevăraţi păgâni; căci, sau de loc nu s-au botezat, sau s-au

botezat, însă nu după regulile Bisericii Ortodoxe. Şi Părinţii

Bisericeşti îi consideră, ca pre nişte neluminaţi în credinţa

creştină. De aceia în ziua întâia îi primim între creştini, a

doua zi îi facem catehumeni, adică îi învăţăm legea, a treia

zi îi punem să jure, adică să se lepede de eresurile lor, şi

după ce le suflăm de trei ori în faţă şi în urechi, atunci îi

învăţăm articolele credinţei, şi-i punem să umble mult timp

la Biserică spre a asculta Sfânta Scriptură; şi numai aşa,

convingându-ne de credinţa lor, îi botezăm.

Canonul 48 al Sinodului din Laodiceea zice:

Se cuvine, ca cei botezaţi să se ungă şi cu cereasca

Ungere (Sfântul mir); că aceasta fiind Sfinţit prin rugăciuni şi

chemarea Sfântului Duh, sfinţeşte şi pre cei ce se ung cu el,

şi-i face părtaşi cereştii Împărăţii a lui Hristos, dacă nu-l vor

şterge de la dânşii prin viaţă pângărită şi fapte rele.

Canonul 6 al Sinodului din Neocezareea zice:

Femeile îngrecate, de vor vrea a se boteza, să nu fie

oprite de la botez, dar să se boteze în urmă şi pruncul, ce se

va naşte dintr-însele; căci pruncul nu comunică din botezul

maicii sale, ca unul, ce mai înainte de naştere încă n-a

primit voinţa binelui şi a răului, şi nici se poate şti ce

dispoziţie ar avea. De aceea trebuie a-l lumina prin botez.

Canonul 6 al lui Timotei Alexandrinul zice:

Femeia catehumenă (încă nebotezată) de se va întâmpla

să aibă la lună în ziua, în care voieşte a se boteza, să nu se

boteze ci să se amâne pre altă zi.

Canonul 1 tot al aceluiaşi zice:

Pruncul sau bărbatul catehumen încă de va merge fără

viclenie, când se face Liturghie, şi se va cumineca cu

dumnezeieştile daruri, fără să ştie Preotul, că este

catehumen, unul ca aceasta îndată să se boteze; că de

Domnul s-a chemat.

Canonul 4 al Sfântului Chiril zice:

Unii dintre catehumeni, deşi sunt îndepărtaţi şi amânaţi,

suferind pedeapsă pentru păcate, de se va întâmpla să fie

aproape de moarte, să se boteze, ca nu, ieşind din cele

lumeşti, să fie neîmpărtăşiţi cu harul luminării.

Canonul 2 al lui Timotei Alexandrinul zice:

Omul catehumen încă, de se îndrăceşte, până nu se va

curăţi de diavolul cel necurat, să nu fie botezat; că nu este

cuviincios, ca cela ce s-a dat pre sine spre locuire diavolului,

prin aplecarea la fapte rele, să primească în sine lumina

Sfântului Duh, mai înainte de ar fi scăpat deplin de spiritul

cel rău şi întunecat. Iar de i-ar sosi moartea, atunci trebuie

a-l boteza, spre a nu ieşi din viaţă lipsit şi neîmpărtăşit de

harul dumnezeiesc.

Canonul 4 al aceluiaşi zice:

Dacă catehumenul nu s-ar supăra de demon, ci din cauză

de boală rea şi ar ieşi din minţi şi din fire, cât nici să poată

grăi, deoarece de bună voie făcându-se catehumen a arătat

dorinţă a îmbrăţişa credinţa, fără nici o îndoire, să se

boteze.

Canonul 122 (116) al Sinodului din Cartagina zice:

Harul dat nouă prin botez, ne aduce nu numai iertarea de

păcate, ci şi putere de a nu mai păcătui, de nu, de voie prin

lenevire, ne vom deda iarăşi păcatelor. Iar pre cei ce n-ar

cugeta aşa, acest canon îi dă anatemei (vede-se şi canoanele

123-127).

RUGĂCIUNEA CÂND FEMEIA PIERDE PRUNCUL

RUGĂCIUNEA CÂND FEMEIA PIERDE PRUNCUL

Preotul face început zicând:

Binecuvântat este Dumnezeul nostru…, Sfinte Dumnezeule…,

Preasfântă Treime…, Tatăl nostru…, Că a Ta este Împărăţia…

Apoi Troparul zilei şi această rugăciune:

Domnului să ne rugăm

Stăpâne, Doamne Dumnezeul nostru, care Te-ai născut

din Sfânta de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara

Maria, şi în iesle, ca un prunc, Te-ai pus; Însuţi pre roaba Ta

aceasta (N), care prin păcate astăzi a căzut în ucidere, cu

voie sau fără de voie, şi a lepădat pre cel zămislit într-însa,

miluieşte-o după mare mila Ta, şi iartă ei păcatele cele de

voie, şi cele fără de voie; şi o fereşte de toate uneltirile

diavolului, şi curăţeşte-i întinăciunea, vindecă-i durerile,

sănătate, şi bună virtute trupului şi sufletului dăruieşte-i,

Iubitorule de oameni, şi cu Înger luminat păzeşte-o de toată

năvălirea nevăzuţilor demoni; aşa Doamne, scapă-o de

neputinţă şi de slăbiciune, şi o curăţeşte de toată

spurcăciunea trupului, şi de tot felul de dureri ale

pântecelui, ce vin asupra ei; şi prin mila Ta cea multă,

scoală-o pre ea, întărindu-i umilitul ei trup, şi o ridică din

patul, în care zace; că în păcate şi în nelegiuiri ne-am

născut, şi toţi suntem necuraţi înaintea Ta Doamne, şi cu

frică strigăm şi grăim : caută din cer şi vezi neputinţa

noastră a celor osândiţi, şi iartă pre roaba Ta aceasta (N),

care a căzut în păcate de ucidere, cu voie sau fără de voie şi

a lepădat pre cel zămislit într-însa, şi pre toţi câţi s-au aflat

şi s-au atins de dânsa iartă-i după mare mila Ta, şi ca un

Dumnezeu bun şi de oameni iubitor, miluieşte-i şi-i iartă; că

Tu singur ai putere a ierta păcatele şi fărădelegile, pentru

rugăciunile Preacuratei Tale Maici şi ale tuturor Sfinţilor.

Că Ţie se cuvine toată mărirea, cinstea şi închinăciunea,

împreună cu Părintele, şi cu Preasfântul Tău Duh, acum şi

pururea, şi în vecilor, Amin.

Apoi apolisul obişnuit.

RUGĂCIUNEA LA ÎNSEMNAREA PRUNCULUI

RUGĂCIUNEA LA ÎNSEMNAREA PRUNCULUI

când i se şi pune numele a opta zi, după, naşterea lui

Se cade a şti, că a opta zi după naştere, se aduce de moaşă

pruncul la Biserică, şi stă înaintea uşilor Bisericii, iar Preotul face

început zicând: Binecuvântat este Dumnezeul nostru…, Sfinte

Dumnezeule…, Preasfântă Treime…, şi după Tatăl nostru…, Că a

Ta este Împărăţia...

Apoi Troparul zilei sau al Sfântului al căruia este hramul şi

Preotul însemnează fruntea, gura, şi pieptul pruncului,

binecuvântându-l cu mâna, apoi zice rugăciunea aceasta:

Domnului să ne rugăm

Doamne Dumnezeul nostru, Ţie ne rugăm şi pre Tine Te

chemăm; să se însemneze lumina feţei Tale peste robul Tău

aceasta (aici îi pune numele) şi să se însemneze crucea

Unuia-Născut Fiului Tău, în inima şi în cugetele lui, ca să

fugă de deşertăciunea lumii şi de toată vicleana amăgire a

vrăjmaşului, şi să urmeze poruncilor Tale; şi dă, Doamne, ca

numele Tău cel Sfânt, să rămână netăgăduit într-însul când

se va uni în timpul cuvenit cu Biserica Ta, cea Sfântă,

făcându-se desăvârşit prin înfricoşatele Taine ale Hristosului

Tău; ca după poruncile Tale vieţuind şi păzind pecetea

nestricată, să câştige fericirea celor aleşi întru Împărăţia Ta;

cu harul şi cu iubirea de oameni a Unuia-Născut Fiului Tău,

cu care binecuvântat eşti, cu Preasfântul şi bunul, şi deviaţă-

făcătorul Tău Duh, acum şi pururea, şi în vecii vecilor,

Amin.

Apoi luând Preotul pruncul în mâini, stă înaintea uşilor Bisericii

sau înaintea icoanei Maicii Domnului şi face chipul Crucii, zicând:

Troparul, glasul I-iu

Bucură-te cea plină de har, Născătoare de Dumnezeu,

Fecioară, că din Tine a răsărit Soarele dreptăţii Hristos,

Dumnezeul nostru, luminând pre cei din întuneric.

Veseleşte-te şi tu bătrânule drepte, cela ce ai primit în braţe pre 

Mântuitorul sufletelor noastre, Cela ce ne-a dăruit nouă 

când i se şi pune numele a opta zi, după, naşterea lui

Se cade a şti, că a opta zi după naştere, se aduce de moaşă

pruncul la Biserică, şi stă înaintea uşilor Bisericii, iar Preotul face

început zicând: Binecuvântat este Dumnezeul nostru…, Sfinte

Dumnezeule…, Preasfântă Treime…, şi după Tatăl nostru…, Că a

Ta este Împărăţia...

Apoi Troparul zilei sau al Sfântului al căruia este hramul şi

Preotul însemnează fruntea, gura, şi pieptul pruncului,

binecuvântându-l cu mâna, apoi zice rugăciunea aceasta:

Domnului să ne rugăm

Doamne Dumnezeul nostru, Ţie ne rugăm şi pre Tine Te

chemăm; să se însemneze lumina feţei Tale peste robul Tău

aceasta (aici îi pune numele) şi să se însemneze crucea

Unuia-Născut Fiului Tău, în inima şi în cugetele lui, ca să

fugă de deşertăciunea lumii şi de toată vicleana amăgire a

vrăjmaşului, şi să urmeze poruncilor Tale; şi dă, Doamne, ca

numele Tău cel Sfânt, să rămână netăgăduit într-însul când

se va uni în timpul cuvenit cu Biserica Ta, cea Sfântă,

făcându-se desăvârşit prin înfricoşatele Taine ale Hristosului

Tău; ca după poruncile Tale vieţuind şi păzind pecetea

nestricată, să câştige fericirea celor aleşi întru Împărăţia Ta;

cu harul şi cu iubirea de oameni a Unuia-Născut Fiului Tău,

cu care binecuvântat eşti, cu Preasfântul şi bunul, şi deviaţă-

făcătorul Tău Duh, acum şi pururea, şi în vecii vecilor,

Amin.

Apoi luând Preotul pruncul în mâini, stă înaintea uşilor Bisericii

sau înaintea icoanei Maicii Domnului şi face chipul Crucii, zicând:

Troparul, glasul I-iu

Bucură-te cea plină de har, Născătoare de Dumnezeu,

Fecioară, că din Tine a răsărit Soarele dreptăţii Hristos,

Dumnezeul nostru, luminând pre cei din întuneric.

Veseleşte-te şi tu bătrânule drepte, cela ce ai primit în braţe

pre Mântuitorul sufletelor noastre, Cela ce ne-a dăruit nouă

şi învierea.

Condac, glasul I-iu

Cela ce ai sfinţit pântecele Fecioarei cu naşterea Ta, şi ai

binecuvântat mâinile lui Simeon, precum se cădea,

întâmpinând şi acum mântuieşte-ne pre noi, Hristoase

Dumnezeule, împacă lumea în războaie, şi întăreşte pre

poporul nostru, pre care L-ai iubit, Unule Iubitorule de

oameni.

Apoi se face ştiutul apolis.

Cade-se a şti, că, de se va întâmpla, ca pruncul născut să fie

slab, aşa că nu suge, ci trage de moarte, nu trebuie a aştepta, cum

zic unii a şasea sau a opta zi, spre a-l boteza, ci în ora în care s-a

născut, spălându-l, îndată să-l şi boteze, spre a nu muri

neluminat; căci dacă femeile îngreuiate de cinci luni, de se va

întâmpla din vreo lovitură să-l piardă, cad după legi şi canoane

sub osânda de ucidere, cu cât mai vârtos trebuie a se păzi de

crimă, ca cel născut să nu moară nebotezat.

şi învierea.

Condac, glasul I-iu

Cela ce ai sfinţit pântecele Fecioarei cu naşterea Ta, şi ai

binecuvântat mâinile lui Simeon, precum se cădea,

întâmpinând şi acum mântuieşte-ne pre noi, Hristoase

Dumnezeule, împacă lumea în războaie, şi întăreşte pre

poporul nostru, pre care L-ai iubit, Unule Iubitorule de

oameni.

Apoi se face ştiutul apolis.

Cade-se a şti, că, de se va întâmpla, ca pruncul născut să fie

slab, aşa că nu suge, ci trage de moarte, nu trebuie a aştepta, cum

zic unii a şasea sau a opta zi, spre a-l boteza, ci în ora în care s-a

născut, spălându-l, îndată să-l şi boteze, spre a nu muri

neluminat; căci dacă femeile îngreuiate de cinci luni, de se va

întâmpla din vreo lovitură să-l piardă, cad după legi şi canoane

sub osânda de ucidere, cu cât mai vârtos trebuie a se păzi de

crimă, ca cel născut să nu moară nebotezat.

Sfinţenie şi infailibilitate

Sfinţenie şi infailibilitate

Am cunoscut şi am văzut cu ochii mei oameni sfinţi, oameni de a căror simplă prezenţă te înfiorai - fără să fi rostit vreun cuvînt, fără să fi făcut nici cel mai mic gest -, oameni la a căror apropiere simţeai cu duhul o lume mai presus de fire, mai presus de minte. Sînt dator să vorbesc despre ei, deoarece chiar şi atunci cînd ajungem să cunoaştem asemenea purtători de Duh rătăcim în neputinţa noastră încurcînd Duhul lui Dumnezeu cu duhul acestei lumi.

Ce este sfinţenia? Este asemănarea cu Dumnezeu pe care a pierdut-o Adam şi au regăsit-o toţi cei ce s-au întors la El şi şi-au trăit viaţa în El. Sfîntul este cel asemenea Domnului, asemănîndu-se Lui cu toată fiinţa lui, cu sufletul şi cu trupul. Pare cam străin să vorbeşti despre aşa ceva în vremea în care moda a înlocuit Modelul, păcatele au devenit virtuţi, iar oamenii s-au asemănat dracilor şi i-au întrecut în răutate, dar tocmai pentru aceea este nevoie de mărturii că Dumnezeu este viu încă în lumea în care trăim, prin cei ce Îi urmează.

«Cugetul omului cu de-adinsul zace în cele rele şi viclene din tinereţe», şi ştim asta de la Însuşi Dumnezeu (Facere 8:21). Sfîntul Apostol ne limpezeşte o dată mai mult zicînd: «Ştiu că nu locuieşte în mine, adică în trupul meu, ce este bun. Că a voi se află la mine, iar a face binele nu aflu. Că nu fac binele care voiesc, ci răul care nu îl voiesc, acela îl fac. Iar de fac aceasta care nu voiesc eu, iată nu fac eu aceasta, ci păcatul care locuieşte întru mine. Aflu drept aceea legea, mie celui ce voiesc să fac binele, că ce este rău la mine se află. Că împreună mă veselesc cu Legea lui Dumnezeu după omul cel din lăuntru; dar văd altă lege întru mădularele mele, oştindu-se împotriva legii minţii mele, şi dîndu-mă pe mine rob legii păcatului, care este întru mădularele mele.» (Romani 7:18-23).

Ce vom pune împotrivă păcatului şi păcătoşeniei? Sfinţenia. Cum recunoaştem pe omul cel sfînt? Ne învaţă tot un sfînt, Simeon Noul Teolog.

"Celor ce erau râvnitori şi purtau de grijă de mântuirea lor şi începeau de la ei înşişi cele ce privesc mântuirea, celor care, pe cât le era cu putinţă, căutau pe Dumnezeu şi lucrau binele, acestora Dumnezeu le-a descoperit şi atunci şi le descoperă şi acum Apostoli, Proroci, Drepţi şi Sfinţi, le-a făcut cunoscuţi iar ei i-au primit, i-au cinstit ca pe nişte învăţători ai bunei credinţe, ca pe nişte mijlocitori ai lui Dumnezeu. De aceea au păzit şi cuvintele lor ca pe nişte legi dumnezeieşti şi au primit şi ei plata pe care le-a dat-o acelora, şi chiar şi acum, dacă se găsesc unii ca aceia, vor primi plată ca şi aceia.

Dar pe cei ce dispreţuiesc pe ceilalţi şi se socotesc pe ei înşişi înţelepţi şi se află în negrijă şi nepăsare şi nu cheamă pe Dumnezeu ca sutaşul Cornelie şi cei asemenea lui, cu toată râvna, cu milostenie, cu post şi cu rugăciune, mai ales acum când aproape toţi suntem învăţaţi din copilărie de către proroci, şi apostoli voia lui Dumnezeu şi cele de folos nouă, pe unii ca aceştia, spun, Dumnezeu îi lasă să se găsească în rătăcirile în care au căzut ei singuri, care, întunecaţi fiind de întunericul patimilor, poftelor, şi voilor lor şi umblând întru ele ca într-o noapte adâncă, îşi găsesc şi asemenea învăţători. Şi pe drept cuvânt, căci stăpânitorul întunericului are întotdeauna şi slujitorii şi ucenicii lui care umblă în întuneric, pe care unii ca aceia îi găsesc şi-i primesc cu bucurie ca pe unii de un gând cu ei şi sunt învăţaţi de aceştia aceleaşi lucruri pe care şi le-au ales mai înainte şi au preferat să le facă ei înşişi spre pierzania lor. Căci cine nu ştie că dintru început diavolul a ridicat împotriva prorocilor - proroci mincinoşi, împotriva apostolilor - apostoli mincinoşi, împotriva învăţătorilor sfinţi - sfinţi mincinoşi şi învăţători mincinoşi, şi se luptă în diverse moduri să-i înşele pe cei nepăsători cu cuvinte mincinoase şi să-i arunce în prăpastia pierzaniei? Pe aceştia i-a descoperit Apostolul zicând: «Vă rog, fraţilor, să vă păziţi de cei ce fac dezbinări şi sminteli împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o şi depărtaţi-vă de la ei. Căci unii ca aceştia nu slujesc Domnului nostru Iisus Hristos, ci pântecelui lor, şi prin vorbele lor frumoase şi măgulitoare înşală inimile celui fără de răutate» [Rm 16, 17-18]. Deci cei ce vor să fugă de unii ca aceştia cum sfătuieşte Apostolul, trebuie să se separe de faptele întunericului, căci întrucât vor să fie robi acestora şi să umble în întuneric, nu pot să fugă de asemenea învăţători, nici să vină la lumina adevăraţilor învăţători.

Tu deci, copilul meu duhovnicesc în Domnul, auzind dumnezeiasca Scriptură care spune: «Vai celor înţelepţi pentru ei înşişi şi ştiutori înaintea lor» [Is. 5, 21], ia seama cu frică şi cutremur la cele spuse. Căci cuvântul acesta este despre mântuirea sufletească, şi dacă vrei să-ţi agoniseşti un bărbat duhovnicesc şi sfânt şi un învăţător adevărat, nu socoti că ai putea să-l recunoşti tu însuţi după ştiinţa ta, fiindcă acest lucru e cu neputinţă, dacă nu te lupţi înainte de toate celelalte, precum spuneam, cu fapte bune, cu milostenie, cu post, cu rugăciune şi cu cerere necontenită, ca Dumnezeu să-ţi fie împreună-lucrător şi Ajutor spre aceasta.

Şi dacă te-ai învrednicit să-l găseşti cu ajutorul şi harul lui Dumnezeu, atunci arată-i cea mai mare purtare de grijă şi râvnă, multă smerenie, multă evlavie, cinste covârşitoare, credinţă curată şi neşovăielnică. De ce? Ca să nu-ţi câştigi osândă şi pedeapsă în loc de răsplată, fiindcă despre unii ca aceştia a spus Mântuitorul nostru şi Dumnezeu: «Cine vă primeşte pe voi pe Mine Mă primeşte, şi cine vă nesocoteşte pe Mine Mă nesocoteşte» [Mt 10, 40; Le 10, 16]. Se cade, aşadar, fraţilor, să-i primim pe unii ca aceştia ca pe Hristos însuşi, pentru că toate cele făcute lor vin la însuşi Stăpânul Hristos şi Dumnezeul nostru, iar El şi le face ale Sale şi le socoteşte ca şi cum le-ar pătimi El Însuşi; precum, iarăşi, cele ce se fac învăţătorilor mincinoşi vin la antihrist, şi cei care-i primesc, îl primesc pe acesta şi pe însuşi diavolul.

Şi să nu pretexteze unii că nu-i cunosc zicând: "De unde aş putea să-i cunosc pe unii ca aceştia? Şi eu sunt om şi nimeni nu cunoaşte gândurile altui om decât duhul care locuieşte în el." Nimeni să nu ia acest cuvânt drept un pretext întemeiat. Căci dacă ar fi cu neputinţă să fie recunoscut, n-ar mai fi poruncit Domnul: «Feriţi-vă de proroci mincinoşi», adică de învăţători mincinoşi «care vin la voi în blana de oaie, dar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. După roadele lor îi veţi cunoaşte!» [Mt 7, 15-16]. Deci, dacă Stăpânul Hristos spune adevărul, cum şi spune, ne este cu putinţă să-i recunoaştem după cele ce le fac şi le spun.

 Roadele Adevărului

Să spunem mai întâi care sunt roadele adevărului, ale Duhului Sfânt, iar apoi ni se vor arăta şi roadele celui potrivnic şi rău, şi din aceste roade veţi cunoaşte foarte bine cum sunt vădiţi cei adevăraţi, drepţi şi sfinţi şi aceia care nu sunt aşa şi făţarnici; şi eu nu spun nimic de la mine, ci din cuvintele Mântuitorului şi ale Sfinţilor Lui Apostoli cu care voi încerca să încredinţez şi iubirea voastră. Ascultă deci ce spune Domnul nostru Iisus Hristos: «Fericiţi cei săraci cu duhul. Fericiţi cei ce plâng. Fericiţi cei blânzi» [Mt 5, 3-5]. şi iarăşi: «Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi, rugaţi-vă pentru cei ce vă vătăma şi prigonesc» [Mt 5, 44]. «Cuvânt deşert să nu iasă din gura voastră. Amin, zic vouă, pentru orice cuvânt deşert oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii» [Mt 12, 36]. Şi iarăşi: «Dacă nu vă întoarceţi şi vă faceţi ca nişte prunci, nu veţi intra în împărăţia cerurilor» [Mt 18, 3]. Şi în altă parte spune: «în aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenici ai Mei, de veţi avea iubire unii faţă de alţii» [In 13, 35]. Şi iarăşi: «Cum puteţi crede, când primiţi slavă de la oameni, şi slava de la Stăpânul Dumnezeu n-o căutaţi? » [In 5, 44]. Căci «oricine se înalţă pe sine însuşi va fi smerit, şi cine se smereşte pe sine însuşi va fi înălţat» [Mt 23, 12]. Şi nu spune că va fi înălţat în slava lumească, ci se subînţelege că va fi înălţat tainic întru schimbare duhovnicească. Acestea Domnul şi Stăpânul nostru Hristos le strigă în chip vădit în fiecare zi.

Ascultă-l însă şi pe Apostolul Pavel care spune: «Roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, mărinimia, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia» [Ga 5, 22-23]; şi iarăşi: «Dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte, nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, [...] toate le suferă, toate le rabdă; dragostea nu cade niciodată» [7 Co 13, 4-5.7]. Ascultă-l şi pe Ioan Teologul care spune: «Copilaşilor, nu iubiţi lumea nici cele din lume» [In 2, 15]. Căci iubirea lumii e vrăjmaşă faţă de Dumnezeu. Astfel încât, fraţii mei, cine iubeşte lumea se face vrăjmaş lui Dumnezeu [lac 4, 4]. Cine urăşte pe fratele său este ucigaş de oameni şi ştiţi că orice ucigaş de oameni n-are parte de împărăţia Domnului nostru şi Dumnezeu [7 In 3, 15; cf. 7 Co 6, 9-10]. |n aceasta se recunosc copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului, după iubire şi după ură [cf. l In 3, 10]. Căci cine iubeşte pe Dumnezeu iubeşte şi pe cei făcuţi de El, adică pe fraţii săi. Iar cine urăşte pe vreunul din fraţii săi, acestea e născut din diavolul, şi iubirea lui Dumnezeu nu este în el [7 In 3, 8; 4, 20-21]. Deci cei ce au discernământ, ştiu în acest mod cine sunt fiii lui Dumnezeu şi cine sunt fiii diavolului. Iar roadele Preasfântului şi bunului Duh sunt cele pe care le-am spus mai sus. Se cade, aşadar, să vădim şi roadele duhului celui rău, ca să le recunoaşteţi şi să distingeţi, cum spuneam, lumina de întuneric, dulcele de amar şi binele de rău.

 

Roadele celui rău

Luaţi aminte deci la Stăpânul şi Dumnezeul nostru iarăşi Care zice: «Nu poate pomul bun să facă roade rele, nici pomul rău să facă roade bune» [Mt 7, 17]; şi iarăşi: "Omul bun din comoara lui bună scoate afară cele bune, pe când omul rău din comoara lui cea rea scoate afară cele rele" [Mt 12, 35]; şi iarăşi: "Cel ce va strica una din aceste porunci foarte mici şi va învăţa aşa pe oameni, foarte mic se va chema în împărăţia cerurilor" [Mt 5, 19]; şi ce spune, iarăşi, despre cărturari şi farisei? "Leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, iar ei nu vor să le mişte nici măcar cu degetul. Toate faptele lor le fac ca să fie priviţi de oameni, căci îşi lăţesc filacteriile şi măresc ciucurii de la poalele veşmintelor şi le place să stea în capul mesei la ospeţe şi în băncile dintâi în sinagogi şi să li se plece lumea în pieţe şi să fie numiţi de oameni: Rabi!" [Mt 23, 4-7]. Aşadar, când vezi pe cineva care face ceva din toate acestea şi caută cu trudă slava omenească, şi calcă poruncile lui Dumnezeu ca să placă oamenilor, să ştii că e un rătăcit şi nu spune adevărul. Fiindcă zice Apostolul: "Câtă vreme între voi este pizmă şi ceartă şi dezbinări, nu sunteţi oare trupeşti?" [7 Co3,3]. "Iar omul trupesc şi sufletesc nu cuprinde, nu primeşte cele ale Duhului, căci pentru el sunt nebunie» (1 Cor. 2:14). Dar cine nu cuprinde cele ale Duhului, e vădit că nu are în el nici pe Duhul; şi cine n-are în el Duhul Sfînt, acela nu este al lui Hristos, precum întăreşte Pavel zicînd: «Iar dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui» (Romani 8:9)"

* * *

Am cunoscut şi am văzut cu ochii mei oameni sfinţi, oameni de a căror simplă prezenţă te înfiorai – fără să fi rostit vreun cuvînt, fără să fi făcut nici cel mai mic gest –, oameni la a căror apropiere simţeai cu duhul o lume mai presus de fire, mai presus de minte. Sînt dator să vorbesc despre ei, deoarece chiar şi atunci cînd ajungem să cunoaştem asemenea purtători de Duh rătăcim în neputinţa noastră încurcînd Duhul lui Dumnezeu cu duhul acestei lumi. Am arătat pînă aici care sînt roadele Adevărului, ale Sfîntului Duh, şi roadele celui rău, pentru a şti să-i deosebim pe cei ai lui Hristos de vrăjmaşii Săi.

Împărţind un pic lucrurile, recunoaştem pe cel sfînt după viaţa sa şi după învăţătura sa. Vieţile Sfinţilor ne sînt cea mai bună pildă de împlinire a Evangheliei, de urmare a lui Hristos. În ele vom găsi chipul în care sfinţii au înţeles să-i urmeze Domnului, să pună în lucrare poruncile Sale. Pe lîngă Vieţile Sfinţilor, sfinţii ne-au lăsat de multe ori şi scrieri, un ocean de scrieri. Pînă aproape de vremile noastre creştinii ortodocşi au numit Sfintele Scripturi nu numai Noul şi Vechiul Testament, ci şi toate scrierile/scripturile sfinţilor. De ce? Pentru că din toate izvorăşte sfinţenia, din toate acestea izvorăşte Duhul Domnului, Duhul Celui Sfînt.

Pentru aceea, ca să înţelegem cum se cuvine sfinţenia, se cuvine să înţelegem că omul se face o icoană a înţelepciunii atunci cînd mărturiseşte pe Dumnezeu atît cu viaţa, cît şi cu învăţătura sa. Ce este al omului şi ce este al Domnului în săvîrşirea sfinţeniei? ”Puterea Mea se desăvîrşeşte întru neputinţă”, i-a vestit Domnul Apostolului neamurilor (2 Corinteni 12:9). Şi neputinţa omenească se găseşte la fiecare dintre sfinţii care au petrecut pe pămînt pînă azi. Mai presus de sfinţi s-a ridicat Maica Domnului, pe care Cel întrupat dintru ea, Hristos Mîntuitorul lumii, a învrednicit-o a se ridica mai presus decît firea îngerilor şi decît tot neamul omenesc, căci Maica Domnului nu a greşit şi nu a păcătuit nici măcar cu gîndul. Neputinţa omenească se regăseşte însă la fiecare din sfinţi, atît în viaţa, cît şi în învăţătura sa. „Desăvîrşirea pămîntească este o desăvîrşire nedesăvîrşită”. Dacă s-ar fi scris toate cîte au făcut sfinţii pe pămînt şi toate cele pe care le-au rostit, cu adevărat, încurcată ar fi fost înţelegerea sfinţeniei. De ce? Pentru că am fi văzut neputinţe pretutindeni şi însăşi neputinţa minţii noastre nu ne-ar mai fi lăsat să vedem lucrarea dumnezeiască a lui Hristos cu fiecare din ei, ci ar fi lăsat loc diavolului să ne arate mai vîrtos neputinţele şi scăderile lor.

Şi tocmai pentru a înţelege că numai Hristos a fost fără de greşeală, că numai Dumnezeu nu poate greşi, vom aduce aici cîteva pilde de alunecări şi scăderi. 

 

Şi sfinţii greşesc

 

Astfel, îl avem pe Sfîntul Apostol Petru, pe care Sfîntul Pavel l-a mustrat înaintea tuturor pentru făţărnicia de a se osebi de cei care din netăierea împrejur au primit Botezul. Îl avem pe Sfîntul Grigorie de Nissa (numit de Sfinţii Părinţi ai celui de-al patrulea Sinod Ecumenic „Părintele Părinţilor”), care a scris că muncile celor păcătoşi vor avea sfîrşit. Îl avem pe Sîntul Ioan Gură de Aur, care a spus despre Maica Domnului că bolea de slavă deşartă cînd ea şi fraţii Lui L-au chemat afară, fiind mulţime multă. Îl avem pe Avva Serapion, care s-a întristat tare aflînd că Dumnezeirea nu are mîini, picioare, nas şi urechi, ci doar enipostasul Fiului a luat acest chip, şi a început să plîngă: „Vai mie, nenorocitul! Mi L-au luat pe Domnul meu, iar pe Cel pe care-L am acum nu-L văd, şi nu ştiu nici pe cine rog, nici pe cine chem” . Îl avem pe Sfîntul Simeon Stîlpnicul, care a primit cu aceeaşi deschidere atît pe ortodocşii, cît şi pe monofiziţii din vremea sa. Îl avem pe Sfîntul Ioanichie cel Mare, care după o viaţă petrecută în aspre nevoinţe, venind prigoana împotriva icoanelor, nu doar că nu a mărturisit învăţătura ortodoxă, dar a şi propovăduit împotriva ei pînă în ziua în care un alt om cu viaţă sfîntă i-a luminat ochii minţii. Îl avem în zilele noastre şi pe Părintele Cleopa, care în tinereţe s-a alăturat cu ştiinţa sa măsurilor de forţă ale statului ateu care îi prigonea pe „stilişti” (simpli mireni, preoţi şi călugări care apărau Predania Bisericii împotriva modei), iar mai apoi, la bătrîneţe, cunoscînd greutatea şi păgînătatea rătăcirii ecumeniste, nu a mustrat-o cu toată tăria în faţa celor ce şi-au lăsat minţile robite de ea, ci doar rareori, cînd era întrebat de cei apropiaţi o făcea. De asemenea, şi Părintele Dumitru Stăniloae a avut cîteva abateri de la adevărul Ortodoxiei (cum ar fi împărtăşirea de harul sfinţitor şi de lumina Dumnezeirii nu numai a ortodocşilor, dar şi a ereticilor; sau vorbirea despre Hristos ca Învăţător, Arhiereu şi Împărat, preluată nu de la Sfinţii Părinţi, ci din învăţăturile ereticului Luther). Mulţi învăţători şi dascăli ai Bisericii lui Hristos nu şi-au cîştigat locul între sfinţi nu atît pentru viaţa pe care au dus-o, ci mai ales pentru aceste depărtări de la adevăr; astfel, Fericiţii Augustin, episcopul Ipponiei, Theodorit, episcopul Kirului, Theofilact, arhiepiscopul Ohridei şi alţi mulţi, pentru abaterile de la Ortodoxie nu au fost proslăviţi de Biserică, chiar dacă scrierile lor rămîn pentru veşnicie, în cea mai mare parte a lor, un dreptar al Bisericii. Cugetul Bisericii a osîndit chiar prin blestemul veşnic, prin anatema, pe cei care, deşi şi-au petrecut viaţa în mari nevoinţe, s-au rătăcit de la adevăr crezîndu-şi minţii lor şi amestecînd învăţătura Bisericii cu minciunile păgîne (precum au păţit nevoitorii egipteni Evagrie din Pont şi Didim cel Orb).

Toate aceste pilde nu ştirbesc cîtuşi de puţin din măreţia Sfinţilor Bisericii, ci vin să dea mărturie pentru cuvîntul Sfîntului Isaac: „Desăvîrşirea pămîntească este o desăvîrşire nedesăvîrşită”, mai ales că de multe ori greşelile făcute au fost greşeli ce au venit din neputinţa minţii de a strînge neîncetat cu chingile fricii de Dumnezeu cuvintele pe care le rostim ori le scriem. Pentru aceea se şi întreba Sfîntul Vasilie cel Mare: „Cine este omul care să grăiască multe şi să nu greşească?” O altă pricină a scăderilor sfinţilor a fost dorinţa de a îndrepta pe alţii; ea i-a făcut pe mulţi să rătăcească, depărtîndu-se de lumina Adevărului. Neştiinţa şi uitarea, doi uriaşi vrăjmaşi ai mîntuirii noastre, au fost iarăşi pricină a rătăcirii. De multe ori, după cuvîntul Sfîntului Varsanufie cel Mare, mulţi din învăţătorii Bisericii s-au avîntat pe un ocean pe care nu aveau puterea de a-l străbate fără vătămare. Şi totuşi, mila lui Dumnezeu este împreună cu omul care Îl caută pe El şi îl îndeamnă pururea să înseteze după Adevăr. Dar iconomia dumnezeiască nu rînduieşte a se da daruri ale Duhului Sfînt celor care nu au fost botezaţi ortodox şi care nu mărturisesc drept credinţa în Hristos. Şi chiar atunci cînd din neştiinţă ortodocşii se rătăcesc, nici atunci nu-i lasă singuri, ci le trimite pe cineva să le lumineze ochii minţii. 

 O erezie: infailibilitatea

 Minunată este pilda bătrînului care Liturghisea întotdeauna împreună cu Sfinţii Îngeri pe care îi vedea şi cu care putea chiar să vorbească, dar care din neştiinţă luase rînduiala Proscomidiei de la eretici. Acestuia un diacon i-a spus că Biserica nu primeşte slujba eretică. Atunci, bătrînul, tulburîndu-se, i-a întrebat pe Îngeri: „Diaconul îmi grăieşte mie în acest chip. E adevărat ce spune?” „Ascultă de el, căci are dreptate”, i-au răspuns Îngerii. „Dar pentru ce nu mi-aţi spus voi mie aceasta?”, a întrebat bătrînul. „Aşa a rînduit Dumnezeu”, au spus ei, „ca om pe om să se îndrepte”.

Ferestrele omului către lumea văzută şi către cea gîndită sînt simţurile sufleteşti (mintea, cugetarea, părerea, închipuirea şi simţirea) şi simţurile trupeşti (văzul, auzul, gustul, mirosul, pipăitul). Prin toate acestea pătrunde în suflet înşelarea. Prin dumnezeiasca Iconomie, Predania Bisericii a învistierit în învăţăturile sale dogmele cele mîntuitoare, aşa încît cei ce vor să se mîntuiască să primească prin credinţă din vistieria Predaniei învăţătura descoperită nevoitorilor ce au dobîndit de sus cunoştinţa. Numai această cunoştinţă a Adevărului (harul) împreunată Sfintelor Taine ale lui Hristos Adevărul dăruieşte omului Viaţa cea adevărată, Viaţa cea neînşelată.

Omul de azi, ajungînd la vîrful rătăcirii şi înşelării întregii istorii a omenirii, a început să fie părtaş, în nesimţirea lui, uneia din cele mai mari înşelări şi rătăciri a neamului omenesc, erezia infailibilităţii. Ce susţine ea? Că un om (la început papa de la Roma, iar mai apoi din ce în ce mai mult fiecare din noi) nu poate greşi. Ce este această erezie? Vîrful trufiei neamului omenesc, vîrful îndrăcirii minţii noastre. Şi întrucît pe verhovnicul lumii eretice contemporane, papa, lumea îl numeşte „Sfîntul Părinte”, hrănindu-i neîncetat trufia minţii, de aici începem şi noi să ne raportăm la Sfinţii Părinţi ai Bisericii lui Hristos precum ereticii apuseni la actualul papă. Şi adăugînd la rătăcirea minţii noastre un cuvînt al Sfintei Predanii, că orice cuvînt al Sfinţilor Părinţi are putere canonică, sîntem gata să ascultăm fără dreaptă măsură orice ni s-ar zice de către vreun cleric. Şi de aici repede cădem în rătăcirea de a ne lăsa, noi, orbii, călăuziţi de orbi. 

Dar nu despre aceasta să vorbim, ci despre părinţii cei îmbunătăţiţi ai vremii noastre, faţă de care facem greşeala de a-i socoti infailibili. Acest cuget satanic ne depărtează de Hristos cu toată dragostea ce ne-ar purta-o ei înaintea lui Dumnezeu. Suntem datori să le urmăm cuvintele şi sfaturile cu toată fiinţa atîta vreme cît ele nu se depărtează de Predania Bisericii; dar pentru asta suntem şi noi datori să cunoaştem această Predanie. Neştiinţa nu este o faptă bună, ci un păcat. Cu adevărat, pentru ascultarea noastră plină de dragoste, de multe ori Dumnezeu îndreptează greşelile celor ce ne povăţuiesc, dar nu se mai întîmplă aceeaşi atunci cînd ei se îndepărtează de la învăţătura Bisericii. Căci atunci ne lăsăm şi pe noi rătăciţi şi suntem de două ori vinovaţi: întîi pentru că ne-am călcat conştiinţa în picioare cînd ne striga să cugetăm cu cugetul Bisericii, nu cu al nostru, nici cu al povăţuitorului nostru, şi al doilea pentru că nu i-am spus adevărul, în frica Domnului, celui ce ne abătea de la Adevăr. Este greu să găseşti într-un om şi bătrîneţea înţelepciunii pe care Sfinţii au dobîndit-o în zeci de ani de nevoinţe, şi tinereţea duhului, care să-L plieze pe Hristos (aşa cum El Însuşi vrea!) vremii în care trăim, prin Care să dobîndim răspunsuri adevărate, care să ne apere curăţenia duhului şi a trupului de răutatea care veşnic se umflă şi se întăreşte; tinereţea duhului ni-L dăruieşte pe Doctorul sufletelor şi al trupurilor, Care niciodată nu dă vreunei boli alt medicament decît cel ce i se cuvine. Erezia infailibilităţii ne îndeamnă să nu-I mai urmăm Domnului Iisus Hristos Mîntuitorul lumii, ci celui pe care mintea noastră îl proclamă „Sfîntul Părinte”. Amar, amar, şi iarăşi vai!, celor ce şi-au proclamat astfel de „Sfinţi Părinţi” mai ales din cei ce confundă astăzi Biserica lui Hristos cu partidul unic la putere, căci s-au făcut de bună voie vase ale pierzaniei. „Mi-e prieten Platon”, spunea un înţelept din vechime, „dar mai prieten adevărul”.

Ce spune „omul infailibil” despre omul sfînt? „Întotdeauna eu am fost aşa ca el, şi chiar mai mult decît atît”. Ce spune sfîntul despre „omul infailibil”? „Dintre păcătoşi, cel dintîi sunt eu”.

 

Monahul FILOTHEU 

Mlastina disperării

IN MEMORIAM
Căpitanului nostru, Corneliu Zelea
Codreanu, lui Mota si Marin, si tuturor martirilor
si eroilor legionari, ucisi în prigoane, anchete, în
lagăre si închisori sau în alte împrejurări, în tară
sau în exil.

MINUNI ALE CUVIOASEI PARASCHIVA DE LA IASI

MINUNI ALE CUVIOASEI PARASCHIVA DE LA IASI CONSEMNATE DE MAMA BLONDINA

1. O studentă dentistă, făcând practică într-o clinică, şi-a lăsat pe masă, în cabinetul de lucru, poşeta în care avea bani mulţi şi un ceas de mână, de mare valoare. Când să plece acasă, a observat că lipsesc banii şi ceasul. Ea, fiind foarte credincioasă, imediat a venit la Sfânta Paraschiva şi i-a spus durerea sa, dar pentru pomelnic n-avea bani. După trei zile vine un om în vârstă la cabinetul medical şi îi aduce ceasul şi banii, cerând mii de scuze pentru feciorul său, care era un golan şi - fiind chiar clientul ei - a profitat când ea a ieşit din cabinet şi i le-a furat. Tatăl băiatului i le-a găsit ascunse, l-a bătut până i-a spus de unde le-a luat, apoi a venit de i le-a adus înapoi. 2. O femeie tânără de 33 de ani dintr-un sat de lângă Iaşi, a intrat într-o zi în Sfânta Mitropolie. Părea abătută, nervoasă şi chiar nebună. S-a închinat la multe icoane şi a venit la moaştele Sfintei Paraschiva. S-a închinat, însă când a vrut să sărute sfânta raclă, o putere a izbit-o şi ea a căzut la pamant . A inceput sa strige: "draci, diavoli..". Oricine venea către dansa, ea ii împingea, şi la un moment dat a venit paraclisierul Sfintei Mitropolii - un diacon cu viaţă frumoasă călugărească -, a apucat-o de mână şi a întrebat-o: "Spune, ce păcat ai făcut?" Ea a spus că a umblat cu farmece, că a auzit

că soţul ei o înşeală. A întrebat-o de unde este şi cum o cheamă? Nu ştia, ci se văieta de cei trei copilaşi ai săi. Atunci părintele diacon a întrebat-o dacă ştie să citească. Ea a spus că ştie; el i-a dat acatistul Sfintei Paraschiva ca să-1 citească. Ea s-a aşezat în genunchi la picioarele sfintei şi a citit tot acatistul. Apoi preotul duhovnic a chemat-o la el, a vorbit şi a văzut că ea s-a limpezit la minte. A mărturisit-o şi, fiindcă ea a spus că de trei zile n-a luat în gură nici un strop de apă, a împărtăşit-o. Femeia a plecat acasă sănătoasă. 3. Într-o zi o femeie de 40 de ani a intrat în Sfânta Mitropolie, alergând prin biserică şi plângând în hohote. Am întrebat-o ce are. Mi-a spus că lucrează ca femeie de serviciu la tribunal, a făcut sinuzită, dar, neavând timp să se trateze, a neglijat şi s-a pomenit cu dureri grozave de cap şi apoi i s-a umflat tot capul. Era fără soţ, cu trei copii. S-a dus la doctor, care i-a spus că tot creierul este acoperit cu puroi şi că trebuie să-i facă operaţie foarte grea, dar că ea nu va rezista la această operaţie, şi de aceea să aştepte moartea. Am întrebat-o dacă crede în Dumnezeu, a spus că da, dar la biserică vine rar, având serviciu, copii şi sărăcie mare. Atunci am dus-o la Sfânta Paraschiva, ea s-a închinat, i-am făcut pomelnic, dar ea avea numai cinci lei, a lăsat pomelnicul şi a plecat. Peste trei luni am intalnit-o pe strada, sănătoasă, voioasă. Am întrebat-o cum se simte, îmi spune: "Bine! Dar să vedeţi cum s-a întâmplat. La vreo trei săptămâni după ce am dat pomelnicul, a început să-mi curgă puroi din nas şi a curs mult timp. S-a scurs toată infecţia de pe creier şi m-am făcut sănătoasă". 5. O maică din Cheile Bicazului a venit la Sfânta Paraschiva, fiind bolnavă de urechi de nu mai auzea nimic şi avea şi dureri. A stat trei zile în rugăciuni cu lacrimi şi a plecat complet sănătoasă. 6. Mi-a povestit un preot din Ardeal că în parohia lui a fost o fată care trebuia să se căsătorească cu un băiat. O fată cuminte, însă băiatul a fost rău, a lăsat-o şi s-a căsătorit cu alta. Ea, fiind foarte necăjită, a venit la preotul paroh şi i-a povestit durerea sa. Preotul a sfătuit-o să meargă la Iaşi, să se închine la moaştele Sfintei Paraschiva şi să dea un pomelnic. L-a ascultat. Peste o lună s-a căsătorit cu un băiat foarte bun şi e fericită. 7. Un alt preot, tot din Ardeal, mi-a povestit: A fost bolnav de plămâni - T.B.C. -, i s-au făcut multe antibiotice şi el a simţit că începe să orbească. Când s-a dus la doctor, acela i-a confirmat această nenorocire. Preotul imediat s-a urcat în tren şi a venit la Iaşi. Era ora zece seara şi Sfânta Mitropolie era închisă. Atunci el a stat în genunchi afară lângă peretele unde stau moaştele Sfintei Paraschiva, s-a rugat câteva ceasuri plângând. A doua zi a simţit că e sănătos şi până astăzi nu mai are nimic nici cu ochii, nici cu plămânii, slujeşte şi azi Sfânta Liturghie la o mănăstire din Ardeal. 8. A venit o doamnă de la Bucureşti aducând în dar Sfintei Paraschiva un covor persan mare şi frumos. Am întrebat-o ce înseamnă acest dar. Mi-a povestit că soţul ei, bărbat de 45 de ani, s-a îmbolnăvit. Cu tot progresul medicinii, doctorii nu găseau leac la boala lui şi i-au jspus să se pregătească de moarte, că are cancer, într-o zi vine la ei acasă un prieten evreu şi le spune că el pleacă la Iaşi şi îi sfătuieşte să-i dea bani şi pomelnic să ducă el la Sfânta Paraschiva. Şi l-au ascultat şi i-au dat. Peste două luni soţul ei s-a făcut sănătos fără nici un tratament şi, drept mulţumire, ea personal a adus

acest covor la Sfânta Paraschiva. 9. O femeie de la ţară, foarte disperată, a venit la Sfânta Paraschiva că i s-a furat vaca. A dat un pomelnic şi a plecat. Peste o săptămână a venit să-i mulţumească Sfintei Paraschiva, că a găsit vaca în al treilea sat. 10. Vine o mamă foarte necăjită la Sfânta Mitropolie şi-mi spune că are o fată cam leneşă şi putin credincioasa si ca are in fata bacalaureatul si admiterea în facultate. Am sfătuit-o să o aducă şi pe fată la Sfânta Paraschiva. Când a venit cu fata, am întrebat fata dacă ştie rugăciuni, mi-a răspuns că nu ştie nici o rugăciune. Am dus-o în faţa sfintei racle a Cuvioasei Paraschiva şi i-am zis să stea în genunchi să se roage cum ştie. Ea a spus sfintei că are frică de română şi ştie numai despre Eminescu. Exact aceasta a întrebat-o la bacalaureat şi fata a reuşit bine. Vine altă grijă şi mai grea: admiterea la facultate. Fetiţa vine de acuma singură la Biserică şi mai des. Iar în ziua examenului la admitere vine şi îi spune Sfintei Paraschiva că ea ştie la chimie mai bine oxigenul. Asta a întrebat-o şi a luat media şapte. Dar nu avea loc, pentru că au intrat cu cea mai mică medie de 7,50. Mama sa vine iarăşi cu lacrimi la Sfânta Paraschiva şi iarăşi sfânta o ajută. Au rămas patru copii fără locuri, însă unul din ei era băiatul unui şef mare al oraşului şi acesta face demersuri la Bucureşti şi se mai aprobă patru locuri, în care intră şi fetiţa în cauză. Aşa a ajutat-o cuvioasa să intre şi fetiţa ei şi de atunci fata şi mama vin foarte des la cuvioasa să-i mulţumească. 11. Într-o seară a venit la Sfânta Mitropolie o doamnă de 35 de ani, foarte agitată, emoţionată până la lacrimi. Plângea şi se închina la toate icoanele, dar mai ales la Cuvioasa Paraschiva. După ce s-a mai liniştit am întrebat-o ce are. Şi a zis că e foarte fericită şi a venit să-i mulţumească lui Dumnezeu şi Sfintei Paraschiva. Mi-a povestit: "Sunt funcţionară în Galaţi şi m-am hotărât să fac facultatea de germană, dar nu mă simţeam aşa bine pregătită, am vrut sa-mi încerc şansa, venind în drum spre Iaşi la examenul de admitere, m-am întâlnit pe tren cu o domnişoară care era în aceeaşi situaţie ca şi mine. Când am ajuns la Iaşi, eu i-am propus domnişoarei să mergem amândouă la Sfânta Paraschiva să-i cerem ajutorul. Domnişoara, foarte mândră, mi-a răspuns 􁪽că ea n-are nevoie de ajutorul nimănui, că este pregătită bine􁪽. Eu totuşi am venit la Sfânta Paraschiva şi i-am cerut ajutorul şi mi l-a dat. La examen cea bine pregătită a picat şi eu am reuşit, iar acum am venit să-i mulţumesc Cuvioasei". 12. O doamnă din Bacău voia neapărat să se mute la Iaşi. Mulţi ani s-a chinuit cu această problemă, dar nu putea să reuşească. Şi atunci, după sfatul cuiva, a venit la Sfânta Paraschiva, s-a închinat şi a lăsat pomelnic. Au trecut câteva luni şi ea nu numai că a fost mutată la Iaşi, ci a căpătat şi locuinţă. 13. Două cumnate trăiau într-o casă, în buna înţelegere, într-o zi la una din ele au dispărut 200 de lei. Ea a reproşat cumnatei sale că aceea i-a luat, cea învinuită s-a jurat că nu ştie nimica, dar degeaba... Atunci a venit la Sfânta Paraschiva, a dat pomelnic în care s-a rugat ca Sfânta Paraschiva să arate cine este vinovat, ea sau cea care cleveteşte. După două săptămâni copilul de nouă ani al păgubaşei, jucându-se pe stradă, a fost omorât de o maşină. S-a adeverit că acuzaţia era nedreaptă, femeia care acuza era mincinoasă.

14. Pe ziua de 16 octombrie 1968 vine o mamă într-o stare de nebunie, ţipă, strigă, plânge, îşi rupe părul... Am intrebat-o ce are. Mi-a spus că e foarte vinovată faţă de Sfânta Paraschiva. În ziua hramului, Sfânta Paraschiva, 14 octombrie, ea s-a apucat să facă pregătiri pentru iarnă. Mama ei, o femeie bătrână şi credincioasă, îi spune: "Draga mea, să nu faci asta, căci astăzi este o mare sărbătoare - ziua Sfintei Paraschiva". Ea îi răspunde: "în fiecare zi este câte un sfânt, dar eu n-am timp să-i prăznuiesc pe toţi". La o oră după acesta discuţie, şi-a trimis fetiţa ei de nouă ani să cumpere ulei de la alimentară, dar, luându-se cu treaba, n-a observat că a trecut un ceas şi fetiţa nu mai vine. în cele din urmă, o vecină a venit şi i-a spus că fetiţa e dusă cu salvarea la spital, deoarece a dat peste ea un autobuz. Dar pocăinţa mamei a fost sinceră şi fetiţa s-a făcut sănătoasă, fără nici o complicaţie. 15. În casa unui profesor universitar era o mare păgânătate. în ziua de 14 octombrie - hramul Sfintei Paraschiva - soţia profesorului i-a spus femeii din casă: "Astăzi să faci săpun". Aceea, fiind creştină, i-a răspuns: "Eu nu fac asta, că e mare sărbătoare. Astăzi e Cuvioasa Paraschiva şi mă duc la Sfânta Mitropolie la slujbă". Şi g-a dus la sfintele slujbe. Stăpâna, foarte supărată, s-a apucat singură să facă săpunul. A aşezat un cazan afară şi acolo a clocotit grăsimea cu soda caustică şi cu apa. Ea a intrat în casă, iar fetiţa ei unică, de 12 ani, fugea în jurul cazanului şi la un moment-dat, a căzut în el şi a murit imediat. 16. Fiica unei doctoriţe de aici din Iaşi a căzut la un examen şi era ameninţată să rămână repetentă. A venit mama ei la mine şi mi-a spus necazul ei, desigur rugându-se Sfintei Paraschiva cu lacrimi. Doctoriţa mi-a făcut mie mult bine. Am rugat-o şi eu pe Sfânta Paraschiva s-o ajute, s-o scoată din acest necaz spunându-i: "Tu ştii, Sfântă Paraschiva, cât de mult m-a ajutat doctoriţa pe mine, te rog ajut-o şi tu pe ea, că eu nu pot". Noaptea am visat-o pe Sfânta Paraschiva, care mi-a spus: "Şi ce datoare sunt eu doctoriţei, dacă te-a ajutat pe tine? Dar hai să fie cum vrei tu!" Şi a continuat: "Eu îţi trimit pe fiul tău, care-i prieten cu profesorul fetei, să vorbească el cu profesorul s-o mai examineze o dată, iar eu o voi ajuta la examen". Peste două zile a venit băiatul meu de la Bucureşti - nechemat -, a aranjat toate şi fata a luat examenul şi a trecut în anul trei. 17. O fată farmacistă foarte cuminte, având 32 de ani, tot voia să se căsătorească. Prin mine a dat rugăciuni la Sfânta Paraschiva şi la 1 ianuarie 1968 a făcut cunoştinţă cu un doctor văduv. Acela începe s-o curteze, dar ceva serios nu spunea. Apoi o lasă şi se duce la altele. Ea, disperată, tot vine şi mi se plânge, iar eu îi spun: "Să continuăm cu rugăciuni la Cuvioasa Paraschiva". Şi într-o duminică, pe neaşteptate, vine doctorul la familia fetei şi o cere în căsătorie. Peste zece zile s-a făcut nunta şi sunt fericiţi. 18. În anul 1968, prin luna martie, într-o dimineaţă, Părintele Stareţ loanichie din Sfânta Mitropolie se apropie de mine şi-mi spune, arătând spre o doamnă: "Vezi, doamna aceea a venit din Bulgaria şi nu ştie româneşte, matale ştii ruseşte, încearcă să vorbeşti ruseşte cu ea să vedem ce doreşte - dacă ştie şi ea ruseşte", într-adevăr, doamna ştia ruseşte. S-a bucurat că poate să-şi spună durerea ei şi plângând mi-a povestit că are un singur băiat, care a ajuns la facultate în anul doi şi subit a înnebunit, dar într-o formă aşa de gravă că-1 ţine într-o cuşcă.

Ea întotdeauna a fost credincioasă, în schimb soţul ei este un ateu şi întotdeauna îl blestema pe copilul lui şi înjura pe Dumnezeu. Ea mereu se ducea la biserică, rugându-se cu lacrimi pentru copilul ei. într-o noapte visează o femeie înaltă, îmbrăcată în negru, care-i spune: "Dacă vrei să fie sănătos copilul tău, să vii la mine". Femeia n-a întrebat-o unde să meargă şi cine este aceea pe care a visat-o. Peste vreo două luni iarăşi visează aceeaşi femeie care-i spune acelaşi lucru ca prima dată. Atunci ea o întreabă: "Dar cine eşti şi unde să mă duc?". Ea a răspuns: "Sunt Sfânta Paraschiva din Iaşi!" Doamna din Bulgaria locuia chiar în capitala ţării - Sofia. Imediat s-a dus la ambasadă şi, căpătând paşaportul, a venit la Sfânta Paraschiva. M-a întrebat ce să facă, cum s-o roage pe Sfânta Paraschiva pentru fiul ei? Am învăţat-o, a dat pomelnic pentru un an de zile, asta din proprie iniţiativă. Toată ziua nu s-a dezlipit de la sfânta raclă până seara, apoi a plecat. După un an a venit cu mama ei de 90 de ani să-i mulţumească Sfintei Paraschiva că băiatul ei s-a făcut complet sănătos şi continuă studiile la facultate. 19. O femeie care a lucrat mulţi ani în Sfânta Mitropolie mi-a povestit că o durea un picior tare rău. Ea s-a rugat mereu la Sfânta Paraschiva să-i aline durerea, într-o noapte a visat pe Sfânta Paraschiva care s-a atins de piciorul ei şi i-a spus: "Acuma n-are să te mai doară". Şi, într-adevăr, aşa a fost. 20. O femeie a venit la Sfânta Paraschiva cu rugăciuni pentru soţul ei care a fost condamnat la zece ani de închisoare. După doi ani s-a întors acasă. Ea a venit şi a mulţumit Cuvioasei Paraschiva. 21. În duminica de 21 februarie a venit o femeie şi a întrebat cu ce poate ea mulţumi Sfintei Paraschiva pentru ajutorul primit. Avea o singură fată studentă, care a fost condamnată de doctori la moarte, găsindu-i-se cancer în sânge - leucemie. Dar mama sa a dat rugăciuni la Sfânta Paraschiva şi fiica ei s-a vindecat, este sănătoasă şi-şi continuă studiile. Am sfătuit-o să dea rugăciuni de mulţumire şi să vină şi ele cât de des la biserică să-i mulţumească Sfintei Paraschiva şi lui Dumnezeu pentru ajutorul primit. 22. Cu doi ani în urmă, într-o dimineaţă, a venit în Sfânta Mitropolie o doamnă bătrână şi a stat toată slujba lângă Sfânta Paraschiva. Apoi m-a rugat să-i dau adăpost să se odihnească, căci la noapte pleacă acasă. Am luat-o la mine. Mi-a povestit că e din Craiova, are un fiu membru al guvernului, dar nu vrea să ştie de ea că este săracă. De mult are dorinţa să vină să se închine Sfintei Paraschiva şi s-a rugat mult pentru aceasta, dar n-avea bani cu ce veni. într-o noapte visează pe Sfânta Paraschiva care-i spune: "Te voi ajuta să vii la mine". A trecut o săptămână şi pe neaşteptate primeşte de la fiul său suma de cinci sute de lei şi cu banii aceştia imediat a venit la Sfânta Paraschiva să-i mulţumească că i-a împlinit dorinţa. 23. O fată voia să dea la medicină. Vine la Sfânta Mitropolie foarte necăjită că toată vara nu s-a pregătit aşa cum trebuie şi îi e frică că nu va putea intra, căci din ce a învăţat nu poate ţine minte decât structura splinei. Eu o sfătuiesc să se ducă la racla Sfintei Paraschiva să se roage cum ştie şi ea îi va ajuta. Tânăra, stând în genunchi în faţa sfintei racle, spune: "Sfântă Paraschivo, nu sunt pregătită, ştiu bine numai splina". La examen intră trei candidaţi. Li se dă cutia cu bileţele, trag primii doi bileţelele şi la

urmă trage şi ea cu strângere de inimă, şi mare-i fu mirarea că-i vine pe bileţel splina. A ştiut perfect şi a luat zece. A doua zi a venit la Sfânta Mitropolie să-i mulţumească Cuvioasei Paraschiva. De la uşă a început să plângă şi să strige: "Cuvioasă, tu ai luat zece, tu ai ştiut, tu eşti studentă..., nu eu...". Şi de atunci era nedespărţită de la Sfânta Mitropolie la toate slujbele. A terminat cu bine facultatea de medicină şi acum e medic în Iaşi. 24. În ultimul război mondial ostaşii români şi ruşi au povestit următoarele: Când frontul era în jurul laşului şi când ruşii porneau atac, apărea o femeie de statură uriaşă, oprindu-se între cele două tabere de duşmani, ostaşii se simţeau sleiţi de puteri şi nu puteau să mai lupte. Astfel oraşul Iaşi a fost scutit de mari distrugeri. Era Cuvioasa Paraschiva - ocrotitoarea. 25. Mi-a povestit Preotul Popovici Laurenţiu, care a luat parte la cele ce urmează: "în anul 1946 a fost mare foamete în Moldova. Nu plouase doi ani. Soborul de preoţi şi diaconi s-au pornit în pelerinaj cu sfintele moaşte ale Cuvioasei Paraschiva; ne-am oprit în satul Mogoşeşti şi am început Sfântul Maslu, eram în frunte cu episcopul-vicar Valeriu Moglan. La începutul Sfântului Maslu a venit o ploaie torenţială". 26. Tot părintele de mai sus povesteşte că a fost de rând la Cuvioasa Paraschiva şi citea acatistul sfintei la raclă, la picioarele sfintei. O femeie cerşetoare, făcându-se că se închină, a pus mâna pe banii care erau la sfânta în raclă. Dar a ţipat grozav, că mâna ei se încleştase şi nu putea să o scoată din sfânta raclă. S-au făcut rugăciuni pentru iertarea ei şi ea şi-a scos mâna, făgăduind că niciodată nu va mai fura bani, ori alte obiecte. 27. A venit o femeie necăjită că soţul ei are pe faţă nişte bube care supurează şi-1 dor - toată faţa îi era cuprinsă de acestea. A încercat la mulţi doctori, cu diferite tratamente şi alifii, dar totul era în zadar, ba parcă după fiecare tratament se înfocau şi se extindeau mai tare. Atunci soţia lui a venit la Cuvioasa Paraschiva, a plâns, s-a rugat la cuvioasa şi a dat pomelnic. Cu o batistă curată ce avea la ea, a desfăcut-o şi a şters sfintele moaşte. Când a ajuns acasă, a pus batista pe faţa soţului şi i s-au mai potolit durerile, iar după o săptămână au dispărut bubele, în fiecare zi stătea câteva ore cu batista pe faţă. Soţia a venit şi a mulţumit Cuvioasei Paraschiva şi lui Dumnezeu şi a spus minunea. 28. În nordul Ardealului era un preot cu soţia şi doi copii, foarte credincioşi. Fiind un sat mic cu 120 de familii şi foarte sărac, cu o biserică de lemn, foarte dărăpănată, iarna nu se făcea foc deloc în ea, iar vara era mâncată toată pe dinafară de ciocănitori, încât în fiecare vară trebuia lipită pe dinafară cu pământ şi până toamna era din nou găurită de ciocănitori. Preotul şi credincioşii au făcut demersuri şi cereri la superiori să aprobe să facă biserică nouă, dar fiind sub regim comunist, nu le dădea voie. Era prin anul 1969. Atunci preotul s-a apucat de făcut biserica fără autorizaţie. Au ridicat-o din temelii, au acoperit-o cu tablă, au tencuit-o pe dinăuntru, dar nu mai aveau putere s-o termine. Atunci soţia preotului a venit la Cuvioasa Paraschiva, a plâns, s-a rugat, a lăsat pomelnic şi a cerut ajutorul cuvioasei şi la urmă mi-a spus mie ce necaz are. Eu ştiam o maică care avea ceva bani şi tot voia să facă o faptă bună, eventual să facă undeva o fântână, să fie pomană la cei morţi. Aşa se gândea dânsa, că toţi care vor bea

apă din acea fântână vor zice o vorbă bună pentru cel ce a făcut-o. M-am dus la ea şi i-am zis: "Uite, a venit o preoteasă din Ardeal unde construiesc o biserică şi nu mai au putere s-o termine. Lasă fântâna şi dă banii la biserică că-i mai mare pomană". Maica aşa a făcut - a dat o sumă mare de bani de au făcut iconostasul, electrificarea şi jumătate din pictură, apoi după câteva luni a mai dat o sumă de bani de au terminat pictura şi pavimentul pe jos. Acest lucru a însufleţit pe credincioşi şi au terminat Biserica. Banii aceştia i-a socotit direct de la Cuvioasa Paraschiva şi de la Maica Domnului. Drept mulţumire, preotul a pus pe pictori s-o picteze în biserică pe Cuvioasa Paraschiva şi pe Sfânta Muceniţă Sebastiana, al cărui nume îl purta maica milostivă. Aceasta a fost minunea Cuvioasei Paraschiva de la Iaşi. 29. A venit preotul din Ardeal cu soţia la Iaşi să-i mulţumească Cuvioasei Paraschiva de ajutorul primit, că din greu impas i-a scos şi, drept răsplătire, Cuvioasa Paraschiva i-a încărcat cu multe daruri pentru sfânta biserică. Maica care a dat banii pentru pictură a mai dat un rând de veşminte preoţeşti. Preoţi şi credincioşi au pus bani şi au luat un potir şi cele necesare pentru slujit Sfânta Liturghie, au mai donat icoane, covoare şi alte lucruri necesare sfintei biserici. Tot o minune a Cuvioasei Paraschiva este şi împodobirea sfintei biserici(Biserica aceasta este în localitatea Bogata de Sus, judeţul Cluj, protopopiatul Dej, iar preotul se numeşte Ramba Gheorghe şi a stat acolo 15 ani.). Mi-a mai povestit părintele Laurenţiu Popovici că în tinereţea lui a văzut două minuni ale Cuvioasei Paraschiva: 1) Într-un sat din apropierea laşului au apărut omizi care rodeau tot; atunci preotul satului şi credincioşii au cerut la Mitropolie să le-o dea pe cuvioasa, să o ducă în livezile lor, ca să-i scape de această nenorocire. Li s-a aprobat. Au mers cu sobor de preoţi şi credincioşi şi au pus-o pe Sfânta Paraschiva într-o grădină sub un copac, care nu mai avea frunze, ci numai omizi. In apropierea grădinii curgea o apă şi în partea cealaltă era şoseaua naţională. După ce au început rugăciunile toţi au văzut cum omizile coborau din copac şi mergeau la apă, se aruncau în apă şi mureau, iar altele mergeau pe şosea, se opreau acolo şi mureau strivite de maşini şi căruţe. Când s-a terminat Sfântul Maslu şi rugăciunile, nu mai era nici o omidă pe copac, şi nici în grădini. Le izgonise Cuvioasa Paraschiva. Au mai zăbovit vreo două ore de i-au adus mulţumire lui Dumnezeu şi Sfintei Cuvioase Paraschiva pentru minunea făcută. 2) Prin anii 1950-1954 comuniştii au vrut s-o îngroape pe cuvioasa ca să nu-i mai deranjeze mulţimea de credincioşi care veneau să se închine zilnic. S-au sfătuit în secret, într-o dimineaţă au trimis nişte oameni să sape groapă în cimitir. Când au început să sape, cerul, care până atunci era senin şi însorit, s-a întunecat cu nişte nori mari şi negri, a început un vânt năprasnic, cu ploaie şi gheaţă cât oul de porumbel, cu tunete şi fulgere, de credeai că-i rade Domnul de pe faţa pământului. îngroziţi, oamenii au alergat cu mic cu mare la mitropolie să se roage Cuvioasei Paraschiva să mijlocească ea la Bunul Dumnezeu, ca să nu-i prăpădească. Au chemat preoţii, au tras clopotele şi au făcut cu toţii acatistul şi paraclisul cuvioasei şi alte rugăciuni către Domnul şi Maica Domnului, încât toată biserica era numai lacrimi şi suspine. S-au rugat până târziu. Furtuna s-a potolit. Intre timp au venit vreo 6 bărbaţi care au povestit mulţimii unde au fost şi ce au vrut să facă edilii oraşului fără ştirea preoţilor şi a mitropolitului, dar Cuvioasa Paraschiva le-a arătat că nu ei conduc Iaşul. Văzând minunea, mulţi s-au întors la Dumnezeu şi cu toţii au dat slavă lui Dumnezeu şi au mulţumit cuvioasei că a rămas în mijlocul lor, să le fie ajutătoare şi grabnic

folositoare în necazuri. Multe, mari şi minunate minuni face Cuvioasa Paraschiva în fiecare zi, cine le poate număra? Acestea scrise de mine, păcătoasa, sunt numai o picătură din oceanul milostivirii sale către oameni. Ea ajută pe toţi care-o cheamă în ajutor şi aleargă la ea cu credinţă şi dragoste, nădejde şi smerenie. Sfântă Cuvioasă Maică Paraschiva, roagă-te lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră şi în această viaţă ajută-ne să trecem cu bine peste greutăţile şi ispitele zilnice. Amin. Bucură-te, Paraschivo, mult folositoare! Bucură-te, Mireasă, Pururea Fecioară, că Fiul Tău a înviat a treia zi din mormânt! Lăudat şi Preamărit să fie Dumnezeu întru sfinţii săi. Amin! Alte minuni ale Cuvioasei Paraschiva, povestite de credincioşi: După al II-lea război mondial, cam prin anul 1946, fiind secetă mare, la cererea credincioşilor s-a făcut procesiune cu rugăciuni şi deplasarea moaştelor Cuvioasei Paraschiva prin satele afectate. Convoiul cu sfintele moaşte, preoţi şi credincioşi cu prapori şi lumânări aprinse a pornit de la Iaşi spre nord, către Ştefăneşti, făcând popasuri şi rugăciuni în mai multe sate. Ajungând în satul Călăraşi, carul cu boi care ducea sfintele moaşte s-a oprit şi boii n-au mai putut fi urniţi din loc. Timp de două ore au făcut rugăciuni, neştiind care e cauza. După acest timp au văzut că din partea cealaltă de deal venea un alt convoi cu icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Botoşani, însoţit de preoţi şi mulţi credincioşi, făcând de asemenea rugăciuni pentru ploaie. Icoana Maicii Domnului venea din direcţia Botoşani-Ştefăneşti-Ilişeni-Bogdăneşti şi s-au întâlnit la Călăraşi. La întâlnirea celor două procesiuni s-au făcut rugăciuni şi Sfântul Maslu, iar apoi convoiul cu icoana Maicii Domnului şi-a continuat drumul spre sud. Deci Cuvioasa s-a oprit din smerenie, aşteptând pe Impărăteasa Cerului şi dându-i întâietate să treacă ea mai întâi, şi abia după aceea a pornit şi convoiul Cuvioasei spre nord. Ca şi în alte daţi când au fost scoase sfinte moaşte sau icoane făcătoare de minuni, Dumnezeu s-a milostivit şi a trimis ploi binecuvântate. în amintirea acestei minuni, credincioşii au ridicat o troiţă pe dealul de lângă satul Călăraşi, care poate fi văzută şi azi. Elena G. din Iaşi, la vârsta de 22 ani, fiind în Roman, a visat într-o noapte pe Sfânta Paraschiva în biserică, cu mai multă lume, unde parcă toţi aşteptau ca sfânta să se scoale şi să vorbească cu cineva, într-adevăr, sfânta s-a ridicat din raclă şi i s-a adresat astfel: "Fetiţo, tu eşti însărcinată, dar să nu te duci să avortezi, că apoi o să ai mari greutăţi în continuare şi o să mori. Dacă o să mă asculţi, o să naşti o fată frumoasă, deşteaptă şi milostivă şi o să-ţi meargă bine în continuare şi nu o să ai necazuri prea mari în viaţă". Soţul o îndemna la avort, dar nişte rude o sfătuiau să nu facă aceasta. Acest vis l-a avut în noaptea dinainte de a se duce la doctor. A doua zi a plecat totuşi la doctor, dar cu oarecare frică şi nehotărâre. Ajungând la doctor, a luat-o frica pe sală când trebuia să intre şi s-a întors acasă. Apoi a născut o fetiţă de 4,5 kg, foarte frumoasă, care acum are 34 de ani şi este foarte inteligentă (ştie cinci limbi străine), deşteaptă şi cu adevărat milostivă şi credincioasă, încă de când era mică împărţea tot la săraci, iar acum este doctoriţă şi orice rugăciune care o face ea la Sfânta Paraschiva, în orice necaz ar fi, imediat este ascultată. Aşa a scăpat Sfânta Paraschiva pe această mamă de la moarte - ea însăşi fiind credincioasă de mică copilă - şi pe această fiică care este de folos celor din jur cu inteligenţa sa, cu mila de săraci şi cu celelalte fapte bune. NOTA:: Din "SUFERINTELE MAMEI BLONDINA - O MARTIRA A SIBERIEI" - EDITURA MANASTIREA SIHASTRIA 2005

* * *

Mărturisesc părintii bătrâni, care au fost martori oculari, despre o minune petrecută la racla Sfintei Parascheva de la Iasi, la 14 octombrie 1951. De hram, pe când oamenii asteptau la rând să se închine, au venit si două crestine bătrâne din Focsani. Văzând lume multă, au zis preotului de gardă, Arhimandritul Cleopa: - Părinte, dă-ne voie să ne închinăm la Cuvioasa Parascheva, fără să mai stăm la rând, că suntem bolnave, si să-i punem sub cap această pernă, pe care i-am adus-o de acasă drept multumire pentru ajutorul ce ni l-a dat! - Dumnezeu să vă binecuvinteze, a zis Părintele Cleopa. Mergeti si vă închinati! În clipa aceea, preotii si credinciosii au văzut un lucru cu totul sfânt si minunat. Cuvioasa si-a ridicat singură capul, iar după ce femeile i-au pus perna adusă si s-au închinat, Sfânta Parascheva si-a lăsat iarăsi capul pe pernă. Din Viata Pr. Cleopa Nenumărate sunt minunile și vindecările de boli ce s-au făcut credincioșilor, care au alergat cu rugăciuni și lacrimi la moaștele Sfintei Cuvioasei maicii noastre Parascheva de la Iași, de-a lungul a 350 de ani de când ocrotește Moldova și țara noastră. Să amintim doar câteva dintre ele. Cea mai mare minune a Sfintei Parascheva este însăși preamărirea trupului ei cu darul neputrezirii, al vindecării de boli și al izbăvirii de multe nevoi și primejdii. Din cauza aceasta a fost luată ca protectoare în toate țările ortodoxe din Balcani. Ba și turcii se cucereau de minunile ce se făceau creștinilor care îi cereau ajutorul cu credință și evlavie. O altă minune care a uimit Moldova și țara noastră a fost izbăvirea fără nici o vătămare a moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva din incendiul izbucnit în noaptea de 26 spre 27 decembrie 1888, în paraclisul Mănăstirii "Sfinții Trei Ierarhi" din Iași. Căci, aprinzându-se de la un sfeșnic catafalcul Cuvioasei, s-a topit argintul care îmbrăca racla, dar lemnul și sfintele ei moaște, deși erau învăluite în jăratec, au rămas întregi și nevătămate, spre întărirea credincioșilor și uimirea celor îndoielnici. Spre sfârșitul secolului XIX, soția preotului Gheorghe Lateș din comuna Rădășeni - Suceava suferea la cap de o boală grea și incurabilă. Alergând la Sfânta Parascheva, se ruga cu lacrimi la moaștele sfinte și-i cerea ajutor. Apoi i s-a făcut Sfântul Maslu și s-a reîntors acasă. Noaptea i se arată aievea Sfânta Parascheva, în haine albe strălucitoare și îi spuse: - Nu mai plânge, că de acum te faci sănătoasă! A doua zi, femeia s-a sculat sănătoasă și lăuda pe binefăcătoarea ei. În anul 1950, o tânără din Iași s-a îmbolnăvit de leucemie. Atunci, bolnava împreună cu părinții ei au alergat la Sfânta Parascheva și cu multe lacrimi îi cereau ajutor și sănătate. După două luni de rugăciuni stăruitoare și Sfântul Maslu, tânăra s-a vindecat de această boală fără leac și și-a continuat studiile. O femeie dintr-un sat aproape de Iași era greu bolnavă. Fiind internată pentru operație, s-a rugat mai întâi la Sfânta Cuvioasă Parascheva, cerându-i cu credință și lacrimi ajutor și vindecare. După trei zile de la internare i s-au făcut toate analizele. La urmă i-au spus medicii: - Femeie, du-te acasă că nu ai nimic! În anul 1968, de hramul Cuvioasei Parascheva, o creștină din Iași pregătea conserve pentru iarnă. Mama ei o îndemna:

- Fată, să nu faci una ca aceasta, căci astăzi este ziua Sfintei Parascheva! - Mamă, a răspuns fiica, în fiecare zi este câte un sfânt, dar eu n-am timp să-i prăznuiesc pe toți! După o oră femeia și-a trimis copila în oraș să cumpere ceva. Pe stradă a fost lovită de o mașină și apoi internată la spital. Mama copilei a alergat a doua zi la Sfânta Parascheva și, după ce și-a recunoscut păcatul, a cerut cu lacrimi iertare și salvarea fiicei ei accidentate. După trei zile copila s-a întors sănătoasă acasă. Un inginer bolnav de plămâni a fost internat în spital pentru operație. Mama sa a mers atunci la moaștele Cuvioasei Parascheva și i-a cerut cu credință sănătate fiului ei. Timp de două săptămâni doctorii au amânat operația. Apoi, s-a observat că leziunile pulmonare s-au vindecat în chip miraculos. Atunci au zis bolnavului: - Domnule inginer, ați scăpat de operație. Întoarceți-vă sănătos acasă. Este cineva care se roagă lui Dumnezeu pentru dumneavoastră! Unui copil de trei ani și jumătate i s-a oprit brusc graiul. Atunci mama a luat copilul în brațe și a venit să ceară ajutorul Sfintei Parascheva. Pe când se ruga ea cu lacrimi, deodată copilul a strigat: - Mamă, mamă! Aici este Doamne, Doamne! Mulțumind din inimă Prea Cuvioasei Parascheva, mama s-a întors acasă cu copilul sănătos. În anul 1955, doi soți din Iași nu aveau înțelegere în casă. Într-o seară, femeia disperată a părăsit căminul. Zadarnic au căutat-o soțul și fiica. Apoi copila s-a culcat, iar tatăl ei a alergat la Sfinta Parascheva și s-a rugat cu lacrimi să-i întoarcă soția cu bine înapoi. Ajungând soțul acasă, după o oră bate cineva în ușă. Era soția. Avea chipul palid și îngândurat. - Unde ai fost, femeie? Ce ți s-a întâmplat? a întrebat-o soțul. - Diavolul mi-a dat în gând să mă sinucid. De aceea m-am așezat pe linia trenului aproape de gara Nicolina. Dar la orele 8 seara, pe când venea un tren cu viteză, fiica noastră, îmbrăcată în alb, vine la mine, mă apucă repede și mă aruncă afară de pe linie. Așa am scăpat de moarte și de osânda iadului. După ce m-am întărit puțin, am mulțumit lui Dumnezeu că m-a izbăvit de acest cumplit păcat și m-am întors acasă. - Femeie, în seara aceasta la ora 8 fiica noastră era culcată, iar eu mă rugam pentru tine. Aceea care te-a salvat nu era fiica noastră, ci însăși Sfânta Parascheva! Să-i mulțumim ei, căci ea te-a scăpat de această cumplită și dublă moarte, trupească și sufletească. De atunci este multă armonie și bucurie duhovnicească în această familie creștină. Pe timpul celor două războaie mondiale, orașul Iași a fost protejat de bombardamente, iar Catedrala mitropolitană, unde se păstrează cinstitele moaște ale Sfintei Parascheva, nu a fost atinsă de nici un obuz. Căci Cuvioasa ocrotește Moldova și orașul acesta binecuvântat de 350 de ani. Spun bătrânii că ostașii vedeau noaptea, în timpul războiului, o femeie uriașă îmbrăcată în alb deasupra Iașilor, ocrotindu-l de ocupație și bombardamente. Așa știe să ajute Sfânta Cuvioasă Parascheva patria ei adoptivă, pentru credința fiilor ei! În timpul marii secete din vara anului 1947, când mureau oamenii și animalele de foame, s-au scos moaștele Sfintei Parascheva în procesiune prin satele Moldovei. Credincioșii le așteptau și le întâmpinau cu lacrimi de bucurie și cu făclii în mâini. În

urmă veneau nori de ploaie bogată și adăpau pământul. Drept mulțumire, credincioșii se rugau și înălțau câte o troiță în amintirea aducerii moaștelor Sfintei Parascheva în satele lor. Cel mai mult aleargă și cer ajutorul Sfintei maicii noastre Parascheva bolnavii, țăranii, călugării și studenții. Mai ales în lunile de examene, racla Cuvioasei este albă de cărți, caiete de școală și pomelnice. Putem declara că moaștele cele mai iubite de credincioși din țara noastră și din afară sunt fără îndoială moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, numită "cea grabnic ajutătoare și mult folositoare".

„Am cerut ajutorul Sfintei Parascheva“

Oameni de toate vârstele, sosiţi din toate colţurile ţării, alături de familie, de rude, prieteni, vecini sau însoţiţi de preoţii din parohiile de care aparţin, au aşteptat, aseară, în curtea şi împrejurimile Catedralei mitropolitane, pentru a se închina la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale Sfântului Policarp. Familia Toader, din judeţul Vrancea, a venit prima oară să se închine la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva acum 30 de ani.

„A fost un moment greu al vieţii noastre. Soţul avea o pareză pe toată partea stângă şi era internat la Spitalul de Neurochirurgie. Eu eram speriată, nu ştiam ce să fac, să-l pot ajuta să treacă cu bine peste acea cumpănă, şi Dumnezeu m-a purtat atunci la Sfânta Cuvioasă Parascheva, de care nu ne-am mai despărţit niciodată. Două luni şi jumătate, cât a stat atunci soţul meu în spital, am mers zilnic şi m-am închinat la Sfântă. Iar ea mi-a ascultat rugăciunile şi soţul meu s-a făcut bine, fără să mai fie nevoie de operaţia pe care doctorii o cereau insistent, dar noi am refuzat să semnăm. Acum câţiva ani, şi eu m-am îmbolnăvit de cancer şi, la fel, am trecut prin clipe foarte grele. Dar am simţit tot timpul că Sfânta mă veghează şi, prin mijlocirea ei şi cu o luptă grea pe care am dus-o cu mine şi cu boala, m-am vindecat în totalitate. Nu vă spun toate aceste lucruri ca pe nişte minuni, pentru că eu nu le consider neapărat aşa. Nu pentru minuni venim noi să ne închinăm, ci să-i mulţumim Sfintei Parascheva pentru că este alături de casa şi familia noastră şi ne-a dat tăria şi înţelepciunea să trecem peste momentele grele, să rămânem o familie şi să ne bucurăm de toate câte ni s-au dat“,

povesteşte doamna Safta Toader.

„Ne-am dorit foarte mult un copil“

O altă familie venită să se închine la moştele celor doi sfinţi este cea a tinerilor Costin şi Cristina Şerbănoiu din Focşani.

„Este pentru al patrulea an când venim la Sfântă. Noi ne-am dorit foarte mult un copil şi Dumnezeu ne-a dăruit-o, acum aproape doi ani, pe Teodora. Suntem aici să-i mulţumim Sfintei Parascheva, la care ne-am rugat şi a cărei protecţie am simţit-o în toţi aceşti ani“,

spune Costin Şerbănoiu.

„Ne bucură să vedem atât de mulţi oameni frumoşi şi smeriţi“

Varvara Cozmei şi Maria Grâu sunt două bătrâne din comuna ieşeană Drăguşeni, care au venit să se închine la moaştele Sfintei însoţite de preotul paroh din sat.

„De fiecare dată când venim, ne bucură să vedem atât de mulţi oameni frumoşi şi smeriţi, cum sunt cei alături de care stăm în timpul pelerinajului. E o altă lume, parcă“, spune doamna Varvara. „Am venit să ne rugăm pentru sănătate şi putere de muncă, dar mai ales pentru copii şi pentru nepoţi. Noi suntem bătrâni, dar pe ei nu-i aşteaptă vremuri prea bune şi vreau să mă rog la Sfântă pentru ei“, spune şi doamna Maria.

Mihaela Bogdan a scris un comentariu la articolul de acum un an despre minunile pe care Sfanta Parascheva le-a facut pentru ea: AŞA ESTE, SFÂNTA CUVIOASĂ PARASCHEVA TE AJUTĂ ÎNTOTDEAUNA. CÂND NU ERAM ÎNCĂ MĂRITATĂ AM MERS O PERIOADĂ 4 ANI LA RÂND SĂ MĂ ÎNCHIN SFINTELOR EI MOAŞTE DE ZIUA DE 14 OCTOMBRIE; ORELE MULTE PETRECUTE LA RÂND AU FOST RĂSPLĂTITE CU BUCURIA DE A TE AFLĂ LÂNGĂ CINSTITELE EI MOAŞTE. CÂND ERAM LA FACULTATE, AM RUGAT-O MEREU SĂ MĂ AJUTE, DAR CU DEOSEBIRE ÎN DOUĂ RÂNDURI, IAR AJUTORUL EI A VENIT ÎN MOD MIRACULOS: PRIMA DATĂ AM RUGAT-O LA UN EXAMEN LA DR. CIVIL-ERA MULTĂ MATERIE ŞI NU AM REUŞIT SĂ PARCUG TOTUL DE MAI MULTE ORI CA SĂ REŢIN BINE, AŞA CĂ AU FOST LECŢII CARE LE-AM CITIT DOAR O DATĂ. ÎNAINTE DE A INTRA LA EXAMEN AM FOST LA RACLA CUVIOASEI PARASCHEVA ŞI AM RUGAT-O SĂ MĂ AJUTE SĂ TREC EXAMENUL; ŞI M-A AJUTAT. PRINTRE SUBIECTE AU FOST ŞI DIN CELE CITITE NUMAI O DATĂ. MĂ UITAM LA FOAIE ŞI MĂ CHINUIAM SĂ-MI AMINTESC CE CITISEM DOAR ODATĂ. ATUNCI MI-AM AMINTIT DE CUVIOASA ŞI AM ZIS: AJUTĂ-MĂ SĂ-MI AMINTESC. ŞI IMEDIAT ÎN FAŢA OCHILOR MI-A APĂRUT PAGINA UNDE ERA SUBIECTUL ŞI M-AM APUCT REPEDE SĂ SCRIU. ŞI CUM ERA DE AŞTEPTAT AM LUAT EXAMENUL. CEALATĂ MINUNE LA UN EXAMEN A FOST LA ENGLEZĂ. NICIODATĂ NU AM REUŢIT SĂ STĂPÂNESC ACEASTĂ LIMBĂ, MAI ALES NU AM ÎNŢELES NICIODATĂ GRAMATICA EI. AM RUGAT-O PE CUVIOASA PARASCHEVA ŞI PE DUMNEZEU SĂ MĂ AJUTE SĂ TREC EXAMENUL. AM RUGAT-O ŞI ACASĂ ŞI CÂND AM AJUNS LA IAŞI. LA IAŞI CÂND SĂ INTRU ÎN EXAMEN SURPIZA MI-A FOST TOTALĂ. LA EXAMEN AU AJUNS MAI REPEDE COLEGII CARE AVEAU MAŞINI ŞI AU INTRAT EI PRIMII ÎN EXAMEN. NOI CEILALŢI, AM VENIT LA IAŞI CU UN AUTOCAR INCHIRIAT, DAR CARE A

MERS FOARTE ÎNCET, PÂNĂ ŞI CĂRUŢELE NE ÎNTRECEAU, AŞA CĂ AM ÎNTÂRZIAT LA EXAMEN. PROFESOARA A FOST INFORMATĂ DE SITUAŢIE ŞI URMA SĂ INTRĂM PE URMĂ ŞI NOI ÎN EXAMEN. DAR CÂND AM VRUT EU SĂ INTRU, O COLEGĂ MI-A ZIS SĂ NU INTRU, CĂ EU AM DAT DEJA EXAMENUL. UIMITĂ AM ZIS: PĂI CUM L-AM DAT DACĂ EU ABIA AM VENIT. MI-A EXPLICAT CĂ INTRASE O ALTĂ FATĂ CU NUMELE MEU ÎN EXAMEN. AŞA M-A AJUTAT CUVIOASA SĂ IAU EXAMENUL DE CARE ÎMI ERA TERIBIL DE FRICĂ. M-AM DUS ÎN CAEDRALĂ SĂ-I MULŢUMESC DIN SUFLET PENTRU AJUTOR. ALTĂ MINUNE FĂCUTĂ CU MINE, A FOST CÂND ERAM MĂRITATĂ, ÎN PRIMUL AN DE CĂSĂTORIE ŞI AVÂND RETROVERSIE UTERINĂ NU RĂMÂNEAM ÎNSĂRCINATĂ. AM MERS DE ZIUA CUVIOASEI LA IAŞI CU SOŢUL MEU ŞI AM STAT LA RÂND AŞTEPTÂND SĂ AJUNGEM LA RACLA CUVIOASEI. CÂND AM AJUNS LA RACLA MOAŞTELOR EI M-AM RUGAT SĂ MĂ AJUTE SĂ RĂMÂN ÎNSĂRCINATĂ ŞI MAI ALES SĂ FAC O FETIŢĂ AŞA CUM ÎŞI DOREA SOŢUL MEU. AM RUGAT-O CA FETIŢA SĂ FIE MILOSTIVĂ ŞI CREDINCIOASĂ CA EA. LA 2 SĂPTÂMÂNI DE LA ZIUA CUVIOASEI AM RĂMAS ÎNSĂRCINATĂ ŞI PESTE 9 LUNI AM NĂSCUT O FETIŢĂ, CARE ÎN TIMP S-A DOVEDIT A FI ŞI MILOSTIVĂ ŞI CREDINCIOASĂ. AM REUŞIT SĂ AJUNG SĂ-I MULŢUMESC ACUM DOI ANI, CÂND AM FOST LA ZIUA EI ÎMPREUNĂ CU FIICA CEA MARE, DĂRUITĂ DE CUVIOASA, CU CEA MIJLOCIE ŞI CU CEA DE-A TREIA CARE ERA ÎN PÂNTECELE MEU. SLAVĂ CUVIOASEI PENTRU TOATE!