20 iunie 2026

20 iunie

Viața Sfântului Ierarh Calist, Patriarhul Constantinopolului

Sfânta Cuvioasă Florentina din Cartagina 20 Iunie

Sfântul Calist Angelicoudes
20 Iunie

Cărarea spre Liniștea Inimii: Cum să trăim fără regrete

Pentru a trăi fără povara regretelor și cu o inimă cu adevărat împăcată atât în raport cu Dumnezeu, cât și cu semenii și cu propria conștiință avem nevoie de repere clare. Inspirat din înțelepciunea duhovnicească, din învățăturile Sfinților Părinți și din psihologia profundă a relațiilor umane, iată un ghid detaliat în 10 capitole despre cum să ne rânduim comportamentul zi de zi.

Canon de rugăciune către Sfântul Nicolae Cabasila

Troparul Sfântului Nicolae Cabasila

Fiind părtaș veseliei cel veșnice, roagă-te totdeauna pentru noi, cei ce te cinstim pe tine, fericite Nicolae, ca să fim izbăviți de ispite, și de primejdii, și de toată strâmtorarea, și de neputințe cumplite, și să ne umplem de luminarea cea dumnezeiască noi, cei ce alergăm la fierbinte ocrotirea ta.

Acatistul Sfântului Nicolae Cabasila

Condacul 1

Viață duhovnicească trăind, Sfinte Nicolae Cabasila, ai căutat asemănarea cu Dumnezeu, prin rugăciune, virtute şi învăţătură, şi, înţelegând puterea Dumneze­ieştii Taine a Euharistiei, ne-ai arătat că îndumnezeirea este ţelul vieţuirii creştine; pentru acestea, îţi strigăm: Bucură-te, Sfinte Nicolae, teolog tâlcuitor al Sfintei Liturghii!

Paraclisul Sfântului Nicolae Cabasila

Troparul