Căsătoria este, în viziunea teologică și duhovnicesc-ortodoxă, o taină a întâlnirii a două libertăți care aleg să devină o singură ființă. Însă acest proces de unificare nu este o fuziune armonioasă automată, ci o cale îngustă, marcată de suferință, renunțare și, în cele din urmă, de înviere duhovnicească. Părinții Bisericii numesc adesea familia „Biserică de acasă” (Ecclesia domestica), sugerând prin aceasta că spațiul casnic nu este un simplu refugiu social sau economic, ci un altar al jertfei de sine.
