venerdì 21 febbraio 2014

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Kozelscianskaya



Această icoană a fost proslăvită pentru harul facerii de minuni la sfârșitul veacului al XIX-lea, chiar dacă este mai veche de atât. Obârșia icoanei este necunoscută, știm despre ea numai că a fost făcută în Italia și a fost adusă în Rusia de una dintre însoțitoarele împărătesei Elisabeta (1741-1761).

Cea care avea icoana s-a căsătorit cu un militar din Ucraina, luând icoana cu sine. În veacul al XIX-lea, a aparținut familiei nobilului Vladimir Kapnist, care o păstra cu evlavie în satul Kozelscina, guberia Poltava. În Săptămâna brânzei de dinaintea Postului Mare din anul 1880, Maria, fiică a nobilului Vladimir, și-a fracturat piciorul. Doctorul satului i-a spus că nu este grav. Nici doctorul Grube, vestit chirurg din Harkov, nu a socotit accidentul grav, punând numai un pansament și recomandând băi fierbinți și suplimente de fier. Pentru că Maria mergea anevoios, i s-a făcut un pantof special cu benzi din metal pentru piciorul vătămat. La sfârșitul postului, nu s-a văzut nici o ameliorare.

După praznicul Sfintelor Paști, s-a lezat și celălalt picior al fetei, iar apoi ambii umeri și șoldul stâng s-au dislocat, provocându-i dureri mari ale coloanei vertebrale. Atunci, doctorul l-a sfătuit pe nobil să o ducă grabnic pe fiica sa în Caucaz pentru un tratament cu ape minerale și aer curat de munte. Călătoria lor spre Caucaz i-a pricinuit dureri și mai mari copilei, care nu își mai simțea mâinile și picioarele nici la ciupituri.

Astfel, avansarea bolii și ineficacitatea tratamentului i-au silit să se întoarcă acasă.

În luna octombrie, nobilul a călătorit împreună cu fiica sa la Moscova, unde au consultat mai mulți specialiști care au mărturisit că nu pot face nimic pentru sărmana copilă. Atunci, părinții ei au fost cuprinși de deznădejde. Însă, pe neașteptate, au mai căpătat puțină nădejde căci, peste puțin timp, la Moscova avea să sosească un profesor din străinătate. La cererea copilei, s-au reîntors acasă până la sosirea acestuia. La 21 februarie 1881, au primit o telegramă care îi înștiința de sosirea doctorului la Moscova.

Cu o zi înainte, mama Mariei i-a propus fiicei sale să se roage dinaintea icoanei Maicii Domnului:

– Masha, mâine mergem la Moscova. Ia icoana și hai să o curățăm și să ne rugăm Maicii Domnului să îți tămăduiască boala.

Copila, care era neîncrezătoare în medici, și-a pus toată nădejdea în Dumnezeu și a luat icoana și a început a o curăța cu o pânză, iar apoi a strâns-o la piept, rugându-se din adâncul sufletului pentru tămăduire. Dintr-o dată, simțind că îi revine puterea în trup, a strigat-o pe mama sa, plângând:

– Mamă, mamă, îmi simt picioarele! Îmi simt mâinile!

A desfăcut benzile de metal și a început să meargă prin cameră, în timp ce ținea în brațe icoana Maicii Domnului.

Preotul satului a fost chemat îndată și a săvârșit o slujbă de mulțumire dinaintea icoanei. Vestea minunii s-a răspândit prin satele din împrejurimi. Nobila și Maria au mers la Moscova, luând cu ele icoana. Vestea se răspândi și în Moscova, iar oamenii au început a veni să o vadă, iar mai apoi au mers la biserica în care a fost dusă spre închinare.

Icoana Maicii Domnului a săvârșit și alte tămăduiri. Când familia nobilului s-a întors în Kozelscina, oamenii deja știau de minunile săvârșite de icoană și mulți veneau să i se închine. Datorită cinstirii crescânde, familia nu mai putu ține icoana casă așa că, la 23 aprilie 1881, episcopul Ioan al Poltavei a spus să fie dusă pentru o vreme într-un paraclis.

În fiecare dimineață se slujeau acatiste sau slujbe de mulțumire dinaintea icoanei.

În anul 1882 s-a ridicat un nou paraclis, apoi o biserică, iar la 1 martie 1885 s-a înființat o mănăstire de maici care, la 17 februarie 1891, a fost închinată Nașterii Maicii Domnului.

În prezent, icoana Maicii Domnului se află în Mănăstirea din Krasnogorsk, aproape de Kiev. Cu timpul s-a alcătuit și Acatistul icoanei.

Nessun commento:

Posta un commento