Sinaxar 4 Septembrie

În această lună, în ziua a patra pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Vavila, arhiepiscopul Antiohiei celei mari, şi a celor împreună cu dânsul Sfinţii trei prunci, care prin sabie s-au săvârşit.

Ieromartirul Vavila şi cu el Cei Trei Tineri Urban, Prilidjan, Epoloniu şi mama lor Cristodula au murit ca martiri sub împăratul Decius (249-251). În timpul şederii sale în cetatea lor Antiohia, împăratul a organizat cu mare pompă un festival în cinstea zeilor păgâni.

În acelaşi timp, sfîntul şi de-Dumnezeu-temătorul Episcop al Antiohiei, Vavila, slujea Sfînta Liturghie în biserică; se ruga pentru turma lui şi o învăţa cu curaj să treacă prin toate suferinţele pentru credinţa în Hristos. După abominabilă să închinare la idoli, Decius, curios să cunoască Sfintele Taine, a hotărît să intre în biserică şi prin vizita sa să profaneze locaşul sfînt al Domnului.

Această veste a ajuns la urechile episcopului, care a ieşit în întâmpinarea sa şi a blocat intrarea în biserică pentru că nu dorea să îngăduie împietate în casa lui Dumnezeu. Când împăratul a încercat să se apropie de uşile bisericii, Sfântul Vavila l-a împins cu mâinile sale, încît împăratul a trebuit să renunţe la intenţia sa. El voia să se răzbune pe sfânt imediat, dar văzînd mulţimea de creştini, i-a fost teamă de o răscoală.

În ziua următoare împăratul, furios, dădu ordin să se dea foc templului creştin şi să fie adus în faţa lui Episcopul Vavila. Când a fost întrebat de ce insultă demnitatea imperială, nu dă voie împăratului să intre în biserică şi nu îi respectă funcţia, sfântul episcop a răspuns : "Oricine s-ar ridica împotriva lui Dumnezeu şi vrea să îi pîngărească lăcaşul, nu e demn de respect şi a devenit duşmanul lui Dumnezeu".

Împăratul a cerut ca sfântul episcop să se închine idolilor şi astfel să ispăşească pentru jignirea adusă împotriva lui, altfel să fie executat. După ce s-a convins singur că sfântul episcop mucenic avea să rămână neclintit în credinţa sa, el a ordonat comandantului militar Victorinus să îl lege în lanţuri grele şi să îl conducă prin cetate cu ruşine. Sfântul martir i-a răspuns : "Împărate, pentru mine aceste lanţuri sunt atât de onorabile pe cât îţi este ţie coroana imperială, şi, suferind pentru Hristos, îmi e la fel de uşor de acceptat pe cît îţi este ţie puterea imperială ; moartea întru Regele Nemuritor îmi e la fel de plăcută pe cît îti este ţie viaţa".

În încercare cu Episcopul Vavila se aflau trei fraţi tineri, care nu îl abandonaseră nici în cele mai grele clipe. Văzîndu-i, împăratul a întrebat : "Cine sunt aceşti copii ?"

"Aceştia sunt copiii mei duhovniceşti" răspunse sfîntul, "şi i-am crescut în pioşenie, le-am dat o educaţie, i-am călăuzit în ale culturii, şi aici într-un trup mărunt se află înaintea ta aceşti bravi tineri şi creştini desăvârşiţi. Pune-i la încercare şi vei vedea".

Împăratul a încercat în tot felul de moduri să îi ademenească pe tineri şi pe mama lor Hristodula să renunte la Hristos, dar în zadar. Apoi, cuprins de furie, a ordonat ca fiecare dintre ei să fie biciuit cu atîtea lovituri cîţi ani aveau. Primul a primit douăsprezece lovituri, al doilea, zece şi al treilea, şapte. Lăsîndu-i pe mamă şi copii, torţionarul a conjurat din nou pe episcop, spunîndu-i că acei copii renunţaseră la Hristos. Dar minciuna repede a ieşit la iveală şi nu a reuşit.

Apoi el a ordonat ca toţi martirii să fie legaţi de un copac şi arşi cu focul. Văzând curajul stoic al sfinţilor, în cele din urmă împăratul i-a condamnat la moarte prin tăierea capului cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Vavila, dascălul de la Antiohia, împreună cu cei de sub ascultarea lui, optzeci şi patru de copii, care de sabie s-au săvârşit.

Împărăţind Maximian la Nicomidia, creştinii se ascundeau din pricina gonirii împotriva lor. Mergând cineva la împăratul, îi zise: "Împărate, un bătrân, anume Vavila, şade într-o cămară ascuns şi învaţă pe pruncii celor nebuni să nu cinstească pe zei, ci să cinstească pe Cel răstignit". Şi îndată trimiţând cu dânsul ostaşi, au adus pe Vavila cu ucenicii lui înaintea împăratului. Şi-i zise împăratul: "De ce nu te închini la zeii la care se închină toată lumea? De ce amăgeşti şi pe prunci să nu se închine la ei?" Iar sfântul răspunse: "Zeii păgânilor, o, împărate, sunt demoni, iar Dumnezeul nostru a făcut cerurile; dar tu şi cei ce sunt cu tine fiind orbi, nu vedeţi adevărul". Aceste cuvinte aduseră pe împăratul şi pe cei ce erau cu dânsul la mânie, şi au poruncit la patru ostaşi să-l bată cu pietre peste obraz, peste coaste şi peste vine, să-i zdrobească umerii şi gleznele, cu pietre, şi, după ce-i zdrobiră toate încheieturile, îi puseră legături grele la grumaji şi la picioare şi l-au băgat în temniţă. După aceea aduseră pruncii, optzeci şi patru fiind la număr, parte bărbătească şi femeiască. Şi a început împăratul a-i lua cu cuvinte amăgitoare, dar ei nu răspundeau, ci se întorceau unii la altii. Văzând că nu răspund, a osebit pe zece dintr-înşii, cei mai mari la vârstă, şi le zise: "Iată voi ca nişte înţelepţi supuneţi-vă poruncii mele, şi faceţi jertfă la zei, şi veţi fi în palat cu mine, îndulcindu-vă mai bine". Atunci Amonie şi Donat ziseră împăratului: "Noi fiind credincioşi, nu jertfim la demoni surzi şi muţi". Atunci a poruncit să-i bată, şi întorcându-se împăratul către ceilalţi prunci, le-a zis: "Jertfiţi cel puţin voi, ca să nu păţiţi mai rele decât cele ce au păţit aceştia". Dar şi ei strigă: "Creştini suntem, şi nu vom jertfi; ci anatema să fii tu şi zeii tăi". Atunci a poruncit să-i bată şi să-i bage în temniţă, să se chinuiască de foame.

Iar a doua zi a poruncit să spânzure pe dascălul lor, şi pe prunci, pe fiecare îl întreba, dacă se leapadă de Hristos şi de dascălul lor. Şi văzând că nu vor să se lepede, a poruncit să li se taie capetele tuturor împreună şi dascălului. Mergând înainte sfântul la locul cel rânduit cu cei optzeci şi patru de ucenici ai săi, cânta: "Iată eu şi pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu". Şi sosind la locul sfârşitului, după porunca împăratului, întâi i-au tăiat capul Sfântului Vavila, apoi au tăiat şi pe prunci. Iar unii credincioşi mergând noaptea, şi punând într-o corăbioară moaştele, le-au dus la Bizanţ, le-au pus către partea de miază-noapte, afară din cetate, în trei sicrie unde este satul ce se cheamă Moni, dând laudă şi mulţumire lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Teotim şi Teodul care, dintre slujitorii chinuitori crezând, în foc s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Prooroc Moise, care cu pace s-a săvârşit.

Acesta s-a născut în Egipt şi l-a luat din apă fiica lui Faraon şi l-a făcut sieşi fiu şi l-a învăţat toată înţelepciunea egiptenilor. Înaintând el cu vârsta şi făcându-se de patruzeci de ani, a ucis un bărbat egiptean care bătea pe un evreu. Pentru aceea temându-se a fugit în pământul Madiam. Şi acolo luându-şi femeie pe Semfora, fata lui Iotor, i s-a arătat Dumnezeu în para rugului. Şi plinind acolo patruzeci de ani, din porunca lui Dumnezeu, s-a pogorât la Egipt către Faraon, ca să-l facă să libereze pe evrei să aducă jertfă lui Dumnezeu. Şi devreme ce acela nu voia să asculte, îndată a bătut Egiptul cu zece plăgi şi luând poporul cu Pronia şi voia lui Dumnezeu, cu argint şi cu aur, şi trecându-i Marea Roşie şi învăţându-i cu semne, i-a întărit cu Legea. Dar pentru că a mâniat pe Dumnezeu cu grăirea împotrivă, suindu-se în munte a murit, fiind de 120 de ani, înainte de venirea lui Hristos cu 1485 de ani.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Ermiona, una din fiicele lui Filip Apostolul.

Sfântul Apostol Filip (prăznuit pe 11 octombrie), care a botezat pe famenul Candachiei, a avut patru fiice, pe care Evanghelistul Luca le mărturiseşte de proorociţe şi fecioare. Dintre acestea Ermiona şi Eutihia s-au dus în Asia căutând pe Teologul Ioan, şi neaflându-l căci se mutase, aflat-au pe Petronie, ucenicul lui Pavel Apostolul, şi luând învăţătură de la dânsul, urma obiceiurilor lui. Iar Ermiona se deprindea cu mestesugul doctoriei. Drept aceea venea mulţime multă, şi lecuia pe toţi, chemând numele lui Hristos.

Trecând însă Traian împăratul asupra perşilor, se arătă sfânta că este creştina şi aducând-o înaintea lui căută să o înşele cu amăgiri şi să o despartă de Hristos. Dar de vreme ce nu voia să se supună, a poruncit ca să o bată peste obraz multe ceasuri. Iar Ermiona văzând pe Domnul sezând la judecată în chipul lui Petronie, care îi grăia şi o întărea, socotea bătăile ca o nimica.

Deci văzând împăratul întărirea şi neînduplecarea gândului ei, ruşinându-se, a slobozit-o. Şi de atunci, deschizând în Asia sălăşluire de oaspeţi, odihnea pe toţi şi-i lecuia şi sufleteşte şi trupeşte. Şi Domnul se preamărea în toate zilele de către tot omul, cât a trăit împăratul Traian.

Iar dacă a murit el, împărăţind Adrian, ginerele său, şi înştiinţându-se de cele despre sfânta, trimise slujitori de o aduseră înaintea lui si-i zise: "Spune-mi, bătrâno, de câti ani eşti, şi de ce neam, şi în ce stare te afli?" Iar sfânta, răspunzând, zise: "Domnul meu Hristos ştie de câţi ani sunt şi de ce neam". Împăratul zise: "Dezbracaţi-o de haina ei şi o bateţi fără de milă", zicându-i să răspundă cu smerenie la cele ce o întreabă împăratul; şi aşa au bătut-o cumplit. După aceea a supus-o la chinuri îndelungate în căldări cu smoală, din care a rămas nevătămată. Şi scoţând-o a grăit ea către împăratul: "Împărate! Domnul meu m-a întors spre somn în căldare, şi am văzut unde mă închinam marelui zeu Iraclie". Iar el bucurându-se îi porunci să intre în capiste. Atunci sfânta făcând rugăciune întru sinesi către Iubitorul de oameni Dumnezeul nostru, îndată se făcu tunet din cer, şi căzând jos la pământ idolii care erau în capiste, se zdrobiră şi se făcură pulbere. Şi ieşind, sfânta zise împăratului: "Intră înăuntru de ajuta zeilor, că au cazut şi nu pot să se scoale".

Intrând împăratul şi văzând zdrobirea idolilor, a poruncit să i se taie cinstitul ei cap afară din cetate. Şi luând-o Teodul şi Timotei, au ieşit din cetate şi neîngăduindu-i să-şi facă rugăciunea, s-au repezit cu obraznicie asupra ei, dar li s-au uscat mâinile. Rugându-se atunci de sfânta, şi crezând cu tot sufletul în Domnul nostru Iisus Hristos s-au însănătoşit, şi au rugat pe sfânta ca să se roage pentru dânsii să-si dea sufletele lor către Domnul înaintea ei. Şi aceasta făcându-se a răposat şi ea cu pace, aproape de acelaşi loc. Şi venind oarecare credincioşi binecinstitori, şi luându-le moaştele le puseră în Efes în loc ales şi însemnat, întru mărirea Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Chentirion, Ochean, Teodor, Amian şi Iulian, ce se trăgeau din satul Candaveu.

Aceşti sfinţi pentru mărturisirea cea întru Hristos, după alte multe chinuri din porunca lui Maximian au fost băgaţi într-o baie înfierbântată; dar scăpând de acolo prin dumnezeiescul înger, li s-au tăiat picioarele cu tesla, şi fiind aruncaţi în foc, şi-au primit sfârşitul.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici: Ermiona şi surorile ei, Haritina şi Eutihia, Petronie, Zarvil, Tatuil şi Veveea.

Aceşti sfinţi au trăit pe vremea împăratului Adrian. Dintre ei Tatuil era preot al idolilor, dar printr-un oarecare episcop, a venit la credinţa. Pentru aceea a fost bătut cu toiege de Avgar domnitorul, ars pe obraz, şi chinuit în multe şi felurite chipuri. Iar la urmă prin sabie s-a săvârşit, împreună cu sora sa Veveea.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.