Viața Sfântului Sofronie, episcopul Vratsei

După numele de mirean, Stoiko, fiul lui Vladislav și al Mariei, s-a născut la 1739 în satul Kotel din Bulgaria, potrivit frumoasei lui autobiografii. De mic, a rămas orfan și a fost chinuit de felurite ispite și peripeții. A terminat școala bisericească și a învățat limba slavonă și greacă. L-au căsătorit de tânăr și fără voia lui.
În 1762, a fost hirotonit preot, dar necazurile lui au continuat și din partea compatrioților, și din partea turcilor. În anul 1775, a venit în Sfântul Munte și a rămas timp de șase luni la mănăstirea Hilandar și în altă parte pentru meditație și rugăciune. S-a întors în patria lui, propovăduind poporului cuvântul lui Dumnezeu și învățându-i pe tineri voia Domnului. A tradus vieți de sfinți din greacă în slavonă.

După ce a adormit preoteasa lui, a primit schima monahală în mănăstirea Târnovo și s-a numit Serafim. În anul 1794, a fost hirotonit episcop de Vratsa cu numele Sofronie. Arhieria lui a fost și aceasta plină de ispite, din pricina deselor tulburări ale războaielor, ale sărăciei și ale epidemiilor. În 1803 a fost silit să renunțe la scaun și să se mute la București. S-a ocupat în continuare cu scrierea cărților pentru zidirea duhovnicească a poporului. Iată cum încheie autobiografia lui: „De aceea lucrez și eu ziua și noaptea să scriu câteva cărți în limba noastră bulgărească pentru ca, dacă nu este cu putință să le spun oamenilor și să le vorbesc cu gura mea și ei să audă de la mine, păcătosul, vreo învățătură folositoare, cel puțin să citească scrierile mele și să se folosească. Dar și ei să se roage lui Dumnezeu pentru mine, nevrednicul, să-mi îndrept neștiința mea și, pentru osteneala mea, să fiu învrednicit de iertare”.
A adormit în pace pe 22 sau pe 23 septembrie în anul 1813. A fost înmormântat într-o mănăstire din București al cărei egumen a fost în ultimii ani din viață. Biserica Bulgară l-a rânduit împreună cu sfinții pe 31 decembrie 1964. Pomenirea lui se cinstește pe 22 septembrie și pe 11 martie.