Troparul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir, glasul al 3-lea:
Mare apărător te-a aflat întru primejdii lumea, purtătorule de chinuri, pe tine cel ce ai biruit pe păgâni. Deci, precum mândria lui Lie ai surpat şi la luptă îndrăzneţ ai făcut pe Nestor, aşa Sfinte Dimitrie, pe Hristos Dumnezeu roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă.
Cântarea 1, glasul al 4-lea.Irmos: Deschide-voi gura mea...
Stih: Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Partea mea, Sfinte Mucenice Dimitrie şi Dumnezeiască Mărire te fă, că eu sunt oaie din staulul dragostei tale. Pentru aceasta primeşte cântarea mea, purtătorule de cunună, prin care laud astăzi harul mirului tău.

Ai intrat Sfinte Dimitrie, luminat, în priveliştea mucenicilor, cu untdelemn al virtuţilor ungându-ţi sufletul tău; şi cu chip nou căzând, biruieşti viteazule şi izvor de mir ai arătat trupul tău.

De curgerile întinăciunii şi de mirosul greu al păcatului curăţeşte-mă, Mare Mucenice Dimitrie, rogu-mă şi de patimile cele necurate şi cu mirul tău cu strălucire îmbălsămat fiind, fă-mă vrednic locaş de Mireasma lui Hristos.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Ca nişte mir, a zis Dumnezeiescul David cu duhul, este unirea fraţilor cea frumoasă, mărite; căci mirurile tale, înţelepte, adună făptura cea nouă spre unirea Mirului Celui Bun.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ceea ce te-ai arătat cu totul fără prihană, Alabastru Mirului Celui Dumnezeiesc şi Vas Preaales al Miresmei lui Hristos, rogu-mă ţie, izbăveşte-mă de mirosul cei greu al patimilor şi de tina păcatelor.
Catavasia:
Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împărătesei Maici; şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.
Cântarea a 3-a. Irmos: Pe ai tăi cântăreţi...

Intrat-ai în Izvoarele Cele de viaţă Curgătoare, curăţindu-te cu Dumnezeiescul Botez şi cu sângele mucenicesc spălându-te, Sfinte Mucenice Dimitrie, fire nouă ţi-ai săvârşit, izvor de mir făcându-te.

Cel ce eşti mare păzitor al Tesalonicului, ca un mare izvor al Domnului veseleşti luminat cetatea ta cu curgerile mirului şi ca pe nişte Dumnezeieşti Locaşuri, sfinţeşti toate.

Cetatea ta, mucenice, este ca un izvor de ape vii şi vărsând ca nişte curgeri în chip de râu mirurile tale, îneacă mările eresurilor şi ale patimilor.

Mirul Hristos, în sufletul tău, Sfinte Dimitrie, a curs cu înţelegere şi ca nişte miere în buzele tale, izvor de mir a turnat, harul Duhului, pe tine cinstit locaş arătându-te.

Iată Fecioara strigă către Stăpânul tuturor şi Fiul său: Bun eşti, Mirele meu, iată Bun şi Frumos! Întru Mireasma Mirului Tău, degrab alerg în urma Ta.
Catavasia:
Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce eşti Izvor Viu şi Îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întăreşte-i, în Dumnezeiască Mărirea ta, de cununile măririi învrednicindu-i.
Cântarea a 4-a. Irmos: Sfatul cel neurmat...

Ca pe un strugure copt pe tine, fericite, culegându-te Hristos din Dumnezeiasca Viţă, te-a stors în teascurile muceniciei şi ca nişte must curgând, te-a făcut Dumnezeiesc izvor de mir.

Unde Te afli Mirele meu? Unde Ţi-ai înfipt cortul întru amiază? Cel încununat cu slavă grăia către Hristos: spre Mireasma Mirurilor Tale alerg, mir luând.

Cel ce curgerile înşelăciunii le-ai acoperit, Sfinte Dimitrie, cu curgerile sângiurilor tale, usucă şi râurile păcatelor şi ale patimilor mele, cu curgerile mirurilor tale, rogu-mă.

Spune-mi mie, Mirele Meu! Spune-mi lămurit unde paşti oile? Mireasa grăia către Mirele şi Fiul; că Mireasma Mirurilor Tale a atras pe toţi cei ce Te iubesc pe Tine.
Catavasie:
Sfatul cel neurmat şi Dumnezeiesc al Întrupării Tale, celei de sus, celei din Fecioară, proorocul Avacum avându-l în minte, a strigat: Slavă Puterii Tale, Doamne.
Cântarea a 5-a. Irmos: Spăimântatu-s-au toate...

Marele între mucenici, Sfântul Dimitrie, cu sângiurile amestecând sudorile luptelor, mir Dumnezeiesc nouă ne-a gătit, bine fierbând doctorie cu Focul Duhului, spre nouă curăţire a sufletelor noastre.

Rănile trupurilor şi ale sufletelor le curăţeşti, Mare Mucenice Dimitrie, ca şi cu nişte doctorii lucrătoare, cu mirul cel din mormântul tău, spălând veninul cel înţelegător, prin râvna Stăpânului tău, cu picăturile sângiurilor tale.

Mirul cel mai lucrător decât focul, Sfinte Dimitrie, ajungând la toată Biserica, curge, izvorăşte, viază şi lucrează tainic, celor ce aleargă cu credinţă la el, arzându-le bolile şi gonind demonii.

Cuvântul Sălăşluindu-Se în pântecele tău, Fecioară, L-a făcut Doctorie de mir nou. Pentru aceasta, sufletele cele fecioreşti ale Dumnezeieştilor Sfinţi, în urma ta au alergat cu căldură: Bună eşti, grăind către tine; Bună eşti, Fecioară Stăpână!
Catavasia:
Spăimântatu-s-au toate de Dumnezeiască mărirea ta; că tu, Fecioară, Neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu Cel peste toate şi ai născut Fiu pe Cel fără de ani, Cel Ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă pe tine.
Cântarea a 6-a. Irmos: Înţelepţii lui Dumnezeu...

În baia Dumnezeiescului Botez spălându-te, te-ai uns, mărite, cu Mirul Duhului; care păzindu-ţi nespurcat sângele coastei tale, mir l-a făcut.

Scoală, vino aproape de mine, grăieşte sufletului Sfântului Dimitrie, mirele Domnului; să intrăm în cămara cea cu nard şi de Mireasma Mirului meu să ne împărtăşim.

Toate s-au făcut noi, Sfinte Dimitrie, grăieşte ţie Mirele Hristos; iarna a trecut, vino, trandafirul a înflorit. Aleargă, o, prietene, la Mireasma Mirurilor Mele!

Eu, zice cel iubit, eu mirele sârguiesc în urma Ta; că Mireasma Mirurilor Tale întrece toate mirurile; ea, care sângele nostru mir l-a făcut.

Cu moarte moartea s-a stricat, Viaţa din mormânt a Răsărit; prin străină naşterea ta, Legile fireşti dezlegându-se; şi sângele mucenicilor mir s-a făcut.
Catavasie:
Înţelepţii de Dumnezeu, care faceţi acest praznic Dumnezeiesc şi cu totul cinstit, al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să batem din palme, slăvind pe Dumnezeu, Cel Ce s-a născut dintr-Însa.
CONDAC, glasul al 2-lea.
Cu curgerile sângiurilor tale, Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, Biserica Dumnezeu a înroşit-o, Cel Ce ţi-a dat ţie tărie nebiruită; şi păzeşte cetatea ta nevătămată, căci tu eşti întărirea ei.
Cântarea a 7-a. Irmos: N-au slujit făpturii...

Jertfitu-ţi-ai sângele tău Împăratului tuturor, Sfinte Dimitrie, cel ce ai fost mărit în oaste şi în coastă te-ai împuns, urmându-I Lui. Pentru aceasta îţi dă plată potrivită, ca alt mir primindu-te pe tine.

Întrupatu-S-a Mirul Cel Ceresc, Hristos Domnul, pentru iubirea de oameni; şi Sfântul Mucenic Dimitrie, iubindu-L foarte, uns s-a făcut, cu mir nou ungându-se şi trupul lui miruri izvorăşte.

Cu mirul bucuriei ungându-mă pe mine Hristos, din robie m-a dezlegat şi din tirania cea amară; ci, iarăşi m-am robit cu faptele cele de ruşine. Izbăveşte-mă de robia cea urâtă, Bunule, ungându-mă cu Mirul Tău.

Alegându-te pe tine Mirele Cel Preafrumos al tău Fecioară Stăpână, din seminţia pământenilor, frumos ai stat înainte de-a dreapta Lui: vino, Mireasa Mea, din Liban, grăindu-ţi ţie, vino Mireasa Mea şi Maică!
Catavasia:
N-au slujit făpturii cugetătorii de Dumnezeu, ci numai Făcătorului; ci, groaza focului bărbăteşte înfruntând-o, se bucurau cântând: Prealăudate Dumnezeul părinţilor noştri şi Doamne, bine eşti cuvântat!
Cântarea a 8-a. Irmos: Pe tinerii cei binecredincioşi...

Înălţând pe Hristos în Biserică, gâtlejul tău s-a învăţat adevărul; gura ta a grăit cuvintele înţelepciunii, fălcile tale s-au arătat pahare de miresme. Pentru aceasta, Hristos te-a arătat lumii izvor de mir Dumnezeiesc.

Puterea cuvintelor tale, purtătorule de cunună, care ca nişte săgeţi ale Celui Puternic în mâinile tale de departe se învârtea, cel împotrivă luptător al tău îngrozind-o, ţi-a împuns coasta cu suliţă lungă. Însă, întorcându-se marea mirurilor tale, l-a înecat ca pe egipteni.

Marele păstor al Tesalonicului, mântuitorul de primejdii cel preaales, apărătorul cel prea tare a toată Biserica, ca un părinte iubitor de fii, fiilor îşi dă coasta ca un sân hrănitor de suflet, care mirul ca nişte lapte îl dăruieşte.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.
De boli şi de neputinţele cele grele şi de pândirile demonilor ai mântuit, Mare Dimitrie, cu stropirile mirului tău casa cea părintească, pe care ai iubit-o, cinstind vârtutea părinţilor; la care ne aduni pe noi cei ce lăudăm harul tău.

Bogăţie Nouă, o, de Dumnezeu Născătoare şi Mărire avându-te toţi, cei ce te cinstim pe tine, cu credinţă la tine alergăm, cu dragoste te rugăm: izbăveşte-ne de osânda cea din veacul ce va să fie, învrednicindu-ne Desfătării Celei Veşnice şi Măririi, în Locaşurile drepţilor.
Catavasie:
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Pe tinerii cei binecredincioşi, în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită, iar acum plinită, pe toată lumea ridică să-Ţi cânte Ţie: pe Domnul, lucrurile, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a. Irmos: Tot neamul pământesc...

Pământul şi cerul se minunează de lucrul tău, Sfinte Dimitrie. Că în trup viaţa tuturor celor buni ai împodobit-o cu podoaba cea după chip, preabunule, luminat ungând-o. Şi trupul vopsindu-ţi cu sângiuirile, ca un împărat luminos cu mir te-ai uns.

Ca să te îmbraci în haina de care s-a dezbrăcat de demult Adam cel vechi, Sfinte Dimitrie, în Adam cel nou te-ai îmbrăcat şi pielea trupului, bucurându-te, ai lepădat-o. Pentru aceasta cu miresme şi cu cununi ţi s-a încredinţat Împărăţia cea Luminoasă.

Mintea nu este îndestulată şi cuvântul omenesc nu poate spune cinstitele cele mai presus de fire şi măririle cu care te-ai uns, Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, izvorâtorule de mir, împârăţind neîncetat cu Hristos, fericite. Şi mirul cel ce curge mai presus de fire din moaştele tale, este semn prealuminat.

Turma pe care Hristos a răscumpărat-o cu sângele Său, pătimitorule şi tu cu cuvinte sfinţite şi cu legi şi cu sângiuri ai aşezat-o. Încă şi acum cu mirurile tale şi cu minunile hrănind-o, în veci nevătămată păzeşte-o de eresurile cele cumplite, prealăudate.

Cântările cele slabe şi rugăciunile noastre primindu-le, Stăpână, împrăştie norul primejdiilor celor amare, celor împreună şi osebite ale noastre. Potoleşte viforul Bisericii, Preacurată, risipeşte oştirile barbarilor şi ne izbăveşte de pedeapsa ce va să fie.
Catavasie:
Tot neamul pământesc să salte cu duhul, fiind luminat; şi să prăznuiască firea minţilor celor fără de trup, cinstind sfânta prăznuire a Maicii lui Dumnezeu şi să strige: Bucură-te, Preafericită Născătoare de Dumnezeu, Curată, pururea Fecioară.
SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...
Cu obiceiurile creştinătăţii îmbogăţindu-te, înşelăciunea păgânătăţii surpând, mucenice, ai călcat îndrăznelile tiranilor şi cu Dumnezeiescul dor, mintea aprinzându-ţi, înşelăciunea idolilor în prăpastie ai afundat-o. Pentru aceasta, după vrednicie, răsplătirea nevoinţelor ai luat, facerea de minuni şi izvorăşti tămăduiri, purtătorule de chinuri, Mare Mucenice Dimitrie. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

Împăratului veacurilor bine plăcând, de către tot sfatul împăratului celui fărădelege te-ai ferit, mărite şi celor ciopliţi n-ai jertfit. Pentru aceasta, jertfă pe tine însuţi te-ai adus Cuvântului, Celui Ce S-a jertfit, prea tare pătimind. Pentru aceasta şi cu suliţa în coastă fiind împuns, tămăduieşti patimile celor ce vin la tine cu credinţă, purtătorule de lupte, Mare Mucenice Dimitrie. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.
SEDELNA Cutremurului, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat pe Cruce...
Fiindcă Te-ai milostivit şi ne-ai izbăvit pe noi, de mânia Ta cea de nesuferit, ce a venit asupra noastră, noianul iubirii de oameni arătându-ne, Hristoase, acum bine mulţumim Ţie. Fereşte-ne pe noi, cei pedepsiţi pentru toate relele noastre, care ne omoară şi caută spre noi milostivindu-Te, Mântuitorule, pentru rugăciunile Celei ce Te-a născut pe Tine.

Nessun commento:
Posta un commento