martedì 28 ottobre 2014

Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Terentie, către soţia sa Neonila şi către cei împreună cu dânşii


Troparul Sfinţilor Mucenici Terentie şi al soţiei sale Neonila şi al celor împreună cu dânşii, glasul al 4-lea:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmosul:

Deschide-voi gura mea şi se va umple de Duhul şi cuvânt voi răspunde Împără­tesei Maice şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind eu înviforat de adâncul păcatelor, Iubitorule de oameni, numai către marea milostivire a Ta întind ochiul inimii mele; îndreptează-mă şi mă mântuieşte, cu rugăciunile purtătorilor de lupte.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Soarele cel neapus v-a arătat stele, pe bolta Bisericii Sale, lu­minând plinirea ei, cu strălu­cirea nevoinţelor voastre, prealăudaţilor mucenici.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Stâlp credinţei, întărire Bise­ricii s-au făcut Sfinţii Mucenici Terentie şi Nita, Sarvil şi Teodul, Ierax, Neonilla şi Vil minunaţii, Evnichi şi Fota.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pricinuitoare de bucurie te-ai arătat nouă, cea cu totul fără prihană, ca Una care ai primit Plinirea a toată Dumnezeirea. Pentru aceasta toţi împreună cu îngerul cântăm ţie: Bucură-te, Ceea ce eşti de Dumnezeu cu har Dăruită!

Cântarea a 3-a.

Irmosul:

Nu întru înţelepciune şi în putere şi în bogăţie ne lăudăm, ci întru Tine, Înţelep­ciunea Tatălui Cea Ipostatică, Hristoase. Că nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un soare unindu-te cu Sfânta Neonilla, luna cea prealumi­noasă, ai născut, Sfinte Terentie, ceata mucenicilor lui Hristos, cea de stele înşeptită.

Stih: Sfinte Mucenice Terentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu zdrobirea mădularelor tale, Sfinte Pătimitorule Terentie, ai subţiat ca ţărâna oasele înşelăciunii; iar ţie ţi-ai dobândit Mărirea Cea Negrăită.

Stih: Sfântă Muceniţă Evnichi, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu aripile cele de aur zburând Sfântă Evnichi, ai scăpat de vicleşugu­rile vânătorilor celor fărădelege şi te-ai sălăşluit înlăuntrul Cămării Celei Înţelegătoare.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Aflându-te Înţelepciunea lui Dumnezeu Locaş Preacurat, S-a Întrupat din Preacurate sângiurile tale şi după naştere te-ai arătat Nestricată.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica pe Tine soarele dreptăţii, a stat întru a sa rânduială, precum se cuvine, cântând: Slavă Puterii Tale, Doamne!

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ceata cea de şapte fraţi a luptătorilor, împreună cu doi părinţi ai săi, ca o jertfă fără de prihană s-a adus Ţie, Stăpâne Hristoase, Celui Ce Te-ai jertfit pentru noi ca o oaie, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfântă Muceniţă Evnichi, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Harul Duhului s-a arătat ţie în chip de porumbel, Mărită Evnichi, uşurându-te de viforul chinurilor şi al necazurilor ce­lor cumplite ce erau asupra ta.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu armele credinţei aţi bi­ruit, mucenici prealăudaţi, pe tiranul cel mândru, pe cel ce s-a înălţat cu stăpânirea necre­dinţei şi aţi cântat: Slavă Pu­terii Tale, Doamne!

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cel Ce a zidit toate cu voinţa, voind se zideşte din Preacurate sângiurile tale mai presus de cuvânt, Ceea ce eşti Neispitită de nuntă, miluind pe cei ce cântă cu credinţă: Slavă Puterii Tale, Doamne!

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Tu, Doamne, Lumina mea în lume ai venit, Lumina Cea Sfântă care întorci dintru întunericul necunoştinţei pe cei ce Te laudă pe tine cu credinţă.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Pe Tine, Doamne, avându-Te Mucenicii drept Putere, au îndrăznit cu bărbăţie împotriva chinurilor şi a biciuirilor şi a focului şi a morţii.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

O, fii sfinţiţi! O, junghieri primite de Dumnezeu! O, adu­nare care ai stricat uneltirile cele încâlcite ale vrăjmaşului!

Stih: Sfântă Muceniţă Evnichi, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu biruinţe nemuritoare ţi-ai încununat capul, că ai biruit pe şarpele cel ce biruise pe Eva, Sfântă Muceniţă Evnichi, bună fecioară.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Născut-ai nouă Lumina Cea Neînserată, Strălucirea Tatălui, făcându-se sub ani, din bogăţia bunătăţii, Ceea ce eşti fără de pri­hană.

Cântarea a 6-a.

Irmosul:

Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne, Biserica cântă Ţie, de sângele demonilor curăţindu-se cu Sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Poruncind tiranul, să fie în­tinşi fără milă şi să fie legaţi cu silnicie pe roţi, mucenicii, aceştia au răbdat multe feluri de chinuri. Dar aceia s-au ruşinat văzându-i nebiruiţi.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Sfinţii Mucenici Sarvil, Neonilla, Fota şi Teodul, Vil, Ierax, Evnichi şi Dumnezeiescul Nita, împreună cu Terentie, ca nişte mucenici viteji, cu dreaptă credinţă să fie lăudaţi.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Intrând în livada pătimirii voastre, ne umplem de mirosul cel Dumnezeiesc al luptelor voas­tre, fericiţilor, lepădând din suflet urâciunea patimilor.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Rugul însemna mai înainte Taina cea mare a naşterii tale, celei mai presus de gând, fiind cuprins peste tot cu foc şi nici­decum arzându-se, Fecioară Prealăudată.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Săvârşind astăzi cu credinţă pomenirea Sfinţilor Mucenici Terentie şi a Neonillei, soţia sa şi a fiilor lor, să slăvim pe Domnul, Cel Ce cu mărire i-a preamărit.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

În cuptorul persan tinerii lui Avraam, cu pofta dreptei credinţe, mai vârtos decât cu văpaia focului fiind aprinşi, au cântat: Binecuvântat eşti, în Biserica Slavei Tale Doamne!

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

În cuptorul chinurilor fiind aruncaţi, mucenicilor, prin răbdare aţi aflat rouă din cer, cu mulţumire cântând: Binecu­vântat eşti, în Biserica Slavei Tale Doamne!

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Având cugetul sufletului în­tărit pe piatra cea nemişcată a credinţei lui Hristos, au surpat mucenicii îngâmfarea celor fără de Dumnezeu, făcând cutre­mur prin rugăciune.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Spânzuraţi fiind şi strujindu-vi-se coastele cu tărie şi arzându-vă cu oţet tare şi cu ardere de foc, fericiţilor, aţi ars toată înşelăciunea cea materială, lău­dând pe Dumnezeu în veci.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cel Ce îmbracă cerul cu nori, Preacurată, alt Cer te-a arătat pe tine pe pământ şi din tine S-a Îmbrăcat în Om Deplin şi mă îndumnezeieşte pe mine, pentru Îndurarea Cea Nemăsurată.

Cântarea a 8-a.

Irmosul:

Mâinile întinzându-şi Daniel, gurile leilor cele deschise în groapă le-a încuiat şi puterea focului a stins, cu buna faptă încingându-se, tinerii cei iubitori de dreaptă credinţă, cântând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul!

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind luminaţi cu Lumina Dumnezeiescului Duh, Dum­nezeieştii mucenici nu s-au te­mut de foc, fierberea căldărilor au arătat-o nelucrătoare, primind de la cer răcorirea cea Dumnezeiască; pe care, după vredni­cie, noi credincioşii să-i lăudăm.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-s-a mulţime de în­geri, întărindu-vă luminat la luptă pe voi, prealăudaţilor mucenici şi de dureri uşurându-vă, cu care împreună cântaţi cântarea tinerilor: Binecu­vântaţi toate lucrurile Domnu­lui pe Domnul!

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Avându-ţi ochiul inimii ve­ghetor către Dumnezeu, Sfinte Sarvil, ai suferit scoaterea ochilor, înfruntând pe cel care te judeca, care era cuprins de întunericul necredinţei. Pentru aceasta, toţi te fericim ca pe un fiu al zilei.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cu bunăvoinţa Tatălui ai luat în pântece pe Fiul, umbrindu-te Dumnezeiescul Duh, Preacurată; şi născându-L, ai rămas Fecioară ca şi mai îna­inte. Către Care roagă-te neîn­cetat să se izbăvească toată lu­mea de stricăciune şi de chin.

Cântarea a 9-a.

Irmosul:

Hristos, Piatra Cea Ne­tăiată de mână, cea din capul unghiului, din tine Muntele cel Netăiat, Fecioară, s-a tăiat, unind firele cele deosebite. Pentru aceasta, veselindu-ne, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-v-aţi rai, având în mijloc Lemnul Vieţii pe Domnul şi izvorând râuri de tămăduiri şi pâraie cu adevărat pline de Apele Dumnezeieşti ale Duhului, sfinţilor.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Stâlpi ai Bisericii lui Hristos şi limanuri foarte line, celor ce sunt înviforaţi în largul primej­diilor, v-aţi arătat mucenicilor, solitori pentru lume şi vieţuitori împreună cu îngerii.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cununile cele neveştejite do­bândind, răbdătorilor de lupte şi întru lărgimea Raiului umblând, păziţi-ne pe noi, care vă lăudăm pe pământ, de toată strâmtorarea şi de încercări.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea ce eşti mai Desfătată de­cât Cerurile, mai Sfântă decât Heruvimii şi mai Cinstită decât toată făptura, roagă pe Dum­nezeu, pe Care L-ai născut, pentru noi, cei ce te cinstim pe tine, Născătoare de Dumnezeu.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Ca nişte stele luminoase fiii Sfântului Terentie cei sfinţiţi, asemănându-se cu lumina soarelui, luminează făptura şi strălu­cind vitejeşte cu bărbăteştile nevoinţe, au risipit cu adevărat noaptea mulţimii zeilor. Pe care să-i fericim cu veselie în credin­ţă, ca pe cei ce sunt cu adevărat slugi ale lui Dumnezeu şi să grăim: purtători de lupte prealăudaţi, rugaţi-vă lui Hristos, Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea voastră.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Înviat-ai din morţi...

Fecioară Marie, Mărirea în­gerilor, tu, Frumuseţea cea Veselitoare şi Podoaba pământe­nilor, dăruieşte iertare de pă­cate, celor ce te laudă pe tine; milostiveşte-te spre robii tăi, că tu eşti Scăparea celor deznă­dăjduiţi, Preacurată şi cu ade­vărat Tare Solitoare oamenilor.



SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Înviat-ai din morţi...

Mieluşeaua cea Curată, vă­zând pe Mieluşelul şi Păstorul spânzurat pe Cruce, striga: Fiul meu, ce este această vedere străină şi neaşteptată? Cum se osândeşte Viaţa la moarte, ase­menea cu oamenii? Dar te scoa­lă din morţi a treia zi precum ai zis, ca, bucurându-mă, să Te măresc pe Tine.


Sfântul Mucenic Terentie cu cei 7 fii ai săi


Nessun commento:

Posta un commento