mercoledì 1 ottobre 2014

Icoana Maicii Domnului „Protectoarea” din Pskov („Pskov-Pokrovskaia”)


Icoana Maicii Domnului „Protectoarea” din Pskov a fost pictată în cinstea minunatei mijlociri a Maicii Domnului pentru orașul Pskov, pe care l-a apărat în timpul asediului trupelor poloneze ale regelui Ștefan Bathory, în 1581.
Auzind că trupele poloneze se apropie, episcopul Pskovului s-a adresat Mănăstirii Pskov-Pecerska cu rugămintea de a aduce în procesiune icoana Adormirii Maicii Domnului.
În ajunul luptei decisive, Maica Domnului s-a arătat starețului Dorotei care se ruga în chilia sa din apropierea orașului. Preasfânta Fecioară s-a arătat starețului Dorotei însoțită de o mulțime de sfinți ruși: Sfântul și Marele Cneaz Vladimir de Kiev, Sfântul Cneaz Vsevolod-Gabriel de Pskov, Sfântul Cneaz Dovmont-Timotei de Pskov, Sfântul Antonie al Peșterilor din Kiev, Sfântul Corneliu din Pskov, Sfântul Eufrosin din Spaso-Elazar, Sfântul Sava din Kripețk, Sfântul Nicolae, fericitul din Pskov, Sfântul Nifon, Arhiepiscopul de Novgorod și Pskov.
Maica Domnului împreună cu sfinții au intrat în Biserica Mănăstirii Spaso-Miroj. Sfinții se rugau stăruitor Preasfintei Născătoare de Dumnezeu să aibă milă de locuitorii păcătoși ai Pskovului și să scape orașul din acest necaz. Îndurându-se, Maica Domnului i-a indicat stareţului Dorotei locul de pe zid unde urma să se dea asediatorilor riposta şi a poruncit ca acolo să fie adusă şi icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Pskov-Pecerska.
În timpul luptei, polonezii au încercat să facă o spărtură în zidul orașului, dar prin mijlocirea Maicii Domnului și a sfinților, ei nu au reușit să pătrundă în oraș. După eliberarea de inamici, oamenii recunoscători din Pskov au construit o biserică în cinstea Nașterii Maicii Domnului, pentru care a fost pictată icoana Maicii Domnului „Protectoarea” din Pskov, motiv pentru care mai este numită şi „Arătarea Maicii Domnului stareţului Dorotei”.
În icoană sunt reprezentate: Mănăstirea Pskov, Turnul Pskov, Catedrala Sfintei Treimi și alte câteva biserici, marele fluviu, zidurile cetății și Mănăstirea Miroj. De asemenea este reprezentată Maica Domnului împreună cu Sfinții Cneji Vladimir al Kievului, Vsevolod-Gabriel și Dovmont-Timotei ai Pskovului; Sfântul Nifon, Arhiepiscopul Novgorodului și Pskovului; Sfinții Cuvioși Antonie de la Kiev-Pecerska și Corneliu de la Pskov-Pecerska; Sfântul Nicolae, fericitul din Pskov; Sfinții Cuvioși Eufrosin din Spaso-Elazar și Sava din Kripețk. De asemenea, este reprezentat și starețul Dorotei.
Arătarea Maicii Domnului a avut loc pe 7 septembrie, iar prăznuirea Icoanei Maicii Domnului „Protectoarea” din Pskov a fost stabilită la 1 octombrie. Pentru această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a fost alcătuită o slujbă.

În 1944 nemţii au luat cu ei originalul străvechi al icoanei Maicii Domnului „Protectoarea” din Pskov. În 1970 s-a aflat că icoana făcea parte dintr-o colecție privată din München.
Pe 31 august, 2001, icoana a fost transmisă Patriarhului Moscovei şi al Întregii Rusii, Alexei al II-lea, de către ambasadorul Germaniei în Federaţia Rusă. În 2002, icoana Maicii Domnului „Protectoarea” din Pskov s-a întors la locul ei, în principalul lăcaş al regiunii Pskov, Catedrala „Sfânta Treime


Nessun commento:

Posta un commento