martedì 25 novembre 2014

Paraclisul Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina


Preotul face începutul obișnuit: 
Binecuvântat este Dumnezeul nostru;
strana: Împărate ceresc, Sfinte Dumnezeule, Preasfânta Treime, Tatăl nostru;
preotul: Că a Ta este împărăția;
strana: Doamne miluiește (de 12 ori), Slavă, Și acum, Veniți să ne închinăm (de 3 ori),
apoi Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta; auzi-mă întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Tins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pamânt însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață, întru dreptatea Ta, scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

și iarăși

Auzi-mă, Doamne, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău.

Auzi-mă, Doamne, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău.

Duhul Tău Cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății.

Slavă, Și acum, Aliluia (de trei ori) și Dumnezeu este Domnul (de trei ori); apoi

Troparul, glasul a 4-lea. “Cel ce Te-ai înălțat pe Cruce”

La înțeleapta purtătoare de chinuri Ecaterina să venim credincioșii, cinstind-o cu evlavie, din suflet strigând: Mare Muceniță, pe robii tăi izbăbește-i de răul cel de acum și nevoia ce vine, că îndrăznire ai către Hristos și cauți degrabă spre cei ce te laudă.

Slavă, același sau cel al hramului;
Și acum, al Născătoarei de Dumnezeu

Niciodată nu vom tăcea, de-Dumnezeu-Născătoare, a vesti noi nevrednicii puterile tale; că de nu ai fi stătut înainte, rugându-te pentru noi, cine ne-ar fi izbăvit dintru atâtea primejdii?; sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi?; de la tine, Stăpână, nu ne vom depărta, că pe robii tăi pururea îi izbăvești din toate nevoile.

apoi Psalmul 50: Miluiește-mă Dumnezeule și

CANONUL

Cântarea 1-a. Glas 8. «Apa trecând-o ca pe uscat»

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Curată mireasă a lui Hristos, caută din ceruri către cei care te cinstesc cu caldă credință, Muceniță Ecaterina, plinindu-le cererea.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Cu ochi milostiv vezi-mi și acum, Sfântă Muceniță, tulburarea sufletului și mână de ajutor imi intinde, Ecaterina, că vin la icoana ta.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Vărsându-mi vrăjmașul cu vicleșug în suflet, fecioară, amărala plăcerilor, mort m-a arătat viclenește; ci tu degrab, Muceniță, viază-mă.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

Sălaș al dreptății te-ai arătat și vistierie curăției dumnezeiești, de-Dumnezeu-Născătoare Fecioară; ci curățește-mi și trupul și sufletul.

Cântarea a 3-a.”Tu ești întărirea”

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Celor ce te laudă, Ecaterina, ajută-le, zid întărit, întru-tot-cinstită, tuturor arătându-te.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Șterge întristarea mea și tot amarul durerilor schimbă-l degrab întru bucurie, Muceniță, cu harul tău.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Grabnic dăruiește-le înzdrăvenire și liniște celor bolnavi, Mare Muceniță, bucurându-le sufletul.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

Maica Ziditorului, tămăduire preagrabnică dă și acum, Pururea-fecioară, celor ce te laudă.

Izbăvește, fecioară-muceniță Ecaterina, de felurite necazuri și boli pe cei care cer dumnezeiască ocrotirea ta.

Caută cu milostivire, de-Dumnezeu-Născătoare prealăudată, spre necazul meu cel cumplit al trupului și vindecă durerea sufletului meu.

Preotul zice ectenia: Miluiește-ne pe noi, Dumnezeule, și pomenește pe cei pentru care se face paraclisul;

strana: Doamne miluiește (de 12 ori), ecfonisul: Că milostiv și iubitor de oameni; și îndată

Sedealna, glasul al 2-lea. “Cele de sus căutând”

Înțeleapă fecioară, slăvită purtătoare de chinuri, mireasă a lui Hristos, întru-tot-cinstită Ecaterina, izbăvire de rele și iertare de toate greșalele pe al tău Mire roagă-L ca să dea celor ce chinurile tale le cinstesc cu dragoste.

Cântarea a 4-a. "Auzit-am, Stăpâne, taina iconomiei"

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

De durerile trupului și de întristare și toată patima izbăvește-i pe cei care cer, o, Ecaterina, ajutorul tău.

Mijlocirea ta facă-se rouă, bucurându-i pururi pe robii tăi, Muceniță, și stingându-ne arșița cuptorului ispitelor.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Mijlocește rugându-te dulcelui tău Mire, fecioară, pururea pentru cei ce se întorc smerinți din străina țară a greșalelor.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Spre suspinul și plângerea tuturor celor ce aleargă la tine pleacă-te și alină-le durerile, o, Ecaterina, cu puterea ta.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

Dintru tine născutu-S-a Cel împodobit cu frumusețea, Hristos; cu a Cărui frumusețe-acum, Preacurată, cugetul rănește-mi-l.

Cântarea a 5-a. “Luminează-ne pe noi”

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Surpă-l și acum și zdrobește-l pe vicleanul vrăjmaș, că nebunește se aruncă asupra noastră, preaînțeleaptă Ecaterina, cu puterea ta.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Varsă-ne de sus untdelemnul mijlocirilor și întru totul ne sfințește pe noi, slăbănogiții și cu trupul și cu sufletul.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Știm cu-adevărat întru vreme de primejdie milostivirea ta fierbinte spre noi, care alină toată asprimea durerilor.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

Ceea ce-ai născut Mântuirea păcătoșilor, milostivește-te spre sufletul meu care bolește, și-l mântuiește, Stăpâna mea.

Cântarea a 6-a. “Îndură-Te mie, Mântuitorule”

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Podoabă cu-adevărat a Cetelor Mucenicilor, Ecaterina slăvită, pe noi îndreptează-ne la calea poruncilor Celui ce pe tine te-a mărit întru tăria Lui.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Păcatele mi-au adus mulțimile strâmtorărilor, și-al răutăților vifor degrabă mă-învăluie; ci tu ajutându-mă, Mare Muceniță, risipește năvălirea lor.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Trupeștile cugetări omoară-mi cu mijlocirea ta și înviază-mi, fecioară, și-mi vindecă sufletul, și dă-i să poftească iar sfintele suișuri ale căilor Stăpânului.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

Căzut-am prin ispitiri și viforul amăgirilor, și a minciunii rodire o secer, netrebnicul; ci, Maica Stăpânului, caută spre mine și viața mea împacă-o.

Izbăvește, fecioară-muceniță Ecaterina, de feluritele necazuri și boli pe cei care cer dumnezeiască ocrotirea ta.

Curată, care prin cuvânt pe Cuvântul în chip netâlcuit L-ai născut în zilele din urmă, nu înceta rugându-L, ca una ce ai îndrăznire de maică.

Preotul pomenește cum s-a arătat mai sus; strana: Doamne miluiește (de 12 ori);
ecfonisul: Că milostiv și iubitor de oameni; și



Condacul, glasul al 2-lea. “A îndurării fiind”

Îndurându-te, cinstită Muceniță, cu bunăvoință ascultă rugăciunile noastre; trimite nouă ajutorul tău, izvorăște-ne nouă curgerile darurilor tale, celor ce la tine venim totdeauna cu dragoste, Ecaterina, bucuria Mucenițelor.

PROCHIMENUL, glasul al 4-lea.

Așteptând am așteptat pe Domnul, și a căutat către mine și a auzit rugăciunea mea.

Stih: Și a așternut pe piatră picioarele mele și a îndreptat pașii mei.

Evanghelia

Diaconul: Înțelepciune drepți…

Din Sfânta Evanghelie de la Marcu citire. (V, 24-34)

În vremea aceea mulțime multă venea după Iisus, și Îl îmbulzea pe El. Și era o femeie, având de doisprezece ani curgere de sânge, și multe pătimise de la mulți doctori, cheltuindu-și toate ale sale, dar nefolosind nimic, ci înspre mai rău mergând. Auzind ea despre Iisus, venind în mulțime, pe la spate s-a atins de haina Lui; căci își zicea: Măcar de haina lui să mă ating, și mă voi vindeca. Și îndată a secat izvorul sângelui ei, și a cunoscut în trup că s-a vindecat de boală. Și îndată Iisus cunoscând în Sine puterea ieșită din El, întorcându-se în mulțime a întrebat: Cine s-a atins de hainele Mele? Și Îi ziceau Lui ucenicii Lui: Vezi mulțimea înbulzindu-Te și zici: Cine s-a atins de Mine? Și Se uita împrejur să vadă pe aceea care făcuse aceasta. Iar femeia, înfricoșându-se și tremurând, știind ce se făcuse cu ea, a venit, și a căzut înaintea Lui, și a mărturisit Lui tot adevărul; iar El i-a zis ei: Fiică, credința ta te-a mântuit; mergi în pace, și fii sănătoasă de boala ta.

Slavă, glasul al 2-lea

Pentru rugăciunile Purtătoarei-de-chinuri, Milostive, curățește mulțimea greșalelor noastre.

Și acum,

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curățește mulțimea greșalelor noastre.

Stihira, glasul al 6-lea. “Toată nădejdea”

Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale șterge fărădelegea mea.

Lauda fecioarelor, Ecaterina slăvită, floarea curăției și dumnezeiesc locaș al Înțelepciunii, de ale vrăjmașului sfaturi preaviclene izbăvește-mă, rogu-te, și învrednicește-mă întru curăție și în dreptate a umbla totdeauna în viața aceasta cea trecătoare, ca apoi de la Domnul neînbătrânitoarele bunătăți să le capăt, Muceniță, cu fierbinte mijlocirea ta.

Preotul zice: Mântuiește, Dumnezeule, poporul Tău;

Strana: Doamne miluiește (de 12 ori)

Apoi ecfonisul: Cu mila și restul Canonului:

Cântarea a 7-a. “În cuptor feciorii Evreilor”

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Cuptorul patimilor mele stinge-mi-l degrabă, Mare Muceniță, și la apa cea vie a nepătimirii, Ecaterina, poartă-mă cu rugăciunile tale.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Luata-i mare îndrăzneală către al tău Mire, Sfântă Muceniță; nu lipsi, de aceea, o, Preaînțeleaptă, a te ruga acestuia pentru cei ce vin la tine.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Primește-ne, Mare Muceniță, cu a ta știută dragoste firbinte, pe cei care mereu îți cerem ajutorul, potolind smintelile și tulbutarea cea vicleană.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Caută pururea cu milă, Mare Muceniță, spre noi înviforații, dăruindu-ne pace, o, Ecaterina, și sufletească liniște, cu purtarea ta de grijă.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

Dumnezeiesc untdelemnul îndurărilor tale și al bunătății șuvoi plin de dulceață, celor care cumplit se chinuie, Stăpână Preacurată, revarsă-le, ceea ce ești fântână milostivirii.

Cântarea a 8-a. “Pe Împăratul Ceresc”

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

De la Stăpânul ce te-a-ntărit, Muceniță, dă și nouă să-nvingem, fecioară, patimile cele de suflet pierzătoare.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

De sus acoperi pe cei ce vin, Muceniță, la a ta ocrotire preacaldă, pururi izbăvindu-i de multele primejdii.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Ni-L îmblânzește robilor tăi totdeauna pe doritul tău Mire, fecioară, multă îndrăznire având către Acesta.

Stih: Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.

Luând aminte la Purtătoarea-de-chinuri, Îndurate și Milostive, iartă-ne, Hristoase, mulțimea de păcate.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

Mântuitoare adăpostire, Curată, cunoscându-te, Maică-Fecioară, îmi pun întru tine nădejdea mântuirii.

Stih: Să lăudăm, bine să cuvântăm și să ne închinăm Domnului, cântându-I și preaînălțându-L întru toți vecii.

Cântarea a 9-a. “Adevărată de-Dumnezeu-Născătoare”

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Cu îngerii în ceruri stând, Ecaterina, nu înceta, Muceniță, să ne cercetezi, că alergând cu credință, venim la icoana ta.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

De reaua pătimire și toată bântuiala nevătămați ne păzește pe cei ce te cinstim, a lui Hristos Muceniță, cu mijlocirea ta.

stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Cu raza neapusă a Soarelui dreptății, Ecaterina, podoaba Cetei feciorești, întunecarea din suflet grabnic alungă-mi-o.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

Biserică cinstită arată-mă, Fecioară de-Dumnezeu-Născătoare, dumnezeieștii suflări, povățuindu-mă pururi la calea virtuților.

Cuvine-se cu adevărat și megalinariile:

Bucură-te, vasule preacurat al înțelepciunii și cinstirii-de-Dumnezeu, lăcașul fecioriei, cinstită Muceniță, Sfântă Ecaterina, podoaba Bisericii.

Având frumusețea cea după trup, iarăși preafrumoasă și cu duhul te-ai arătat, sălaș Înțelepciunii, fecioară înțeleaptă, Celeia nezidite în Duhul făcându-te.

Pe Cel cu frumusețea împodobit mai presus, fecioară, decât fiii oamenilor, cu nestricăcioasă nuntă, Muceniță, L-ai dobândit de Mire prin nevoința ta.

Al Alexandriei cinstit vlăstar, pază și tărie și-ajutor muntelui Sinai, o, preaînțeleaptă Mare Muceniță, floare a curăției lumii te-ai arătat.

Față către față vezi pe Hristos Mirele tău, Sfântă Muceniță, Cel preadorit, Aceluia te roagă iertare de greșale nouă să dăruiască, celor ce te cântăm.

Fii acoperire și ajutor, Mare Muceniță, celor care te lăudăm, scăpându-ne de boală și toată vătămarea, Sfântă Ecaterina, cu mijlocirea ta.

Sfântă Muceniță a lui Hristos, dă înțelepciune și pricepere tuturor, rugându-te, fecioară, Stăpânului a toate ca să ne ierte toate fărădelegile.

și aceste două tropare ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Din tine, Născătoare de Dumnezeu, Dumnezeu Cuvântul întrupându-Se negrăit, covârșești, Fecioară, Oștirea cea Cerească; ție, dar, îți aducem cântare de laudă.

Cu toate oștirile Îngerești, cu Botezătorul, cu apostolii cei slăviți și cu tot soborul Sfinților, Preacurată, Fiului tău te roagă toți să ne mântuim.

După care zicem: Sfinte Dumnezeule, Preasfântă Treime, Tatăl nostru;

preotul: Că a Ta este Împărăția; apoi cântăm

Troparul Muceniței, glasul al cincilea. “Pe Cuvântul Cel împreună-fără-de-început”

Cu a Duhului sabie încingându-te, ai biruit, Înțeleaptă, pe cărturarii păgâni, lui Hristos mucenicește aducându-te; pentru aceasta și acum, către Dânsul mijlocind, Slăvită Ecaterina, nestricată înțelepciune și a Lui milă dăruiește-ne.

apoi preotul zice ectenia:

Miluiește-ne pe noi, Dumnezeule...,

strana: Doamne miluiește (de trei ori),

Încă ne rugăm pentru mila, viața, pacea...,

strana: Doamne miluiește (de trei ori),

Încă ne rugăm să se păzească...,

strana: Doamne miluiește (de 40 ori),

Auzi-ne pe noi, Dumnezeule...,

strana: Doamne miluiește (de trei ori),

iar preotul zice ecfonisul: Că milostiv; apoi face otpustul cel mic, fără însă a zice Pentru rugăciunile; și

Troparul acesta, glasul al 2-lea. “Când de pe lemn”

Mare Muceniță a lui Hristos, Ecaterina slăvită, mireasa Stăpânului, izbăvește-ne pe noi de toată patima și de toate nevoile, de dureri și de boală și toată-nșelăciunea vicleanului vrăjmaș, Sfântă purtătoare-de-chinuri, că ai câștigat îndrăznire înaintea Mântuitorului.

Apoi, pe același glas

Stăpână, primește rugăciunile robilor tăi și ne izbăvește pe noi din toată nevoia și necazul.

Toată nădejdea mea spre tine o înalț, Maica lui Dumnezeu, păzește-mă sub acoperământul tău.

și acest tropar, glas întâi

Pentru rugăciunile tuturor Sfinților Tăi, Doamne, și ale Născătoarei de Dumnezeu, pacea Ta dă-ne-o nouă și ne miluiește pe noi, ca un singur Îndurat.

și preotul încheie, zicând: Pentru rugăciunile.

Dumnezeului nostru slavă. Amin.



Nessun commento:

Posta un commento