venerdì 23 gennaio 2015

Rugăciune către Sfântul Mucenic Clement


O, Sfinte Sfințite Mare Mucenice Clement, mult pătimitorule de chinuri amare, înfocatule mărturisitor al Preaslăvitului nume al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cel ce cu neînfricoșată inimă și cu minte mult iubitoare de Hristos cu mare dorire ai alergat pe drumul desăvârșirii, prin suferirea groaznicelor și nemaiauzitelor chinuri, primit-ai numele de Clement, care mlădiță de vie se tâlcuiește. Căci precum via se taie și se curăță la vreme și mai multe roade aduce, așa și mult chinuitul tău trup, de mulți tirani tăindu-se și strujindu-se, plin de duhovnicești struguri se arată. Prin îndelunga răbdare a nesuferitelor chinuri pe mulți din întunericul necredinței la adevăratul Dumnezeu i-ai adus și fii ai luminii făcându-i, în buciumul viei lui Hristos i-ai arătat și cu roadele vredniciei în credință pe Stăpânul viei L-ai bucurat. Acestea și noi, păcătoșii înțelegându-le, cu multă umilință și dragoste cădem către tine, mare mucenice și mult pătimitorule, rugându-te să ne fii ajutător către Înduratul Dumnezeu și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ca și via sufletelor noastre cea sălbatică și neroditoare să o curețe și să o desăvârșească cu al Său har, spre a aduce însutit roadele dreptății și ale sfințeniei întru slava Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh I se cuvine slava, cinstea și închinăciunea în vecii vecilor. Amin.


Apoi se face otpustul.

Nessun commento:

Posta un commento