Cântarea 1, glasul al 8-lea.
Irmosul:
Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând, israeliteanul striga: Izbăvitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.
Stih: Sfinte Mucenice Caliopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Bine săvârşind lupta, mucenice purtătorule de chinuri şi păzind credinţa, ai primit cununile biruinţei cu bucurie şi acum stai înaintea lui Dumnezeu.
Stih: Sfinte Mucenice Caliopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Din rădăcină sfântă ai odrăslit ramură pururea înflorită, cu bună rodire mucenicească, hrănind inimile tuturor, celor ce te cinstesc, Preaînţelepte Caliopie.
Stih: Sfinte Mucenice Caliopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu lămurirea Scripturilor şi cu citirea cea neîncetată luminându-ţi vederea inimii, ai intrat la luptele mucenicilor cu gând vitejesc, Sfinte Caliopie.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Cel Ce zideşte toate prin semn, S-a Întrupat din tine mai presus de cuvânt, Cel Ce a încununat pe purtătorul de chinuri, cu care dimpreună pururea cu credinţă te fericim, Maica lui Dumnezeu.
Cântarea a 3-a. Irmos: Doamne, Cel Ce ai făcut...
Stih: Sfinte Mucenice Caliopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mai presus de fire, bărbăteşte ai suferit luptele cele de multe feluri, împotrivindu-te prigonitorului, mucenice. Pentru aceasta ai dobândit Liniştea Cea Cerească, bine plutind cu adierile Duhului, strălucite.
Stih: Sfinte Mucenice Caliopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Răbdând chinuri, prin tăria minţii te-ai arătat ostaş viteaz şi biruitor preaales, că fiind bătut şi pe roată învârtit, ai surpat de tot semeţia înşelăciunii, fericite.
Stih: Sfinte Mucenice Caliopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind spânzurat pe lemn şi rupându-ţi-se trupul prin răni, ai surpat cutezanţa cea mare a vrăjmaşului şi împodobindu-te cu frumuseţea rănilor, te bucurai, Sfinte Mucenice Caliopie.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Preasfântă Fecioară, Lauda celor ce au pătimit şi Cinstea Sfinţilor Apostoli, prin rugăciunile tale izbăveşte de toată nevoia pe toţi cei ce te cântă cu laude întru bucurie.
Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Auzit-am, Doamne, Taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am preaslăvit Dumnezeirea Ta.
Stih: Sfinte Mucenice Caliopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Arătatu-te-ai preaviteaz luptător, nevoindu-te în privelişte şi surpând întărirea înşelăciunii, Mucenice Caliopie.
Stih: Sfinte Mucenice Caliopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Jertfă întreagă te-ai adus ca un mucenic şi Sfânt Cuvântului Celui Ce S-a junghiat, fiind păzit cu buna mireasmă a suferinţelor tale celor cinstite, Mucenice Caliopie.
Stih: Sfinte Mucenice Caliopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Omorându-ţi-se trupul cu suferinţe neîncetate, ţi-a pricinuit ţie viaţă întru cele de sus, Sfinte Mucenice Caliopie, Preafericite.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ca o Vie Prearoditoare ai crescut Strugurele, din Care curge mustul cel Dumnezeiesc, celor ce pururea cu credinţă te fericesc pe tine, Preacurată.
Cântarea a 5-a.
Irmosul:
Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cel Ce eşti Lumină Neapusă şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine ticălosul? Ci, mă întoarce şi îndreptează, te rog, căile mele la lumina Poruncilor Tale.
Stih: Sfinte Mucenice Caliopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mărindu-te prin suferinţe, mucenice, ai fost întins pe roată, preaviteazule şi ars fiind cu făclii aprinse, prin ajutor de înger ai primit răcoreală Cerească de la Dumnezeu, purtătorule de chinuri, Înţelepte Mucenice Caliopie.
Stih: Sfinte Mucenice Caliopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cei fărădelege, care te chinuiau pe tine, Mucenice Caliopie, s-au slăbănogit de Puterea cea nevăzută a Izbăvitorului nostru şi prin voirea Stăpânului tuturor, s-a stins văpaia şi nicicum nu s-a atins de tine.
Stih: Sfinte Mucenice Caliopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Luminându-te întru chinuri, ai strălucit ca aurul în cuptor; şi ca un Dumnezeiesc păzitor cinstitelor Porunci ale lui Hristos, ai fost aruncat în temniţe, risipind cu sfintele tale legături semeţia nebuniei mulţimii zeilor.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Izbăvindu-ne prin tine de căderea cea strămoşească, împreună cu Arhanghelul Gavriilstrigăm ţie, Fecioară: Bucură-te, Mântuirea tuturor păcătoşilor. Bucură-te, Întărirea tuturor mucenicilor, Preacurată.
Cântarea a 6-a. Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule...
Stih: Sfinte Mucenice Caliopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Văzându-te pe tine împodobit cu podoabele rănilor, cea care te-a născut, fiind plină de bucurie, a slăvit pe Dumnezeu, îmbrăţişându-te şi cu cinste te-a sărutat, înţelepte.
Stih: Sfinte Mucenice Caliopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind încuiat în temniţă, ţi s-a arătat ţie Lumină Neapusă şi glas din cer s-a pogorât la tine, sfinte, care te îmbărbăta şi vestea, sfinţite, nevoinţele tale.
Stih: Sfinte Mucenice Caliopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Rai înţelegător te-ai arătat, mucenice mult pătimitorule, având în mijloc Lemnul vieţii, pe Hristos, Care te-a mutat la odihnele cele veşnice, Sfinte Mucenice Caliopie.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Tămăduieşte-mi, Preacurată, greşelile sufletului meu cele nenumărate şi-mi luminează mintea, care pururea este întunecată de toate călcările poruncilor, ca după datorie cu laude să te fericesc pe tine.
Cântarea a 7-a.
Irmosul:
Tinerii cei ce au mers din Iudeea în Babilon oarecând, cu credinţa Treimii, văpaia cuptorului au călcat-o, cântând: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.
Stih: Sfinte Mucenice Caliopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Nedând idolilor celor fără cuvântare nicidecum cinste, cu bărbăţie ai răbdat munca focului, Mărite Mucenice Caliopie, strigând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Sfinte Mucenice Caliopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu un cuget înalt asemănându-te Celui Ce S-a Înălţat pe Cruce, te-ai înălţat pe lemn de voia ta, cu capul în jos, mucenice, făcând călătoria spre cer cu bucurie; pentru aceea roagă-te pentru noi.
Stih: Sfinte Mucenice Caliopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu vitejesc cuget răbdând multe feluri de chinuri, mucenice, te-ai învrednicit de multe bucurii întru cele dintru înălţime, Sfinte Mucenice Caliopie, strigând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Rodul Cinstitului tău pântece, Născătoare de Dumnezeu, ne-a înviat pe noi care eram omorâţi de rod. Pentru aceasta după datorie lăudându-te, strigăm: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.
Cântarea a 8-a. Irmos: De şapte ori cuptorul...
Stih: Sfinte Mucenice Caliopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pentru Legea lui Dumnezeu fiind junghiat, Sfinte Mucenice şi Pătimitorule Caliopie, ai fugit de toată viclenia celor fărădelege, iar la vremea cinstitei patimi Hristos te măreşte, mucenice, căci te-ai răstignit de voie cu capul în jos şi cu adevărat chemându-te către odihnele cele Dumnezeieşti, te-a aşezat împreună cu Dumnezeieştii Îngeri, cugetătorule de Dumnezeu.
Stih: Sfinte Mucenice Caliopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Răsărind cu totul strălucit, luminezi pururea ca soarele cu razele nevointelor tale cele de sub cer şi pe toţi îndemni, prealăudate, a săvârşi acum pomenirea ta cea purtătoare de lumină, strigând Stăpânului: preoţi binecuvântaţi, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
Stih: Sfinte Mucenice Caliopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Răbdare neasemănată, tărie preaminunată arătând lămurit, mucenice pătimitorule, în vremea chinurilor tale, pentru aceea acum te-ai numărat cu Cetele îngereşti întru strălucire cântând: preoţi binecuvântaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Pe Iisus Domnul, Cel Ce ţine toate cu voia cea Atotputernică, L-ai născut purtător de Trup şi L-ai ţinut în braţe, Preacurată Fecioară. Pentru aceea te lăudăm ca pe Maica lui Dumnezeu, strigând cu laude: preoţi binecuvântaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.
Cântarea a 9-a. Irmos: Spăimântatu-s-a cerul...
Stih: Sfinte Mucenice Caliopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu vela Duhului Sfânt, într-aripându-ţi-se sufletul, ai trecut noianul cel cumplit al chinurilor şi ai ajuns la Limanurile Cereşti cu bucurie, înecând taberele cele viclene ale celui înşelător, cu Dumnezeiasca revărsare a sângiurilor tale, preafericite.
Stih: Sfinte Mucenice Caliopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Arătându-te tânăr frumos cu podoabele chinurilor, ai strălucit mai mult decât razele soarelui şi ai luminat sufletele credincioşilor, celor ce cu dragoste săvârşesc sfânta şi cu adevărat luminată pomenirea ta, purtătorule de chinuri, Sfinte Mucenice Caliopie.
Stih: Sfinte Mucenice Caliopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Să adunăm ceată duhovnicească, ca să lăudăm acum cu bucurie pe pătimitorul cel tare, pe Sfântul Caliopie şi să ne ospătăm astăzi cu ostenelile lui pe care le-a răbdat pentru Hristos, luptându-se vitejeşte şi stricând nedumnezeirea mulţimii zeilor.
Stih: Sfinte Mucenice Caliopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Racla ta izvorăşte miruri de viaţă şi varsă minuni ca nişte ape, pe care credincioşii înconjurând-o totdeauna cu bucurie şi cu dragoste sărutând-o, dobândesc sfinţenie şi lumină, mărind sfântă pomenirea ta, Mucenice al Domnului, Sfinte Caliopie.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Cu Razele Luminii tale cele de Taină, alungă întunericul sufletului meu şi potoleşte viforul cel cumplit al gândurilor mele şi mă îndreptează către Limanurile cele line, Ceea ce eşti Singură Izbăvirea tuturor, ca să te fericesc cu credinţă, Maica lui Dumnezeu.
SEDELNA, glasul al 4-lea.Podobie: Degrab ne întâmpină...
Înălţându-te pe Cruce cu gând neabătut, bine ai închipuit Patima lui Hristos cea mântuitoare, înţelepte pătimitorule. Pentru aceea cu credinţă săvârşim sfântă pomenirea ta cea purtătoare de lumină, cerând să luăm prin tine iertare greşelilor şi mare milă.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şiCuvântul...
Pe tine Fecioară, ca pe Ceea ce numai tu între femei ai născut mai presus de fire pe Dumnezeu cu Trup, toate neamurile omeneşti te fericim; căci Focul Dumnezeirii S-a Sălăşluit în tine şi ca pe un Prunc cu lapte ai hrănit pe Făcătorul şi Domnul. Pentru aceasta neamul îngeresc şi omenesc după vrednicie slăvim Preasfântă naşterea ta şi cu un glas strigăm către tine: roagă pe Hristos Dumnezeu, să ne dăruiască nouă iertare de greşeli, căci pe tine te avem Nădejde noi robii tăi.
SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şiCuvântul...
Pe Mieluşelul şi Păstorul şi Mântuitorul, Mieluşeaua văzându-L pe Cruce, a glăsuit lăcrimând şi cu amar a strigat: lumea se bucură luând izbăvire, iar lăuntrul meu arde văzând Răstignirea, pe care o rabzi pentru milostivirea milei. Către care să strigăm cu credinţă: milostiveşte-te, Fecioară şi dăruieşte iertare de greşeli, celor ce se închină Patimilor Lui.
Nessun commento:
Posta un commento