martedì 21 aprile 2015

Despre Sfânt Teodor 21 aprilie


Odată cu ispita este şi scăparea

Gândiţi-vă ce frumos ar fi ca un creştin să mărturisească în vremea noastră înaintea necredincioşilor Dumnezeirea lui Hristos şi a Persoa­nelor treimice, să devină mărturisitor şi, la un moment dat, îngerii să încea­pă cântările cereşti de biruinţă şi de laudă!

Toţi ne zic: „Dar cum vom măr­turisi? Noi nu putem să rezistăm la o durere de dinţi, şi cel dintâi eu". Ne paralizează un ac şi orice altceva, iar imediat când începe să ne doară, strigăm că vrem anestezic sau altce­va. Când ne ustură puţin, alergăm la doctor, la medicamente. Acolo însă nu vor fi aceste posibilităţi, chinurile vor fi pe viu. Înfricoşătoare lucruri! Şi ce se va întâmpla atunci? Râvna exis­tă, duhul este zelos, trupul însă se îm­potriveşte, reacţionează şi nu vrea să sufere durerea şi mâhnirea.

Voi aduce ca exemplu un copil martir care a mărturisit în vechime şi veţi vedea cum mărturiseşte omul şi cum „odată cu ispita este şi scăparea" (I Corinteni 10, 13). Dumnezeu cheamă un om la martiriu şi, în timp ce mai înain­te era cu desăvârşire fricos şi neiubitor de suferinţă, după aceea devine o fia­ră. Cum? Ascultaţi în continuare.

Un conducător trebuia să mear­gă la război şi, aşa cum se obişnuia, a mers la oracol ca să afle de la demon dacă va birui sau nu în luptă. Demo­nul a răspuns prin oracol: „Îţi voi răs­punde dacă scoţi din cetatea ta moaş­tele Sfântului Mucenic Vavila şi ale celor trei fii!" Imediat a poruncit creş­tinilor să ia moaştele sfinţilor şi să le scoată din cetate, pentru ca diavolul să-i poată răspunde cu da sau nu des­pre soarta luptei.

Creştinii, cu mic, cu mare, luând sfintele moaşte, le-au scos din ceta­te cu psalmi şi cu cântări şi ziceau: „Idolii neamurilor sunt argint şi aur, lu­cruri făcute de mâini omeneşti. [...] Ochi au şi nu văd, urechi au şi nu aud. [...] Asemenea lor să fie şi cei care fac aces­tea!" (Psalmul 113, 12). Conducăto­rul, când a auzit toate acestea, a zis: „Aceştia ne aduc injurii prin ceea ce zic!" şi a trimis soldaţii să-i prindă pe câţiva. Printre aceşti prinşi era şi un tânăr de 18 ani, pe nume Teodor, pe care l-au suit pe un stâlp, i-au scos hainele şi cu gheare de fier i-au sfâşi­at trupul, făcându-i brazde adânci în timp ce sângele curgea şuvoi. În sta­rea în care era, i-au turnat pe răni oţet şi sare, făcându-l carne vie. De dimineaţă până seară, soldaţii s-au schim­bat şi l-au lăsat aproape mort. După ce au văzut că va muri, că nu mai avea viaţă, l-au dezlegat şi l-au dat rudelor. Acestea au luat copilul acasă şi au început să-i oblojească rănile. Copilul a deschis ochii şi părinţii lui au început să-l întrebe:

- Fiule Teodor, cum ai rezistat? Cum de nu te-ai tânguit şi n-ai strigat?

- Când m-au agăţat pe stâlp şi sol­daţii au început să mă sfâşie cu acele gheare de foc înfricoşătoare, a început să mă doară îngrozitor, şi suferinţa mergea până la inimă, şi am zis: Ne­fericitule Teodor, rabdă această sufe­rinţă, ca să scapi de chinul cel veşnic al iadului! Întărindu-mi cugetarea cu această frică de iad, am zis: Voi răbda până la capăt! Şi, când am luat această hotărâre, am văzut că vin la mine trei tineri foarte frumoşi la înfăţişare. Unul ţinea în mâini un vas cu mir ceresc, iar altul ştergare, şi se apropiau de mine. Cel de-al treilea a luat un ştergar, l-a înmuiat în aromate şi mi l-a întins pe fată. Prin această mireasmă a sfântului mir, n-am mai simţit nici suferin­ţa, nici durerea, nici altceva. Am trăit o fericire şi o stare angelică, încât ar fi fost mai bine să nu mă coboare nicio­ dată de acolo, de pe lemn, pentru că atunci când m-au coborât, îngerii au plecat imediat. Şi ani de zile să mă fi chinuit aşa, aş fi fost fericit.

De aici vedem că, în timpul marti­riului, Dumnezeu intervine mai pre­sus de fire. El este Cel care porneşte şi încheie martiriul. Dacă focul dum­nezeiesc n-ar fi atins inima, sufletul celui care mărturisea, ar fi fost ome­neşte imposibil ca omul să dea măr­turie despre Hristos, să sufere cu băr­băţie şi biruitor martiriul. De aceea, când gândul ne spune: „Dar cum vei mărturisi, cum vei suferi? Ia seama că nu poţi să suporţi nici durerea cea mai mică!", să credem că, atunci când Dumnezeu consideră că trebuie să mărturisim, va veni însuşi Hristos, va trimite pe Duhul Sfânt şi focul ceresc, care ne va pârjoli şi ne va da puterea martiriului. (Părintele Efrem Iosif)

(Ieromonah Benedict Stancu, Părinții Bisericii despre sfâșitul lumii: antologie, Editura Sophia, București, 2009, pp. 92-95)

Nessun commento:

Posta un commento