domenica 12 aprile 2015

Viața Sfintei Atanasia de la Eghina



Sfânta Atanasia de la Eghina mai este amintită și ca stareța care corecta greșelile numai cu blândețe. Codex Vaticanus 1660 menționează viața Sfintei Athanasia, călugărița din secolul al IX-lea. Viața sfintei a fost scrisă în jurul anului 916, iar trecerea ei la cele veșnice s-a petrecut la 14 august 860. Moaștele izvorâtoare de mir ale sfintei călugărițe sunt o altă mărturie rămasă, într-o criptă din insula Eghina și au fost descoperite în anul 861.
Până să fie călugăriță și stareță cu dar tămăduitor, Athanasia a fost o creștină care de copilă își închinase viața lui Dumnezeu. În primul rând, în urma educației primite de la părinții săi, Nichita și Maria, s-a îndemnat spre lectura Psalmilor de la 7 ani. Mai apoi, pe când lucra la războiul de țesut, ea a văzut coborând spre ea o stea strălucitoare, care i s-a așezat pe piept, a luminat-o și apoi a dispărut. Atunci s-a născut dorința puternică, în sufletul sfintei, de a se călugări.
Această dorință i s-a împlinit numai după încercări, care i-au verificat ascultarea și smerenia. Chiar de la 16 ani, părinții au hotărât să o căsătorească. Tânăra s-a supus, dar după puține zile soțul ei a fost chemat în armată și ucis de barbarii care invadaseră Eghina.
Fiind văduvă, Athanasia se pregătea mai mult ca oricând de călugărie. Nici de această dată dorința nu i s-a îndeplinit. Împăratul Mihail zis „cel bâlbâit” (820-829) a dat un decret prin care tinerele văduve erau obligate să se recăsătorească, cu soldați tineri. Pentru a doua oară, Athanasia s-a supus. Noul soț se pare că era musulman, dar s-a convertit la Ortodoxie alături de soția sa. Ei duceau o viață simplă, ajutând pe cei bolnavi și răniți în război, întâlnindu-se cu familii de prieteni, împreună cu care citeau din Sfânta Scriptură.
După o vreme, cei doi soți au hotărât să se călugărească. Împreună cu câteva femei evlavioase, Athanasia s-a retras și a construit o mănăstire, unde a fost rugată să devină stareță, după patru ani.
Întotdeauna le corecta pe surori cu blândețe, fără nici un pic de mânie. În acest sens, a avut mereu în vedere porunca Mântuitorului: „Care dintre voi vrea să fie primul, să fie slujitorul tuturor” (Matei 20, 27). Sfânta se îmbrăca în haine sărăcăcioase, priveghind în fiecare noapte. Mânca puțin și postea aspru.
Pe insula Eghina viețuia un călugăr bătrân, pe nume Matei, care ajunsese egumen. În fiecare noapte citea Psaltirea, împreună cu alte rugăciuni. De fiecare dată când slujea sau citea, plângea. I se arătase Sfântul Ioan Teologul, iar el ajunsese taumaturg (vindecase un paralitic, un demonizat s.a.). Călugărul Matei a binecuvântat-o pe Athanasia să ridice o mănăstire pe un deal pustiu al insulei Eghina, lângă o biserică străveche a Sfântului Arhidiacon și primul Mucenic Ștefan.
Călugărița Athanasia a primit și ea darul vindecării. După ce a vindecat un om de o boală la ochi, multă lume a început să vină la ea, primind tămăduire de diferite boli. Datorită abundenței darurilor aduse la mănăstire, călugărița a construit trei biserici, una închinată Maicii Domnului, una Sfântului Ioan Botezătorul și una în numele Sfântului Nicolae, făcătorul de minuni.
Cu toate acestea, Athanasia nu dorea popularitate și aflux de lume, de aceea s-a refugiat împreună cu două surori apropiate, Maria și Eupraxia, la Constantinopol. Aici sfânta a viețuit șapte ani, ca simplă călugărița, fără stăreție.
Călugărițele de la Eghina și-au căutat stareța. Când au aflat-o, au implorat-o să se întoarcă. Văzând în această cerere voia lui Dumnezeu, ea s-a întors. După aceasta a avut o viziune cu doi bărbați strălucitori, care i-au dat o hârtie pe care scria: „Aici este eliberarea ta, ia-o și bucură-te”. Era un semn care îi vestea moartea.
Călugărița s-a rugat neîncetat, iar în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului și-a luat rămas bun de la surori după ce s-a citit toată Psaltirea. Era 14 august 860.
La 40 zile de la moarte, după Sfânta Liturghie, două călugărițe au văzut-o pe sfânta înaintea Ușilor Împărătești, iar doi bărbați strălucitori îi puneau pe cap o coroană cu multe cruci, un veșmânt cu pietre prețioase, după care au primit-o în Sfântul Altar.
Sfânta lăsase cu limbă de moarte ca timp de 40 de zile să se împartă mâncare la săraci, spre pomenirea ei. Totuși, după 9 zile călugărițele nu au mai împărțit. Sfânta s-a arătat unora dintre ele și le-a mustrat, vorbindu-le despre importanța pomenilor pentru morți. „Să se știe că pomana dată mai ales în primele 40 de zile după moarte ajută sufletele păcătoase, să primească mila lui Dumnezeu. Dar dacă sufletele sunt drepte, atunci mila lui Dumnezeu se revarsă asupra celor care au împărțit pomana”.
La un an de la moartea sfintei, a fost adusă la mormânt o femeie demonizată. Din mormânt ieșea miros de mir, iar demonizata, atingându-se, s-a vindecat îndată. Atunci s-au descoperit moaștele Sfintei, izvorâtoare de mir. Chipul Athanasiei strălucea și exprima o liniște, ca și cum ea dormea. Trupul a fost mutat în biserică. La mutarea în raclă, călugărițele au vrut să schimbe veșmântul sărăcăcios al Sfintei cu haine de mătase, dar aceasta a încleștat mâinile pe haina sa, dând de înțeles că nu voiește o alta. Însă una din călugărițe s-a rugat atunci sfintei: „Așa cum, atunci când erai în viață, ne ascultai rugămințile, la fel te rugăm și acum, să primești haina cea nouă ca darul nostru umil, singurul pe care ți-l putem aduce”.
Atunci Sfânta a descleștat mâinile de pe haina sa, permițând schimbarea ei. La sfintele sale moaște se întâmplă necontenit tămăduiri.


Nessun commento:

Posta un commento