giovedì 7 maggio 2015

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare 8 Mai


Troparul 
SfântuluiCuvios Arsenie cel Mare, glasul al 8-lea:

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Arsenie, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Pe Faraon cel ce se purta...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Arsenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Poruncii Stăpânului celei dumnezeieşti plecându-te Arsenie, mărirea bogăţiei împărăteşti ai lăsat, ca şi dătătorul de lege Moise, şi fugind de la oameni, locuitor cu îngerii te-ai făcut, împreună cu sfinţii veselindu-te.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Tu din valuri fugind Arsenie, ca din izvoarele păcatului, limba cu tăcere ţi-ai înfrânat; pentru aceasta întru linişte fără tulburare mintea ţi-ai păzit, făcându-te după vrednicie cuvios locaş dumnezeiescului Duh.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Lucruri preaslăvite s-au grăit pentru tine în neamurile neamurilor, pe Dumnezeu Cuvântul în pântece încăpându-L, şi curată rămânând, de Dumnezeu Născătoare Marie; pentru aceasta toţi te cinstim pe tine, ceea ce eşti după Dumnezeu, ocrotitoarea noastră.

Cântarea a 3-a. Irmos: Cel ce ai întărit cerurile...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Arsenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Părinte Arsenie, cu îmbrăcămintea aspră şi de puţin preţ a sărăciei tale celei de Hristos următoare, ai acoperit haina dintâi cea mărită, câştigându-ţi ţie îmbrăcămintea slavei celei negrăite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Năvălirile vrăjmaşilor şi ale duhurilor celor necurate, de la Dumnezeu luând ajutor, le-ai surpat cu inimă umilită, Arsenie, purtător de biruinţă, părinte, cu smerenia făcându-te.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Decât heruvimii şi serafimii te-ai arătat mai înaltă, Născătoare de Dumnezeu; că tu una ai primit în pântecele tău pe Dumnezeu cel neîncăput, neîntinată. Pentru aceasta toţi credincioşii cu cântări pe tine te fericim, curată.

Cântarea a 4-a. Irmos: Tu eşti tăria mea, Doamne...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Arsenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu răpitor al firii te-ai arătat, Arsenie, tu patimile, părinte, le-ai supus minţii celei stăpânitoare, ca unei slugi poruncind somnului. Pentru aceasta şi întru privegherile de noapte ai strigat: Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Tu pe Dumnezeu, cuvioase, cu dragoste L-ai căutat; tu de Cel ce S-a arătat mai mult ai dorit, şi pentru curăţenie dumnezeiesc tot făcându-te, cu Cel dorit ai vorbit, şi prin unire ai cunoscut pe Cel ce este mai presus decât toată cuprinderea, părinte Arsenie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Tu eşti lauda credincioşilor, ceea ce nu ştii de mire, tu ocrotitoarea, tu şi scăparea creştinilor, zid şi liman. Căci către Fiul tău duci rugăciunile, ceea ce eşti cu totul fără prihană, şi izbăveşti din primejdii pe cei ce cu credinţă şi cu dragoste te cunosc pe tine, de Dumnezeu Născătoare curată.

Cântarea a 5-a. Irmos: Pentru ce m-ai lepădat..

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Arsenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe silitorul călcării de porunca celei dintâi a lui Adam celui întâi zidit, părinte, ca un binecredincios l-ai alungat, bine văzând măiestriile vrăjmaşului. Pentru aceasta în livada desfătării cea preacurată dănţuind, pe Stăpânul Hristos roagă-L.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

De tine însuţi te-ai lepădat, toată patima dulceţii lepădând şi pe umeri Crucea purtându-ţi, Arsenie, şi pe Hristos dorind, în ceruri împreună moştenitor cu Dânsul după vrednicie te-ai făcut.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca o Maică îndrăzneală către Fiul tău câştigând preacurată, purtarea ta de grijă pentru noi cei de un neam nu o trece cu vederea, rugămu-ne; că pe tine, una către Stăpânul, creştinii rugătoare milostivă te punem.

Cântarea a 6-a. Irmos: Adâncul păcatelor...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Arsenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înţelepciunea trupească prin nepătimire omorând-o ca un binecredincios, nu ai iubit moştenirea pământească, cuvioase, dorind de desfătarea moştenirii celei cu Hristos întru înălţime, părinte Arsenie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Soarele răsărind a dezlegat starea ta cea de toată noaptea, Arsenie, mai înainte vestind strălucirea cea neasemănată a Soarelui celui înţelegător, care era să-ţi lumineze ţie după ostenelile tale cele din noaptea vieţii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce ai milostivire, ca ceea ce ai născut pe Cuvântul cel iubitor de bine, mântuieşte-ne pe noi de primejdia cea iute şi cumplită; că pe tine una preacurată Stăpână, folositoare nebiruită credincioşii te-am agonisit.

CONDAC, glasul al 3-lea. Podobie: Fecioara astăzi...

De la Roma ca un soare mare ai strălucit, şi ai ajuns către cetatea împărătească, prea fericite, luminând-o pe aceasta cu cuvintele şi cu faptele tale, şi izgonind întunericul neînţelepciunii. Pentru aceasta te cinstim pe tine, preacuvioase Arsenie, lauda părinţilor.

Cântarea a 7-a. Irmos: De pogorârea lui Dumnezeu...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Arsenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tămăduind stricăciunea miresmelor celor de demult părinte Arsenie, ai suferit răul miros, şi bună mireasmă lui Hristos făcându-te prin mijlocirea harului, ai zis: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

În dumnezeiescul nor cu trupul intrând, părinte Arsenie, şi întru Hristos învăţându-te cunoştinţa Tatălui celui fără de început şi a Duhului, unimea în Treime ai lăudat: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Tine Domnul tuturor, Tatăl unul al Unuia-Născut, Fiului, Te vestim cu dreaptă mărturisire, Dumnezeu numindu-Te şi pe unul Duhul cel drept de o fiinţă şi împreună veşnic ştiind, Care din Tine iese.

Cântarea a 8-a. Irmos: De şapte ori chinuitorii...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Arsenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Aprinderea dulceţelor cea stricătoare de suflet, Arsenie, şi arderea gheenei cea chinuitoare, înţelepţeşte o ai stins cu curgerile lacrimilor. Deci ca şi pe noi de amândouă să ne mântuiască, nu înceta rugând pe Mântuitorul lumii Hristos, pe Care Îl binecuvântăm întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Arsenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De şapte ori cuvioase, cuptorul Babilonului umilinţei ţie însuţi l-ai ars, întru care fiind rourat cu luminarea harului, Făcătorului şi Mântuitorului ai strigat: Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi-L pe El întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Pe o Dumnezeire întreit luminătoare, Care arată o rază dintr-o fire cu trei ipostase, pe Tatăl cel fără de început, şi pe Cuvântul cel de o fire cu Tatăl, şi pe Duhul cel de o fiinţă şi împreună împărăţind, tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi-L pe El întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fecioară, ceea ce eşti viţa care ai născut Strugurele cel copt, cu băutura umilinţei adapă-mă pe mine acum, ridicându-mă din beţia patimilor mele.

Cântarea a 9-a. Irmos: Spăimântatu-s-a cerul...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Arsenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Minunat s-a făcut Moise, învrednicindu-se a vedea naşterea Fecioarei cu închipuire, rugul cel închipuit cu vedere de foc; iar tu cu dumnezeiescul Duh prin adâncă gândire tot unindu-te, în chipul focului te-ai văzut. Pentru aceasta după vrednicie te fericim pe tine Părinte Arsenie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Răsăritu-ţi-a ţie Hristos lumina cea neapusă, şi veselia te-a primit în ceruri. Căci cu pomenirea morţii cea de-a pururea ţi-ai agonisit ţie cu osârdie viaţă neîntinată; pentru aceasta şi după vrednicie ai luat roadele ostenelilor, preafericite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Arătatu-te-ai, o, Fecioară, Maică lui Dumnezeu, mai presus de fire născând cu trup pe Cuvântul cel bun, pe Care din inima Sa Tatăl L-a născut mai înainte de toţi vecii ca un bun; pe Care acum şi mai presus de trupuri Îl cunoaştem, măcar că şi în trup S-a îmbrăcat.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe înţelepciunea....

Din valurile lumeşti fugind, şi viaţă fără gâlceava săvârşind, ai ucis patimile, şi mintea ţi-ai ridicat către Dumnezeu, şi stâlp de foc te-ai făcut, şi luminător tuturor credincioşilor celor ce te cinstesc pe tine. Şi cu ploile lacrimilor adăpându-te, te-ai arătat ca un pom roditor, de Dumnezeu purtătorule Arsenie. Pentru aceasta strigăm către tine: Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce cinstesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.


Nessun commento:

Posta un commento