martedì 30 giugno 2015

Canon de rugăciune la Soborul Sfinţilor 12 Apostoli



Troparul Sfinţilor 12 Apostoli, glasul al 4-lea:

Cei ce sunteţi între apostoli mai întâi pe scaun şezători şi lumii învăţători, Stăpânului tuturor rugaţi-vă să dăruiască pace lumii şi sufletelor noastre mare milă.

Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Adâncul Mării Roşii...

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ceata Apostolilor dorind eu să o laud, Hristoase, cu rugăciunile lor ca un Dumnezeu, raza Preasfântului Duh, dăruieşte-mi şi lumina înţelepciunii Tale.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Întărindu-se cu puterea şi cu harul Tău, Hristoase, puterea potrivnicilor vrăjmaşi au zdrobit cinstiţii Tăi Apostoli, de Dumnezeu văzători făcându-se, cu privirile neslăbite spre Tine.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Slăviţii Apostoli ai lui Hristos, cereasca înţelepciune învăţându-se, toată multa grăire a înţelepţilor cea nefolositoare, nebună a fi o au arătat prin tăria propovăduirii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Tămăduiri săvârşind, Stăpâne, cu numele Tău, adunările păgânilor cu cunoştinţa Ta le-au vânat măriţii Apostoli şi cu lumina Ta le-au luminat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe unul din Dumnezeiasca Treime, Preacurată, L-ai născut, pe Cel Ce S-a arătat din tine luând trup pentru noi, cu bunăvoinţa Tatălui şi cu lucrarea Preasfântului Duh, Maică, Fecioară.

Cântarea a 3-a. Irmos: Se veseleşte de Tine Biserica...

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cereşti şi cinstite învăţături cu limbi de foc vestind, aţi aşezat pe pământ de Dumnezeu grăind, ai lui Hristos propovăduitori.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Arătat-ai ceruri cuvântătoare pe ucenicii Tăi, Stăpâne, cei ce au spus slava Ta tuturor marginilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cei ce sunteţi scrişi în ceruri şi v-aţi arătat împreună locuitori cu Hristos, pe cei ce vă cinstesc cu osârdie acum pe voi, preaînţelepţilor, păziţi-i.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Sălăşluitu-S-a întru noi Cel Ce locuieşte întru cele de sus, Preacurată, că fără de sămânţă trup din tine luând, S-a arătat

Cântarea a 4-a. Irmos: Ridicat pe Cruce văzându-Te...

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Vestirea dumnezeieştilor cuvinte a Apostolilor în chipul focului a străbătut toată lumea, uscăciunea înşelăciunii arzând şi luminând cu harul adunările credincioşilor.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Lumea cea negrăită cu întunericul necredinţei în Dumnezeu, luminătorii cei de Dumnezeu luminaţi arătându-se ucenici, o au luminat cu razele harului şi cu strălucirile propovăduirii.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu preasfinţite strălucirile Soarelui Celui Înţelegător fiind luminaţi, ca nişte stele lumea o luminaţi cu lumina Dumnezeirii, preafericiţilor, întunericul înşelăciunii alungând.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Singuri văzătorii Tăi, Cuvinte, toiag de putere având crucea Ta, au tăiat marea cea sărată a acestei vieţi, ca nişte cai tulburând valurile mulţimii zeilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Împodobit fiind cu felurite vărsări de lumină, Cerul cel însufleţit al Tău, Împărate al împăraţilor Hristoase, Preacurata Fecioară, acum ca o Născătoare de Dumnezeu se slăveşte.

Cântarea a 5-a. Irmos: Tu, Doamne, Lumina mea...

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Pe dumnezeieştii şi preaînţelepţii Tăi slujitori, Hristoase, lumină i-ai arătat în lume, care Te-au vestit tuturor pe Tine, Lumina Cea Neapusă.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cei ce toată fapta bună lămurit aţi dobândit, Apostolilor, aţi dezlegat tot felul de răutate demonică şi de curse.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Arătatu-ne-au nouă a Treimii Strălucire întru Unimea Dumnezeirii, Apostolii cei ce au vestit cu limbi de foc.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine, Armă Nebiruită asupra vrăjmaşilor te punem, pe tine Întărire şi Nădejde mântuirii noastre te-am agonisit, Dumnezeiască Mireasă.

Cântarea a 6-a. Irmos: Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă...

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Întărind pe ucenici cu înţelepciunea şi cu harul, mai puternici i-ai făcut, Mântuitorule, decât bârfirea elinească şi învăţăturile lor cele înşelătoare le-ai stricat.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Dumnezeieştile râuri ale înţelepciunii au umplut toate văile Bisericii, de ape de mântuire, cu curgeri din izvoarele mântuirii îmbogăţindu-le.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Arătându-vă ca nişte stele vii, prealăudaţilor, aţi risipit toată înşelăciunea cea întunecată, cu luminate străluciri, lumina cunoştinţei de Dumnezeu arătând.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine toată de Aproape şi Bună şi fără prihană şi Crin curat şi Floare din văi aflându-te, Mirele Cel Înţelegător întru tine S-a sălăşluit.

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Pe propovăduitorii cei tari...

Piatra Hristos, pe piatra credinţei preamăreşte luminat, pe cel mai ales decât ucenicii şi împreună cu Apostolul Pavel toată adunarea celor doisprezece la pomenire astăzi; a căror pomenire săvârşind cu credinţă, pe Cel Ce i-a preamărit pe ei Îl preaslăvim.

Cântarea a 7-a. Irmos: În cuptorul persan tinerii...

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Fii făcând pe ucenicii Tăi, Cel Ce mai înainte eşti din fire Fiu, cu aşezământul moştenitori i-ai arătat părinteştii moşteniri, Preabunule şi a umbla cu Tine ca un Dumnezeu şi Stăpân şi Domn ai binevoit.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Vărsare de înţelepciune, lărgime inimii şi limbă binegrăitoare, Cuvinte, dând dumnezeieştilor Tăi ucenici, i-ai trimis să propovăduiască Evanghelia Împărăţiei tuturor neamurilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Arătându-se ca nişte nori plini de dumnezeiască lumină, Apostolii tuturor varsă apă de viaţă făcătoare, strigând: Bine eşti cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Împodobită cu Dumnezeiasca slavă numai tu, Preacurată, te-ai arătat. Pe Cuvântul Cel din veac al Tatălui zămislind, Maică Fecioară; Binecuvântată eşti tu între femei, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, Stăpână.

Cântarea a 8-a. Irmos: Mâinile întinzându-şi..

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Dumnezeiască şi preaînţeleaptă ceată a Apostolilor lui Hristos, cu focul Duhului ca nişte uscăciune, lesne a ars capiştile demonice şi inimile credincioşilor le-a luminat, ale celor ce strigă: toate lucrurile binecuvântaţi pe Domnul, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu un glas pe dumnezeieştii ucenici şi Apostolii lui Hristos, care ne-au tunat nouă cereştile învăţături, grădinile credinţei, pe făcătorii de bine cei de obşte ai omenirii şi mântuitorii şi slujitorii Cuvântului, să-i lăudăm.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Vasele cele preacinstite, în care au încăput virtuţile, roadele cele dintâi ale oamenilor, trâmbiţele propovăduirii, râurile vieţii celei nestricăcioase, fulgerele cele de Dumnezeu purtătoare, izvoarele tămăduirilor, picioarele cele înţelegătoare ale buneivestiri, să le mărim.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Deplin s-a deşertat pentru noi, ca să ne împărtăşim de plinirea Lui; că în Preacurat Pântecele tău intrând Cel Necuprins şi de Părinteştile Sânuri nedepărtându-Se, S-a Întrupat. Pentru aceasta pe tine toţi te binecuvântăm, Marie, Dumnezeiască Mireasă.

Cântarea a 9-a. Irmos: Hristos, Piatra Cea Netăiată...

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

A dezlega legăturile greşelilor, putere luând de la Stăpânul, de Dumnezeu văzători, curăţiţi cu milostivire păcatele celor ce vă laudă pe voi şi de mântuire îi învredniciţi.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Toată raza Duhului, ceea ce s-a arătat vouă înfiinţat, toţi o aţi luat înţelepţilor, în foişor în taină învâţându-vă învăţăturile cele înalte şi acum după vrednicie sunteţi fericiţi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Vouă prietenilor Săi, după ce aţi răposat, v-a dăruit Hristos cununi neveştejite şi v-a umplut de dumnezeiască vedenie; pe Acela acum rugaţi-L să mântuiască Biserica.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu trup a venit voind Cuvântul, Cel Ce a împodobit toate, întru tine S-a sălăşluit, pe tine Una mai Sfântă decât toate aflându-te şi Născătoare de Dumnezeu după adevăr te-a arătat, Dumnezeiască Mireasă.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai înălţat...

Sălăşluindu-vă în lumina cea neapropiată, ca cei ce sunteţi locaşuri de lumină, sfântă casa voastră o luminaţi pururea cu dumnezeieştile propovăduiri. Pentru aceasta cu credinţă strigăm: mântuiţi-ne pe noi de întuneric, de toate primejdiile şi de năvălirile cumpliţilor păgâni, rugându-vă Făcătorului, Sfinţilor Apostoli.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai înălţat...

Nu vom tăcea, Născătoare de Dumnezeu, a spune puterile tale noi nevrednicii, că de nu ai fi stat tu înainte rugându-te, cine ne-ar fi izbăvit pe noi din atâtea nevoi; sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână, că tu mântuieşti pe robii tăi pururea din toate nevoile.



Nessun commento:

Posta un commento