Icoana Maicii Domnului „Zaonikievskaya” este prăznuită pe 23 iunie.
Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu își are denumirea de la Mănăstirea Zaonikievskaya, întemeiată de călugărul Iosif Zaonikievsky.
Monahul Iosif a fost un țăran evlavios (Ilarion) din regiunea Vologda, care suferea de o boală a ochilor. După rugăciuni neîncetate către Maica Domnului și Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian, Ilarion a avut o vedenie în care Sfinții Cosma și Damian l-au călăuzit spre pădure, promițându-i vindecarea.
Pe 23 iunie 1588, ajungând la locul mlăștinos indicat de Sfinții Doctori Cosma și Damian, Ilarion a văzut deodată o lumină neobișnuită ieșind dintr-o icoană a Maicii Domnului. Atingând icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, bolnavul a primit vindecare.
În cinstea minunii săvârșite, el a construit în acel loc un mic paraclis în care a așezat icoana Maicii Domnului de la care primise vindecare. Imediat după aceasta, Ilarion s-a stabilit lângă paraclis, primind voturile monahale cu numele de Iosif.
Icoana Maicii Domnului „Zaonikievskaya” a continuat să săvârșească minuni.
Ulterior, cu binecuvântarea Sfântului Antonie, Episcopul de Vologda, numărul călugărilor adunați în jurul icoanei a crescut, întemeindu-se astfel Mănăstirea Zaonikievskaya. Monahul Iosif a fost ales egumen al mănăstirii proaspăt înființate.
Primind cu umilință sarcina ce i-a fost dată, Iosif a dus o viață ascetică, luând totodată și nebunia pentru Hristos.
Sfântul Iosif a murit în ziua de 21 septembrie 1612, la vârsta de 83 de ani și a fost înmormântat în mănăstirea pe care o ctitorise. El este prăznuit pe 23 iunie (în ziua prăznuirii icoanei Maicii Domnului „Zaonikievskaya”) și pe 21 septembrie (ziua adormirii sale în Domnul).
Datorită asemănării cu icoana Maicii Domnului din Vladimir, icoana Maicii Domnului „Zaonikievskaya” mai este denumită și „Vladimir-Zaonikievskaya”.
Nessun commento:
Posta un commento