lunedì 29 giugno 2015

Sinaxar 29 Iunie

În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea Sfinţilor Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor şi mai-marilor Apostoli Petru şi Pavel.


La aceştia care altă pricină mai mare de laudă ar putea cineva să gândească a afla, afară de mărturisirea şi chemarea Domnului.

De vreme ce pe unul l-a fericit, şi l-a numit piatră, asupra căruia zice că a întărit Biserica (adică asupra mărturisirii lui); iar pentru celălalt (adică pentru Pavel) a zis că va să fie vas alegerii, şi-i va purta numele Lui înaintea tiranilor şi a împăraţilor. Însă Sfântul Petru era frate lui Andrei cel întâi-chemat, trăgându-se dintr-un oraş mic şi neînsemnat, adică din Betsaida, feciorul lui Iona, din neamul lui Simeon, pe vremea arhiereului Ircan. Trăind cu mare lipsă şi sărăcie, îşi ţinea viaţa cu osteneala mâinilor sale. Murind tatăl său Iona, atunci Simon căsătorindu-se, şi-a luat femeie pe fiica lui Aristobul, fratele lui Varnava apostolul, şi a născut fii, iar Andrei a rămas întru curăţie. Deci pe vremea în care era Ioan la pază în temniţă, mergând Iisus la lacul Ghenizaretului, şi aflând pe Andrei şi pe Petru unde-şi întindeau năvodul şi mrejele, i-a chemat şi îndată au urmat după Dânsul. După aceea propovăduind Petru Evanghelia în Iudeea, Antiohia, Pont, Galaţia, Capadocia, Asia şi în Bitinia, s-a pogorât până la Roma. Şi pentru că a biruit cu minunile pe Simon vrăjitorul, împărăţind acolo Nero, a fost răstignit cu capul în jos, precum el însuşi a cerut şi şi-a primit fericitul sfârşit. El era la chipul feţei alb, puţin cam galben, pleşuv şi des la părul ce-i rămăsese, cam crunt la ochi şi roşu, cărunt la cap şi la barbă, cu nasul cam lungăreţ, cu sprâncenele înalte, la vârstă om de mijloc, drept la stat; se pornea îndată împotriva nedreptăţii, din râvnă dumnezeiască. Spre cei ce veneau la pocăinţă era iertător, şi lesne a schimba şi a muta hotărârile şi judecăţile cele mai dinainte.


Iar Sf. Pavel, şi el era evreu, din neamul lui Veniamin, dintre farisei, fiind învăţat de Gamaliel, şi instruit desăvârşit în Legea lui Moise. Locuia în Tars, care fiind fierbinte iubitor Legii, jefuia şi strica Biserica lui Hristos, şi cu a lui voie şi sfat a fost omorât întâiul mucenic Ştefan. Cunoscându-se de Dumnezeu în amiaza zilei, şi orbindu-i-se vederea, i s-a trimis glas dumnezeiesc din cer, prin care a fost trimis către Anania, vechiul ucenic al Domnului, ce locuia în Damasc; şi acela învăţându-l, l-a botezat. Şi fiindcă s-a făcut vas alegerii, a purces, ca şi cum ar fi zburat cu aripi, de a înconjurat şi a cuprins toată lumea; şi ajungând la Roma, şi învăţând pe mulţi, şi-a săvârşit viaţa acolo, tăindu-i-se capul din porunca împăratului Nero pentru mărturisirea lui Hristos, în urma lui Petru. Şi se spune că din tăierea aceea a curs sânge şi lapte. Şi măcar că fericitul Pavel s-a săvârşit mai pe urma lui Petru, moaştele lor însă tot la un loc s-au pus. Fericitul apostol Pavel era şi el pleşuv la cap, vesel la căutătură, cu sprâncenele plecate în jos, alb la faţă, barba îi era cam lungă cu cuviinţă, cu nasul rotund şi cuvios, la toată faţa împodobit, cam cărunt la cap şi la barbă, om sănătos cu virtutea, puţin cam scurt la trup, înţelept, plin de daruri, cu cuviinţa obiceiurilor sale şi cu tăria cuvintelor sale, şi cu dumnezeiască putere trăgea pe cei ce mergeau la dânsul. Însă amândoi corifeii apostoli erau plini de Duhul Sfânt şi de dumnezeiescul har. Şi se face prăznuirea lor în biserica Sfinţilor Apostoli cea mare, şi la Orfanotrofion, şi în cinstita biserică a Sf. Apostol Petru ce este aproape de sfânta biserică cea mare, şi la toate cele de pe alocuri sfintele lui Dumnezeu biserici.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Nessun commento:

Posta un commento