giovedì 11 giugno 2015

Viața Sfântului Apostol Barnaba



Sfântul Apostol Barnaba a fost unul din cei șaptezeci de apostoli. Numele lui mai înainte de apostolie a fost Iosif, iar după aceea s-a numit Barnaba, după cum ne va arăta cuvântul ce urmează.

Sfântul Apostol Barnaba a fost unul din cei șaptezeci de apostoli. Numele lui mai înainte de apostolie a fost Iosif, iar după aceea s-a numit Barnaba, după cum ne va arăta cuvântul ce urmează.

Apostolul Barnaba s-a născut în insula Cipru din părinți leviți de neam evreiesc, din care seminție erau și cei mai dinainte mari prooroci ai lui Dumnezeu - Moise, Aaron și Samuil. Strămoșii lui Barnaba au trecut în Cipru din pricina războaielor care au fost în Palestina. Părinții lui erau foarte bogați; ei aveau un sat al lor aproape de Ierusalim, îndestulat nu numai cu sadurile și rodurile cele pământești, dar înfrumusețat și cu zidiri alese, pentru că acolo își aveau ei casa lor. Pentru că din acea vreme, în care Sfântul Prooroc Isaia a scris: Fericit este cel ce are seminția în Sion și casa sa în Ierusalim, evreii neștiind duhovniceasca putere a acelor cuvinte, cei ce locuiau prin țări depărtate se sârguiau să-și aibă casele în Ierusalim; pentru aceea și părinții lui Barnaba își aveau casa și moșia lângă Ierusalim.

Iar după ce au născut pe acesta, despre care ne este cuvântul, l-au numit Iosif și l-au dat la învățătura cărții. Apoi, ajungând el la vârsta desăvârșită, l-au trimis în Ierusalim la slăvitul Gamaliel, dascăl renumit pe acele vremuri, ca să deprindă desăvârșit înțelegerea cărților evreiești și toată legea lui Dumnezeu. Și era acolo un ucenic împreună cu Iosif, cu numele Saul, de o vârstă cu el, care mai pe urmă s-a numit Pavel; și amândoi învățau la același dascăl, Gamaliel, și sporeau în înțelegere, în înțelepciunea Scripturii și în fapte bune. în toate zilele, dimineața și seara, Iosif mergea la biserica lui Solomon și se ruga cu dinadinsul lui Dumnezeu; și își petrecea zilele tinereților sale în postiri și în mare înfrânare. Și păzind cu dinadinsul întreaga înțelepciune a fecioriei sale, fugea de însoțirea cu tinerii cei fără de rânduială și nu voia nici a auzi cuvintele acelea cu care s-au obișnuit mințile lor a se îndărătnici cu înlesnire, ci totdeauna lua aminte de sine, învățându-se în legea Domnului ziua și noaptea.

În acea vreme, Domnul nostru Iisus Hristos, după treizeci de ani ai întrupării Sale, începând a Se arăta lumii, a mers de la Galileea la Ierusalim. Și învăța în biserică și făcea minuni, încât toți se minunau de el și se adunau ca să-i vadă sfânta Lui față și să audă dumnezeieștile Lui cuvinte, care erau mai dulci decât mierea și fagurele. Iar tânărul Iosif, văzându-L pe Hristos și auzind învățăturile care ieșeau din gura Lui preasfântă, se umilea cu inima și se mira de minunile ce se făceau de El; pentru că a văzut cum a tămăduit Iisus cu cuvântul pe cel slăbănog la scăldătoarea Siloamului, apoi, văzând și alte lucruri minunate ale lui Hristos, s-a aprins cu dragostea inimii de El, și, apropiindu-se, s-a aruncat la picioarele Mântuitorului, rugându-L să-l binecuvânteze și să-l primească la sine în ucenicie. Iar Domnul, Cel ce vede tainele inimilor omenești, văzând într-însul inima care se aprinsese către dragostea cea dumnezeiască, l-a binecuvântat cu dragoste și nu l-a oprit a-i urma Lui. Iar el a alergat mai întâi la casa mătușii sale cu numele Maria, care era maica lui Ioan, care mai în urmă s-a numit Marcu, și a zis către ea: „Vino și vezi pe Cel ce părinții noștri au dorit să-L vadă; căci iată un oarecare prooroc, Iisus din Nazaretul Galileii, învață în biserică și face multeminuni; și mulți îl socotesc că este Mesia cel așteptat!" Auzind acestea acea femeie, îndată lăsând toate, a mers cu sârguință la biserică și, văzând pe Iisus Hristos, a căzut la picioarele Lui, rugându-se și zicând: „Doamne, de am aflat dar înaintea Ta, vino în casa roabei Tale și prin intrarea Ta binecuvintează pe casnicii mei!"

Iar Domnul Hristos, văzând credința acelei femei, a mers în casa ei și a binecuvântat-o pe ea și pe toți cei ce erau în casa ei. Și a fost ospătat de dânsa cu cinste, deoarece cu multă bucurie și cu cucernicie a primit acea femeie pe Stăpânul nostru. Dintr-acea vreme, ori de câte ori Domnul mergea la Ierusalim, totdeauna găzduia cu ucenicii Săi în casa Măriei. Iar când Domnul S-a întors de la Ierusalim în Galileea, a mers în urma Lui și Iosif cu ceilalți ucenici. Și când Domnul a voit să-i trimită pe cei doisprezece apostoli ai Săi spre propovăduire cătreoile cele pierdute ale casei lui Israel, și a văzut că aceia sunt puțini, precum le-a și zis, căsecerișul este mult, iar lucrătorii puțini, atunci Domnul a ales și alți șaptezeci de ucenici, ca să-i trimită câte doi înaintea feței Sale, în toată cetatea și locul.

Deci între acei șaptezeci din început a fost rânduit și acest sfânt Iosif și a fost numit Barnaba de Sfinții Apostoli, adică "fiul mângâierii", căci era îndestulat, ca, prin propovăduirea lui Mesia cel venit în lume, să mângâie popoarele care așteptau cu multă dorire venirea lui Mesia. Pentru că, precum fiii lui Zevedei au fost numiți "fiii tunetului", fiindcă aveau să tune ca tunetul propovăduirea Evangheliei în partea cea de sub cer, tot astfel și Iosif s-a numit "fiu al mângâierii", fiindcă ostenelile lui apostolești aveau să aducă multă bucurie aleșilor lui Dumnezeu. Așa socotește și Sfântul Ioan Gură de Aur despre numirea lui, zicând: „Mi se pare că din fapta cea bună și-a luat numele, cârcel ce era îndestulat și ales la aceasta".

Iar după înălțarea Domnului la cer, Sfinții Apostoli aveau viață de obște în Ierusalim, precum se scrie în faptele lor:La poporul care crezuse era un suflet și o inimă, și nici unul nu zicea că ceva din averile sale este al său, ci toate erau de obște. Și câți erau stăpâni ai satelor și ai caselor, vânzându-le, aduceau prețul celor vândute și le puneau la picioarele Apostolilor. Atunci și Sfântul Iosif cel numit de apostoli Barnaba, vânzând satul cel pomenit mai sus, care era aproape de Ierusalim și care rămăsese moștenire de la părinții lui, a adus prețul și l-a pus înaintea picioarelor Apostolilor, neoprindu-și nimic; pentru că dorea să se îmbogățească în Dumnezeu întru Care s-a și îmbogățit, precum se mărturisește despre el: „Iosif era bărbat bun și plin de Duhul Sfânt și de credință. Lui i se întâmpla adeseori de se vedea cu Saul și se întreba cu el din Sfânta Scriptură pentru Domnul Hristos, dorind să-l aducă la sfânta credință; dar Saul, fiind foarte râvnitor al obiceiurilor părintești, batjocorea pe Sfântul Barnaba, ca pe un înșelat, și grăia hule împotriva lui Hristos, numindu-L fiu de teslar și neînvățat, și omorât cu osândă de moarte...

Iar după ce evreii au omorât pe Sfântul și întâiul Mucenic Ștefan, Saul a început a prigoni Biserica și, intrând în casele credincioșilor și prinzând pe bărbați și pe femei, îi arunca în temniță. Atunci Sfântul Barnaba plângea pentru el și se ruga lui Dupinezeu, întinzându-și curatele lui mâini, ca să se lumineze ochii sufletești ai lui Saul și să cunoască adevărul, pentru că dorea să-l aibă în credința creștinească pe acel prieten al său, pe care îl avusese tovarăș la învățătura lui Gamaliel.

Și nu au fost în zadar rugăciunile și lacrimile Sfântului Barnaba, căci, venind vremea dumnezeieștii milostiviri, Saul s-a întors la Hristos, chemat fiind de glasul Domnului, când mergea la Damasc. Astfel lupul s-a prefăcut în oaie și hulitorul lui Hristos a început a preamări numele Lui. Și cel ce odinioară a fost prigonitor, s-a făcut apărătorul Bisericii; pentru că, după primirea Sfântului Botez, îndată s-a dus la adunarea evreiască și propovăduia pe Iisus, că Acela este Fiul lui Dumnezeu, biruind în cuvânt pe jidovii care locuiau în Damasc. Iar când s-a întors în Ierusalim și încerca să se lipească de ucenicii lui Hristos, toți se temeau de el, necrezând că și el este ucenic al lui Hristos. Atunci Sfântul Barnaba, întâmpinându-l, i-a zis: „O, Saule până când vei fi hulitorul marelui nume al lui Iisus Hristos și prigonitorul credincioșilor Lui robi? Până când te împotrivești înfricoșatei taine, pe care proorocii de demult au vestit-o și în vremurile de acum s-a împlinit pentru mântuirea noastră?"

Atunci Saul a căzut cu lacrimi la picioarele lui, zicând: „O, Barnaba, învățătorule al dreptății, iartă-mă pe mine că acum m-am încredințat că toate cele grăite mie de tine pentru Hristos sunt adevărate. Deci Cel pe Care mai înainte hulindu-L, îl numeam fiu de teslar, acum îl mărturisesc că este Fiul lui Dumnezeu cel Unul Născut, Cel de o ființă cu Tatăl și fără de început, Care, fiind raza slavei Tatălui și chipul ipostasului Lui, în aceste mai de pe urmă zile S-a smerit pe Sine, luând chip de rob; S-a făcut om desăvârșit din Preasfânta Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu; și pătimind cruce și moarte de voie, a înviat din morți a treia zi și S-a arătat vouă, apostolilor Săi, apoi S-a înălțat la cer și șade de-a dreapta Tatălui și iarăși va să vie cu slavă să judece viii și morții, și împărăția Lui nu va avea sfârșit".

Niște cuvinte ca acestea auzindu-le Sfântul Barnaba de la cel ce odinioară se făcuse hulitor și prigonitor, s-a minunat și a lăcrimat de bucurie; deci, cuprinzându-l pe el, l-a sărutat și i-a zis: „O, Saule, cine te-a învățat pe tine să grăiești niște cuvinte ca acestea insuflate de Dumnezeu? Cine te-a sfătuit pe tine să-L mărturisești pe Iisus Nazarineanul că este Fiul lui Dumnezeu? De unde ai învățat atât de desăvârșit cunoștința dogmelor cerești?"

Atunci Saul, umplându-se de lacrimi din zdrobirea inimii, a zis: „Singur Domnul Iisus Hristos, pe Care eu păcătosul L-am gonit și hulit, Acela m-a învățat toate acestea, căci și mie mi S-a arătat ca unui lepădat; de al Cărui glas dumnezeiesc am urechile pline, pentru că, strălucind peste mine o lumină cerească, după ce am căzut la pământ de frică, a venit la mine un glas și mi-a zis:Saule, Saule, de ce Mă prigonești? Iar eu, tremurând și înspăimântându-mă, am zis: Cine ești, Doamne? Iar El mi-a răspuns cu blândețe și cu milostivire: Eu sunt Iisus, pe care tu îl prigonești. Atunci m-am minunat de îndelunga Lui răbdare și, rugându-mă, am zis:Doamne, ce voiești să fac? Iar El m-a învățat pe mine toate acestea pe care ți le-am spus ție".

Deci Sfântul Barnaba, luând pe Saul de mână, l-a dus la Apostoli, grăindu-le: „Iată cel ce ne-a prigonit pe noi, acum este al nostru; cel ce se împotrivea nouă, acum ascultă de Domnul nostru; și cel ce ne era nouă vrăjmaș, acum ne este prieten și împreună lucrător în via lui Hristos. Iată, vi-l pun vouă de față pe acest blând mielușel, care a fost fiară cumplită!" După aceea Saul a spus apostolilor cum a văzut pe Domnul pe cale, cum a vorbit cu Dânsul și cum a luat îndrăzneală în Damasc întru numele lui Iisus.

Iar apostolii auzind acestea, s-au minunat și s-au bucurat, slăvind pe Dumnezeu. După aceea Saul era împreună cu dânșii, intrând și ieșind în Ierusalim și, îndrăznind în numele Domnului Iisus, biruia pe iudei și pe elini. Iar aceia se minunau de dânsul - cum cel care nu demult izgonea pe cei ce chemau numele lui Hristos, singur acum propovăduiește pe Iisus - și căutau să-l ucidă pe el. Deci frații, înțelegând aceasta, l-au luat de la Ierusalim la Cezareea și l-au dus în Tars, patria lui, ca acolo să propovăduiască pe Hristos.

În acea vreme, în Antiohia Siriei, cetatea cea mare și slăvită, a început a se răspândi sfânta credință întru Domnul nostru Iisus Hristos; pentru că după ce a fost ucis Sfântul întâiul Mucenic Ștefan, din acea zi era mare prigoană asupra Bisericii Ierusalimului, încât toți credincioșii s-au risipit prin părțile Iudeei și ale Samariei, afară de apostoli. Atunci oarecare din cei ce fugiseră au trecut până în Fenicia, în Cipru și în Antiohia, grăind cuvântul mântuirii mai întâi numai la iudei, iar după aceea și la elini au început a bine vesti pe Domnul Iisus Hristos. Și era mâna Domnului cu dânșii și mulți crezând cuvântul lor, s-au întors către Domnul. Și auzindu-se aceasta în Biserica Ierusalimului, Sfinții Apostoli au trimis în Antiohia Siriei pe Sfântul Barnaba, ca să vadă pe cei ce erau acolo și să întărească pe cei ce crezuseră de curând.

Iar el ducându-se acolo și văzând darul lui Dumnezeu, s-a bucurat și i-a mângâiat pe toți cu cuvântul Domnului, întărindu-i pe dânșii ca să petreacă nedepărtați de Domnul. Și propovăduind Sfântul Barnaba acolo din destul, a adus mult popor la cunoștința lui Dumnezeu. Deci, văzând Sfântul Barnaba că ucenicii în toate zilele se înmulțeau, iar dascăli erau puțini și secerișul cel mult nu avea mulți lucrători, a lăsat un timp Antiohia și s-a dus în Tars, ca să caute pe prietenul său Saul. Și găsindu-l, l-a adus pe el în Antiohia, unde se osteneau amândoi la întoarcerea sufletelor omenești către Hristos Dumnezeu, aducând pe iudei și pe elini întru încredințare. Și au pe­trecut în Antiohia în acea vreme un an întreg, adunându-se în biserică și învățând pe popor; și acolo mai întâi i-au numit creștini pe ucenici.

Iar după ce s-a împlinit un an de ședere în Antiohia, s-au învoit ei să se întoarcă la Ierusalim, ca să spună Sfinților Apostoli despre cele ce a lucrat darul lui Dumnezeu în Antiohia. Atunci antiohienii au voit ca fiecare dintr-înșii să trimită fraților săraci și scăpătați ce petreceau în Iudeea câte ceva din cele ce aveau, deoarece era atunci acolo foamete mare, după proorocia Sfântului Agav, care era și el unul din cei șaptezeci de apostoli. Deci credincioșii cei ce erau în Antiohia, adunând multă milostenie, au trimis-o la bătrâni prin mâna lui Barnaba și Saul. Și venind în Ierusalim Sfinții Apostoli Barnaba și Saul, care mai târziu s-a numit Pavel, s-a veselit foarte mult Biserica, înștiințând-o ei de credincioșii cei ce se înmulțiseră în Antiohia, și aducând multă milostenie de la dânșii.

Apoi deodată s-a făcut multă tulburare Bisericii Ierusalimului, pentru că în acea vreme împăratul Irod a pus mâinile ca să facă rău unora ce erau din Biserică, omorând cu sabia pe Iacov al lui Zevedeu, fratele lui Ioan. Și văzând că această faptă este plăcută jidovilor, s-a silit a prinde și pe Petru și l-a băgat în temniță, de unde Sfântul Petru a fost scos de înger. Deci până ce s-a potolit această tulburare bisericească pornită în Ierusalim de către prigonitori, Barnaba și Saul au stat ascunși în casa Măriei, mătușa lui Barnaba cea mai sus zisă, unde a venit și Sfântul Petru, după ce a fost scos noaptea de sfântul înger.

După aceea, Barnaba și Saul sfârșindu-și slujba în Ierusalim, s-au întors iarăși în Antiohia, luând cu dânșii și pe fiul Măriei, care se numea Ioan, și căruia, mai pe urmă, i s-a zis Marcu. Și petrecând ei în Antiohia o vreme în post, în rugăciuni, în slujbele Sfintei Liturghii și în propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu, a voit Duhul Sfânt să-i trimită pe dânșii la neamuri pentru propovăduire și a zis Duhul Sfânt către Biserica ce era în Antiohia, a proorocilor și învă­țătorilor: „Deosebiți Mie pe Barnaba și pe Saul la lucrarea la care i-am chemat pe dânșii". Atunci, postind, rugându-se și punându-și mâinile pe dânșii, i-au trimis pe ei.

Iar ei s-au pogorât mai întâi în Seleucia, apoi au plecat cu corabia spre Cipru, iar de acolo s-au dus în Salamina și, pretutindeni străbătând, propovăduiau cuvântul lui Dumnezeu, având lângă ei ca slujitor pe Ioan, fiul Măriei, supranumit Marcu. Și străbătând ei insula până la Pafos, au găsit pe un oarecare iudeu vrăjitor și prooroc mincinos, cu numele Elimas, șezând lângă antipatul Serghie, bărbat înțelept.

Deci pe antipat l-au luminat cu lumina sfintei credințe, iar pe vrăjitorul Elimas, care se împotrivea lor, l-au orbit cu cuvântul. Și plecând ei de la Pafos, s-au dus la Perga Pamfiliei; iar sluga lor Ioan, care se numea și Marcu, văzându-i că se dau la multe pătimiri rele pentru propovăduirea lui Hristos și nu se înfricoșau de întâmplările cele de moarte, s-a temut a mai merge la dânșii, fiind tânăr, și s-a despărțit de ei, întorcându-se la Ierusalim la maica sa.

Iar Barnaba și Saul, trecând Perga, au venit în Antiohia Pisidiei, care este alta decât Antiohia cea mare a Siriei. De acolo fiind izgoniți, au scuturat praful de pe picioare asupra acelora și s-au dus în Iconia, unde iudeii și păgânii au voit să-i ucidă cu pietre. Dar ei, aflând de aceasta, au fugit în cetățile Licaoniei, în Listra și Derbe și în cele de primprejurul lor. Și acolo binevestind, au ridicat în picioare și au făcut sănătos pe un bărbat șchiop, care era așa din pântecele maicii sale și care niciodată nu umblase. Atunci poporul socotind că sunt zei, voia să le aducă jertfe și numea pe Barnaba Die, iar pe Pavel, Hermes; și abia au potolit Sfinții Apostoli poporul să nu le jertfească ca unor zei. După aceea același popor îndemnat de iudei s-a sculat asupra lor și, bătând pe Pavel cu pietre, l-au scos afară din cetate, crezând că a murit; iar el s-a sculat, a intrat în cetate și a doua zi a plecat la Derbe împreună cu Barnaba.

Și propovăduind și învățând pe mulți în cetatea aceea, s-au întors înapoi în Antiohia Pisidiei, mergând pe aceeași cale. Deci pretutindeni în cale întăreau sufletele ucenicilor, rugându-i să petreacă în credință și încredintându-i că multe suferințe ni se cade nouă a răbda pentru a intra în împărăția lui Dumnezeu. Și le-au hirotonisit preofi pe la toate bisericile și, rugându-se cu post, i-au lăsat în seama Domnului în care crezuseră. Apoi, mergând în Perga și propovăduind acolo cuvântul Domnului, s-au pogorât în Atalia și de acolo s-au dus cu corabia în Antiohia Siriei, de unde au fost trimiși de Duhul Sfânt să propovăduiască cuvântul Domnului la neamuri. Și ajungând ei în cetate și adunând credincioșii, le-au spus câte a făcut Dumnezeu cu dânșii, și cum pe mulți din neamuri i-au adus la Hristos. Și au petrecut multă vreme în Antiohia.

După aceasta s-a făcut ceartă pentru tăierea împrejur, între evrei și între păgânii care crezuseră. Pentru că unii iudei venind, învățau pe frați că dacă nu se vor tăia împrejur, după obiceiul lui Moise, nu se vor putea mântui; iar păgânii care crezuseră, socoteau cu greu pentru ei acea tăiere împrejur. Deci Barnaba și Pavel se împotriveau iudeilor și apărau pe păgâni de tăierea împrejur, dar de vreme ce nu înceta pentru aceasta a se face ceartă și multă cercare, de aceea a fost de trebuință Sfinților Apostoli Vamava și Pavel să fie trimiși de Biserica Antiohiei în Ierusalim la Apostoli și la bătrâni, ca să-i întrebe despre tăierea împrejur. încă mai era trebuință să-i înștiințeze și despre aceasta, că Dumnezeu a deschis neamurilor ușa credinței. Deci, fiind trimiși de Biserică la Ierusalim, au trecut prin Fenicia și prin Samaria, spunându-le de întoarcerea neamurilor și făcând bucurie mare tuturor fraților.

Și ajungând ei la Ierusalim, au fost primiți cu dragoste de Biserica de acolo, de Sfinții Apostoli și de bătrâni; și toți ascultau cu plăcere cele ce le spuneau Barnaba și Pavel și câte semne și minuni a făcut Dumnezeu printr-înșii întru neamuri. Iar despre tăierea împre­jur, Sfinții Apostoli, cercetând și sfătuindu-se sobornicește, au întărit ca să o depărteze cu totul de la cei credincioși, nu numai de la păgâni, dar și de la iudei, ca fiind netrebuincioasă darului cel nou. încă au voit ei ca, împreună cu Barnaba și Pavel, să trimită și de la sine pe cineva la păgânii care crezuseră în Antiohia.

Deci au ales pentru aceasta pe Iuda, care se numea Varsava, și pe Sila, bărbați vestiți între frați, și au scris astfel: „Apostoli, bătrâni și frați, cei ce sunteți în Antiohia, în Siria și în Cilicia, fraților dintre neamuri, bucurați-vă întru Domnul! De vreme ce am auzit că unii, ieșind de la noi, v-au tulburat prin cuvinte, îndărătnicind sufletele voastre și zicându-vă să vă tăiați împrejur și să păziți Legea, iar ei n-au avut poruncă de la noi a face aceasta; deci am socotit noi ca, adunându-ne cu un suflet, să trimitem la voi pe acești bărbați aleși cu iubiții noștri Barnaba și Pavel, oameni care și-au dat sufletele pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, pe Iuda și pe Sila, care și cu cuvântul vă vor spune vouă acestea. Pentru că a voit Sfântul Duh și noi, ca să nu punem nici o greutate mai mare asupra voastră, afară de acestea ce sunt de nevoie, adică să vă feriți de cele jertfite idolilor, de sânge, de sugrumări și de desfrânare, și ceea ce nu voiți să vă facă vouă alții, nici voi să nu le faceți lor. De vă veți păzi de acestea, bine veți face. Fiți sănătoși".

Cu o scrisoare ca aceasta, Sfinții Apostoli Barnaba și Pavel, și împreună cu dânșii Iuda și Sila, au plecat de la Ierusalim spre Antiohia. Atunci acel Ioan, care s-a numit Marcu, fiul Măriei, mătușa lui Barnaba, neîndrăznind să vină la Sfântul Pavel, a alergat la unchiul său, Sfântul Barnaba, rugându-se cu pocăință și cu lacrimi - fiindu-i jale că s-a despărțit de dânșii, când propovăduiau la neamuri și ruga pe Sfântul Barnaba ca să-l ia împreună cu ei, făgăduind că va îndrăzni fără de temere la toate pătimirile și la moarte pentru Domnul. Deci Barnaba l-a luat, fiind nepotul său, și au ajuns cu toții în Antiohia. Aici, adunând pe poporul credincioșilor, le-au dat scrisoarea, pe care citind-o toți s-au bucurat; iar Iuda și Sila au mângâiat mult cu cuvântul pe frați și i-au întărit.

Apoi, după o vreme oarecare, Iuda s-a întors la Ierusalim, iar Sila a voit să rămână acolo. Deci Pavel și Barnaba viețuiau în Antiohia, învățând și binevestind cuvântul Domnului. Apoi, după câteva zile, Pavel a zis către Barnaba: „Se cade nouă să cercetăm cum petrec frații noștri prin toate cetățile întru care am propovăduit cuvântul Domnului". Sfântul Barnaba s-a învoit la aceasta și voia să ia cu el pe Ioan, nepotul său, cel ce se numea Marcu. Dar Pavel nu voia, zicând: „Cum să luăm cu noi pe acest tânăr fricos, care ne-a lăsat și mai înainte în Pamfilia, nevoind să meargă cu noi la lucrul la care eram trimiși și s-a despărțit de noi și s-a întors într-ale sale?"

Atunci s-a făcut ceartă între dânșii, căci Barnaba voia să ia pe Ioan, iar Pavel nu voia. Deci s-au despărțit amândoi, fiecare voind să meargă deosebi în drumul său. însă aceasta a fost printr-o dumne­zeiască purtare de grijă, pentru ca, umblând deosebi, pe mai multe suflete să le dobândească spre mântuire. Căci era destul ca un mare învățător să propovăduiască cuvântul, în loc să umble amândoi marii învățători; ca fiecare, deosebit propovăduind, îndoit câștig să facă Bisericii lui Hristos, unul într-o țară, altul într-alta, încredințând și aducând la Hristos multe neamuri. Deci Sfântul Pavel, luând pe Sfântul Sila cu dânsul, s-a dus în Derbe și în Listra; iar Sfântul Barnaba s-a dus cu corabia la Cipru, împreună cu nepotul său, Ioan.

Iar Sfântul Barnaba, ajungând în insula Ciprului, patria sa, multe osteneli a suferit acolo, până ce mult popor s-a întors la Hristos. Și înmulțindu-se în Cipru sfânta credință, s-a dus în Roma, și, precum povestesc unii, el mai întâi a propovăduit acolo pe Hristos, apoi a întemeiat și a întărit scaunul episcopiei în Mediolan. După aceea iarăși s-a întors la Cipru, unde, propovăduind pe Hristos în cetatea Salamina, au venit oarecare iudei din Siria, care se împo­triveau lui Barnaba și tulburau poporul, spunând că toate cele grăite de Barnaba sunt potrivnice lui Dumnezeu și legii lui Moise. Și huleau cu multe ocări cinstitul nume al lui Barnaba, pregătindu-i moartea și ridicând poporul împotriva lui.

Iar Sfântul Barnaba, văzându-și mai înainte sfârșitul său mucenicesc, a chemat la dânsul pe toți credincioșii din cetate și, învățându-i pe dânșii din destul ca să fie tari în credință și în fapte bune, a săvârșit dumnezeiasca Liturghie și toți s-au împărtășit cu Preacuratele Taine ale lui Hristos. Apoi, luând la o parte pe Marcu, însoțitorul său, i-a zis: „Astăzi mă voi sfârși de mâinile necredin­cioșilor iudei, precum mi-a spus mie Domnul; iar tu vei găsi trupul meu afară din cetate, în partea dinspre apus. Deci să-l îngropi pe el, apoi să mergi la prietenul meu, Apostolul Pavel, și să-i spui lui toate cele despre mine".

Și Sfântul Barnaba avea cu dânsul Evanghelia cea de la Matei, scrisă de mâna sa; deci a poruncit Sfântului Marcu și pentru ea, ca să o îngroape împreună cu dânsul. Apoi, dând cea mai de pe urmă sărutare lui Marcu, rudenia sa, s-a dus singur la adunarea evreiască, unde, dacă a început a le spune lor despre Hristos din cărțile proorocești, s-au sculat asupra lui iudeii cei ce veniseră din Siria. Și ridicând și pe alți iudei, au pus mâinile lor cele ucigașe pe dânsul și l-au scos afară din cetate, în partea dinspre apus, și acolo l-au ucis cu pietre; apoi, aprinzând un foc, au aruncat într-însul trupul Sfântului Apostol Barnaba.

După aceea Sfântul Marcu cu alți câțiva frați, mergând în taină, au aflat întreg trupul apostolului, fără să fie vătămat de foc și l-au îngropat într-o peșteră care era departe de cetate ca la cinci stadii, punând pe pieptul lui Sfânta Evanghelie, după cum a poruncit apostolul. După aceea îndată s-a dus să-l caute pe Sfântul Apostol Pavel și, găsindu-l pe el în Efes, i-a spus despre sfârșitul lui Barnaba. Și a plâns pentru el Sfântul Apostol Pavel, iar pe Marcu l-a oprit lângă dânsul. Deci, după uciderea Sfântului Barnaba, evreii din cetatea Salamina au pornit mare prigoană împotriva creștinilor și s-au risipit de acolo toți, fiecare pe unde a putut.

Din acel timp nu s-a mai cunoscut locul unde erau îngropate cinstitele moaște ale Sfântului Barnaba. însă, după mulți ani, înmulțindu-se credința în Hristos în toate marginile pământului, împărații creștini stăpânind peste împărăția greco-romană și toată insula Cipru­lui strălucind prin dreapta credință, Dumnezeu a binevoit a preamări acel loc unde zăceau în pământ moaștele apostolului și au început a se face acolo mari minuni. La început, un neputincios oarecare oprindu-se pe locul acela din întâmplare, a câștigat sănătate. Același lucru s-a întâmplat și altuia; apoi înștiințându-se și alții despre aceasta, într- adins mergeau până acolo și luau tămăduire de neputințele lor. Astfel străbătând vestea despre locul acela, veneau mulți slăbănogi și neputincioși și, căpătând desăvârșită tămăduire, se întorceau sănătoși pe la casele lor. Acolo se aduceau și îndrăciți și îndată duhurile cele necurate fugeau cu mult țipăt. Acolo șchiopii câștigau umblare, orbii vedere, și orice boală avea cineva, primea tămăduire la acel loc. Deci cetatea Salamina se bucura de aceasta și numea locul acela "locul sănătății", dar nu se știa pentru ce în locul acela se făceau niște minuni ca acelea, de vreme ce nimeni nu știa de moaștele apostolului. Deci se cuvine a ști cum s-au aflat acele moaște sfinte.

Pe vremea împărăției lui Zinon, răul eretic Petru Bililnic, care se numea Cnafeu, potrivnicul Sinodului al patrulea a toată lumea al Sfinților Părinți din Calcedon, apărătorul eresului lui Eutihie și ajutătorul credinței celei rele a lui Apolinarie, a răpit prin meșteșug scaunul patriarhiei Antiohiei și vătăma prin învățătura sa cea nedreaptă Biserica lui Hristos. Și neîndestulându-se cu eparhia cea hotărâtă a scaunului Antiohiei, întru care prigonind și scârbind pe cei dreptcredincioși, mult îi muncea, a voit să ia în stăpânirea lui și insula Ciprului, care de demult era liberă, ca eresurile sale să le semene într-însa și să chinuiască pe cei ce s-ar împotrivi lui; căci ciprioții, fiind dreptcredincioși, lepădau învățătura cea nedreaptă a aceluia, care bârfea cum că dumnezeirea ar fi pătimit pe Cruce. Iar el în tot chipul vrând să-i atragă la dânsul, le zicea: „Deoarece din Antiohia a venit cuvântul lui Dumnezeu în Cipru, de aceea se cuvine Bisericii Ciprului să fie sub patriarhul Antiohiei".

Atunci arhiepiscopul Ciprului, cu numele Antimie, a fost în mare mâhnire; pentru că știa că acel Petru, având mare trecere la împărat, va dobândi cu înlesnire ce va voi, și se va face după voia lui. Și a sosit poruncă împărătească la Cipru ca arhiepiscopul să meargă la Constantinopol la sinod și înaintea patriarhului să răspundă antiohienilor care cereau ca insula Ciprului să fie rânduită sub eparhia Antiohiei.

Deci arhiepiscopul, nedumerindu-se ce va face, căci nu îndrăz­nea să nu asculte porunca împărătească, dar se și temea a merge acolo; căci, deși era sfânt cu viața, însă la dovediri era greoi, și o știa aceasta că va fi biruit cu totul de cei potrivnici. Deci s-a dat la post și rugăciuni cu dinadinsul și cu lacrimi cerea de la Dumnezeu ajutor și apărare și sfat de folos.

Iar într-o noapte, dormitând de osteneala rugăciunii, i-a stat înainte un dumnezeiesc bărbat oarecare, în haină luminoasă sfințită, strălucind cu cerești raze, și i-a zis: „Arhiepiscope, pentru ce te întristezi și te mâhnești? Nu te teme, căci nu vei pătimi nimic rău de la potrivnicii tăi". Aceasta zicând-o bărbatul care se arătase, s-a făcut nevăzut. Iar arhiepiscopul, deșteptându-se din somn plin de spaimă, s-a întins la pământ în chipul Crucii și se ruga cu multe lacrimi, zicând: „Doamne Iisus Hristoase, Fiul Dumnezeului Celui viu, nu lăsa această Biserică a Ta, ci ajută ei pentru slava Sfântului Tău nume. De este aceasta vedenie de la Tine, fă iarăși, te rog, ca și a doua și a treia oară să mi se arate aceea, ca doar așa aș putea eu păcătosul să mă încredințez că Tu ești cu mine și ești ajutorul meu!" Deci aceeași vedenie s-a arătat arhiepiscopului în noaptea următoare. Pentru că același bărbat prealuminos i-a zis: „Iată ți-am spus ție că nu vei pătimi nimic rău de la potrivnicii tăi care se laudă împotriva ta; deci nu te teme de nimic, ci mergi la Constantinopol".

Aceasta zicându-i, bărbatul cel luminat iarăși s-a făcut nevăzut. Iar arhiepiscopul Antimie, mulțumind lui Dumnezeu și nespunând nimănui acea vedenie, a adăugat rugăciune peste rugăciune și lacrimi peste lacrimi, ca să se învrednicească și a treia oară de acea vedenie și ca să știe cine este cel ce i s-a arătat. Deci și a treia noapte arătându-i-se iarăși același, i-a zis: „Până când nu vei crede cuvin­telor mele care se vor împlini în aceste zile? Mergi la Constantinopol fără de frică, căci de acolo te vei întoarce cu slavă și nici o năpastă nu vei avea de la cei potrivnici, pentru că însuși Dumnezeu îți este apărător ție, pentru mine, robul Său".

Atunci arhiepiscopul, luând îndrăzneală, l-a întrebat, zicând: „Rogu-mă ție, stăpânul meu, spune-mi mie cine ești tu, care-mi grăiești acestea?" Iar el a răspuns: „Eu sunt Barnaba, ucenicul Domnului nostru Iisus Hristos, cel ce am fost trimis de Duhul Sfânt, împreună cu vasul alegerii, cu Sfântul Apostol Pavel, la propovă- duirea cuvântului între neamuri. Și ca să te încredințezi de adevărul celor zise de mine, să-ți fie semnul acesta: Ieși afară din cetate, în partea apusului, ca la cinci stadii, în locul acela care-l numiți "locul sănătății" - căci pentru mine dă acolo Dumnezeu cu minune sănătate bolnavilor - și, săpând pământul sub un pom care rodește coarne de mare, vei afla peștera și racla în care sunt puse moaștele mele și Evanghelia scrisă de însăși mâna mea, pe care am scris-o de la Sfântul Apostol și Evanghelist Matei. Și când potrivnicii tăi vor vrea să rânduiască sub ei această Biserică, și vor începe a zice că Antiohia este un scaun apostolesc, atunci tu să răspunzi împotriva lor: «Și cetatea mea este scaun apostolesc, căci am pe Apostolul Barnaba care se odihnește în cetatea mea»". Aceasta zicând-o Sfântul Barnaba arhiepiscopului, s-a făcut nevăzut. Iar arhiepiscopul, umplându-se de multă bucurie și mulțumind lui Dumnezeu, a chemat clerul, pe toți mai marii cetății și poporul, și a spus la toți arătarea și cuvintele Sfântului Apostol Barnaba care i s-a arătat de trei ori; și au mers la locul acela, cu cântări de psalmi, purtând înainte cinstita Cruce.

Și ajungând la acel loc, au început a săpa sub pomul acela, precum îi spusese apostolul în vedenie, și, săpând puțin pământul, au găsit peștera astupată cu pietre. Deci, luând pietrele, au văzut racla și au mirosit mare mireasmă foarte plăcută. Apoi, descoperind racla, au văzut într-însa moaștele întregi și neîmpărtășite stricăciunii ale Sfântului Apostol Barnaba, asemenea și Evanghelia ce era pusă pe pieptul său. Și toți, bucurându-se și veselindu-se, înălțau cu mare glas slavă lui Dumnezeu si, închinându-se cu cucernicie cinstitelor moaște, le sărutau cu credință și cu dragoste. Și s-au făcut atunci multe minuni, căci oricâți erau cuprinși de felurite neputințe, toți câștigau sănătate prin atingerea de cinstitele moaște.

După aceasta, arhiepiscopul Antimie, neîndrăznind să miște moaștele apostolului din locul acela, a pecetluit racla cu plumb și a pus acolo să petreacă rânduială duhovnicească, pentru ca să se săvârșească lângă mormântul apostolului obișnuitele cântări de psalmi de zi și de noapte. Iar el însuși s-a dus la Constantinopol și, stând în sobor, a răspuns potrivnicilor astfel precum a fost învățat în vedenie de sfântul apostol. Și a spus împăratului și patriarhului și la tot poporul, despre aflarea cinstitelor moaște ale Sfântul Apostol Barnaba.

Deci Zinon împăratul s-a bucurat că, în zilele împărăției lui, s-a găsit o visterie duhovnicească ca aceea, fără de preț. Și îndată a întărit ca insula Ciprului să nu fie sub stăpânirea patriarhului Antiohiei, ci să se îndrepteze cu libertate de arhiepiscopul său; iar arhiepiscopul să se pună de episcopii săi. Și această libertate s-a dăruit Ciprului pentru moaștele sfântului apostol, iar întâiul scaun al Ciprului a fost numit scaun apostolesc, precum erau și celelalte scaune patriarhale.

Iar fericitul Antimie, arhiepiscopul Ciprului, a fost cinstit foarte mult de împărat și de tot duhovnicescul sobor. Și a cerut împăratul să i se dea acea Evanghelie care s-a găsit pe pieptul apostolului, și, luând-o, a împodobit-o cu aur și cu pietre scumpe de mult preț și a pus-o în biserica împărătească din palatul său. Iar arhiepiscopului i-a dat mult aur ca să zidească o biserică frumoasă în acel loc unde s-au găsit moaștele sfântului apostol.

Și s-a întors arhiepiscopul la locul său cu slavă și cu cinste, și degrab zidind o biserică mare și prea aleasă în numele apostolului, a pus cinstitele lui moaște în Sfântul Altar, în partea dreaptă, și a așezat prăznuirea Sfântului Apostol Barnaba în ll zile ale lunii iunie, când s-au găsit cinstitele lui moaște, întru slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Celui slăvit împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


Nessun commento:

Posta un commento