Cuviosul Părintele nostru, Schiarhimandritul Moise, proestosul și starețul Sihăstriei Optina, s-a născut la 15 ianuarie 1782, în orașul Borisoglebsk, din gubernia Iaroslavsk, primind la Sfântul Botez numele de Timotei.
Cuviosul Părintele nostru, Schiarhimandritul Moise, proestosul și starețul Sihăstriei Optina, s-a născut la 15 ianuarie 1782, în orașul Borisoglebsk, din gubernia Iaroslavsk, primind la Sfântul Botez numele de Timotei. Fiind primul copil în familia evlaviosului negustor Ivan Grigorievici Putilov și primind educație atât în casa părintească, cât și la biserica lui Dumnezeu, el a devenit îndrumător duhovnicesc al fraților săi. Ajungând la vârsta majoratului și văzând deșertăciunea vieții pământești, chemat de duhul pustniciei, Timotei vizitează împreună cu fratele său Iona o serie de m[năstiri și stareți renumiți. Convorbirile vii și dese cu fețe duhovnicești au avut urmări binecuvântate: în ei s-a sălășluit în chip neobservat focul nevoinței monahale.
Începutul nevoințelor frații l-au făcut la Sihăstria Sarovului, găsindu-l acolo pe marele stareț Serafim de Sarov. Peste trei ani, „pe căi necunoscute lui”, poslusnicul Timotei a ajuns între monahii pădurilor de la Roslavsk. Între acești viețuitori ai pustiei Timotei a locuit zece ani, primind tunderea în monahism cu numele de Moise. Însă nu se poate ascunde cetatea care stă în vârful muntelui, și Cuviosul Moise, împreună cu fratele său Cuviosul Antonie, a fost chemat la o nouă osteneală…
Chemat la Sihăstria Optina, la început pentru crearea și orânduirea Schitului Sfântului Ioan Înaintemergătorul, Cuviosul Moise devine în scurt timp proestos al Sihăstriei, și din acest timp începe creșterea duhovnicească și proslăvirea m[năstirii. În timpul Cuviosului Moise m[năstirea s-a transfigurat, a înflorit ca o grădină frumos mirositoare. Bisericile vechi au fost reînnoite si înfrumusețate, s-au ridicat altele noi, în jurul lor se înălțau clădirile cu chiliile fraților, bucătăria cu sala de mese, bibliotecile… Nimic nu scăpa atenției proestosului m[năstirii: pădurile mânăstirii, pășunile, grădinile, livezile, iazurile, animalele și albinele, toate se aflau sub privirea sa purtătoare de grijă. Însă cea mai importantă rămânea totuși grija sa pentru monahi, pentru progresul lor în bine și în fapta supremă, mântuirea sufletului. El însuși rămânând, în pofida multor sale griji, un adevărat ascet și ostaș al lui Hristos, Preacuviosul Moise știa să aprindă osârdia către Dumnezeu și în sufletele fraților încredințați lui, să-i întărească în cugetul bun al inimii, „să se întărească în nevoința cea bună sfârșitul să-l atingă și credința să o păstreze”.
În timpul conducerii sale, la Sihăstria Optina se naște stăreția; el îl invită la Sihăstrie pe starețul Leon, tot el așează jugul îndrumării (hrănirii) duhovnicesti a fraților asupra succesorului său, Cuviosul Macarie. În timpul păstoririi sale vine la Optina poslușnicul care va deveni marele ei luminător, Cuviosul stareț Ambrozie.
O mare atenție o acordă Starețul Moise și editării de cărți: în vremea sa se editează șaisprezece volume de literatură duhovnicească. „Cândva”, spunea Cuviosul, „cineva va citi o carte sau alta, și folosul sufletesc al unui singur om va răsplăti toate ostenelile noastre. Dumnezeu va da… cândva vor fi roade”. Tot el a adunat și o bibliotecă mănăstirească foarte bogată. Cuviosul Moise și-a închinat toate puterile slujirii celor din jur. Sarcina grea a proestosului, muncile neîncetate spre folosul obștii, rezolvarea nenumăratelor probleme, toate acestea îi umpleau fiecare zi. Desi înzestrat cu nenumărate daruri duhovnicești el nu avea posibilitatea, asemănător Preacuviosilor stareți Leon și Macarie, să primească descoperirea sinceră a gândurilor fraților, să se întâlnească cu ei și să-i îndrume. Însă minunea vieții și slujirii sale a fost însăși Optina, înfloritoare și proslăvită, devenită în fapt centrul vieții duhovnicești a Rusiei.
Cuviosul Moise s-a învrednicit, asemănător multor stareți de la Optina, să primească la 6 iunie 1862, cu puțin timp înainte de sfârșitul său, marele chip îngeresc. Vestea despre tunderea sa în schimă și despre apropiatul său sfârșit a adunat la căpătâiul său o mulțime de oameni, monahi și laici. Cu lacrimi și cu evlavie s-au apropiat ei de Stareț, pentru a primi ultima sa binecuvântare. Ținând crucea în mâinile sale slabe, Cuviosul i-a binecuvântat pe toți și le-a dăruit iconițe…
În ultimele zile din viața pământească a Cuviosului Moise, s-a descoperit darul înainte-vederii ascuns de el cu grijă: starețul bolnav, scoțând suspine de durere, l-a chemat pe ajutorul său din chilie și i-a spus: „Întreabă, ce femeie e? Ce vrea? De ce mă deranjează?” Ajutorul din chilie al starețului, nevăzând nici o femeie, s-a gândit că delirează. Însă mai apoi s-a adeverit că în pridvor, după ușă, într-adevăr a stat mult timp o femeie care, primind o iconiță, nu voia să se îndepărteze și ruga cu insistență să mai primească o iconiță și pentru fiul ei. Auzind despre aceasta, ajutorul starețului a luat o iconiță și a adus-o starețului pentru binecuvântare. Starețul a binecuvântat-o și a spus: „Iată acum sunt liniștit”, și ajutorul starețului a dat icoana femeii care aștepta. Unui alt vizitator, spre marea lui uimire, starețul i-a spus că duminică nădăjduiește să fie la biserică, și atunci când acesta l-a contrazis, că din cauza slăbiciunii nu va putea nicidecum să slujească, Părintele nostru Moise a adăugat la cele spuse: „Nu se poate să slujesc, însă să fiu acolo se poate”. Cuvintele acestea s-au adeverit în totalitate; duminică sicriul starețului adormit întru Domnul a fost mutat în biserică.
Sfârșitul drept al Cuviosului stareț Moise a avut loc la 16 iunie 1862, în al 81-lea an al vieții sale. Încă n-a părăsit Cuviosul mănăstirea și după moartea sa s-au arătat minunile. În mănăstire s-a întâmplat o nenorocire: domnișoara Nadejda, luând apă fierbinte din vasul pentru spălat, a alunecat și a căzut în apă, opărindu-se grav. A mai trăit doar două zile și, împărtășită cu toate Tainele, s-a sfârșit. Înainte de moartea Nadejdei, o femeie care păștea vacile l-a văzut într-un vis subțire pe Cuviosul Moise îmbrăcat în mantie, cu toiag, mergând la biserică, unde a fost așezată Nadejda. Luând binecuvântare de la stareț femeia l-a întrebat: „Unde te grăbești, părinte?” Iar el i-a răspuns: „Mă duc să o conduc pe Nadejda”. S-au aflat apoi și moaștele sale neputrezite. În timpul înmormântării Cuviosului Antonie care tocmai trecuse la Domnul, schimonahul Nestor și egumenul Marcu au deschis cavoul și au descoperit sicriul Cuviosului părintelui nostru Moise cu totul intact, în pofida umezelii pământului… iar deschizând sicriul, au văzut că trupul starețului rămăsese neputrezit…
Mănăstirea Optina – Rusia
Aflată în Rusia Centrală, la o mică distanţă de localitatea Kozelsk, Optina este considerată a fi centrul spiritualităţii Bisericii Ruse din secolul al XIX-lea.
Începuturile Mănăstirii din Pustia Optina se pierd în negura vremii. Nu se ştie încă data exactă a întemeierii actualei mănăstiri isihaste. Primele informaţii de încredere despre Mănăstirea Optina se referă la perioada din timpul domniei lui Mihail Feodorovici. Potrivit izvoarelor din acea perioadă, mănăstirea avea doar o singură biserică din lemn, cu hramul Intrării Maicii Domnului în Biserică, şi şase chilii, tot din lemn. Obştea număra 12 vieţuitori, în frunte cu ieromonahul Teodoret. Mănăstirea era împrejmuită de un gard solid de lemn.
În urma reformelor iniţiate de Petru cel Mare la începutul secolului al XVIII-lea, mica mănăstire, care nu dispunea de mijloace suficiente, a fost închisă în anul 1724. Doi ani mai târziu, boierii Ardatov şi Shepelev au mijlocit pentru redeschiderea ei.
Stareţul Avraamie
La sfârşitul veacului al XVIII-lea, în timpul stareţului Avraamie, în mănăstire au apărut multe clădiri din piatră: o clopotniţă cu trei niveluri, Catedrala Kazanski şi o biserică în cinstea Icoanei Maicii Domnului din Vladimir, din incinta bolniţei. Pentru călugări s-au construit chilii noi și nu departe de ele s-a amenajat o livadă minunată.
După ce a reconstruit mănăstirea şi a consolidat viaţa şi rânduielile ei, stareţul Avraamie a contribuit la înflorirea ei duhovnicească şi la apariția referirii consacrate „stareţii de la Optina”.
Ridicarea Schitului „Sfântul Ioan Botezătorul”
Începând cu anul 1820, datorită numărului din ce în ce mai mare de pelerini, Episcopul Filaret Amfiteatrov a hotărât ca lângă mănăstire să fie construit un schit special, unde să vieţuiască netulburaţi de nimeni cei care hotărâseră să se dedice în întregime rugăciunii. Pe 4 februarie 1822 a fost sfinţită biserica schitului, închinată Sfântului Ioan Botezătorul. Primul îndrumător al schitului a fost Cuviosul Moise, care a venit la Optina în anul 1811 ca ucenic la părintele Atanasie, unul dintre „pustnicii pădurii”.
Perioada marilor stareţi de la Optina
Odată cu stareţul Moise începe o nouă etapă în istoria Optinei, căci anume în timpul lui a luat naştere curentul „stareţilor”. Începând cu primele decenii din secolul al XIX-lea şi continuând până în plină perioadă ateistă – secolul XX, Sfinţii Stareţi Optineni au făcut din acest loc pustiu şi uitat de lume un izvor de spiritualitate isihastă, pentru întreaga Rusie și nu numai.
La iniţiativa Părintelui Macarie de la Optina, mănăstirea a început o amplă lucrare misionară în Biserica Ortodoxă Rusă, prin publicarea de scrieri patristice.
Mulţimile de credincioşi băteau drumul Optinei în mod regulat, îndrumările stareţilor de aici fiind adevărate izvoare cu apă vie. Printre cei care şi-au găsit odihna în această Pustie se numără şi personalităţi precum: Nicolai Gogol, Ivan Turgheniev, Feodor Dostoievski, Vasile Zhukovsky şi Vasile Rozanov.
Revoluţia bolşevică şi închiderea mănăstirii
Începând cu anul 1917, odată cu resimţirea urmărilor revoluţiei bolşevice, călugării din Optina nu au mai reuşit să ţină pasul cu înaintaşii lor în privința tiparului de carte. Mănăstirea este închisă şi călugării sunt alungaţi. O mână de călugări vor reuşi să mai ajute şi de acum înainte mănăstirea, lucrând ca agricultori. Însă nici acest ajutor nu a rezistat mult, căci în scurt timp toţi au fost împrăştiaţi, murind în exil, în închisori şi în lagăre de muncă. Mai toate clădirile mănăstirii au început să se ruineze, multe fiind chiar demolate. Ultimul egumen al mănăstirii din Pustia Optina a fost martirizat în Tula, la data de 27 decembrie 1938. Mănăstirea a fost preluată de NKVD şi încadrată în sistemul Gulag. Puţin mai târziu, unele dintre clădirile mănăstirii au fost dărâmate, în timp ce catedrala centrală a fost transformată în muzeu al literaturii.
Reînvierea sihăstriei de la Optina
Optina a fost redată Bisericii în anul 1987, în ajunul împlinirii unui mileniu de la creştinarea Rusiei. La scurt timp, aici au început lucrările de reconstrucţie a mănăstirii, a caselor şi a clădirilor unde urmau să fie amenajate ateliere. Pe data de 3 iunie 1988 s-a oficiat prima liturghie în biserica de la intrare, cu hramul Icoanei Maicii Domnului din Vladimir. La câteva zile de la acest eveniment a avut loc actul de canonizare a Cuviosului Ambrozie, eveniment ce a devenit prima mare sărbătoare din istoria modernă a Optinei.
Mănăstirea, în prezent
În prezent, Pustia Optina este cea mai mare şi cea mai renumită mănăstire din Rusia. Ea a devenit stavropighie, adică este condusă în mod nemijlocit de Patriarh, care este considerat şi stareţul ei. Optina numără în jur de o sută de vieţuitori.
În fiecare an la Optina vin mii de pelerini. Rămân actuale cuvintele rostite cândva de Cuviosul Iosif de la Optina: „Cel care ajunge la Optina, după propria nevoie, va simţi neapărat mila lui Dumnezeu şi rugăciunile Sfinţilor Părinţi Lev, Macarie, Ambrozie și ceilalți. Ei i-au crescut şi i-au educat duhovniceşte pe mulţi, pregătindu-i astfel pentru Patria Cerească. Sfinţii nu încetează să-i hrănească duhovniceşte şi să-i crească pe cei care vin să se închine la sfintele lor moaşte”.
Cuviosul Părintele nostru, Schiarhimandritul Moise, proestosul și starețul Sihăstriei Optina, s-a născut la 15 ianuarie 1782, în orașul Borisoglebsk, din gubernia Iaroslavsk, primind la Sfântul Botez numele de Timotei. Fiind primul copil în familia evlaviosului negustor Ivan Grigorievici Putilov și primind educație atât în casa părintească, cât și la biserica lui Dumnezeu, el a devenit îndrumător duhovnicesc al fraților săi. Ajungând la vârsta majoratului și văzând deșertăciunea vieții pământești, chemat de duhul pustniciei, Timotei vizitează împreună cu fratele său Iona o serie de m[năstiri și stareți renumiți. Convorbirile vii și dese cu fețe duhovnicești au avut urmări binecuvântate: în ei s-a sălășluit în chip neobservat focul nevoinței monahale.
Începutul nevoințelor frații l-au făcut la Sihăstria Sarovului, găsindu-l acolo pe marele stareț Serafim de Sarov. Peste trei ani, „pe căi necunoscute lui”, poslusnicul Timotei a ajuns între monahii pădurilor de la Roslavsk. Între acești viețuitori ai pustiei Timotei a locuit zece ani, primind tunderea în monahism cu numele de Moise. Însă nu se poate ascunde cetatea care stă în vârful muntelui, și Cuviosul Moise, împreună cu fratele său Cuviosul Antonie, a fost chemat la o nouă osteneală…
Chemat la Sihăstria Optina, la început pentru crearea și orânduirea Schitului Sfântului Ioan Înaintemergătorul, Cuviosul Moise devine în scurt timp proestos al Sihăstriei, și din acest timp începe creșterea duhovnicească și proslăvirea m[năstirii. În timpul Cuviosului Moise m[năstirea s-a transfigurat, a înflorit ca o grădină frumos mirositoare. Bisericile vechi au fost reînnoite si înfrumusețate, s-au ridicat altele noi, în jurul lor se înălțau clădirile cu chiliile fraților, bucătăria cu sala de mese, bibliotecile… Nimic nu scăpa atenției proestosului m[năstirii: pădurile mânăstirii, pășunile, grădinile, livezile, iazurile, animalele și albinele, toate se aflau sub privirea sa purtătoare de grijă. Însă cea mai importantă rămânea totuși grija sa pentru monahi, pentru progresul lor în bine și în fapta supremă, mântuirea sufletului. El însuși rămânând, în pofida multor sale griji, un adevărat ascet și ostaș al lui Hristos, Preacuviosul Moise știa să aprindă osârdia către Dumnezeu și în sufletele fraților încredințați lui, să-i întărească în cugetul bun al inimii, „să se întărească în nevoința cea bună sfârșitul să-l atingă și credința să o păstreze”.
În timpul conducerii sale, la Sihăstria Optina se naște stăreția; el îl invită la Sihăstrie pe starețul Leon, tot el așează jugul îndrumării (hrănirii) duhovnicesti a fraților asupra succesorului său, Cuviosul Macarie. În timpul păstoririi sale vine la Optina poslușnicul care va deveni marele ei luminător, Cuviosul stareț Ambrozie.
O mare atenție o acordă Starețul Moise și editării de cărți: în vremea sa se editează șaisprezece volume de literatură duhovnicească. „Cândva”, spunea Cuviosul, „cineva va citi o carte sau alta, și folosul sufletesc al unui singur om va răsplăti toate ostenelile noastre. Dumnezeu va da… cândva vor fi roade”. Tot el a adunat și o bibliotecă mănăstirească foarte bogată. Cuviosul Moise și-a închinat toate puterile slujirii celor din jur. Sarcina grea a proestosului, muncile neîncetate spre folosul obștii, rezolvarea nenumăratelor probleme, toate acestea îi umpleau fiecare zi. Desi înzestrat cu nenumărate daruri duhovnicești el nu avea posibilitatea, asemănător Preacuviosilor stareți Leon și Macarie, să primească descoperirea sinceră a gândurilor fraților, să se întâlnească cu ei și să-i îndrume. Însă minunea vieții și slujirii sale a fost însăși Optina, înfloritoare și proslăvită, devenită în fapt centrul vieții duhovnicești a Rusiei.
Cuviosul Moise s-a învrednicit, asemănător multor stareți de la Optina, să primească la 6 iunie 1862, cu puțin timp înainte de sfârșitul său, marele chip îngeresc. Vestea despre tunderea sa în schimă și despre apropiatul său sfârșit a adunat la căpătâiul său o mulțime de oameni, monahi și laici. Cu lacrimi și cu evlavie s-au apropiat ei de Stareț, pentru a primi ultima sa binecuvântare. Ținând crucea în mâinile sale slabe, Cuviosul i-a binecuvântat pe toți și le-a dăruit iconițe…
În ultimele zile din viața pământească a Cuviosului Moise, s-a descoperit darul înainte-vederii ascuns de el cu grijă: starețul bolnav, scoțând suspine de durere, l-a chemat pe ajutorul său din chilie și i-a spus: „Întreabă, ce femeie e? Ce vrea? De ce mă deranjează?” Ajutorul din chilie al starețului, nevăzând nici o femeie, s-a gândit că delirează. Însă mai apoi s-a adeverit că în pridvor, după ușă, într-adevăr a stat mult timp o femeie care, primind o iconiță, nu voia să se îndepărteze și ruga cu insistență să mai primească o iconiță și pentru fiul ei. Auzind despre aceasta, ajutorul starețului a luat o iconiță și a adus-o starețului pentru binecuvântare. Starețul a binecuvântat-o și a spus: „Iată acum sunt liniștit”, și ajutorul starețului a dat icoana femeii care aștepta. Unui alt vizitator, spre marea lui uimire, starețul i-a spus că duminică nădăjduiește să fie la biserică, și atunci când acesta l-a contrazis, că din cauza slăbiciunii nu va putea nicidecum să slujească, Părintele nostru Moise a adăugat la cele spuse: „Nu se poate să slujesc, însă să fiu acolo se poate”. Cuvintele acestea s-au adeverit în totalitate; duminică sicriul starețului adormit întru Domnul a fost mutat în biserică.
Sfârșitul drept al Cuviosului stareț Moise a avut loc la 16 iunie 1862, în al 81-lea an al vieții sale. Încă n-a părăsit Cuviosul mănăstirea și după moartea sa s-au arătat minunile. În mănăstire s-a întâmplat o nenorocire: domnișoara Nadejda, luând apă fierbinte din vasul pentru spălat, a alunecat și a căzut în apă, opărindu-se grav. A mai trăit doar două zile și, împărtășită cu toate Tainele, s-a sfârșit. Înainte de moartea Nadejdei, o femeie care păștea vacile l-a văzut într-un vis subțire pe Cuviosul Moise îmbrăcat în mantie, cu toiag, mergând la biserică, unde a fost așezată Nadejda. Luând binecuvântare de la stareț femeia l-a întrebat: „Unde te grăbești, părinte?” Iar el i-a răspuns: „Mă duc să o conduc pe Nadejda”. S-au aflat apoi și moaștele sale neputrezite. În timpul înmormântării Cuviosului Antonie care tocmai trecuse la Domnul, schimonahul Nestor și egumenul Marcu au deschis cavoul și au descoperit sicriul Cuviosului părintelui nostru Moise cu totul intact, în pofida umezelii pământului… iar deschizând sicriul, au văzut că trupul starețului rămăsese neputrezit…
Mănăstirea Optina – Rusia
Aflată în Rusia Centrală, la o mică distanţă de localitatea Kozelsk, Optina este considerată a fi centrul spiritualităţii Bisericii Ruse din secolul al XIX-lea.
Începuturile Mănăstirii din Pustia Optina se pierd în negura vremii. Nu se ştie încă data exactă a întemeierii actualei mănăstiri isihaste. Primele informaţii de încredere despre Mănăstirea Optina se referă la perioada din timpul domniei lui Mihail Feodorovici. Potrivit izvoarelor din acea perioadă, mănăstirea avea doar o singură biserică din lemn, cu hramul Intrării Maicii Domnului în Biserică, şi şase chilii, tot din lemn. Obştea număra 12 vieţuitori, în frunte cu ieromonahul Teodoret. Mănăstirea era împrejmuită de un gard solid de lemn.
În urma reformelor iniţiate de Petru cel Mare la începutul secolului al XVIII-lea, mica mănăstire, care nu dispunea de mijloace suficiente, a fost închisă în anul 1724. Doi ani mai târziu, boierii Ardatov şi Shepelev au mijlocit pentru redeschiderea ei.
Stareţul Avraamie
La sfârşitul veacului al XVIII-lea, în timpul stareţului Avraamie, în mănăstire au apărut multe clădiri din piatră: o clopotniţă cu trei niveluri, Catedrala Kazanski şi o biserică în cinstea Icoanei Maicii Domnului din Vladimir, din incinta bolniţei. Pentru călugări s-au construit chilii noi și nu departe de ele s-a amenajat o livadă minunată.
După ce a reconstruit mănăstirea şi a consolidat viaţa şi rânduielile ei, stareţul Avraamie a contribuit la înflorirea ei duhovnicească şi la apariția referirii consacrate „stareţii de la Optina”.
Ridicarea Schitului „Sfântul Ioan Botezătorul”
Începând cu anul 1820, datorită numărului din ce în ce mai mare de pelerini, Episcopul Filaret Amfiteatrov a hotărât ca lângă mănăstire să fie construit un schit special, unde să vieţuiască netulburaţi de nimeni cei care hotărâseră să se dedice în întregime rugăciunii. Pe 4 februarie 1822 a fost sfinţită biserica schitului, închinată Sfântului Ioan Botezătorul. Primul îndrumător al schitului a fost Cuviosul Moise, care a venit la Optina în anul 1811 ca ucenic la părintele Atanasie, unul dintre „pustnicii pădurii”.
Perioada marilor stareţi de la Optina
Odată cu stareţul Moise începe o nouă etapă în istoria Optinei, căci anume în timpul lui a luat naştere curentul „stareţilor”. Începând cu primele decenii din secolul al XIX-lea şi continuând până în plină perioadă ateistă – secolul XX, Sfinţii Stareţi Optineni au făcut din acest loc pustiu şi uitat de lume un izvor de spiritualitate isihastă, pentru întreaga Rusie și nu numai.
La iniţiativa Părintelui Macarie de la Optina, mănăstirea a început o amplă lucrare misionară în Biserica Ortodoxă Rusă, prin publicarea de scrieri patristice.
Mulţimile de credincioşi băteau drumul Optinei în mod regulat, îndrumările stareţilor de aici fiind adevărate izvoare cu apă vie. Printre cei care şi-au găsit odihna în această Pustie se numără şi personalităţi precum: Nicolai Gogol, Ivan Turgheniev, Feodor Dostoievski, Vasile Zhukovsky şi Vasile Rozanov.
Revoluţia bolşevică şi închiderea mănăstirii
Începând cu anul 1917, odată cu resimţirea urmărilor revoluţiei bolşevice, călugării din Optina nu au mai reuşit să ţină pasul cu înaintaşii lor în privința tiparului de carte. Mănăstirea este închisă şi călugării sunt alungaţi. O mână de călugări vor reuşi să mai ajute şi de acum înainte mănăstirea, lucrând ca agricultori. Însă nici acest ajutor nu a rezistat mult, căci în scurt timp toţi au fost împrăştiaţi, murind în exil, în închisori şi în lagăre de muncă. Mai toate clădirile mănăstirii au început să se ruineze, multe fiind chiar demolate. Ultimul egumen al mănăstirii din Pustia Optina a fost martirizat în Tula, la data de 27 decembrie 1938. Mănăstirea a fost preluată de NKVD şi încadrată în sistemul Gulag. Puţin mai târziu, unele dintre clădirile mănăstirii au fost dărâmate, în timp ce catedrala centrală a fost transformată în muzeu al literaturii.
Reînvierea sihăstriei de la Optina
Optina a fost redată Bisericii în anul 1987, în ajunul împlinirii unui mileniu de la creştinarea Rusiei. La scurt timp, aici au început lucrările de reconstrucţie a mănăstirii, a caselor şi a clădirilor unde urmau să fie amenajate ateliere. Pe data de 3 iunie 1988 s-a oficiat prima liturghie în biserica de la intrare, cu hramul Icoanei Maicii Domnului din Vladimir. La câteva zile de la acest eveniment a avut loc actul de canonizare a Cuviosului Ambrozie, eveniment ce a devenit prima mare sărbătoare din istoria modernă a Optinei.
Mănăstirea, în prezent
În prezent, Pustia Optina este cea mai mare şi cea mai renumită mănăstire din Rusia. Ea a devenit stavropighie, adică este condusă în mod nemijlocit de Patriarh, care este considerat şi stareţul ei. Optina numără în jur de o sută de vieţuitori.
În fiecare an la Optina vin mii de pelerini. Rămân actuale cuvintele rostite cândva de Cuviosul Iosif de la Optina: „Cel care ajunge la Optina, după propria nevoie, va simţi neapărat mila lui Dumnezeu şi rugăciunile Sfinţilor Părinţi Lev, Macarie, Ambrozie și ceilalți. Ei i-au crescut şi i-au educat duhovniceşte pe mulţi, pregătindu-i astfel pentru Patria Cerească. Sfinţii nu încetează să-i hrănească duhovniceşte şi să-i crească pe cei care vin să se închine la sfintele lor moaşte”.
Nessun commento:
Posta un commento