Viaţa Sfântului Mucenic Valerian

În acea vreme când păgânii închinători de idoli au pus înainte prin toate ţările şi cetăţile acea poruncă păgână împotriva binecredincioşilor creştini, că tot cel ce crede în Hristos să fie silit la jertfa idolească, atunci au fost prinşi Sfinţii Mucenici Iustin, Hariton, Evelpist, Ierax, Peon, Valerian şi o femeie cu numele Harita şi, duşi fiind la Roma înaintea lui Rustic, eparhul cetăţii, au fost puşi la judecată. Deci eparhul a zis către Iustin:„Supune-te zeilor şi poruncilor împărăteşti, ca să nu fii osândit". Sfântul Iustin i-a răspuns:„Nimeni nu poate să fie osândit vreodată, dacă va asculta poruncile Mântuitorului nostru Iisus Hristos".

Eparhul l-a întrebat:„Ce fel de învăţătura ai?" Iar Iustin a răspuns: „M-am sârguit a învăţa toate învăţăturile cele dinafară şi, iscusindu-mă în toată filosofia, mai pe urmă m-am lipit de adevărata învăţătură a creştinilor, deşi aceasta nu este bineplăcută acelora care rătăcesc în socoteală cea nedreaptă". Atunci Rustic a zis: „O, ticălosule, oare iubeşti acele învăţături, care sunt potrivnice socotelii noastre?"

Sfântul Iustin a răspuns: „Cu adevărat le iubesc şi urmez dogmelor celor drepte ale creştinilor". Eparhul a zis: „Dar ce fel sunt acele dogme?" Iustin a răspuns: „Dogmele cele drepte, pe care noi creştinii le păzim cu dreapta credinţă, sunt acestea: să cunoaştem pe Unul Dumnezeu, Făcătorul şi Ziditorul a toate, şi al celor văzute şi al celor nevăzute; şi ca să-L mărturisim pe Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel vestit mai înainte de prooroci, Care va să vie să judece neamul omenesc. Acela este propovăduitorul mântuirii şi învăţătorul celor ce doresc să se povăţuiască la fapte bune, pentru a cărui dumnezeire fără de sfârşit, eu, fiind om neputincios şi mai mic decât toţi, nu pot să spun ceva slăvit, însa mărturisesc că acest lucru este al proorocilor, de vreme ce ei au vestit cu mulţi ani mai înainte venirea de sus pe pământ a Acestuia, despre Care am spus că este Fiul lui Dumnezeu".

Eparhul a întrebat: „În ce loc se aduna creştinii?" Iustin răspunse: „Fiecare se duce acolo unde poate şi unde voieşte. Ţi se pare oare, ca noi creştinii numai la un loc ne adunăm? Nimic să nu socoteşti despre acest lucru, deoarece Dumnezeul creştinilor este necuprins cu locul şi, fiindcă este nevăzut, umple pământul şi cerul. El pretutindeni este închinat de cei credincioşi şi slava Lui se cinsteşte peste tot locul!"

Eparhul zise: „Spune-mi adevărat, în care loc vă strângeţi şi unde a!duni pe ucenicii tăi?" Iustin a răspuns: „Eu am petrecut până acum aproape de casa unui oarecare Martin, lângă baia ce se numeşte Timiotini şi acum a doua oară am venit în cetatea Romei. Nu ştiu alt loc afară de cel ce l-am spus şi dacă a voit cineva să vină la mine, eu l-am primit şi l-am împărtăşit de învăţătura cea adevărată". Rustic a zis: „Dar tu eşti creştin?" Iustin a răspuns: „Cu adevărat, sunt creştin". Atunci eparhul a zis lui Hariton: „Au doară şi tu eşti creştin?" Sfântul Hariton a răspuns: „Ajutându-mi Dumnezeu şi eu sunt creştin". După aceasta, Rustic a întrebat pe fericită femeie Harita de urmează şi ea credinţei lui Hristos. Aceea i-a răspuns: „Cu darul lui Dumnezeu, sunt creştină". Apoi Rustic a zis lui Evelpist: „Dar tu cine eşti?"El a răspuns: „Sunt rob împărătesc, însăsunt creştin dăruit de însuşi Domnul Hristos cu libertate, iar cu milostivirea şi cu darul Lui m-am făcut părtaş la aceeaşi nădejde la care sunt şi aceştia pe care-i vezi".

După aceasta eparhul a întrebat pe Ierax: „Oare şi tu eşti creştin?" Ierax a răspuns: „Cu adevărat şi eu sunt creştin, de vreme ce cinstesc pe acelaşi Dumnezeu şi mă închin Lui". Eparhul a întrebat: „Iustin v-a făcut pe voi creştini?" Ierax a răspuns: „Eu am fost şi voi fi creştin". După aceea, stând de faţă şi Sfântul Peon, a grăit: „Şi eu sunt creştin". Atunci eparhul a zis: „Cine te-a învăţat pe tine credinţa creştină?" El a răspuns: „De la părinţi am luat eu această bună mărturisire". După aceea Evelpist a zis: „Şi eu m-am povăţuit de la părinţii mei a fi creştin, însa ascultând cuvintele lui Iustin, m-am întărit şi mai mult în credinţa creştineasca". Eparhul l;a întrebat: „Dar unde sunt părinţii tăi?" Evelpist răspunse: „În Capadochia". Eparhul a întrebat şi pe Ierax: „În ce parte sunt părinţii tăi?" Ierax a răspuns: „Adevăratul nostru tată este Hristos, iar maică, Credinţa, prin care credem într-însul; iar pământeştii mei părinţi au murit; eu am ieşit din Iconia Frigiei şi am venit aici". După aceea eparhul a întrebat şi pe Valerian: „Ce ai de zis şi tu? Au doară eşti şi tu creştin şi spre zeii noştri nu ai osârdie?" Valerian a răspuns: „Şi eu sunt creştin, pentru că cinstesc şi mă închin Unuia adevăratului Dumnezeu, iar pe zeii voştri îi defaim".

După aceea, iarăşi eparhul întorcându-se către Iustin, a zis: „Ascultă, tu, cel ce te numeşti că eşti bine grăitor şi ţi se pare că ţii învăţătura cea adevărată, dacă vei fi rănit de la cap peste tot trupul, oare aştepţi ca pentru aceea să te sui la cer?" Iustin răspunse: „Aştept ca şi eu să am aceeaşi răsplătire de la Domnul meu, care s-a pregătit celor ce păzesc învăţătura lui Hristos, dacă voi răbda muncirea cea grăita de tine; pentru că ştiu, că tuturor celor ce vieţuiesc cu bună credinţă, şi pătimesc ceva pentru Dumnezeul lor, li se păstrează darul lui Dumnezeu până ce toată lumea va trece". La aceasta eparhul Rustic a zis: „Dar oare socoteşti că te vei sui la ceruri şi vei primi vreo răsplată de la Dumnezeul tău?" Iustin a răspuns: „Nu socotesc, ci ştiu cu întemeiere şi aceea o nădăjduiesc cu neîndoire". Rustic a zis: „Să ne apropiem de acum la trebuinţă care ne stă înainte; deci adunaţi-vă la un loc şi, toţi împreuna, jertfiţi zeilor!" La acestea Iustin a răspuns: „Nimeni, având cunoştinţa cea dreaptă, nu vă voi să se lipsească de dreapta credinţă şi să cadă în rătăcire şi fărădelege".

Eparhul Rustic a zis: „De nu vă veţi supune poruncilor noastre, veţi suferi munci fără de nici o milă". Iustin a răspuns: „Dorim cu adevărat, ca pentru Domnul nostru Iisus Hristos să răbdăm munci şi să ne mântuim, pentru că acelea ne mijlocesc noua mântuire şi îndrazneaja la înfricoşată Lui judecată, Căruia din dumnezeiasca porunca îi va stă înainte toată lumea". Acelaşi lucru l-au spus şi ceilalţi mucenici adăugând şi aceasta: „Fă degrab ceea ce ai de gând să faci ca noi suntem creştini şi nu vom jertfi idolilor".

Auzind acestea, eparhul a dat o hotărâre ca aceasta: „Cei ce nu voiesc să jertfească idolilor şi nu se supun poruncii împărăteşti, să fie bătuţi cu toiege şi pedepsiţi la moarte, ca să li se taie capetele, precum poruncesc legile romanilor". Deci sfinţii mucenici, slăvind pe Dumnezeu, au fost scoşi la locul cel obişnuit şi, după bătăile ce li s-au dat, au fost tăiaţi cu securea şi şi-au săvârşit pătimirile întru mântuitoarea mărturisire.
După aceasta, unii din cei credincioşi au luat în taina trupurile lor cele cinstite şi le-au îngropat la loc vrednic, ajutându-le darul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.