Viața Cuviosului Moise Ungurul

Necuratul vrăjmaș s-a obișnuit ca să ridice război împotriva omului mai mult prin patima cea necurată a desfrânării, pentru ca omul să se întunece prin acea spurcăciune și să nu privească în toate lucrurile lui spre Dumnezeu, de vreme ce numai cei curați cu inima vor vedea pe Dumnezeu. Asupra acestui război nevoindu-se mai mult decât alții, fericitul Moise a pătimit rău din destul, ca un bun ostaș al lui Hristos, până ce a biruit desăvârșit puterea necuratului vrăjmaș, iar nouă ne-a lăsat pildă viața lui binecuvântată.

Fericitul Moise era de neam ungur și iubit binecredinciosului, Sfântului și răbdătorului de chinuri domn al Rusiei, Boris. Aceluia îi slujea împreună cu fratele său, Gheorghe, care a fost ucis la râul Alti împreună cu Sfântul Boris, de către ostașii lui Sviatopolc cel fără de Dumnezeu, care i-au tăiat capul, pentru gherdanurile cele de aur pe care le pusese pe dânsul Sfântul Boris. Deci fericitul Moise, izbăvin-du-se singur de moarte, s-a dus în cetatea Kievului, la Predislava, sora lui Iaroslav, și s-a ascuns acolo de frica lui Sviatopolc, rugându-se lui Dumnezeu cu dinadinsul, până ce a venit dreptcredinciosul domn Iaroslav, mânat fiind de jalea uciderii fratelui său, și a biruit pe Sviatopolc cel fără de Dumnezeu.

Deci când Sviatopolc, scăpând în pământul leșesc, s-a întors iarăși cu Boleslav și a izgonit pe Iaroslav, atunci el a rămas în Kiev, iar Boleslav, întorcându-se în pământul său, a luat cu dânsul în robie pe două surori ale lui Iaroslav și pe mulți boieri de-ai lui, cu care a dus și pe acest fericit Moise, ferecat cu fiare grele de mâini și de picioare și păzit cu tărie; pentru că era puternic la trup și frumos la față.

Și văzându-l pe acest fericit în pământul leșesc, o femeie oarecare din cele de neam bun, frumoasă și tânără, cu bogăție multă și putere mare - al cărei bărbat plecând cu Boleslav, nu s-a mai întors, pentru că a fost ucis în război -, s-a rănit cu vederea de poftirea trupească spre acest cuvios și a început a-l îndemna pe el cu cuvinte înșelătoare, zicându-i: „O, omule, pentru ce suferi niște munci ca acestea, având pricepere prin care ai putea să scapi de ferecaturi și chinuri?”. Moise i-a răspuns ei: „Așa a voit Dumnezeu”. Iar femeia aceea a zis către dânsul: „De te vei supune mie, te voi izbăvi pe tine și te voi face mare în pământul leșesc și mă vei stăpâni pe mine și toată avuția mea”.

Iar fericitul, pricepând pofta ei cea spurcată, i-a zis: „Care bărbat, ascultând de femeie, s-a îndreptat vreodată? Adam cel dintâi zidit, ascultând pe femeie, a fost izgonit din Rai. Samson, sporind cu puterea mai mult decât toți și pe vrăjmași biruindu-i, prin femeie a fost vândut celor de altă seminție. Solomon, ajungând la adâncul înțelepciunii, supunându-se femeii, s-a închinat idolilor. IrodA multe biruințe a făcut, dar, robindu-se de femeie, a tăiat pe Ioan înainte-mergătorul. Deci cum voi fi eu liber când mă voi face rob femeii, pe care din naștere n-am cunoscut-o niciodată?”.

Iar ea a zis: „Eu te voi răscumpăra și te voi face slăvit și stăpân peste toată casa mea, căci voiesc să te am de bărbat, numai să faci voia mea. Pentru că nu pot suferi să văd frumusețile tale care se pierd fără de minte”. Fericitul Moise a zis către dânsa: „Să știi bine că nu voi face voia ta, nici nu poftesc stăpâniile și bogățiile tale. Decât toate acestea, mie îmi este mai bună curăția cea trupească și sufletească. Deci să nu-mi fie mie a-mi pierde ostenelile mele cele de cinci ani în legăturile acestea, pe care mi le-a dăruit Domnul a le răbda, fiind nevinovat de asemenea munci, pentru care nădăjduiesc a fi izbăvit de muncile veșnice”.

Atunci femeia, văzându-se lipsită de niște frumuseți ca acelea, a trecut la alt sfat diavolesc, gândind că dacă-l va răscumpăra, atunci i se va supune cu totul, chiar dacă nu va voi el. Deci a trimis la cel care îl robise, spunând că-i va da cât va voi, numai să i-l vândă ei pe Moise. Iar acela, găsind prilej de a câștiga bogăție, a luat o mie de galbeni de la dânsa și i-a vândut ei pe Moise. Iar femeia, luându-l în stăpânire, îl trăgea fără de rușine la lucrul cel necuvios. Pentru că, dezlegându-l din legături, l-a îmbrăcat în haine de mare preț și îl hrănea cu bucate gustoase; apoi, îmbrățișându-l cu dragoste, îl silea la pofta trupească. Iar fericitul Moise, văzând nebunia acelei femei, se silea mai mult la rugăciune și la post, dorind pentru Dumnezeu pâine uscată și apă, în curăție, decât bucatele cele de mult preț și vin cu spurcăciune. Și îndată s-a dezbrăcat de podoaba hainelor, precum a făcut Iosif, și a scăpat de păcat, socotind de nimic viața lumii acesteia.

Deci, femeia, rușinându-se, s-a pornit spre mânie și s-a gândit să omoare cu foame pe fericitul Moise, aruncându-l în temniță. Iar Dumnezeu, Care dă hrană tuturor, Care a hrănit în pustiu pe Ilie, pe Pavel Tebeul și pe mulți alți robi ai Săi ce au nădăjduit spre Dânsul, n-a lăsat nici pe acest fericit, fiindcă a plecat spre milă pe o slugă a acelei femei, care în taină îi dădea lui hrană. Iar alții îl sfătuiau, zicându-i: „Frate Moise, ce te oprește să te însori? Ești încă tânăr, iar această văduvă a trăit numai un an cu bărbatul ei și este mai frumoasă decât alte femei, are bogăție nenumărată și putere mare în acest pământ leșesc; că de ar voi, nici mai-marele cetății nu s-ar scârbi de dânsa, iar tu, fiind sărac și rob, nu voiești să-i fii stăpân? Iar dacă vei zice: «Nu pot să calc poruncile lui Hristos», oare nu zice El în Evanghelie: Pentru aceasta omul va lăsa pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de femeia sa și vor fi amândoi un trup... Asemenea zice și Apostolul: Mai bine este a se însura, decât a se arde. Același lucru zice și despre văduve: Vreau ca văduvele tinere să se mărite.

Iar tu, nefiind legat de rânduiala călugărească, ci slobod fiind de aceea, pentru ce te dai la muncile cele rele și amare, pătimind astfel? De ți se va întâmpla să mori în primejdia aceasta, ce laudă vei avea? Pentru că cine din drepții cei dintâi, precum a fost Avraam, Isaac și Iacov, s-au scârbit de femei? Nimeni din ei, decât numai monahii aceștia de acum. Iosif a fugit pentru o vreme de femei, dar mai pe urmă și el a luat femeie. Deci și tu, de vei ieși cu viață de la femeia aceasta, mi se pare că mai pe urmă vei căuta tu însuți femeie. Deci cine nu va râde de nebunia ta? Mai bine este a te supune acestei femei și să fii liber și stăpân în toată casa ei”.

Iar fericitul Moise le-a răspuns: „Așa, fraților și bunilor mei prieteni; bine mă sfătuiți. Cunosc că mai cumplite cuvinte îmi puneți înainte, decât șoptirile șarpelui din rai către Eva. Voi mă siliți să mă plec acestei femei, dar nicidecum nu voi primi sfatul vostru; căci, chiar dacă mi s-ar întâmpla să mor în legăturile acestea și în muncile cele amare, aștept să iau milă de la Dumnezeu cu totul. Dacă mulți drepți s-au mântuit prin femei, eu unul sunt păcătos și nu pot să mă mântuiesc prin femeie. Dacă Iosif s-ar fi supus mai întâi femeii lui Putifar, apoi n-ar fi împărățit după aceea, când și-a luat femeia sa în Egipt. Dar Dumnezeu, văzând răbdarea lui cea mai dinainte, i-a dăruit împărăția Egiptului. De aceea este lăudat și între neamuri ca un întreg înțelept, deși a avut fii.

Iar eu nu doresc împărăția Egiptului, nici să stăpânesc cu putere și să fiu mare în acest pământ leșesc; nici să mă arăt cinstit departe, întru tot pământul Rusiei, căci am defăimat toate acestea pentru împărăția de sus. De aceea, de voi ieși cu viață din mâinile acestei femei, nu voi căuta altă femeie, ci, voind Dumnezeu, mă voi face monah. Căci iată ce zice Hristos în Evanghelie: Tot cel ce-și va lăsa casa, frații, surorile, pe tată sau pe maică, pe femeie, pe fii sau averea pentru numele Meu, va lua însutit și va moșteni viața veșnică... Deci pe voi să vă ascult sau pe Hristos? Apostolul zice: Cel neînsurat se îngrijește de ale Domnului, cum îi va plăcea; iar cel însurat se îngrijește de ale lumii și cum va plăcea femeii. Deci vă întreb acum: Cui se cade a sluji mai mult? Domnului sau femeii? Știu că scrie și aceasta: Slugilor, ascultați pe stăpânii voștri, dar la bine, iar nu la rău. Deci să înțelegeți voi, cei ce mă țineți pe mine, că niciodată nu mă va înșela frumusețea femeiască, nici nu mă va despărți de dragostea lui Hristos!”.

Femeia auzind acestea, a primit în inima sa alt gând viclean și a poruncit să pună pe fericitul pe un cal și să-l poarte cu multe slugi prin cetățile sale și prin sate, zicându-i: „Toate acestea sunt ale tale, dacă îți plac; să faci precum voiești cu toate”. Apoi zicea și către popor: „Iată, stăpânul vostru și bărbatul meu; deci toți întâmpinându-l, să vă închinați lui!”. Iar fericitul, râzând de nebunia ei, i-a zis: „In zadar te ostenești, că nu vei putea să mă amăgești cu lucrurile cele stricăcioase ale lumii acesteia, nici să-mi furi bogăția mea duhovnicească cea nestricăcioasă. Deci înțelege și nu te osteni în deșert”. Iar femeia i-a zis cu mânie: „Oare nu știi că ești vândut mie? Deci cine te va scoate din mâinile mele? Eu nu te voi libera nicidecum viu, ci te voi da la moarte după multe munci”. Iar fericitul i-a răspuns cu îndrăzneală: „Nu mă tem de nici un rău, că Domnul este cu mine, Căruia de acum, după voința Lui, doresc să-I slujesc în viața monahicească”.

In acea vreme, povățuit fiind de Dumnezeu, a venit de la Sfântul Munte la fericitul Moise un monah oarecare, preot cu rânduiala, și l-a îmbrăcat în sfântul chip îngeresc, adică monahicesc. Acel monah l-a învățat cum să trăiască în curăție, spunându-i să nu se plece vrăjmașului și să nu se teamă de acea necurată femeie, apoi a plecat. Iar după aceea a fost căutat pretutindeni, dar n-a putut fi aflat. Atunci femeia, deznădăjduindu-se de nădejdile sale, a făcut răni mari pe trupul Cuviosului monah Moise, căci, întinzându-l la pământ, a poruncit să-l bată cu toiege, încât și pământul s-a umplut de sângele lui. Iar cei care-l băteau, îi ziceau: „Pleacă-te stăpânei tale și fă voia ei; iar de nu o vei asculta, atunci trupul tău îl vom sfărâma în bucăți, căci să nu socotești că vei scăpa din muncile acestea, și după multe munci îți vei da sufletul tău cu amar. Deci miluiește-te singur, leapădă aceste rupturi călugărești și îmbracă-te în haine scumpe boierești și te vei izbăvi de muncile care te așteaptă”.

Viteazul Moise le-a răspuns: „Fraților, faceți-vă porunca voastră necontenind nicidecum, căci mie nu-mi este cu putință să mă lepăd de călugărie și de dragostea lui Dumnezeu. Și nici un fel de muncă, nici focul, nici sabia, nici bătăile nu pot să mă despartă pe mine de Dumnezeu și de acest mare chip îngeresc. Iar acestei femei fără de rușine și întunecată, care și-a arătat pe față nerușinarea sa, defăimând cu totul nu numai frica lui Dumnezeu, ci și rușinea cea omenească, silindu-mă pe mine fără de rușine la spurcăciune și la preacurvie, nu mă voi pleca, nici nu voi face voia ei!”.

Iar femeia aceea, având multă grijă cum ar putea să-și răzbune rușinea sa, a scris mai pe urmă domnului Boleslav o scrisoare ca aceasta: „Știi singur că bărbatul meu a fost ucis în războiul în care a fost cu tine, iar tu mi-ai dat voie să iau de bărbat pe care voi dori. Deci eu am iubit pe un tânăr din cei robiți de tine. Acela fiind frumos, l-am răscumpărat și l-am luat în casa mea. Am dat pentru el aur mult și i-am dat tot ceea ce a fost în casa mea, aur și argint, și i-am încredințat lui toată puterea, numai să voiască să-mi fie bărbat; iar el toate acestea le-a socotit întru nimic. Incă de multe ori l-am chinuit cu foame și cu bătăi, dar nimic n-am sporit. Nu i-a fost destul a fi ferecat cinci ani de cel care îl robise și, iată, al șaselea an l-a petrecut la mine și a fost mult muncit pentru neascultare. Toate acestea singur le-a tras asupra sa, pentru învârtoșarea inimii sale; iar acum încă este și călugărit de un monah. Deci tu ce poruncești să fac cu dânsul?”.

Atunci domnul Boleslav a poruncit să vină acea femeie la dânsul și să aducă și pe Moise. Deci ea a făcut după porunca lui, iar Boleslav, când a văzut pe cuviosul, l-a silit mult să ia pe femeia aceea de soție, dar nu l-a putut îndupleca. Iar mai pe urmă, a zis către dânsul: „Cine este atât de nesimțitor ca tine, care te lipsești de multe bunătăți și de cinste și te-ai dat la munci amare? Să știi că de acum îți stă înainte viața sau moartea. Ori faci voia stăpânei tale, ca să fii cinstit de noi și să ai stăpânire mare, ori, neascultând-o, după multe și cumplite munci ai să primești moartea!”. Apoi a zis și către femeie: „Nicidecum să nu liberezi pe acest rob, ci ca o stăpână să faci cu el orice voiești, ca să nu îndrăznească nici ceilalți a nu asculta pe stăpânii lor”. Iar Cuviosul Părintele nostru Moise, i-a răspuns: „Ce folos va fi omului - zice Domnul - de ar câștiga toată lumea și își va pierde sufletul? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul lui? Iar tu de ce îmi făgăduiești slavă și cinste, din care tu însuți vei cădea degrabă, iar mormântul te va primi neavând nimic? Asemenea și această femeie ticăloasă va pieri rău!”.

Și s-a împlinit lucrul acela după proorocia cuviosului. Dar mai înainte de aceea, luând femeia mai mare stăpânire asupra lui, îl trăgea cu mai multă nerușinare spre păcat, încât a poruncit cu sila să-l pună în patul ei, sărutându-l și îmbrățișându-l. Dar n-a putut nici cu această înșelăciune să-l atragă spre dorirea sa. Și a zis cuviosul către ea: „O, femeie, în zadar este osteneala ta, căci să nu socotești că nu fac acest păcat ca un nebun oarecare sau ca și cum n-aș putea, ci pentru frica lui Dumnezeu mă îngrețoșez de tine, cea necurată”. Auzind acestea femeia, a poruncit ca în fiecare zi să-i dea câte o sută de lovituri, iar mai pe urmă a poruncit să-i taie și mădularele cele tainice.

Deci Cuviosul Moise zăcea ca un mort din pricina curgerii sângelui, abia având în sine puțină suflare. Și învoindu-se Boleslav la aceasta și vrând ca mai mult să facă cele plăcute acelei femei, pentru mărimea neamului ei și pentru dragostea ce o avea către dânsa, a ridicat prigoană mare împotriva monahilor și i-a izgonit pe toți din stăpânirea sa. Iar Dumnezeu a răzbunat degrab pe robii săi, căci Boleslav a murit de năprasnă într-o noapte și din această pricină s-a făcut mare tulburare în tot pământul leșesc. Deci popoarele, sculân-du-se, au ucis pe episcopi și pe boierii lor, printre care și pe acea femeie fără de rușine. Pentru această mânie a lui Dumnezeu, care a fost după izgonirea monahilor cea pentru călugăria Cuviosului Moise, aducea aminte după mulți ani marelui domn Iziaslav al Kievului, doamna lui, care era din Polonia, fiica lui Boleslav, rugându-l cu învățătură să nu gonească din stăpânirea sa pe Cuviosul Antonie și pe frații lui, pentru tunderea fericitului Varlaam și a lui Efrem famenul.

Dar noi să vorbim despre ce ne stă înainte. Cuviosul Părintele nostru Moise, întărindu-se puțin, s-a dus la peștera Cuviosului Antonie, purtând pe sine rănile mucenicești, ca un ostaș viteaz al lui Hristos și a viețuit acolo cu dumnezeiască plăcere, nevoindu-se în rugăciuni, în post, în privegheri și în toate faptele bune monahicești, prin care a biruit desăvârșit toate meșteșugirile necuratului vrăjmaș. Deci, pentru multele biruințe ale patimilor celor necurate de curvie care s-au luptat împotriva acestui cuvios, Domnul i-a dăruit putere să biruiască aceleași patimi, care se luptă și împotriva celorlalți. Căci un frate se lupta cu patima desfrânării și, ducându-se la cuviosul acela, îl ruga să-l ajute, zicându-i: „Orice îmi vei porunci, mă făgăduiesc că voi păzi până la moarte”. Iar cuviosul i-a zis: „Niciodată în viața ta să nu vorbești cu femeie”. Deci el s-a făgăduit cu osârdie, că va păzi această poruncă. Apoi sfântul, urmând celui dintâi Moise, care a făcut minuni cu toiagul său, s-a atins de sânul fratelui cu toiagul -fără de care nu putea să umble, de durerea rănilor pe care le suferise mai înainte -, și îndată s-au omorât patimile cele necurate din trupul acelui frate și de atunci n-a mai avut nici o supărare.

Deci acest bun ostaș al lui Hristos a petrecut șaisprezece ani în pătimirea și nevoința sa cea plăcută lui Dumnezeu. Cinci ani a fost chinuit fără vină în legături de cel ce-l robise, arătând răbdarea lui Iov cea cu mulțumită lui Dumnezeu. Al șaselea an a pătimit bărbătește pentru curăție, mai mult decât Iosif. Apoi, prin liniștea cea de zece ani din peșteră, după rânduiala îngerească de la Sfântul Munte Athos, a strălucit mai mult decât alții, precum Moise cel dintâi, prin cele zece porunci date prin rânduirea îngerului din Sfântul Munte al Sinaiului. De aceea și acest Cuvios Moise, s-a învrednicit cu adevărat a fi văzător de Dumnezeu, pentru că s-a aflat vrednic fericirii celor curați cu inima. El s-a mutat la privirea lui Dumnezeu față către față în ziua de 26 iulie, fiind încă viu Cuviosul Antonie, în a cărui peșteră zac și până acum moaștele făcătoare de minuni ale acestui sfânt bărbat, care nu și-a întinat curăția.

Și biruiește Sfântul Moise și după moarte patimile cele necurate cu moaștele sale, precum a adeverit Sfântul Ioan Multpătimitorul. Căci acela, fiind luptat de patima desfrânării, s-a închis în peșteră; și, îngropându-se până la umeri în dreptul moaștelor Cuviosului Moise, după ce a pătimit mult, mai pe urmă a auzit glasul Domnului, zicându-i să se roage sfântului ce era aproape de el. Deci după ce Ioan Multpătimitorul s-a rugat Cuviosului Moise, îndată s-a izbăvit de războiul cel necurat și a biruit patima desfrânării.

Asemenea și pe alt frate pătimaș, același Sfânt Ioan l-a izbăvit de o supărare ca aceea, când i-a dat un os din moaștele Cuviosului Moise, ca să-l lipească de trupul său, precum se scrie în viața Cuviosului Ioan Multpătimitorul. Deci să ne fie și nouă a avea povățuitor spre a ne izbăvi din toate necurățiile pe Cuviosul acesta Moise, prin rugăciunile sale care îndreptează fără de rătăcire la calea mântuirii, și cu dânsul să ne închinăm feței lui Dumnezeu Celui închinat în Treime, Căruia I se cuvine slava, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.