Viața Sfântului Cuvios Mucenic Dometie Persul

Acest cuvios a trăit pe vremea marelui împărat Constantin și era de neam pers. El a fost povățuit la credința creștinească de un oarecare creștin, Uar, și lăsându-și păgânătatea părintească și rudeniile a mers la hotarele grecești, în cetatea care se numea Nisibe și, intrând intr-o mănăstire, a primit Sfântul Botez, s-a îmbrăcat în chipul monahicesc și a petrecut în toată nevoința vieții pustnicești. Dar prin zavistia și asupririle diavolului viclean, fiind urât de monahii ce erau acolo, a fugit și a mers în mănăstirea Sfinților Mucenici Serghie și Vah, în cetatea lui Teodosie, și a urmat vieții arhimandritului Nurvel, despre care se spune că 60 de ani n-a gustat fiertură și dormea foarte puțin, neculcându-se, nici șezând, ci stând rezemat în toiagul său.

De acel arhimandrit s-a hirotonit diacon Cuviosul Dometie, iar când s-a înștiințat că arhimandritul voiește să-l silească și la preoție, s-a dus de acolo și s-a suit într-un munte pustiu, unde viețuia întru Dumnezeu, suferind arșița, frigul și toate schimbările văzduhului.
Apoi, intrând într-o peșteră, petrecea acolo săvârșind multe minuni cu numele lui Hristos, pentru că dădea tămăduiri celor ce veneau la dânsul și îi aducea de la înșelăciunea idolească la credința în Hristos. Iar când a mers acolo Iulian, lepădatul de Dumnezeu, înștiințându-se de cele ce făcea sfântul, a poruncit să-l omoare cu pietre. Și ducându-se trimișii, au aflat pe sfântul părinte cu cei doi ucenici ai lui făcându-și cântarea cuviincioasă a ceasului al treilea, și, năvălind asupra lor, i-au omorât cu pietre.

Astfel și-a săvârșit Cuviosul Dometie alergarea vieții sale celei plăcute lui Dumnezeu, împreună cu cei doi ucenici ai lui.