lunedì 23 luglio 2018

Canonul Sf Grigorie Teologul

Canonul Sf Grigorie Teologul (390)

1
GrigorieTeologul


CANONUL CĂRŢILOR SFINTEI SCRIPTURI


Pentru ca să nu fíe mintea ta înşelată de cărţi străine, fiindcă sunt multe
scripturi mincinoase şi fals intitulate, primeşte, iubite, această dreaptă
numărare a mea. Cărţi istorice ale înţelepciunii celei vechi evreieşti sunt
douăsprezece. Cea mai dintâi Facerea, apoi Ieşirea, şi Leviticul, după aceea
Numerii, apoi A Doua Lege; apoi Isus şi Judecătorii; a opta Rut; a noua şi a
zecea Faptele împăraţilor şi Paralipomena; şi cea de pe urmă Ezdra. Iar
cele alcătuite în versul cinci, cea dintâi, a lui Iov, după aceea a lui David;
apoi trei ale lui Solomon, Ecclesiastul, Cântarea şi Pildele. Şi aşijderea cinci
ale Duhului profetic. într-o carte sunt douăsprezece: Oseea şi Amos, şi
Miheia a treia, după aceea loil, apoi Iona, Avdie, şi Naum, şi Avacum, şi
Sofonie, Agheu, apoi Zaharia, şi Maleahi. Acestea sunt deci una; iar a doua
a lui Isaia, după aceea a lui Ieremia cel chemat din pruncie, apoi a lui
Iezechiel, şi harul lui Daniel. Iată că am numărat douăzeci şi două de cărţi
ale Legii Vechi, care corespund literelor evreilor. Iar după acestea, numără
şi pe ale Tainei noi. Matei a scris Minunile lui Hristos pentru evrei; Marcu
pentru Italia, Luca pentru Ahaia, iar loan, marele propovăduitor, cel ce se
înalţă spre cer, pentru toţi. După aceea Faptele înţelepţilor Apostoli. Şi
patrusprezece epistole ale lui Pavel. Şi şapte soborniceşti: dintre care una a
lui Iacob, două ale lui Petru, şi trei iarăşi ale lui loan; şi a şaptea a lui Iuda;
astfel le ai pe toate. Iar de mai este careva afară de acestea, nu e dintre
cele autentice.
85 ap.; 60
Laod.; 24
Cartag.; 2
Atanasie

Nessun commento:

Posta un commento