CUVÂNT DESPRE TAINA SPOVEDANIEI, AL SFÂNTULUI NICODIM AGHIORITUL

CUVÂNT DESPRE TAINA SPOVEDANIEI,

AL SFÂNTULUI NICODIM AGHIORITUL

Cuvînt înainte

Dupa cum, la rînduiala firii, Dumnezeu n-a purtat de

grija numai sa fim sanatosi în viata aceasta, ci sa si

dobîndim sanatatea cu osebite doctorii si tamaduiri

cînd ne vom îmbolnavi trupeste - în acelasi chip, si la

rînduiala Darului, El n-a purtat de grija numai ca sa ne

nastem a doua oara duhovniceste, sanatosi, prin

Sfîntul Botez, ci si sa dobîndim sanatatea cea

duhovniceasca, cînd ne vom îmbolnavi sufleteste, cu o

baie curatitoare si doctorie minunata. Si aceasta nu

este altceva decît Taina Sfintei Marturisiri. [...]

Dar, o, nenorocire! Aceasta baie curatitoare si

minunata doctorie, adica marturisirea cea folositoare de

suflet, s-a facut astazi la Crestini o Taina prea putin

folositoare! Caci, socotind ca se curata în aceasta baie,

n-au ajuns nici macar sa se spele - dupa cum zice

Solomon: „Fiul rau pe sine se judeca a fi drept, si de

întinaciune nu s-a spalat.” (Pilde 30, 13) - de vreme ce

unii dintre dînsii sau nu se marturisesc niciodata, sau

se marturisesc foarte rar, iubind, ticalosii, mai bine sa

se tavaleasca în noroiul pacatelor lor ca dobitoacele

decît sa alerge la aceasta baie si sa se curete. Altii se

marturisesc, e adevarat, însa nu precum se cuvine,

pentru ca nu se spovedesc cu cea mai cuviincioasa

cercetare a constiintei si a pacatelor lor, nici cu

zdrobirea si umilinta cea trebuincioasa, nici cu o vointa

hotarîtoare ca de aici înainte sa nu mai pacatuiasca,

nici cu facerea canonului care se cuvine - ca acestea

toate alcatuiesc marturisirea cea placuta lui Dumnezeu.

Ci se marturisesc fara de nici o cercetare, fara de nici o

umilinta, fara de hotarîre si fara de împlinirea canonului,

mai pe scurt spus, se spovedesc numai pentru

obicei, poate pentru ca vine Pastele, sau Nasterea lui

Hristos, sau Botezul. Si asa, în acest chip rau

marturisindu-se, ticalosii, se batjocoresc cu adevarat si

foarte se pagubesc. De aceea, noi ne întristam pentru

o atît de mare paguba si înselare a fratilor nostri

Crestini, încît ne-am nevoit ca sa adunam de la multi

dascali aceasta scurta sfatuire catre cel ce se

pocaieste, si cu aceasta sa-i îndemnam pe pacatosii ce

se marturisesc sa se marturiseasca mai des; iar celor

de se marturisesc rau, sa le tîlcuim si sa-i facem sa

cunoasca a se marturisi cum se cuvine, pentru ca

marturisirea lor sa fie placuta lui Dumnezeu, si

folositoare si, ca urmare, sa fie adeverita si fara de

îndoiala iertarea pacatelor lor, care se da de la

Dumnezeu prin preotul duhovnic. [...]

Marturisirea trebuie sa se faca la cei mai iscusiti

duhovnici

Întîi, cerceteaza si afla care este cel mai iscusit

duhovnic între ceilalti. Pentru ca Marele Vasile spune

(în hotarîrea pe scurt 229): „Dupa cum oamenii nu-si

arata unul altuia suferintele si ranile trupului, ci le

dezvaluie doctorilor încercati care stiu sa le lecuiasca,

asa si pacatele se cade sa fie înfatisate nu oricui, ci

acelora care pot sa le tamaduiasca”.

Cum sa-si cerceteze cineva cugetul sau

În al doilea rînd, dupa cum stai si socotesti cu cîti

bani esti pagubit în negutatoria pe care o faci, tot asa

aduna-te si tu, frate, deoparte, si - înainte sa mergi la

un asemenea duhovnic, vreme de doua sau trei

saptamîni, mai cu seama la începutul celor patru

posturi ale anului - sezi în mare liniste, si plecîndu-ti

capul, cerceteaza în cugetul tau ceea ce Filon Iudeul

numeste judecata cugetului. Si sa nu te faci aparator, ci

judecator al pacatelor tale, cum spune Sfintitul

Augustin. Socoteste si tu, precum Iezechia, toata vremea

trecuta a vietii tale, cu mîhnire si amaraciune în

sufletul tau: „Sfîrsi-voi firul vietii mele aducîndu-mi

aminte de amaraciunea sufletului meu!” (Isaia 38, 15);

sau macar socoteste, dupa ce te-ai marturisit, cîte

pacate ai savîrsit;cu fapta, cu vorba si încuviintarea

gîndurilor. Numara lunile; apoi, de la luni, treci la

saptamîni, si de la saptamîni la zile. Adu-ti aminte de

oamenii cu care ai pacatuit si de locurile unde ai

pacatuit si gîndeste-te cu grija, ca sa afli fiecare pacat

al tau.

Deoarece oamenii astazi fie ca se lasa greu cînd e

vorba sa-si faca o asemenea cercetare amanuntita a

cugetului lor, fie ca uita si nu pot sa-si aminteasca

pacatele, iata, frate, ca ti-am asternut pe hîrtie, în

„Învatatura catre duhovnic”, pacatele de moarte, pacatele

ce se iarta si pacatele care se trec cu vederea. Tiam

înfatisat acolo si cele zece porunci si cine sînt cei

ce gresesc la fiecare din acestea, ca sa te despovaram

de aceasta greutate si sa te facem sa-ti amintesti cu

usurinta pacatele tale. Deci cauta acolo, si, cercetînd,

adu-ti aminte care pacate din cele ce se afla acolo le-ai

savîrsit, ca sa le marturisesti. […]

Cum trebuie sa se marturiseasca pacatosul

Dupa ce te vei fi gîndit în acest chip la pacatele tale,

frate al meu pacatos, si te vei fi pregatit cu aceasta

zdrobire a inimii si îngrijorare, mergi atunci la acel

iscusit duhovnic de care am vorbit. Daca stii carte,

însemneaza-ti, frate, pacatele si pe hîrtie, ca sa nu le

uiti.[…]

Ce este marturisirea?

Marturisirea este o înfatisare, de bunavoie, prin grai,

a faptelor rele, ca si a vorbelor si a gîndurilor. Ea este

smerita, învinuindu-se pe sine, este dreapta, fara rusinare,

hotarîta, si se face catre un duhovnic legiuit.

Marturisirea trebuie facuta de bunavoie

Asadar, si tu, frate: 1) Trebuie sa marturisesti, cu

însasi gura ta, toate faptele tale cele rele, toate vorbele

tale rele si toate gîndurile tale rele. Am zis sa-ti spui

pacatele cu însasi gura ta deoarece, chiar daca le-ai

avea scrise ca sa nu le uiti, totusi ai datoria sa le citesti

tu însuti duhovnicului tau.[…]

Marturisirea trebuie sa fie smerita

2) Trebuie sa te marturisesti cu smerenie, cu multa

umilinta si cu inima zdrobita - precum si-a marturisit

femeia desfrînata pacatele ei, precum Cananeanca si

precum se ruga vamesul - pentru ca Dumnezeu sa

primeasca marturisirea ta si sa-ti dea iertarea

pacatelor. Fiindca „inima înfrînta si smerita, Dumnezeu

nu o va urgisi” (Psalmul 50:18). Aceasta smerenie si

umilinta trebuie sa o arati înca si atunci cînd te mustra

duhovnicul pentru vreun pacat al tau, pastrînd tacerea

si fara sa te mînii, si nici taindu-i vorba, ci primind

dojana cu bucurie, ca si cînd ti-ar face-o Însusi

Dumnezeu.[…]

Marturisirea trebuie sa fie spre învinovatirea ta

3) Cînd te marturisesti nu trebuie sa învinovatesti pe

unul sau pe altul, spunînd ca ei au fost pricina de ai

pacatuit, dupa cum Adam a dat vina pe Eva, si Eva pe

sarpe. Nu! Tu sa nu faci asa! Ci sa te învinovatesti

numai si numai pe tine si vointa ta cea ticaloasa. „Daca

vrei sa învinovatesti pe cineva - îti spune

dumnezeiescul Gura de Aur (Omilia 51 la Matei) -

învinovateste-te pe tine!” Si alcatuitorul Pildelor spune:

„Drept este cel ce se învinovateste pe sine” (Pilde 18,

17). „Pe sine” zice, si nu“ pe altii”. Pentru ca nu cumva,

2

cautînd sa-si împutineze cu marturisirea pacatele sale,

sa si le sporeasca, adaugînd si învinovatirea.[…]

Marturisirea trebuie sa fie dreapta

4) Trebuie sa te marturisesti întru adevarul si

dreptatea inimii tale, aratîndu-ti toate pacatele, asa cum

le-ai savîrsit, cu toate împrejurarile: locul, persoana,

pricina, numarul pacatelor si felul lor. (vezi capitolul V al

„Învataturii catre Duhovnic”, despre împrejurari. Numai

ca numele persoanelor cu care ai pacatuit nu trebuie sa

le arati.) Marturiseste-ti pacatele fara sa adaugi sau sa

scazi ceva, fara sa spui jumatate din pacatele tale unui

duhovnic, si jumatatea cealalta altuia, cum fac unii

vicleni. Sa nu le spui cu cine stie ce cuvinte

mestesugite - cu care în acelasi timp sa-ti ascunzi

pacatele, cu scopul sa-ti micsorezi rusinea - ci sa le

marturisesti simplu si drept, cu inima fara viclesug, si

adevarat.[…]

Marturisirea trebuie facuta fara sa te rusinezi

5) Trebuie sa te marturisesti fara sa te rusinezi,

fiindca rusinea pe care o capeti cînd te marturisesti îti

aduce slava si har de la Dumnezeu, potrivit cu Sirah:

„Este rusine care aduce pacate si este rusine care

aduce marire si har” (Isus Sirah 4, 23). Rusinea

aceasta te face sa scapi de rusinea ce va sa fie în ziua

înfricosata a Judecatii, potrivit cu Scararul (Cuvîntul IV):

„Nu nesocoti marturisirea pacatului tau, pentru ca, prin

rusinea de aici, sa scapi de rusinea de dincolo!”

De ce te rusinezi, pacatosule? Cînd savîrsesti

pacatul nu te rusinezi, si acum, cînd cauti sa te scapi

de el, te rusinezi? O nebunule! Tu nu stii ca rusinea

aceasta este de la diavolul, care, atunci cînd faci pacatul,

îti da îndrazneala si nerusinare, iar cînd îl marturisesti

îti da frica si rusine? Asa da marturie Sfîntul

Ioan Gura de Aur: „Doua sînt acestea: pacatul si

pocainta: în pacat - rusine si batjocura; în pocainta -

lauda si îndrazneala. Dar satana rastoarna rînduiala si

da la pacat îndrazneala, si la pocainta rusine. Tu însa

sa nu i te încrezi!” (Cuvîntul pentru marturisire). […] În

vechime, cei ce pacatuiau, stateau la poarta bisericii sisi

marturiseau pacatele la toata multimea care intra în

biserica, dupa cum spune Sozomen: „La început, asa

au socotit preotii sa se arate multimii din biserica

pacatele de catre cel ce se marturiseste, ca într-un

teatru” (Cartea a VII-a, capitolul 16, si canoanele 56 si

75 ale marelui Vasile spun acelasi lucru.) […]

Pacatele trebuie sa fie aratate, fie aici, fie

dincolo.

6) Una din doua: sau aici, jos, trebuie sa-ti arati

pacatele tale, frate, catre duhovnicul; sau, dincolo,

înfricosatul Judecator le va da în vileag înaintea tuturor

Îngerilor si oamenilor, cu mare mustrare pentru tine.

„Mustra-te-voi si voi pune înaintea fetei tale pacatele

tale” (Psalmul 49, 22). Ce zic, „judecator”? Însesi

pacatele tale nemarturisite te vor mustra atunci si te vor

da în vileag, la acel Scaun de judecata a toata lumea.

„Lepadarea ta de credinta te va pedepsi si rautatea ta

te va mustra” (Ieremia 2, 19). Vezi si pe dumnezeiescul

Ioan Gura de Aur care zice: „Acolo le vom vedea

(greselile noastre), în fata ochilor, goale si descoperite,

si vom plînge acolo, si va fi în zadar!” Vezi si marturia

marelui Vasile, ca vom vedea atunci pacatele noastre,

pe fiecare cum s-a savîrsit (în al optulea capitol al “

Învataturii catre Duhovnic”).

Daca cumva vreun singur pacat va ramîne nemarturisit,

ramîn neiertate si celelalte. Daca vei

marturisi toate pacatele tale, dar vei ascunde, de

rusine, numai unul singur, afla ca nu numai pacatele pe

care le-ai marturisit ramîn neiertate, dar îti mai adaugi

tie, pe deasupra, si un alt mare pacat, al pîngaririi celor

sfinte, pentru aceasta tainuire[…]De aceea, si un

oarecare dascal te sfatuieste cu întelepciune ca, daca

vrei sa biruiesti pe diavolul care îti aduce rusinea,

spune, mai înainte de toate celelalte, acel pacat de

care te rusinezi mai mult.

Marturisirea se cuvine sa fie plina de hotarîre

7) Trebuie sa te marturisesti cu hotarîre, adica sa

arati înaintea duhovnicului o hotarîre temeinica si statornica

cum ca vrei mai bine sa mori de mii de ori, decît

sa mai pacatuiesti cu voia ta, avînd ajutorul harului

dumnezeiesc. Fiindca, daca nu iei o asemenea hotarîre

în inima ta, putin îti va folosi zdrobirea inimii, si

îngrijorarea si pocainta, cum spun îndeobste toti

dascalii Bisericii.[…] Citim la Pateric ca un parinte a

vazut sufletele coborînd în iad cum cade zapada pe

pamînt în mijlocul iernii. Si oare de ce aceasta? Nu

pentru ca nu se marturisesc Crestinii, ci fiindca nu se

marturisesc bine, cu hotarîrea de a nu mai pacatui;

fiindca nu-si sfîsie inima cu o durere adevarata, pentru

o îndreptare hotarîta, ci îsi sfîsie numai vesmintele,

dupa cuvîntul Proorocului, cu o mincinoasa si prefacuta

durere. “ Sfîsiati inimile, si nu hainele voastre!” (Ioil 2,

13). […] Întreaga ta pocainta înseamna sa te hotarasti

sa-ti schimbi viata. Sa nu spui: Daca am sa pot, am sa

ma îndrept! – sau: Am voit sa nu pacatuiesc! Ci asa sa

spui: Hotarasc sa ma îndrept! Vreau de astazi - cu

vointa puternica, neschimbata si hotarîta - sa nu mai

pacatuiesc, dupa cum nu vreau sa beau vreodata un

pahar cu otrava, dupa cum nu vreau vreodata sa ma

prabusesc într-o prapastie si dupa cum nu vreau

vreodata sa ma omor.” […] Se cuvine sa însemn aici ca

se face si o a doua marturisire a propriilor pacate,

pentru trei pricini: 1) daca cineva nu-si marturiseste

pacatele cu împrejurarile si cu pregatirea cuviincioasa,

cu întristarea si hotarîrea de a nu mai gresi si cu

împlinirea canonului; 2) daca nu s-a îndreptat si nu s-a

canonisit cum trebuie de duhovnic; si 3) (dupa Simeon

al Tesalonicului, întrebarea 24) daca - odata ce a cazut

din nou în aceleasi pacate sau într-altele, care sînt urmare

a celor dintîi - spune, odata cu pacatele din urma,

si pe cele dintîi, socotite ca niste radacini si pricini ale

celor din urma, sau pentru o mai mare zdrobire a inimii

si smerenie.

Scris este în cartea ce se cheama „Învatatura pentru

cel ce se pocaieste”, ca este un lucru foarte folositor

daca îsi face cineva si o marturisire cuprinzatoare si de

obste a tuturor pacatelor pe care le-a savîrsit în

întreaga sa viata, dupa cum fac cei ce vor sa se

preoteasca si cei ce sînt în primejdie de moarte, macar

o data pe an si mai ales, daca se întîmpla sa mergi la

un nou duhovnic. [...]

Ce este împlinirea canonului

Dupa marturisire, urmeaza a treia parte a pocaintei,

adica facerea canonului dat de duhovnic, care este o

împlinire prin fapte a canonisirii, dupa cum o hotaraste

Gavriil al Filadelfiei, în cartea lui despre Taine. Asadar

si tu, frate al meu pacatos, esti dator sa primesti cu

mare bucurie canonul pe care ti -l va da duhovnicul, fie

ca e vorba de post, de plecari ale genunchilor, de

milostenie, sau de altceva. Si, înainte de toate, sa

primesti din tot sufletul îndepartarea de la împartasire,

atîtia ani cît va hotarî el. Fiindca cu aceasta mica

pedeapsa îmblînzesti marea urgie pe care o are

Dumnezeu împotriva ta. Cu acest canon trecator, scapi

de canonul cel vesnic al iadului. […]

3

Cel ce se pocaieste se cuvine sa ceara de la sine

un canon mai greu

Daca, din întîmplare, duhovnicul tau vrea sa-ti dea

canon usor, atunci tu, din dragostea pentru Dumnezeu,

trebuie sa-l rogi sa-ti dea canon mai greu (cum fac

multi care se pocaiesc cu osîrdie), ca sa îmblînzesti

mai vîrtos, prin acest canon vremelnic, dumnezeiasca

dreptate si sa te încredintezi mai bine ca Dumnezeu tea

iertat de pedeapsa cea vesnica pe care ai fi capatat -o

pentru pacat.

Pacatosul trebuie sa -si capete canonul fie aici,

în chip vremelnic, fie dincolo, pe veci

Frate, sa alegi una din doua: ori sa primesti aici, în

chip vremelnic, canonul pacatelor tale; ori acolo, pentru

vecie. Daca-l primesti aici, atunci scapi de cel de acolo;

iar daca nu-l primesti aici, atunci negresit ai sa-l capeti

dincolo, dar va fi pe vecie. Dupa cum scrie si Gavriil al

Filadelfiei, în cartea sa despre Taine „Cel ce nu s-a

supus (canoanelor) aici trebuie sa fie trimis la scaunul

de judecata de dincolo, si va da socoteala de

nelegiuirile pe care le-a savîrsit, ca unul ce a încalcat

asezamintele Sfintei Biserici”.

Cel ce se pocaieste trebuie sa se îndeparteze de

la Sfînta Împartasanie

Mai presus de toate, îti spunem, frate, ca trebuie

fara gres sa stai departe de Sfînta Împartasire atîtia ani

cîti îti va hotarî duhovnicul, pentru ca aceasta

îndepartare este o canonisire a canonisirilor, trebuincioasa

si alcatuind adevarata ta pocainta. Fiindca, daca

vei cuteza sa te împartasesti în acesti ani, vei ajunge

un al doilea Iuda. Si, daca vei sili pe duhovnic sa te

ierte, tu nu vei mai fi un om care se pocaieste, ci un

asupritor si un tiran care sileste legile dumnezeiesti si

canoanele Sfintelor Sinoade ale Bisericii si ale

Parintilor. Pentru aceasta, dumnezeiasca Împartasire îti

va fi tie nu pentru iertare, ci pentru o mai mare osînda

si pedeapsa. Si, ca sa întelegi mai bine acest lucru,

întelege din pilda aceasta: dupa cum omul care are rani

pe trup merge si le arata doctorului, si primeste de la el

porunca cum sa ia cutare doctorie pentru rani, si sa nu

bea vin sau sa nu manînce cutare mîncare, pentru ca

altfel ranile nu i se vindeca - tot asa si tu, frate al meu,

porti rani nevazute în sufletul tau, adica anumite

pacate. Ai mers si le-ai aratat duhovnicului, adica te-ai

marturisit, iar duhovnicul a hotarît sa folosesti o

anumita doctorie pentru pacatele tale, canonul adica:

hrana uscata, plecarea genunchilor, milostenie,

rugaciuni si celelalte. Pe lînga acestea, ti-a prescris sa

nu bei si sa nu manînci cutare mîncare, adica sa nu te

împartasesti cu dumnezeiestile Taine. Asadar, daca

nu-i vei da ascultare duhovnicului (mai adevarat,

Canoanelor Sfintilor Parinti 1, n. n.), ranile si pacatele

tale nu se vor vindeca, ba vor ajunge mai cumplite si

mai întinse. Dar ce zic eu ca nu se vindeca? Ti se trage

înca si moartea, sufleteasca si trupeasca, cum spune

dumnezeiescul Pavel: „De aceea, multi dintre voi sînt

neputinciosi si bolnavi, si multi au murit” (I Corinteni 11,

30). Adica, deoarece se împartasesc fiind nevrednici,

unii mor sufleteste si ajung neputinciosi si bolnavi, si

multi dintre ei înceteaza din viata.

Daca cineva, fiind nedumerit, ar spune ca pacatul

celui ce se pocaieste se iarta prin rugaciunea de iertare

a duhovnicului - si deci de ce acestuia nu i se îngaduie

sa se împartaseasca cu Sfintele Taine, odata ce a fost

iertat si îndreptat? - acestuia îi raspundem în trei

chipuri: 1) adevarat este ca se iarta pacatosului

pacatul, însa nu de-a dreptul, ci socotind ca el va

împlini canonul si va sta departe de Sfînta Împartasanie

(fiindca de aceea duhovnicul, înainte de iertare, îi

hotaraste canonul si lipsirea de Sfintele Taine); 2)

adevarat este ca se iarta pacatosului pacatul, nu însa si

pedeapsa si certarea pentru pacat, cu alte cuvinte

canonul, în care se cuprinde si îndepartarea de la

Sfînta Împartasanie. Fiindca si pacatul lui David s-a

iertat cu adevarat de Dumnezeu - cînd Natan i-a spus:

„Domnul a ridicat pacatul tau” - dar nu s-a iertat si

pedeapsa pentru pacatul lui, fiindca, dupa aceasta

iertare, el a fost izgonit din împaratia sa de catre fiul

sau, Avesalom, si sabia nu s-a îndepartat de casa lui si

alte nenumarate rautati a patimit, dupa cum însusi

Natan i le proorocise; 3) adevarat este ca se iarta

pacatosului pacatul, dar este nevoie ca pacatosul sa fie

pus la încercare si, cu timpul, sa fie întarit în harul lui

Dumnezeu.

În sfîrsit, îti spunem, frate, ca acel canon pe care ti-l

va da duhovnicul (dupa Canoanele Sfintilor Parinti n.

n.), trebuie sa-l împlinesti cît mai repede cu putinta,

adica cîta vreme te afli în harul lui Dumnezeu, si sa nu

amîni, fiindca nu stii ce ti se va întîmpla mîine: „Ca nu

stii la ce poate da nastere ziua de mîine” (Pildele lui

Solomon 27, 1). [...]

Cum sa se pazeasca pacatosul dupa marturisire

Iar dupa ce te-ai marturisit si ti-ai primit canonul de

la duhovnicul tau, pentru ca sa te pazesti sa nu cazi din

nou în acelasi pacat sau în altele, foloseste-te de

aceste cinci povatuiri, ca de niste leacuri care sa te

pazeasca:

Întîia pazire: aducerea aminte de pacatele facute.

[…] Daca tu vei scrie si îti vei aminti de pacatele tale,

dumnezeiescul Gura de Aur te încredinteaza ca

Dumnezeu le va sterge si ti le va ierta. Iar daca tu le vei

sterge de unde le-ai scris si le vei uita, atunci le va

scrie Dumnezeu si-Si va aminti de ele. Si iarasi spune

acelasi: „Caci nu este nici un alt leac pentru iertarea

pacatelor precum neîncetata aducere aminte si

necurmata lor osîndire”. (Cuvîntul II cum ca spre folos

este ca proorociile nu sînt limpezi).

Sfîntul Marcu Pustnicul te sfatuieste însa ca, atunci

cînd îti marturisesti lui Dumnezeu pacatele tale, sa nu-ti

amintesti de ele dupa felul lor, deci sa nu-ti amintesti

împrejurarile si fetele oamenilor cu care ai pacatuit.

Deoarece, fiind tu înca împatimit si iubitor de placeri, sar

putea sa poftesti iarasi la ele si sa te tulburi; sau,

aducîndu-ti aminte cu durere de ele dupa chipul lor, sa

cazi în deznadejde. Mai cu seama sa te feresti cînd

este vorba de pacatele trupesti si murdare pe care le-ai

savîrsit: deci sa nu-ti aduci în minte împrejurarile si

oamenii cu care ai pacatuit, fiindca îti întinezi mintea.

Sa-ti amintesti doar ca esti pacatos si ca ai savîrsit

multe pacate cu care ai mîniat pe Dumnezeu.

A doua pazire: sa fugi de pricinile pacatului. A

doua pazire foloseste-o ca sa fugi de pricinile pacatului,

fiindca aceleasi pricini aduc întotdeauna si aceleasi

urmari. Fugi dar, frate, de privelistile cele rele, de

vorbirea si întovarasirea cu cei fara de rînduiala si, mai

cu seama, sa fugi de vorbirea si prietenia cu oamenii

aceia cu care ai pacatuit trupeste. […]

A treia pazire: marturisirea deasa aduce cinci

lucruri bune. De a treia pazire foloseste-te, spovedindu-

te des, asa încît, daca este cu putinta, sa alergi

îndata la duhovnic ori de cîte ori vei savîrsi un pacat cît

de mic, care se iarta, nu doar cînd vei savîrsi un pacat

mare si de moarte. Fiindca, dupa cum ranile care sînt

aratate doctorului nu se maresc, tot asa si pacatele

4

mici, cînd sînt marturisite, nu sporesc, dupa cuvîntul

Scararului: „Vînataile care sînt date la iveala nu se vor

înrautati, ci se vor tamadui” (Cuvîntul lV pentru

ascultare).[…]

Întîiul folos al marturisirii dese: dupa cum copacii

care se rasadesc des nu pot sa prinda radacini adînci

în pamînt, tot asa si deasa marturisire nu lasa

obiceiurile si deprinderile rele ale pacatului sa capete

radacini adînci în inima celui ce se spovedeste des. […]

Al doilea folos al marturisirii dese: cine se

spovedeste des are mare usurinta în a-si cerceta cu

amanuntime cugetul si a-si afla numarul pacatelor sale,

deoarece, usurîndu-se neîncetat de multimea pacatelor

prin deasa marturisire, acestea ramîn tot mai putine.

Pentru aceasta poate si el sa le gaseasca mai lesne si

sa si le aminteasca. Iar cel care nu se marturiseste

des, datorita numarului mare de pacate care se

îngramadesc asupra lui, nu poate nici sa le afle cu

amanuntime, si nici sa si le aminteasca; ci, de multe

ori, uita multele si grelele pacate ale sale care, daca

ramîn nemarturisite, ramîn prin urmare si neiertate. […]

Al treilea folos al marturisirii dese: cel ce se

marturiseste des, chiar de va savîrsi vreodata un pacat

de moarte, îndata însa, dupa ce s-a marturisit, intra în

harul lui Dumnezeu, si cîte fapte bune va face, îl vor

învrednici de viata cea vesnica. Iar cel ce nu se

marturiseste des, daca - sa zicem - savîrseste si el

acelasi pacat de moarte, si nu alearga neîntîrziat sa se

spovedeasca, cîta vreme ramîne nespovedit, nu numai

ca este lipsit de harul lui Dumnezeu, dar si lucrurile

bune pe care le face de la sine - posturi, privegheri,

metanii mari si altele asemenea - nu-i sînt vrednice

pentru a-i cîstiga plata si viata vesnica, pentru ca sînt

lipsite de harul lui Dumnezeu, care este începutul si

temelia tuturor faptelor care duc la mîntuire. (Vezi si

capitolul X al „Învataturii catre duhovnic”.)

Al patrulea folos al marturisirii dese: cel ce se

marturiseste des este mai încredintat ca moartea îl va

afla în harul lui Dumnezeu si ca astfel va fi mîntuit. […]

Al cincilea folos al marturisirii dese: al cincilea

folos pe care îl pricinuieste deasa marturisire este ca îi

împiedica si-i înfrîneaza pe oameni de la pacat. Fiindca

cel ce se marturiseste des, cînd îsi aminteste ca peste

putine zile are sa se spovedeasca, chiar daca îsi are

gîndul la pacat, se opreste numaidecît, socotind

rusinea pe care o va simti cînd se va marturisi si dojana

pe care o va auzi de la duhovnic. […]

A patra pazire: aducerea aminte a lucrurilor

celor de apoi. Foloseste cea de a patra pazire, frate,

ca sa-ti amintesti de cele de la sfîrsitul vietii tale, adica

sa cugeti necontenit la moartea ta, la înfricosata

Judecata a lui Dumnezeu, la pedeapsa cea vesnica si

la vesnica desfatare a Raiului. Fiindca aducerea aminte

si teama de acestea patru se face întru tine ca un frîu

puternic, care nu te lasa sa pacatuiesti. Dupa cum

graieste Duhul Sfînt, prin Isus Sirah: „În tot ce faci, aduti

aminte de sfîrsitul tau, si nu vei pacatui niciodata”

(Sirah 7, 38).[…] De voiesti sa nu pacatuiesti, frate al

meu, pune înaintea ta toate felurile înfricosate de

pedeapsa pe care le-a aflat dreptatea lui Dumnezeu ca

sa pedepseasca pacatul, adica necurmata lipsire de

Dumnezeu, întunericul cel mai din afara, focul cel

nestins, viermele cel neadormit, strafundul cel prea

rece, plînsul cel nemîngîiat, scrîsnirea dintilor si

celelalte cazne nenumarate si felurite. Si, mai presus

de toate, ca te vei gasi pururea întovarasit cu însisi acei

diavoli, dusmanii tai, pe care îi urasti atît de mult,

pentru ca ti-au pricinuit atîtea suferinte. Lucru care este

mai cumplit decît celelalte feluri de pedeapsa - potrivit

cu Sfîntul Maxim. Caci - în cuvîntul de sfatuire catre

Gheorghe, Eparhul Africii - acesta spune urmatoarele:

„Si, ceea ce este mai jalnic între toate si mai greu de

spus cu adevarat - lucru pe care nu pot macar sa-l

graiesc, cu atît mai mult sa-l îndur (izbaves te-ne,

Hristoase, si scapa-ne de aceasta durere!): despartirea

de Dumnezeu si de Sfintele Sale Puteri, si vietuirea

laolalta cu diavolul si dracii sai vicleni, care va tine o

vesnicie! Si cea mai grea si mai cumplita dintre

pedepse este sa stea de-a pururi împreuna cei ce

urasc cu cei ce sînt urîti.” Apoi, tine minte ca toate

aceste suferinte vor fi pedeapsa pacatosilor nu pentru o

suta de mii de ani, nu pentru o mie de milioane de ani,

ci în vecii vecilor, fara nadejdea ca li se va mai pune

capat vreodata.

Asadar, asa sa-ti vorbesti în tine însuti: Daca eu nu

pot sa rabd durerea pricinuita de un os al meu cînd

iese din locul lui, cum voi rabda, nefericitul de mine,

îndepartarea vesnica de Dumnezeu, Care este tot ce e

mai launtric în fiinta mea? Daca eu nu pot îndura sa fiu

aruncat doar pentru un ceas într-un cuptor, chiar daca

mai înainte m-as fi bucurat de toate placerile lumii, cum

voi suferi sa ma aflu pe vecie în cuptorul acela al

focului nestins? Blestemat sa fii, pacatule, care ma

stînjenesti! Nu, nu te voi savîrsi! Si cum, pentru o

singura si marunta placere, sa dobîndesc o vesnicie de

suferinte si sa plîng nemîngîiat, ca un smintit, precum

acel Ionatan: „Doar am gustat putina miere cu vîrful

toiagului pe care îl aveam în mîna, si, iata, trebuie sa

mor!” (I Împarati 14, 43).

A cincea pazire: cunoasterea pacatului.

Foloseste, frate, si a cincea pazire, cunoscînd bine ce

lucru rau este pacatul, si mai ales cel de moarte. Toti

oamenii savîrsesc pacatul fiindca nu stiu cît de mare

rau este. De aceea, în multe parti ale dumnezeiestii

Scripturi, pacatosii se numesc „nesocotiti” si

„nestiutori”. […] O mare rautate pe care o face pacatul,

iubitule, este ca te lipseste de toate platile tuturor

faptelor bune pe care le-ai savîrsit. De pilda: de ai fi

dus o viata aspra vreme de saizeci de ani împliniti,

ramînînd despuiat si ars vara de arsita soarelui, iar

iarna înghetat de frig, precum Onufrie si Petru de la

Sfîntul Munte; daca ai fi purtat pe grumazul tau un lant

de fier, vreme de douazeci de ani, ca Sfîntul Eusebiu;

daca ai fi locuit într-un mormînt paisprezece ani,

precum Cuviosul Iacov; daca ai fi stat patruzeci de ani

deasupra unui stîlp, ca Sfîntul Simeon Stîlpnicul; de ai

fi adus la credinta mai multe neamuri decît Apostolii, de

ai fi primit mai multe descoperiri decît Proorocii; de ai fi

varsat mai mult sînge decît toti mucenicii, dar, dupa

acestea, ai fi savîrsit un singur pacat de moarte, din

pricina acestuia pierzi îndata acele fapte bune ale tale

de mai înainte si rasplata lor si, murind în pacat, nu te

vei folosi cu nimic de pe urma atîtor nevointe. Asa

hotaraste Însusi Dumnezeu pentru dreptul care pacatuieste,

ca nu se vor aminti faptele lui cele drepte: „atunci

nu se va mai pomeni toata dreptatea lui” (Iezechiel 33,

13). [...] (Sfîntul Nicodim Aghioritul, Dulce sfatuire, Editura Credinta

Stramoseasca, 2000).

1 (Aceasta nota se doreste a fi un ajutor celui care se

spovedeste în a-si cunoaste mai bine gravitatea pacatelor,

stiind ca Prea Cuviosul Parinte Arhimandrit Cleopa

Ilie tinea foarte mult la respectarea Sfintelor Canoane si a

învataturilor Sfintilor Parinti. La redactarea ei s-au folosit:

5

Îndreptarea Legii, Târgoviste, 1652, Pidalionul, tiparit la

Manastirea Neamt în 1844, Molitfelnic, editia 1937,

Pravila cea Mica, de arhimandrit Nicodim Sachelarie,

Seminarul Monahal Cernica - Ilfov, 1939.)

Cine pune apa în vin si-l vinde, sa nu se împartaseasca

5 ani si 66 metanii pe zi.

Ascultatorul la ferestre un an sa nu se împartaseasca

si sa faca câte 15 metanii pe zi.

Femeia care a pierdut copilul fara de voie se canoniseste

un an. Femeia care desfrâneaza si îsi omoara

fatul în pântece, 10 ani. Femeia care va bea ierburi ca sa

nu nasca copii, 7 ani si câte 200 de metanii pe zi.

Mireanul care va blestema si va huli, acela se

canoniseste un an sa nu se împartaseasca, sa faca

post, metanii si milostenii.

Cei care s-au casatorit cu nunta nelegiuita sa cada

sub canon 7 ani, fireste dupa ce s-au despartit de acea

însotire. Cine îsi va însura copiii în alta credinta, sa aiba

canon 5 ani. Cei care se casatoresc fara voia parintilor

lor, traiesc în curvie, iar împacându-se cu parintii lor, se

vor canonisi 3 ani. Nunta întâi este lege, a doua este iertare,

a treia este calcare de lege. Casatoria a doua nu

se binecuvinteaza cu cununie (pe cap), ci se canoniseste

2 ani a nu se împartasi, iar a treia casatorie 5

ani. La aces te nunti, preotul sa nu manânce.

Cel ce cleveteste, un an sa nu se împartaseasca.

Curvarul va fi neîmpartasit 7 ani. Cel ce a prea-curvit

15 ani. Cel ce va umbla cu femeia sa peste fire, 15

ani. La fel si pe femeie, de va fi fost cu voia ei; iar de va

fi fost cu sila, mai putin. Femeia care a fost siluita

[violata] de barbat, si viata ei dinainte era cinstita, sa nu

se afuriseasca; iar daca viata ei era necinstita, sa se

afuriseasca. Cel care a siluit fata minora, 12 ani.

Curvia cu dobitoace. Cei ce au pacatuit înainte de a

împlini 20 de ani, sa nu se împartaseasca 20 de ani.

Cei care dupa 20 de ani, având si femei, 30 de ani. Iar

daca unii, fiind casatoriti au pacatuit, având peste 50 de

ani, numai la iesirea din viata. Celui ce a pacatuit cu

dobitoace i se va aplica 15 ani, daca se va marturisi

singur.

Cine va gresi cu nasa-sa, 9 ani sa se pocaiasca si

sa faca 150 de metanii pe zi. Cine cu fina-sa ce a

botezat -o, 12 ani si metanii 300 pe zi. Cine a curvit cu

mama logodnicii lui, 14 ani si nunta sa nu se faca. Cine a

curvit cu soacra, 15 ani si în toate zilele câte 160 de

metanii. Cine va curvi cu cumnata, 11 ani. Femeia cu

doi frati, 11 ani. Cine pacatuieste cu mama vitrega, 12

ani. De se va întoarce fiul spre mama sau tatal spre

fiica, 20 de ani sa se pocaiasca si în toate zilele sa

faca câte 366 de metanii. Cine a pacatuit cu sora sa, 12

ani. Cu vara sa primara, 10 ani; cu vara a doua, 9 ani.

Cine va curvi cu calugarita, 9 ani si 150 de metanii pe zi.

Cel ce a facut pacatul malahiei se canoniseste 40

de zile, mâncând mâncare uscata si facând câte 100

de metanii pe zi, iar de nu vor putea sa manânce sec,

atunci sa nu se împartaseasca un an si sa faca în fiecare

zi 50 sau 100 de metanii. Iar de vor face malahie între

dânsii, atunci sa manânce sec 80 de zile sau sa nu se

împartaseasca 2 ani si câte 50 metanii. Onania este

pacatul care-l fac doi soti, care întrebuinteaza mijloace

de a nu face copii (Fac. 38, 9-10). Acest pacat se canoniseste

ca malahia si avortul, pâna la vindecare, caci

fara îndreptare nu exista iertare. Pe cei ce fac acest pacat

Dumnezeu îi pedepseste asa: li se întuneca mintea si

se îmbolnavesc sufleteste, devin nervosi, le tremura

mâinile si trupul, au visuri îngrozitoare, li se nasc copii

slabi si bolnavi, îmbatrânesc mai repede si mor rau.

Cei care au casa de toleranta sa se afuriseasca, iar

daca nu se pocaiesc, nici darurile lor sa nu se

primeasca, nici în cimitir sa nu se îngroape când vor

muri. Ei se canonisesc ca si preacurvarii, 15 ani.

Cei care iau dobânda nu se cuvine a fi împartasiti,

daca staruiesc în nelegiuirea lor.

Fumatul se canoniseste la fel ca luxul si jocul de

noroc, 1-3 ani.

Gomoria (relatii sexuale orale n.n.) se pedepseste la

fel ca sodomia (relatii sexuale anale n.n.) si uciderea de

suflete, pâna la 20 de ani.

Cine are vrajba asupra cuiva, sa nu fie primit la

Biserica, nici prescurile lui, pâna ce nu va face pace, ca

rugaciunea lui se preface în blestem.

Jocul de noroc, sub orice forma, si cu orice scop,

se canoniseste la fel ca furtul si uciderea. Jocul la nunti

sau petreceri de orice fel, 1-3 ani. Nici un mirean sau

cleric sa nu joace zaruri, table, carti, ghioc, dame sau

alte jocuri de acest fel, iar de va face acestea, clericul

sa se cateriseasca, iar mireanul sa se afuriseasca. Se

opreste cu desavârsire a se face mimi si teatre ale

acestora, precum si privirile jocurilor de pe scena,

stadioane. Cei care nu se supun acestui canon, sa se

afuriseasca.

Calcatorii de juramânt (la tribunal) vor fi necuminecati

10 ani. Cel ce jura strâmb ca sa ia bunurile altuia, 3 ani

sa faca post, metanii si milostenii si sa întoarca

neaparat bunurile luate.

Cine manânca sânge de animal, 2 ani sa nu se

împartaseasca.

Cel care tine mânie, un an sa nu se împartaseasca si

150 metanii pe zi. Minciuna usoara, fara gând de a face

rau, se canoniseste ca si defaimarea, un an.

Jefuitorul de morminte 10 ani va fi neîmpartasit. Cei

care ard trupurile mortilor, 20 de ani.

Cine nu va posti cele patru posturi, miercurile si

vinerile de peste an, fara a fi împiedicat de slabiciune

trupeasca, sa se afuriseasca. Cel care va mânca

carne, oua sau brânza în Postul cel Mare sau

miercurile si vinerile de peste an, 2 ani sa nu se

împartaseasca. Cine manânca carne în lunea brânzei

sau cine manânca brânza în lunea dintâi a Postului

Mare, 4 ani sa se pocaiasca si 300 de metanii pe zi.

Cine se va spurca din nestiinta în Postul Mare, un an si

36 de metanii pe zi.

Cine rapeste si ia al strainului cu nedreptate 5 ani si

câte 100 metanii pe zi (cu conditia sa întoarca ce a

rapit).

Cel ce s-a întinat în somn cu patima scurgerii, se

înlatura o zi de la împartasire, sa se spele, sa-si schimbe

acoperamântul trupului, sa zica Psalmul 50 si sa

faca 49 de metanii; iar cel ce s-a întinat, fiind treaz cu

trupul, se înlatura de la împartasire 7 zile, zicând în

fiecare zi Psalmul 50 si câte 49 de metanii. Femeile care

se afla în scurgerea de sânge obisnuita lor, nu pot intra

în biserica pâna la 7 zile, nici a se împreuna cu barbatii

lor, nici a saruta Sfintele Icoane, nici a lua anafora ori

aghiasma, dar pot a se ruga si a citi sfintele carti. De

se va afla în Biserica si va simti ca-i vine aceasta

scurgere, sa iasa afara, iar de se va rusina si nu va

iesi, atunci sa primeasca canon; de a luat si anafora, sa

primeasca canon mai greu. Femeile care zamislesc

copii în aceste 7 zile vor naste copii bolnavi sau copii

care se vor îmbolnavi dupa nastere cu boli care nu au

leac.

Cel ce a ucis de voie si dupa aceasta s-a pocait, va fi

neîmpartasit 20 de ani; cel ce a ucis fara de voie, 10 ani;

cel ce ucide în razboi, 3 ani.

Omul mirean de se va îmbata si va vomita, sa nu

se împartaseasca un an si 12 metanii pe zi.

Cel ce se supune vrajitoriei (descânta) se va

canonisi cu timpul ucigasului (20 de ani). Cine ia mana

6

grâului, a dobitoacelor, sau altceva dintre acestea sa

aiba pocainta 4 ani si câte 100 de metanii pe zi. Cei ce

se adreseaza prezicatorilor, ca sa afle ceea ce ar voi, se

canonisesc 6 ani. Daca vor starui în acestea, sa se lepede

de tot de la Biserica. Preotul care deschide sfintele carti,

sa se cateriseasca, iar mireanul sa se afuriseasca. Cei

care prac tica yoga, bioenergie, radiestezie sau altceva

asemanator acestora (care accepta reîncarnarea sau

destinul), sa se supuna canoanelor pentru vrajitori, pâna

la îndreptare.

Sinuciderea este un pacat împotriva Duhului Sfânt,

care nu poate fi iertat nici în lumea aceasta, nici în

cealalta. Unuia ca acestuia nu i se pot face nici un fel de

slujbe. Fac exceptie cei care sunt bolnavi mintal

(schizofrenicii) si cei demonizati.

Nici un cleric nu poate dezlega pe cel legat de altul,

decât numai daca cel ce a legat a murit, sau a fost

legat pe nedrept si în urma judecatii facute, sinodul sau

episcopul a hotarât sa fie dezlegat. Oricare barbat sau

femeie de îsi va lasa duhovnicul sau, fara oarecare vina,

si se va spovedi la altul, sa se desparta de Biserica

împreuna cu cel ce l-a primit pe dânsul.

Pentru cei ce se pocaiesc în curatenie si cu sârguinta

îsi chinuiesc trupul se scurteaza timpul de pocainta,

dupa masura înfrânarii. Adica, daca cineva ar primi sa

nu bea vin în zile rânduite, se scade un an din canonul

prevazut de Parinti pentru greseala lui. Daca promite sa

nu manânce carne un timp, se scade înca un an. Iar

daca vrea sa nu manânce brânza, oua, peste sau untdelemn,

pentru fiecare din aceste abti neri se scade câte

un an. Tot asa si pentru o alta nevointa (metanii, post,

milostenie) [Vezi Sfântul Ioan Ajunatorul]. (Arhim. Cleopa

Ilie, Îndreptar pentru spovedanie, Mânastirea Sihastria, 2004.)

Din canoanele Sfântul Ioan Ajunatorul (Postnicul):

Canonul VIII: Cel ce comite malahie se canoniseste

cu patruzeci de zile, hranindu-se cu mâncare uscata si

facând o suta de metanii.

Canonul XII: Îl sfatuim pe tot cel ce a desfrânat,

calugar sau mirean, sa nu se împartaseasca vreme de doi

ani, daca este însa gata ca - dupa ceasul al noualea (ora

1500 n.n.) - sa manânce mâncare uscata si sa faca doua

sute cincizeci de metanii. Iar daca se va arata nepasator,

sa împlineasca vremea hotarâta de Parinti.

Canonul XIII: Pe preadesfrânat, dupa trei ani, îl

socotim potrivit sa se împartaseasca, daca nu se

împotriveste sa ia hrana uscata dupa ceasul al noualea

(ora 1500 n.n.) si de va bate doua sute cincizeci de metanii

în fiecare zi. Iar daca se leneveste, sa astepte pâna la

sfârsitul vremii pe care au hotarât -o Parintii.

Canonul XVIII: Cel ce a necinstit pe un barbat, s-a

socotit de cuviinta sa fie oprit trei ani de la Sfânta

Împartasanie, sa se tânguie si sa posteasca si sa ia hrana

uscata catre seara si sa faca doua sute de metanii. Iar

daca pretuieste mai mult nepasarea, sa împlineasca cei

cincisprezece ani (de canonisire).

Canonul XX: Pe ucigas cel cu voia sa (si cei/cele ce

fac avorturi n. n.) îl îndepartam pentru cinci ani de la

Sfânta Împartasanie, iar pe cel fara de voie, la trei ani,

daca - dupa ce tine post pâna seara, folosind hrana cu

desavârsire uscata - se învoieste sa faca si trei sute de

metanii zilnic. Daca însa se leneveste, sa împlineasca ceau

hotarât Parintii.

Canonul XXVII: Pe furul care se pocaieste de

bunavoie îl oprim patruzeci de zile de la Sfânta

Împartasanie. Pe cel dovedit (de altii) de hotie, - pâna la

sase luni, cu hrana uscata, dupa ceasul al noualea (ora

1500 n.n.), si facând, în fiecare zi, câte o suta de metanii.

Canonul XXXI: Cei care, de nevoie sau fara de

nevoie, au jurat strâmb am socotit ca trebuie sa-i amânam

cu Împartasania timp de un an, si sa manânce hrana

uscata dupa ceasul al noualea (ora 1500 n.n.) si sa bata

zilnic doua sute cincizeci de metanii.

Canonul XXXII: Celor ce marturisesc ca au facut

vrajitorii si farmece, le scurtam, cu pogoramânt, la trei ani

vremea de pocainta de vor fi gata ca, în fiecare zi, sa

socoteasca de foarte mare pret postul, si, dupa ceasul al

noualea (ora 1500 n.n.), sa foloseasca hrana saracacioasa

si uscata, încât abia sa-si duca zilele. Dar sa faca si doua

sute cincizeci de închinaciuni, lovindu-si cu evlavie fruntea

de pamânt. La acestea le îndatoram si pe femeile care fac

baiere si se îndeletnicesc cu ghicitul. (Sfântul Nicodim

Aghioritul, Carte foarte folositoare de suflet, Editura Episcopiei

Râmnicu-Vâlcea).

NOTA: Cum se iconomiseste cel ce se pocaieste,

când are multe pacate

Si daca cel ce se pocaieste are multe pacate, îi dai

canon pentru cel mai mare dintr-însele, adica acela care

are drept epitimie cei mai multi ani. Iar câta vreme

savârseste pacatul, desi nu se cumineca, totusi timpul

acesta nu se socoteste la anii de împlinire a canonului. Iar

daca se va îndeparta de la pacatul pe care l-a marturisit,

oarece vreme, si apoi cade iarasi într-însul, iarasi ia de la

început anii de canon. Iar de cade într-alt pacat, trebuie sa

chibzuiesti care cere mai multi ani: canonul pe care nu-l

împlinise sau pacatul din urma, si pe acei ani sa rânduiesti

sa-i tina.

Iar daca, înainte sa ti se fi marturisit, cel ce se spovedeste

s-a departat de la pacat si, deopotriva, si de la Dumnezeiasca

Împartasanie, fie din îndemnul sau fie dupa al

altui duhovnic, sa stii ca se numara la canon si anii aceia

care încep odata cu îndepartarea de la pacat. Sa se

numere la canon vremea aceia în care s-a îndepartat de

la pacat, si de la Împartasanie cel ce se pocaieste, dupa

hotarârea sa, adica fara sa fi marturisit pacatul de moarte

pe care l-a savârsit. Aceasta sa faci prin pogoromînt si

milostivire si nu dupa asprime si dupa dreptate. Fiindca,

dupa ce crestinul îsi va marturisi pacatul de moarte, de

atunci încolo se socoteste canon si îndepartarea de la

pacat si de la Împartasanie, precum si toate faptele bune

pe care le face si-i aduc viata vesnica si-l slobozesc de

osânda vesnica. Iar câta vreme are nemarturisite pacatul

cel de moarte si îndepartarea de la pacat si de la

Împartasanie, precum si toate faptele bune pe care le-a

savârsit, (acestea) nu-i aduc nici viata vesnica, nici nu-l

izbavesc de la osânda cea vesnica. Si acesta este lucru

învederat, fiindca daca el moare astfel, cu acest pacat de

moarte al sau nemarturisit, se osândeste. (Sfântul Nicodim

Aghioritul, Carte foarte folositoare de suflet, Editura Episcopiei

Râmnicu-Vâlcea).

Cum trebuie sa chibzuiasca duhovnicul fata de cei

ce au gânduri de hula si îndoieli

Daca se întâmpla sa spovedesti pe unii care au

gânduri de hula sau pe unii care au mereu îndoieli si

temeri în cugetul lor, pentru sanatatea si viata lor, sau

pentru mântuirea sufletului, celor dintâi spune-le sa-si

defaime hulele acestea si sa nu le priveasca nicidecum

drept un pacat, fiindca nu sunt rodul lor, ci al diavolului,

care uraste binele sau, de asemeni, sa se împotriveasca

acestor gânduri de hula cu aceste cuvinte: „Mergi înapoia

mea, satana, pentru ca eu ma voi închina Domnului

Dumnezeului meu si Lui singur îi voi sluji si asupra capului

tau va întoarce raul si hula ta, în veacul de acum si în cel

ce va sa vina", dupa cum, cu întelepciune, sfatuieste

Sfântul Ioan Scararul, în Cuvântul sau al douazeci si

treilea, împotriva hulei. […]

Cum se cuvine sa-i iconomiseasca pe cei ce au

facut fagaduinte

Daca vor veni la tine sa se marturiseasca cei ce au

fagaduit lui Dumnezeu sa se faca monahi, sau sa mearga

sa se închine la Datatorul de viata Mormânt sau la alte

7

sfintite manastiri si moaste, sau sa faca milostenii, sau sa

ridice asezaminte pentru ucenici sau manastiri, sau sa tina

cutare post, sau vreo alta facere de bine si virtute, pe

acestia trebuie sa-i sfatuiesti, duhovnice, nu numai sa

împlineasca asemenea fagaduinte ale lor, ci si sa le împlineasca,

cu un ceas mai devreme, fara sa amâne sorocul,

pentru ca pacatuiesc. Ca acest lucru este adevarat, o

spune Însusi Dumnezeu, prin gura proorocului Moise: „De

vei da fagaduinta Domnului Dumnezeului tau sa nu întârzii

a o împlini, caci Domnul Dumnezeul tau o va cere de la

tine si pacat vei avea asupra ta" (Deut. 23, 21), prin gura

înteleptului Sirah: „Nu te împiedica a împlini fagaduinta în

vreme buna, si nu astepta pâna la moarte ca sa faci ce ai

fagaduit" (Întelepciunea lui Isus Sirah 18, 22). Pentru

aceasta si Grigorie Dialogul mustra pe Rusticiana, patriciana

romana, fiindca fagaduise sa mearga sa se închine

la Ierusalim, apoi ducându-se la Constantinopol, ca (mai

pe urma) sa plece de acolo, îsi pierdea vremea si nu si-a

împlinit mai repede fagaduinta sa. Fiindca, înainte ca

cineva sa fagaduiasca, trebuie sa chibzuiasca întru sine,

daca poate sa-si împlineasca fagaduinta. Dar, odata ce a

fagaduit, nu mai poate sa o încalce, fiindca (astfel) ispiteste

si îsi râde de Dumnezeu, cum spune Sirah:, ,Mai înainte

de a fagadui, pregateste-te si nu fi ca omul care ispiteste

pe Domnul" (Întelepciunea lui Isus Sirah 18, 23). Si nu

numai când va îngadui cineva, din interesul sau, dar si

când parintii îi vor fagadui pe copiilor (nevârstnici fiind) lui

Dumnezeu, la vreme de boala sau în vreo primejdie, sa-i

calugareasca, si atunci - zic - sunt datori copiii, împreuna

cu parintii, sa tina si sa împlineasca o atare fagaduinta,

aducându-i pe acestia înaintea lui Dumnezeu, cum a facut

Ana cu Samuil, precum porunceste Dumnezeu la cap. 30

al Numerilor. Daca însa unii ca acestia sunt împiedicati de

vreo mare nevoie sa savârseasca, fie închinaciunea la

Sfântul Mormânt, fie ridicarea de asezaminte pentru

ucenici sau manastiri, pe care le-au fagaduit, trebuie sa

socotesti bine, duhovnice, cu mare chibzuinta, câte

cheltuieli si nevointe puteau ei sa foloseasca pentru

împlinirea unor atari fagaduinte ale lor, si astfel sa le ceri

sa dea sumele acestea la nevoiasi sau pentru alte fapte

bune asemanatoare, daca au mijloace. Iar daca nu au, sa

le ceri sa savârseasca alte lucruri care sa le înlocuiasca,

precum posturi, rugaciuni, metanii si altele.

Iar celor care s-au fagaduit sa se calugareasca si apoi

s-au însurat, trebuie sa le spui, duhovnice, ca si-au calcat

fagaduinta si trebuie sa se pocaiasca fata de Dumnezeu.

Si ca trebuie, si casatoriti fiind, sa se nevoiasca cu posturi

si rugaciuni, si cu asupriri ale trupului, si sa se înfrâneze,

în ce-i priveste. Dar si pe sotiile lor, daca este cu putinta,

sa le înduplece, cu multe rugaminti, sa se întelepteasca

întru aceasta. Iar daca se întâmpla sa le si moara

nevestele, atunci trebuie sa-si împlineasca fagaduintele si

sa se faca monahi. Si dupa aceasta, sa-i sfatuiesti mereu

sa nu mai faca asemenea juruinte si fagaduieli înaintea lui

Dumnezeu la orice nevoie care li se întâmpla. Deoarece

nefiind în stare sa le împlineasca, pacatuiesc greu. Vezi

canonul 19 al sinodului din Anghira si canonul 18 al

Marelui Vasile, care canonisesc pe cei care fagaduiesc

sa-si pazeasca fecioria si apoi încalca fagaduinta.

Cum sa sfatuiasca duhovnicul pe desfrânati

Daca spovedesti desfrânati, sau preadesfrânati, pe

acestia toti, duhovnice, trebuie nu numai sa-i mustri,

îndeobste, aratându-le ca, prin patimile trupesti, pierd firea

înalta a judecatii si se aseamana cu dobitoacele cele

necuvântatoare, ci mai vârtos sa-i faci pe fiecare dintr-însii

sa-si urasca pacatul lor. Trebuie sa le arati cât de vatamatoare

de suflet sunt desfrâul, preadesfrâul, sodomia,

împreunarea cu dobitoace si malahia.

Cât de stricacioasa rautate este desfrâul se arata din

pricinile care urmeaza: 1. Ca cine desfrâneaza îsi vatama

si îsi strica trupul, pentru ca îl supune la boli numeroase si

fara leac. Pentru aceasta Apostolul a zis: „Cine se deda

însa desfrânarii pacatuieste în însusi trupul sau" (1 Cor. 6,

18). Asadar, daca cel ce savârseste alt pacat este vrajmas

sufletului sau, potrivit cu cuvântul: „Iar cel ce iubeste

nedreptatea îsi uraste sufletul sau" (Ps. 10, 5), cel ce

desfrâneaza este vrajmas înca si al trupului sau. 2.

Fiindca cine desfrâneaza îsi pierde fecioria, care este o

comoara ce nu are pret cu care sa fie pretuita si care -

dupa ce a fost odata pierduta - nu mai este chip sa se

redobândeasca vreodata. „Cazuta ca sa nu se mai scoale

fecioara lui Israel, trântita sta la pamânt si nimeni nu o

ridica" (Amos 5, 2). 3. Fiindca desfrâul atât de mult

întuneca mintea si atât de mult slabeste vointa încât, mai

mult decât oricare alt pacat, nu-l lasa pe nefericitul faptas

al lui sa se întoarca la Dumnezeu si sa se pocaiasca:

„Faptele lor nu le dau ragaz sa se întoarca la credinta în

Domnul Dumnezeul lor, ca un duh de ticalosie salasluieste

în mijlocul lor" (Oseea 5,4). Pentru aceasta, pe drept a zis

dumnezeiescul Isidor acest înfricosat cuvânt: „Neamul

omenesc mai mult este supus diavolului prin desfrâul

trupului, decât prin vreun alt pacat". 4. Fiindca desfrâul

este atât de mult urât lui Dumnezeu, încât numai datorita

lui a adus în lume acel potop, de n-au mai scapat altii, fara

numai opt oameni si L-a silit sa spuna ca S-a cait ca l-a

facut pe om: „Si s-a cait Dumnezeu ca a facut pe om"

(Fac. 6, 7).

Preadesfrânatilor spune-le, duhovnice: 1. Ca preadesfrânarea

este un rau atât de mare, încât Însusi Dumnezeu

porunceste sa se omoare barbatul si femeia care l-au

savârsit. „De se va desfrâna cineva cu femeia maritata,

adica de se va desfrâna cu femeia aproapelui sau, sa se

omoare desfrânatul si desfrânata" (Lev. 20, 10) 2. Daca în

Legea veche preadesfrânarea era o faradelege atât de

mare, cu atât mai mult este azi, sub harul Evangheliei,

când nunta a fost înaltata la cinstea unei Taine. Pentru

aceasta dupa cum atunci, Dumnezeu mâniindu-se i-a

spus lui David ca nenorocirile nu vor lipsi din casa lui,

pentru preadesfrânarea pe care o facuse: „Nu se va departa

sabia de deasupra casei tale în veac, pentru ca tu

M-ai nesocotit pe Mine si ai luat pe femeia lui Urie" (II Regi

12, 10), asa si acum cu mai multa asprime spune aceasta,

fiecarui preadesfrânat. 3. Ca fiecare preadesfrânat se numeste

fiu al mortii, precum singur David i-a spus lui Natan:

„Precum este adevarat ca Domnul este viu, tot asa este

de adevarat ca omul care a facut aceasta este vrednic de

moarte" (II Regi 12, 5 si 7) ca fiecare rapire si furtisag,

asemanate cu preadesfrânarea, sunt ca marea de mijloc

(Mediterana) fata de întreg oceanul, sau ca un om înalt de

un cot, fata de un urias. De aceea si Solomon a spus: „Nu

este lucru de moarte daca este prins cineva furând..., iar

preadesfrânatul, din lipsa de minte, îsi aduce pierzanie

sufletului sau, sufera chinuri si necinste, si rusinea lui nu

se va sterge în veac" (Pildele lui Solomon 6, 30-33).

Iar pentru malahie, cât de mare nenorocire este, cauta

în însemnarea ce urmeaza celui de al optulea canon al Sf.

Grigorie al Nisei.

Cum se canonisesc hulitorii si cei ce jura strâmb

Celui ce a hulit cu cuvântul sa-i dea canon sa

mareasca pe Dumnezeul pe care L-a necinstit; si tot asa

sa-i dai si celui ce a jurat strâmb, pe lânga celalalt canon

pe care îl rânduieste pentru aceasta Postnicul (canonul

31), si la amândoi sa li se dea canon sa citeasca sau sa

asculte carti de suflet folositoare, mai cu seama Psaltirea,

care cuprinde multe cântari de marire lui Dumnezeu. […]

Cum se canonisesc hotii si cei ce savârsesc

nedreptati

Hotilor si celor ce savârsesc nedreptati (înainte de alt

canon - al douazeci si saptelea al Pustnicului) sa le dai

canon, duhovnicesc, sa înapoieze lucrul strain pe care l8

au luat, daca îl mai au, fie la însisi stapânii lucrului, daca

traiesc, fie la rudele lor, daca aceia au murit si anume - fie

prin mâna duhovnicului, fie al unui alt ins de încredere. Iar

daca nu-l mai au, sa se întoarca la cel pagubit si sa-i

ceara iertare. Iar daca si neamurile lor au murit sa-i spui

sa-l dea celor lipsiti. De aceea si Grigorie Cuvântatorul de

Dumnezeu (Cuvânt la Botez) arata ca nici însusi Sfântul

Botez nu poate sa ierte nedreptatea aceea, când poate sa

se dea înapoi (un lucru) si nu se da. Fiindca cine rapeste

lucru strain si apoi se boteaza, nu trebuie sa creada ca

aceasta rapire a lui a fost iertata, daca lucrul se afla înca

în mâinile lui si poate sa fie înapoiat; în acest chip, se

înseala cât priveste curatirea (de pacat), socotind ca prin

botez se curateste de nedreptate, fara sa fie curatit. […]

Cum se canonisesc desfrânatii, preadesfrânatii si

sodomitii

Desfrânatilor si sodomitilor sa le dai canon: post,

mâncare uscata, metanii si, mai presus de toate, sa fuga

de aceia cu care au pacatuit sau sa-i alunge, daca îi tin în

casele lor. Sa iei aminte bine, duhovnice, sa nu citesti

rugaciune de iertaciune nici celor vinovati, daca nu vor

înapoia lucrul strain, nici desfrânatilor si sodomitilor daca

nu-si vor alunga mai întâi din casa lor pe cea sau pe cel

cu care au pacatuit. Ci chiar daca îti vor fagadui sa faca

aceasta, tu sa nu-i crezi cu usurinta, fiindca cei mai multi

dintr-însii îsi leapada fagaduinta lor si îsi râd de tine, pâna

ce îsi capata iertaciunea, precum ne-am si învatat. Si sa

stii si aceasta, duhovnice ca, de multe ori, vei afla multe

asprimi si greutati din partea celor ce tin o desfrânata sau

un baietan în casa lor, caci aceia te vor ruga, odata, cu

lacrimi în ochi sa îngadui sa-si aiba fiintele acelea în casa

la ei, dar tu sa nu te înduiosezi, aducându-ti aminte de

cuvântul pe care îl rosteste Dumnezeu: „Nici saracului sa

nu-i fi partinitor la judecata! (Ies. 23, 3). Alteori te vor

ameninta ca-ti vor face rau, dar tu sa nu te temi,

aducându-ti aminte de cuvântul pe care-l graieste

Dumnezeu: „Cauta dreptate si iar dreptate" (Deut. 16, 20),

precum si: „Nu te teme de ocara oamenilor si de batjocura

lor sa nu te înfricosezi.” (Is. 60, 7).

Cum se canonisesc cei ce învinuiesc fara temei si

cei rautaciosi

Celor ce învinuiesc pe nedrept si defaimatorilor sa le

dai canon, duhovnice, sa mearga ei însisi la locul unde au

clevetit si sa spuna ca minciuni au grait împotriva fratelui

lor. Iar de nu vor merge singuri, macar printr-un al treilea

ins sa marturiseasca cum ca au mintit sau sa trimita

scrisoare de tagada a defaimarii lor, în chip fatis sau în

taina. Celor rautaciosi si care poarta dusmanie sa le dai

canon sa se împace între dânsii. Ia aminte bine,

duhovnice, sa nu citesti rugaciune de iertaciune nici celor

rautaciosi pâna ce nu fac pace. Si spune-le cele ce

urmeaza ca sa se împace: Cum, adica, Duhul Sfânt le

spune: „Caile celor ce nu uita raul, duc spre moarte" (Pilde

12, 18) si, iarasi, „Cel ce tine minte raul este fara de Lege"

(Pildele lui Solomon 21, 24). Si Ioan Bogoslovul zice:

„Oricine uraste pe fratele sau este ucigas de oameni" (1

In. 3, 15). Ca, de nu-l vor ierta pe dusmanul lor, nu pot sa

rosteasca „Tatal nostru", fiindca nu iarta gresitilor -

greselile lor, cum sta scris în „Tatal nostru". Ca

Dumnezeu, cu suferinte va sa ceara datoria si acelora

carora le-au fost iertate de El pacatele, dupa pilda slujitorului

care era dator cu zece mii de talanti. Fiindca

îndatorirea poruncii cea pentru dragoste, îi sileste, nu

numai sa nu se razbune, dar nici sa urasca, întru nimic, pe

aproapele lor, nici cu cugetul, dupa cuvântul: „Sa nu

dusmanesti pe fratele tau în inima ta" (Lev. 19, 17). Si ca,

atunci când se vor împaca cu dusmanul lor, se va usura si

se va bucura inima lor.

Povesteste-le lor, duhovnice, pilda Domnului, Care se

ruga pe cruce pentru cei ce l-au rastignit, pilda Sfântului

Stefan, întâiul mucenic, care se ruga pentru cei ce l-au

lovit cu pietre. […] În sfârsit, se cade, duhovnice, sa-l

sfatuiesti pe cel care facuse începatura dusmaniei, sa

mearga si sa cada de multe ori înaintea celui pe care l-a

stârnit, pâna ce îl va face sa-l ierte, cum graieste dumnezeiescul

Gura de Aur: „Sa nu-mi spuna cineva ca l-am

rugat odata si de doua ori si nu m-a primit. Daca facem

aceasta cu inima deschisa, sa nu încetam, pâna ce,

biruindu-l cu multa (noastra) staruinta, nu-l vom trage de

partea noastra si nu-l vom îndeparta de ura care ne-o

poarta." (Cuvântul XXVIII la Facere). […]

Cum se canonisesc ucigasi i

Ucigasului sa-i dai pe lânga canonul XX al Postnicului,

sa rascumpere si un rob, daca are putinte (dupa Simeon

al Tesalonicului, întrebarea LXXII), ca sa fie un suflet în

locul unui suflet. Iar daca o femeie a lepadat pruncul, sa-i

dai canon sa creasca un prunc sarman, daca are mijloace,

potrivit cu acelasi Simeon (tot acolo), despre care vezi si

canonul XXII al Postnicului.

Spune-i, duhovnice, ucigasului ca, precum, întru tot

Prea Sfintitul Patriarh Atanasie si împaratul Andronic

hotarasc (Vlastaris, lit F, cap. VIII), trebuie ca acesta sa-si

împarta averea la fiecare din copiii pe care-i are, si o parte

sa se dea la cel mort, adica nevestei lui si orfanilor, daca-i

are. Iar daca nu-i are, trebuie sa dea pomeni si milostenii

pentru sufletul celui ucis. Si sa roage pe Dumnezeu, din

tot sufletul, sa-l ierte si, astfel, prin acestea, sa faca sa

taca strigatul pe care îl face sângele celui ucis si care cere

razbunare împotriva lui, si sa împiedice înfricosatele

pedepse care sunt pregatite pentru el, atât pe cele

vesnice, cât si pe cele vremelnice. Fiindca: „De va varsa

cineva sânge omenesc, sângele aceluia de mâna de om se

va varsa" (Fac. 9, 6).

Iar ca sa arati si ucigasului, pe scurt, cât de mare este

pacatul sau, spune-i: 1) ca, dintre toate rautatile care se

fac aproapelui, cea mai mare si mai de frunte este omorul.

2) ca cel ce ucide rapeste puterea de la Dumnezeu, care

este Domnul vietii si al mortii si 3) ca cel ce ucide un om,

savârseste mai mare pacat decât daca ar fi pârjolit si

stricat toate câmpiile cele întinse, toate roadele

pamântului, toate dobitoacele, toti copacii lumii, toate

casele oraselor si satelor. Fiindca ucigând un om, el a ucis

pe împaratul a toata faptura, cel înscaunat de Dumnezeu.

Cum se canonisesc bolnavii foarte batrâni

Daca, din întâmplare, se va afla cineva bolnav si foarte

batrân, ca nu poate împlini canonul trupesc pe care îl

rânduieste dumnezeiescul Postnic, acestuia poti sa-i dai,

duhovnice, alt canon duhovnicesc: al rugaciunii, al citirii de

carti folositoare sufletului si al milosteniei, trupesti sau

sufletesti (vezi la începutul acestui capitol), dar nu si sa-i

dai pogoramânt la anii de îndepartare de la Împartasanie,

cei rânduiti de Postnic. (Sfântul Nicodim Aghioritul, Carte foarte

folositoare de suflet, Editura Episcopiei Râmnicu-Vâlcea).

Sfîntul Paisie de la Neamt († 1794) zice: „Va spun si

aceasta ca eu am cautat cu rîvna în toate sfintele canoane,

daca nu cumva se gasesc oarecare epitimii fara îndepartarea

de la împartasirea cu Sfintele Taine, dar n-am

putut gasi. Însa este prea înfricosata si înspaimîntatoare

certarea pusa asupra preotilor, care îndraznesc sa împartaseasca

pe cei opriti de sfintele canoane. Pe amîndoi

Biserica îi aseamana cu Iuda vînzatorul”. (Vietile Sfintilor pe

luna Noimbrie, Editura Episcopie Romanului si Husilor, 1993)

CITITI CU LUARE AMINTE, DE MAI MULTE ORI, CU-VINTELE

SFINTILOR PARINTI, LUATI AMINTE LA CE NE SFATUIESC, SI

PUNETI-LE ÎN FAPTA!