ÎNVĂŢĂTURĂ PENTRU MARTURISIRE

ÎNVĂŢĂTURĂ PENTRU MARTURISIRE

După Botez, care este începutul mântuirii tuturor

credincioşilor, Mărturisirea este a doua curăţire şi ca al doilea

Botez. Pentru aceea se cuvine, ca noi toţi să ne pocăim, lumeni şi

monahi, clerici, preoţi şi arhierei, şi nici unul din noi să nu ne

depărtăm de la aceasta, că toţi am greşit şi păcătuim, şi

Mântuitorul şi Judecătorul vine pentru judecare; drept care şi

Apostolul zice: Să lepădăm dar lucrurile întunericului, şi să ne

îmbrăcăm în armele luminii. Şi cum că tuturor este de trebuinţă

Mărturisirea sau Pocăinţa, un alt Apostol întăreşte zicând:

Mărturisiţi-vă unul altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul ca

să vă vindecaţi.

Mărturisirea sau Pocăinţa stă în aceea, ca cineva în tot timpul

să se umilească şi să se numească păcătos, şi cu inimă înfrântă şi

cu suflet umilit să alerge la mărturisire şi căinţă; căci între

oameni nimeni nu este curat de păcate.

Drept aceea se cade vouă, părinţilor duhovnici să nu vă leneviţi

în aceasta, nici să aşteptaţi ca păcătoşii de sineşi să se întoarcă la

pocăinţă; ci mai ales voi să umblaţi, căutând şi cercetând pre cel

păcătos, şi în tot chipul să-l atrageţi, scoţându-l din deprinderile

lui cele greşite şi aducându-l către Dumnezeu.

Mărturisirea nu se cuvine a se face aşa simplu şi precum s-ar

întâmpla, ci precum ne a arătat Mântuitorul, când a chemat pre

Zaheu şi pre păcătoasa: că unul cu umilinţă le-a spus toate şi a

făgăduit că-şi îndreaptă purtările sale şi a pune început de fapte

bune şi virtuoase, iar cealaltă luând un vas de mir de mult preţ, şi

stând dinapoia picioarelor Lui, că dinainte nu cuteza, cu lacrimi le

uda, şi cu părul său ştergându-le, le ungea cu mir plângând,

pentru care şi Hristos a zis ei: Iartă-se Ţie păcatele Tale; iar lui

Zaheu îl zise: Astăzi se făcu mântuire casei acesteia. Vezi dar cum

pentru călduroasa şi adevărata pocăinţă a lor, le-a dăruit şi

iertarea păcatelor şi mântuirea. Iar celor ce nu părăsesc răutăţile

lor le zice: Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fără de legea. Şi

celor ce defaimă pre Sfântul Duh, încă le zice: Nici cum nu, se va

ierta defăimarea lor. Asemenea şi cei ce nu poartă grijă, ca, după

ce păcătuiesc, să se pocăiască, nu vor fi iertaţi, după cum

mărturiseşte Evanghelistul Luca cap. 13, 5 zicând: De nu vă veţi

pocăi, toţi aşa veţi pieri; asemenea şi celor ce nu se supun lui,

Domnul le zice: Iată se lasă casa voastră pustie.

Pentru aceea se cuvine să ne pocăim cu inimă curată şi cu umilinţă,

iar nu cum zic unii (lucru de râs), că mâncând şi bând se

deschide inima spre mărturisire, şi plini fiind de beţie se încearcă

a face cele ce sunt ale mărturisirii, lucrând în potriva acestei taine

şi în potriva celui ce zice: Luaţi aminte de voi, ca nu cumva să se

îngreuieze inimile voastre cu mâncărurile şi cu beţiile şi fără veste

să vie peste voi pieirea. Şi cum oare va avea adevărata frângere

de inimă unul ca aceasta? Sau cum se va umili, şi cu ce luare

aminte va face cele ale mărturisirii? Drept aceea, luaţi aminte, ca

nici într-un chip să nu se facă aceasta, nici să primiţi astfel de

mărturisise.

Se cuvine ţie, o duhovnice, să faci mărturisirea pentru marea

datorie ce ai de a mântui sufletele şi a te îngriji de mântuirea

multora, iar nu pentru vreun câştig lumesc, care-ţi va fi de mare

daună. Asemenea, afară din canoanele Sfinţilor Părinţi să nu

îngreuiezi nici să uşurezi pre cineva, ca să nu te faci pre sine-ţi

părtaş la păcate străine; căci Mărturisirea, cum am zis, este una

din tainele cele mari ale Bisericii, şi nimeni nu se poate socoti pre

sine mai învăţat, nici mai înţelept, şi nici mai cu multă luareaminte

spre aceasta decât Sfinţii Părinţi.

Drept aceea, nimeni să nu se înşele pre sine şi să creadă că ar

putea fi mai iertător, de cât Sfinţii Părinţi, purtându-se ca un om

fără grijă şi păcătuind dimpreună cu cei ce fără nici o sfială cad în

păcate. Şi cine oare ar putea, sau ar cuteza, a se socoti mai îndurător

decât Sfinţii Părinţi? Şi de unde poate avea această

autoritate? Întrucât dar pre aceştia îi defăimă şi lucrează afară de

canoane şi deciziile lor, lucrul său nu poate fi de nici un folos şi

este fără valoare, ca abătut de la norma Sfintelor canoane. Deci

toate să le faceţi după canoane şi deciziile Părinţilor, de voiţi a

moşteni în voi darul lor şi iertarea păcatelor, care o dăm noi, să

fie adevărată şi credincioasă; iar de se va face într-alt chip, atunci

iertarea sau hotărârea ce facem rămâne cu îndoială.

Motivele însă care pot îndemna pre duhovnic a ierta păcatele,

ori a face oarecare uşurări peste canoanele Sfinţilor Părinţi, sunt

acestea:

Când cineva vine către dânsul şi se arată cu căinţă călduroasă

şi plină de umilinţă pentru păcatele sale, cu adevărată mărturisire

a greşalelor sale, cu adâncă şi duioasă înfrângere a sufletului său,

cu adevărată părăsire a faptelor lui celor rele, şi cu inimă curată şi

îndepărtare de dânsele, încă şi cu nefăţarnică silinţă către faptele

cele bune, însoţite de înfrânare şi milostenie. Că acestea sunt

lucruri bune, le mărturisesc şi Sfinţii Părinţi. Deci pre unul ca

aceasta să-l primeşti şi cu dragoste să-l alinezi, şi-i poţi face încă

şi ceva uşurare din canoane spre folosul lui; iar într-alt chip nu.

Să ştii încă şi aceasta, o duhovnice, că tot scopul Bisericii este

de a îndemna şi a atrage pre toţi către Dumnezeu cu dragostea învăţăturii

celei bune, fără a lăsa pre nimeni întristat; că Dumnezeu

caută căinţă de la noi toţi, pentru ca pre toţi să ne mântuiască şi

nimeni să nu piară. La mărturisire să iei seama, duhovnice, ca să

judeci cazul după priceperea şi înţelegerea ce are fiecare; iar nu

într-alt chip. Că de vei lua aminte, vei afla copii de 12 ani, care pot

să aibă minte mai multă decât bărbatul de 50 ani, şi iarăşi vei afla

om de 25 ori 30 de ani, care poate să aibă minte sau pricepere

mai puţină decât un copil de 15 ani. Ia seama dar, că Dumnezeu

nu judecă după vârstă, ci după mintea şi priceperea fiecăruia din

noi, cum mai sus am zis.

Asemenea poruncim vouă, duhovnicilor, de oarece mulţi dintre

oameni, când se îmbolnăvesc, nu cheamă îndată pre duhovnic, ci

numai când ar fi aproape de moarte; încât aflându-se în cea din

urmă slăbiciune, mergând duhovnicul, pre cei mai mulţi îi află

fără grai, şi aşa rămânând nemărturisiţi pier sufleteşte şi

trupeşte. De aceea, căutaţi a avea îngrijire de aceasta, şi când se

îmbolnăveşte vreunul din poporenii voştri, să nu aşteptaţi, nici săl

lăsaţi până la cea din urmă slăbiciune, spre a i se lega limba, ci

să vă siliţi de cu timp a-l îndrepta sufleteşte după învăţătura

sfintei noastre Biserici, întărindu-l în credinţă, şi aducându-i

aminte de nădejdea ce avem, să-l mărturisiţi, să-l îndreptaţi şi aşa

să-l împărtăşiţi cu Sfintele Taine, învăţându-l a avea în mintea sa

nădejdea vieţii de veci. Iar de nu va vrea cineva să asculte de

îndemnarea voastră, pre unul ca acela, ca pre un necredincios, la

Biserică să nu-l înmormântaţi. Asemenea, la Sfintele sărbători, în

posturi, şi mai ales în postul cel mare, după cum este ştiut, mulţi

din poporeni nu merg la Sfânta Biserică, ba unii dintr-înşii petrec

tot postul cel mare fără nici o îngrijire de mântuirea sufletului lor,

şi tocmai aproape de Paşti, când nu numai nu pot a se folosi, dar

nici au auzit măcar bine canonul ce li se dă de duhovnic, atunci

vin, şi ca nişte furi de cele Sfinte, se fac a se mărturisi şi ei,

rătăciţii, amăgindu-se cu nădejdi mincinoase, ca cum ar fi curăţiţi

de păcate, cu cutezare obraznică se apropie de cele Sfinte, şi aşa

întinaţi se cuminecă cu Sfintele Taine.

Să învăţaţi dar pre unii ca aceştia, ca în toate posturile, şi

sărbătorile, şi mai ales în Postul cel Mare, în săptămâna cea dintâi

şi peste tot postul să meargă la Biserică, precum se cuvine

creştinilor, şi să aibă grijă ca toţi să-şi mărturisească păcatele

până la săptămâna din urmă a Sfintelor patimi, curăţindu-se prin

pocăinţă, şi gătindu-se de la mic până la mare, ca din timp să-şi

plinească canonul cel dat de părintele lor duhovnicesc, şi nimeni

să nu rămână nemărturisit până la această săptămână; căci

atunci se cuvine ca toţi să fie pregătiţi, şi nu tocmai atunci să se

facă pregătirea, fiind acest lucru foarte necuviincios şi afară de

rânduiala sfintei noastre Biserici. Iar oricine nu va asculta, pre

acela să-l arătaţi bisericii, ori să-l lăsaţi cu totul neîmpărtăşit cu

Sfintele Taine, până când nu se va întoarce şi-şi va recunoaşte

păcatul său.