ÎNVĂŢĂTURĂ PENTRU MARTURISIRE
După Botez, care este începutul mântuirii tuturor
credincioşilor, Mărturisirea este a doua curăţire şi ca al doilea
Botez. Pentru aceea se cuvine, ca noi toţi să ne pocăim, lumeni şi
monahi, clerici, preoţi şi arhierei, şi nici unul din noi să nu ne
depărtăm de la aceasta, că toţi am greşit şi păcătuim, şi
Mântuitorul şi Judecătorul vine pentru judecare; drept care şi
Apostolul zice: Să lepădăm dar lucrurile întunericului, şi să ne
îmbrăcăm în armele luminii. Şi cum că tuturor este de trebuinţă
Mărturisirea sau Pocăinţa, un alt Apostol întăreşte zicând:
Mărturisiţi-vă unul altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul ca
să vă vindecaţi.
Mărturisirea sau Pocăinţa stă în aceea, ca cineva în tot timpul
să se umilească şi să se numească păcătos, şi cu inimă înfrântă şi
cu suflet umilit să alerge la mărturisire şi căinţă; căci între
oameni nimeni nu este curat de păcate.
Drept aceea se cade vouă, părinţilor duhovnici să nu vă leneviţi
în aceasta, nici să aşteptaţi ca păcătoşii de sineşi să se întoarcă la
pocăinţă; ci mai ales voi să umblaţi, căutând şi cercetând pre cel
păcătos, şi în tot chipul să-l atrageţi, scoţându-l din deprinderile
lui cele greşite şi aducându-l către Dumnezeu.
Mărturisirea nu se cuvine a se face aşa simplu şi precum s-ar
întâmpla, ci precum ne a arătat Mântuitorul, când a chemat pre
Zaheu şi pre păcătoasa: că unul cu umilinţă le-a spus toate şi a
făgăduit că-şi îndreaptă purtările sale şi a pune început de fapte
bune şi virtuoase, iar cealaltă luând un vas de mir de mult preţ, şi
stând dinapoia picioarelor Lui, că dinainte nu cuteza, cu lacrimi le
uda, şi cu părul său ştergându-le, le ungea cu mir plângând,
pentru care şi Hristos a zis ei: Iartă-se Ţie păcatele Tale; iar lui
Zaheu îl zise: Astăzi se făcu mântuire casei acesteia. Vezi dar cum
pentru călduroasa şi adevărata pocăinţă a lor, le-a dăruit şi
iertarea păcatelor şi mântuirea. Iar celor ce nu părăsesc răutăţile
lor le zice: Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fără de legea. Şi
celor ce defaimă pre Sfântul Duh, încă le zice: Nici cum nu, se va
ierta defăimarea lor. Asemenea şi cei ce nu poartă grijă, ca, după
ce păcătuiesc, să se pocăiască, nu vor fi iertaţi, după cum
mărturiseşte Evanghelistul Luca cap. 13, 5 zicând: De nu vă veţi
pocăi, toţi aşa veţi pieri; asemenea şi celor ce nu se supun lui,
Domnul le zice: Iată se lasă casa voastră pustie.
Pentru aceea se cuvine să ne pocăim cu inimă curată şi cu umilinţă,
iar nu cum zic unii (lucru de râs), că mâncând şi bând se
deschide inima spre mărturisire, şi plini fiind de beţie se încearcă
a face cele ce sunt ale mărturisirii, lucrând în potriva acestei taine
şi în potriva celui ce zice: Luaţi aminte de voi, ca nu cumva să se
îngreuieze inimile voastre cu mâncărurile şi cu beţiile şi fără veste
să vie peste voi pieirea. Şi cum oare va avea adevărata frângere
de inimă unul ca aceasta? Sau cum se va umili, şi cu ce luare
aminte va face cele ale mărturisirii? Drept aceea, luaţi aminte, ca
nici într-un chip să nu se facă aceasta, nici să primiţi astfel de
mărturisise.
Se cuvine ţie, o duhovnice, să faci mărturisirea pentru marea
datorie ce ai de a mântui sufletele şi a te îngriji de mântuirea
multora, iar nu pentru vreun câştig lumesc, care-ţi va fi de mare
daună. Asemenea, afară din canoanele Sfinţilor Părinţi să nu
îngreuiezi nici să uşurezi pre cineva, ca să nu te faci pre sine-ţi
părtaş la păcate străine; căci Mărturisirea, cum am zis, este una
din tainele cele mari ale Bisericii, şi nimeni nu se poate socoti pre
sine mai învăţat, nici mai înţelept, şi nici mai cu multă luareaminte
spre aceasta decât Sfinţii Părinţi.
Drept aceea, nimeni să nu se înşele pre sine şi să creadă că ar
putea fi mai iertător, de cât Sfinţii Părinţi, purtându-se ca un om
fără grijă şi păcătuind dimpreună cu cei ce fără nici o sfială cad în
păcate. Şi cine oare ar putea, sau ar cuteza, a se socoti mai îndurător
decât Sfinţii Părinţi? Şi de unde poate avea această
autoritate? Întrucât dar pre aceştia îi defăimă şi lucrează afară de
canoane şi deciziile lor, lucrul său nu poate fi de nici un folos şi
este fără valoare, ca abătut de la norma Sfintelor canoane. Deci
toate să le faceţi după canoane şi deciziile Părinţilor, de voiţi a
moşteni în voi darul lor şi iertarea păcatelor, care o dăm noi, să
fie adevărată şi credincioasă; iar de se va face într-alt chip, atunci
iertarea sau hotărârea ce facem rămâne cu îndoială.
Motivele însă care pot îndemna pre duhovnic a ierta păcatele,
ori a face oarecare uşurări peste canoanele Sfinţilor Părinţi, sunt
acestea:
Când cineva vine către dânsul şi se arată cu căinţă călduroasă
şi plină de umilinţă pentru păcatele sale, cu adevărată mărturisire
a greşalelor sale, cu adâncă şi duioasă înfrângere a sufletului său,
cu adevărată părăsire a faptelor lui celor rele, şi cu inimă curată şi
îndepărtare de dânsele, încă şi cu nefăţarnică silinţă către faptele
cele bune, însoţite de înfrânare şi milostenie. Că acestea sunt
lucruri bune, le mărturisesc şi Sfinţii Părinţi. Deci pre unul ca
aceasta să-l primeşti şi cu dragoste să-l alinezi, şi-i poţi face încă
şi ceva uşurare din canoane spre folosul lui; iar într-alt chip nu.
Să ştii încă şi aceasta, o duhovnice, că tot scopul Bisericii este
de a îndemna şi a atrage pre toţi către Dumnezeu cu dragostea învăţăturii
celei bune, fără a lăsa pre nimeni întristat; că Dumnezeu
caută căinţă de la noi toţi, pentru ca pre toţi să ne mântuiască şi
nimeni să nu piară. La mărturisire să iei seama, duhovnice, ca să
judeci cazul după priceperea şi înţelegerea ce are fiecare; iar nu
într-alt chip. Că de vei lua aminte, vei afla copii de 12 ani, care pot
să aibă minte mai multă decât bărbatul de 50 ani, şi iarăşi vei afla
om de 25 ori 30 de ani, care poate să aibă minte sau pricepere
mai puţină decât un copil de 15 ani. Ia seama dar, că Dumnezeu
nu judecă după vârstă, ci după mintea şi priceperea fiecăruia din
noi, cum mai sus am zis.
Asemenea poruncim vouă, duhovnicilor, de oarece mulţi dintre
oameni, când se îmbolnăvesc, nu cheamă îndată pre duhovnic, ci
numai când ar fi aproape de moarte; încât aflându-se în cea din
urmă slăbiciune, mergând duhovnicul, pre cei mai mulţi îi află
fără grai, şi aşa rămânând nemărturisiţi pier sufleteşte şi
trupeşte. De aceea, căutaţi a avea îngrijire de aceasta, şi când se
îmbolnăveşte vreunul din poporenii voştri, să nu aşteptaţi, nici săl
lăsaţi până la cea din urmă slăbiciune, spre a i se lega limba, ci
să vă siliţi de cu timp a-l îndrepta sufleteşte după învăţătura
sfintei noastre Biserici, întărindu-l în credinţă, şi aducându-i
aminte de nădejdea ce avem, să-l mărturisiţi, să-l îndreptaţi şi aşa
să-l împărtăşiţi cu Sfintele Taine, învăţându-l a avea în mintea sa
nădejdea vieţii de veci. Iar de nu va vrea cineva să asculte de
îndemnarea voastră, pre unul ca acela, ca pre un necredincios, la
Biserică să nu-l înmormântaţi. Asemenea, la Sfintele sărbători, în
posturi, şi mai ales în postul cel mare, după cum este ştiut, mulţi
din poporeni nu merg la Sfânta Biserică, ba unii dintr-înşii petrec
tot postul cel mare fără nici o îngrijire de mântuirea sufletului lor,
şi tocmai aproape de Paşti, când nu numai nu pot a se folosi, dar
nici au auzit măcar bine canonul ce li se dă de duhovnic, atunci
vin, şi ca nişte furi de cele Sfinte, se fac a se mărturisi şi ei,
rătăciţii, amăgindu-se cu nădejdi mincinoase, ca cum ar fi curăţiţi
de păcate, cu cutezare obraznică se apropie de cele Sfinte, şi aşa
întinaţi se cuminecă cu Sfintele Taine.
Să învăţaţi dar pre unii ca aceştia, ca în toate posturile, şi
sărbătorile, şi mai ales în Postul cel Mare, în săptămâna cea dintâi
şi peste tot postul să meargă la Biserică, precum se cuvine
creştinilor, şi să aibă grijă ca toţi să-şi mărturisească păcatele
până la săptămâna din urmă a Sfintelor patimi, curăţindu-se prin
pocăinţă, şi gătindu-se de la mic până la mare, ca din timp să-şi
plinească canonul cel dat de părintele lor duhovnicesc, şi nimeni
să nu rămână nemărturisit până la această săptămână; căci
atunci se cuvine ca toţi să fie pregătiţi, şi nu tocmai atunci să se
facă pregătirea, fiind acest lucru foarte necuviincios şi afară de
rânduiala sfintei noastre Biserici. Iar oricine nu va asculta, pre
acela să-l arătaţi bisericii, ori să-l lăsaţi cu totul neîmpărtăşit cu
Sfintele Taine, până când nu se va întoarce şi-şi va recunoaşte
păcatul său.
Nessun commento:
Posta un commento