lunedì 5 novembre 2018

RÂNDUIALA când se face cruce cu Sfânta copie la patima vreunei boli

RÂNDUIALA

când se face cruce cu Sfânta copie la patima vreunei boli

Preotul face început: Binecuvântat este Dumnezeul nostru…,

Sfinte Dumnezeule…, Preasfântă Treime…, Tatăl nostru…, şi după

Ecfonis: Doamne miluieşte (de 12 ori), Mărire…, Şi acum…, Veniţi

să ne închinăm… (de trei ori), şi Psalmul 69:

Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte! Doamne, ca sămi

ajuţi mie, grăbeşte. Să se ruşineze şi să se înfrunte cei ce

caută sufletul meu. Să se întoarcă înapoi şi să se ruşineze

cei ce-mi voiesc mie rele. Întoarcă-se îndată, ruşinându-se

cei ce-mi grăiesc mie: bine, bine. Să se bucure, şi să se

veselească de Tine toţi, cei ce te caută pre Tine,

Dumnezeule, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta,

mărească-se Domnul. Iar eu sărac sunt şi mişel, Dumnezeule

ajută-mi. Ajutorul şi izbăvitorul meu eşti Tu, Doamne nu

zăbovi.

După aceea Preotul zice aceste Tropare:

Răstignindu-Te Tu, Hristoase, a pierit tirania, şi s-a călcat

puterea duşmanului; că nici Înger, nici om, ci Tu Însuţi,

Doamne, ne-ai mântuit pre noi; mărire Ţie.

Mărire…

Răscumpăratu-ne-ai pre noi din blestemul Legii cu scump

Sângele Tău, pironindu-Te pre Cruce, şi cu suliţa

împungându-Te, nemurire ai izvorât oamenilor; Mântuitorul

nostru, mărire Ţie.

Şi acum…

Cu suliţa în costa Ta împungându-Te, Hristoase al meu, ai

eliberat de blestem pre cea plăsmuită din coasta

omenească, care se făcu pricină de pierzare tuturor

muritorilor.

Nessun commento:

Posta un commento