martedì 6 novembre 2018

RÂNDUIALA la binecuvântarea şi sfinţirea Icoanei lui Hristos, una sau mai multe, şi la ale sărbătorilor domneşti

RÂNDUIALA

la binecuvântarea şi sfinţirea Icoanei lui Hristos,

una sau mai multe, şi la ale sărbătorilor domneşti

Se pune Icoana pre tetrapod înaintea amvonului, iar Preotul se

îmbracă cu felonul şi epitrahilul şi cădind cruciş zice:

Binecuvântat este Dumnezeul nostru…, Împărate ceresc…, şi după

Tatăl nostru…, Doamne miluieşte (de 12 ori); Mărire…, Şi acum…;

Veniţi să ne închinăm (de trei ori), şi Psalmul 88: Milele Tale

Doamne le voi lăuda;

Acest psalm nu se citeşte până la sfârşit, ci până la: Şi în bună

voirea Ta se va înălţa cornul nostru. Mărire…, Şi acum…, Aliluia,

Diaconul: Domnului să ne rugăm, iar Preotul zice rugăciunea

aceasta:

Doamne Atotţiitorule, Dumnezeul părinţilor noştri, Cela

ce, voind a scăpa pre poporul Tău Israil cel ales din

înşelăciunea idolatriei, şi al avea pururea neabătut în

cunoaşterea şi servirea Ta, a Unuia Adevăratului Dumnezeu,

cu ameninţare l-ai oprit să nu-şi facă lui chip şi asemănare

protivnică Ţie, Adevăratului Dumnezeu, la care să se închine

şi să servească ca lui Dumnezeu. Şi iarăşi ai poruncit prin

Moisi a se pune în cortul Legii Tale celei dintâi asemănări şi

chipuri, prin care se măreşte nu numele zeilor celor

mincinoşi şi streini, ci numele cel de mare cuviinţă şi

Preasfânt al Unuia Adevăratului Dumnezeu, precum şi a se

aşeza peste chivotul mărturiei doi Heruvimi de aur, şi doi la

unghiurile curăţitorului, iar pre catapeteasmă a se face

mulţime de Heruvimi cusuţi; şi apoi prin Solomon ai pus în

altar doi Heruvimi de lemn de chiparos ferecaţi cu aur; şi ai

poruncit ca chivotul, în care era tablele cele de piatră,

năstrapa cea de aur şi toiagul lui Aaron, ca unele ce însemnau

petrecerea Ta acolo cu oamenii şi mărirea măreţiei Tale,

cuprinzând pomenirea măritelor Tale minuni şi binefaceri,

să se cinstească cu frică, cu tremur şi cu închinăciune

cuvenită lui Dumnezeu şi să se facă cădiri şi rugăciuni

înaintea lor, iar cinstea aceea cu îndurare o ai primit, ca şi

cum ar fi fost adusă Ţie Însuţi. Şi la plinirea timpurilor ai

trimis pre Unul-Născut Fiul Tău, Domnul nostru Iisus Hristos,

Cel născut din femeie, din pururea Fecioara Maria, Carele

chip de rob luând, şi în asemănarea omenească făcându-se,

asemănarea Preacuratului Tău chip, cea nefăcută de mână,

a închipuit-o punând mahrama pre a Sa Preasfântă faţă, şi o

ai trimis lui Avgar domnul Edesei, şi prin aceea l-a vindecat

de neputinţa lui, şi prin minuni de nenumărate vindecări şi

multe binefaceri tuturor celor ce cu credinţă se apropiau de

dânsa şi i se închinau. Deci şi noi, o bunule Stăpâne

Atotţiitorule, această icoană a Preaiubitului Tău Fiu, în

aducerea aminte a întrupării, a tuturor minunilor celor

mărite, şi a binefacerilor ce a arătat neamului omenesc,

arătându-se pre pământ ca un om, am pus-o cu cinste

înaintea măririi Tale, nu îndumnezeindu-o, ci ştiind că cinstea

Icoanei se înalţă către prototip, cu de-adinsul căzând ne

rugăm: Caută cu milă spre noi şi spre icoana aceasta, şi

pentru întruparea şi arătarea Unuia-Născut Fiului Tău, în a

căruia aducere aminte o am zugrăvit, trimite asupra ei

binecuvântarea Ta cea cerească şi harul Preasfântului Duh,

şi o binecuvintează şi o sfinţeşte, şi dă ei putere

vindecătoare şi respingătoare de toate cursele diavoleşti;

umple-o pre dânsa de binecuvântarea şi puterea Sfântului

Chip celui nefăcut de mână Carele cu îndestulare le-a

câştigat prin atingere de Preasfânta şi Preacurata faţă a

iubitului Tău Fiu; ca printr-însa să se lucreze puterile şi

minunile pentru întărirea ortodoxei credinţei şi mântuirea

credinciosului Tău popor. Pentru ca toţi cei ce înaintea ei ne

vom închina Ţie, Celui întru toate puternic, şi Unuia-Născut

Fiului Tău şi Preasfântului Duh, şi cu credinţă Te vom chema

şi ne vom ruga, auziţi să fim, şi mila iubirii Tale de oameni

să aflam şi har să câştigăm.

Că Tu eşti Sfinţirea noastră şi Ţie mărire înălţăm, şi

Unuia-Născut Fiu Tău, şi Preasfântului, Bunului şi de-viaţăfăcătorului

Tău Duh acum şi pururea şi în vecii vecilor,

Amin.

Preotul: Pace tuturor; Diaconul: Capetele voastre Domnului să

le plecaţi. Preotul zice rugăciunea aceasta în taină:

Ia aminte, Doamne Dumnezeul meu, din Sfântul Locaş şi

de la tronul măririi împărăţiei Tale, şi cu îndurare trimite

binecuvântarea Ta cea Sfântă spre icoana aceasta, şi prin

stropirea acestei ape Sfinţite, binecuvintează-o şi o sfinţeşte

pre dânsa; dă ei putere de vindecare a toată durerea şi neputinţa,

fă-o respingătoare de toate cursele diavoleşti,

pentru toţi cei ce cu credinţă vor alerga la dânsa şi se vor

ruga, ca rugăciunea lor să fie auzită şi bine primită.

Cu harul şi cu îndurările şi cu iubirea de oameni a Unuia-

Născut Fiului Tău, cu Carele binecuvântat eşti cu

Preasfântul, Bunul şi de-viaţă-făcătorul Tău Duh, acum şi

pururea şi în vecii vecilor, Amin.

Şi stropind Preotul icoana cu apă sfinţită, zice:

Iată se sfinţeşte icoana aceasta (sau icoanele) cu harul

Preasfântului Duh, prin stropirea acestei ape Sfinţite, în

Numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, Amin􀀿􀀿􀀿.

Apoi cădind icoana şi închinându-se, cântă troparul glasul al 2-

lea:

Preacuratului Tău Chip ne închinăm, Bunule, cerând

iertare păcatelor noastre, Hristoase Dumnezeule, că de voie

ai binevoit a Te sui cu Trupul pre Cruce, ca să scapi din robia

vrăjmaşului pre cei ce i-ai plăsmuit. Pentru aceea strigăm

Ţie cu mulţumită: Toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul

nostru, Cela ce ai venit să mântuieşti lumea.

􀀿􀀿􀀿 La Greci Sfinţirea Icoanelor se face ungându-le în patru locuri

cu Mir Sfânt

Şi sărutând chipul, zice glasul al 2-lea: Mărire… Şi acum…

Chipul Tău Cel dumnezeiesc pre Icoană închipuindu-l noi,

Hristoase Dumnezeule, lămurit înţelegem naşterea Ta cea

din Fecioară, şi aducându-ne aminte vestim minunile Tale

cele negrăite şi răstignirea cea de bună voie; că de unde fug

demonii, acolo cu frică suspină de supărare şi cei răi

credincioşi, ca nişte împreună părtaşi cu aceia.

Şi îndată face apolisul aceasta:

Cela ce cu nespusă iconomie, înainte de patima cea de

bună voie, a voit a închipui pre mahramă chipul cel nefăcut

de mână a feţei Sale celei dumnezeieşti şi omeneşti; Hristos

Adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile

preacuratei Maicii sale şi ale tuturor Sfinţilor, să ne

miluiască şi să ne mântuiască pre noi, ca un Bun şi Iubitor

de oameni.

Nessun commento:

Posta un commento