lunedì 31 dicembre 2018
ACATISTUL MAICII DOMNULUI – BUCURIA TUTUROR CELOR NECĂJIŢI
După obişnuitul început, se zice:
Troparul:
Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu noi robii Tăi. Ci, ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, slobozeşte-ne din toate nevoile, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară!
Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu O! Preasfântă Stăpână, Preacurată Fecioară Născătoare de Dumnezeu, Maica Domnului Dumnezeului meu, Iisus Hristos, cad înaintea ta şi mă rog ţie, Maicii Împăratului, mai înainte îndreptând către tine această nevrednică a mea rugăciune, pe care şi primind-o Maica Împăratului Aceluia ce împărăţeşte cerul şi pământul, o du la Împăratul împăraţilor, Domnul tuturor, la Fiul şi Dumnezeul tău, şi cere mie iertare de toate păcatele mele. Vieţii mele dă-i îndreptare şi la sfârşitul meu trecere neîngrozită de vrăjmaşii cei din văzduh; fii mie povăţuitoare, să-mi deschizi dumnezeiasca intrare a Împărăţiei şi acolo să mă îndulcesc de dulceaţa raiului şi de veselia acelei cetăţi înalte, a Ierusalimului de sus cel preafrumos şi de frumuseţile lui cele nespuse; de strălucirea luminii Treimii celei cu trei străluciri şi de dulcele glas al cântărilor îngereşti. Cărei slave şi bucurii mă fă moştean şi părtaş cu toţi sfinţii, că toate le poţi ca Maica Împăratului celui atotputernic. Şi acum, dar mai ales în acest ceas, mă auzi pe mine, cel ce stau înaintea ta, Stăpână cu totul milostivă. Ia aminte, Doamnă Împărăteasă, spre mine, care aduc ţie cântare de rugăciune aşa:
Condacul 1
Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din veşnica moarte, prin darul Celui ce S-a născut din tine, Hristos Dumnezeul nostru şi prin mijlocirea ta cea de maică înaintea Lui, aducem ţie, noi, robii tăi. Ci, ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, izbăveşte-ne pe noi robii tăi din toate nevoile şi suferinţele, care strigăm ţie: Bucură-te, cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucuria tuturor celor necăjiţi!
Icosul 1
Îngerul cel mai înainte stătător din cer a fost trimis să zică ţie, Născătoare de Dumnezeu, bucură-te; vestind, prin Dumnezeiasca întrupare a lui Hristos, bucuria ce avea să se nască din tine la toată lumea, care pierea în necazuri. Pentru aceasta şi noi cei împovăraţi cu păcate, nădejde de mântuire prin tine dobândim, pentru care cu umilinţă strigăm ţie:
Bucură-te, bunăvoinţa lui Dumnezeu către noi cei păcătoşi;
Bucură-te, tare apărătoare a celor ce se căiesc înaintea lui Dumnezeu pentru păcatele lor;
Bucură-te, chemarea lui Adam celui căzut;
Bucură-te, izbăvirea lacrimilor Evei;
Bucură-te, ceea ce ne curăteşti de întinăciunea păcatelor;
Bucură-te, baie, care speli cugetul nostru;
Bucură-te, ceea ce ai născut pe Izbăvitorul, Care în dar curăţă fărădelegile noastre;
Bucură-te, cea cu totul minunată, împăcarea tuturor către Dumnezeu;
Bucură-te, pod, care cu adevărat ne treci pe noi de la moarte la viaţă;
Bucură-te, ceea ce ai mântuit lumea din potopul păcatului;
Bucură-te, scară cerească, pe care s-a pogorât la noi Domnul;
Bucură-te, mijlocitoarea tuturor către Dumnezeu;
Bucură-te, cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucuria tuturor celor necajiţi!
Condacul al 2-lea
Văd izvoare de minuni revărsându-se de la sfânta ta icoană, Născătoare de Dumnezeu, asupra celor care în genunchi stau şi cu credinţă se roagă ţie; că tu, fiind bună, eşti grabnic ajutătoare tuturor; apărătoarea celor asupriţi, nădejdea celor deznădăjduiţi, mângâierea celor întristaţi, hrănitoarea celor flămânzi; celor goi îmbrăcăminte, celor feciorelnici curăţie, celor străini bună povăţuitoare, celor osteniţi sprijinitoare, orbilor vedere; celor surzi bună auzire, celor bolnavi grabnică vindecare. Pentru aceasta după cuviinţă, cu mulţumire cântăm pentru tine lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Pricina cea neînţeleasă a chinurilor cumplite, care vin asupra noastră, cautând noi să o înţelegem, către tine alergăm, o, Maică şi Fecioară, mângâiere şi mântuire cerând. Iar tu, ca ceea ce eşti bună, învaţă-ne pe noi a alege dintr-însele, purtarea de grijă, cea cu milostivire a Fiului tău şi Dumnezeului nostru Celui bun, spre mântuirea sufletelor noastre şi spre curăţirea păcatelor noastre cele de multe feluri şi cu bucurie strigăm ţie:
Bucură-te, adăpostire bună a celor înviforaţi;
Bucură-te, întărire a celor ce slăbesc în credinţă;
Bucură-te, ceea ce eşti singura Maică a milostivirii;
Bucură-te, grabnică ajutătoare a celor ce sunt în nevoi şi în necazuri;
Bucură-te, ceea ce prin necazuri curăţeşti păcatele noastre;
Bucură-te, ceea ce prin întristări vindeci neputinţele noastre cele sufleteşti şi trupeşti;
Bucură-te, ceea ce ne înveţi pe noi a nu iubi bunătăţile acestei lumi deşarte şi trecătoare;
Bucură-te, ceea ce ridici mintea noastră din lumea cea deşartă, la cele mai presus de lume;
Bucură-te, ceea ce ne tragi pe noi de la dragostea pământească, către dragostea lui Dumnezeu cea cerească;
Bucură-te, ceea ce, chiar şi în suferinţele noastre, ne dai nouă mângâiere şi viaţă plină de dar;
Bucură-te, făgăduinţa bunătăţilor celor cereşti;
Bucură-te, mijlocitoarea bucuriei celei veşnice;
Bucură-te, cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucuria tuturor celor necajiţi!
Condacul al 3-lea
Cu putere de sus mă întăreşte Stăpână preabună, pe mine robul tău care sunt neputincios sufleteşte şi trupeşte şi mă învredniceşte de cercetarea şi de purtarea ta de grijă, alungând negura mâhnirii şi a întristării de care sunt cuprins, ca prin tine, fiind mântuit, pururea să cânt lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Având nespusă bogăţie de milostivire, tuturor celor necăjiţi le întinzi mână de ajutor, tămăduind neputinţele, vindecând bolile şi patimile. Pentru aceasta, Stăpână preabună, nu trece cu vederea pe robii tăi, care zac pe patul durerii şi strigă ţie:
Bucură-te, comoara de mult preţ a milei tale;
Bucură-te, ceea ce eşti nădejdea celor deznădăjduiţi;
Bucură-te, tămăduirea trupurilor noastre;
Bucură-te, mântuirea sufletelor noastre;
Bucură-te, puternică ajutătoare a celor neputincioşi;
Bucură-te, apărătoare şi întărire a celor ce slăbesc în credinţă;
Bucură-te, ceea ce mânia lui Dumnezeu, cu rugăciunile tale, degrab o potoleşti;
Bucură-te, ceea ce, cu puterea rugăciunilor tale, patimile noastre le potoleşti;
Bucură-te, vedere a orbilor şi auzire a surzilor;
Bucură-te, umblare a şchiopilor şi vorbire a muţilor;
Bucură-te, vindecare prin credinţă a celor bolnavi;
Bucură-te, că prin tine, după măsura credinţei, se dau vindecările;
Bucură-te, cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucuria tuturor celor necajiţi!
Condacul al 4-lea
De felurite necazuri, de ispite şi de nevoi sunt cuprinşi robii tăi, ale căror greutăţi nu le mai pot răbda; dar tu, fiind Maică milostivă a Mântuitorului şi Dumnezeului nostru, ridică mâinile tale către Fiul tău, rugându-L să caute spre întristarea inimii robilor tăi şi din adâncul deznădejdii să ne ridice pe noi, care cu credinţă cântăm Lui: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Auzind Preasfânta Fecioară şi Maică cele spuse mai înainte de Dreptul Simion, ca "prin însuţi sufletul tău va pătrunde sabia", ai păzit aceste cuvinte întru inima ta, ştiind că bucuria de Maică pentru fiu este împletită cu multe necazuri în lumea aceasta. De aceea tu, ca ceea ce ştii necazul şi suferinţa întru toate, cunoşti şi întristarea noastră; şi ca ceea ce eşti singura Maică a tuturor, auzi-ne şi pe noi care cu credinţă strigăm ţie:
Bucură-te, ceea ce ai născut lumii bucurie, pe Hristos Mântuitorul nostru;
Bucură-te, ceea ce izbăveşti lumea din necazuri cu mijlocirile tale;
Bucură-te, ceea ce ai răbdat ocările şi clevetirile asupra Fiului tău;
Bucură-te, ceea ce, cu patimile Lui, dimpreună ai pătimit;
Bucură-te, mângâierea maicilor celor întristate;
Bucură-te, ceea ce ne păzeşti, cu darul Fiului tău;
Bucură-te, a noastră grabnică ajutătoare întru toate nevoile;
Bucură-te, îndreptarea şi povăţuitoarea celor rătăciţi;
Bucură-te, hrana şi păzitoarea pruncilor;
Bucură-te, povăţuitoarea tinerilor;
Bucură-te, Maica celor sărmani;
Bucură-te, sprijinul şi mângâierea văduvelor;
Bucură-te, cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucuria tuturor celor necajiţi!
Condacul al 5-lea
Văzând sângele cel dumnezeiesc al Fiului tău vărsându-se pe Cruce pentru mântuirea noastră, ca o slugă a Domnului, cu smerenie plecându-te voii Tatălui Care este în ceruri, ne-ai arătat nouă chipul pătimirii şi al răbdarii, ca şi noi când suntem în cuptorul ispitelor şi al nevoilor, cu smerenie să ne rugăm lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Văzându-te pe tine Fiul tău şi Dumnezeul nostru stând lângă Cruce cu ucenicul Lui cel iubit şi cu inima sfâşiată de durere şi suferind asemenea Lui, a zis: "Femeie, iată fiul tău " şi ucenicului: "Iată mama ta", făcându-ti ţie fii pe toţi cei ce cred în El. Iar noi ca nişte părtaşi ai necazurilor şi ai patimilor Fiului tău, spre tine, mijlocitoare Maică, toată nădejdea având-o, cu credinţă strigăm ţie:
Bucură-te, Maica neamului creştinesc;
Bucură-te, ceea ce ai împreunat pe Dumnezeu cu oamenii;
Bucură-te, ceea ce ai adus Domnului pe cei credincioşi;
Bucură-te, Mieluşeaua, care ai născut pe Mielul cel ce a ridicat păcatele lumii;
Bucură-te, vas, care ne scoţi nouă bucurie din izvorul nemuririi;
Bucură-te, rugătoarea pentru mântuirea celor păcătoşi;
Bucură-te, scularea celor căzuţi în păcate;
Bucură-te, ceea ce eşti vindecarea tuturor neputincioşilor;
Bucură-te, că eşti căutarea celor pierduţi;
Bucură-te, bucuria cea fără de veste a păcătoşilor;
Bucură-te, potolirea a toată întristarea;
Bucură-te, cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucuria tuturor celor necajiţi!
Condacul al 6-lea
Propovăduiesc milele tale, Maica lui Dumnezeu, toate marginile lumii, căci cu cinstitul tău acoperământ acoperi pe tot neamul creştinesc; pentru care totdeauna te rogi lui Hristos Mântuitorul lumii, şi izbăveşti din toate nevoile pe robii tăi, cei temători de Dumnezeu, care cu credinţă cântă lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Strălucind darul cu raze luminoase de la sfântă icoana ta, Maica lui Dumnezeu, noi cu credinţă plecăm genunchii înaintea ei şi cu lacrimi ne rugăm ţie; alungă norul ispitelor ce vin asupra robilor tăi, şi cu bucurie să strigăm ţie:
Bucură-te, ceea ce duci rugăciunile credincioşilor Fiului tău şi Dumnezeului nostru;
Bucură-te, ceea ce stai înaintea scaunului Dumnezeirii şi te rogi pentru noi;
Bucură-te, mijlocitoare între Dumnezeu şi om, care ne izbăveşti pe noi din nevoi;
Bucură-te, apărătoarea neamului creştinesc, de la Dumnezeu dăruită nouă;
Bucură-te, pom înfrumuseţat, cu care se acopăr mulţi;
Bucură-te, pom cu luminoasă roadă, din care se hrănesc credincioşii;
Bucură-te, acoperământul lumii, cel mai lat decât norii;
Bucură-te, pământul făgăduinţei din care ne izvorăsc toate bunătăţile cereşti şi pământeşti;
Bucură-te, soare luminos, care neîncetat luminezi pe cei credincioşi;
Bucură-te, stâlp de foc, care povăţuieşti pe cei aleşi către cereasca Împărăţie;
Bucură-te, brazdă, care creşti mulţimea îndurărilor;
Bucură-te, ceea ce ne dăruieşti toate bunătăţile;
Bucură-te, cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucuria tuturor celor necajiţi!
Condacul al 7-lea
Vrând să arăţi izvoare de minuni de la sfântă icoana ta, bucuria tuturor celor necăjiţi, ai poruncit, Stăpână, bolnavei Eftimia să săvârşească înaintea sfintei tale icoane cântări de rugăciune, şi primind vindecare să vestească tuturor milele tale, pe care le-ai dăruit prin sfântă ta icoană, pentru ca să nu fie tăinuit izvorul vindecărilor ce le dai în dar, tuturor celor ce au nevoie de ele. Pentru aceasta şi noi nu tăinuim minunile şi facerile tale de bine către noi robii tăi, ci cu mulţumire, preaslăvim pe Dumnezeu şi cântăm lui: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Scăldătoarea Siloamului vindecă bolile, însă mai presus s-a arătat, Preasfântă Stăpână, biserica ta, în care ne închinăm icoanei tale celei făcătoare de minuni. Fiindcă aceasta, nu numai odata într-un an, şi nu numai cei ce intră mai întâi dobândesc sănătate, ci de-a pururea vindecă toată rana sufletească şi trupească a celor ce, cu bună credinţa şi cu dragoste vin către tine. Pentru aceasta strigăm ţie:
Bucură-te, scăldătoare, în care se afundă toate durerile noastre cele sufleteşti şi trupeşti;
Bucură-te, pahar, cu care se primeşte bucuria şi mântuirea;
Bucură-te, piatră, care ai adăpat pe cei însetaţi de viaţă;
Bucură-te, lemn, care îndulceşti apele cele amare ale mării lumeşti;
Bucură-te, izvor nesecat al apei celei dătătoare de viaţă;
Bucură-te, ceea ce îndulceşti necazurile noastre cele amare;
Bucură-te, baie, care speli întinăciunea păcatului;
Bucură-te, potolirea întristărilor noastre;
Bucură-te, vindecarea bolilor noastre;
Bucură-te, ceea ce ne izbăveşti din nevoi;
Bucură-te, ceea ce calci puterea demonilor;
Bucură-te, ceea ce ruşinezi pe vrăjmaşii noştri;
Bucură-te, cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucuria tuturor celor necajiţi!
Condacul al 8-lea
Nemernici şi străini de credinţa creştinească sunt aceia care nu se închină chipului tău, celui întru tot sfânt, căci tu, Stăpână, ca o Maică a Unuia din Sfânta Treime, ai trimis darul facerii de minuni asupra sfintei tale icoane. Pentru aceasta, pe cei care sunt chinuiţi de duhurile cele necurate şi se închină cu credinţă sfintei tale icoane, îi vindeci şi sănatoşi îi faci pe ei. Pe toţi cei bolnavi sufleteşte şi trupeşte care se roagă ţie, îi tămăduieşti şi cele de folos pentru dânşii le rânduieşti. Pentru aceste multe ale tale faceri de bine, cu mulţumire strigăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Toată viaţa noastră pe pământ, este plină de durere şi de întristare. Sufletul, bolnav de păcate, trupul de dureri se chinuieşte, pentru că mânia lui Dumnezeu pentru păcatele noastre ne pedepseşte. Către tine dar alergăm, Maica lui Dumnezeu, şi înaintea preacinstitei tale icoane căzând, ne rugăm: Umple de bucurie şi de veselie inima noastră cea întristată şi cu bucurie să strigăm ţie:
Bucură-te, povăţuitoarea care ne duci pe noi în patria cerească;
Bucură-te, Împărăteasa cerului şi a pământului, care ne deschizi nouă uşile raiului;
Bucură-te, cea preamilostivă, care ne miluieşti pe noi;
Bucură-te, chivernisitoarea casei, care bine rânduieşti viaţa noastră;
Bucură-te, cea preafericită, care de prooroci ai fost vestită;
Bucură-te, fericit pântece, care ai născut pe Fiul lui Dumnezeu;
Bucură-te, rugul cel nears;
Bucură-te, zid nestricat;
Bucură-te, izvor purtător de viaţă;
Bucură-te, floarea cea pururea nevestejită;
Bucură-te, îmblânzirea inimilor celor răi;
Bucură-te, neîncetată bucurie a credincioşilor;
Bucură-te, cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucuria tuturor celor necajiţi!
Condacul al 9-lea
Toată dulceaţa cea lumească în lumea aceasta este amestecată cu întristare. Mărirea şi bogaţia trec. Frumuseţea şi sănatatea se veştejesc. Prietenii cei de aproape se răpesc de moarte, îndulceşte dar necazurile robilor tăi, pricinuitoarea bunătăţilor, şi bucuria ta cea nestricată dă-ne-o nouă celor ce strigăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Ritorii cei mult vorbitori nu se pricep cu ce cuvinte să mângâie pe cei necăjiţi. Ci tu singură, Stăpână, dăruieşte inimii noastre mângâiere, cu razele darului tău. Alungă norul necazurilor noastre şi negura mâhnirii, ca să strigăm ţie:
Bucură-te, că eşti nădejde de bucurie pentru toţi creştinii;
Bucură-te, bucuria şi împăcarea lumii;
Bucură-te, dătătoarea bunătătilor cereşti şi pământeşti;
Bucură-te, nădejdea mântuirii noastre;
Bucură-te, corabia celor ce vor să se mântuiască;
Bucură-te, limanul celor ce înoată pe marea vieţii acesteia;
Bucură-te, singura păzitoare a celor ce, după Dumnezeu, spre tine nădăjduiesc;
Bucură-te, îmbrăcămintea celor goi de îndrăzneală pentru mulţimea păcatelor;
Bucură-te, păzitoarea şi întărirea tuturor;
Bucură-te, ocrotitoare şi sfântă adăpostire a tuturor credincioşilor;
Bucură-te, ajutătoarea tuturor celor ce cu credinţă se roagă ţie;
Bucură-te, luminoasă cunoştiinţă a darului;
Bucură-te, cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucuria tuturor celor necajiţi!
Condacul al 10-lea
Domnul Cel iubitor de oameni, vrând să mântuiască lumea din chinul veşnic şi din neîncetată suferinţă, S-a sălăşluit în pântecele tău cel pururea fecioresc, şi pe tine, Maica Sa, te-a dăruit celor pieritori spre ajutor, spre acoperământ şi apărare, ca să fii celor mâhniţi mângâiere, celor necăjiţi bucurie, celor deznădăjduiţi nădejde, ceea ce ne izbăveşti de chinul cel veşnic, prin mijlocirea ta şi către veşnica veselie aduci pe toţi care cu credinţă strigă Fiului tău şi Dumnezeului nostru: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Zid eşti fecioarelor, Născătoare de Dumnezeu şi tuturor celor ce aleargă către acoperământul tău. Pentru aceasta ne rugăm ţie apără, acoperă şi păzeşte pe toţi cei săraci şi fără de ajutor şi izbăveşte din ispite, din necazuri şi din nevoi pe cei care cu credinţă strigă ţie:
Bucură-te, stâlpul fecioriei;
Bucură-te, vas ales al curăţiei şi al întregii feciorii;
Bucură-te, cununa cea mărită a celor care cu nevoinţă se luptă împotriva poftelor;
Bucură-te, ceea ce dai veşnică bucurie celor ce se ostenesc în viaţa călugărească;
Bucură-te, ceea ce ne izbăveşti de văpaia patimilor;
Bucură-te, ceea ce goneşti negura ispitelor;
Bucură-te, povăţuitoarea întregii feciorii;
Bucură-te, sprijinitoarea curăţiei;
Bucură-te, îndreptarea oamenilor;
Bucură-te, cea prin care din cădere ne-am sculat;
Bucură-te, întărirea cea tare a credinţei;
Bucură-te, tămâia cea plăcută a rugăciunii;
Bucură-te, cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucuria tuturor celor necajiţi!
Condacul al 11-lea
Cântarea cea cu totul de umilinţă aducem ţie, noi robii tăi, Născătoare de Dumnezeu, apărătoarea cea atotputernică a neamului creştinesc. Potoleşte bolile robilor tăi celor ce suspină, îmblânzeşte mânia lui Dumnezeu care cu dreptate vine asupra noastră pentru păcatele noastre. Izbăveşte-ne din toate necazurile pe noi robii tăi, care strigăm pentru tine lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Făclie primitoare de lumină, din cărbunele darului lui Dumnezeu aprinsă, s-a arătat nouă preacinstită icoana ta, Stăpână, spre sfinţirea şi mângâierea noastră. Iar noi, cu dragoste cinstind-o şi cu credinţă îngenunchind înaintea ei, strigăm ţie:
Bucură-te, ceea ce cu puternica ta apărare din toate nevoile ne scoţi pe noi;
Bucură-te, ceea ce din foamete sufletească şi trupească ne izbăveşti pe noi;
Bucură-te, ceea ce cu rugăciunile tale stingi focul patimilor noastre;
Bucură-te, ceea ce ne scapi pe noi de moartea cea veşnică;
Bucură-te, tare ajutătoare în războaie;
Bucură-te, ceea ce ne acoperi pe noi de năvălirea altor neamuri;
Bucură-te, ceea ce ne izbăveşti de războiul cel dintre noi;
Bucură-te, ceea ce păzeşti pe cei ce călătoresc pe pământ şi pe ape;
Bucură-te, ceea ce izbăveşti pe cei robiţi;
Bucură-te, grabnică izbăvire de îngrozirea lui Dumnezeu care cu dreptate vine asupra noastră;
Bucură-te, cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucuria tuturor celor necajiţi!
Condacul al 12-lea
Zălog din darurile tale, voind să dai neamului creştinesc icoana ta, cea făcătoare de minuni, ai dăruit-o nouă, Maica lui Dumnezeu, de la care, celor ce vin cu credinţă, izvoare de minuni se revarsă; neputinţele se vindecă şi necazurile se potolesc. Pentru aceasta cu bucurie strigăm pentru tine lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Cântând milele şi minunile tale, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, toţi te lăudăm, ca pe o tare stătătoare a noastră şi cu umilinţă venim la Tine, ceea ce te rogi pentru noi. Şi cerem ca să înalţi mâinile către Fiul tău, rugându-L ca pururea în viaţa aceasta şi după moartea noastră să nu se depărteze milostivirea Lui de la noi, cei ce strigăm ţie:
Bucură-te, nădejdea noastră în viaţa aceasta şi după moartea noastră;
Bucură-te, ceea ce rânduieşti sfârşit dulce şi cu pace din viaţa aceasta, tuturor celor ce nădăjduiesc spre tine;
Bucură-te, ceea ce eşti nădejdea şi apărarea noastră în ziua judecăţii;
Bucură-te, îmblânzirea Dreptului Judecător;
Bucură-te, ceea ce ne izbaveşti din gheena cea veşnică;
Bucură-te, nădejdea de mântuire a tuturor;
Bucură-te, cheia Împărăţiei lui Hristos;
Bucură-te, uşa raiului;
Bucură-te, pod care duci la ceruri;
Bucură-te, adăpostire şi bună apărare a tuturor păcătoşilor care se căiesc de păcatele lor;
Bucură-te, bucuria îngerilor;
Bucură-te, mărirea şi mângâierea tuturor drepţilor;
Bucură-te, cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucuria tuturor celor necajiţi!
Condacul al 13-lea
O, întru tot lăudată, de Dumnezeu Născătoare, ceea ce, spre bucuria cerului şi a pământului ai născut pe Impăratul Hristos, Dumnezeul nostru, auzi glasul smeriţilor robilor tăi. Primeşte această puţină rugăciune a noastră şi ne izbăveşte pe noi din toate nevoile. Vindecă neputinţele noastre cele sufleteşti şi trupeşti. Alungă de la noi toată răutatea şi întristarea. Dăruieşte-ne sănatate şi cu rugăciunile tale ne izbăveşte din munca cea veşnică pe cei ce cântăm pentru tine lui Dumnezeu: Aliluia! - (Acest Condac se zice de trei ori.) - După aceasta se zice iarăşi
Icosul întâi:
Îngerul cel mai înainte stătător din cer a fost trimis să zică ţie, Născătoare de Dumnezeu, bucură-te; vestind, prin Dumnezeiasca întrupare a lui Hristos, bucuria ce avea să se nască din tine la toată lumea, care pierea în necazuri. Pentru aceasta şi noi cei împovăraţi cu păcate, nădejde de mântuire prin tine dobândim, pentru care cu umilinţă strigăm ţie:
Bucură-te, bunăvoinţa lui Dumnezeu către noi cei păcătoşi;
Bucură-te, tare apărătoare a celor ce se căiesc înaintea lui Dumnezeu pentru păcatele lor;
Bucură-te, chemarea lui Adam celui căzut;
Bucură-te, izbăvirea lacrimilor Evei;
Bucură-te, ceea ce ne curăteşti de întinăciunea păcatelor;
Bucură-te, baie, care speli cugetul nostru;
Bucură-te, ceea ce ai născut pe Izbăvitorul, Care în dar curăţă fărădelegile noastre;
Bucură-te, cea cu totul minunată, împăcarea tuturor către Dumnezeu;
Bucură-te, pod, care cu adevărat ne treci pe noi de la moarte la viaţă;
Bucură-te, ceea ce ai mântuit lumea din potopul păcatului;
Bucură-te, scară cerească, pe care s-a pogorât la noi Domnul;
Bucură-te, mijlocitoarea tuturor către Dumnezeu;
Bucură-te, cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucuria tuturor celor necajiţi!
şi Condacul întâi:
Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din veşnica moarte, prin darul Celui ce S-a născut din tine, Hristos Dumnezeul nostru şi prin mijlocirea ta cea de maică înaintea Lui, aducem ţie, noi, robii tăi. Ci, ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, izbăveşte-ne pe noi robii tăi din toate nevoile şi suferinţele, care strigăm ţie: Bucură-te, cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucuria tuturor celor necăjiţi!
Apoi se citeste această
RUGĂCIUNE O! Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare, ceea ce eşti mai presus decât heruvimii şi mai cinstită decât serafimii, Fecioară de Dumnezeu aleasă, bucuria tuturor celor necăjiţi; dă-ne mângâiere şi nouă celor ce suntem în necazuri, că, afară de tine alta scăpare şi ajutor nu avem. Tu singură eşti mijlocitoarea bucuriei noastre şi ca Maica lui Dumnezeu şi Maica milostivirii, stând înaintea Prestolului Preasfintei Treimi, poţi să ne ajuţi nouă. Că nimeni din cei ce se roagă ţie cu credinţă nu este ruşinat.
Auzi-ne şi acum în ziua necazului nostru pe noi cei ce cădem înaintea icoanei tale şi cu lacrimi ne rugăm ţie. Alungă de la noi toate necazurile şi nevoile ce vin asupra noastră, întru această vremelnică viaţă şi prin atotputernica ta mijlocire, nu ne lipsi pe noi nici de veşnica şi nesfârşita bucurie, întru Împărăţia Fiului tău şi Dumnezeului nostru. Amin.
Împărăteasa mea cea preabună, nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, prietena sărmanilor, folositoarea celor neputincioşi şi ocrotirea celor necăjiţi; vezi nevoia mea şi necazul meu. Ajută-mă că sunt neputincios, hrăneşte-mă ca pe un străin. Ştii nevoia mea, uşurează-mă de ea precum voieşti căci nu am alt ajutor afară de tine, nici altă folositoare grabnică, nici altă bună mângâiere, decât numai pe tine, o, Maică a lui Dumnezeu, ca să mă păzeşti şi să mă acoperi în vecii vecilor. Amin.
Nessun commento:
Posta un commento