ACATISTUL SFÂNTULUI LAVRENTIE DE CERNIGOV
Ziua prăznuirii: 20 ianuarie - Schiarhimandrit şi făcător de minuni al Cernigovului.
Condaculul întâi :
Alesule al lui Dumnezeu şi preaslăvite făcător de minuni, Cuvioase Lavrentie, poruncă ai primit de la împărăteasa cerului să vii în vechea cetate a Cernigovului şi să te sălăşluieşti în mănăstirea Sfintei Treimi, unde trăind cu dreptate, prigoane ai suferit şi turmă de monahi adunând, cu cuvântul lui Dumnezeu i-ai hrănit şi la Hristos i-ai adus. Tu însă, având îndrăzneală la Sfânta Treime, roagă-te să fim izbăviţi de toate necazurile şi durerile ca să-ţi cântăm cu umilinţă şi mulţumire: Bucură-te, Cuvioase Lavrentie, rugător bineplăcut şi sârguincios către Dumnezeu pentru sufletele noastre.

Icosul întâi :
Cu îngerii te-ai asemănat, Cuvioase şi purtătorule de Dumnezeu Părinte Lavrentie, că sfânt şi drept trăind pe pământ, ne-ai lăsat nouă chipul desăvârşirii duhovniceşti. Noi însă, văzându-te vas ales, preaiubit de Maica lui Dumnezeu, locaş al Preasfintei Treimi prin buna ta vieţuire şi împodobit cu minuni, mulţumind lui Dumnezeu, te preaslăvim ca pe un mare luminător şi cu osârdie îţi cântăm aşa:
Bucură-te, slujitorul Preasfintei Treimi;
Bucură-te, preaminunat ales al Maicii lui Dumnezeu;
Bucură-te, că din iubire faţă de Domnul toată dulceaţa lumească ai lepădat
Bucură-te, că toate bunătăţile acestei lumi de dragul lui Hristos le-ai dispreţuit;
Bucură-te, că jugul lui Hristos cel bun şi uşor l-ai iubit;
Bucură-te, că ai trăit în trup parcă neavând trup;
Bucură-te, că prin tine cugetele necinstite se vădesc;
Bucură-te, că prin tine faptele cele bune şi folositoare se binecuvintează;
Bucură-te, că prin tine calea cea dreaptă către ceruri se arată;
Bucură-te, Cuvioase Lavrentie, rugător bineplăcut şi sârguincios către Dumnezeu pentru sufletele noastre.
Condaculul al 2-lea :
Văzându-te pe tine Preasfinţitul Antonie, înţelepţit de puterea Domnului, ţi-a poruncit să vii în cetatea Cernigovului, în aşezământul Sfintei Treimi, unde se afla icoana Preasfintei Doamne şi Stăpânei Maria; tu însă ascultând porunca lui, ai întărit rugăciunea şi atunci însăşi împărăteasa cerului te-a binecuvântat şi tu ai venit la un munte înalt şi ai găsit un loc ales pentru sălăşluirea monahilor, un aşezământ întru slava Preasfintei Treimi şi a Maicii lui Dumnezeu: pe călugări în nevoinţe i-ai întărit, pe cei râvnitori în urcuşul către cer, din credinţă în credinţă şi din virtute în virtute, i-ai adunat să cânte împreună cu tine în Treime Unului Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 2-lea :
Înţelepciunea dumnezeiască te-a înţeleptit, Părinte Lavrentie, să laşi lumea şi cele ale lumii şi ai venit la mănăstirea Rahlov a Sfântului Nicolae, voind să te nevoieşti cu toată inima; iar tu cu osârdie prin cântare şi citire te-ai nevoit întru Hristos şi cu alte ascultări ai lucrat pentru aproapele. Noi, însă, văzându-te pe tine vas al Sfântului Duh, cu umilinţă strigăm către tine:
Bucură-te, că din tinereţe ai iubit cu înflăcărare viaţa călugărească;
Bucură-te, că bătrâneţile mamei tale le-ai liniştit;
Bucură-te, că după moartea ei, în locaşul Sfântului Nicolae ai venit;
Bucură-te, că prin înţelepciunea dumnezeiască pe oameni i-ai uimit;
Bucură-te, că monahilor ai fost îndreptar şi icoană;
Bucură-te, că nepătată ai păstrat curăţia cea iubitoare de Dumnezeu;
Bucură-te, că prin uşile cele strâmte şi înguste ai intrat în împărăţia cerului;
Bucură-te, că de la Domnul ai primit cu vrednicie cununa cea nevestejită;
Bucură-te, că preaslăvit eşti în cer şi pe pământ;
Bucură-te, că viaţa, faptele şi proorociile tale nu numai în Rusia, ci în toată lumea sunt cunoscute;

Condaculul al 3-lea :
Cu putere de sus, arhiereii cetăţii Cernigovului, sfinţiţii mucenici Vasile şi Pahomie, te-au văzut pe tine împodobit cu viaţă bineplăcută lui Dumnezeu şi strălucind în marea ta smerenie, cu post şi cu rugăciune şi pe cei credincioşi înţelepteşte propovăduindu-i, de aceea cântăm cu înţelegere Preasfintei Treimi: Aliluia!
Icosul al 3-lea :
Având adevărată smerenie şi mare ascultare, ai venit la mănăstirea Preasfintei Treimi şi privind la icoana Maicii Domnului, ţinând în preacuratele ei mâini pe Pruncul lisus, aflând-o pe ea, Preanevinovată, ce ţi s-a arătat, ai căzut la pământ în faţa ei, cerându-i ajutor şi ocrotire. Iar noi văzând că te-ai încredinţat voii lui Dumnezeu îţi cântăm aşa:
Bucură-te, că ai arătat ascultare Maicii lui Dumnezeu;
Bucură-te, că ai slujit cu credincioşie în cetatea Cernigovului;
Bucură-te, că acea icoană făcătoare de minuni ai văzut-o în mănăstire;
Bucură-te, că la această icoană te-ai închinat cu osârdie;
Bucură-te, că celor flămânzi şi însetaţi de dreptate le-ai vestit cuvintele vieţii veşnice;
Bucură-te, că drumul mântuirii l-ai arătat celor ce-l caută;
Bucură-te, căpetenie înţeleaptă celor ce merg în împărăţia cea de sus;
Bucură-te, ajutătorul celor ce trudesc în evlavie;
Bucură-te, cald mijlocitor a toată lumea;

Condaculul al 4-lea :
Dumnezeu, Cel ce S-a adus pe Sine jertfă pentru păcatele a toată lumea şi a înviat cu slavă din morţi şi S-a înălţat la cer, te-a învrednicit să călătoreşti până la Ierusalim, unde tu, preafericite, te-ai rugat cu osârdie pentru poporul dreptcredincios şi lumânarea din mâinile tale s-a aprins de la focul ceresc şi cu toţi credincioşii ai cântat lui lisus Hristos, Care va veni să judece viii şi morţii, cântarea: Aliluia!
Icosul al 4-lea :
Auzind păstorii Bisericii lui Hristos că furtuna patimilor şi zbuciumul acestei lumi nu te-au clătinat, sufletul îndreptându-ţi la limanul cel lin al mântuirii, Cuvioase Părinte, şi că toate bunătăţile şi frumuseţile lumii vâzându-le cu limpezime, călugări din alte mănăstiri veneau la tine spre învăţătură şi oamenii credincioşi alergau din cetăţi şi sate îndepărtate cu necazuri şi supărări pentru mângâiere şi întărire, cei bolnavi pentru vindecare, cu toţii primind din belşug darurile bunătăţii lui Dumnezeu, un arhiereu te-a sfinţit să fii arhimandrit, dând prin această vrednică cinstire nevoinţelor tale, iar pe noi ne învredniceşte să-ţi aducem aceste laude:
Bucură-te, slujitor credincios al Mielului şi al Păstorului;
Bucură-te, înaintestătător nevinovat la altarul Domnului;
Bucură-te, că împreună cu îngerii îl cânţi pe împăratul slavei;
Bucură-te, îndrumător înţelepţit de Dumnezeu al călugărilor şi al oamenilor credincioşi;
Bucură-te, că eşti preaplin de lacrimile umilinţei;
Bucură-te, vas cinstit al darurilor Duhului Sfânt;
Bucură-te, nevoitorul răbdării desăvârşite;
Bucură-te, sălaş prea ales al Sfintei Treimi;
Bucură-te, învăţător iscusit al adevăratei smerenii;
Bucură-te, întărirea evlaviei şi lauda Ortodoxiei;

Condaculul al 5-lea :
Ca pe o stea izvorâtoare din Dumnezeu văzându-te pe tine, Cuvioase Părinte Lavrentie, strălucind luminos cu viaţa şi învăţătura, călugării şi credincioşii au mers după lumina vieţuirii tale şi te-au avut ca pe un luminător şi când a venit jugul ateismului dimpreună cu întunericul autocefalilor şi al înnoirilor şi al altor eretici şi schismatici, călcând în picioare cele sfinte, tu ca un bun păstor nu ai părăsit cetatea Cernigovului şi pe oamenii credincioşi, locuind în casa cinstitei văduve şi evlavioasei monahii Evlampia, i-ai adus la lumina cea nepătrunsă, rugându-te pentru Rusia ca Dumnezeu să renască împărăţia ortodoxă şi primind de la Arhanghelul Gavriil o astfel de descoperire, te-ai bucurat foarte, cântând Preasfintei Treimi împreună cu toţi credincioşii: Aliluia!
Icosul al 5-lea :
Văzând oamenii binecredincioşi ai cetăţii Cernigovului împlinirea proorociei tale, deschiderea şi închiderea bisericilor lui Dumnezeu, iar tu împodobind şi înfrumuseţând casa Preasfintei Treimi şi a Născătoarei de Dumnezeu şi adunând turmă mare din cei ce voiau să ducă viaţă călugărească şi să urmeze poveţele tale cele drepte, i-ai învăţat fără făţărnicie să cheme neîncetat numele lui Dumnezeu si ajutând pe oamenii cei credincioşi ai prezis întoarcerea moaştelor Sfântului Ierarh Teodosie şi pe arhiereul Boris l-ai sfătuit să se aşeze cu slavă în locul unde fuseseră mai înainte, în biserica Schimbării la Faţă a Domnului, ceea ce a şi făcut. Iar noi îl lăudăm pe Dumnezeu, Cel ce ţi-a dat duhul proorociei şi al înţelepciunii şi te rugăm să înalţi rugăciunile tale, Sfinte Lavrentie, pentru mântuirea noastră, a păcătoşilor, care îţi cântăm:
Bucură-te, povăţuitor înţelept al călugărilor;
Bucură-te, că moaştele Sfântului Ierarh Teodosie le-ai aflat;
Bucură-te, că aducerea moaştelor Sfântului Ierarh Teodosie, cu cântări pascale ai preaslăvit-o;
Bucură-te, împlinitorul neleneş al tipicului bisericesc;
Bucură-te, doctorul iscusit şi fără de plată al bolnavilor;
Bucură-te, mângâiere bineplăcută a celor mâhniţi;
Bucură-te, întărire binecuvântată a celor întristaţi;
Bucură-te, izgonitorul patimilor pierzătoare de suflet;
Bucură-te, slobozitorul celor demonizaţi de năvala diavolului;
Bucură-te, ajutătorul grabnic al celor fără ajutor;

Condaculul al 6-lea :
Propovăduind tuturor cuvântul lui Dumnezeu, Părinte Lavrentie, învăţând cu vieţuirea şi cu cuvântul tău smerenia, tăcerea, iubirea frăţească, primirea de străini, postul, rugăciunea şi frica faţă de Domnul, prin care ai fost ocrotit, nu ai călcat pravila până la preacinstitele tale bătrâneţi, te-ai nevoit în rugăciunile de zi şi de noapte, cântând Celui ce ţi-a dat putere şi tărie, cântarea de laudă: Aliluia!
Icosul al 6-lea :
Strălucind nouă ca o stea luminoasă şi călăuzitoare vieţuirea ta cumpătată prin post, Cuvioase Părinte Lavrentie, nu ai tânjit după mâncăruri, căci nu ne duc pe noi la Dumnezeu şi nu te-ai îngrijit de îmbrăcămintea hainelor, ci ai socotit că este mai bine să-ţi înfrumuseţezi sufletul cu virtuţi. Sfârşitul ţi l-ai prezis de trei ori şi curgerea vieţii tale frumos ai săvârşit. Prin minuni şi viaţă veşnică ai fost preaslăvit de Mântuitorul Hristos, iar de la noi primeşte aceste laude:
Bucură-te, înfrumuseţarea cetei postitorilor;
Bucură-te, chipul înfrânării şi al neprihănirii;
Bucură-te, stea ce străluceşti în rândul cuvioşilor;
Bucură-te, păstorul călugărilor şi învăţătorul oamenilor din lume;
Bucură-te, apărătorul şi ocrotitorul celor ce trăiesc în lume;
Bucură-te, adevăratul următor al Evangheliei lui Hristos;
Bucură-te, că eşti plin de harul lui Dumnezeu;
Bucură-te, că eşti hrănit de la Izvorul vieţii cuvântului lui Dumnezeu;
Bucură-te, că eşti împodobit cu veşmântul mântuirii şi îmbrăcat în haina nemuririi;
Bucură-te, că mai înainte de învierea cea de obşte a Domnului ai fost preaslăvit prin nestricăciune întru încredinţarea tuturor oamenilor;

Condaculul al 7-lea :
Voind să fie următor credincios Mielului lui Dumnezeu, Care a ridicat păcatele lumii, blândeţe şi smerenie luând asupra-i, Părintele nostru Lavrentie, toate durerile şi supărările răbdând fără cârtire, a văzut că prin dureri vremelnice se dobândeşte mântuirea veşnică, a căpătat despătimirea şi când i-a sosit cinstitul sfârşit, fiind încă pe pământ a cântat cu vrednicie şi cu dreptate atotputernicului Dumnezeu cântarea îngerească: Aliluia!
Icosul al 7-lea :
Domnul Cel minunat întru sfinţii Săi te-a arătat biruitor minunat împotriva vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi ai mântuirii noastre şi după fericita adormire te-a preaslăvit; tu însă, Cuvioase Părinte Lavrentie, aşteptând punerea în mormânt, ai petrecut cu trupul împreună cu noi patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi şi în acest timp nu au încetat la sicriul tău rugăciunile şi lacrimile, cu sufletul stând înaintea Prestolului dumnezeiesc, rugându-te pentru sfânta Rusie şi pentru oamenii credincioşi, arătând nestricăciunea trupului tău întru încredinţarea învierii tuturor oamenilor. Iar de la sicriul tău ieşea bună mireasmă, încredinţându-ne pe noi de vieţuirea ta sfântă. Noi, însă, minunându-ne, te lăudăm pe tine aşa:
Bucură-te, că toată dulceaţa patimilor dintru tine ai stârpit;
Bucură-te, că trupul l-ai supus duhului;
Bucură-te, că te-ai întrarmat cu privegheri de noapte împotriva ispitelor vrăjmaşului;
Bucură-te, că prin post neobosit ai înfrânt toată dorinţa cea necurată;
Bucură-te, că prin rugăciune neîncetată te-ai curaţat de orice întinăciune;
Bucură-te, că ai fost menit cu totul lui Dumnezeu;
Bucură-te, că pentru cuvintele Domnului ai păstrat calea cea strâmtă;
Bucură-te, că prin lacrimi ai secerat bucuria cea pururi fiitoare;
Bucură-te, că prin sederea în sicriu a trupului tău timp de patruzeci de zile pe noi ne-ai mângâiat;
Bucură-te, că şi după moarte nu ne-ai părăsit;

Condaculul al 8-lea :
Străin şi călător socotindu-te a fi în lumea aceasta schimbătoare, Cuvioase Lavrentie şi cetatea cerească cântând, împărăţia lui Dumnezeu încă pe pământ pregătind, i-ai păzit pe cei credincioşi de necurăţia ateistă, de pierzătorii autocefali şi înnoitori, de latini şi uniţi şi de altă mulţime de eretici şi schismatici şi împreună cu cei binecredincioşi şi evlavioşi ai cântat cântare de biruinţă Făcătoarei de viaţă Treimi: Aliluia!
Icosul al 8-lea :
Împodobit ai fost cu toate armele dumnezeieşti, ca un ostaş biruitor al lui Hristos, ţi-ai încins coapsele tale cu adevărul, te-ai îmbrăcat în platoşa dreptăţii, ai încălţat picioarele tale întru gătirea păcii, ai primit scutul credinţei şi coiful mântuirii şi sabia duhului care este cuvântul lui Dumnezeu cu care ai biruit toate defăimările celui viclean. Tu însă, Sfinte Lavrentie, asemănându-te vechilor părinţi, ai întărit pe cei credincioşi întru evlavie şi pe cei rătăciţi şi necredinciosi la Domnul, credinţa ortodoxă ai apărat-o şi ai întărit-o, pe eretici, pe schismatici şi pe liber cugetători i-ai ruşinat şi i-ai înţelepţit. Ajută-ne şi nouă, Cuvioase, cu mijlocirea ta la prestolul Preasfintei şi Celei de o fiinţă şi nedespărţitei Treimi, să rămânem statornici în faţa puterilor întunecate ale lui Antihrist şi ale slugilor lui şi să ne împotrivim ispitelor vrăjmaşului, crezând în Biserica cea Una după cuvântul cel din Evanghelie. Iar noi, cu inimă curată, te rugăm să primeşti aceste laude:
Bucură-te, că te-ai asemănat Cuviosului Antonie de la Pecerska prin săparea peşterilor;
Bucură-te, că asemenea lui Teodosie ai făgăduit să stai până la moarte în credinţa ortodoxă;
Bucură-te, că asemenea lui Serghie de Radonej ai fost ziditor şi înnoitor de aşezăminte călugăreşti;
Bucură-te, că ai învăţat, precum Iov de la Poceaev să ne ferim de uniatism, de autocefali şi de alte eresuri;
Bucură-te, că pe credincioşi i-ai povăţuit precum Serafim de Sarov;
Bucură-te, vestitor al unor vremuri înfricoşătoare şi propovăduitor al pocăinţei, precum loan de Kronstadt şi Cuviosul mucenic Alipie;
Bucură-te, împlinitor sârguincios al tipicului Cuvioşilor părinţi Teodor Studitul şi Sava cel Sfinţit;
Bucură-te, aspru judecător şi povăţuitor al celor ce încalcă tipicul bisericesc;
Bucură-te, că ai stat împotriva uniaţiei precum Cuvioşii mucenici Macarie de la Ovruci şi Atanasie de la Brest;
Bucură-te, că te-ai asemănat sfântului făcător de cântări Roman Melodul;

Condaculul al 9-lea :
Iubind cu toată inima pe Unul Dumnezeu şi Domnul te-a iubit, dăruindu-ne prin tine rugător înaintea bunătăţii Lui. Cu smerenie te rugăm să îmblânzeşti pe dreptul Judecător pentru noi în ziua cea straşnică, să nu ne pomenească păcatele şi fărădelegile noastre şi să ne învrednicească de partea celor fericiţi care stau la dreapta Lui şi cântă: Aliluia!
Icosul al 9-lea :
Ritorii cei mult vorbitori nu se pricep să spună toate nevoinţele şi minunile tale, Părinte de Dumnezeu înţelepţit, căci bunătatea vieţuirii tale nu poate fi lăudată prin cuvinte omeneşti; de aceea noi, cei biruiţi de iubirea ta, îndrăznim să te lăudăm cu smerenie, cântând astfel:
Bucură-te, luminător nestins al sfintei Biserici şi credinţei ortodoxe;
Bucură-te, întărire nebiruită a pământului rusesc;
Bucură-te, căci prin smerenie ai călcat mândria cea pierzătoare de suflet;
Bucură-te, că prin blândeţe ai stins flacăra mâniei;
Bucură-te, că iubirea de argint ai urât.
Bucură-te, că tot felul de necazuri şi supărări ai răbdat;
Bucură-te, că prin rugăciuni neîncetate tristeţea ai gonit-o de la tine şi-ai dobândit bucurie întru Domnul;
Bucură-te, că laude ai primit de sus de la Hristos Dumnezeu;
Bucură-te, că în timpul vieţii şi după moarte ai fost îmbogăţit de Domnul cu darul minunilor;
Bucură-te, că te odihneşti în locaşul tău întru miros de bună mireasmă;

Condaculul al 10-lea :
Roagă pe Preaînaltul Ziditor să ne mântuiască de chinul cel veşnic, Cuvioase al lui Dumnezeu Lavrentie şi nu ne lipsi pe noi de ajutorul tău cel sfânt în ceasul sfârşitului nostru, că duhurile necurate ne tulbură cu nălucirile lor; să te arăţi atunci nouă apărător sârguincios, izbăvindu-ne cu rugăciunile tale de defăimările lor şi învrednicindu-ne de vederea îngerilor şi de cântarea împreună cu ei lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 10-lea :
Zid de apărare şi rugător bineprimit la Dumnezeu te-am descoperit pe tine, Părinte Lavrentie; mulţumire cucernică înălţăm Părintelui ceresc, pentru toate facerile Lui de bine care ni s-au arătat prin tine din belşug şi ţie, înaintestătătorului nostru, îţi cântăm:
Bucură-te, întărirea şi lauda mănăstiri Sfânta Treime;
Bucură-te, acoperământ dumnezeiesc al cetăţii Cernigovului;
Bucură-te, frumuseţe preaminunată a călugărilor;
Bucură-te, veşnică mângâiere a neamului creştinesc;
Bucură-te, tare apărător al celor obidiţi;
Bucură-te, liman de încredere al celor orfani şi nenorociţi;
Bucură-te, bun vindecător al bolilor sufleteşti şi trupeşti;
Bucură-te, mijlocitorul bucuriei noastre veşnice;
Bucură-te, că toate cuvintele tale prooroceşti se împlinesc;
Bucură-te, ocrotitorul nostru ceresc;

Condaculul al 11-lea :
Cântare de laudă îţi aducem ţie, Cuvioase Părinte Lavrentie, şi cu dragoste cădem la racla sfintelor făcătoarelor de minuni şi vindecătoarelor tale moaşte, preaslăvind viaţa ta cea plină de răbdare, tăcerea ta înaltă, smerenia cea nefăţarnică, rugăciunea neîncetată, înfrânarea desăvârşită şi curăţia sufletului şi a trupului; o, preafericite, ajută-ne nouă să te urmăm în virtuţile tale, ca să putem cânta cu vrednicie Ziditorului şi Dumnezeului nostru: Aliluia!
Icosul al 11-lea :
Luminător al faptelor bune fiind încă în viaţă, Părinte Cuvioase Lavrentie, luminător strălucit al harului dumnezeiesc te-ai arătat, strălucind şi după moarte şi minuni izvorând de la moaştele tale nestricate, că după patruzeci şi trei de ani, ca un tezaur de mult preţ, întregi şi pline de bună mireasmă s-au aflat şi aşezate au fost în biserica Sfintei Treimi a mănăstirii, unde mulţi ani te-ai trudit întru tot binele şi unde vieţuirea pământească în evlavie s-a sfârşit; ţie, celui ce eşti preaslăvit de Domnul, daruri de cântări duhovniceşti îţi aducem şi cu umilinţă strigăm:
Bucură-te, floare nestricăcioasă cu bun miros;
Bucură-te, că întru sfinţenie ai înflorit ca un crin al raiului lui lisus;
Bucură-te, căci cu lumina minunilor tale luminezi întunericul sufletelor noastre;
Bucură-te, vindecător binecuvântat al multor boli;
Bucură-te, doctor iscusit al rănilor păcatului;
Bucură-te, mângâietor aducător de bucurie celor scârbiţi;
Bucură-te, că aspru îi pedepseşti pe cei ce ne aduc supărări;
Bucură-te, strajă neadormită a mănăstirii tale;
Bucură-te, că vieţuirea ta s-a descoperit la toată lumea;
Bucură-te, că toate marginile pământului şi pe credincioşii ortodocşi i-ai uimit cu viaţa ta sfântă;

Condaculul al 12-lea :
Cu mare har te-a învrednicit Domnul, preafericite Părinte Lavrentie şi cu mare vrednicie numit ai fost făcător de minuni: deoarece nu numai în timpul vieţii, dar şi după moarte cu măreţele tale minuni pe toţi i-ai uimit şi spre slăvirea atotputerniciei lui Hristos te-ai nevoit ca să cânţi Preaînaltului Ziditor cântarea: Aliluia!
Icosul al 12-lea :
Cântăm marile tale nevoinţe, ostaşule biruitor al oastei lui Hristos, Părintele nostru Lavrentie, căci ai biruit vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi; fericim sfârşitul tău şi cu rugăciune sărbătorim sfântă pomenirea ta, cântându-ţi cu osârdie aşa:
Bucură-te, că pomenirea ta se face cu laude şi adormirea cu sfinţii;
Bucură-te, că lui Dumnezeu îi cânţi cântare întreit sfântă împreună cu puterile cele fără de trup;
Bucură-te, că sărbătoreşti împreună cu proorocii şi cu apostolii;
Bucură-te, că eşti preaslăvit cu ierarhii şi cu mucenicii;
Bucură-te, că eşti încununat cu cununa nemuririi împreună cu drepţii şi cuvioşii;
Bucură-te, lumină care izgoneşti întunericul hoardelor demonice ale lui Antihrist;
Bucură-te, că eşti dat de Dumnezeu apărător şi ocrotitor al Rusiei sfinte;
Bucură-te, luptător şi biruitor al celor binecredincioşi;
Bucură-te, că prin tine se preaslăveşte credinţa ortodoxă;

Condaculul al 13-lea :
O, Cuvioase şi purtătorule de Dumnezeu, Părinte Lavrentie, mare făcător de minuni şi grabnic ajutător, te rugăm primeşte de la noi cu milostivire această cântare de laudă, ce ţi-o aducem cu osârdie, că tu, şezând înaintea Prestolului împăratului slavei, Domnului Dumnezeu şi Ziditorului a toată făptura, să te rogi bunătăţii Lui, pentru noi, păcătoşii, să ne ierte greşelile cele de voie şi cele fără de voie, să ne păzească pe noi de faţa lui Antihrist şi a slugilor lui potrivnice lui Dumnezeu, de rănile aducătoare de moarte, de suferinţe, de toate necazurile şi de întristarea vieţii, să ne izbăvească de chinurile veşnice şi să ne învrednicească să cântăm împreună cu toţi sfinţii Preasfintei Treimi: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)
Apoi iarăşi se zice Icosul întâi

Şi Condaculul întâi :

Rugăciune către Sfântul Lavrentie
O, preacinstite şi preafericite, Părintele nostru Lavrentie, mare şi preaminunat făcător de minuni, învăţător şi ocrotitor al credinţei ortodoxe, mustrătorul ereticilor, apărătorul Bisericii, din tinereţile tale ai iubit să mergi pe drumul crucii, nevoindu-te în rugăciuni şi osteneli, în posturi, privegheri şi în tăcere, chip al credinţei fiind pentru călugări, jertfă vie, sfântă şi plăcută aducându-te lui Dumnezeu. Când însă, după sfârşitul tău, mănăstirea Sfintei Treimi, din răutatea ateilor, a fost ruinată, pângărită şi pustiită, având mare îndrăzneală la Împăratul ceresc, prin mijlocirea Maicii Domnului şi a ta a fost înnoită, iar moaştele tale sfinte şi cinstite au fost aşezate aici. Iar noi, credincioşii, care venim la racla sfintelor, şi cinstitelor tale moaşte, te rugăm pe tine, păstorul şi mijlocitorul nostru cel bun, nu înceta să te rogi la Domnul şi Dumnezeul nostru, să stingă toate eresurile şi schismele care vin din uneltirile vrăjmaşului mântuirii noastre, întărindu-ne întru evlavie şi curăţie, iar cu roua harului Său să omoare văpaia patimilor noastre şi să ne încingă cu putere de sus împotriva lui Antihrist şi a hoardelor lui, împotriva vrăjmaşilor noştri văzuţi şi nevăzuţi; pe demoni izgonindu-i, izbăvindu-ne de toate bolile sufleteşti şi trupeşti şi păzindu-ne de toate relele, să ne dăruiască tot binele şi să ne ocrotească cu pace şi bunăstare, că noi toţi petrecând în pace, în linişte şi fără sminteală să preaslăvim Preasfânta Treime, pe Unul Dumnezeu, Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh şi milostiva ta mijlocire pentru noi în veci. Amin.

Nessun commento:
Posta un commento