ACATISTUL SFINŢILOR ROMÂNI DIN ÎNCHISORI

Troparul, glasul 1:
Mărturisitorii cei adevăraţi ai lui Hristos cu vitejie au stat împotriva uneltirilor satanei, şi nici prigoana, nici temniţa, nici chinurile, nici lanţurile nu i-au spăimântat, ci cu putere de sus credinţa şi neamul românesc au păzit. Pentru rugăciunile lor, Hristoase Dumnezeule, mântuieste sufletele noastre.
Condacele şi Icoasele
Condaculul 1:
Pe Mărturisitorii cei aleşi ai lui Hristos, podoaba Bisericii noastre, pe cei ce în temniţă chinuri şi batjocuri au răbdat, ostaşii cei adevăraţi ai Domnului care cu puterea Crucii pe slujitorii satanei au ruşinat şi în ceruri se roagă pentru noi, cu dorire să îi lăudăm zicând: Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţă Golgota neamului românesc aţi suit!
Icosul 1:
De la icoană şi de la altar aţi pornit, Sfinţilor Mărturisitori, să apăraţi dreapta-credinţă şi neamul românesc de urgia ce venea dinspre Răsărit, şi nici prigoana, nici temniţa nu v-au îngrozit, ci cu tărie aţi stat împotriva uneltirilor satanei, pentru care bucurându-ne vă lăudăm zicând:
Bucuraţi-vă, suflete curate de crin.
Bucuraţi-vă, că pe acestea nu le-a întinat nici un chin.
Bucuraţi-vă, că robia neamului aţi voit a o frânge.
Bucuraţi-vă, că pământul ţării l-aţi temeluit cu sânge.
Bucuraţi-vă, că vrăjmaşii lui Hristos v-au prigonit.
Bucuraţi-vă, că vânzătorii de neam v-au lovit.
Bucuraţi-vă, că zdrobiţi fiind, iarăşi v-aţi ridicat.
Bucuraţi-vă, că gândul la morţii voştri putere v-a dat.
Bucuraţi-vă, că viaţa v-a fost rugă şi plâns.
Bucuraţi-vă, că ardere de tot v-aţi adus.
Bucuraţi-vă, că darul Arhanghelului v-a umbrit.
Bucuraţi-vă, căci cu puterea cinstitei Cruci aţi biruit.
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţă Golgota neamului românesc aţi suit!
Condaculul al 2-lea:
Fiara roşie cu mânie s-a pornit împotriva Bisericii lui Hristos şi lumea întreagă s-a îngrozit de cumplitele nelegiuiri: că icoanele au fost călcate în picioare, moaştele sfinţilor batjocorite, preoţii ucişi şi mulţime de biserici dărâmate; iar voi, Sfinţilor, nevoind a ne lăsa nouă o ţară fără altare şi cruci, v-aţi împotrivit cu bărbăţie celor rău-credincioşi, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 2-lea:
Se clătina aşezarea creştină a lumii şi puterile întunericului cumplit spumegau, iar ostaşii lui Hristos cu inimă vitează, nesuferind unele ca acestea, au pornit grabnic spre Spania însângerată unde moarte de martiri cu bucurie au primit; iar voi, Sfinţilor, legământ aţi făcut pe mormântul lor să duceţi lupta cea bună pentru izbăvirea neamului, pentru care cu mulţumire grăim:
Bucuraţi-vă, apărători ai neamului românesc.
Bucuraţi-vă, fii vrednici ai pământului strămoşesc.
Bucuraţi-vă, că doi tineri pildă vie v-au dat.
Bucuraţi-vă, că la moarte fericiţi au plecat.
Bucuraţi-vă, că la mormântul lor legământ aţi rostit.
Bucuraţi-vă, că-n sărăcie a vieţui aţi făgăduit.
Bucuraţi-vă, că de bucuriile pământeşti v-aţi lepădat.
Bucuraţi-vă, că ţara s-o slujiţi v-aţi legat.
Bucuraţi-vă, că munţi de suferinţă aţi străbătut.
Bucuraţi-vă, că tinereţe cei mai mulţi n-aţi avut.
Bucuraţi-vă, că neamul prin voi s-a împlinit.
Bucuraţi-vă, că durerea voastră însutit a rodit.
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţă Golgota neamului românesc aţi suit!
Condaculul al 3-lea:
Voit-au vrăjmaşii Crucii şi vânzătorii de ţară să rupă sufletul românesc de Hristos, dar s-a ridicat nouă viteaz apărător cu suflet de Arhanghel, care viaţa pentru legea strămoşească şi-a pus zicând: „Cel ce luptă, chiar singur, pentru Dumnezeu şi neamul său, nu va fi învins niciodată”; iar acum, biruitor, cu îngerii în ceruri, acestuia neîncetat îi cântă: Aliluia!
Icosul al 3-lea:
Tiranul cel ucigaş şi nelegiuita evreică, nesuferind a vedea sufletele voastre curate arzând de dragoste pentru credinţă şi neam, diavolească poruncă au dat să fiţi noaptea duşi în pădure şi sugrumaţi, apoi ciuruiţi de gloanţe, aruncaţi într-o groapă, arşi cu vitriol şi acoperiţi cu lespezi grele de piatră, dar nici mormântul, nici moartea nu v-au ţinut, ci la Viaţa cea adevărată v-aţi mutat, pentru care auziţi de la noi unele ca acestea:
Bucuraţi-vă, lacrimi pe obrazul ţării vărsate.
Bucuraţi-vă, suflete greu încercate.
Bucuraţi-vă, că aţi ştiut că la moarte plecaţi.
Bucuraţi-vă, că senini v-aţi despărtit de ceilalţi.
Bucuraţi-vă, că-n întunecata pădure v-au dus.
Bucuraţi-vă, că picioarele în lanţuri v-au pus.
Bucuraţi-vă, că frânghii după gât v-au întins.
Bucuraţi-vă, că miseleşte pe toţi v-au ucis.
Bucuraţi-vă, căci Catapeteasma Neamului s-a despicat.
Bucuraţi-vă, că voievozii din morminte s-au sculat.
Bucuraţi-vă, că Horea sfârtecat a zvâcnit.
Bucuraţi-vă, că Tudor cel vândut s-a îngrozit.
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţă Golgota neamului românesc aţi suit!
Condaculul al 4-lea:
Spăimântatu-s-au slugile satanei de dârzenia şi credinţa voastră, Sfinţilor, şi socotind să vă piardă, cu mânie s-au pornit asupra voastră în temniţele de la Râmnicu Sărat, Miercurea Ciuc, Braşov şi Vaslui, şi în înfricoşătoarea „noapte a răzbunării” cu moarte de martiri v-aţi încununat, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 4-lea:
Uneltirile celor fără de lege nicicum nu v-au îngrozit, vitejilor Mărturisitori, ci înţelegând că veţi fi ucisi, în curtea lagărului toţi aţi îngenuncheat şi în tăcerea noptii rugăciunea „Tatăl Nostru” cu umilinţă aţi rostit, apoi gloanţele au pornit potop asupra voastră, în vreme ce un preot întemniţat săvârsea în taină cea din urmă slujbă pentru voi şi pentru cei ce aveau să mai moară, pentru care noi vă lăudăm zicând:
Bucuraţi-vă, că la moarte cu Hristos aţi plecat.
Bucuraţi-vă, că neamului jertfă curată v-aţi dat.
Bucuraţi-vă, că s-au minunat călăii de a voastră purtare.
Bucuraţi-vă, că s-au cucerit de credinţa voastră cea tare.
Bucuraţi-vă, că gloantele nemilos v-au secerat.
Bucuraţi-vă, că durere în urmă aţi lăsat.
Bucuraţi-vă, că trupurile vi le-au pus la răscruci.
Bucuraţi-vă, că v-au lăsat fără groapă şi cruci.
Bucuraţi-vă, cei ce şi după moarte aţi fost umiliţi.
Bucuraţi-vă, cei ce „trădători de ţară” aţi fost numiţi.
Bucuraţi-vă, fii ai unui neam răstignit.
Bucuraţi-vă, că sufletul prin dureri v-aţi sfinţit.
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţă Golgota neamului românesc aţi suit!
Condaculul al 5-lea:
Satana însuşi s-a pogorât ca să vă piardă, Sfinţilor Mărturisitori, în grozava temniţă de la Pitesti, iar călăul cel îndrăcit tocmit să vă zdrobească sufletele striga: „Dacă Hristos ar fi trecut prin mâinile mele, nu mai ajungea nici El pe cruce şi n-ar fi înviat. Eu sunt adevărata evanghelie! Eu o scriu acum pe stârvurile voastre!”; iar voi, Sfinţilor, neavând nădejde de izbăvire decât de la Dumnezeu, Acestuia cu lacrimi Îi strigaţi: Aliluia!
Icosul al 5-lea:
Îngerii cei din ceruri şi-au ascuns faţa neputând suferi nebunia urâtorilor de Dumnezeu, că în Vinerea Patimilor, spre batjocură, un tânăr pe perete au răstignit şi cu loviri sălbatice l-au ucis, iar zidurile temniţei se cutremurau de urletele celor schingiuiti şi gropile înghiţeau flămânde grămezi de carne zdrobită şi sânge, dar în adâncul iadului Dumnezeu putere şi tărie v-a dat, pentru care vă lăudăm zicând:
Bucuraţi-vă, martiri care mult aţi pătimit.
Bucuraţi-vă, că fiare cu chip de om v-au lovit.
Bucuraţi-vă, că peste cap cu pari ascuţiţi v-au bătut.
Bucuraţi-vă, că degetele cu cleşti vi le-au frânt.
Bucuraţi-vă, că în picioare cu ură aţi fost călcaţi.
Bucuraţi-vă, că-n genunchi, cu mâinile legate mâncaţi.
Bucuraţi-vă, că sare spre mâncare aţi primit.
Bucuraţi-vă, că de apă zile-ntregi v-au lipsit.
Bucuraţi-vă, că dureri peste fire aţi răbdat.
Bucuraţi-vă, că Marilor Mucenici v-aţi asemănat.
Bucuraţi-vă, căci cu trupul cumplit aţi pătimit.
Bucuraţi-vă, că ţarina sufletului mai bogat a rodit.
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţă Golgota neamului românesc aţi suit!
Condaculul al 6-lea:
Au socotit ucigaşii cei năimiţi din temniţa Aiudului să piardă şi pomenirea voastră, Sfinţilor, şi mult-chinuitele voastre trupuri în râpa de la „Dealul Robilor” au aruncat, neştiind ei puterea lui Dumnezeu cea arătată în vedenia prorocului Iezechiel care zice: „Mâna Domnului a fost peste mine şi m-a luat în Duhul şi m-a pus în mijlocul unei văi pline de oase şi mi-a zis: «Fiul omului, vor putea oare oasele acestea să învieze?». Eu am răspuns: «Doamne, Dumnezeule, Tu ştii lucrul acesta!». El mi-a zis: «Proroceste despre oasele acestea şi spune-le: Oase uscate, ascultaţi cuvântul Domnului! Iată, voi face să intre în voi duh şi veţi învia!». Şi a intrat duhul în ele şi au înviat şi au stătut în picioare. Si era ca o oaste mare, foarte mare la număr”, care slăvea neîncetat pe Dumnezeu, cântându-I: Aliluia!
Icosul al 6-lea:
Sălaş de rugăciune temniţa Aiudului v-a fost, că acolo neîncetat în post şi priveghere aţi petrecut, trezvia minţii şi smerenia inimii aţi dobândit şi Dumnezeieştile Scripturi aţi învăţat, iar noaptea îngenunchind cu lacrimi vă rugaţi pentru morţii voştri şi pentru cei ce vă prigoneau, pentru care noi vă lăudăm zicând:
Bucuraţi-vă, Sfinţi purtători de cunună.
Bucuraţi-vă, că aţi ales nevoinţa cea bună.
Bucuraţi-vă, că luptă îndoită aţi dus.
Bucuraţi-vă, că patimile din voi le-aţi supus.
Bucuraţi-vă, că şi pe călăi i-aţi înfruntat.
Bucuraţi-vă, că aceia să vă piardă au cugetat.
Bucuraţi-vă, că loviri şi scuipări aţi primit.
Bucuraţi-vă, că mădularele în bătăi v-au zdrobit.
Bucuraţi-vă, că în celule îngheţate aţi stat.
Bucuraţi-vă, că apă rece pe podea v-au turnat.
Bucuraţi-vă, că toate cu răbdare aţi suferit.
Bucuraţi-vă, că putere de sus v-a întărit.
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţă Golgota neamului românesc aţi suit!
Condaculul al 7-lea:
Cuvintele Mântuitorului: „frate pe frate la moarte va da” au voit să le împlinească în temniţa de la Gherla, că îndrăciţii călăi cu ură vă porneau unii împotriva altora, şi chemând pe un tată l-au silit să-şi calce în picioare copilul, iar acela căzând în genunchi a strigat: „Ucideţi-mă pe mine, numai nu-mi schingiuiţi băiatul!”; iar voi, înţelegând nebunia satanei, v-aţi rugat zicând: „Doamne, dă-ne putere să răbdăm sau ia-ne viaţa!” şi lui Dumnezeu aţi strigat: Aliluia!
Icosul al 7-lea:
Mintea omenească nu poate pricepe cruzimea chinurilor pe care le-aţi răbdat, Sfinţilor, căci răstigniţi pe podea, cu frânghii ude aţi fost bătuţi, degetele cu cleşti v-au zdrobit şi cu scânduri peste faţă v-au lovit încât înfăţişare de oameni nu mai aveaţi, dar voi, urmând lui Hristos Cel Răstignit, toate aţi suferit şi pe călăi aţi iertat, pentru care vă lăudăm zicând:
Bucuraţi-vă, trupuri în chinuri zdrobite.
Bucuraţi-vă, suflete în foc lămurite.
Bucuraţi-vă, că satana a cerut să vă cearnă.
Bucuraţi-vă, căci credinţa avut-aţi drept armă.
Bucuraţi-vă, că până în sfârsit aţi răbdat.
Bucuraţi-vă, că Hristos putere v-a dat.
Bucuraţi-vă, că mult pătimind v-aţi sfârşit.
Bucuraţi-vă, căci cu chip luminat aţi murit.
Bucuraţi-vă, că v-au nins flori de nea pe mormânt.
Bucuraţi-vă, că îngeri v-au plâns nevăzut.
Bucuraţi-vă, că munţi de durere-aţi suit.
Bucuraţi-vă, că Domnul la El v-a primit.
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţă Golgota neamului românesc aţi suit!
Condaculul al 8-lea:
Iudeii cei robiţi în Egipt nici în parte n-au răbdat suferinţele voastre, Sfinţilor Mărturisitori, că nu pietre şi cărămizi v-aţi trudit a frământa, ci cu braţe istovite munţi de pământ din loc aţi mutat, şi aţi croit albie de lacrimi şi sânge pe care toate apele Dunării n-o vor putea spăla, căci glasul suferinţei voastre neîncetat se-nalţă la cer, strigând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 8-lea:
Glas au dat apele şi adâncurile cumplitului Canal s-au cutremurat, că nu sunt graiuri care să nu se audă şi dureri care să nu rodească; iar noi, Sfinţilor, glasul pătimirii voastre din străfunduri auzindu-l, grăim către voi unele ca acestea:
Bucuraţi-vă, suflete tari ca munţii bătrâni.
Bucuraţi-vă, pomi viscoliţi de furtuni.
Bucuraţi-vă, că-n arsiţă şi ger aţi trudit.
Bucuraţi-vă, că pământul cu sânge-aţi sfinţit.
Bucuraţi-vă, că goi şi flămânzi aţi răbdat.
Bucuraţi-vă, căci cu lacrimi în stâncă aţi săpat.
Bucuraţi-vă, că-n sudori drum prin piatră aţi croit.
Bucuraţi-vă, că drept plată lovituri aţi primit.
Bucuraţi-vă, că sub valuri aţi fost risipiti.
Bucuraţi-vă, că sub mal şi nisip odihniti.
Bucuraţi-vă, că trupul istovit v-au zdrobit.
Bucuraţi-vă, că sufletul mai vârtos a rodit.
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţă Golgota neamului românesc aţi suit!
Condaculul al 9-lea:
Lumină a răsărit în temniţa suferinzilor de la Târgu Ocna, căci ca un soare a strălucit într-însa, senin la suflet şi chip, sfântul temniţelor românesti, mângâierea suferinzilor şi lauda nevoitorilor, cel ce în trezvie şi rugăciunea inimii petrecând, darul Duhului Sfânt a agonisit, şi sfârşitul mai dinainte cunoscându-şi, cu bucurie s-a mutat la Domnul, cântând: Aliluia!
Icosul al 9-lea:
„Iubiti pe cei ce vă prigonesc” a poruncit Hristos, iar voi, Sfinţilor, cuvântul Lui întocmai l-aţi împlinit, că la Târgu Ocna în noaptea Naşterii Domnului un preot muribund a cerut să fie dus la cel care cumplit îl chinuise, şi mângâindu-l cu blândete i-a spus: „Te iert din toată inima şi cred că Hristos, Care-i mai bun decât noi, te va ierta şi El”. Iar acela, căindu-se, cu lacrimi s-a mărturisit, şi în aceeaşi noapte amândoi la Domnul cu pace au plecat, iar noi minunându-ne de puterea dragostei vă lăudăm zicând:
Bucuraţi-vă, următori ai poruncilor dumnezeieşti.
Bucuraţi-vă, râvnitori ai măririi cereşti.
Bucuraţi-vă, că Rugăciunea lui Iisus aţi primit.
Bucuraţi-vă, că darul Duhului Sfânt v-a umbrit.
Bucuraţi-vă, că Evanghelia v-a fost îndreptar.
Bucuraţi-vă, c-aţi aflat luminare şi har.
Bucuraţi-vă, că soare între voi a strălucit.
Bucuraţi-vă, că „sfântul închisorilor” l-aţi numit.
Bucuraţi-vă, că a odrăslit din durere şi chin.
Bucuraţi-vă, că sufletul i-a fost alb ca un crin.
Bucuraţi-vă, că în mormânt neştiut l-au zvârlit.
Bucuraţi-vă, că cerul în giulgi de nea l-a învelit.
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţă Golgota neamului românesc aţi suit!
Condaculul al 10-lea:
Voit-au vrăjmaşii lui Hristos nu doar să vă zdrobească trupurile şi sufletele, ci şi credinţa cea adevărată să o batjocorească, pentru aceea la Sfintele Sărbători ale Ortodoxiei vă sileau a săvârşi blasfemii pe care mintea omenească nu le poate închipui, iar voi Sfinţilor umilinţa şi chinurile răbdând, cereaţi ajutorul lui Dumnezeu, întărindu-vă şi strigând: Aliluia!
Icosul al 10-lea:
Bucuria Învierii a strălucit în întunecata mină de la Baia Sprie, când în măruntaiele pământului preoţii întemniţaţi cu cutremur au strigat: „Veniţi de luaţi lumină!” şi sfredelele în chip de clopot au început a răsuna, lămpaşele s-au aprins iar osândiţii îngenuncheaţi cu lacrimi au cântat „Hristos a înviat!”, de care lucruri minunându-ne vă lăudăm strigând:
Bucuraţi-vă, cei ce de vii aţi fost îngropaţi.
Bucuraţi-vă, că de Hristos n-aţi voit să vă lepădaţi.
Bucuraţi-vă, că-n batjocură carne în Vinerea Mare v-au dat.
Bucuraţi-vă, că foamea răbdând, n-aţi mâncat.
Bucuraţi-vă, că Învierea în adâncuri aţi prăznuit.
Bucuraţi-vă, că prin post şi mărturisire v-aţi curăţit.
Bucuraţi-vă, că o cruce din bârne aţi înălţat.
Bucuraţi-vă, că sfredele în chip de clopote au sunat.
Bucuraţi-vă, că odăjdii de preţ n-aţi avut.
Bucuraţi-vă, că epitrahil din ştergar alb aţi făcut.
Bucuraţi-vă, căci cu îngerii împreună aţi slujit.
Bucuraţi-vă, că sub pământ pe Hristos aţi mărturisit.
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţă Golgota neamului românesc aţi suit!
Condaculul al 11-lea:
Cumplita prigoană cea cu mânie pornită asupra voastră n-a cruţat nici firea femeiască cea slabă, şi întocmai muceniţelor de demult, mulţime de femei cu îndrăzneală au mărturisit dragostea lor pentru Hristos şi neam, şi chinurile au răbdat cu bucurie, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 11-lea:
Îngrozitu-s-au credincioşii văzând adus spre ardere un trup de femeie schingiuit, iar călăii cei cu inima de piatră, nicicum luând seamă că acela viată mai avea într-însul, cu grăbire l-au aruncat în cuptor şi vaiete surde din flăcări au răsunat, iar noi cutremurându-ne de unele ca acestea cu frică grăim:
Bucuraţi-vă, trupuri firave cu suflet călit.
Bucuraţi-vă, că pe Hristos cu îndrăzneală aţi mărturisit.
Bucuraţi-vă, că muceniţelor din vechime v-aţi asemănat.
Bucuraţi-vă, că multe feluri de chinuri aţi răbdat.
Bucuraţi-vă, că batjocuri şi loviri aţi primit.
Bucuraţi-vă, că spânzurându-vă, cumplit v-au strujit.
Bucuraţi-vă, că spre împuşcare pieptul vostru l-au dat.
Bucuraţi-vă, că mâinile soldaţilor pe arme au tremurat.
Bucuraţi-vă, că trupurile v-au bătut până la sânge.
Bucuraţi-vă, că de suflete nu s-au putut atinge.
Bucuraţi-vă, cu Sfinţii acestui neam prigonit.
Bucuraţi-vă, toţi care în credinţă aţi murit.
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţă Golgota neamului românesc aţi suit!
Condaculul al 12-lea:
Harul cel dumnezeiesc v-a umbrit în chip minunat, Sfinţilor, şi-n temniţele de la Piteşti, Aiud, Gherla, Sighet, Baia Sprie, Târgu Ocna şi Canal asemenea mucenicilor din vechime pătimiri de multe feluri aţi răbdat, iar voi bine ştiind că lucrare de sus era aceasta, mai vârtos pe Hristos L-aţi chemat, cântând: Aliluia!
Icosul al 12-lea:
De nimic aţi socotit viata aceasta pământească şi sufletul v-aţi pus pentru dreapta-credinţă şi neamul strămosesc, iar acum la limanul cel fără de durere şi întristare vă veseliţi, cu toţi drepţii lăudând pe Dumnezeu şi auzind de la noi unele ca acestea:
Bucuraţi-vă, aripi în zbor secerate.
Bucuraţi-vă, chipuri de har luminate.
Bucuraţi-vă, vieţi care-n lanţuri v-aţi frânt.
Bucuraţi-vă, că lumea pe voi v-a urât.
Bucuraţi-vă, raze în beznă aprinse.
Bucuraţi-vă, braţe la ceruri întinse.
Bucuraţi-vă, sfinţi fără cruce şi nume.
Bucuraţi-vă, tâmple cu albe cunune.
Bucuraţi-vă, râuri cu ape curate.
Bucuraţi-vă, ramuri de rod încărcate.
Bucuraţi-vă, soli care bine-aţi vestit.
Bucuraţi-vă, stânci cu tării de granit.
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţă Golgota neamului românesc aţi suit!
Condaculul al 13-lea:
O, Sfinţilor Mărturisitori, cei ce în temniţă chinuri de multe feluri aţi răbdat şi pentru Învierea neamului românesc moarte mucenicească cu vitejie aţi primit, îndrăznire având către Hristos Dumnezeu, faceti rugăciune ca să ne izbăvim de toată înşelăciunea diavolească şi credinţa ortodoxă cu bărbăţie să mărturisim, ca mântuindu-ne, pururea să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)
Apoi iarăşi se zice Icosul întâi
De la icoană şi de la altar aţi pornit, Sfinţilor Mărturisitori, să apăraţi dreapta-credinţă şi neamul românesc de urgia ce venea dinspre Răsărit, şi nici prigoana, nici temniţa nu v-au îngrozit, ci cu tărie aţi stat împotriva uneltirilor satanei, pentru care bucurându-ne vă lăudăm zicând:
Bucuraţi-vă, suflete curate de crin.
Bucuraţi-vă, că pe acestea nu le-a întinat nici un chin.
Bucuraţi-vă, că robia neamului aţi voit a o frânge.
Bucuraţi-vă, că pământul ţării l-aţi temeluit cu sânge.
Bucuraţi-vă, că vrăjmaşii lui Hristos v-au prigonit.
Bucuraţi-vă, că vânzătorii de neam v-au lovit.
Bucuraţi-vă, că zdrobiţi fiind, iarăşi v-aţi ridicat.
Bucuraţi-vă, că gândul la morţii voştri putere v-a dat.
Bucuraţi-vă, că viaţa v-a fost rugă şi plâns.
Bucuraţi-vă, că ardere de tot v-aţi adus.
Bucuraţi-vă, că darul Arhanghelului v-a umbrit.
Bucuraţi-vă, căci cu puterea cinstitei Cruci aţi biruit.
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţă Golgota neamului românesc aţi suit!
Şi Condaculul întâi :
Pe Mărturisitorii cei aleşi ai lui Hristos, podoaba Bisericii noastre, pe cei ce în temniţă chinuri şi batjocuri au răbdat, ostaşii cei adevăraţi ai Domnului care cu puterea Crucii pe slujitorii satanei au ruşinat şi în ceruri se roagă pentru noi, cu dorire să îi lăudăm zicând: Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţă Golgota neamului românesc aţi suit!
Apoi se citeste această rugăciune:

RUGĂCIUNE O, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţe şi prigoane, prin multele voastre pătimiri aţi stăvilit întărâtarea vrăjmaşului cea cu mânie pornită asupra Bisericii lui Hristos, vouă celor ce aţi suferit foame, ger, schingiuiri, umilinţă şi chinuri de tot felul întru apărarea legii celei strămoşeşti, vă aducem mulţumirile noastre.
Ca cei ce bine v-aţi săvârşit pentru Învierea neamului românesc, iar acum cu îngerii şi cu arhanghelii vă veseliţi în lumina cea neînserată a Împărăţiei cereşti, vă rugăm să nu încetaţi să mijlociţi la Preaputernicul Dumnezeu ca să ne dea iertare de păcate şi să ne păzească pe noi şi Sfântă Biserica Sa de năvălirea altor neamuri asupra noastră, de necredinţă şi de războiul cel dintre noi.
Povăţuiţi-ne pururea pe calea mântuirii, a răbdării şi a dragostei, ca neclintiţi şi uniţi să rămânem până la sfârşitul vieţii întru credinţa cea adevărată. Aşa, Sfinţilor Mărturisitori, care în strâmtorările şi necazurile din viaţa voastră pământească aţi cerut ajutorul Puterilor cereşti, rugămu-vă pe voi noi nevrednicii, ca să primiţi în acest ceas rugăciunile noastre şi să ne acoperiţi de smintelile veacului acestuia şi de răutăţile celor potrivnici, ca şi noi pe calea ce strâmtă şi cu chinuri neînfricati să mărturisim Evanghelia lui Hristos, spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea neamului românesc. Amin.

+ + +
Iată un răspuns ortodox la nedumeririle multor creştini-ortodocşi cu privire la cinstirea sfinţilor (încă) necanonizaţi prin citirea de acatiste, închinarea la icoane, etc. Părintele Serafim Rose într-una din scrisorile sale către pr. Alexey Young: „Nu, „grecii” nu l-au canonizat pe Vlădica Ioan. Canonizarea este treaba episcopilor, care dau pecetea ultimă şi oficială pentru o venerare locală a unui om sfânt. Ceea ce a făcut mănăstirea [Boston] a fost să scrie (sau probabil să traducă dintr-o lucrare a vreunei mănăstiri pe stil vechi care obişnuia să-l numească Sfânt pe Vlădica Ioan) o Vecernie pentru Vlădica Ioan (noi avem o copie şi arată destul de bine), o practică foarte normală obişnuită de ruşi atât pentru Sfântul Ioan de Kronştadt cât şi pentru Fericita Xenia, cu mulţi ani înainte de canonizarea lor. Aceste slujbe ale Sfinţilor necanonizaţi sunt săvârşite în particular (de către o persoană particulară sau o mănăstire) până ce episcopii permit ca întreaga Biserică să le săvârşească public.
Rugăciunile oricărui sfânt trecut din această viaţă trebuie oricum făcute în particular, iar în unele cazuri, sfinţenia unui sfânt este aşa de evidentă încât i se adresează rugăciuni mai mult sau mai puţin public, cu mult înainte ca acesta să fie canonizat. În cazul Vlădicăi Ioan, episcopii care au slujit la înmormântarea lui, deja ceruseră deschis rugăciunile lui înserând în mod deliberat în anumite părţi din slujbă înmormântării sau din panihidă sintagma, „cu ale lui sfinte rugăciuni”.
Dacă părintele Nichita [din Seattle] are într-adevăr o icoana cu Vlădica Ioan, nu face rău că o foloseşte pentru sine şi nu în public, şi aici nu trebuie ca nimeni să se simtă câtuşi de puţin ofensat, pentru că aceasta e o practică normală şi de asemenea pentru faptul că duşmanii Vlădicăi Ioan vor pricinui niscai probleme din această cauză. Cu toate acestea, o mulţime de ruşi vor fi fericiţi să o vadă, fără să viseze măcar a o face public, adică oficială. Un episcop rus pe care-l cunoaştem s-a umplut de bucurie auzind că există o slujbă grecească închinată Vlădicăi Ioan, drept care a cerut să fie tradusă imediat în slavonă! Nu cred că „grecii” în general sunt mai preocupaţi decât alţii de chestiunea cinstirii deschise a unui sfânt necanonizat; mai degrabă din pricina mai multor râvnitori atât dintre greci cât şi dintre ruşi care fac acest lucru; şi deci din pricina lor au hotărât episcopii ca în cele din urmă să-l canonizeze. În cazul Vlădicăi Ioan, atât ruşii cât şi grecii (slavă lui Dumnezeu!) au fost găsiţi „vinovaţi” în această chestiune, fapt foarte normal în istoria Bisericii. (O călugăriţă rusoaică foarte aşezată ne-a implorat să scriem noi o slujbă pentru Vlădica Ioan imediat după moartea lui!) Cu toate acestea, este limpede că o astfel de cinstire nu trebuie „forţată”, ci trebuie lăsată să crească şi să se manifeste firesc până ce în cele din urmă se coace întru ziua cea mare a canonizării.
În Biserica Ortodoxă nu este interzis să te rogi la Sfinţi „necanonizaţi” . De fapt, canonizarea oferă doar un statut oficial la ceea ce deja există neoficial: oamenii se roagă unui sfânt înainte ca Biserica, în cele din urmă, să-i stabilească un cult general, moment în care i se stabileşte o slujbă, o icoană etc. Tot astfel, în mod particular, putem cere să se roage pentru noi oricărui creştin plecat dintre noi, aşa cum obişnuim să cerem rugăciunea creştinilor ortodocşi în viaţă – pentru că toţi sunt vii în Hristos; cu atât mai mult cineva a cărui viaţă sfântă sau mucenicie au fost bine-primite de Hristos Domnul nostru, astfel că el poate auzi rugăciunile noastre, mijlocind pentru noi.