Xenia Grigorievna Petrova era căsătorită cu un strălucit colonel al armatei imperiale, care era și cantor la curte, și ducea o viață de lume și îmbelșugată în sânul aristocrației capitalei.
Moartea neașteptată a soțului ei, pe când nu avea decât douăzeci și șase de ani, a adâncit-o într-o mare tulburare și a făcut-o să înțeleagă deșertăciunea oricărei legături pământești. De atunci s-a hotărât să se libereze de tot ce o ținea legată de pământ, pentru a merge către împărăția cerească pe calea cea mai strâmtă și cea mai grea: a nebuniei pentru Hristos. Purtarea sa s-a schimbat întru totul, și văzând-o cum își împărțea averile de pomană, apropiații săi au crezut că doliul îi luase mințile. Se îmbrăcase cu uniforma militară a soțului ei și nu mai răspundea decât când era chemată cu numele celui mort. Fără sălaș, desculță și îmbrăcată, vară și iarnă, în aceleași zdrențe pestrițe, mergea pe străzile cartierelor sărace, lăsându-se cu blândețe luată în batjocură și în râs de puști, după pilda lui Hristos în Patima Sa. Nu primea pomană de la cei cărora li se făcea milă de ea decât pentru a o împărți pe loc la săraci, nu mânca decât rareori, când se ducea în vizită la vreo familie pe care o cunoștea, și își petrecea nopțile pe un câmp, în afara orașului, unde stătea în genunchi în rugăciune până la răsăritul soarelui.
Locuitorii evlavioși au băgat de seamă puțin câte puțin că purtarea ei ciudată ascundea o viață sfântă, că vorbele ei enigmatice sau figurate nu erau fără înțelepciune și că adesea ascundeau prorocirea unor întâmplări care aveau să vină. Binecuvântarea lui Dumnezeu părea să o însoțească peste tot pe unde mergea. Când intra într-un magazin, câștigul zilei creștea vizibil; când un vizitiu o lua în trăsură, găsea mulți clienți; când săruta un copil bolnav, acesta îndată se însănătoșea. Mila care i se arăta s-a schimbat curând în cinste în tot orașul, al cărui adevărat înger păzitor a devenit. După ce a purtat crucea nebuniei de bună voie pentru iubirea lui Hristos timp de patruzeci și cinci de ani, Sfânta Xenia a adormit în Domnul la vârsta de șaptezeci și unu de ani (între 1794 și 1806).
Mormântul ei a fost pe loc cinstit din ce în ce mai mult și a devenit un adevărat loc de pelerinaj. Minuni, vindecări, prorocii, arătări ale sfintei nu au încetat timp de două veacuri la acest mormânt, izvor de viață și de binecuvântări. Poporul se îmbulzește pentru a primi ajutorul foarte puternic al rugăciunilor Sfintei Xenia, socotită ca apărătoarea orașului, și fiecare ia puțin pământ de la mormântul ei și untdelemn de la candela care arde acolo fără încetare
rugăciunilor Sfintei Xenia, socotită ca apărătoarea orașului, și fiecare ia puțin pământ de la mormântul ei și untdelemn de la candela care arde acolo fără încetare.
(Ieromonahul Macarie de la Simonos Petra, Sinaxarul. Viețile sfinților, Volumul V, Editura Sfântul Ioan Casian, București, 2015, pp. 336-337)
Moartea neașteptată a soțului ei, pe când nu avea decât douăzeci și șase de ani, a adâncit-o într-o mare tulburare și a făcut-o să înțeleagă deșertăciunea oricărei legături pământești. De atunci s-a hotărât să se libereze de tot ce o ținea legată de pământ, pentru a merge către împărăția cerească pe calea cea mai strâmtă și cea mai grea: a nebuniei pentru Hristos. Purtarea sa s-a schimbat întru totul, și văzând-o cum își împărțea averile de pomană, apropiații săi au crezut că doliul îi luase mințile. Se îmbrăcase cu uniforma militară a soțului ei și nu mai răspundea decât când era chemată cu numele celui mort. Fără sălaș, desculță și îmbrăcată, vară și iarnă, în aceleași zdrențe pestrițe, mergea pe străzile cartierelor sărace, lăsându-se cu blândețe luată în batjocură și în râs de puști, după pilda lui Hristos în Patima Sa. Nu primea pomană de la cei cărora li se făcea milă de ea decât pentru a o împărți pe loc la săraci, nu mânca decât rareori, când se ducea în vizită la vreo familie pe care o cunoștea, și își petrecea nopțile pe un câmp, în afara orașului, unde stătea în genunchi în rugăciune până la răsăritul soarelui.
Locuitorii evlavioși au băgat de seamă puțin câte puțin că purtarea ei ciudată ascundea o viață sfântă, că vorbele ei enigmatice sau figurate nu erau fără înțelepciune și că adesea ascundeau prorocirea unor întâmplări care aveau să vină. Binecuvântarea lui Dumnezeu părea să o însoțească peste tot pe unde mergea. Când intra într-un magazin, câștigul zilei creștea vizibil; când un vizitiu o lua în trăsură, găsea mulți clienți; când săruta un copil bolnav, acesta îndată se însănătoșea. Mila care i se arăta s-a schimbat curând în cinste în tot orașul, al cărui adevărat înger păzitor a devenit. După ce a purtat crucea nebuniei de bună voie pentru iubirea lui Hristos timp de patruzeci și cinci de ani, Sfânta Xenia a adormit în Domnul la vârsta de șaptezeci și unu de ani (între 1794 și 1806).
Mormântul ei a fost pe loc cinstit din ce în ce mai mult și a devenit un adevărat loc de pelerinaj. Minuni, vindecări, prorocii, arătări ale sfintei nu au încetat timp de două veacuri la acest mormânt, izvor de viață și de binecuvântări. Poporul se îmbulzește pentru a primi ajutorul foarte puternic al rugăciunilor Sfintei Xenia, socotită ca apărătoarea orașului, și fiecare ia puțin pământ de la mormântul ei și untdelemn de la candela care arde acolo fără încetare
rugăciunilor Sfintei Xenia, socotită ca apărătoarea orașului, și fiecare ia puțin pământ de la mormântul ei și untdelemn de la candela care arde acolo fără încetare.
(Ieromonahul Macarie de la Simonos Petra, Sinaxarul. Viețile sfinților, Volumul V, Editura Sfântul Ioan Casian, București, 2015, pp. 336-337)
Nessun commento:
Posta un commento