sabato 11 aprile 2020

Rugăciunile de dimineață


Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.(3 ori)
Împărate Ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.
Doamne miluiește (de trei ori), Slavă..., și acum...
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfin­țească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pă­mânt. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noș­tri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbă­vește de cel rău. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.
Apoi troparele acestea:
Sculându-ne din somn, cădem către Tine, Bunule, și cântare îngerească strigăm Ție, Puternice: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești, Dumnezeule; pentru rugăciunile îngerilor Tăi, miluiește-ne pe noi.
Slavă...
Din pat și din somn m-ai ridicat, Doamne; mintea mea o luminează, inima și buzele mele le deschide ca să Te laud pe Tine, Sfântă Treime: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești, Dumnezeule; pentru rugăciunile tuturor sfinților Tăi, miluiește-ne pe noi.
Și acum...
Fără de veste Judecătorul va veni și faptele fiecăruia se vor descoperi. Ci cu frică să strigăm în miezul nopții: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești, Dumnezeule, pentru Născătoarea de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Doamne, miluiește (de 12 ori), apoi rugăciunea aceasta:
Din somn sculându-mă, mulțumescu-Ți Ție, Preasfântă Treime, că pentru multă bunătatea Ta și pentru îndelungă răbdarea Ta, nu Te-ai mâniat pe mine, leneșul și păcătosul, nici nu m-ai pierdut pentru fărădelegile mele, ci ai arătat iubire de oameni, după obicei și, întru deznădăjduire zăcând eu, m-ai ridicat, ca să mânec și să slăvesc puterea Ta. Deci acum luminează-mi ochii gândului, deschide-mi gura, ca să învăț cuvintele Tale, să înțeleg poruncile Tale, să fac voia Ta, să-Ți cânt întru mărturisirea inimii și să laud preasfânt numele Tău, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și in vecilor vecilor. Amin
Altă rugăciune:
Slavă Ție, Împărate, Dumnezeule Atotputernice, Care cu purtarea Ta de grijă cea dumnezeiască și de oameni iubitoare m-ai învrednicit pe mine, păcătosul și nevrednicul, a mă scula din somn și a dobândi intrare în casa Ta. Primește, Doamne, și glasul rugăciunii mele, ca și al sfintelor și înțelegătoarelor Tale puteri, și binevoiește ca din inimă curată și cu duh de umilință să Ți se aducă Ție laudă din necuratele mele buze; ca și eu să mă fac părtaș fecioarelor celor înțelepte, cu luminată făclia sufletului meu, și să Te slăvesc pe Tine, Dumnezeu-Cuvântul Cel slăvit în Tatăl și în Duhul Sfânt. Amin.
Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu!
Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu!
Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru! (cu trei închinăciuni)
Apoi îndată Psalmul 50:
Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție Unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale, mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă-vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește intru mine, Dumnezeule și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău Cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.
Rugăciunea întâi, a Sfântului Macarie cel Mare:
Doamne, curățește-mă pe mine pă­­că­to­sul, că niciodată n-am făcut bine înaintea Ta. Izbăvește-mă deci de cel viclean și să fie întru mine voia Ta, ca fără de osândă să deschid gura mea cea nevrednică și să laud prea­sfânt nu­mele Tău, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și puru­rea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea a doua, a Sfântului Macarie cel Mare:
Din somn sculându-mă, cântare de miez de noapte aduc Ție, Mân­tu­itorule, și înaintea Ta căzând, strig: Nu mă lăsa să adorm în moartea pă­catelor, ci mă mi­luiește, Cel Care Te-ai răstignit de voie, și pe mine, cel care zac în lene, grăbind mă scoa­lă și mă mân­tuiește, ca să stau înaintea Ta întru rugăciuni; iar după somnul nopții, să-mi lumi­nezi ziua fără de păcat, Hris­toase Doam­ne, și mă mântuiește.
Rugăciunea a treia, a Sfântului Macarie cel Mare:
Sculându-mă din somn, către Tine, Stă­pâne, Iubitorule de oameni, scap și spre lucrurile Tale mă nevoiesc. Mă rog Ție, ajută-mi cu milostivirea Ta în toată vre­mea și în tot lucrul. Iz­bă­vește-mă de toa­te lucrurile lumești cele rele și de spo­rirea diavolească izbăvește-mă și mă du întru Împă­răția Ta cea veșnică. Că Tu ești Făcă­­torul meu și Purtătorul de grijă și Dătătorul a tot binele și întru Tine este toa­­tă nă­dejdea mea și Ție slavă înalț, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea a patra, a Sfântului Macarie cel Mare:
Doamne, Cel Care cu multa Ta bu­nă­tate și cu îndurările Tale cele mari mi-ai dat mie, robului Tău, de am trecut timpul nopții acesteia fără ispită de toată răutatea pizmașului, Tu Însuți, Stăpâne, Făcătorule a toate câte sunt, învrednicește-mă cu ade­vărată lumina Ta ca să fac voia Ta cu inimă lu­mi­na­tă, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea a cincea:
Doamne, Dumnezeule, Atotțiitoru­le, Care primești de la puterile Tale cele ce­rești cântarea Sfintei Treimi, pri­mește și de la noi, nevrednicii robii Tăi, cântarea Sfintei Treimi și ne dă­ru­iește ca în toți anii vieții noas­tre și în tot ceasul Ție sla­vă să-Ți înăl­țăm: Ta­tălui și Fiului și Sfân­tului Duh, acum și pururea și în vecii ve­cilor. Amin.
Rugăciunea a șasea:
Doamne, Atotțiitorule, Dumne­zeul pu­te­rilor și al tuturor trupurilor, Care între cele de sus locuiești și spre cele de jos privești; Cel Care is­pitești inimile și ră­runchii și tainele oamenilor le știi cu ade­vărat; Lu­mină fără de început și pururea fii­toare, în care nu este mu­tare sau umbră de schimbare; Însuți, Îm­părate fără de moar­te, primește ru­găciunile noastre pe care le aducem Ție din gurile noastre cele întinate, în acest ceas al nopții, îndrăz­nind pentru mulțimea milelor Tale. Iartă-ne greșe­lile ce am greșit înaintea Ta, cu cu­vân­tul, cu fapta, din știință și din ne­știință. Curățește-ne pe noi de toate în­ti­nă­ciunile trupești și sufletești, fă­cân­du-ne pe noi casă cinstitului și Sfân­tului Tău Duh. Și ne dăruiește nouă cu inimă veghetoare și curată să trecem toată noaptea acestei vieți, aștep­tând luminata și sfânta zi a Unuia-Născut Fiului Tău, a Dom­nu­lui Dumnezeului și Mân­­tuitorului nostru Iisus Hristos, când va veni pe pământ cu slavă să judece pe toți și să plătească fiecăruia după faptele lui. Ca să nu fim aflați zăcând și dormitând, ci priveghind și sculați în lucrarea po­runcilor Lui și să fim gata a intra în bucuria și cămara sla­vei Lui celei dum­nezeiești, unde este gla­sul cel ne­încetat al celor care Te laudă și nes­pusa dulceață a celor care văd pu­rurea fru­musețea cea nespusă a slavei Tale. Că Tu ești Lumina cea adevărată, Care lu­mi­nezi și sfințești toate, și pe Tine Te laudă toată făptura în veci. Amin.
Rugăciunea a șaptea:
Pe Tine Te binecuvântăm, Dum­neze­ule Preaînalte și Doamne al mile­lor, Cel Care faci cu noi pururea lucruri mari și cu anevoie de urmat, slăvite și preaminunate, care nu au număr. Cel Care ne-ai dat nouă somn spre odihna nepu­tințelor noastre și spre repaos de ostenelile trupului, mul­țumindu-Ți că nu ne-ai pierdut pe noi cu fărădelegile noastre, ci, după obicei, Te-ai arătat iu­bitor de oameni și ne-ai ridicat pe noi pen­tru a slăvi stăpânirea Ta. Pen­tru aceea ne rugăm bunătății Tale celei nease­mănate: luminează ochii gândului nostru și ridică mintea noastră din somnul cel greu al lenei și deschide gura noastră și o umple de laudele Tale, ca să putem în liniște a cânta, a te lăuda și a ne mărturisi pururea Ție, Dumnezeului Celui slăvit în toate și de toți: Tatălui Celui fără de în­ceput, împreună și Unuia-Născut Fiului Tău și Preasfântului și Bu­nului și de viață Făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea a opta, a Sfântului Ioan Gură de Aur, după numărul ceasurilor nopții și ale zilei
Pentru ceasurile nopții:
Doamne, nu mă lipsi de bine­le Tău cel ceresc. Doamne, izbăvește-mă de chi­nurile cele veșnice. Doamne, de am gre­șit, fie cu mintea, fie cu gândul, sau cu cu­vântul, sau cu fapta, iartă-mă. Doamne, izbăvește-mă de toată ne­­știința și uitarea, de trândăvia și de ne­simțirea cea îm­pietrită. Doamne, iz­­băvește-mă de toată ispitirea. Doam­­ne, luminează-mi inima pe care a în­tu­necat-o pofta cea rea. Doamne, eu ca un om am greșit, iar Tu ca un Dum­­nezeu îndurător, văzând ne­putința sufletului meu, miluiește-mă. Doamne, trimite mila Ta întru ajutorul meu, ca să prea­slăvesc Preasfânt numele Tău. Doamne, Iisuse Hristoase, scrie-mă pe mine, robul Tău, în Cartea Vieții și-mi dăruiește sfârșit bun. Doamne, Dum­ne­zeul meu, deși n-am făcut nici un bine înaintea Ta, dă-mi, după harul Tău, să pun început bun. Doamne, stro­pește inima mea cu roua ha­rului Tău. Doamne al cerului și al pă­mân­tului, pome­neș­te-mă pe mine, păcă­tosul, ru­șinatul și nevred­­nicul robul Tău, întru Îm­părăția Ta. Amin.
Pentru ceasurile zilei:
Doamne, primește-mă întru pocă­ință. Doamne, nu mă lăsa. Doamne, nu mă duce în ispită. Doamne, dă-mi cuget bun. Doam­ne, dă-mi la­cri­mi și aduce­re aminte de moarte și umi­lință. Doam­­ne, dă-mi cuget să mărturisesc toate pă­catele mele. Doamne, dă-mi smerenie, curăție și ascultare. Doamne, dă-mi răbdare și voie nebiruită și blân­­­dețe. Doamne, sădește în mine ră­dă­cina bu­nă­tăților și frica Ta în ini­ma mea. Doam­ne, învrednicește-mă să Te iu­besc cu tot sufletul și gândul meu și să fac în toate voia Ta. Doam­ne, apără-mă de oamenii gâl­cevitori, de diavoli și de patimile trupești și de toate cele­lal­te lucruri necuviin­cioase. Doam­ne, știu că faci precum vrei Tu, deci să fie și întru mine, păcă­tosul, voia Ta, că bi­necuvântat ești în veci. Amin.
Rugăciunea a noua, către sfântul înger păzitor al vieții noastre:
Îngerule sfânt al lui Hristos, că­tre tine cad și mă rog, păzitorul meu cel sfânt, care ești dat mie de la Sfân­tul Bo­tez spre păzirea sufletului și a pă­că­to­sului meu trup. Iar eu, cu lenea mea și cu obiceiurile mele cele rele, am mâ­niat prea­curată lumina ta și te-am iz­gonit de la mine prin toate lu­crurile cele de rușine: cu minciu­nile, cu cle­vetirile, cu pizma, cu osân­direa, cu tru­fia, cu neascultarea, cu neiubirea de frați și cu ținerea de minte a răului, cu iubirea de argint, cu des­frâ­narea, cu mânia, cu scumpătatea, cu mânca­rea cea fără de saț, cu beția, cu multa vorbire, cu gândurile cele rele și vi­clene, cu obiceiurile cele rele și cu aprin­de­rea spre desfrânare, având mai ales voire spre toată pof­ta cea trupească. O, rea voire a mea, pe care nici ființele cele necuvân­tătoare nu o au! Dar cum vei putea să cauți spre mine sau să te apropii de mine, cel necurat? Sau cu ce ochi, îngerule al lui Hristos, vei căuta spre mi­ne, cel care m-am în­curcat așa de rău în lu­cru­rile cele întinate? Sau cum voi pu­tea să-mi cer ier­tare pentru faptele mele cele amare, rele și vi­clene, în care cad în toate zilele și nopțile și în tot ceasul? De aceea cad înaintea ta și mă rog, pă­zitorul meu cel sfânt, mi­losti­vește-te spre mine, păcă­tosul, și-mi fii mie aju­tător și sprijinitor asu­pra vrăjmașului meu celui rău, cu sfintele tale rugăciuni, și Îm­părăției lui Dum­nezeu mă fă păr­taș, cu toți sfinții, acum și pu­rurea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea a zecea, către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu:
Preasfântă Stăpâna mea, de Dum­­ne­zeu Născătoare, cu sfintele și prea­puternicele tale rugăciuni izgo­nește de la mine, sme­ritul și ticălosul robul tău, deznădăjdui­rea, uitarea, necu­noș­tința, nepurtarea de gri­jă și toate gân­durile cele întinate, cele rele și hu­litoare de la ticăloasa mea inimă și de la întu­ne­cata mea minte. Și stinge vă­paia pof­te­lor mele, că sărac sunt și ti­călos. Și mă iz­bă­vește de multe rele și adu­ceri-aminte și năravuri, și de toa­te fap­tele cele rele mă slobozește. Că bine­cu­vântată ești de toate nea­mu­rile și prea­cinstitul tău nume se slăvește în vecii ve­cilor. Amin.
Altă rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu:
Împărăteasa mea preabună și nă­dejdea mea, Născătoare de Dumne­zeu, primitoarea săracilor și ajutătoa­rea stră­­inilor, bucuria celor mâhniți, aco­pe­rirea celor necăjiți, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul; ajută-mă ca pe un ne­putincios, hrănește-mă ca pe un străin. Necazul meu îl știi; ci îl dez­lea­gă precum voiești, că n-am alt ajutor afară de tine, nici altă folositoare grab­­­nică, nici altă mângâietoare bună, ci numai pe tine, o, Maica lui Dum­ne­zeu, ca să mă păzești și să mă acoperi în vecii ve­cilor. Amin.
Apoi:
Cuvine-se cu adevărat să te fe­ri­cim, Născătoare de Dumnezeu, cea puru­rea fe­ricită și preanevinovată și Maica Dum­ne­zeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită, fără de ase­mănare, decât serafimii, ca­re fără stricăciune pe Dumnezeu Cu­vântul ai născut, pe tine, cea cu ade­vărat Năs­cătoare de Dumnezeu, te mărim.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Doamne, miluiește! Doamne, miluiește! Doamne miluiește!
Pentru rugăciunile sfinților părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.

Rugăciune către Sfântul al cărui nume îl porți

Roagă-te lui Dumnezeu pen­tru mine, Sfinte, plăcut al lui Dumnezeu (...), căci eu cu osâr­die alerg către tine, cel grabnic ajutător și rugător înaintea lui Dumnezeu pentru sufletul meu.

Doamne miluiește (de 40 de ori). Apoi rugă­ciunea aceasta:

Cel ce în toată vremea și în tot ceasul, în cer și pe pământ ești închinat și slăvit, Hris­toase Dumnezeule, îndelung-răbdătorule, mult-milostive și mult-milosârde; care pe cei drepți îi iu­bești și pe cei păcătoși îi miluiești. Care pe toți chemi la mântuire pentru făgăduința bunătăților ce vor să fie. Însuți Doamne, Iisuse Hristoase, primește și ru­gă­ciunile noastre în ceasul acesta și îndrep­tează viața noas­tră spre poruncile Tale; sufle­tele noastre le sfințește, trupu­rile cură­țeș­te, cugetele îndrep­tează, gândurile cură­țeș­te și ne izbăvește pe noi de tot necazul celor rele și al durerii. Ocrotește-ne pe noi cu Sfinții Tăi îngeri ca, prin mijlocirea lor fiind pă­ziți și povățuiți să ajungem la unirea credinței și la cunoștin­ța slavei Tale celei neapropiate, că binecuvântat ești în vecii ve­cilor. Amin.

Rugăciunea Sfântul Efrem Sirul în 3 stări,

însoțită de 3 metanii:

Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert, depărtează-l de la mine.

O metanie.

Iar duhul curăției, al gându­lui smerit, al răbdării și al dra­gostei dăruiește-l mie, slugii Tale.

O metanie.

Așa, Doamne, Împărate, dăruiește-mi să-mi văd greșelile me­le și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin!

O metanie.

Se face mărturisirea păcatelor în toate zilele, în taină, odată cu rugăciunile dimineții, sau separat:

Mărturisesc Ție, Domnului Dumnezeului meu, Celui în Tre­ime Sfântă slăvit și închinat:

Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, toate păcatele mele, cele pe care le-am făcut în toate zilele vieții mele și în această noapte, cu lucrul, cu cuvântul, cu gân­dul, cu vederea, cu auzul, cu mirosul, cu gustul, cu pipăirea și cu toate simțirile mele cele sufletești și trupești, cu care pe Tine, Domnul Dumnezeul meu Te-am mâniat și pe aproapele meu l-am nedreptățit. Pentru acestea căindu-mă, vino­vat stau înaintea Ta și voiesc să mă po­căiesc. Cu smerenie mă rog mi­lostivirii Tale, iartă-mă și mă dezleagă de toate păcatele mele, ca un Bun și Iubitor de oameni. Amin.

Hristoase, Lumina cea adevă­rată, care luminezi și sfințești pe tot omul ce vine în lume, să se însemneze peste noi lumina Feței Tale, ca într-însa să vedem Lumina cea neapropiată. Și îndreptează pașii noștri spre lu­crarea poruncilor Tale, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale și ale tuturor Sfinților Tăi. Amin.

Împărate Ceresc, pe credin­ciosul nostru popor întărește-l, credința o întărește, pe păgâni îmblânzește-i, lumea o împacă. Sfânt lăcașul acesta bine îl pă­zește, pe cei mai înainte ador­miți: părinții și frații noștri în lăcașurile drepților îi așează și pe noi în pocăință și mărturi­sire ne primește, ca un Bun și de oameni iubitor.

Pomelnicul celor vii

Pomenește, Doamne, mântu­iește și milu­ieș­te pe: P. S. Ie­rarhi, pe Sfințiții Preoți, Dia­coni, Monahi și Monahii pe binecredinciosul nostru, Sfat, Guvern, Cler și popor ortodox creștin. Pomenește, Doamne, mântuiește și miluiește pe Pă­rintele nostru duhovnic (numele), pe părinții noștri spirituali și trupești... pe frați... rude... învă­țători..., pe cei ce ne iubesc și pe cei ce ne urăsc pe noi, pe toți ortodocșii creștini, pe făcă­torii noștri de bine și pe cei ce ne-au poruncit nouă, nevredni­cilor, să ne rugăm pentru dân­șii. Amin!

Pomelnicul celor răposați

Pomenește, Doamne, pe toți adormiții robii Tăi, ortodocși creștini: P. S. Ierarhi, pe Sfin­țiții Preoți, Diaconi, Monahi și Monahii, pe toți voievozii bine-credincioși și pe întreg neamul nostru românesc, creștin orto­dox: părinți..., frați..., surori... de pretutindeni. Pomenește, Doam­ne, Dumnezeule, după mare mi­la Ta și după mulțimea îndură­rilor Tale, pe adormiții mei pă­rinți duhovnicești (numele), pe părinții mei trupești (numele), care m-au născut, crescut, îngri­jit și m-au ajutat în viața mea. Pomenește, Doamne, pe frații mei..., surorile mele..., rudenii, prie­teni, cunoscuți și necunos­cuți...,Pomenește, Doamne, pe tot Clerul și poporul ortodox, adormit cu împărtășirea Ta Di­vină, întru nădejdea învierii și vieții veșnice. Amin!


Rugăciunile pentru fiecare zi a săptămânii  click aici:

 

Rugăciune la începerea lucrului

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule, Unule-Născut al Tatălui Celui fără de început, Tu eşti Cel ce prin gura prorocului Tău David ai zis: Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara. Tu ai zis şi prin gura fericitului Pavel apostolul: cel ce nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce. Şi iarăşi Tu ai zis cu preacurată gura Ta: Fără de Mine nu puteţi face nimic. Doamne, Doamne, ascult din tot sufletul şi din toată inima dumnezeieștile Tale cuvinte şi cu umilinţă alerg la bunătatea Ta: ajută-mi mie, păcătosului, cu darul Tău, să săvârşesc lucrul ce încep acum: în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin



Rugăciune înainte de călătorie

Stăpâne Doamne Dumnezeul nostru Cel ce esti Calea, Adevărul şi Viaţa, care ai slobozit cu preaslăvire pe Iosif de prigonirea fraţilor săi, povăţuindu-l pe el în Egipt şi cu Blagoslovenia bunătăţii Tale ajutându-l l-ai făcut să sporească uimitor în toate.

Doamne, cela ce ai călătorit împreună cu Luca şi Cleopa la Emaus şi prin frângerea pâinii preaslăvit descoperindu-Te lor, i-ai făcut să se întoarcă veseli în Ierusalim, călătoreşte şi acum cu Darul şi cu Dumnezeiasca Ta blagoslovenie cu noi(...), robii tăi, care cu umilinţă ne rugăm Ţie. Şi precum ai trimis lui Isaac şi lui Tobie, înger paşnic împreună călător iar călătoria şi întoarcerea acelora cu pace şi cu bună sporire ai făcut-o, rugămu-ne Ţie, trimite-ne şi nouă îngeri paşnici, credincioşi, îndreptățiri, păzitori, ca să ne povăţuiască pe noi după voia ta. Izbăveşte-ne pe noi de tâlhari şi de toată bântuiala vrăjmaşilor ucigători de oameni, păzeşte-ne viaţa noastră nevătămată şi sufletele curate de toată întinăciunea ni le fereşte. Mişcările noastre sporeştele în bine, apucăturile îndreptează-ni-le şi ne îzbăveşte pe noi de cei ce ne vor nouă răul, văzuţii şi nevăzuţii vrăjmaşi. Îzbăveşte-ne de dosădirea oamenilor răi şi vicleni şi de tot viforul şi nefericirea. Dăruieşte-ne nouă pace, sănătate şi Dumnezeiescul Tău ajutor cel atotputernic, ca sprijiniţi fiind, să nu ne abatem din calea poruncilor Tale. Aşa ne rugăm Ţie, Împărate Atotputernice şi nepomenitorule de rău, Doamne auzi-ne pe noi smeriţii pentru bunătatea Ta şi treci cu vederea greşalele noastre; îmbogăţeşte-ne pe noi cu Darul Tău şi plini de Dansul ne arată, împodobindu-ne cu Dumnezeiasca Ta blagoslovenie, cu mila şi cu bunătăţile cereşti şi pământeşti, ca astfel călătorind, să ne întoarcem cu bine, lăudând şi binecuvântând bunătatea Ta cea nemărginită.  Că a Ta este stăpânirea, Împărăţia, puterea şi Slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

 Rugăciunea copiilor pentru părinți

Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, Care împuternicești florile și ver­deața de pe tot pământul cu căldura soarelui Tău, și sufletul omenesc cu căldura iubirii Tale; Tu, Cel ce toate le-ai zidit de bună­voia Ta în cer și pe pământ și pe toate le păstrezi prin dragoste și milă, revarsă, mult-în­durate Doamne, peste sufletul meu cel slab și umilit care se închină Ție, bunătatea și darul Tău, și iubire și milă peste părinții mei, peste mai-marii mei și peste toți cei care se os­tenesc pentru mine și care m-au aju­tat vreodată cu sfatul și bunătatea lor. Fă din sufletul meu un soare călduros pentru sufletul lor, ca fiecare din ei să simtă din îndestulare mângâierile și ajutorul cel venit de la Tine și revărsat asupra lor prin rugăciunile și prin dra­gostea mea fiască. Îți vorbește, Pă­rinte, inima mea de fiu (fiică), și știu că Tu cunoști lăuntrul nostru și că nu Te vei întoarce de la inima mea, atât de dăruită tuturor celor pentru care Te rog; dăruiește-mi, Doamne, înțelep­ciune, ca să nu uit niciodată, nici în supărări, nici în necazuri și nici în bu­curie, învățătura Ta, cum că „binecu­vân­tările părinților întăresc casele fiilor”, și iarăși: „Cunună bă­trânilor sunt fiii lor și fală fiilor sunt părinții lor”. Pentru aceasta, rogu-Te, Doamne, slăvite Îm­pă­rate și bunule Părinte, întărește-mă să cresc înaintea feței lor cu temerea de Tine și cu rușinea de oameni, pentru ca, prin curățirea de orice rău, prin îm­pli­nirea oricărui bine, prin fuga de orice păcat și prin setea de orice virtute, viața mea să fie spre mân­tui­rea mea și a lor. Că Tu ești Doamne, Cel ce odinioară ai zis: „Lăsați copiii să vină la Mine, că a unora ca acestora este împărăția cerurilor”, și Ți-ai pus dumnezeieștile Tale mâini peste cape­tele lor și i-ai binecuvântat. În­suți Tu, Doamne, Iisuse Hristoase, trimite din cerul Tău cel preaînalt binecuvântarea Ta peste mine, robul Tău, și ajută-mi să fac bucurie pă­rinților mei și să umblu întru cărările Tale cele sfinte, săvâr­șind numai ce este bun și plăcut Ție, că bine­cu­vân­tat ești în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune de încredințare a copiilor lui Dumnezeu

Doamne, Dumnezeule! Fiii pe care îi am sunt un dar al bunătății Tale. Tu ai făcut a se naște în mine simțământul care îi face scumpi inimii mele, simțământul dragostei părin­tești. Ție Îți închin copiii mei, Doam­ne! Binevoiește a le fi lor Părinte, căci eu sunt un neputincios muritor și fără de ajutorul Tău nu pot face nimic. Tu, Cel ce dai hrană păsărilor cerului, Cel ce păzești floarea ce răsare în mijlocul stâncilor, Părinte a toată lumea, bine­voiește a îngriji și de copiii mei, ca să poată fi fericiți și în viața aceasta, și în cea viitoare. Ajută-mi să cultiv în ei bunătatea și printr-o bună creștere să îi fac folositori semenilor. Dă-le lor, Doamne, înțelepciune, ca să cunoască și să voiască binele. Dă-le lor comorile cele cerești ale virtuții, că acestea sunt bogății nepieritoare. Nu cer pentru ei, Dumnezeul meu, bogății pământești care sunt supuse stricăciunii, ci Te rog să le dai trupuri sănătoase și iubitoare de osteneală, ca să poată birui re­lele vieții. Păzește inimile lor de orice alunecare păcătoasă și apără nevinovăția lor. Rânduiește, Preabunule Stă­pâne, ca ei să ajungă prin harul Tău fii credincioși ai Sfintei noastre Biserici și să binecuvânteze numele Tău în veci.

Rugăciune pentru frați și surori

Doamne, Ție mă rog, ține pe frații mei (fratele meu) și surorile mele (sora mea), dându-le lor sănătate, viață lungă și darul Tău cel sfânt, ca să umble în căile Tale și să facă cele ce sunt după voia Ta cea sfântă. Dă-ne, Doam­ne, de acum până la capătul vieții, să ne iubim și să ne cinstim unii pe alții; căci ce este mai bun și mai frumos decât a viețui frații împreună! Așa, Doamne, ascultă rugăciunea noastră și milostiv fii nouă, că bun și iubitor de oameni ești și Ție mărire înălțăm: Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pu­rurea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea soților unul pentru altul

Doamne, Iisuse Hristoase, Dum­ne­­­­zeul nostru, Cel ce ne-ai învățat ca totdeauna să ne rugăm unul pentru altul, căci așa vom împlini legea Ta și ne vom arăta vrednici de mila Ta, caută cu îndurare și păzește de vrăj­mașii văzuți și nevăzuți pe soțul meu (soția mea), pe care mi l-ai dă­ruit (mi-ai dăruit-o) a petrece împreună până la moarte. Dăruiește-i sănătate și deplină înțelepciune, ca să-și poată îndeplini datoriile după voia și po­runcile Tale. Ferește-l (o) de ispitele pe care n-ar fi în stare să le poarte. În­tărește-l (o) în dreapta credință și în dragoste desă­vâr­șită, ca să lucrăm îm­preună faptele bune și să ne tocmim viața după sfintele Tale așezări și po­runci. Că a Ta este stăpânirea și pu­terea în veci. Amin.

Rugăciune pentru bunul sfârșit al vieții

Doamne, Iisuse Hristoase, Cel ce vrei ca toți oamenii să se mân­tu­iască și nimeni să nu piară și Căruia totdea­una cu nădejde de îndurare ne rugăm, Cel ce Însuți cu glasul Tău cel dumnezeiesc ai zis: „Orice veți cere de la Tatăl în numele Meu, va fi vouă”, cu inimă umilită și cu la­crimi fierbinți căzând înaintea Ta, mă rog ca, și pentru numele Tău cel sfânt, în ceasul sfârșitului vieții mele să-mi dai minte întreagă, cunoștință adevărată, mustrare cugetului pentru păcatele vieții mele, cu care Te-am mâniat, și dă­ru­iește-mi Dumnezeule credință, nădejde și iubire neschimbată, ca astfel cu inima curată să pot grăi către Tine, Doamne: „În mâi­nile Tale îmi dau sufletul”, Cel ce ești binecuvântat în veci. Amin.

Sfântului Ierarh Filaret al Moscovei


Rugăciune de lăsare în voia lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului

Doamne, nu ştiu ce să-Ţi cer. Tu singur, ştii de ce am eu nevoie. Tu mă iubeşti mai mult decât mă iubesc eu însumi. Dă-mi mie, robului Tău, să văd ceea ce nu pot să cer pentru mine însumi. Nu îndraznesc să cer nici crucea, nici mângâierea. Eu doar stau înaintea Ta. Inima mea îți este deschisă. Tu ştii mai bine ce-mi este de folos. Amin.

Rugaciune de lasare in voia lui Dumnezeu
In mâinile milostivirii Tale celei mari, o, Doamnezeul meu, încredințez sufletul și trupul meu, simțirile mele graiurile mele, sfaturile și gândurile mele, lucrurile și toate cele trebuincioase ale trupului și ale sufletului meu.
Iar Tu, deci, binecuvintează-mă, miluește-mă și mă izbăvește de tot răul, că petrecând viața fără de păcat, in toate zilele vieții mele, sa ajung la viața veșnică cu Sfinții Tăi, în Împărăția Ta și cu Dânșii să Te slăvesc în veci. Amin

Rugaciunea de dimineata a Cuviosului Sofronie de la Essex:

Dumnezeule cel veșnic, Împărate Sfânt, Făcătorule al cerului și al pământului, Iisuse Hristoase, Fiul cel împreună fără de început al Tatălui celui fără de început, Care  în bunătatea Ta cea nepătrunsă m-ai chemat dintru neființă întru această viaţă, Care mi-ai dăruit harul botezului şi pecetea Duhului Sfânt, Care ai sădit în mine dorinţa de a Te căuta pe Tine, singurul adevăratul Dumnezeu, ascultă rugăciunea mea. Eu n-am viaţă, nici lumină, nici bucurie, nici înţelepciune, nici tărie decât numai în Tine, Dumnezeule.

Din pricina fărădelegilor mele nu îndrăznesc să-mi ridic ochii mei spre Tine. Dar Tu ai spus ucenicilor Tăi:  „Tot ce veţi cere în rugăciune cu credinţă, veţi primi” şi „orice veţi cere în numele Meu, voi face vouă”. De aceea, îndrăznesc să Te chem pe Tine: Curăteşte-mă de orice întinăciune a trupului şi a duhului. Învaţă-mă să mă rog cum se cuvine. Binecuvintează această zi pe care mi-ai dat-o mie, slugii Tale nevrednice.

Cu puterea binecuvântării Tale fă-mă în stare să grăiesc şi să lucrez în toată vremea spre slava Ta, cu duh curat, cu smerenie, răbdare, dragoste, blândeţe, pace, curaj şi înţelepciune, dându-mi de-a pururea seama de  prezenţa Ta. Doamne Dumnezeule, în necuprinsa Ta bunătate, arată-mi calea voii Tale, şi dă-mi să umblu în faţa Ta fără păcat.

Tu Doamne, Tu ştii cele de care am nevoie. Tu cunoşti orbirea şi neştiinţa mea, cunoşti neputinţa şi stricăciunea sufletului meu, dar nici durerea şi întristarea mea nu-ţi sunt ascunse Ţie. De aceea, Te rog, ascultă rugăciunea mea şi prin Duhul Tău Cel Sfânt învaţă-mă calea pe care să merg; iar atunci când voinţa mea ticăloasă mă va conduce pe alte cărări nu mă cruţa, Doamne, ci sileşte-mă să mă întorc la Tine.

Prin puterea iubirii Tale, fă-mă să mă ţin cu tărie de ceea ce este bine. Păzeşte-mă de tot cuvântul sau fapta care strică sufletul; de orice fel de  pornire care nu-Ti este bineplăcuta Tie şi-l răneste pe aproapele meu. Învaţă-mă ce trebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc. Iar dacă e voia Ta să nu răspund, fă-mă să tac în duh de pace, în care să nu întristez, nici să-i rănesc pe semenii mei. Aşează-mă în calea poruncilor Tale şi până la ultima mea răsuflare să nu mă laşi să rătăcesc departe de lumina îndreptărilor Tale, astfel ca poruncile Tale să fie singura lege a fiinţei mele pe acest pământ în veci.

Doamne, rogu-Te, ai milă de mine!

Păzeşte-mă în întristarea şi nenorocirea mea şi nu ascunde calea mântuirii de la mine. În nebunia mea, Dumnezeule, cer de la Tine lucruri multe şi mari, dar îmi aduc pururea aminte de răutatea mea, de ticăloşia şi josnicia mea. Miluieşte-mă! Nu mă depărta de la faţa Ta din pricina nevredniciei mele, ci mai degrabă sporeşte în mine conştiinţa acestei nevrednicii şi dă-mi mie, celui mai rău dintre oameni, să Te iubesc pe Tine aşa cum ai poruncit: din toată inima mea şi din tot sufletul meu şi din tot cugetul meu şi cu toată tăria mea: din toată fiinţa mea.

Doamne, prin Duhul Tău Cel Sfânt, învaţă-mă dreapta judecată şi conştiinţă. Dă-mi să cunosc adevărul Tău înainte de a intra în mormânt. Ţine-mă în viaţă în această lume ca să-Ți pot aduce căinţă cu vrednicie. Nu mă lua la jumătatea zilelor mele, nici când mintea mea e încă oarbă. Iar când Îţi va bineplăcea să pui capăt vieţii mele, dă-mi de veste dinainte, ca să-mi pot pregăti sufletul să vină înaintea Ta. Fii cu mine, Doamne, în acel ceas înfricoşător şi dă-mi bucuria mântuirii Tale.

Curăţeşte-mă de toate gândurile tăinuite, de toată răutatea ascunsă întru mine; şi dă-mi răspuns bun la scaunul Tău de judecată. Doamne, în mare mila Ta şi nemărginita Ta dragoste de oameni, ascultă rugăciunea mea. Amin.

Slavă… Și acum…, Doamne miluiește, de 3 ori. Pentru rugăciunile sfinților părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE ÎNGERUL PĂZITOR

21 commenti:

  1. Doamne ajuta!, foarte frumoase aceste rugaciuni. In plus fata de ce este in cartea de rugaciuni. Domnul sa te bunecuvinteze.

    RispondiElimina
  2. Doamne ajută! Domnul să te binecuvinteze!

    RispondiElimina
  3. Doamne ajută! Domnul să te binecuvânteze!

    RispondiElimina