lunedì 4 maggio 2020

Acatistul Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, Mitropolitul Banatului15 septembrie


Troparul Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, Mitropolitul Banatului, glasul al 8:

Din tinerețe cu totul te-ai supus Domnului, cu rugăciunile, cu ostenelile și cu postul. Pentru aceasta, văzând Dumnezeu nevoințele tale, arhiereu și păstor Bisericii Sale te-a rânduit; și, după moarte, în cetele sfinților te-a sălășluit, Sfinte Părinte Iosif. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască iertare de greșeli nouă, celor ce cu credință și cu dragoste săvârșim sfântă pomenirea ta.
Condacul 1
Apărător nebiruit și neînfrânt, te pune înainte pe tine pământul Banatului, mulțumire aducându-ți, ca cel ce prin tine din primejdii s-a mântuit. Ci ca cel ce ai îndrăzneală către Dumnezeu, roagă-L să ne apere de toate nevoile, ca să cântăm ție: Bucură-te, Părintele nostru Iosif, făcătorule de minuni!
Icosul 1
Credincioșii din părțile Banatului, cunoscând puterea credinței tale și mulțimea minunilor prin care, ridicându-te mai presus de firea lucrurilor, ai rușinat pornirile cele fără de judecată ale agarenilor asupra credinței noastre celei drepte, din inimi pline de dragoste și cu umilință îți grăiesc ție acestea:
Bucură-te, ierarhe al Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, cel ce ai făcut să strălucească dreapta credință;
Bucură-te, scăparea celor ce aleargă la tine;
Bucură-te, ajutorul și limanul celor necăjiți;
Bucură-te, stâlp neclintit al strămoșeștii noastre credințe;
Bucură-te, că ai arătat și păgânilor puterea lui Dumnezeu;
Bucură-te, că ai fost scut Bisericii tale;
Bucură-te, cel ce purtător de biruință asupra celor răi ai fost;
Bucură-te, făclie care luminezi pe cei din întunericul păcatului;
Bucură-te, cel ce ai arătat cunoștința dumnezeiască celor ce umblau întru întunericul neștiinței;
Bucură-te, cel ce cu blândețe ai primit la tine pe cei greșiți;
Bucură-te, cel ce cu negrăită dulceață îndreptezi pe cei nepricepuți;
Bucură-te, Părintele nostru Iosif, făcătorule de minuni!
Condacul 2
Deși nu avem destulă vrednicie și pricepere noi, păcătoșii, lăudăm cu potrivite cuvinte minunile tale; ci, pentru că din suflet curat și din inimă umilită le spunem, primește, Sfinte Iosif, aceste mărturisiri de la noi, cei ce cântăm Celui ce ți-a dat ție putere: Aliluia!
Icosul 2
Purtând numele nevinovatului Iosif, care a scăpat de la pieire pe frații săi, ajungând el mai mare în țara Egiptului, așa și tu te-ai făcut apărător și pavăză Sfintei Biserici și după cum acela, cu puterea dată lui de la Dumnezeu de a cunoaște cele viitoare, a aflat har înaintea feței lui Faraon, așa și tu, prin puterea minunilor tale, ai dobândit liniște Bisericii și turmei tale; pentru care noi, lăudându-te, îți grăim unele ca acestea:
Bucură-te, cel asemenea lui Ilie prin rugăciunile tale;
Bucură-te, ierarhe, pururea rugătorule;
Bucură-te, că rugăciunile tale au fost ascultate de Făcătorul lumii;
Bucură-te, că rugăciunile tale au fost împlinite de Ziditorul;
Bucură-te, căruia ți s-au supus ploile și focul;
Bucură-te, că te-ai milostivit spre toată durerea;
Bucură-te, că ai tămăduit toată rana;
Bucură-te, ușurătorule al celor ce nasc;
Bucură-te, tămăduitorule al celor slăbănogi;
Bucură-te, vindecătorule al celor ologi;
Bucură-te, că ai biruit iuțimea altora cu blândețile tale;
Bucură-te, prin care Dumnezeu a binevoit spre pământul acesta;
Bucură-te, Părintele nostru Iosif, făcătorule de minuni!
Condacul 3
Împovărați fiind de multe ispite și în noianul păcatelor celor mai vătămătoare aflându-ne noi, în tine ne punem nădejdea, Sfinte, ajutorul și mângâierea noastră; fii, dar, mijlocitor al celor ce te rugăm și împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu cântarea de laudă: Aliluia!
Icosul 3
Locuitor făcându-te Sfântului Munte al Athosului și petrecând înțelepțește viața ta întru cuvioșie, ai luat darul Duhului Sfânt, împodobindu-te cu veșmântul cel luminat al arhieriei, Sfințite nevoitorule Iosif, fiind păstor turmei celei cuvântătoare din Mitropolia Banatului, pe care ai dus-o la pășune aleasă, prin pilda vieții tale celei sfinte și prin semnele pe care le-ai săvârșit, alesule al lui Dumnezeu, spre întărirea dreptei credințe; pentru acesta îți aducem cântare așa:
Bucură-te, mitropolitule al Timișoarei;
Bucură-te, luminate ierarh al Banatului;
Bucură-te, lauda poporului nostru celui credincios;
Bucură-te, tămăduitorule al bolnavilor;
Bucură-te, că ești rugător la Dumnezeu pentru cei cuprinși de patimi;
Bucură-te, că din primejdii izbăvești pe cei ce vin către tine;
Bucură-te, că oricine aleargă la ajutorul tău nu iese nemiluit;
Bucură-te, tămăduitorul rănilor celor de moarte;
Bucură-te, că la orice întâmplare, fiind chemat, ești grabnic ajutător;
Bucură-te, doctorul cel fără de plată;
Bucură-te, nădejdea tuturor, acoperământul și scăparea noastră;
Bucură-te, cel ce cu lumina minunilor tale ai îndreptat turma ta spre cele de sus;
Bucură-te, Părintele nostru Iosif, făcătorule de minuni!
Condacul 4
Mult-milostive părinte, primește rugăciunea aceasta a noastră, a păcătoșilor, și cu obișnuita ta bunătate și milostivire, mijlocește către Ziditorul tuturor, pentru ca să dăruiască vindecare și sănătate robilor Săi, celor ce te cheamă în ajutor și cântă cu tine: Aliluia!
Icosul 4
Astăzi noi, nevrednicii, stând înaintea icoanei și înaintea moaștelor tale, mărturisim minunile tale, pe care le-ai făcut, Sfinte Iosif, și ne rugăm ție: ascultă această puțină rugăciune a noastră și întinde dreapta ta cea binecuvântătoare spre ajutorul nostru, pentru a putea cu vrednicie să săvârșim o cântare ca aceasta:
Bucură-te, cel ce ești împreună-slujitor cu îngerii;
Bucură-te, cel ce din pruncie între viețuitorii Sfântului Munte te-ai numărat;
Bucură-te, cel ce ai luat din tinerețe îngerescul chip;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat până la bătrânețe nevoitor asemănării cu Făcătorul;
Bucură-te, dar făcut de Dumnezeu pământului acestuia;
Bucură-te, slobozitorule din dureri al celor ce pătimesc;
Bucură-te, că ale tale minuni în tot Banatul s-au vestit;
Bucură-te, cel ce nu ai cruțat osteneala pentru a face bunătate;
Bucură-te, cel ce nu contenești a fi rugător pentru toți cei ce te cheamă pe tine;
Bucură-te, învățătorul dogmelor creștinești;
Bucură-te, iubitorule al cuvioasei slujiri a Celui Preaînalt;
Bucură-te, lauda ierarhilor și a cuvioșilor monahi;
Bucură-te, Părintele nostru Iosif, făcătorule de minuni!
Condacul 5
Auzit-am, Părinte Iosif, minunile tale și ne-am bucurat că Dumnezeu S-a milostivit în vremurile cele de demult și spre Biserica noastră din părțile Banatului, trimițându-i povățuitor luminat și părinte alinător de patimi trupești și sufletești; pentru care noi acum, mulțumitori arătându-te iubitorului de oameni Dumnezeu, împreună cu tine Îi cântăm: Aliluia!
Icosul 5
Dezlegat-ai limba fetei celei mute și urechile ei le-ai deschis pentru a auzi cuvintele darului celui dumnezeiesc și din chinuirea diavolească ai slobozit pe cea ținută sub tirania vrăjmașului. Pentru aceea, acum și noi, păcătoșii și nevrednicii, a căror limbă este folosită spre rău, ale căror urechi sunt închise pentru sfintele graiuri ale Scripturilor și ale predaniilor, îndrăznind, îți aducem această cântare:
Bucură-te, tămăduitorul neputințelor celor credincioși;
Bucură-te, purtătorul darului minunatelor vindecări;
Bucură-te, alinătorul durerilor celor în suferință;
Bucură-te, mângâierea grabnică a celor bolnavi;
Bucură-te, reazemul cel neclintit al celor sănătoși;
Bucură-te, cel ce ești vistierie de tămăduire;
Bucură-te, prin care muții grăiesc și surzii aud;
Bucură-te, că prin ale tale rugăciuni se întăresc slăbănogii;
Bucură-te, că au adus la tine pe paturi pe cei bolnavi, așa cum îi puneau și înaintea lui Petru apostolul;
Bucură-te, vindecătorul fără de plată al celor ce se roagă ție;
Bucură-te, cel din al cărui mormânt se revarsă tămăduiri;
Bucură-te, că nu ai lipsit de ajutorul tău nici pe cei necredincioși;
Bucură-te, Părintele nostru Iosif, făcătorule de minuni!
Condacul 6
Sfinte Ierarhe Iosif, făcător de minuni te-ai arătat și după trupeasca ta mutare de la noi, fiind pururea apărător al turmei tale; căci atunci când tâlharii nelegiuiți au vrut să necinstească pe fecioarele care au alergat, ca la un scut tare, la mormântul tău, tu ai oprit spurcata lor îndrăzneală, pentru care fecioarele acelea, pline de spaimă și de mirare, au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 6
Puterile cele fără de trup se minunează, Părinte, de credința ta cea tare în Dumnezeu, prin care rânduielile firii le-ai biruit. Apostolii și ierarhii se laudă cu tine, nevoitorii spre desăvârșire, monahii, te au pildă și reazem strădaniilor lor, iar bolnavii și neputincioșii spre tine au nădejde nedezmințită. Pentru aceasta, și noi, cei ce cinstim cu laude pomenirea ta, îți aducem această cântare:
Bucură-te, că ești împreună-locuitor cu îngerii;
Bucură-te, că aduci frica demonilor;
Bucură-te, că ai socotit a fi fără de preț cele ale lumii acesteia;
Bucură-te, nevoitorule spre post și omule al rugăciunii;
Bucură-te, următorule al apostolilor;
Bucură-te, păstorule al turmei tale;
Bucură-te, îndreptătorule al credinței;
Bucură-te, vistierie a milei lui Dumnezeu;
Bucură-te, că ne izbăvești pe noi din necazuri, cu rugăciunile tale;
Bucură-te, împărțitorul bunătăților lui Dumnezeu;
Bucură-te, bucuria și veselia celor ce aleargă la tine;
Bucură-te, că slăvești pe Dumnezeu în ceruri cu îngerii;
Bucură-te, Părintele nostru Iosif, făcătorule de minuni!
Condacul 7
La Sfânta Mănăstire a Partoșului întâmpinându-te oarecând bătrânii și schilozii și tot felul de neputincioși, pentru ca prin atingerea și umbrirea ta să dobândească vindecare, nădejdea lor nu a fost rușinată, căci mulțime de vindecări ai făcut, Sfinte. De care minunându-ne, Părinte Iosif, lui Dumnezeu, Celui ce ți-a dat ție darul acesta, Îi cântăm: Aliluia!
Icosul 7
Ca să arăți marea ta milostivire pentru turma ta și râvna pentru slobozirea ei din toate nevoile ce-o împresoară, atunci când pârjolul focului s-a întins să cotropească toată cetatea Timișoarei, nu ai fugit ca un fricos, ci ai stat ca un viteaz, biruind puterea focului, prin rugăciunea ta mai fierbinte decât vâlvătaia lui, scăpând neatinsă biserica slujirii tale și oprind, prin ploaia năprasnică pe care cerul a trimis-o ție în ajutor, întinderea focului; pentru care auzi de la toți:
Bucură-te, ierarhe, cel cu nume mare;
Bucură-te, părinte, ocrotitor al fiilor tăi;
Bucură-te, Sfinte, alesule al lui Dumnezeu;
Bucură-te, trăitorule după chipul celor bineplăcuți lui Dumnezeu;
Bucură-te, împlinitorule al voii Tatălui din cer;
Bucură-te, următorule al iubirii de oameni a Fiului Său;
Bucură-te, cel sfințit prin darurile Sfântului Duh;
Bucură-te, arătătorule al Sfintei Treimi;
Bucură-te, alinătorule al necazurilor;
Bucură-te, că ai biruit focul, aducând ploaie pe pământ;
Bucură-te, că ți-ai pus sufletul pentru poporul tău;
Bucură-te, apărătorule al orașului tău de scaun;
Bucură-te, Părintele nostru Iosif, făcătorule de minuni!
Condacul 8
Toți credincioșii Mitropoliei Banatului, având nădejde către tine, în orice împrejurare grea nu se vor rușina, Părinte Iosif, tu fiind mare folositor tuturor. Pentru aceea, nu trece cu vederea și ale noastre rugăciuni de acum, ci ne izbăvește din toate nevoile și ne apără de toate necazurile care pentru păcatele noastre sunt asupra noastră; ca să cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 8
Aducându-ți aminte de frații tăi și ascultător făcându-te voii lui Dumnezeu, ai lăsat viața cea plină de duhovnicească dulceață a Athosului, pentru a veni iarăși între ai tăi, ca să le fii povățuitor și îndrumător pe calea împlinirii sfintelor porunci ale Mântuitorului Hristos, strălucind prin faptele cele minunate, pe care lăudându-le, zicem acestea:
Bucură-te, Sfinte al Banatului;
Bucură-te, lauda Timișoarei;
Bucură-te, cinstea Partoșului;
Bucură-te, podoaba Bisericii;
Bucură-te, cinstite slujitor al darului;
Bucură-te, secerătorule de bogată roadă;
Bucură-te, făcătorule de bine al tuturor;
Bucură-te, că ai primit cununa cea neveștejită a sfințeniei;
Bucură-te, că prin credință ai putut face minuni;
Bucură-te, cel care prin minuni ai dat strălucire credinței;
Bucură-te, că pentru slăvirea ziditorului ai făcut minuni;
Bucură-te, că pe tine te-au cinstit cei necredincioși întocmai ca și fiii tăi duhovnicești;
Bucură-te, Părintele nostru Iosif, făcătorule de minuni!
Condacul 9
Cinstitorule de Dumnezeu și dumnezeiescule Iosif, ascultă această rugăciune a noastră din ceasul de acum și, prin rugăciunile tale cele sfinte și de Dumnezeu primite, ferește-ne de războaiele ce ne înspăimântă, precum ai izbăvit de foc cetatea ta de scaun, pentru ca și noi, asemenea celor izbăviți atunci, să aducem cântare: Aliluia!
Icosul 9
Cu graiuri alese s-au împodobit cântările, pe care Biserica, al cărei stâlp ai fost, le-a rânduit pentru cinstirea ta, Sfinte, și cu bucurie vin creștinii cei de acum la sfânta ta slujbă, ierarhe al strămoșilor lor; pentru care și noi, împreună cu dânșii, aducem ție aceste cuvinte de laudă:
Bucură-te, comoară a legii celei străbune;
Bucură-te, laudă a ierarhilor și a dascălilor;
Bucură-te, vestitorule al Evangheliei;
Bucură-te, prin care este preaslăvit Dumnezeu;
Bucură-te, mustrătorule al celor cu nechibzuite vorbe;
Bucură-te, cel ce ai rușinat pe cei păcătoși;
Bucură-te, cel ce ai smerit trufia răufăcătorilor;
Bucură-te, cel ce ai adus pe păcătoși la pocăință;
Bucură-te, că pe tine te-au urmat toate satele când ai mers la mănăstire;
Bucură-te, că tu, mijlocind către Mântuitorul, ne mântuiești de orice primejdie;
Bucură-te, nădejdea și scăparea noastră;
Bucură-te, Părintele nostru Iosif, făcătorule de minuni!
Condacul 10
O, Preamilostive și Mult-îndurate Doamne, nu trece cu vederea rugăciunile robilor Tăi, ci ne ajută și ne miluiește cu marea Ta iubire de oameni, scăpându-ne de toate necazurile cu care ne cerți pentru mulțimea păcatelor noastre și ne ridică din căderi și din nevoi, pentru rugăciunile Sfântului Iosif cel Nou, cu care dimpreună îți cântăm: Aliluia!
Icosul 10
Asemenea sihaștrilor din pustiuri, te-ai rupt din dulceața amăgitoare a lumii acesteia, biruind puterea diavolului și, rupând tocmirile cele nedrepte, prin care a fost stricată lumea prin păcatul strămoșilor, ai arătat tuturor că, prin nevinovăție și smerenie, firea poate fi adusă la starea cea dintâi. Drept aceea și noi, lăudându-te, cântăm:
Bucură-te, că prin post și rugăciune ai biruit pornirile firii celei căzute;
Bucură-te, că ai arătat blândețea mai presus de răutate;
Bucură-te, că prin bunătatea ta cea mare ai făcut ascultătoare pe animalele cele necuvântătoare;
Bucură-te, îmblânzitorule al fiarelor sălbatice;
Bucură-te, că asemenea Mântuitorului ai dormit în timpul furtunii;
Bucură-te, că nu te-ai temut de furia valurilor Dunării;
Bucură-te, cel ce ai stins puterea mistuitoare a focului;
Bucură-te, cel ce ai făcut norii să verse ploaie pe pământ;
Bucură-te, că tu în mijlocul ploii ai rămas neudat;
Bucură-te, prin care s-au arătat străluciri de curcubeie;
Bucură-te, cel ce porți pe mâna ta semnul luminos al pătimirilor Fiului lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel a cărui moarte au vestit-o clopotele pe care nu le-a tras mâna omenească;
Bucură-te, Părintele nostru Iosif, făcătorule de minuni!
Condacul 11
Creștinătății mare folositor te-ai arătat, cu învățăturile, cu minunile și cu chipul viețuirii tale pline de sfințenie. Pentru aceea, nu trece cu vederea și ale noastre rugăciuni, milostive, ci ne ajută și ne scapă de toate nevoile, măcar că suntem nevrednici, ca să cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 11
Întru virtuți duhovnicești crescând din pruncie și tare împotriva ispitelor arătându-te, din tinerețile tale, și în sfințenie petrecându-ți toată viața, Cuvioase Părinte Iosif, pe toți ai uimit cu blândețile, cu curăția, cu smerenia și cu firea ta cea pașnică; pentru aceasta, văzând Dumnezeu nevoințele tale, arhiereu și păstor Bisericii Sale te-a pus, iar noi, preaslăvire aducând Celui ce te-a înălțat pe tine, fericite, îți cântăm așa:
Bucură-te, cel ce bine ai păzit cuvintele cele dumnezeiești ale Stăpânului tău;
Bucură-te, cel ce pildă te-ai făcut bunătății;
Bucură-te, cel ce te-ai încununat cu cununa nevoinței;
Bucură-te, luminătorule al Bisericii;
Bucură-te, cel ce ai izgonit întunericul neștiinței;
Bucură-te, cel ce ai fost de cele cerești gânditor;
Bucură-te, că prin multă răbdare și smerenie te-ai făcut vas ales al Domnului;
Bucură-te, îndreptătorul și pilda neîntrecută a călugărilor;
Bucură-te, podoaba ierarhilor;
Bucură-te, izgonitorul tuturor patimilor;
Bucură-te, folositorul nostru cel preacald;
Bucură-te, scăparea tuturor credincioșilor;
Bucură-te, Părintele nostru Iosif, făcătorule de minuni!
Condacul 12
Făcătorule de minuni, Sfinte Iosif, precum în vremea viețuirii tale pe pământ, prin rugăciunile tale, ai izbăvit pe păstoriții tăi de tot felul de primejdii, așa și astăzi, trimite mila ta celor ce locuiesc țara aceasta, rugându-te lui Dumnezeu să dăruiască tuturor cele de trebuință și pace lumii, pentru ca împreună cu tine să-I cântăm Lui: Aliluia!
Icosul 12
Sfinte Iosif, arhiereule al lui Hristos, slujitorule al darului, solește nouă păcătoșilor, prin bogate mijlocirile tale către Stăpânul, ca să ne învrednicim noi, nevrednicii, a ne împărtăși de bunătățile cele făgăduite credincioșilor creștini și a primi cele bune și de folos sufletelor și trupurilor noastre și să cântăm ție:
Bucură-te, care te-ai trudit spre a te asemăna cu Ziditorul;
Bucură-te, omule al lui Dumnezeu cel ce purtător de Dumnezeu te-ai arătat;
Bucură-te, cuvioase, care întru viață de cinste ai petrecut;
Bucură-te, prealăudate, lauda cea preafrumoasă a Timișoarei;
Bucură-te, luminătorule, care ai luminat strălucit Biserica Banatului;
Bucură-te, părinte, care milostiv și iubitor ai fost spre toți;
Bucură-te, tămăduitorule, care vindeci bolile și neputințele;
Bucură-te, ierarhe, care ai adăpat turma ta cu apa cea vie a adevărului lui Hristos;
Bucură-te, arhiereule, care ai învățat pe toți cinstirea de Dumnezeu;
Bucură-te, mărite, că numele tău s-a scris în ceruri;
Bucură-te, fericite, că ție ți s-au deschis porțile cerești;
Bucură-te, Sfinte, cel ce ai fost arătat sfânt încă din viața de aici;
Bucură-te, Părintele nostru Iosif, făcătorule de minuni!
Condacul 13
O, Preasfinte și întru tot lăudate Părinte Iosife, primind acest dar de acum al puținei noastre rugăciuni, fii mijlocitor către îndurătorul Dumnezeu, ca, pentru ale tale sfinte rugăciuni și a Sa multă iubire de oameni, să apere de tot răul Sfânta Sa Biserică, orașul tău, pe toți credincioșii din Sfânta Mitropolie a Banatului și pe toți cei care aleargă la rugăciunile tale către Dumnezeu, ca aceștia pururea, cu o gură și cu o inimă, împreună să cânte, ca și părinții lor: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi se zice iarăși Icosul 1 Credincioșii din părțile Banatului..., Condacul 1 Apărător nebiruit și neînfrânat...,
Icosul 1
Credincioșii din părțile Banatului, cunoscând puterea credinței tale și mulțimea minunilor prin care, ridicându-te mai presus de firea lucrurilor, ai rușinat pornirile cele fără de judecată ale agarenilor asupra credinței noastre celei drepte, din inimi pline de dragoste și cu umilință îți grăiesc ție acestea:
Bucură-te, ierarhe al Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, cel ce ai făcut să strălucească dreapta credință;
Bucură-te, scăparea celor ce aleargă la tine;
Bucură-te, ajutorul și limanul celor necăjiți;
Bucură-te, stâlp neclintit al strămoșeștii noastre credințe;
Bucură-te, că ai arătat și păgânilor puterea lui Dumnezeu;
Bucură-te, că ai fost scut Bisericii tale;
Bucură-te, cel ce purtător de biruință asupra celor răi ai fost;
Bucură-te, făclie care luminezi pe cei din întunericul păcatului;
Bucură-te, cel ce ai arătat cunoștința dumnezeiască celor ce umblau întru întunericul neștiinței;
Bucură-te, cel ce cu blândețe ai primit la tine pe cei greșiți;
Bucură-te, cel ce cu negrăită dulceață îndreptezi pe cei nepricepuți;
Bucură-te, Părintele nostru Iosif, făcătorule de minuni!
Condacul 1
Apărător nebiruit și neînfrânt, te pune înainte pe tine pământul Banatului, mulțumire aducându-ți, ca cel ce prin tine din primejdii s-a mântuit. Ci ca cel ce ai îndrăzneală către Dumnezeu, roagă-L să ne apere de toate nevoile, ca să cântăm ție: Bucură-te, Părintele nostru Iosif, făcătorule de minuni!
și aceste rugăciuni:
Rugăciune către Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș
Preabunule și întru tot lăudate Părinte Iosif, păstorul și învățătorul celor ce aleargă cu credință la a ta folosire și cu rugăciune fierbinte te cheamă pe tine, grăbește de ne ajută și nouă celor ce cu credință și cu dragoste săvârșim pomenirea ta, stând rugător către Atotmilostivul Dumnezeu, pentru ca dreapta credință să se întărească și să sporească și toată creștinătatea să fie îngrădită și păzită prin sfintele tale rugăciuni de certurile cele lumești și de toată dezbinarea și neînțelegerea. Și pentru ca Domnul Dumnezeul nostru să ne acopere și să ne apere de tot răul: de foamete, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de încălcarea noastră de alte neamuri, de robie, de prăpădul războiului, de toate bolile și rănile cele aducătoare de moarte și de cumplita moarte cea prin dezlănțuirea puterilor fără de zăgaz ale firii. Roagă pe Ziditorul tuturor, făcătorule de bine, să dea pace lumii, liniște văzduhurilor, ploaie la bună vreme, roadă îmbelșugată pământului, bunăstare poporului, înțelegere soților, ascultare copiilor, iubire de fii părinților, dragoste frățească tuturor, îndreptare păcătoșilor, spor duhovnicesc celor aleși, râvnă multă către Domnul preoților, virtute călugărilor, înaltă înțelepciune ierarhilor și sănătate tuturor. Iar pe noi, cei ce ne-am adunat la aceasta sfântă pomenire a ta, ne miluiește, îndrăznitorule către Dumnezeu. Ca, prin solirea ta, cu folosința rugăciunilor tale și cu harul lui Hristos Dumnezeu, viață lină, fără de păcat să ni se dăruiască, spre a viețui cu bună-cuviință în veacul acesta și de partea stării de-a stânga, la Înfricoșătoarea Judecată a toată lumea, să fim scutiți, și în partea celor de-a dreapta să ne învrednicim a fi, împreună cu toți cei din veac bineplăcuți Domnului. Amin.
Altă rugăciune către Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș
Cu umilință și evlavie ne plecăm astăzi genunchii înaintea slavei Marelui Dumnezeu, Cel ce te-a mărit pe tine, Preasfinte Părintele nostru Iosif, și prinos de cinstire și de mulțumită îi aducem, pentru că ni te-a dăruit fierbinte rugător și puternic ocrotitor în ceruri. Că tu, ca un izbăvitor ai fost trimis, de sus, dreptmăritorilor creștini din părțile Banatului, la vreme de strâmtorare; și, ca un bun păstor și părinte, cu dragoste și cu înțelepciune, i-ai păstorit pe dânșii, chip de smerenie, de înfrânare și de curăție făcându-te tuturor, cu nevoințele tale pustnicești, cu postul, cu privegherea și cu rugăciunea. Pentru aceasta, încă mai înainte de mutarea ta la veșnicele lăcașuri, te-ai învrednicit de darul cel mai presus de fire al minunilor; cununa biruinței s-a împletit ție în ceruri, și la cetele sfinților și ale drepților, celor ce, de la începutul veacului, au bineplăcut lui Dumnezeu, te-ai adăugat; iar nouă, pe pământ, ai binevoit a ne lăsa cinstitele tale moaște, ca pe un izvor de daruri și tămăduiri celor ce aleargă la tine cu credință. Drept aceea, și noi acum, cu bucurie și cu dragoste, te lăudăm pe tine, Sfinte Ierarhe, și cinstire de obște făcându-ți, cu evlavie sărutăm sfintele tale moaște și cu smerenie ne rugăm ție: ocrotește Biserica ta, țara aceasta și pe toți cei ce au credință și cu dragoste cheamă într-ajutor numele tău cel sfânt. Și, ca unul ce stai înaintea feței Ziditorului tuturor, îndrăznire având către Dânsul, ajută-ne cu mijlocirile tale și roagă-L, Părinte Sfinte, milostiv să fie nouă, iertare de păcate să ne dăruiască și de toată reaua întâmplare să ne izbăvească; credința cea dreaptă să o întărească; întăririle eresurilor să le strice, cu puterea Preasfântului Său Duh; dragostea să o înmulțească; ura să o stingă; războaiele să le înlăture și pacea a toată lumea desăvârșit să o întemeieze. Și așa, virtuților tale urmând, Sfinte Iosif, neîncetat să sporim în credință, în dragostea către Dumnezeu și către aproapele și în toată fapta cea bună, ca să ajungem toți la limanul cel mult dorit al mântuirii. Și, lăudând, până la sfârșitul veacului, pururea cinstita pomenirea ta, cu inimi curate să cântăm: Slavă Ție, Dumnezeule, Cel mare și minunat întru sfinți, în vecii vecilor. Amin.
Și se face otpustul.

Nessun commento:

Posta un commento