Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Luchian, preotul 15 Octombrie

Troparul Sfântului Mucenic Luchian, preotul, glasul al 4-lea:

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge Sfinte Mucenice Luchian, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmosul:

Cânta-voi Ţie, Doamne Dumnezeul meu, că ai scos pe popor din robia Egip­tului şi ai acoperit pe Faraon cu căruţele şi cu puterea lui.

Stih: Sfinte Mucenice Luchian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucind, Sfinte Luchian, cu în­ţelepciune, cu har şi cu putere duhovnicească, ai luminat po­poare şi le-ai povăţuit, mucenice, către cunoştinţa lui Hristos.

Stih: Sfinte Mucenice Luchian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împlătoşându-te pe tine cu armele dreptei credinţe ca un Milostiv, Cel Ce a purtat nepu­tinţa noastră, te-a făcut nebi­ruit de luptele vrăjmaşilor, mucenice.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu mrejele Dumnezeieştilor tale dogme, ai tras la Înălţimea Cerească, pe cel ce căzuse în adâncimea relei credinţe, mult pătimitorule, vrednicule de minuni.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu cuvântul ai zămislit fără sămânţă pe Cuvântul Tatălui Celui Veşnic, mai presus de pri­cină şi de cuvânt, Preacurată şi L-ai născut pentru mântuirea noastră.

Cântarea a 3-a. Irmos: Arcul celor puternici...

Stih: Sfinte Mucenice Luchian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Casă ai făcut lui Dum­nezeu sufletul tău, mu­cenice, cu lumina virtuţilor şi cu rugăciunile tale ai surpat la pământ capiştile idolilor.

Stih: Sfinte Mucenice Luchian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împroşcându-te cu tot felul de încercări şi chinuindu-te cu durerile chinurilor, mucenice, lăudai ca pe un Făcător de bine, pe Cel Ce te-a învrednicit de acest fel de bunătăţi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Trupul ţi l-ai dat chinurilor, mucenice, sufletul ţi l-ai păzit cu tărie; jertfă cinstită şi fără prihană te-ai adus pe tine Stă­pânului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Prunc Se naşte din Fecioară, Cel Ce a făcut veacurile cu voi­rea; pe care, ca pe o Născătoare de Dumnezeu, o lăudăm şi neîncetat o fericim.

Irmosul:

Arcul celor puternici a slă­bit şi cei neputincioşi s-au încins cu putere; pentru aceas­ta s-a întărit întru Domnul inima mea.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Cel Ce şade întru Slavă, pe Scaunul Dumnezeirii, pe nor uşor a venit Iisus Cel mai presus de Dumnezeire, prin Palmă Curată; şi a mântuit pe cei ce cântă: Mărire, Hristoase, Puterii Tale.

Stih: Sfinte Mucenice Luchian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tare te-ai arătat împotriva înşelăciunii, fericite şi multora îndemnător către Dumnezeieştile nevoinţe totdeauna şi cu răbdarea chinurilor ai smerit puterea cea neputincioasă a vrăjmaşului.

Stih: Sfinte Mucenice Luchian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întins fiind pe lemn şi cu cure­le tras fiind şi de foamea şi de se­tea cea în vreme îndelungată topindu-te şi cu obiecte ascuţite zgâriat fiind, ai răbdat, mucenice,vrednicule de laudă, Sfinte Luchian.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Vestind Legea cea Dumnezeiască, ai întors pe cei fărădelege şi i-ai plecat a bea paharul muceniciei cu osârdie. Cu care împreună te-ai sălăşluit în Curţile cele Dum­nezeieşti, îndulcindu-te de lem­nul vieţii, pururea pomenite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Strălucind din pântecele tău, Soarele Dumnezeirii, Fecioară, a luminat pe cei din întunericul multor zei şi pe cei din umbra morţii i-a luminat, Căruia cân­tăm: Mărire, Hristoase, Puterii Tale.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Necredincioşii nu vor ve­dea Slava Ta, Hristoase, iar noi pe Tine, Unule-Născut, Strălucirea Dumnezeirii Tatălui, de noapte mânecând Te lăudăm, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Mucenice Luchian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arzând mărăcinii patimilor, cuvioase, prin osteneli sihăstreşti, cu curgerile sudorilor tale, ai stins cuptorul păgânătăţii, cu totul fericite.

Stih: Sfinte Mucenice Luchian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împresurându-te cu chinuri­le şi cu durerile gerului, petreceai uitându-te la Dumnezeu Cel Ce poate mântui, sfinte; în­tru ale Cărui mâini ai pus du­hul tău, veselindu-te.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pe păgânii cei depărtaţi de Dumnezeu i-ai înfruntat, feri­cite şi fiind cuprins de întris­tări îndelungate şi de dureri, te-ai apropiat de Hristos, ale Cărui Patimi le-ai închipuit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

După naştere, ai rămas Ne­stricată, Preacurată şi ai mân­tuit de stricăciune neamul ome­nesc, ca Una ce ai născut pe Dumnezeu. Pentru aceea, cu credinţă şi cu dragoste, te fe­ricim.

Cântarea a 6-a. Irmos: Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă...

Stih: Sfinte Mucenice Luchian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Neudat ai trecut furtuna chinurilor şi cu Dreapta Cea Atotputernică s-a izbăvit trupul tău din adâncime, păzindu-se nevătămat pentru cei ce doreau de el, de Dumnezeu fericite.

Stih: Sfinte Mucenice Luchian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Aprinzându-te de dragostea lui Hristos, mărite, ai stat până la moarte împotriva tiranului, preaînţelepte. Pentru aceea veselindu-te, te-ai învrednicit de Împărăţia Cerurilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cel Ce a scos pe Iona a treia zi din pântecele chitului te-a izbăvit şi pe tine din adâncimea mării după treizeci de zile, slujind la aceasta fiarele cele din mare.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Curată Porumbiţă şi Singura Neîntinată, te-a aflat pe tine Cuvântul Cel Preacurat şi din tine a binevoit a Se naşte, Preasfântă Maică a lui Dumnezeu, Fecioară fără prihană.

Irmosul:

Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele demonilor curăţindu-se, cu Sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Pe cea întru rugăciuni...

Pe cel ce a strălucit mai întâi în pustnicie şi apoi s-a lumi­nat prin chinuri, toţi să-l cin­stim pe Sfântul Mucenic Luchian cu cântări în­tru mărire, ca pe un luminător prealuminos, care nu încetează a se ruga pentru noi toţi.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Cel Ce ai mântuit în foc pe tinerii lui Avraam şi ai ucis pe haldei, care fără drep­tate vânau pe cei drepţi; Prealăudate Doamne, Binecuvân­tat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!

Stih: Sfinte Mucenice Luchian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pornirea graiurilor tale înţe­lepte nesuferind-o tiranul, te şi omoară şi în adâncul mării te aruncă, nesocotind că îţi pricinuieşte Împărăţia cea de sus în veci şi Dumnezeiasca mărire.

Stih: Sfinte Mucenice Luchian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Neînchinându-te celor cio­pliţi şi neplecându-ţi genunchii la idoli, te-ai aruncat în foc de chinuire şi ai intrat în cuptorul ispitelor, răcorindu-te prin Du­hul, cu Puterea Dătătorului de rouă, de Dumnezeu înţelepţite mucenice.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind neamurile ucise şi întu­necate întru adâncul necredin­ţei păgâneşti, le-ai scos cu cu­vintele tale cele purtătoare de viaţă, vrednicule de laudă, cân­tând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Binecuvântat este Rodul pântecelui tău, Ceea ce Una eşti Binecuvântată între femei, pe Care bine-L cuvintează Oştile cereşti şi adunările oamenilor, Cel Ce ne-a izbăvit pe noi de blestemul cel dintâi, Ceea ce eşti Una Binecuvântată.

Cântarea a 8-a. Irmos: Pe tinerii cei binecredincioşi...

Stih: Sfinte Mucenice Luchian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe cei topiţi de foamea cea înţelegătoare i-ai întărit cu pâinea cuvintelor tale şi le-ai arătat să cinstească numai pe Domnul, Care este Pâinea vieţii noastre, Sfinte Mucenice Luchian; Căruia toţi cântăm: pe Domnul lăudaţi-L lucrurile şi-L preaînălţaţi în­tru toţi vecii.

Stih: Sfinte Mucenice Luchian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Călcând prin pătimirea ta uneltirile cele viclene ale vrăj­maşului celui înşelător, te-ai ri­dicat, mărite, către înălţime, vrednicule de laudă şi ai ajuns Cetele îngerilor, cântând: pe Domnul lăudaţi-L lucrurile şi-Lpreaînălţaţi întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

O, ce lucruri minunate s-au săvârşit întru tine, Sfinte Luchian, Mucenice, pururea pomenite! Că, primind sânul mării trupul tău cel sfânt, nu l-a stricat, ci l-a dat pe uscat fără stricăciune, ca să izvorască pâraie de tămăduiri, celor ce te iubesc pe tine.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu limba şi cu inima te propovăduim Născătoare de Dum­nezeu, Fecioară Preacurată; că ai născut pe Domnul îmbrăcat cu Trup şi înţelegându-se în două firi. Pe Care toate Puterile ce­rurilor Îllaudă întru toţi vecii.

Irmosul:

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne în­chinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe tinerii cei binecredincioşi, în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit; atunci fiind închipu­ită, iar acum lucrată; pe toată lumea ridică să-Ţi cânte Ţie: pe Domnul lucrurile lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii!

Cântarea a 9-a. Irmos: Eva prin boala neascultării...

Stih: Sfinte Mucenice Luchian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Străluceşte-ţi, înţelepte, sfinţita pomenire, risi­pind norul patimilor cu Razele Duhului şi luminând adunările credincioşilor, arde oştile demo­nilor şi păzeşte-ne, pe noi care prăznuim sfântă pomenirea ta.

Stih: Sfinte Mucenice Luchian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dezlegatu-te-ai de legăturile trupului, fericite şi bucurându-te, ai zburat către înălţimea cerului şi te-ai arătat Făcătoru­lui împodobit cu frumuseţile rănilor; Căruia şi stai înainte, veselindu-te împreună cu mu­cenicii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mucenicul Luchian ne-a adu­nat pe noi astăzi, să-i lăudăm patimile şi luminata nevoinţă, vitejia cea până la sfârşit şi da­rul cel bogat al minunilor. Pe care, după vrednicie, îl fericim.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Arătatu-te-ai Locaş al Înţelep­ciunii, Celei mai presus de gând, Preacurată Fecioară şi Scaun Însufleţit şi Uşă. Pentru aceea te măresc adunările oamenilor şi Oştile îngerilor, Ceea ce Singură eşti mai Aleasă decât toate.

Irmosul:

Eva prin boala neascul­tării, blestem înlăuntru a adus; iar tu, Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, prin Odrasla ce ai purtat în pântece, ai înflorit lumii Binecuvântare. Pentru aceasta toţi te mărim.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Cu cuvântul harului ungând inimile credincioşilor, Sfinte Mucenice Luchian, i-ai pregătit a se nevoi şi a birui călătoria cea Dumnezeiască, te-ai învrednicit de mărirea mu­cenicilor. Pentru aceasta adunându-ne astăzi, cinstim sfântă prăznuirea ta, pururea pome­nite, mărind pe Mântuitorul, prealăudate purtătorule de chi­nuri. Roagă-te lui Hristos Dum­nezeu iertare de greşeli să dă­ruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Ca pe o Fecioară şi ca pe Ceea ce Singură ai născut pe Dumnezeu cu Trup, toate neamurile omeneşti te fericim; că întru tine S-a Sălăşluit Focul Dumnezeirii şi ca pe un Prunc ai aplecat pe Ziditorul şi Domnul. Pentru aceasta neamul îngeresc şi omenesc, cu cuviinţă mărim Preasfântă naşterea ta şi cu un glas strigăm către tine: roagă-te Fiului şi Dumnezeului tău, ier­tare de greşeli să dăruiască ce­lor ce cu credinţă şi cu dragoste laudă Preasfântă naşterea ta.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Stând, Fecioară, înaintea Crucii şi văzând Răstignit pe Fiul său şi Dumnezeu, Preacu­rată, strigai, chinuindu-te şi cu lacrimi pătimind, ziceai: cum voi suferi acestea şi cele­lalte ocări? Oţetul şi bătăile cu trestia, loviturile cu palma, împungerile şi străpungerea coas­tei, eu, Ceea ce Te-am născut fără de durere? Iar acum chinurile Tale îmi amărăsc sufletul văzând Patimile care suferi, Stă­pâne, de bună voie.

VIAȚA SFÂNTULUI

Sfântul Lucian era de loc din cetatea Samosatelor din Siria, născut din părinți drept-credincioși. La vârsta de doisprezece ani a rămas orfan și averea care i-a rămas de la părinți a împărțit-o la săraci, iar el, alegându-și viața cea strâmtă și aspră, se deprindea la învățătura dumnezeieștilor cărți. Din tinerețea lui nu bea vin, ci numai apă, primea hrană o dată pe zi, iar uneori toată săptămâna nu gusta nimic, și hrana lui numai era pâine și apă. Cea mai multă vreme a vieții sale o petrecea în rugăciuni și lacrimi, căutând fericirea celor ce plâng. Și, iubind tăcerea, se mângâia întotdeauna cu gândirea la Dumnezeu, iar la față întotdeauna arăta trist. Când era nevoie să vorbească, atunci din gura lui curgeau dumnezeieștile Scripturi, încât abia putea să se odihnească gândind neîcetat la dânsele. Printr-o viață ca aceasta ajungând la adâncul înțelepciunii și devenind mai iscusit decât alții întru învățătură, s-a învrednicit de rânduiala preoțească în Antiohia. Vrând ca și pe alți mulți să-i vadă în dreapta credință și în înțelepciune asemenea cu sine, dar mai ales ca să-i învețe pe cei tineri, a făcut o școală și a adunat mulțime de ucenici; el era învățător al îndoitei înțelepciuni: al celor scrise în Scriptură și al celor duhovnicești; adică și dumnezeiasca Scriptură învățându-i să o înțeleagă și cu fapte bune povățuindu-i a viețui. Încă era iscusit și la scriere, căci scria frumos și repede, multe cărți scriind, încât dintru această lucrare de mânăse hrănea și pe dânsul și pe cei săraci. Vechiul și Noul Testament care erau scrise în limba greacă, fiind stricate de vicleșugul ereticilor, le-a îndreptat din nou în limba evreiască. Și întru atâta era darul lui Dumnezeu în el, încât, când umbla prin cetate, de unii era văzut, iar de alții nevăzut. Preamărindu-se el cu bunătățile sale pretutindeni, a aflat de dânsul necredinciosul împărat Maximian, numit și Galerie, care în acea vreme, aflându-se în țările Răsăritului, voia să dezrădăcineze și să piardă sfânta credință. Mai ales pe acei învățători creștini, înțelepți și renumiți îi chinuia și îi ucidea, cum de curând îl ucisese pe Sfântul Antim al Nicomidiei și pe Sfântul Petru al Alexandriei, socotind nelegiuitul că de va surpa pe stâlpii bisericești, cu înlesnire va cădea și Biserica lui Hristos.

Auzind și despre Sfântul Lucian, a poruncit să-l caute și să-l aducă pentru a fi chinuit. Iar el, ca orice om, temându-se să nu slăbească în munci, se ascundea de cei ce-l căutau. Dar un preot care locuia acolo în Antiohia, pe nume Pangratie, fiind de credința cea rea a lui Savelie, demult zavistuindu-i slava cea bună a lui Lucian, a spus despre dânsul celor trimiși de împărat unde se ascunde și la fel ca Iuda a vândut la moarte pe cel nevinovat de moarte. Și l-au prins necredincioșii pe Sfântul Lucian și l-au dus în Nicomidia pentru a fi chinuit.

În acea vreme cumplitul împărat întru atât se ridicase asupra creștinilor, încât ucidea și pe pruncii cei mici ai lor, la fel ca un al doilea Irod, și, vrând să-i pângărească pe prunci cu mâncăruri jertfite idolilor, a poruncit să li se dea cu de-a sila din acele mâncăruri. Iar ei, povățuindu-se de Duhul Sfânt și fiindu-le scârbă de acea mâncare, nu voiau să primească și pentru aceea îi ucidea. Și s-a întâmplat de i-au adus doi prunci de neam bun, amândoi de un tată și de o mamă, iar aceștia fiind învățați de părinții lor și mai ales de Dumnezeu se mâhneau tare mult de închinarea idolilor. Pe aceștia, chemându-i judecătorul, îi amăgea cu cuvinte și cu mâncăruri dulci din cele jertfite idolilor, că doar-doar s-ar împărtăși de mâncărurile lor cele diavolești. Ei însă se împotriveau și lepădau mâncărurile, zicând: „Părinții ne-au poruncit nouă să nu gustăm din aceste mâncăruri, pentru că de va mânca cineva din acestea, acela mânie pe Hristos”. Atunci judecătorul a poruncit să-i bată fără cruțare cu vergi, iar ei, ca niște bărbați desăvârșiți, nu au băgat seama de acestea. Dar un sofist, stând înaintea împăratului, i-a zis: „Rușine ne-ar fi nouă dacă pruncii cei mici, nu demult dezlegați din scutece, ar putea, prin răbdarea lor, să biruiască pe împăratul roman. Deci, o, mare împărate, să mi-i dai în mâinile mele și eu îi voi învăța pe ei să-i cinstească pe zei”. Atunci împăratul i-a dat lui pe acei prunci, iar el făcând alifie din muștar iute și răzându-le părul de pe capetele lor, i-a uns cu alifia aceea iute și le-a pus capetele într-un vas fierbinte și, înfierbântându-se capetele lor, ardeau ca de o văpaie de foc ca și cum erau loviți de fulger. Și amândoi copiii au murit în acele chinuri. Întâi a căzut mort cel mai mic, iar cel mai mare, văzându-l pe fratele lui mort, a strigat: „Ai biruit, fratele meu, ai biruit! Dumnezeu îți este ție de ajutor”. După aceea, sărutând trupul fratelui mort, și-a dat și el duhul.

Acestea s-au petrecut în Nicomidia, unde era dus și prea fericitul Lucian la chinuri. Când era în Capadocia, văzându-i pe ostași lepădându-se de Hristos de frica judecătorilor, îi învăța pe ei, zicându-le: „O! ce rușine pentru voi, căci fiind ostași sănătatea voastră o puneți întotdeauna pentru împăratul cel pământesc și vremelnic, chiar sufletele voastre le puneți pentru dânsul, iar pentru Hristos, Împăratul cel ceresc și vrednic, n-ați voit să stați neclintiți, nu numai că v-ați cruțat, ci v-ați și lepădat de El. Deci, socotiți ce folos aveți, ascultând pe împăratul pământesc, și gândiți-vă de ce v-ați lepădat de împăratul cel ceresc. Pentru deșartă slavă și cinste v-ați dat într-atât pierzării pe voi, iar pentru Domnul vostru, cel ce Și-a dat Sângele Său pentru noi și a gătit bunătățile cele negrăite robilor Săi, n-ați voit să răbdați puțin și să împărățiți în veci cu El. Rușinați-vă de pruncii cei mici și de femeile cele neputincioase, ale căror inimi sunt mai viteze decât ale voastre, pentru că acelea rabdă bărbătește pentru Domnul lor și s-au făcut ca bărbații, iar voi, temându-vă de chinuri, v-ați făcut femei și prunci mici. Ce se va întâmpla cu voi când vă va chema Hristos la judecata Sa?”. Iar ostașii, auzind acestea, iarăși s-au întors la Hristos cu pocăință și mergeau la chinuri, mărturisind cu inima și cu gura numele cel întru totul sfânt al lui Iisus Hristos. Până la patruzeci de ostași au fost uciși pentru Hristos. Așa a grăit Sfântul Lucian, prin limba sa cea dulce și plină de dumnezeiesc dar, pentru cei căzuți de la Hristos și iarăși i-a întors către El și către nevoința mucenicească i-a întărit.

Când l-au dus în Nicomidia, a aflat acolo mulți creștini și ucenici ai săi, care aveau mare frică de chinuri, din care unii se ascundeau, iar alții voiau să se lepede de creștinism, temându-se de cumplita chinuire și moarte. Pe toți aceștia i-a sfătuit Sfântul Lucian cu puternicul său cuvânt și i-a întărit în credință că să nu se teamă de cei ce ucid trupul, pentru că sufletul nu pot să-l ucidă. Se spune că o fecioară, pe nume Pelaghia, ucenica lui Lucian, când era căutată spre a fi chinuită pentru credința în Hristos, temându-se să nu-i fie luată fecioria, a sărit de la o fereastră înaltă și a murit și pe aceasta credincioșii au cinstit-o ca pe o mucenică.

Maximian auzise despre Lucian că atât îi este de frumoasă fața și vorbele lui sunt atât de dulci, încât oricare, văzându-i cinstita lui față și auzindu-i cuvintele, nu era cu putință ca să nu devină creștin. Temându-se păgânul de el, că nu cumva și el, vorbind cu Lucian față în față, să se facă creștin, când l-au adus la dânsul a vorbit cu el prin perdea și de la depărtare. Mai întâi i-a făgăduit lui Lucian multe și cinstite daruri, iar după ce Sfântul Lucian a râs de cuvintele lui cele înșelătoare și viclene, a început a-l îngrozi cu chinuri. Dar el de loc nu s-a înfricoșat de amenințarea lui; apoi l-a pus în temniță în care a răbdat tot felul de chinuri: l-a legat în lanțuri, l-a bătut cu pietre ascuțite și l-au chinuit mult cu foamea și cu setea; iar printre alte multe chinuri i-au rupt toate membrele din încheieturi, l-au pus cu spatele pe cioburi ascuțite, pe care a zăcut patruzeci de zile. Și sosind praznicul dumnezeieștilor arătări, sfântul a dorit ca și el și creștinii cei erau cu dânsul să se împărtășească cu Sfintele Taine. Și l-a rugat pe Dumnezeu să-i îndeplinească dorința. Și a rânduit Milostivul Dumnezeu ca, prin nebăgarea de seamă a străjerilor, unii din credincioși s-au adunat în temniță la dânsul aducând pâine și vin. Iar Sfântul Lucian a zis ucenicilor lui și tuturor credincioșilor care erau acolo: „Stați împrejurul meu și să vă faceți biserică, căci cred lui Dumnezeu că mai bine primită îi va fi Lui biserica cea vie, decât cea de lemne sau de pietre”. Apoi, înconjurându-l pe el toți, le-a zis: „Să săvârșim Sfânta Liturghie și să ne împărtășim cu dumnezeieștile Taine”. Iar ucenicii i-au zis: „Unde să punem mâinile, părinte, pentru săvârșirea Sfintelor Taine, pentru că aici nu este masă?”. Iar el, zăcând cu fața în sus, fiind legat pe cioburi, a zis: „Pe pieptul meu să o puneți și va fi pristol viu al Dumnezeului celui viu”. Și așa s-a săvârșit dumnezeiasca Liturghie în temniță, pe pieptul sfântului, după rânduiala, precum se cade, cu toate rugăciunile cele cuviincioase ei și toți s-au împărtășit cu Sfintele și dumnezeieștile Taine.

Dimineață a trimis împăratul slujitori ca să vadă dacă Lucian mai este încă viu. Și când au intrat slujitorii pe ușile temniței, Sfântul Lucian, văzându-i, a strigăt de trei ori: „Sunt creștin!”. Și cu aceste cuvinte și-a dat duhul în mâinile lui Iisus Hristos, Dumnezeul său. Și slujitorii au vestit lui Maximian că Lucian a murit, iar el a poruncit ca trupul lui să fie aruncat în mare. Slujitorii au făcut după porunca împăratului și, legându-l de o piatră, au aruncat în noianul mării mult pătimitorul trup al Sfântului Lucian. Și a stat în mare trezeci de zile. După aceea i s-a arătat unuia din ucenicii săi și anume lui Glicherie, poruncindu-i să meargă la malul mării și, luându-i trupul lui, să-l îngroape. Și a ieșit Glicherie la mal împreună cu alți creștini și căutau trupul sfântului; și iată că a văzut în mare niște delfini ducând trupul cel mucenicesc nestricat, pe care, aducându-l la mal, l-au aruncat pe uscat. Iar credincioșii, luându-l cu mare bucurie, l-au îngropat cu mare cinste. Iar după mulți ani, Sfânta împărăteasă Elena, maica lui Constantin, a ridicat o biserică în numele sfântului mucenic, deasupra mormântului său, căruia și de la noi acum să-i fie slavă, cinste și închinăciune, în vecii vecilor. Amin