Viața Cuviosului Vlasie, cel din Amorio (†909/912)
Viața Cuviosului Vl
Pentru întreg Athonul era „ca o stea strălucitoare luminându-i pe toți prin calitățile sale, pentru aceea însuși muntele și locuitorii lui, care petreceau sub porunca lui, erau conduși la pace adâncă, odihniți de adierile Duhului”.
Provenea din Amorio, din Asia Mică, din satul Aplatiani și numele lui de mirean era Vasile. La începutul secolului al 9-lea își părăsește patria și pleacă în Constantinopol unde este hirotonit diacon la Sfânta Sofia de Sfântul Patriarh Ignatie. La aceeași biserică îl avea pe fratele său preot. După o plecare plină de peripeții în Bulgaria și după izbăvirea lui minunată, călătorește spre Roma. Acolo a rămas pentru o perioadă de aproape doisprezece ani, a fost hirotonit preot, atrăit o viață minunată în chinovia Sfântului Cezar, săvârșind minuni și de două ori l-a cercetat în vedenie Maica Domnului. Se întoarce și se însingurează în vestita mănăstire Studion pentru patru ani unde leagă prietenii cu puternici conducători, cu Împăratul Leon al VI-lea cel Înțelept și cu sfântul Patriarh Antonio.
În jurul anului 896, „dorind să treacă singur prin lupta mucenicească”, vine în Athos cu câțiva ucenici ai lui și construiește un schit. După ce l-a făcut strălucit și l-a lăsat urmaș al său pe unul dintre ucenicii lui, a fost atras în părțile mai pustii ale Muntelui și s-a predat acolo nevoinței și rugăciunii. „A rămas singur în pustie și se dedica întreg rugăciunii, fără să îngrijească de mâncare sau să se teamă de animalele sălbatice. Se hrănea cu dumnezeieștile cuvinte și iarba muntelui. Animalele pădurii erau prietenii lui și se apropiau de el cu respect”. Adeseori la liturghiile lui în aer liber liturghiseau împreună cu el și îngerii și păstorii rămâneau uimiți din pricina cântărilor cerești și povesteau „cu mare glas în toată zona minunile lui Dumnezeu”.
Pentru întreg Athonul era „ca o stea strălucitoare luminându-i pe toți prin calitățile sale, pentru aceea însuși muntele și locuitorii lui, care petreceau sub porunca lui erau conduși la pace adâncă, odihniți de adierile Duhului”.
După o perioadă de încă doisprezece ani de nevoințe, s-a întors la mănăstirea Studion, pentru că începuseră oamenii să-l tulbure. După o arșiță acută și după ce și-a văzut mai dinainte sfârșitul și a liturghisit pentru ultima oară și-a dat sfântul său suflet Ziditorului său. Frumoasa lui viață a fost scrisă în jurul anului 940 de un monah studit, care era ucenic al ucenicului lui Luca, „cel mai bun între părinți” și „ucenicul cel mai îndrăgit”. Este necunoscută în Sfântul Munte cinstea lui ca Aghiorit.
Viața Cuviosului Vl
Pentru întreg Athonul era „ca o stea strălucitoare luminându-i pe toți prin calitățile sale, pentru aceea însuși muntele și locuitorii lui, care petreceau sub porunca lui, erau conduși la pace adâncă, odihniți de adierile Duhului”.
Provenea din Amorio, din Asia Mică, din satul Aplatiani și numele lui de mirean era Vasile. La începutul secolului al 9-lea își părăsește patria și pleacă în Constantinopol unde este hirotonit diacon la Sfânta Sofia de Sfântul Patriarh Ignatie. La aceeași biserică îl avea pe fratele său preot. După o plecare plină de peripeții în Bulgaria și după izbăvirea lui minunată, călătorește spre Roma. Acolo a rămas pentru o perioadă de aproape doisprezece ani, a fost hirotonit preot, atrăit o viață minunată în chinovia Sfântului Cezar, săvârșind minuni și de două ori l-a cercetat în vedenie Maica Domnului. Se întoarce și se însingurează în vestita mănăstire Studion pentru patru ani unde leagă prietenii cu puternici conducători, cu Împăratul Leon al VI-lea cel Înțelept și cu sfântul Patriarh Antonio.
În jurul anului 896, „dorind să treacă singur prin lupta mucenicească”, vine în Athos cu câțiva ucenici ai lui și construiește un schit. După ce l-a făcut strălucit și l-a lăsat urmaș al său pe unul dintre ucenicii lui, a fost atras în părțile mai pustii ale Muntelui și s-a predat acolo nevoinței și rugăciunii. „A rămas singur în pustie și se dedica întreg rugăciunii, fără să îngrijească de mâncare sau să se teamă de animalele sălbatice. Se hrănea cu dumnezeieștile cuvinte și iarba muntelui. Animalele pădurii erau prietenii lui și se apropiau de el cu respect”. Adeseori la liturghiile lui în aer liber liturghiseau împreună cu el și îngerii și păstorii rămâneau uimiți din pricina cântărilor cerești și povesteau „cu mare glas în toată zona minunile lui Dumnezeu”.
Pentru întreg Athonul era „ca o stea strălucitoare luminându-i pe toți prin calitățile sale, pentru aceea însuși muntele și locuitorii lui, care petreceau sub porunca lui erau conduși la pace adâncă, odihniți de adierile Duhului”.
După o perioadă de încă doisprezece ani de nevoințe, s-a întors la mănăstirea Studion, pentru că începuseră oamenii să-l tulbure. După o arșiță acută și după ce și-a văzut mai dinainte sfârșitul și a liturghisit pentru ultima oară și-a dat sfântul său suflet Ziditorului său. Frumoasa lui viață a fost scrisă în jurul anului 940 de un monah studit, care era ucenic al ucenicului lui Luca, „cel mai bun între părinți” și „ucenicul cel mai îndrăgit”. Este necunoscută în Sfântul Munte cinstea lui ca Aghiorit.
Nessun commento:
Posta un commento