Sfântul Ierarh Fabian, episcopul Romei 5 August

Sfântul Sfințit Mucenic Fabian, Episcopul Romei (prăznuit în Biserica Ortodoxă la 5 august, în timp ce în calendarul latin este pomenit la 20 ianuarie) a fost una dintre cele mai ilustre figuri ale creștinismului primar, păstorind Biserica Romei ca papă/episcop între anii 236 și 250 d.Hr.

Viața sa este marcată de o alegere minunată, o ocrotire înțeleaptă a comunității creștine într-o perioadă de relativă liniște și, în cele din urmă, de o cunună mucenicească strălucită.

​1. Originea și minunata sa alegere ca Episcop al Romei

​Născut în jurul anilor 200 d.Hr. la Roma, Fabian ducea o viață simplă de laic, fiind un creștin dedicat și respectat pentru virtutea sa.

​Istoricul bisericesc Eusebiu de Cezareea consemnează în scrierile sale un episod extraordinar legat de ridicarea lui Fabian la scaunul episcopal, rămas vacant după moartea episcopului Anteriu (în ianuarie 236):
​Când clerul și poporul Romei s-au adunat pentru a alege noul păstor, luând în considerare mai multe nume ilustre și persoane importante din cadrul comunității, Fabian se afla și el de față, deși nimeni nu se gândea la el pentru o funcție atât de înaltă.

​În timpul adunării, un porumbel a zburat și s-a așezat direct pe capul lui Fabian.

​Văzând acest semn care amintea direct de coborârea Duhului Sfânt în chip de porumbel asupra Mântuitorului la Botezul din Iordan, mulțimea, cuprinsă de un profund har divin, a strigat într-un singur glas: „Vrednic este!”. Astfel, el a fost ales în unanimitate pe scaunul apostolului Petru, în ciuda faptului că era simplu laic.

​2. Activitatea pastorală și administrativă

​Pontificatul Sfântului Fabian s-a întins pe parcursul a 14 ani, o perioadă în care Biserica s-a bucurat de pace relativă din partea autorităților imperiale (în timpul împăraților Gordian al III-lea și Filip Arabul). Fabian s-a dovedit a fi un administrator genial și un organizator de un anume rafinament pastoral:

​Reorganizarea administrativă: A împărțit Roma în șapte districte ecleziastice (regiuni), puse sub ascultarea a șapte diaconi, ajutați de subdiaconi și notari, pentru a eficientiza ajutorarea săracilor și evidența comunității.

​Grija pentru martiri: Este cel care a instituit sau a organizat corpul de notari însărcinați să adune cu precizie documente, fapte și acte de la procesele martirilor, creând primele arhive oficiale ale martiriului creștin.

​Misiunea externă: A trimis episcopi misionari în Galia (Franța de astăzi) pentru a propovădui Evanghelia. Printre aceștia s-a numărat și Sfântul Dionisie (Denis), devenit primul episcop al Parisului și apostol al Galiei.

​Apărarea dreptei credințe: Faima sa de înțelepciune a atras atenția marilor teologi ai epocii. De exemplu, marele învățat Origene i s-a adresat printr-o scrisoare oficială pentru a-și apăra ortodoxia credinței în fața unor acuzații.

​Tradiția bisericească mai consemnează și legătura sa strânsă cu Sfântul Sfințit Mucenic Ponțiu, un apropiat al său care i-a împărtășit dragostea frățească și, ulterior, mucenicia.

​3. Mucenicia și sfârșitul vieții

​Situația pașnică a creștinilor s-a schimbat radical odată cu urcarea pe tronul imperial a lui Decius (în 249), un împărat pornit să restabilească vechiul politeism roman prin persecuții sângeroase împotriva Bisericii.
​Împăratul Decius a emis un edict prin care cerea tuturor cetățenilor Imperiului să aducă jertfe zeilor păgâni, urmărind în mod special decapitarea sau neutralizarea conducerii Bisericii.

​Ca o țintă principală a regimului său, Sfântul Fabian a fost arestat printre primii în ianuarie 250.

​A suferit chinuri groaznice pentru Hristos în închisoarea din Roma, unde a trecut la Domnul prin mucenicie la 20 ianuarie 250.

​4. Moaștele și cinstirea liturgică

​Trupul său a fost îngropat inițial în cripta papilor din Catacombele Sfântului Calixt de pe Via Appia, loc pe care tot el îl mărise și înfrumusețase în timpul vieții.

​Arheologii au descoperit lespedea originală a mormântului său în catacombe în anul 1854. Ulterior, moaștele sale au fost mutate în biserica San Sebastiano fuori le mura din Roma, unde sarcofagul său a fost reidentificat în 1915.

​În timp ce Biserica Apuseană îl prăznuiește pe 20 ianuarie (ziua trecerii sale la cele veșnice), Calendarul Bisericii Ortodoxe îl pomenește la 5 august, rânduind ca memoria acestui ierarh curajos, martir al adevărului și bun păstor, să fie cinstită cu evlavie de întreaga plinătate a Bisericii.