domenica 22 luglio 2018
Canoanele Sfântului Atanasie cel mare Nume DenumireExpl Continut Conexiuni
Canoanele Sfântului Atanasie cel mare
Nume DenumireExpl Continut Conexiuni
1 Atanasie cel Mare
SCURGEREA SĂMÂNŢEI. CĂSĂTORIA ŞI FECIORIA
Toate făpturile lui Dumnezeu sunt bune şi curate; fiindcă Cuvântul lui
Dumnezeu n-a făcut nimic netrebnic şi necurat; căci, după Apostol, „ai lui
Hristos bună mireasmă suntem între cei ce se mântuiesc" (II Cor. 2, 15).
Dar fiindcă săgeţile diavolului sunt diferite şi de multe feluri, şi pe cei mai
curaţi la minte se nevoieşte a-i tulbura, şi opreşte pe fraţi de la
străduinţele obişnuite, semănând pe ascuns în ei gânduri necurate şi
spurcate, vino, ca pe scurt să alungăm amăgirile diavolului, prin harul
Mântuitorului nostru, şi să întărim mintea celor mai simpli. „Toate sunt
curate celor curaţi, iar celor necuraţi şi conştiinţa şi toate le sunt spurcate"
(Tit 1, 15). Dar mă minunez de vicleşugul diavolului, căci, fiind el
stricăciune şi pieire, stârneşte gânduri la aparenţă curate; iar ceea ce se
face este mai curând cursă ori ispitire, căci, precum am zis mai înainte,
pentru ca să reţină pe cei străduitori de la zelul obişnuit şi mântuitor şi
pentru ca să se pară că a învins în această privinţă, întrebuinţează astfel de
momeli, care nu aduc nici un folos pentru viaţă, ci provoacă întrebări şi
flecarii, care trebuiesc înlăturate. Căci spune-mi mie, iubite şi
preucucernice, ce păcat sau necurăţie are o scurgere firească. Aceasta ar fi
tot aşa ca şi cum cineva ar voi să aducă învinuire pentru secreţia ce se
elimină prin nări şi pentru scuipatul ce se elimină prin gură; dar avem să
spunem încă mai multe şi despre curgerile din pântece, care sunt necesare
celui viu pentru viaţă. Şi apoi dacă credem că omul este făptura mâinilor
lui Dumnezeu, după dumnezeieştile Scripturi, cum se putea face din
puterea curata un lucru spurcat? „Dacă suntem neam al lui Dumnezeu",
după laptele dumnezeieşti ale Apostolilor (17, 28-29), „apoi nimic necurat
nu avem în noi"; fiindcă numai atunci ne spurcăm când făptuim păcatul cel
prea puturos. Iar când se întâmplă vreo scurgere firească involuntară,
atunci necesitatea firei, precum am spus, pe lângă celelalte o suferim şi pe
aceasta. însă fiindcă cei ce voiesc să grăiască împotriva celor ce se numesc
drepte sau, mai bine zis, celor făcute de Dumnezeu se referă şi la cuvântul
evanghelic, după care „nu cele ce intră spurcă pe om, ci cele care ies",
trebuie să se mustre şi această nesocotinţă a lor, că nu o voi numi
întrebare. Fiindcă, înainte de toate, nefiind întăriţi, în neştiinţa lor, vatămă
Scripturile. Iar cuvântul divin este asa: Fiindcă iarăşi unii au asemenea
îndoială asupra mâncărilor, însuşi Domnul, dezlegând neştiinţa lor, adică
dând în vileag eroarea lor, zice: „Nu cele ce intră spucă pe om, ci cele ce
ies; apoi adaugă: şi de unde ies? Şi răspunde: din inimă; căci se ştie că
acolo sunt vistieriile rele ale gândurilor spurcate şi ale celorlalte păcate. Iar
Apostolul, învăţând mai pe scurt despre aceasta, zice: „Mâncarea nu ne va
pune pe noi înaintea lui Dumnezeu" (I Cor. 8, 18). Şi de ar zice cineva acum
desluşit că scurgerea firească nu ne va duce spre păcat, se poate ca şi
doctorii, ca măcar de la cei din afară să se ruşineze, în privinţa aceasta vor
răspunde că celui ce trăieşte i s-au dat oarecari ieşiri indispensabile, spre a
elimina prisosinţa scurgerilor care hrănesc fiecare mădular din noi,
precum cele de prisos ale capului sunt perii şi mucoasele cele ce se elimină
din cap, şi ale pântecelui ce se leapădă; deci cele de prisos ale canidelor de
sămânţă este aceea. Aşadar, ce fel de păcat este în faţa lui Dumnezeu, o
bătrânule preaiubitor de Dumnezeu, când însuşi Stăpânul Cel ce a plăsmuit
vietatea a voit şi a făcut aceste mădulare, ca să aibă acest fel de ieşiri? Dar,
fiindcă trebuie a preîntâmpina împotrivirile celor răi (căci ar zice: Deci, dar
nu este păcat nici adevărata întrebuinţare, dacă organele s-au plăsmuit de
5, 51 ap.; 4,13
Trul.; 4 Dion.
Alex.; 12 Tim.
Alex.
Nume DenumireExpl Continut Conexiuni
Atoatecreatorul), în privinţa aceasta îi vom aduce în tăcere prin întrebări,
zicând: „Despre care întrebuinţare vorbeşti? Despre cea după Lege, pe
care a îngăduit-o Dumnezeu zicând: «creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi
pământul» (Fac. 1, 28), pe care Apostolul o scoate la iveala zicând:
«Cinstită este nunta si patul nespurcat» (Evr. 13, 4), sau despre cea
obişnuită, dar care se săvârşeşte pe ascuns şi eu desfrânare?" Fiindcă şi
între celelalte, care se întâmplă în viaţă, găsim «ci se fac în deosebite
feluri: precum a ucide nu este îngăduit, dar în război a desfiinţa pe vrăjmaş
este şi legiuit şi vrednic de laudă. Astfel că, intr-adevăr, chiar de cinste mai
mare se învrednicesc cei ce s-au distins în război şi acestora li se ridică
monumente, care vestesc faptele lor curajoase; astfel, acelaşi lucru în
unele împrejurări şi la anumită vreme nu este îngăduit, iar în alte
împrejurări şi la vreme potrivită se îngăduie şl se iartă. Deci aceeaşi
concluzie are valoare şi în privinţa împreunării. Fericit este cel ce în
tinereţe, având jug liber, a întrebuinţat firea spre naştere de copii (Ieremia
3, 27), iar dacă a întrebuinţat-o spre destrăbălări, desfrfânări şi adulter, va
primi pedeapsa cea arătată de Apostol. Căci, două fiind căile în viaţă
pentru aceştia, una mai moderată şi potrivită vieţii, vorbesc (adică) de a
nunţii, iar cealaltă cea îngerească şi de neîntrecut, a fecioriei, dacă cineva
ar alege pe cea lumească, adică nunta, nu se va învinui, dar nu va primi
atâtea haruri; însă va primi, fiindcă şi el a rodit treizeci; Iar dacă cineva ar
îmbrăţişa pe cea curată şi mai presus de lume, deşi calea aceasta este mai
aspră decât cea dintâi şi mai cu anevoie de îndeplinit, însă are haruri mai
minunate, căci a odrăslit rodul cel desăvârşit însutit. Drept aceea,
necuratele şi viclenele lor întrebări au avut dezlegări specifice şi au fost
dezlegate din vechime de dumnezeieştile Scripturi. Deci, o părinte,
sprijineşte turmele cele de sub tine, îndemnându-Ie din cele apostoleşti,
mângâindu-le din cele evangheliceşti, sfătuindu-le din psalmi. Zicând:
„viază-mă după cuvântul tău" (Ps. 118, 17); iar cuvântul lui este a-i sluji din
inima curată; căci, ştiind aceasta, însuşi proorocul, ca om pe sineşi
tălmăcindu-se, zice: „Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, ca să
nu mă tulbure gânduri spurcate" (Ps. 50,11). Şi iarăşi David: „Şi cu Duh
stăpânitor mă întăreşte" (Ps. 50, 14), ca, dacă mă vor şi tulbura cândva
gândurile, să mă întărească oarecare putere de la tine, fiindu-mi ca o
temelie. Deci însuţi acestea şi cele ca acestea sfătuind, zic către cei ce
târziu se pleacă adevărului: „Invăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale" (Ps,
50,14), şi nădăjduind în Domnul că îi vei convinge sa se îndepărteze de o
răutate ca aceasta, cântă: „Şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce" (Ps.
50, 15). Fie deci ca cei ce întreabă cu răutate să înceteze de o zadarnică
osteneală ca aceasta; iar cei ce din cauza dreptei cinstiri sunt cu îndoială să
se întărească cu Duh stăpâniţor. Iar câţi cu încredinţare cunoaşteţi
adevărul, păstraţi-l nevătămat şi neclătit, în lisus Hristos Domnul nostru,
cu carele Tatălui se cuvine slavă şi stăpânire, împreună eu Sfântul Duh, în
vecii vecilor, Amin.
Nume DenumireExpl Continut Conexiuni
2 Atanasie
cel Mare
CANONUL
CĂRŢILOR
SFINTEI
SCRIPTURI
Dar fiindcă despre eretici am pomenit ca despre morţi, iar despre noi ca
unii care avem spre mântuire dumnezeieştile Scripturi, şi mă tem ca nu
cumva, precum a scris Pavel corintenilor (II Cor. 11, 3), unii dintre cei
curaţi, din simplitate şi din curăţenie, să fie seduşi de viclenia oamenilor, şi
astfel să înceapă a se folosi de cărţi străine, ce se zic apocrife, amăgin-duse
prin identitatea de numire a cărţilor adevărate, - vă rog să aveţi
răbdare, dacă vă scriu şi eu pomenind despre cele ce le cunoaşteţi, pentru
nevoia şi folosul Bisericii. Şi voind a pomeni despre acestea, mă voi folosi
spre întărirea îndrăznelii mele de pilda evanghelistului Luca, zicând şi el:
„De vreme ce unii s-au apucat să alcătuiască loruşi cele ce se zic apocrife şi
a le amesteca eu Scriptura de Dumnezeu insuflată, despre care ne-am
încredinţat deplin, precum au predanisit Părinţilor cei ce din început le-au
văzut şi au fost slujitori ai Cuvântului, mi s-a părut şi mie, îndemnat fiind
de adevăraţii fraţi, şi învăţându-mă dintru început care să se socotească
cărţi canonice şi predanisite, şi a fi cărţi dumnezeieşti, ca fiecare, de s-a
amăgit, să osândească pe cei ce l-au amăgit, iar de a rămas curat, să se
bucure, iarăşi aducându-şi aminte. Deci toate cărţile Vechiului Testament
sunt la număr 22. Căci atâtea s-au predanisit a fi, precum am auzit şi
literele la evrei, iar pe rând şi după numire fiecare este astfel: întâi
Facerea, apoi Ieşirea, apoi Leviticul, şi după aceea Numerii; şi apoi A Doua
Lege; iar după acestea este Isus a lui Navi, şi Judecătorii; şi după aceasta
Rut; şi iarăşi apoi patru cărţi ale împăraţilor; şi dintre acestea cea dintâi şi
a doua se numără într-o carte; Iar a treia şi a patra asemenea se numără
într-una; iar după acestea, întâia şi a doua a Paralipomenelor, asemenea o
carte se numără; apoi Ezdra întâi şi a doua, asemenea într-una; iar după
acestea Cartea Psalmilor, şi apoi Pildele, apoi Eccle-siaslul si Cântarea
Cântărilor; după acestea este şi Iov; şi apoi Proorocii, cei 12, într-o carte se
numără; apoi Isaia, Ieremia, şi cu dânsul Baruh, Plângerile si Lpistola, şi cu
dânşii lezechiel şi Daniel, Până la acestea stau ale Testamentului Vechi. Şi
pe ale celui Nou nu stăm la îndoială a le spune; şi acestea sunt
următoarele: patru Evanghelii, a lui Matei, a lui Marcu, a lul Luca şi a lui
Ioan; apoi, după acestea, Faptele Apostolilor şi şapte epistole ale
Apostolilor numite catoliceşti; astfel, una a lui facob, două ale lui Petru,
apoi trei ale lui loan, si după acestea una a lui Iuda; după acestea sunt
patrusprezece ale Apostolului Pavel, care pe rând sunt scrise astfel: întâi
către romani, apoi două către corinteni, şi după acestea către galateni, şi
apoi către efeseni, apoi către filipeni, şi către coloseni, şi două către
tesaloniceni şi cea către evrei; şi apoi două către Timotei, iar către Tit una şi
cea din urmă către Filimon una; şi apoi Apocalipsa Iui Ioan. Acestea sunt
izvoarele mântuirii, ca cel ce se însetează să se sature de cuvintele dintrînsele,
în acestea singure se binevesteşte învăţătura dreptei cinstiri; la
acestea nimeni să nu mai adauge, nici să scoată ceva dintru acestea, şi
pentru acestea dojeneşte Domnul pe saduchei, zicând: „Vă rătăciţi neştiind
Scripturile, nici puterea lor" (Mt. 22, 29); iar pe iudei îi sfătuia: „Cercetaţi
Scripturile, că acestea sunt care mărturisesc despre Mine" (In. 5, 39); dar
pentru mai deplina exactitate este necesar să adaug si aceea cum că sunt
si alte cărţi afară de acestea, dar care nu sunt în canon, rânduite fiind însă
de Părinţi a se citi de către cei ce se convertesc de curând şi vor să înveţe
cuvântul dreptei cinstiri: înţelepciunea lui Solomon, înţelepciunea lui Sirah
şi Estera, şi Iudit, şi Tobit, şi învăţătura ce se zice a Apostolilor, şi Păstorul.
Să ştiţi însă, iubiţilor, că nici între cele canonisite, şi nici între cele ce se
citesc, nicăieri nu se aminteşte de cele apocrife; ci acestea sunt născociri
60, 85 ap.; 60
Laod.; 24
Cartag.; Grig.
Teologul şi
Amfilohie
despre cărţile
Sfintei
Scripturi
Nume DenumireExpl Continut Conexiuni
ale ereticilor, care scriu că le voiesc pe ele, şi le acordă şi Ie adaugă lor
vechime de ani, considerându-le a fi vechi, ca să aibă pretext a seduce prin
aceasta pe cei nevinovaţi.
3 Atanasie
cel Mare
PRIMIREA
ERETICILOR ÎN
BISERICĂ
Tu scrii precum se cuvine fiului iubitor către tatăl, deci şi eu, apropiin-du-le
prin scrisoare, Rufiniene, te îmbrăţişez, ca pe cel ce-mi eşti mai presus de
toţi dorit. Dar şi cu, putând să-ţi scriu ca unui fiu şi la început şi la mijloc si
la sfârşit, am luat aminte ca nu din scrisori să se cunoască comuniunea şi
mărturia; căci tu-mi eşti epistolă după cea scrisă, cunoscută şi citită în
inimă. Deci crede că aşa mă aflu, crede într-adevăr, te îndemn, şi te rog sămi
scrrii; căci nu puţin, ci mult mă înveselesc făcând aceasta. Şi fiindcă cu
iubire şi bisericeşte (căci aceasta iarăşi se cuvine cucerniciei tale) ai
întrebat în privinţa celor ce cu forţa au fost târâţi, dar nu s-au stricat, în
credinţa cea rea, si au voit ca să-ţi scriu cele hotărâte in privinţa lor în
sinoade şi pretutindeni, să ştii, stăpâne al meu prcndorlt, că la început,
după ce a încetat violenţa ce se lăcea, s-a ţinut sinod, llind de laţii episeopi
din părţile dinafară; dar s-a ţinut sinod şi la împreună slujitorii cei ce
locuiesc în Elada, tot aşa cu nimic mai puţin la cei din Spania şl Galia, şi s-a
hotărât ceea ce aici şi pretutindeni s-a lucrat, ca celor ce au căzut şi au
apărat nelegiuirea pocăindu-se să li se dea iertare, dar să nu II se dea lor
loc în cler; iar celor ce nu şi-au însuşit nelegiuirea, ci s-au târât de silă şi
prin forţă, s-a hotărât nu numai să li se dea iertare, ci să aibă şi loc în cler,
mai ales că au adus apărare vrednică de crezământ, şi s-a părut că aceasta
s-a făcut cu oarecare iscusinţa; deci au dovedit că nu s-au convertit Ia
nelegiuire. Dar, ca să nu se pună oarecare nelegiuit să strice bisericile, au
preferat să accepte calea violenţei şi să poarte greutatea decât să se
piardă popoarele. Şi zicând ei aceasta, ni s-a părut că ne spun în chip demn
de crezut şi cu scopul ca să se şi dezvinovăţească că Aron, fratele lui Moise,
în pustiu a acceptat păcătuirea poporului, şi astfel să se justifice, ca nu
cumva întorcându-se poporul în Egipt, să rămână în idolatrie. Dar se şi
părea a fi probabil că, dacă ar fi rămas în pustie, puteau să se reţină de la
nelegiuire, iar mergând în Egipt, s-ar fi înteţit nelegiuirea în ei; din cauza
aceasta li s-a admis acestora să fie în cler; iar celor care au fost amăgiţi şi
au suferit violenţe să li se dea iertare. Acestea le face cunoscut şi evlaviei
tale, nădăjduind că şi cucernicia ta va primi cele hotărâte si nu va osândi
slăbiciunea celor ce s-au învoit astfel. Binevoieşte dar a citi acestea
preoţimii şi poporului supus ţie, ca, cunoscându-le şi ei, să nu te
învinuiască pentru această atitudine a ta faţă de unii ca aceştia; căci nu se
cuvine să-ţi scriu, dacă şi cucernicia ta poate să le expună concepţia
noastră în privinţa acestora, şi să plinească toate ce lipsesc. Laudă fie
Domnului, care te-a desăvârşit în tot cuvântul si în toată cunoştinţa. Deci
cei ce se căiesc cu adevărat să anatematisească în special credinţa cea
deşartă a lui Eudoxiu şi Euzoriu; deoarece ei, hulind pe Fiul lui Dumnezeu a
fi creatură, s-au înscris drept apărători ai eresului arian; şi să
mărturisească credinţa mărturisită de Părinţii de la Niceea, şi să nu prefere
nici un alt sinod faţă de acesta. Salută frăţimea cea de pe lângă tine, iar
cea de pe lângă mine te salută în Domnul.
62 ap.; 10 sin.
1 ec; 1, 3, 5, 8
Anc.; 10, 14
Petru Alex.; 2
Tim. Alex.
Canoanele Sfântului Grigorie, Făcătorul de minuni, Arhiepiscopul Neocezareei
Canoanele Sfântului Grigorie, Făcătorul de minuni,
Arhiepiscopul Neocezareei
- Nume Denumire Expl Continut Conexiuni
1 Grigorie PĂCATELE CELOR
PRINŞI (LUAŢI ÎN
PRINSOARE (ROBIŢI)
DE BARBARI)
Nu mâncările ne îngreuiază pe noi, sfinţite papă, dacă cei robii i au
mâncat cele ce le-au pus înaintea lor cei ce-i stăpâneau pe ei; mai
ales fiindcă toţi sunt de părerea că barbarii, care au năvălit în
părţile noastre , n-au jertfit idolilor. Iar Apostolul zice: „Mâncările
sunt pentru pântec, si pântecele pentru mâncări, dar Dumnezeu le
va desfiinţa şi pe acela, şi pe acestea" (I Cor: 6, 13); Dar şi
Mântuitorul, care curăţeşte toate mâncările, zice: „Nu cele ce intră
în gură spurcă pe om, ci cele ce ies" (Matei 15, 11). Iar în privinţa
necinstirii femeilor robite, batjocorindu-se de barbari trupurile lor,
acestea să nu se osândească toate la fel. Căci, dacă viaţa vreuneia şi
mai înainte era prihănită, mergând după ochii celor desfrânaţi,
precum s-a scris, este evident că deprinderea de desfrânare se
presupune şi în timpul sclaviei, şi unele ca acestea nu trebuie să se
împărtăşească prea uşor de rugăciuni. Dar, dacă vreuna vieţuind în
deplină castitate şi mai înainte a dovedit viată curată si afară de
orice bănuială, si acum de silă si de nevoie a căzut în ocară, în
privinţa acesteia avem pildă din Deuteronom, despre fecioara pe
care un om a găsit-o în câmp şi siluind-o s-a culcat cu dânsa;
„Tinerei, zice Sfânta Scriptură, să nu-i faceţi nimic, căci nu este
păcat de moarte în această fecioară, căci precum s-ar scula omul
asupra aproapelui său şi ar omorî sufletul lui, aşa este lucrul acesta,
a strigat fecioara, dar n-a fost cine să-i ajute" (Deut. 22, 26, 27). Aşa
este şi aceasta.
62, 67 ap,; 11 sin. I
ec; 27 sin. IV ec; 4,
5 Anc.; 14 Petru
Alex.; 49 Vasile cel
Mare
Nume DenumireExpl Continut Conexiuni
2 Grigorie LĂCOMIA ŞI CÂŞTIGUL
URÂT. (OSÂNDA
LĂCOMIEI (ŞI
EXPLOATĂRII), A
PRĂDĂRII ŞI A
CÂŞTIGULUI URÂT)
Groaznică este lăcomia, şi nu se pot cita într-o scrisoare
dumnezeieştile scripturi, în care se spune că este grozavă şi
înfricoşată nu numai tâlhăria, ci în general lăcomia şi atingerea de
cele străine, pentru agonisirea urâtă; şi orice de acest fel este de
lepădat de Biserica lui Dumnezeu. Iar cei ce în timp de prigoană,
„întru atâta suspin şi atâtea plângeri, îndrăznesc să creadă că
timpul aducător de toata pierzarea este pentru ei timp de câştig,
aceştia sunt oameni necinstitori de Dumnezeu şi urâţi de
Dumnezeu sl care întrec orice răutate. Drept aceea s-a hotărât ca
toţi aceştia să se lepede, ca nu cumva să vină urgia peste tot
poporul şi mai întâi peste
întâistătătorii care nu cercetează aceste lucruri; căci mă tem,
precum zice Scriptura: „Nu vei pierde cu cel nelegiuit pe cel drept"
(Fac. 18, 23); cad zice Sfânta Scripturii: „Desfrâul şi lăcomia sunt
cele prin care vine
urgia luil Dumnezeu peste fii pierzării" (Col. 3,6) deci nu vă faceţi
împreuna părtaşi ai lor; că aţi fost oarecând în întunerec, iar acum
lumină întru Domnul; ca fiii luminii să umblaţi, căci rodul luminii
este întru toată bunătatea, şi dreptatea, şi adevărul, cercând ce
este bineplăcut Domnului. Şi nu fiţi părtaşi lucrurilor celor fără de
roadă ale întunericului, ci mai vârtos mustraţi-le chiar, căci cele
făcute în ascuns de dânşii ruşinos este chiar a le spune; iar toate
vădindu-se de lumină se arată" (Efes. 5, 6-13). Unele ca acestea le
zice Apostolul. Iar unii, care au fost pedepsiţi pentru lăcomia lor din
timp de pace, dacă chiar în timp de urgie iarăşi se vor îndrepta spre
lăcomie, câştigând din sângele şi din pieirea unor oameni, care au
fost alungaţi, sau robiţi, sau ucişi, ce trebuie să se aştepte altceva
de la acest lucru, decât că cei ce practică lăcomia îngrămădesc
urgie atât asupra lor, cât şi asupra poporului întreg?
5 Cartag.; 14
Vasile cel Mare; 6
Grig. Nyssa.
3 Grigorie CÂŞTIGUL NEDREPT
(NECINSTIT) (OSÂNDA
CÂŞTIGULUI STRĂIN)
Oare nu Ahar, fiul lui Zara, din greşeală luând din cele aduse lui
Dumnezeu, peste toată adunarea lui Israel s-a făcut urgia? Şi acesta
singur a păcătuit, dar oare singur a murit întru păcatul său? Şi nouă
ni se cuvine în acel timp să considerăm anatemă tot ce nu este al
nostru şi câştig străin. Căci şi acel Ahar a luat din pradă; aceştia
acum tot din pradă; dar acela a luat cele de la vrăjmaş; iar aceştia,
acum, de la fraţi, câştigându-şi câştig de pieire.
72 ap.; 10 sin. I-II;
61 Vasile cel
Mare; 6, 8 Grig.
Nyssa
Nume DenumireExpl Continut Conexiuni
4 Grigorie PRĂDAREA. (OSÂNDA
PRĂDĂRII)
Şi nimeni să nu se amăgească pe sine nici ca şi cum ar fi găsit; căci
nici celui ce găseşte ceva nu se cuvine a câştiga; căci Deuteronomul
zice: „Să nu treci cu vederea văzând viţelul fratelui tău sau oaia
rătăcind pe cale, ci întorcându-te să le întorci la fratele tău; iar dacă
fratele tău nu este aproape de tine sau nu-l cunoşti, le vei aduna pe
ele şi vor fi cu tine până ce le-ar căuta fratele tău şi le vei da lui; aşa
vei face cu asinul lui, şi aşa vei face cu haina lui, şi aşa vei face cu
tot ceea ce a pierdut fratele tău, cu orice a pierdut el, şi tu le-ai
aflat" (Deut. 22, 1-3) nu numai ale fratelui de le-ar găsi, ci şi ale
vrăjmaşului. „întorcându-te", aşa spune Deuteronomul. Iar în Exod
se spune că zice „le vei întoarce la casa stăpânului lor" (leş. 23, 4).
Iar dacă nu este îngăduit a câştiga dacă fratele tău, sau vrăjmaşul,
în vreme de pace ar lenevi şi s-ar desfăta, neîngrijindu-se de ale
sale, cu cât mai puţin când este în nenorocire şi fuge de vrăjmaşi, şi
silit îşi părăseşte ale sale?
6 Grig. Nyssa
5 Grigorie LUCRURILE GĂSITE Dar mulţi se amăgesc pe sine ţinând în locul lucrurilor lor pierdute
pe cele străine ce au găsit; căci dacă voradii şi goţii au tratat cu ei ca
vrăjmaşi, apoi ei se fac altora voradi şi goţi. Deci am trimis la voi pe
fratele şi împreună bătrânul Eufrosiu, pentru acestea, ca să dea şi
acolo asemenea fel de procedare, după cel de aici, şi ale căror
scuze se cuvine a se primi, şi care trebuie să se oprească de la
rugăciuni.
6 Grigorie LIBERAREA ROBILOR.
(ROBII, SCLAVII
SCĂPAŢI DIN
PRINSOARE SUNT
LIBERI)
Ni s-a vestit însă noua că în ţara noastră se face un lucru de
necrezut, negreşit de necredincioşi şi de nelegiuiţi, şi de cei ce nu
cunosc nici numele lui Dumnezeu; că adică unii Ia atâta cruzime şi
neomenie au ajuns, încât reţin cu sila pe unii dintre sclavii scăpaţi
de la barbari. Trimiteţi pe câţiva prin ţară, ca să nu cadă fulgere
peste cei ce fac unele ca acestea.
85 Trul.; 3 Gang.;
64 Cartag.
7 Grigorie VÂNZĂTORII DE FRAŢI.
(VÂNZAREA)
(TRĂDAREA).
(OSÂNDA CELOR CE SE
FAC UNELTE ALE
BARBARILOR)
Deci cei ce s-au numărat între barbari şi s-au dus cu ei în robie,
uitând că au fost odată din Pont şi creştini, şi s-au sălbăticit întratâta
încât ucid chiar pe cei de neam cu dânşii, sau cu lemn, sau
prin sugrumare, şi arată barbarilor, care nu ştiau, căile sau casele,
aceştia trebuie să se oprească şi de Ia ascultare, până ce adunânduse
sfinţii, şi Duhul Sfânt înaintea lor, ar hotărî ceva de obşte în
privinţa lor.
9 Anc.; 11, 13
Vasile cel Mare; 5
Grig. Nyssa
8 Grigorie OSÂNDA CELOR CE
PRĂDEAZĂ
lar pe cei ce au îndrăznit să năvălească asupra caselor străine, dacă,
acuzaţi fiind, s-ar dovedi, să nu-i învredniceşti nici de ascultare; iar
dacă singuri ar mărturisi şi vor da înapoi ceea ce au luat, să se
umilească în rândul celor ce se convertesc.
61 Vasile cel
Mare; 2 Grig.
Neocez.; 6 Grig.
Nyssa
9 Grigorie LUCRURI GĂSITE DIN
PRĂZI
Iar cei ce în câmp au găsit ceva, sau în casele lor din ce au lăsat
barbarii, dacă se vor dovedi, fiind acuzaţi, de asemenea să fie între
cei ce se smeresc; iar dacă vor mărturisi singuri şi vor da înapoi, să-i
învredniceşti şi de rugăciune.
61 Vasile cel
Mare; 2, 5, 8 Grig.
Neocez.; 6 Grig.
Nyssa
Nume DenumireExpl Continut Conexiuni
10
Grigorie
RÂNDUIALA PENTRU
CEI CARE DAU
LUCRURILE PE FAŢĂ.
(SĂ NU CEARĂ
RĂSPLATĂ)
Iar cei ce îndeplinesc porunca trebuie să o îndeplinească afară de
orice câştig urât, nici să nu ceară răsplată de denunţ, sau de
salvare, sau de gă-sire, sau ori cu ce nume le numesc pe acestea.
4,5 Grig. Neocez.;
6 Grig. Nyssa
11
Grigorie
TREPTELE POCĂINŢEI Plângerea este afară de uşa casei de rugăciune, unde stând cel ce a
păcătuit, trebuie să se roage credincioşilor celor ce intră ca să se
roage pentru el. Ascultarea este înăuntru de uşa din tindă, unde
trebuie să stea cel ce a păcătuit până la catehumeni, şi de acolo să
iasă; ca auzind, zice Vasile cel Mare, Scripturile şi învăţătura, să se
scoată afară şi să nu se învrednicească de rugăciune; iar
prosternarea este ca înăuntru de uşa bisericii stând, să iasă cu
catehumenii; şi starea împreună, ca să stea împreună cu
credincioşii şi să nu iasă cu catehumenii; cea mai de pe urmă este
împărtăşirea cu Sfintele Taine.
11 sin. I ec; 4, 8, 9
Anc.; 22, 56, 75,
81, 83 Vasile cel
Mare
- Nume Denumire Expl Continut Conexiuni
mercoledì 18 luglio 2018
domenica 1 luglio 2018
domenica 24 giugno 2018
sabato 2 giugno 2018
venerdì 1 giugno 2018
domenica 27 maggio 2018
giovedì 24 maggio 2018
mercoledì 23 maggio 2018
.jpeg)
mercoledì 16 maggio 2018
sabato 5 maggio 2018
giovedì 3 maggio 2018
martedì 1 maggio 2018
domenica 29 aprile 2018
mercoledì 25 aprile 2018
lunedì 23 aprile 2018
sabato 21 aprile 2018
Iscriviti a:
Post (Atom)