domenica 29 luglio 2018
sabato 28 luglio 2018
CUM SE CUVINE CRESTINILOR A VIETUI
CUM SE CUVINE CRESTINILOR A VIETUI
Arhiepiscopiei Sucevei ºi Rãdãuþilor
CUM SE CUVINE CREªTINILOR
A VIEÞUI
Tipãritã cu binecuvântarea
Î. P. S. Pimen
Arhiepiscop al Sucevei ºi Rãdãuþilor
Editura Arhiepiscopiei Sucevei ºi Rãdãuþilor
Suceava, 2005
Redactor responsabil: pr. Dragoº Buta, consilier cultural
Tehnoredactare computerizatã: pr. Pamfil Strugaru, Liviu Strugaru
Corecturã: prof. Doina Ciobanu, prof. Monica Bilauca
Tipar: Tipografia „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava
ISBN 973-86963-8-0
Descrierea CIP a Bibliotecii Naþionale a României
Cum se cuvine creºtinilor a vieþui. - Suceava : Editura
........Arhiepiscopiei Sucevei ºi Rãdãuþilor, 2005
ISBN 973-86963-8-0
281.95
Învãþãtura Domnului
prin cei doisprezece apostoli cãtre neamuri
Capitolul I
1. Sunt douã cãi: una a vieþii ºi alta a morþii1 ºi
este mare deosebire între ele.
2. Calea vieþii este aceasta:
Mai întâi, sã-L iubeºti pe Dumnezeu, Creatorul
tãu; al doilea, pe aproapele tãu ca pe tine însuþi2 ºi
toate câte voieºti sã nu þi se facã þie, nu le face nici tu
altora3.
3. Învãþãtura acestor cuvinte este aceasta:
„Binecuvântaþi pe cei ce vã blestemã ºi rugaþi-
vã pentru duºmanii voºtri; postiþi pentru cei ce
vã prigonesc, cã ce mulþumitã aveþi dacã iubiþi pe
cei ce vã iubesc? Nu ºi pãgânii fac acelaºi lucru?
Voi, însã, iubiþi pe cei ce vã urãsc”4 ºi nu veþi avea
duºman.
4. „Depãrteazã-te de poftele trupeºti ºi lume
ºti5. Dacã-þi dã cineva o palmã pe obrazul drept,
3
1 Ier. 21, 8; Deut. 30, 15-19.
2 Matei 22, 37-39; Marcu 12, 30-31; Înþ. Sir. 7, 30; Deut. 6, 5; Lev.
19, 18.
3 Matei 7, 12; Luca 6, 31; Tob. 4, 15.
4 Matei 5, 44. 46. 47; Luca 6, 27. 28. 32. 35.
5 1 Petru 2, 11.
întoarce-i lui ºi pe celãlalt6 ºi vei fi desãvârºit7.
Dacã te sileºte cineva sã mergi o milã, mergi cu el
douã; dacã-þi ia haina, dã-i ºi cãmaºa”8.
5. „Oricãrui cere de la tine, dã-i ºi nu cere
înapoi”9, cã Tatãl vrea sã dea tuturor din darurile
Sale. Fericit este cel ce dã potrivit poruncii, cã este
nevinovat. Vai de cel ce ia! Dacã ia, având nevoie, va
fi nevinovat, dar cel ce ia, neavând nevoie, va da
socotealã de ce a luat ºi pentru ce; dus la închisoare,
va fi cercetat de cele ce a fãcut ºi „nu va ieºi de acolo
pânã ce nu va da ºi cel din urmã ban”10. Dar ºi
despre acestea s-a zis: „Sã asude milostenia ta în
mâinile tale pânã cunoºti cui dai!”11.
Capitolul II
1. A doua poruncã a învãþãturii: „Sã nu ucizi, sã
nu sãvârºeºti adulter”12; sã nu strici bãieþi, sã nu fii
desfrânat, „sã nu furi”13, sã nu vrãjeºti, sã nu faci
4
6 Matei. 5, 39; Luca 6, 29.
7 Matei 5, 48.
8 Matei 5, 41. 40; Luca 6, 29.
9 Luca 6, 30; Matei 5, 42.
10 Matei 5, 26.
11 Text necunoscut. Dictonul acesta se gãseºte la: Fericitul
Augustin, în Psalmul 102, n. 12; în Psalmul 146, n. 17; Sfântul
Grigore cel Mare, Liber regulae pastoralis, III, 20; în Psalmul
50.
12 Ieº. 20, 13-14; Deut. 5, 17-18; Matei 19, 18.
13 Ieº. 20, 15; Deut. 5, 19; Matei 19, 18.
otrãvuri, sã nu ucizi copil în pântece, nici pe cel
nãscut sã nu-l ucizi, „sã nu pofteºti cele ale
aproapelui”14.
2. Sã nu juri strâmb15, sã nu dai mãrturie
mincinoasã16, sã nu vorbeºti de rãu, sã nu þii minte
rãul.
3. Sã nu fii cu douã gânduri, nici cu douã feluri
de vorbã, pentru cã douã feluri de vorbã sunt cursa
morþii.
4. Sã nu fie cuvântul tãu mincinos, nici în
deºert, ci plin de faptã.
5. Sã nu fii lacom, nici rãpitor, nici fãþarnic, nici
rãu, nici mândru.
6. Sã nu ai gând rãu împotriva semenului tãu.
7. Sã nu urãºti pe nici un om, ci pe unii sã-i
mustri, pe alþii sã-i miluieºti, pentru alþii sã te rogi,
iar pe alþii sã-i iubeºti mai mult decât sufletul tãu.
Capitolul III
1. Fiul meu, fugi de orice rãu ºi de tot ce este
asemenea lui.
2. Sã nu fii mânios, cã mânia duce la ucidere;
nici invidios, nici certãreþ, cã din toate acestea se
nasc ucideri.
5
14 Ieº. 20, 17.
15 Matei 5, 33.
16 Matei 19, 18; Ieº. 20, 16.
3. Fiul meu, sã nu fii poftitor, cã pofta duce la
desfrâu; sã nu spui cuvinte de ruºine ºi sã nu te uiþi
cu ochi pofticioºi, cã din toate aceste se nasc
adulterele.
4. Fiul meu, sã nu ghiceºti viitorul dupã zborul
pãsãrilor, pentru cã aceasta duce la închinare de
idoli; sã nu descânþi, sã nu citeºti în stele, sã nu faci
vrãji, sã nu vrei sã auzi de ele, nici sã le vezi, cã din
toate acestea se naºte închinarea la idoli.
5. Fiul meu, sã nu fii mincinos, pentru cã
minciuna duce la hoþie; nici iubitor de argint, nici
iubitor de slavã deºartã, cã din toate acestea se nasc
hoþiile.
6. Fiul meu, sã nu fii cârtitor, pentru cã aceasta
te duce la hulã; nici obraznic, nici cu gând rãu, cã din
toate acestea se nasc hulele.
7. Sã fii blând, pentru cã „cei blânzi vor moºteni
pãmântul”17.
8. Sã fii îndelung rãbdãtor, milostiv, fãrã
rãutate, paºnic ºi bun, tremurând totdeauna pentru
cuvintele pe care le-ai auzit.
9. Sã nu te înalþi pe tine însuþi, nici sã ai sufletul
tãu obraznic. Sã nu se lipeascã sufletul tãu de cei
mândri, ci sã ai legãturi cu cei drepþi ºi cu cei
smeriþi18.
10. Cele ce þi se întâmplã sã le primeºti ca bune,
ºtiind cã nimic nu se face fãrã Dumnezeu.
6
17 Matei 5, 5; Ps. 36, 11.
18 Rom. 12, 16.
Capitolul IV
1. Fiul meu, sã-þi aduci aminte, ziua ºi noaptea,
de cel ce-þi grãieºte cuvântul lui Dumnezeu ºi sã-l
cinsteºti ca pe Domnul, cã unde se vorbeºte de
domnie, acolo este ºi Domnul.
2. Sã cercetezi în fiecare zi chipurile sfinþilor*,
ca sã afli odihnã în cuvintele lor.
3. Sã nu faci dezbinare ºi sã împaci pe cei ce se
ceartã. „Sã judeci cu dreptate”19, sã nu te uiþi la faþa
omului când ai sã mustri pentru pãcat.
4. Sã nu te îndoieºti dacã un lucru va fi sau nu.
5. „Sã nu fii cu mâinile întinse la luat ºi cu ele
strânse la dat”20.
6. Dacã ai dobândit ceva prin lucrul mâinilor
tale, sã dai ca rãscumpãrare pentru pãcatele tale.
7. Sã nu stai la îndoialã când dai ºi nici sã
murmuri când dai, cã vei cunoaºte cine este Bunul
Rãsplãtitor al plãþii.
8. Sã nu întorci spatele celui lipsit; sã faci parte
din toate ale tale fratelui tãu ºi sã nu zici cã sunt ale
tale. Dacã suntem pãrtaºi la cele nemuritoare, cu
atât mai mult la cele muritoare21.
7
* Prin sfinþi înþelegem creºtinii din primele veacuri dupã
Hristos.
19 Deut. 1, 16; Pilde 31, 9; In. 7, 24.
20 Înþ. Sir. 4, 33.
21 Rom. 15, 27.
9. Sã nu iei mâna ta de pe fiul tãu sau de pe fiica
ta, ci sã-i înveþi din tinereþe frica de Dumnezeu.
10. Sã nu porunceºti slugii tale sau slujnicii tale,
când eºti amãrât ºi supãrat, cã ºi ei nãdãjduiesc în
Acelaºi Dumnezeu, ca nu cumva sã nu se mai teamã
de Dumnezeu, Care este ºi Dumnezeul tãu ºi al lor22.
Cã Dumnezeu n-a venit la noi ca sã ne cheme dupã
faþã, ci la aceia pe care i-a pregãtit Duhul.
11. Iar voi, cei care sunteþi robi, sã vã supuneþi
cu ruºine ºi cu teamã stãpânilor voºtri ca unor
chipuri ale lui Dumnezeu.
12. Sã urãºti orice fãþãrnicie ºi tot ce nu este
plãcut Domnului.
13. Sã nu pãrãseºti „poruncile Domnului ºi sã
pãstrezi ceea ce ai primit, fãrã sã adaugi ºi fãrã sã
scoþi”23.
14. În Bisericã sã-þi mãrturiseºti pãcatele tale ºi
sã nu te duci la rugãciune cu conºtiinþã rea. Aceasta
este calea vieþii.
Capitolul V
1. Calea morþii este aceasta:
Mai întâi de toate sunt rele ºi pline de blestem:
ucideri, adultere, pofte, desfrânãri, hoþii, idololatrii,
vrãji, farmece, rãpiri, mãrturii mincinoase,
8
22 Efes. 6, 9.
23 Deut. 12, 32; 4, 2.
fãþãrnicii, inimã vicleanã, vicleºug, mândrie,
rãutate, obrãznicie, lãcomie, cuvinte de ruºine,
invidie, neruºinare, îngâmfare, lipsã de teamã.
2. Prigonitorii celor buni, urâtorii de adevãr,
iubitorii de minciunã nu cunosc rãsplata dreptãþii,
nu se lipesc de bine, nici de dreapta judecatã; nu
privegheazã spre bine, ci spre rãu; bunãtatea ºi
rãbdarea este departe de ei; „iubesc cele deºarte”24,
„umblã dupã mitã”25, nu miluiesc pe sãrac, nu
suferã pe cei necãjiþi, nu cunosc pe Creatorul lor.
„Ucigaºi de copii”26 fiind, sunt stricãtori ai fãpturii
lui Dumnezeu, întorc spatele celui lipsit, asupresc pe
cel în strâmtorare; apãrãtori ai bogaþilor, judecãtori
nelegiuiþi ai sãracilor, sunt plini de tot pãcatul.
Izbãviþi-vã, fiilor, de toate acestea!
Capitolul VI
1. Vezi sã nu te abatã cineva de la aceastã cale a
învãþãturii, cã acela te învaþã cele ce sunt în afarã de
Dumnezeu.
2. Dacã poþi purta tot jugul Domnului,
desãvârºit vei fi, dar dacã nu poþi, fã ce poþi.
3. Cu privire la mâncãruri, þine ce poþi, dar
fereºte-te tare de cele jertfite idolilor, cã este slujire a
9
24 Ps. 4, 2.
25 Is. 1, 23.
26 Înþ. Sol. 12, 5.
unor zei morþi.
Capitolul VII
1. Cu privire la Botez, aºa sã botezaþi:
Dupã ce aþi spus mai înainte toate cele de mai
sus, botezaþi „În numele Tatãlui ºi al Fiului ºi al
Sfântului Duh”27 în apã proaspãtã.
2. Iar dacã n-ai apã proaspãtã, boteazã în altã
apã, iar dacã nu poþi în apã rece*, boteazã în apã
caldã.
3. Dacã nu ai de ajuns nici una nici alta, toarnã
pe cap de trei ori apã „În numele Tatãlui ºi al Fiului
ºi al Sfântului Duh”28.
4. Înainte de botez, sã posteascã cel ce boteazã
ºi cel botezat ºi alþii câþiva, dacã pot. Porunceºte,
însã, ca cel ce are sã se boteze, sã posteascã o zi sau
douã înainte**.
10
27 Matei 28, 19.
28 Matei 28, 19.
* Apa scoasã din fântânã în care se boteazã pruncul nu dãuneazã
sãnãtãþii.
** Postul se cerea celor care se botezau, deoarece aceºtia
proveneau din lumea pãgânã ºi nu erau la vârsta prunciei.
Cuvânt al Sfântului Antioh
despre chemarea lui Dumnezeu*
Fiindcã Domnul Dumnezeu ne cheamã pe noi
prin Lege ºi prin prooroci, prin apostoli ºi
evangheliºti, iar, mai mult, ne ºi roagã, nu se cade
nouã, din lene, a nu lua seamã la chemarea Lui, la
mântuirea noastrã, ca nu cumva, pentru întârziere,
sã ni se încuie cãmara cea doritã ºi apoi, mult
bãtând, în zadar sã fim fãrã de nici un folos. Ci, mai
bine sã ne sârguim, o, fraþilor, ca sã ajungem la
cetatea cea mare, la Ierusalimul cel de Sus, care este
maica noastrã, a tuturor celor ce vieþuim. Este þara
întru care strãluceºte Lumina cea neînseratã, Ochiul
cel neadormit, Dãtãtorul bunãtãþilor celor veºnice.
Deci, o, fraþilor, de ne vom apropia cu fricã ºi cu
dragoste de Stãpânul nostru cel bun, apoi vom vedea
toatã lumea îngerilor ºi a arhanghelilor. ªi, oricât de
mulþi ar fi îndrãgitorii Ierusalimului celui de Sus,
toþi vor gusta din mângâierile lui, cã din pârâul cel cu
apã vie se vor adãpa. Sã nãzuim spre Acela care a zis:
„Apropiaþi-vã de Mine ºi Mã voi apropia de voi”. Sã
ascultãm pe Dãtãtorul de Lege, Cel ce zice: „De veþi
asculta glasul Meu, Îmi veþi fi Mie popor ales,
împãrãteascã preoþie, neam sfânt”. Cã zice: „Fiþi
sfinþi, cã Eu sfânt sunt, Domnul Dumnezeul vostru,
11
* Fragment extras din Proloage, vol. I, Ed. Buna-Vestire, Bacãu,
1995, p. 528.
ºi popor ales v-am luat pe voi Mie”. Iar la
Înþelepciune zice: „Apropiaþi-vã de Mine cei ce Mã
doriþi pe Mine, ºi din bunãtãþile Mele vã veþi sãtura,
pentru cã mai dulce decât mierea sunt Eu. Cã cel ce
mãnâncã, nu va mai flãmânzi, ºi cel ce Mã ascultã pe
Mine, nu se va ruºina”. ªi iarãºi: „Veniþi de mâncaþi
pâinea Mea ºi beþi vinul pe care l-am pregãtit vouã ºi
lãsaþi nebunia voastrã. Cãutaþi înþelepciunea ºi veþi
trãi”. Iar David zice: „Apropiaþi-vã de Dânsul ºi vã
veþi lumina ºi feþele voastre nu se vor ruºina”. Iar
Apostolul zice: „Dacã aþi înviat împreunã cu Hristos,
apoi cele de sus le cãutaþi, unde este Hristos de-a
dreapta Tatãlui, ºezând”. ªi mai zice încã: „Drept
aceea, iatã, nu sunteþi strãini ºi pribegi, ci cetãþeni cu
sfinþii ºi cu cei apropiaþi ai lui Dumnezeu”. Deci, sã
ne apropiem de scaunul lui Dumnezeu ca sã luãm
milã ºi sã aflãm dar la vremea cea prielnicã. Iar
Iubitorul de oameni Dumnezeu ne cheamã pe noi,
zicând: „Veniþi la Mine toþi cei osteniþi ºi împovãraþi
ºi Eu vã voi odihni pe voi. Luaþi jugul Meu asupra
voastrã ºi vã învãþaþi de la Mine, cã sunt blând ºi
smerit cu inima ºi veþi afla odihnã sufletelor voastre.
Cã jugul Meu este bun ºi sarcina Mea uºoarã este”
(Matei 11, 28-30).
Deci, acestea le grãieºte ºi ne cheamã pe noi
Însuºi Hristos, Dumnezeul nostru.
12
Cuvânt al Sfântului Evagrie monahul
despre mântuirea sufletului*
În inima celui blând se odihneºte înþelepciunea,
iar sufletul celui ostenitor este scaunul nepãtimirii.
Lucrãtorii cei rãi îºi vor lua platã rea, iar lucrãtorilor
celor buni li se va rãsplãti cu platã bunã. Cel ce
întinde laþul altuia, în laþ va cãdea ºi el. Mai bun este
un þãran blând decât un oºtean iute ºi mânios.
Iuþimea pierde cunoºtinþa, iar îndelungã rãbdarea o
adunã pe ea. Cum este un vânt tare în largul mãrii,
aºa este mânia în inima omului. Cel ce se roagã lui
Dumnezeu, fuge de ispite, iar inima cea netrebnicã
tulburã cugetul. Sã nu te înveseleascã prea mult pe
tine bãutura, nici sã te saturi de bucate, ca sã nu se
îngraºe carnea trupului tãu, cã apoi te vor împresura
pe tine gândurile cele spurcate. Sã nu zici: „Astãzi
este praznic, sã bem, iar mâine este Duminica mare,
sã facem praznic”. Cã praznicul creºtinesc nu este
aºa, sã-þi saturi pântecele. Paºtile Domnului
înseamnã ieºirea din rãutãþi, iar Cincizecimea este
învierea sufletului.
Praznicul lui Dumnezeu este nepomenirea de
rãutãþi, cã pe pomenitorul de rãu îl va apuca plânsul,
iar Cincizecimea Domnului este învierea dragostei.
Cel ce urãºte pe fratele sãu, în cumplitã cãdere cade.
13
* Fragment extras din Proloage, vol. I, Ed. Buna-Vestire, Bacãu,
1995, p. 528.
Praznicul lui Dumnezeu este înþelegerea cea
adevãratã, iar cine cautã înþelegere mincinoasã, va
muri urât. Mai bine este a flãmânzi cu inimã curatã,
decât a prãznui cu suflet necurat. Cel ce-ºi curãþã
gândurile cele rele din inima sa, acela este cel ce ºi-a
ucis pruncii sãi cu piatrã.
Creºtinul somnoros va cãdea în rele, iar cel
priveghetor este ca o pasãre uºoarã. Sã nu te dedai
pe tine la priveghere deºartã ºi seacã ºi sã nu laºi
cuvintele cele duhovniceºti, pentru cã Domnul
priveºte în suflet ºi te va scoate pe tine din tot rãul.
Somnul cel mult înmulþeºte gândurile, iar
privegherea cea bunã le împuþineazã pe ele. Somnul
cel mult aduce griji ºi necazuri, iar cel ce privegheazã
scapã de acestea. Sã-þi aminteºti totdeauna de
ieºirea ta din aceastã lume ºi sã nu uiþi de judecata
cea veºnicã ºi nu va fi pãcãtuire în sufletul tãu.
Prin pocãinþã sã-þi îndreptezi sufletul tãu, iar
prin milostenie ºi blândeþe sã-l întãreºti pe el, chiar
de va nãvãli asupra ta duhul cel grabnic. Atunci sã
nu-þi laºi chilia ta ºi sã nu pierzi vremea prielnicã.
Cã, precum cineva curãþeºte argintul, aºa se va
curãþi ºi inima ta, ºi precum aurul ºi argintul se
curãþã prin foc, aºa ºi inima creºtinului se curãþeºte
prin ispite. Duhul tulburãrii goneºte lacrimile, iar
duhul necazului sfãrâmã rugãciunile. Leapãdã de la
tine mândria ºi slava deºartã departe sã o goneºti, cã
acela ce acum nu voieºte slava, se va mãri în veacul
ce va sã fie, întru Iisus Hristos Domnul nostru.
14
Cuvânt al Preacuviosului
pãrintelui nostru Efrem Sirul*
Priviþi, fraþii mei iubiþi, cum se întoarce omul la
cele lepãdate ºi cugetã iarãºi ºi face lucrurile
pãgânilor. Tot cel ce cugetã cele trupeºti ºi se
risipeºte ca ºi când nu ar aºtepta sã dea seama lui
Dumnezeu în ziua judecãþii, oare nu s-a dezbrãcat el
de Hristos? Cã zice Domnul cu dumnezeiasca Sa
gurã cã ºi pentru un cuvânt deºert vor sã dea seama
oamenii în ziua judecãþii, apoi faptele în ce fel vor fi
judecate?
O, ce drac rãu! O, urâtorul de bine ºi urâtorul de
oameni duh necurat! Cum împiedicã ºi cum
ademeneºte el pe fiecare. Stãpânul strigã prin
proroci ºi prin apostoli ºi prin Sfintele Evanghelii,
iar din mulþime puþini iau aminte. Diavolul cheamã
prin alãute ºi prin hore ºi prin cântece drãceºti ºi
mulþimea se adunã. Iubitorul de oameni,
Dumnezeu, cheamã pe toþi ºi zice: „Veniþi la Mine
toþi!”, ºi nu este nimeni sã-L asculte, nici sã se
sârguiascã. Hulitorul de oameni, diavolul, pe mulþi
îndeamnã ºi aceºtia la el aleargã. Dacã undeva s-ar
propovãdui ajunare ºi priveghere, se sperie toþi, se
tânguiesc ºi se fac asemenea morþilor, iar dacã s-ar
vesti cândva prânzuri, ospeþe, alãute sau cântece
15
* Fragment extras din Proloage, vol. I, Ed. Buna-Vestire, Bacãu,
1995, p. 153.
drãceºti, toþi se fac veseli, binevoitori ºi treji ºi unii
pe alþii se cheamã ºi se strigã ºi împreunã aleargã pe
drumul cel rãu ºi se nevoiesc cu nevoinþa cea
vrednicã de jale. Nu însã cu cinste, cum se cuvine
creºtinilor, ci ca niºte pãgâni; nu ca niºte robi ai lui
Dumnezeu, ci ca niºte apucaþi. ªi de multe ori toatã
ziua se ostenesc pentru pântecele lor ºi toatã
noaptea petrec fãrã de somn, spre pierzarea
sufletului lor, jucând ºi batjocorindu-se ºi nimic
altceva câºtigând din ostenealã ºi din priveghere,
fãrã numai vaiul, precum a zis Domnul.
Luaþi aminte cu dinadinsul la cele scrise ºi nu le
defãimaþi, cã vai celor ce ocãrãsc dumnezeieºtile
Scripturi. Cã mulþi cuvântãtori deºerþi sunt,
amãgindu-se cu mintea, iar când aud de chinurile
judecãþii zic râzând, mângâindu-se: „Oare sunt eu
mai bun decât toatã lumea? Unde va merge toatã
lumea, acolo voi merge ºi eu. Afarã de toatã lumea,
ce are sã mi se întâmple mie? Sã mã îndulcesc
deocamdatã ºi eu ca toatã lumea de bunãtãþile lumii
acesteia”.
Apoi, dupã ce s-a împlinit hotarul vieþii
acesteia, se trimite vestitorul morþii, zicându-ne:
„S-a împlinit calea ta în viaþa aceasta, vino de acum
într-o altã lume, vino la însuºi locul tãu!”. Apoi, laºi
lucrurile vieþii celei veselitoare, cu care þi se pãrea cã
veºnic te vei desfãta, ºi te duci, fiind tras de demoni,
la locul de osândã. ªi vãzându-ºi locul, omul se va
cutremura ºi îºi va bate faþa sa cu palmele, ºi,
16
cãutând împrejur încoace ºi încolo, va vrea sã fugã ºi
nu-i va fi lui cu putinþã sã fugã, cã va fi þinut cu
nãdejde, legat de cei ce îl vor duce pe dânsul. Atunci
îi vor zice lui demonii ce îl þin: „Ce te temi,
vrednicule de jale? Ce te tulburi, ce te întristezi, ce te
înfricoºezi, ticãlosule? Ce te cutremuri, netrebnicule?
Tu þi-ai gãtit þie locul acesta: secerã acum ce ai
semãnat. Ai auzit de înfricoºata osândã ºi, râzând,
aºa ziceai: Unde va fi lumea toatã, acolo voi fi ºi eu.
Acum, pentru ce te cutremuri? Nu eºti singur. Acolo
unde este toatã lumea, acolo eºti ºi tu. N-ai auzit pe
Stãpânul zicând: „Toatã lumea întru cel rãu zace”?
Ci, defãimând ziceai: Unde va fi toatã lumea, acolo ºi
eu. Vrednicule de jale ºi ticãlosule, pentru ce când
ziceai acestea nu te gândeai la tine? Acum lumea
toatã poate sã-þi ajute þie? Oare pentru toatã lumea
vei da tu rãspuns Judecãtorului? Au nu numai
pentru singur sufletul tãu? Iatã acum, precum
ziceai, unde este toatã lumea, acolo eºti ºi tu”.
ªi, intrând în locul cel de osândã, nevrând ºi
cumplit chinuindu-se, va începe sã ridice jalnice
glasuri ºi sã roage pe cei ce vor sta înaintea judecãþii,
ca sã dobândeascã mãcar puþinã rãsuflare. ªi îi vor
rãspunde lui: „Ce strigi, ticãlosule? Au doar tu eºti
mai bun decât toatã lumea? Unde este toatã lumea,
acolo eºti ºi tu, precum ai zis”. ªi atunci, suspinând
din adâncul inimii, va zice: „ªi ce-mi foloseºte mie
toatã lumea? Vai mie, cã m-am amãgit ºi m-am
batjocorit. Dreaptã este judecata lui Dumnezeu.
17
Acum am cunoscut eu ticãlosul cã ceea ce seamãnã
omul, aceea va ºi secera. ªi ce sarcinã va lega, aceea
va ºi purta. Vai mie, cã am auzit ºi nu primeam. Pe
câþi vedeam nevoindu-se, priveghind ºi ajunând, pe
toþi îi ocãram ºi-i osândeam. Pe câþi îi vedeam
plângând ºi tânguindu-se, râdeam de ei. Vai mie, cã
mai de folos îmi era o sutã de ani sã plâng acolo ºi sã
mã tânguiesc ºi pãmânt sã mãnânc ºi sã nu vin în
locul acesta de chin. Cine-mi va da mie vreme de
pocãinþã mãcar trei zile ale veacului aceluia, pe care
l-am cheltuit în lenevire, eu vrednicul de jale,
ticãlosul? Însã acum târgul ºi soborul s-au risipit ºi
nu mai am folos din pocãinþã”.
Vedeþi, fraþilor, sã nu se afle cineva fãrã de
roadã. Cel ce seamãnã în trupul sãu îndulcirea lumii
acesteia, desfãtãri, ospeþe de searã într-o atmosferã
necreºtinã, din trup va secera stricãciune. Iar cel ce
seamãnã în duh rugãciune, ajunare ºi priveghere,
din duh va secera viaþã veºnicã. Luaþi seama ºi vedeþi
cã nicidecum nu se laudã cel ce se desfãteazã, nici cei
ce râd, nici cei ce joacã, cã acestea pãgânii le fac. Iar
legea creºtinilor este în acest fel: fericiþi cei sãraci cu
duhul, fericiþi cei ce plâng, fericiþi cei milostivi,
fericiþi cei izgoniþi, fericiþi cei curaþi cu inima, fericiþi
cei vorbiþi de rãu, fericiþi cei ce se înfrâneazã, fericiþi
cei ce au pãzit Botezul curat, fericiþi cei ce pentru
Hristos s-au lepãdat de lumea aceasta, fericite sunt
trupurile feciorelnicilor, fericiþi cei ce au femei ca ºi
când n-ar avea, fericiþi cei ce privegheazã ºi se roagã,
18
fericiþi cei ce vãd mai înainte pe Cel ce va sã vie sã
judece viii ºi morþii ºi-ºi pregãtesc rãspunsul, fericiþi
cei ce lãcrimeazã în rugãciune ºi în cântare de
psalmi. Acestea sunt ale dumnezeieºtii Scripturi a
dreptcredincioºilor.
ªi, oare care Scripturã fericeºte pe cei ce cântã
din fluier sau din alãutã, sau râd, sau pe cei ce se
desfãteazã, sau pe cei ce se îmbatã, sau pe cei ce se
înverºuneazã ºi joacã, sau pe cei ce iubesc lumea
aceasta? Stãpânul nostru nu ne-a învãþat acestea, ci
mai vârtos le-a osândit, zicând: „Vai vouã care râdeþi
acum ºi vã desfãtaþi, cã veþi plânge ºi vã veþi tângui!”.
Deci, veniþi, ca lãsând calea cea largã care duce
la pierzare, sã ne ostenim puþinã vreme, ca sã
împãrãþim în vecii cei nesfârºiþi ºi sã dobândim
bunãtãþile cele nestricãcioase pe care ochiul nu le-a
vãzut, urechea nu le-a auzit ºi la inima omului
pãcãtos nu s-au suit. Fugi de mândrie, o, omule, deºi
eºti bogat, ca nu cumva sã ai pe Dumnezeu
împotriva ta; iubeºte smerita cugetare, deºi eºti
mare, ca sã te înalþi în ziua judecãþii, cã vai celui
trufaº; cã acela, când va intra în mormânt, atunci se
învaþã cine este. Vai lacomului, cã bogãþia trece, vai
necredinciosului, cã în vreme ce toþi se lumineazã, el
singur se întunecã. Vai celui fãrã de lege, cã se duce
la Judecãtor aspru ºi drept. Vai trândavului, cã va
cãuta vremea pe care rãu a cheltuit-o ºi nu o va afla.
Vai ocãrâtorului ºi împreunã cu el beþivului, cã se
rânduiesc cu ucigaºii ºi cu desfrânaþii se pedepsesc.
19
Vai celui ce se desfãteazã în aceastã puþinã vreme cã,
precum un viþel spre junghiere, aºa se îngraºã.
Dar fericit este cel ce cãlãtoreºte pe calea cea
strâmtã, cã purtãtor de cununã va intra în cer.
Fericit cel ce multora le face bine, cã va afla ajutãtori
mulþi când va fi judecat. Fericit cel ce se sârguieºte
cãtre viaþa ce va sã fie, cã acestea de aici trag spre
stricãciune ºi moarte. Fericit este cel ce risipeºte cele
rele, adicã pe acelea ce le-a adunat rãu, cã va sta
curat înaintea Judecãtorului. Fericit este cel ce spre
toate se sileºte pe sine, cã silitorii rãpesc Împãrãþia
lui Dumnezeu.
Deci sã ne silim acum ºi noi spre tot lucrul bun.
Sã ne îndemnãm ºi sã ne zidim unii pe alþii, precum
ºi faceþi. Totdeauna vorbirea noastrã sã fie despre
judecatã ºi despre darea rãspunsului nostru. Orice
lucru faceþi, fie de umblaþi pe cale, fie de ºedeþi la
prânzuri sau în paturile voastre, ori altceva de faceþi,
totdeauna îngrijiþi-vã de judecatã ºi de venirea
dreptului Judecãtor ºi vã aduceþi aminte în inimile
voastre ºi ziceþi unii cãtre alþii: „Oare în ce fel este
întunericul cel mai dinafarã? Oare în ce fel este focul
cel nestins ºi viermele cel neadormit? Oare în ce fel
sunt scrâºnirile dinþilor?”. Acestea vorbiþi-le unii cu
alþii, noaptea ºi ziua. Sã ne nevoim fraþilor, pânã
avem vreme. Sã cumpãtãm desfãtarea cea de aici, ca
acolo sã câºtigãm desfãtarea Raiului. Sã plângem
aici puþin, ca acolo sã ne bucurãm. Sã flãmânzim
aici, ca sã ne sãturãm acolo. Sã învãþãm a ne lipsi de
20
toate acestea vremelnice de aici, ca sã ne îndulcim
acolo de bunãtãþile cele adevãrate. Pe calea cea
strâmtã ºi necãjitã sã cãlãtorim aici, ca acolo pe calea
cea latã ºi desfãtatã sã umblãm. ªi iarãºi zic: „Vedeþi
sã nu ne împiedice pe noi viaþa aceasta ºi sã ne
batjocoreascã ºi goi ºi netrebnici sã ne trimitã pe noi
în veacul acela. Cã înºelãciunea lumii acesteia pe
mulþi i-a împiedicat, pe mulþi i-a pierdut, pe mulþi
i-a batjocorit, pe mulþi i-a orbit”.
Iar noi, fraþilor, sã luãm aminte la noi înºine ºi
sã ascultãm pe Domnul, Care zice: „Veniþi dupã
Mine!”. Deci, de toate sã ne despãrþim ºi Lui sã-I
urmãm. Sã potolim toatã bucuria lumii acesteia, cã
batjocoreºte pe cei ce o iubesc pe dânsa. Iar noi sã ne
sârguim a dobândi viaþa cea veºnicã, dãnþuirea cea
cu îngerii, petrecerea cea cu Hristos, Cãruia Se
cuvine slava în vecii vecilor! Amin.
21
Învãþãturã despre osteneala
cea pentru Împãrãþia cerurilor*
Sã nu vã leneviþi, fraþilor, de a voastrã
mântuire, nici sã petreceþi cu dobitoacele, fãrã de
înfrânare mâncând ºi bând, cã nu spre aceastã viaþã
ne-a ales pe noi Hristos, ci la Împãrãþia cereascã
ne-a chemat ºi poruncã ne-a dat nouã, pe care,
fãcând-o, vom intra într-însa. Pentru cã prin multe
încercãri se cade nouã a intra în Împãrãþia cerului ºi
cei ce se nevoiesc o rãpesc pe ea. Cã nevoinþa aceea
sileºte pe Dumnezeu ºi ne dãruieºte viaþa, cã El ºtie
inimile noastre, dacã ne ostenim pentru Dânsul cu
adevãrat, în rugãciuni ºi în privegheri, alergând la
Bisericã sã slãvim pe Dumnezeu, Fãcãtorul nostru,
Care la moºtenirea îngereascã ridicã pe oamenii ei ce
slujesc Lui ºi se ostenesc pe ei înºiºi pentru
Dumnezeu ºi trec cu vederea viaþa aceasta de puþinã
vreme. Cã aceºtia cunoscuþi sunt lui Dumnezeu. Cã
ºi singuri ºtiþi pe Apostolul Pavel, care zice cã cei
nedrepþi nu vor intra în Împãrãþia lui Dumnezeu,
nici desfrânaþii, nici sodomiþii, nici tâlharii, nici
clevetitorii, nici cei ce iau mitã. Cã cel ce s-a încurcat
întru acestea cu greu este ºi a se numi mãcar creºtin,
dar sã mai aºtepte încã ºi milã de la Dumnezeu.
22
* Fragment extras din Proloage, vol. I, Ed. Buna-Vestire, Bacãu,
1995, p. 418.
CUPRINS
Învãþãtura Domnului prin cei doisprezece
apostoli cãtre neamuri ........................................... 3
Capitolul I ............................................................... 3
Capitolul II .............................................................. 4
Capitolul III ............................................................ 5
Capitolul IV ............................................................. 7
Capitolul V .............................................................. 8
Capitolul VI ............................................................. 9
Capitolul VII ......................................................... 10
Cuvânt al Sfântului Antioh
despre chemarea lui Dumnezeu ........................... 11
Cuvânt al Sfântului Evagrie monahul
despre mântuirea sufletului ................................. 13
Cuvânt al Preacuviosului
pãrintelui nostru Efrem Sirul ............................... 15
Învãþãturã despre osteneala
cea pentru Împãrãþia cerurilor ............................. 22
3
Tipografia „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava
Editura Arhiepiscopie
Cum a fost impus calendarul indreptat
Cum a fost impus calendarul indreptat
Pentru a intelege ce s-a intâmplat in acele vremuri se impune o cercetare istorica a
faptelor si refacerea succesiunii evenimentelor in contextul in care s-au petrecut.
Din documentele oficiale aflam ca la Constantinopol s-a tinut un congres pan-ortodox
unde au fost, se zice toate Bisericile ortodoxe locale.
La acest congres „pan-ortodox” s-au hotarât o serie de schimbari ce aveau sa fie introduse
in cult, rânduiala canonica si relatiile cu eterodocsii. Printre aceste schimbari se numara si
asa-numita „indreptare a calendarului”. Din toate schimbarile preconizate prima care s-a
impus cu repeziciune a fost „indreptarea calendarului”.
Documentele oficiale afirma ca aceasta schimbare s-a facut in consens cu toate Bisericile
Ortodoxe locale si ca a reprezentat ceva bun si necesar.
Aceasta este pozitia oficiala.
Sa vedem in continuare cum au decurs evenimentele si care au fost actiunile de culise
trecute sub tacere de catre oficialitatile ecleziastice.
Dupa razboi patriarhia de Constantinopol se afla intr-o stare jalnica din punct de vedere
financiar, iar scaunul de patriarh ecumenic era vacant. In acea vreme locotenenta
patriarhala era asigurata de mitropolitul Dorotei se Brusa. Umbla mult si statea prin
Occident.
Pe plan religios, masoneria intensifica prin agentii sai protestanti actiunile ce aveau ca
scop atragerea crestinilor, indiferent de confesiune, intr-o uniune crestina care sa militeze
pentru promovarea pacii intre popoare si care sa promoveze idea idealurile socialeste prin
Biserici.
La acea vreme nu se putea vorbi de o miscare ecumenica, ci doar de actiuni cu caracter
„ecumenic”, adica inter-crestine, cu caracter pacifist si socialist, organizate si conduse de
câteva persoane legate de masonerie si miscarile socialiste.
Pe plan politic, in 1919, masoneria reuseste infiintarea organizatiei internationale „Liga
Natiunilor”.
In acest context o delegatie protestanta incepe sa colinde lumea in lung si in lat ca sa
cheme pe toti crestinii la promovarea pacii si idealurilor socialiste prin Biserici. Actiunea
prindea cu atât mai bine cu cât lumea crestina era zdruncinata de pe urma razboiului si
dornica de pace si liniste.
Aceasta delegatie intâlneste pe Dorotei de Brusa la Paris si-i propune sa se alature
miscarii crestine pentru promovarea pacii si idealurilor socialiste prin Biserici. I se cerea
favorul de a sensibiliza lumea ortodoxa fata de noile prioritati ale lumii crestine
occidentale. Altfel spus, era o invitatie de angajare a Bisericilor ortodoxe in actiuni cu
caracter social-politic de orientare marxista.
Astfel, in ianuarie 1919 sinodul Patriahiei de Constantinopol accepta propunerea Bisericii
anglicane, a Bisericii vechi-catolice si a Bisericii armeno-gregoriene pentru colaborarea
si unirea Bisericilor.
In ianuarie 1920 Biserica de Constantinopol emite o Enciclica sinodala in care se
adreseaza un apel tuturor Bisericilor din lume, in care se afirma ca diferentele dogmatice
nu pot constitui o piedica de netrecut in calea apropierii si colaborarii Bisericilor unele cu
altele, pâna se va putea ajunge la unirea lor deplina.
Sa ne reamintim ca in anul 1914 era infiintata, la Constanz, Elvetia „Asociatia mondiala
pentru promovarea pacii internationale intre natiuni prin Biserici”, care a avut ca
vicepresedinte din 1920 pe mitropolitul primat de atunci Miron Cristea. Presedinte a fost
ales primatul Bisericii Anglicane.
Asadar, protestantii masoni reusesc prin Dorotei de Brusa sa cheme Bisericile ortodoxe la
sustinerea miscarii crestine pentru pace si promovarea socialismului intre popoare.
Enciclica sinodala a Bisericii din Constantinopol din 1920 este recunoscuta de teologi ca
documentul de baza al aderarii Bisericilor Ortodoxe la miscarea ecumenica de mai târziu.
Analizata cu atentie Enciclica se dovedeste primul document anti-ortodox si necanonic
emis oficial de catre un sinod. Desi documentul chema la studiu si emitea doar
recomandari, in fapt a fost interpretat de multe administratii bisericesti si sinoade ale
Bisericilor locale drept un act cu putere de lege, care chipurile ar fi permis ortodocsilor sa
intretina cu eterodocsii relatii pe diverse planului: social, cultural, teologic.
Sa nu pierdem din vedere situatia in care se afla administratia Bisericii din
Constantinopol. Ea ne va ajuta sa intelegem cum s-a ajuns ca unii ierarhi ortodocsi sa
faca atâtea concesii eterodocsilor si in mod special anglicanilor.
La scurt timp, in anul 1921, prin intrigi, santaj si presiuni politice, scaunul de
Constantinopol este ocupat de infamul mason Meletie Metaxakis. Un rol important in
alegerea sa l-au constituit banii oferiti de anglicani in cazul in care va fi ales Meletie
Metaxakis (1921 - 1923), la care se adauga si sprijinul din partea primului ministru al
Greciei Elefterie Venizeles (1864 - 1936), si el mason. Era un personaj lipsit de caracter,
prieten al ereticilor si mason vadit.
Prima sa grija a fost aceea de a convoca o conferinta panortodoxa. In calitate de patriarh
al Bisericii din Constantinopol avea autoritatea necesara inducerii in eroare a lumii
ortodoxe. Tconferinta s-a tinut intre 10 mai si 8 iunie 1923. Din manualul de Istoria
bisericeasca universala, vol. II aflam ca „au participat aproape toate Bisericile ortodoxe,
cu exceptia Bisericii ortodoxe ruse”, si ca o importanta contributie a avut la aceasta
conferinta Biserica Ortodoxa Româna”. [p. 534]
Principala problema pe care a discutat-o si a rezolvat-o conferinta a fost reforma sau
indreptarea calendarului vechi sau iulian. [IBU, vol II, p. 535]
Scopul masoneriei era acela de a convinge tarile rasaritene sa adopte calendarul in uz din
tarile apusene. Dar pentru aceasta avea nevoie de acceptul si colaborarea Bisericii
Ortodoxe.
Ca mason, Meletie Metaxakis nu facea decât sa se grabeasca sa implineasca unul din
obiectivele masoneriei de pregatire a formarii Statelor Unite ale Europei. Delegatii au
fost convinsi sa accepte reforma calendarului si sa o sustina in tarile de origine.
Nu se cunosc informatii care sa ateste ca membrii delegatiilor ar fi fost si membrii ai
masoneriei.
La asa-zisul congres pan-ortodox au participat 9 persoane :
Constantinopol :
- masonul Meletie Metaxakis, patriarh si presedinte;
- mitropolitul Calinic de Cizic ;
- laicul V. Antoniadis, profesor la Facultatea de Teologie din Halki ;
Cipru :
- mitropolitul Vasile de Niceea ;
Serbia :
- mitropolitul Gabriel de Mintenegru ;
- Milutin Milankovici, profesor de matematica si fizica ;
Grecia :
- mitropolitul Iacob ;
România :
- arhimandritul Iuliu Scriban ;
Biserica Ruse din Afara :
- arhiepiscopul Anastasie de Chisinau si Hotin, fara mandat din partea sinodului aflat
intâmplator in Constantinopol.
Au refuzat sa participe patriarhiile de Alexandria, Antiohia si Ierusalim. Arhiepiscopul de
Sinai si ai Bisericii Bulgare au fost exclusi.
Astfel, mai mult de jumatate din Bisericile Ortodoxe locale nu au participat, pe lânga
faptul ca autoritatea participantilor este discutabila.
In spirit masonic si secularizant s.au mai propus : micsorarea numarului de sarbatori,
problema casatoriei a doua a preotilor vaduvi, scurtarea si usurarea posturilor, reducerea
gradelor de rudenie, usurarea piedicilor la casatorie s.a.
In urma acestei conferinte Biserica din Constantinopol si o parte din Biserica Greciei
adopta reforma calendarului. Patriarhia Ierusalimului refuza in mod diplomatic reforma.
Patriarhia rusa si cea sârba au refuzat atât reforma cat si legalitatea intrunirii congresului
de la Constantinopol.
Biserica rusa a incercat introducerea reformei, insa din cauza revoltei clerului si a
poporului a fost nevoita sa revina asupra hotarârii. Biserica Finlandei a fost convinsa,
prin inseliciune, sa accepte reforma.
In Biserica Ortodoxa Româna reforma a fost impusa cu forta incepând cu 1 octombrie
1924. Mitropolitul primat Miron Cristea, prietenul masonilor si al anglicanilor a gasit
sprijin politic pentru impunerea in România a reformei calendarului. Nu aveau de ce sa se
plânga de un mitropolit asa servil.
Ca si in Rusia intelectualitatea ortodoxa, clerul si credinciosii au reactionat la propunerea
de reforma in masura in care au fost informati asupra faptelor. Au existat reactii re
respingere a reformei mai ales in rândul calugarilor.
Din pacate membrii Sf. Sinod au dat dovada de lasitate si lipsa totala de responsabilitate
pastorala. Drept dovada stau faptele putin mediatizate legate de modul cum credinciosii
au fost intimidati, amenintati si batuti de catre organele de ordine ale statului acolo unde
credinciosii refuzau sa primeasca reforma calendarului.
Din acest motiv membrii sinodului din acele vremuri se fac vinovasi de suferitele
dreptcredinciosilor care au suferit persecutii si chinuri pentru apararea credintei. La fel de
vinovati se fac si preotii care au dezbinat credinciosii.
Toate acestea au marit confuzia din rândul credinciosilor, care s-au vazut parasiti de
pastorii lor transformati in calai. Nu a fost usor pentru crestinii care au fost martorii
acelor evenimente.
Aserviti intereselor straine de Biserica si credinta ierarhii si profesorii de teologie au
tradat credinta si poporul pe care trebuia sa-l apere si sa-l pastoreasca.
Iata contextul an care cu multa usurinta sinodalii au dezbinat Biserica si au declarat
schismatici tocmai pe cei care se faceau vinovati ca nu schimba nimic si nu lasa nimic din
legea strabuna.
Nu putem ca sa trecem cu vederea aceste fapte !
Dupa atâtea decenii, analizând cu simt critic si responsabil evenimentele petrecute trebuie
sa recunoastem ca adminstratia bisericeasca se face vinovata de abuzuri grave savârsite
asupra crestinilor dreptcredinciosi.
Este nedrept sa condamnam la nesfârsit pe oameni nevinovati care au fost si sunt blamati
doar pentru ca si-au iubit credinta stramoseasca: ortodoxia.
Tradând poporul si credinta sinodalilor de atunci le-a fost poate usor sa condamne ca
schismatici pe aparatorii ortodoxiei, sa ameninte cu caterisirea pe clericii si episcopii care
nu se supun directivelor masoneriei si ameninte cu excluderea din monahism a monahilor
care refuza sa se supuna acelorasi ordine antiortodoxe.
La noi in tara s-a ajuns la schisma, pe de o parte, in urma dispretului aratat de sinodali
fata de poporul pe care-l pastorea, iar pe de alta parte lasitatii si lipsei de curaj de care au
dat dovada.
A fost si este o mare rusine pentru ierarhii si clericii care si-au alungat fiii duhovnicesti si
s-au lepadat de ei doar pentru ca au iubit dreapta credinta si nu au acceptat reforma dorita
de masoneria anticrestina. Este o mare rusine si astazi pentru cei care continua sa minta si
sa sustina ca “stilistii” sunt vinovati de schisma.
Schisma au produs-o cei care au introdus reforma, tocmai ierarhii. Credinciosii au fost
ignorati si batuti, amenintati si asupriti pentru ca puterea politica nu era de partea lor in
aceasta problema. Puterea politica dorea reforma si de aceea a sustinut-o si a sprijinit
administratia bisericeasca sa o impuna acolo unde a fost nevoie chiar si cu forta.
De ce sunt numiti cei pe care nu au acceptat reforma schismatici?
Pentru ca cei care ii acuza au puterea de partea lor, dar nu pentru ca au si dretatea de
partea lor.
Este o rusine ca si astazi unii ortodocsi pe stil nou refuza sa accepte adevarul.
Din pacate cu timpul s-a ajuns din partea clericilor stilati si la exagerari. Dar nu condamn
pe nimeni de vreme ce nu am marturia lor sau dovezi clare care sa dovedeasca practicvile
de care sunt acuzati.
Oricum, au existat si mai exista si printre stilisti extremisti care poarta ura de moarte
ortodocsilor si mai ales preotilor ortodocsi.
Vinovati sunt si ortodocsii pe stil nou care privesc cu rautate si dispret pe stilisti, si
vinovati sunt si acei stilisti, mai ales clerici, care acuza si bârfesc clerul si Biserica
Ortodoxa. Toate aceste manifestari sunt de la draci care se bucura de dezbinarea pe care a
creat-o si pe care o doreste cât mai mare.
La fel de vinovati se fac aceia care neaga reciproc lucrarea harului, cei pe vechi la cei pe
nou si cei pe nou la cei pe vechi. Oriunde exista preotie cu succesiune apostolica harul
lucreaza, fie la cei pe nou, fie la cei pe vechi.
Iscriviti a:
Post (Atom)