venerdì 19 settembre 2014

Canon de rugăciune către Sfinţii Mucenici Trofim, Savatie şi Dorimedont

Viața Sfinţilor Mucenici Trofim, Savatie şi Dorimedont



Sinaxar 19 Septembrie


În această lună, în ziua a nouăsprezecea, pomenirea Sfinţilor Mucenici Trofim, Savatie şi Dorimedont.


Aceşti sfinţi au trăit pe vremea împărăţiei lui Prob (anul 277). Dintre ei, Savatie, stând înaintea guvernatorului la Antiohia, şi fiind bătut foarte rău, a fost băgat în temniţă, şi astfel şi-a dat sufletul în chinuri. Iar pe Trofim încălţându-l cu încălţăminte de fier, şi urgisindu-l l-au dus la Synad, şi suferind multe chinuri împreună cu Dorimedont, li s-au tăiat capetele.

Tot în această lună, pomenirea Sfinţilor Mucenici Ianuarie, episcop de Bénévent, şi cei împreună cu dânsul.

Tot în această lună, pomenirea Sfinţilor Teodor, prinţ de Smolensk, şi a copiilor săi David şi Constantin.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


mercoledì 17 settembre 2014

Sinaxar 17 Septembrie


În această lună, în ziua a şaptesprezecea, pomenirea Sfintelor Muceniţe si bine-biruitoare fecioare: Pistis, Elpis şi Agapis şi a maicii lor, Sofia.


Aceste sfinte au trăit în Italia, pe vremea împărăţiei lui Adrian (117-138).

Deci aducând pe Pistis, care era de doisprezece ani, şi mărturisind ea pe Hristos, au bătut-o cu toiege, şi i-au tăiat sânii, din care în loc de sânge a curs lapte, şi după alte chinuri, i-au tăiat capul.

După aceea pe Elpis, care era de zece ani, au supus-o de asemenea la felurite chinuri, şi la urmă, prin sabie şi-a primit şi ea moartea.

Tot aşa a fost chinuită şi Agapis, care avea nouă ani, şi la urmă i-au tăiat capul.

Iar maica lor, Sofia, trei zile pe urmă plângând pe mormântul lor, şi-a dat sufletul către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Agatoclia.

Această sfântă a fost slujnică a unui oarecare Nicolae, care era creştin.

Femeia lui, care era pavlichiană, ocară a făcut Agatocliei timp de opt ani, bătând-o peste grumaji cu pietre, gonind-o desculţă prin locuri colţuroase, zdrobindu-i coastele cu un ciocan de fier şi arzându-i limba.

Dar, văzând că nu poate să o întoarcă spre voia sa, i-a turnat jeratec peste grumaz, silind-o astfel să părăsească viaţa aceasta.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Maxim, Teodot şi Asclipiodota.

Aceşti sfinţi au fost bătuţi, li s-au tăiat degetele mâinilor şi au fost băgaţi în temniţa întunecată, pentru că mărturiseau pe Hristos. La urmă le-au tăiat capetele.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Lucia şi a Mucenicului Geminian, fiul ei.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Teodota.

ÎmpaÎmpărăţind Alexandru la Roma cea veche, a fost trimis Simpliciu în Capadocia, şi a fost clevetită către dânsul Teodota, care era din părţile Pontului, femeie foarte bogată. Fiind adusă înaintea lui, şi neputând să o plece ca să lase credinţa în Hristos, au atârnat-o şi i-au zgâriat pântecele multe ceasuri; iar ea lăuda pe Dumnezeu şi răbda, părându-i-se că altcineva ar fi chinuit.

După aceea, pogorând-o, au băgat-o în temniţă şi după opt zile s-a deschis temniţa singura, iar păzitorii s-au spăimântat şi degrabă au vestit lui Simpliciu, dar el nu i-a crezut. A doua zi au adus-o pe sfânta înaintea lui, şi văzând-o cu totul sănătoasă, neavând măcar un semn cât de mic de răni pe trupul sau, a întrebat-o: "Cine eşti tu?" Iar sfânta i-a zis: "Ţi s-a întunecat mintea, că de-ai fi treaz m-ai cunoaşte că eu sunt Teodota". Acestea auzind Simpliciu, a poruncit să fie încins tare un cuptor, în care au băgat pe sfântă.

A doua zi a trimis dregătorul pe doi popi idoleşti şi cu alţii dimpreună, ca să risipească cenuşa trupului sfintei. Aceştia destupând gura cuptorului, au fost arşi amândoi de para focului, iar ceilalţi au văzut pe sfânta între doi tineri îmbrăcaţi în veşminte albe, şezând şi cântând; şi a ieşit sfânta din cuptor nevătămată, bucurându-se şi cântând.

După aceea, plecând Simpliciu la Bizanţ (Constantinopol), a poruncit să ia şi pe sfânta legată să o ducă după dânsul. Şi abătându-se el la Ancira, a cerut să fie adusa sfânta, către care a zis: "De nu te vei pleca mie să jertfeşti la zei, te voi ucide pe grătar încins". Iar ea zise lui: "De va intra şi Doroteu, slujitorul zeilor, cu mine şi va birui focul, voi jertfi şi eu zeilor tăi". Şi a zis Simpliciu către Doroteu: "Intră cu dânsa având pe zei ajutor". Dar intrând el cu sfânta, îndată s-a topit de foc, iar sfânta a ieşit nevătămată. De care lucru mirându-se dregătorul, a poruncit să fie legată iarăşi sfânta, şi dusă la Bitinia. Şi când a sosit la Niceea, a poruncit ca să intre sfânta în capiştea idolilor să facă rugăciune.

Sfânta a primit aceasta cu bucurie; dar toţi idolii au căzut şi s-au zdrobit. Atunci cu mânie a poruncit dregătorul ca sfânta să fie întinsă în patru părţi, şi să fie despicată cu fierăstrăul. Şi făcându-se aşa, fierăstrăul s-a tocit, neputând să facă nimic, iar sfânta rămase liberă, mulţumind Mântuitorului Dumnezeu. Întunecându-se mintea lui Simpliciu, a poruncit să ucidă pe sfânta prin sabie; şi aşa i-au tăiat capul.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor o sută de mucenici, şi a Sfinţilor Pilevs (Pileus) şi Nil episcopii şi a celor 46 de mucenici de la Palestina.

Când s-a ridicat prigoana împotriva creştinilor din partea închinătorilor la idoli, atunci au fost prinşi şi aceşti sfinţi. Din Egipt, au prins doi episcopi, ce se numeau Pilevs şi Nil, şi doi boieri mari, ce se chemau Patermutie şi Ilie, şi alţii împreună cu aceştia fiind la număr o sută; iar din Palestina au prins cincizeci. Sfântul Pilevs şi sfântul Nil, asemenea şi Patermutie şi Ilie, şi cei cincizeci din Palestina, toţi aceştia prin foc au săvârşit mărturisirea, şi au luat cununile de la Domnul.

Iar pe cei o sută ce se trăgeau din Egipt, mai întâi i-au orbit, scoţându-le ochii şi tăindu-le pulpele cele stângi ale picioarelor, după aceea i-au dat ca să lucreze la metale. Şi în sfârşit, le-au tăiat capetele, luând şi ei de la Dumnezeu cununile nevoinţei.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Haralambie şi Pandoleon, cu tovarăşii lor. A căror prăznuire se face la mucenicia lor, care se află la Defteron.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Iraclid şi Miron, episcopii Tamasului de la Cipru.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.



Icoana Maicii Domnului „a Sfântului Macarie” (Macariev)



Rugăciune pentru dragoste creştinească şi unire de cuget între părinţi şi copii, către Sfintele Muceniţe Elpis, Pistis, Agapis şi maica lor Sofia


Viața Sfintei Mucenițe Sofia și a fiicelor sale: Pistis, Elpis și Agapis



Viața Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail



Canon de rugăciune către Sfânta Muceniţă Sofia şi către fiicele sale: Pistis, Elpis şi Agapis



martedì 16 settembre 2014

Canon de rugăciune către Sfânta Mare Muceniţă Eufimia


Icoana Maicii Domnului „Ajutătoarea celor smeriți” (Prizri na Smirenie)



Viața Sfintei Marei Mucenițe Eufimia



Viața Sfintei Mucenițe Meletina



Sfânta Muceniță Ludmila



Paraclisul Sfintei Mari Muceniţe Eufimia

Sinaxar 16 Septembrie

În această lună, în ziua a şaisprezecea, pomenirea Sfintei Marii Muceniţe şi Prealăudatei Eufimia cea din Calcedonia.


Canon de rugăciune către Sfânta Mare Muceniţă Eufimia

lunedì 15 settembre 2014

Viața Sfântului Simeon al Tesalonicului



Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Visarion, Arhiepiscopul Larisei (2)

Canon de rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Nichita Romanul

Acatistul Sfântului Mare Mucenic Nichita Romanul


Sinaxar 15 Septembrie

În această lună, în ziua a cincisprezecea, pomenirea pătimirii Sfântului Marelui Mucenic Nichita Gotul.


Icoana Maicii Domnului „Novonichita”



Rugăciune către Maica Domnului „Sporitoarea grânelor”

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Visarion, Arhiepiscopul Larisei (1)


Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, Mitropolitul Banatului (2)

Troparul
Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, Mitropolitul Banatului, glasul al 8-lea:

Din tinereţe cu totul te-ai supus Domnului, cu rugăciunile şi cu ostenelile şi cu postul. Pentru aceasta, văzând Dumnezeu nevoinţele tale, arhiereu şi păstor Bisericii Sale te-a rânduit; şi după moarte, în cetele sfinţilor te-a sălăşluit, Sfinte Părinte Iosif. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască iertare de greşeli nouă, celor ce cu credinţă şi cu dragoste săvârşim sfântă pomenirea ta.

Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Să cântăm Domnului...

Stih: Sfinte Părinte Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dragostea Domnului te-a atras pe tine, Preafericite Iosif şi desfătările trupeşti lăsându-le, viaţă îngerească pe pământ ai petrecut. Pentru aceea acum întru Hristos te odihneşti.

Stih: Sfinte Părinte Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ridicatu-te-ai, Părinte Iosif, la înălţimea vieţii cereşti şi luminat te desfătezi lângă Fiinţa Cea Nezidită.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Raza cea fără materie a Dumnezeieştii Lumini în inima ta primind, Părinte Iosif, te-ai luminat şi toată negura patimilor ai risipit-o.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Neamul lui Adam la fericirea cea dintâi ridicându-se, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, după vrednicie te măreşte.

Catavasie:

Cruce însemnând Moise, de-a dreptul cu toiagul Marea Roşie a despărţit-o lui Israel, cel ce pedestru a trecut-o. Iar de-a curmeziş lovind marea, a împreunat-o împotriva carelor lui Faraon, deasupra scriind nebiruită armă. Pentru aceea să-I cântăm lui Hristos, Dumnezeului nostru, că S-a preamărit.

Cântarea a 3-a. Irmos: Tu eşti Întărirea...

Stih: Sfinte Părinte Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De Focul Dumnezeirii aprinzându-te, Cuvioase Iosif şi curăţindu-te, cărbune aprins pe pământ te-ai arătat, de Dumnezeu purtătorule.

Stih: Sfinte Părinte Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întru omorârea patimilor îmbrăcându-te mai înainte de sfârşit, cuvioase, la viaţa cea fără de sfârşit ai trecut prin moarte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Trupul ţi-ai supus nevoinţelor, Cuvioase Părinte Iosif şi sufletul ţi-ai arătat nesupus robiei patimilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Dă-ne ajutor cu rugăciunile tale, Preacurată, izgonind năvălirile tuturor primejdiilor celor rele.

Catavasie:

Toiagul spre închipuirea Tainei se primeşte, căci cu odrăslire a ales preot; iar Bisericii, celei mai înainte neroditoare, acum a înflorit Lemnul Crucii, spre putere şi spre întărire.

Cântarea a 4-a. Irmos: Auzit-am, Doamne...

Stih: Sfinte Părinte Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sluga Ta, Doamne, a lepădat grija cea lumească, mintea sa netulburată făcând-o locaş Ţie.

Stih: Sfinte Părinte Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Poruncilor Evangheliei te-ai supus, Fericite Iosif, că, luând Crucea, ai urmat lui Hristos, bucurându-te.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu armele smereniei ai zdrobit cursele vrăjmaşului; pentru aceasta, cuvioase, înălţându-te, cetăţean al cerului te-ai făcut.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Curăţire de păcate dăruieşte-ne, Dumnezeule şi împacă lumea Ta, pentru rugăciunile Celeia ce Te-a născut pe Tine.

Catavasie:

Auzit-am, Doamne, Taina iconomiei Tale; înţeles-am lucrurile Tale; şi am preamărit Dumnezeirea Ta.

Cântarea a 5-a. Irmos: Mânecând, strigăm Ţie...

Stih: Sfinte Părinte Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mânie ai avut numai asupra şarpelui, iar către Stăpânul tău toată dragostea ţi-ai întors, de Dumnezeu purtătorule.

Stih: Sfinte Părinte Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Simţurile trupului înţelepţeşte înfrânându-le, turn de bunătăţi te-ai făcut, preafericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Arşiţa zilei răbdând-o, preamărite, bucuriei Domnului tău, te-ai învrednicit, cuvioase.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Marie de Dumnezeu Născătoare, zădărniceşte uneltirile vrăjmaşilor, iar pe cei ce te laudă pe tine îi veseleşte.

Catavasie:

O, de trei ori Fericite Lemn, pe care S-a Răstignit Hristos, Împăratul şi Domnul; prin care a căzut cel ce a înşelat cu lemnul, înşelat fiind de Cel Ce s-a pironit pe tine cu trupul; pe Dumnezeu, Care dă pace sufletelor noastre.

Cântarea a 6-a. Irmos: Haină luminoasă dă-mi mie...

Stih: Sfinte Părinte Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nici vicleşugurile şarpelui, Hristoase, n-au amăgit pe robul tău Iosif, nici focul ispitelor nu l-au înfricoşat.

Stih: Sfinte Părinte Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Viaţă întocmai cu a îngerilor vieţuind pe pământ, Cuvioase Iosif, cu Dumnezeieşti daruri te-a împodobit dreapta Atotstăpânitorului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Înfrânare cu rugăciunea cea pururea curgătoare, cu înfrânarea şi cu dragostea cea curată, Cuvioase Iosif, oglindă neîntinată lui Dumnezeu te-ai arătat

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cuvântul lui Dumnezeu te-a arătat pe tine oamenilor Scară Cerească, Născătoare de Dumnezeu, că prin tine la noi S-a pogorât.

Catavasie:

În pântecele fiarei celei din apă, Iona palmele întinzându-şi în chipul Crucii, mântuitoarea Patimă mai înainte a închipuit-o lămurit; de unde a treia zi ieşind, Învierea cea mai presus de lume a însemnat a lui Hristos Dumnezeu, Cel Ce S-a Răstignit cu Trupul, iar cu Învierea cea de a treia zi lumea a luminat.

CONDAC, glasul al 8-lea. Podobie: Apărătoare Doamnă...

Apărător nebiruit, ca unul care prin tine din nevoi s-a mântuit, te are pământul Banatului, Sfinte Iosif. Ci, ca cel ce ai îndrăzneală către Dumnezeu apără-l pe el de toată nevoia, ca să cântăm ţie: bucură-te, Sfinte Ierarhe Iosif, făcătorule de minuni.

Cântarea a 7-a. Irmos: Tinerii cei din Iudeea...

Stih: Sfinte Părinte Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Desfătările lepădând şi patimile înfrânându-ţi, preafericite, ai luat răsplătire moştenirea cea de sus şi cânţi, veselindu-te: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Părinte Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe calea faptelor bune călătorind, preamărite, în cetatea Edenului te-ai suit, veselindu-te şi dulce cântând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Slava Treimii cu dreaptă credinţă vestind, Preafericite Părinte Iosif, întru Lumina Cea Întreit Strălucitoare te-ai odihnit şi cânţi, bucurându-te: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Vlăstar din rădăcina lui Iesei eşti Fecioară Preafericită şi Floare din care a odrăslit Rodul Cel de mântuire pentru cei ce cântă Fiului tău: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Catavasie:

Nebuna poruncă a tiranului celui păgân, pe popoare le-a tulburat, suflând cu îngrozire şi cu hulă urâtă împotriva lui Dumnezeu; însă pe cei trei tineri nu i-a înfricoşat mânia cea de fiară, nici focul cel mistuitor; ci, cu Duh de rouă aducător, ce împotrivă răsuna, împreună cu focul fiind, cântau: Prealăudate Dumnezeul părinţilor şi al nostru, bine eşti cuvântat.

Cântarea a 8-a. Irmos: Pe Împăratul Ceresc...

Stih: Sfinte Părinte Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe Cel Ce a întărit minunat pe Cuviosul Său Iosif, întru nevoinţele cele pustniceşti, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Părinte Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Viaţă ca îngerii pe pământ petrecând, Fericite Iosif, împreună cu dânşii întru cele cereşti te desfătezi cu bucurie în veci.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Adunarea călugărilor se bucură şi cuvioşii dănţuiesc cu drepţii, cunună de biruinţă luând tu după vrednicie, Preafericite Iosif.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mai presus de fire pe Dumnezeu Cuvântul, pe Făcătorul şi Mântuitorul L-ai născut, Fecioară; pentru aceasta, pe tine te lăudăm întru toţi vecii.

Catavasie:

Stih: Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Binecuvântaţi, tineri, cei întocmai cu numărul Treimii, pe Făcătorul, Dumnezeu Părintele; lăudaţi pe Cuvântul, Cel Ce S-a pogorât şi focul în rouă l-a prefăcut; şi preaînălţaţi pe Duhul Cel Preasfânt, Care dă viaţă tuturor întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a. Irmos: Pe tine Maica lui Dumnezeu...

Stih: Sfinte Părinte Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Praznicul tău cel luminat, Cuvioase Părinte Iosif, după vrednicie veseleşte astăzi tot pământul Banatului; roagă-te pentru noi cei ce de-a pururea cinstim sfântă pomenirea ta.

Stih: Sfinte Părinte Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe cei ce suntem împresuraţi de primejdii şi de ispite, apără-ne, Sfinte Părinte Iosif şi ne scapă cu rugăciunile tale.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Înaintea Scaunului Domnului stând pururea ca o slugă bună şi credincioasă, Fericite Cuvioase Iosif, nu înceta rugându-te pentru turma ta.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu cântări te lăudăm pe tine, Ceea ce eşti cu dar Dăruită şi neîncetat grăim către tine: Bucură-te, că tu ai izvorât tuturor bucurie.

Catavasie:

Rai de Taină eşti Născătoare de Dumnezeu, care ai odrăslit nelucrat pe Hristos, de care Lemnul Crucii cel de viaţă purtător pe pământ s-a sădit. Pentru aceasta, acum înălţat fiind, închinându-ne lui, pe tine te mărim.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif...

Sărăcia cea de bunăvoie ai ales şi bogăţia cea stricăcioasă ai lăsat, Înţeleptule Iosif; şi Crucea pe umeri ridicând, pe cărarea cea strâmtă cu anevoie ai umblat; şi călcând prin înfrânare dulceţile trupeşti, ai ajuns la desfătarea cea Dumnezeiască a Raiului, părinte al nostru, cuvioase.

SEDELNA Praznicului Înălţării Sfintei Cruci, glasul al 4-lea. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif...

Întru tine, de trei ori Fericită şi de viaţă făcătoare Cruce, credincioşii veselindu-se, cu Oştile cele fără de trup împreună prăznuiesc; cetele arhiereilor cu bucurie te laudă, iar mulţimile monahilor şi ale pustnicilor cu credinţă ţie se închină; toţi slăvind pe Hristos, Cel Ce pe tine S-a Răstignit.



Viața Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, Mitropolitul Banatului




Acatistul Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, Mitropolitul Banatului

Viața Sfântului Mare Mucenic Nichita Romanul



Mormântul Sfântului Iosif Mănăstirea Alaverdi



Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, Mitropolitul Banatului (1)



sabato 13 settembre 2014

Rugăciune către Sfânta Muceniță Ketevan, regina Georgiei


Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian, Episcopul Cartaginei



Viața Sfintei Mucenițe Ketevan, regina Georgiei



Canon de rugăciune la Praznicul Înnoirilor Sfintei Biserici a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos

Viața Sfântului Cuvios Ioan de la Prislop



De tânăr, Ioan, originar din satul Silvașul de Sus, părăsind casa părintească s-a călugărit la Mănăstirea Prislop. După un număr de ani petrecuți aici, dorind să ducă o viață și mai liniștită, a găsit un loc, cam la 500 de metri de mănăstire, pe malul prăpăstios al râului Silvuț (Slivuț), unde și-a săpat singur o chilie în piatră, cunoscută până azi sub numele de „chilia” sau „casa sfântului”. Aici, el și-a petrecut restul zilelor în neîncetate rugăciuni și post. Tradiția populară spune că a fost împușcat de doi vânători, în timp ce își făcea o fereastră la chilie. Nu se știe cu precizie când a trăit Cuviosul Ioan de la Prislop, dar se presupune că a viețuit în veacul al XV-lea sau în prima jumătate a celui următor. La 20-21 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop.



Acatistul Sfântului Cuvios Ioan de la Prislop



Sinaxar 13 Septembrie

În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea sfinţirii bisericii Sfintei Învieri a lui Hristos, Dumnezeul nostru, de la Sfântul Mormânt de la Ierusalim.


Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop (2)



Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Corneliu Sutaşul

Viața Sfântului Sfințit Mucenic Corneliu Sutașul



Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop (1)

Troparul
 Sfântului Cuvios Ioan de la Prislop, glasul 1:

Iubitorule de nevoinţă şi râvnitorule întru cele sfinte, Cuvioase Părinte Ioan, părăsit-ai cele trecătoare şi ai ales pe cele veşnice; luat-ai jugul lui Hristos în Mănăstirea Prislop şi în peşteră pustnicească, împreună cu îngerii, L-ai slăvit pe Dumnezeu. Pentru aceasta, nu înceta a te ruga pentru sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Cânta-voi Ţie, Doamne...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe cuviosul nevoitor, pe următorul lui Hristos, pe părintele nostru Ioan, toţi dreptcredincioşii cu cântări să-l cinstim, rugându-l să mijlocească la Dumnezeu pentru noi.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Biserica lui Hristos cea din Ţara Haţegului cu cinste face pomenirea ta şi cheamă pe toţi credincioşii ei, Fericite Părinte Ioan, să te praznuiască pe tine în cântări de laude duhovniceşti.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ajutor în rugăciuni şi întăritor în credinţă te avem pe tine, Cuvioase Părinte Ioan, care primeşti pururea cererile ce le îndreptăm către tine.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioară Măria, Rugul Cel Nestins şi de daruri Izvorâtor, ţie ne rugăm să ne ajuţi cu rugăciunile tale.

Cântarea a 3-a. Irmos: Biserica cea stearpă...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu curgerile lacrimilor tale ai stropit seminţele cuvântului lui Dumnezeu din ţarina sufletului tău, ca să aduci rod însutit în vremea vieţii pământeşti şi a celei veşnice.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu bucurie te-ai făcut ascultător Domnului Hristos, supunând trupul duhului, ca să ajungi la vieţuirea cea îngerească.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Lepădând toată deşertăciunea lumii, te-ai alipit cu tot sufletul numai de Dumnezeu. Pentru aceasta, ai răbdat asprimea pustniciei ca să-L dobândeşti pe Hristos.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe tine, cea cu totul fără prihană, Adevărată Maică a lui Dumnezeu, cu bună credinţă te mărturisim, că prin tine ne-am învrednicit a ne apropia de Ziditorul.

Cântarea a 4-a. Irmos: Pentru dragostea chipului tău...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Năvălirile vrăjmaşului nu te-au înspăimântat, Sfinte Ioan, Preafericite, căci cu darul lui Dumnezeu ai cunoscut lupta războiului nevăzut şi toate le-ai biruit cu smerenia ta întru Domnul.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De tine însuţi te-ai lepădat, împreună cu toate dulceţile lumii şi pe umeri Crucea purtându-ţi, Cuvioase Ioan, te-ai făcut moştenitor al Cămării celei Cereşti.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu rugăciunile tale de toată noaptea şi cu lucrul de toată ziua curăţindu-ţi neîntrerupt sufletul, ţi l-ai arătat locaş Treimii, Cuvioase Părinte.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Plinirea cuvintelor tale văzând-o, măreşte mai ales, Maica lui Dumnezeu, pe cel ce te măreşte pe tine, căci toate neamurile pe tine acum cu adevărat te fericim.

Cântarea a 5-a. Irmos: Tu, Doamne, Lumina mea...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin înfrunzirea toiagului Dumnezeu adeverind nevinovăţia sufletului tău curat, ţi s-a aprins râvna pentru viaţa îngerească. Pentru aceasta, părăsind lumea şi venind în Mănăstirea Prislop, te-ai retras în peşteră, unde te-ai sfinţit prin rugăciune şi nevoinţă, Cuvioase Părinte Ioan.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Către toată fapta bună te-ai nevoit şi toată răutatea din cuget ai urât şi cu dreptate ai defăimat pe vicleanul diavol, preafericite.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe tine, fericite, te aducem rugător către Dumnezeu pentru lume; roagă-te cu stăruinţă să se dea credincioşilor bună înţelegere şi iertare de greşeli.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Domnul Cel Sfânt S-a arătat la plinirea vremii, făcându-se Om din tine, Născătoare de Dumnezeu, ca să mântuiască pe om.

Cântarea a 6-a. Irmos: Strigat-au mai înainte închipuind...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În tinereţile tale, Cuvioase Părinte Ioan, când mergeai primăvara cu plugul, glia îţi descoperea Tainele Ziditorului. Atunci îţi plecai genunchii şi te rugai fierbinte pentru rodirea pământului.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Când, după multă osteneală, glia a rodit, ai înţeles, Cuvioase Părinte Ioan, că adevărata rodire este cea duhovnicească.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pentru aceasta, te-ai îndreptat spre Sfânta Mănăstire Prislop unde, râvnind la nevoinţele Sfântului Nicodim şi duhovniceşte umblând pe urmele lui, te-ai arătat purtător de Duh, Cuvioase Ioan.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Preacurată Fecioară, deschide nouă uşile pocăinţei şi toarnă peste şiragul lacrimilor noastre, ploile milei tale, ca, fiind curaţi de întinăciunea păcatelor, să ne învrednicim de mântuirea sufletelor noastre.

CONDAC, glasul al 4-lea:

Jugul nevoinţelor pe umeri luându-l, lui Hristos ai urmat, Cuvioase Ioan. În peşteră nevoindu-te, cu răceala pietrei te-ai împrietenit şi podoaba pustniciei ai dobândit. Pentru aceasta cu cântări te lăudăm zicând: Bucură-te, Preacuvioase Părinte Ioan, lauda Prislopului.

Cântarea a 7-a. Irmos: Tinerii lui Avraam...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Câştigat-ai cununa cea neveştejită de la Domnul Hristos, Cuvioase Părinte Ioan al Prislopului. Pentru aceasta, adu-ţi aminte şi de noi în sfinţitele tale rugăciuni.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu inima zdrobită de căinţă te rugăm, Cuvioase Ioan, ajută-ne să-L iubim pe Dumnezeu, aşa cum tu L-ai iubit, să ne ţinem tari în dreapta credinţă, aşa cum tu te-ai ţinut, ca nu cumva la înfricoşata judecată să auzim cuvântul cutremurător: „Nu vă ştiu pe voi”.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu înfrânarea şi cu rugăciunea întrarmându-te, ai dobândit Puterea Sfântului Duh, cu care ai biruit răceala stâncii. Pentru aceasta te rugăm, ajută-ne şi nouă să ajungem lucrători ai Poruncilor Sfinte, Cuvioase Părinte Ioan.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Uşa lui Dumnezeu, arată Dumnezeieştile intrări smeritului meu suflet în calea mântuirii, ca, mărturisindu-mă, să iau dezlegare de cele rele, de Dumnezeu Născătoare.

Cântarea a 8-a. Irmos: Izbăvitorul tuturor...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Călătorind spre cer, cuvioase, pentru faptele tale bune şi nevoinţa pustnicească, la Locaşurile Cereşti te-ai mutat şi acum roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Primind Lumina de la Soarele Hristos, Cuvioase Ioan, te-ai arătat strălucind ca focul, micşorând întunericul diavolilor, vrednicule de laudă.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe tine, cel ce prin înfrânare ai împărăţit peste patimi, Hristos te-a primit acum, purtătorule de Dumnezeu, părtaş Împărăţiei Sale, pentru aceasta cu cântări te lăudăm.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

De toate primejdiile păzeşte pe robii tăi, Binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să te slăvim pe tine, Nădejdea sufletelor noastre.

Cântarea a 9-a. Irmos: Eva, adică prin boala neascultării...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cândva chilia săpată în stâncă ţi-a fost un cuib de mângâieri duhovniceşti, în lacrimi simţind fiorul întâlnirii cu Dumnezeu, căci lacrima un cer întreg poartă în ea, Cuvioase Părinte Ioan al Prislopului, mult rugător pentru ţara noastră.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din tinereţe tot dorul ţi l-ai închinat lui Dumnezeu şi ridicându-te pe aripile cinstirii Lui, Părinte, ai cules viaţa din pomul cunoştinţei vieţii celei adevărate. Pentru aceea, roagă pe Cel Atotputernic să lumineze sufletele noastre, Sfinte Ioan de Dumnezeu Înţelepţite.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Răsărind ca un soare, Părinte, răspândeşti raze strălucitoare prin nevoinţele tale, asupra celor ce iubesc pe Domnul nostru Iisus Hristos.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Primind rugăciunea noastră, a celor ce scăpăm sub Acoperământul tău, Preacurată Fecioară, nu înceta a te ruga Iubitorului de oameni pentru noi toţi.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...

Bine săvârşindu-ţi nevoinţa, Cuvioase Ioan, ai primit de la Dumnezeu ca răsplată fericirea veşnică. Pentru aceasta, adunându-ne după datorie, te cinstim închinându-ne cu credinţă cinstitei icoanei tale, ca să dobândim mare milă.



Viața Sfinților Mucenici din Dobrogea Macrobie, Gordian, Ilie (Helie), Zotic, Lucian și Valerian



mercoledì 10 settembre 2014

Acatistul Sfintei Împărătese Pulheria

 Troparul 

Viața Sfintelor Mucenițe Minodora, Mitrodora și Nimfodora



Viața Sfintei Cuvioase Teodora din Alexandria



Sinaxar 10 Septembrie

Canon de rugăciune către Sfintele Muceniţe Minodora, Mitrodora şi Nimfodora


Canon de rugăciune către Sfintele Muceniţe Minodora, Mitrodora şi Nimfodora