CUM SA NE MANTUIM

După Sfinţii Părinţi, cel mai important lucru pe care ar trebui să-l facem - atît în bolile trupeşti, cît şi în cele duhovniceşti, ultimele de altfel fiind cauzele primelor - este să ne spovedim cum trebuie (Sfîntul Nicodim Aghioritul) şi la cine trebuie (Sfîntul Simeon Noul Teolog). Spovedania este cheia mîntuirii - cum spunea unul dintre cei mai mari duhovnici din zilele noastre. Spovedania adevărată - pentru că este şi una mincinoasă, din nefericire des întîlnită azi, şi este aşa pentru că cei ce o fac, şi duhovnicii, şi penitenţii nu ţin seama de voia lui Dumnezeu din Sfînta Scriptură şi de canoanele şi scrierile Sfinţilor Părinţi - spovedania adevărată, aşadar, ar trebui să fie lucrul de care să ne aducem aminte unul altuia cît mai des, în fiecare zi. Din sfaturile preoţilor, şi mai ales ale duhovnicilor, şi chiar din discuţiile mai scurte pe care aceştia le-ar avea cu cineva, îndemnurile către spovedanie ar trebui să nu lipsească. Atît doar că ar trebui să le aducă aminte mereu celor pe care îi îndeamnă la aceasta că spovedania trebuie făcută cum o cer Sfinţii Părinţi şi la acei duhovnici care pot să ducă spre mîntuire sufletele noastre. Fără adaosul acesta foarte important, îndemnul la spovedanie este, dacă am judeca trupeşte, ca şi cum ai îndemna pe cineva la un medic care nu ştie medicină şi face mai mult rău bolnavului, ucigîndu-l cu zile cum se zice.

Spovedania adevărată - şi adesea vom folosi zicerea aceasta, avînd în vedere că destui fac o spovedanie mincinoasă şi nemîntuitoare - ne ajută să ieşim întăriţi duhovniceşte din necazurile de tot felul şi din ispitele noastre, fiind răspunsul la toate problemele pe care le avem. Ea este adevăratul medicament universal. Însă, după cum spun Sfinţii Părinţi şi pe ei îi vom cita mereu, fiind singurul izvor adevărat de la care ne putem adăpa duhovniceşte, spovedania „s-a făcut astăzi (aşadar încă de acum vreo două veacuri) [...] o taină prea puţin folositoare” - după cum spune Sfîntul Nicodim Aghioritul. Cei mai mulţi dintre creştini se mărturisesc rar (o dată pe an sau cel mult în cele patru posturi), iar alţii şi mai rar (la cîţiva ani o dată) şi nici atunci nu o fac cum trebuie şi la cine trebuie, cum am mai spus. Căci tot Sfîntul Nicodim Aghioritul zice: „Alţii - majoritatea zicem noi, văzînd realitatea tristă din zilele noastre - e adevărat că se mărturisesc, însă nu precum se cuvine, pentru că nu se spovedesc cu cea mai cuviincioasă cercetare a conştiinţei şi a păcatelor lor, nici cu zdrobirea şi umilinţa cea trebuincioasă, nici cu o voinţă hotărîtoare ca de acum înainte să nu mai păcătuiască, nici cu facerea canonului care se cuvine - căci acestea toate alcătuiesc mărturisirea cea plăcută lui Dumnezeu.” De aceea, în chip cu totul deosebit trebuie să ne facem un obicei din a ne cerceta conştiinţa în fiecare seară cu privire la păcatele săvîrşite în timpul zilei, avînd în vedere în chip deosebit cele şapte păcate de moarte (după unii Sfinţi Părinţi, opt), din care - după Sfinţii Părinţi - se nasc toate celelalte păcate. Apoi, în urma cercetării conştiinţei, să vedem care sînt cele mai grave dintre păcatele noastre, să vedem pricinile lor şi să ne străduim cu toată puterea a le părăsi, înlocuindu-le cu faptele bune opuse lor. Trebuie să fim convinşi că, dacă nu fugim mai întîi de pricinele păcatelor, nu o să sporim duhovniceşte.

Din nefericire pentru noi toţi, cercetarea conştiinţei sau luarea aminte la sine - care erau lucruri de căpetenie la Sfinţii Părinţi (vezi la Sfîntul Ioan Gură de Aur, la Avva Dorotei, la Sfîntul Simeon Evlaviosul, la Sfîntul Ignatie Briancianinov şi la alţii) - nu mai este preţuită astăzi. Rari sînt duhovnicii care cer fiilor lor duhovniceşti să se cunoască bine pe sine sau fac din lucrul acesta parte din canonul dat la spovedanie. De aceea, credincioşii nu înaintează duhovniceşte, sau prea puţini se folosesc de taina spovedaniei, deşi unii se spovedesc mai des. Aşa se face că mulţi îşi văd păcatele mai grosiere, adică cele trupeşti, dar pe cele mai subţiri şi mai greu de biruit (precum sînt mîndria şi slava deşartă) puţini şi le văd. Şi aceasta tocmai pentru că aceste păcate subţiri presupun paza minţii şi rugăciune de toată vremea („Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluieşte-mă pe mine păcătosul!”) şi cercetarea zilnică a conştiinţei. Unii nu şi le văd pînă în ultima clipă a vieţii lor, punîndu-şi în pericol mîntuirea. Nu degeaba Sfîntul Simeon Noul Teolog cerea în învăţăturile sale ca „încă din copilărie orice om să înveţe a se cunoaşte pe sine, să cunoască ce este şi cum îşi va sfîrşi viaţa.” (Ţelul vieţii creştine, Editura Anastasia, 1996). Dar cauza principală a spovedaniilor nefolositoare de suflet stă în faptul că creştinii zilelor noastre nu-şi tratează bolile sufletului precum pe acelea ale trupului. Căci, dacă se îmbolnăvesc trupeşte, caută să meargă la cei mai mari doctori; însă, cînd e vorba de bolile sufleteşti, prea puţin simţindu-le gravitatea sau nemaisimţind-o de loc, ei se spovedesc la oricine, iar nu la duhovnici iscusiţi (adică cei care canonisesc după Canoanele Sfinţilor Părinţi).

ICOANA MAICII DOMNULUI PRODROMITA

ICOANA MAICII DOMNULUI CUCUZELISSA

Din Invataturile Sfântul CASIAN ROMANUL

Sfântul CASIAN ROMANUL

Către Episcopul Castor 

Despre cele opt gânduri ale răutăţii¹

După ce mai înainte am alcătuit cuvântul despre rânduielile chinoviilor, de data aceasta, nădăjduind iarăşi în rugăciunile Voastre, ne-am apucat a scrie despre cele opt gânduri ale răutăţii, adică despre cel al lăcomiei pântecelui, al curviei, al iubirii de argint, al mâniei, al întristării, al trândăviei, al slavei deşarte şi al mândriei.

I. Despre înfrânarea pântecelui                   .

Mai întâi deci vom vorbi despre înfrânarea pântecelui, care se împotriveşte îmbuibării pântecelui; apoi despre chipul posturilor şi despre felul şi cantitatea bucatelor. Iar acestea nu de la noi le vom spune, ci după cum le-am primit de la Sfinţii Părinţi. Aceştia n-au lăsat un singur canon de postire, nici un singur chip al împărtăşirii de bucate, nici aceeaşi măsură pentru toţi. Fiindcă nu toţi au aceeaşi tărie şi aceeaşi vârstă; apoi şi din pricina slăbiciunii unora, sau a unei deprinderi mai gingaşe a trupului, însă un lucru au rânduit tuturor: să fugă de îmbuibare si de saturarea pântecelui. Iar postirea de fiecare zi au socotit că este mai folositoare şi mai ajutătoare spre curăţie, decât cea de trei sau de patru zile, sau decât cea întinsă până la o săptămână. Căci zic: cel ce peste măsură întinde postirea, tot peste măsură se foloseşte adeseori şi de hrană. Din pricina aceasta se întâmplă că uneori, din covârşirea postirii, slăbeşte trupul si se face mai trândav spre slujbele cele duhovniceşti; iar alteori, prin prisosul mâncării, se îngreuiază si face să se nască în suflet nepăsare şi moleşire. Au cercat Părinţii şi aceea că nu tuturor le este potrivită mâncarea verdeţurilor sau a legumelor şi nici posmagul nu-1 pot folosi ca hrană toţi. Şi au zis Părinţii că unul mâncând două litre de pâine e încă flămând, iar altul mâncând o litră, sau şase uncii, se satură. (Uncia este uncia romană: 27 gr. 165 mlgr.). Deci, precum am zis mai înainte, le-a dat tuturor o singură regulă pentru înfrânare: să nu se amăgească nimeni cu saturarea pântecelui si să nu se lase furat de plăcerea gâtlejului. Pentru că nu numai deosebirea felurilor, ci si mărimea cantităţii mâncărurilor face să se aprinză săgeţile curviei. Căci cu orice fel de hrană de se va umplea pântecele, naşte sămânţa desfrânării; asemenea nu numai aburii vinului fac mintea să se îmbete, ci si saturarea de apă, precum si prisosul a orice fel de hrană o moleşeşte si o face somnoroasă. În Sodoma nu aburii vinului, sau ai bucatelor felurite au adus prăpădul, ci îmbuibarea cu pâine, cum zice Prorocul. Slăbiciunea trupului nu dăunează curăţiei inimii, când dăm trupului nu ceea ce voieşte plăcerea, ci ceea ce cere slăbiciunea. De bucate numai atât să ne slujim, cât să trăim, nu ca să ne facem robi pornirilor poftei. Primirea hranei cu măsură şi cu socoteală, dă trupului sănătatea, nu îi ia sfinţenia. Regula înfrânării şi canonul aşezat de Părinţi, acesta este: Cel ce se împărtăşeşte de vreo hrană să se depărteze de ea până mai are încă poftă şi să nu aştepte să se sature. Iar Apostolul zicând: «Grija trupului să nu o faceţi spre pofte», n-a oprit chivernisirea cea trebuincioasă a vieţii, ci grija cea iubitoare de plăceri. De altfel pentru curăţia desăvârşită a sufletului nu ajunge numai reţinerea de la bucate, dacă nu se adaugă la ea şi celelalte virtuţi. De aceea smerenia prin ascultarea cu lucrul şi prin ostenirea trupului mari foloase aduce, înfrânarea de la iubirea de argint călăuzeşte sufletul spre curăţie, când înseamnă nu numai lipsa banilor, ci şi lipsa poftei de-a-i avea. Reţinerea de la mânie, de la întristare, de la slava deşartă si mândrie, înfăptuieşte curăţia întreagă a sufletului. Iar curăţia parţială a sufletului, cea a neprihănirii adecă, o înfăptuiesc în chip deosebit înfrânarea şi postul. Căci este cu neputinţă ca cel ce şi-a săturat stomacul să se poată lupta în cuget cu dracul curviei. Iată de ce lupta noastră cea dintâi trebuie să ne fie înfrânarea stomacului si supunerea trupului nu numai prin post, ci şi prin priveghere, osteneală şi cetiri; apoi aducerea inimii la frica de iad si la dorul după împărăţia cerurilor.

II. Despre duhul curviei şi al poftei trupeşti

A doua luptă o avem împotriva duhului curviei şi al poftei trupeşti. Pofta aceasta începe să supere pe om de la cea dintâi vârstă. Mare şi cumplit război este acesta si luptă îndoită cere. Căci acest război este îndoit, aflându-se şi în suflet şi în trup. De aceea trebuie să dăm lupta din două părţi împotriva lui. Prin urmare nu ajunge numai postul trupesc pentru dobândirea desăvârşitei neprihăniri si adevăratei curaţii, de nu se va adăuga şi zdrobirea inimii şi rugăciunea întinsă către Dumnezeu si cetirea deasă a Scripturilor şi osteneala şi lucrul mâinilor, care abia împreună pot să oprească cele neastâmpărate ale sufletului şi să-1 aducă înapoi de la nălucirile cele de ruşine. Mai înainte de toate însă, foloseşte smerenia sufletului, fără de care nu va putea birui nimeni, nici curvia, nici celelalte patimi. Deci de la început trebuie păzită inima cu toată străjuirea de gândurile murdare, «Căci dintru aceasta purced, după cuvântul Domnului, gânduri rele, ucideri, preacurvii, curvii» si celelalte. Deoarece şi postul ni s-a rânduit de fapt nu numai spre chinuirea trupului, ci şi spre trezvia minţii, ca nu cumva, întunecându-se de mulţimea bucatelor, să nu fie în stare să se păzească de gânduri.

Deci nu trebuie pusă toată strădania numai în postul cel trupesc, ci şi în meditaţie duhovnicească, fără de care e cu neputinţă să urcăm la înălţimea neprihănirii şi curăţiei adevărate. Se cuvine aşadar, după cuvântul Domnului, «să curăţim mai întâi partea cea dinlăuntru a paharului şi a blidului, ca să se facă şi cea din afară curată». De aceea să ne sârguim, cum zice Apostolul, «a ne lupta după lege şi a lua cununa» după ce am biruit duhul cel necurat al curviei, bizuindu-ne nu în puterea şi nevoinţa noastră, ci în ajutorul Stăpânului nostru Dumnezeu. Căci dracul acesta nu încetează de a război pe om, până nu va crede omul cu adevărat că nu prin străduinţa şi nici prin osteneala sa, ci prin acoperemântul şi ajutorul lui Dumnezeu se izbăveşte de boala aceasta şi se ridică la înălţimea curăţiei. Fiindcă lucrul acesta este mai presus de fire şi cel ce a călcat întărâtările trupului şi plăcerile lui ajunge într-un chip oarecare afară din trup. De aceea este cu neputinţă omului (ca să zic aşa) să zboare cu aripile proprii la această înaltă şi cerească cunună a sfinţeniei şi să se facă următor îngerilor, de nu-1 va ridica de la pământ şi din noroi harul lui Dumnezeu. Căci prin nici o altă virtute nu se aseamănă oamenii cei legaţi cu trupul mai mult cu îngerii cei netrupeşti, decât prin neprihănire. Printr-aceasta, încă pe

pământ fiind şi petrecând, au, după cum zice Apostolul, petrecerea în ceruri.

Iar semnul că au dobândit desăvârşit această virtute, îl avem în aceea că sufletul chiar şi în vremea somnului nu ia seama la nici un chip al nălucirii de ruşine. Căci deşi nu se socoteşte păcat o mişcare ca aceasta, totuşi ea arată că sufletul boleşte încă şi nu s-a izbăvit de patimă. Şi de aceea trebuie să credem că nălucirile cele de ruşine ce ni se întâmplă în somn, sunt o dovadă a trândăviei noastre de până aci si a neputinţei ce se află în noi, fiindcă scurgerea ce ni se întâmplă în vremea somnului face arătată boala ce sade tăinuită în ascunzişurile sufletului. De aceea şi Doctorul sufletelor noastre a pus doctoria în ascunzişurile sufletului, unde ştie că stau şi pricinile boalei, zicând: «Cel ce caută la muiere spre a o pofti pe dânsa, a şi preacurvit cu ea întru inima sa». Prin aceasta a îndreptat nu atât ochii cei curioşi şi desfrânaţi, cât sufletul cel aşezat înăuntru, care foloseşte rău ochii cei daţi de Dumnezeu spre bine. De aceea şi cuvântul înţelepciunii nu zice: «Cu toată străjuirea păzeşte ochii tăi», ci: «Cu toată străjuirea păzeşte inima ta»³, aplicând leacul străjuirii mai ales aceleia care foloseşte ochii spre ceea ce voieşte. Aşadar aceasta să fie paza cea dintâi a curăţiei noastre: de nu va veni în cuget amintirea vreunei femei, răsărită prin diavoleasca viclenie, bunăoară a maicii, sau a surorii, sau a altor femei cucernice îndată să o alungăm din inima noastră, ca nu cumva, zăbovind mult la această amintire, amăgitorul celor neiscusiţi să rostogolească cugetul de la aceste feţe la năluciri ruşinoase şi vătămătoare. De aceea şi porunca dată de Dumnezeu primului om ne cere să păzim capul şarpelui¹, adică începutul gândului vătămător prin care acela încearcă să se şerpuiască în sufletul nostru, ca nu cumva prin primirea capului, care este prima răsărire a gândului, să primim şi celălalt trup al şarpelui, adică învoirea cu plăcerea şi prin aceasta să ducă apoi cugetul la fapta neîngăduită. Ci trebuie, precum este scris: «în dimineţi să ucidem pe toţi păcătoşii pământului»,² adică prin lumina cunoştinţei să deosebim şi să nimicim toate gândurile păcătoase de pe pământ, care este inima noastră, după învăţătura Domnului; si până ce sunt încă prunci, fiii Vavilonului, adică gândurile viclene, să-i ucidem, zdrobindu-i de piatră³, care este Hristos. Căci de se vor face bărbaţi prin învoirea noastră, nu fără mare suspin şi grea osteneală vor fi biruiţi. Dar pe lângă cele zise din dumnezeiasca Scriptură, bine este să pomenim şi cuvinte de ale Sfinţilor Părinţi. Astfel Sfântul Vasile, episcopul Cezareei Capadociei, zice: «Nici muere nu cunosc, nici feciorelnic nu sunt». El ştia că darul fecioriei nu se dobândeşte numai prin depărtarea cea trupească de muere, ci si prin sfinţenia şi curăţia sufletului, care se câştigă prin frica lui Dumnezeu. Mai zic Părinţii şi aceea că nu putem câştiga desăvârşit virtutea curăţiei, de nu vom dobândi mai întâi în inima noastră adevărata smerenie a cugetului; nici de cunoştinţă adevărată nu ne putem învrednici, câtă vreme patima curviei zăboveşte în ascunzişurile sufletului. Dar ca să desăvârşim înţelesul neprihănirii, vom mai pomeni de un cuvânt al Apostolului şi vom pune capăt cuvântului: «Căutaţi pacea cu toată lumea şi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul»¹. Că despre aceasta grăieşte, se vede din cele ce adaugă, zicând: «Să nu fie cineva curvar sau lumeţ ca Esau».² Pe cât este aşadar de cerească şi de îngerească virtutea sfinţeniei, pe atât este de războită cu mai mari bântuieli de potrivnici. De aceea suntem datori să ne nevoim nu numai cu înfrânarea trupului, ci şi cu zdrobirea inimii şi cu rugăciuni dese împreunate cu suspine, ca să stingem cuptorul trupului nostru, pe care împăratul Vavilonului îl aprinde în fiecare zi prin aţâţările poftei, cu rouă venirii Sfântului Duh. Pe lângă acestea, armă foarte tare pentru acest război avem privegherea cea după Dumnezeu. Căci precum paza zilei pregăteşte sfinţenia nopţii, aşa şi privegherea din vremea nopţii deschide sufletului calea către curăţia zilei.

III. Despre iubirea de argint

A treia luptă o avem împotriva duhului iubirii de argint. Războiul acesta este străin şi ne vine din afara firii, folosind necredinţa monahului. De fapt aţâţările celorlalte patimi, adică a mâniei şi a poftei, îşi iau prilejurile din-trup şi îşi au oarecum începutul în răsadul firii, de la naştere. De aceea sunt biruite abia după vreme îndelungată. Boala iubirii de argint însă, venind din afară, se poate tăia mai uşor, dacă este silinţă şi luare aminte. Dar de nu e băgată în seamă, se face mai pierzătoare decât celelalte patimi şi mai cu anevoie de înfrânt. Căci e «rădăcina tuturor răutăţilor»,³ după Apostolul. Să băgăm numai de seamă: îmboldirile cele fireşti ale trupului se văd nu numai la copii, în care nu este încă cunoştinţa binelui si a râului, ci şi la pruncii cei prea mici şi sugaci care nici urmă de plăcere nu au în ei, însă îmboldirea firească arată că o au. De asemenea observăm la prunci si acul mâniei, când îi vedem porniţi asupra celui ce i-au năcăjit. Iar acestea le zic, nu ocărând firea ca pricină a păcatului (să nu fie), ci ca să arăt că mânia şi pofta au fost împreunate cu firea omului de către însuşi Ziditorul cu un scop bun, dar prin trândăvie alunecă din cele fireşti ale trupului în cele afară de fire. De fapt îmboldirea trupului a fost lăsată de Ziditorul spre naşterea de prunci si spre continuarea neamului omenesc prin coborâre unii de la alţii, nu spre curvie. Asemenea si imboldul mâniei s-a semănat în noi spre mântuire, ca să ne mâniem asupra păcatului, nu ca să ne înfuriem asupra aproapelui. Prin urmare nu firea în sine e păcătoasă, chiar dacă o folosim noi rău. Sau vom învinovăţi pe Ziditor? Oare cel ce a dat fierul spre o întrebuinţare necesară si folositoare e vinovat, dacă cel ce 1-a primit îl foloseşte pentru ucidere?

Am spus acestea, vrând să arătăm că patima iubirii de argint nu~si are pricina în cele fireşti, ci numai în voia liberă cea foarte rea si stricată. Boala aceasta când găseşte sufletul căldicel si necredincios, la începutul lepădării de lume, strecoară într-însul niscai pricini îndreptăţite si la părere binecuvântate ca să oprească ceva din cele ce le are. Ea îi zugrăveşte monahului în cuget bătrâneţe lungi si slăbiciune trupească si-i şopteşte că cele primite de la chinovie nu i-ar ajunge spre mângâiere, nu mai zic când este bolnav, dar nici măcar când este sănătos; apoi că nu se poartă acolo grijă de bolnavi, ci sunt foarte părăsiţi şi că de na va avea ceva aur pus de o parte va muri în mizerie. Mai apoi îi strecoară în minte gândul că nici nu va putea rămâne multă vreme în mănăstire, din pricina greutăţii îndatoririlor si a supravegherii amănunţite a Părintelui. Iar după ce cu astfel de gânduri îi amăgeşte mintea, ca să-si oprească măcar un bănişor, îl înduplecă vrăjmaşul să înveţe si vreun lucru de mână de care să nu ştie Avva, din care îşi va putea spori argintul pe care îl râvneşte. Pe urmă îl înşeală ticălosul cu nădejdi ascunse, zugrăvindu-i în minte câştigul ce-1 va avea din lucrul mâinilor si apoi traiul fără griji. Şi aşa, dându-se cu totul grijii câştigului, nu mai ia aminte la nimic din cele protivnice, nici chiar la întunerecul deznădejdii, care îl cuprinde în caz că nu are parte de câştig; ci precum altora li se face Dumnezeu stomacul, aşa şi acestuia aurul. De aceea si fericitul Apostol, cunoscând aceasta, a numit iubirea de argint, nu numai «rădăcina tuturor răutăţilor», ci si «închinare la idoli». Să luăm seama deci, la câtă răutate târăşte boala aceasta pe om, dacă îl împinge si la slujirea la idoli. Căci după ce si-a depărtat iubitorul de argint mintea de la dragostea lui Dumnezeu, iubeşte idolii oamenilor scobiţi în aur.

Întunecat de aceste gânduri şi sporind la si mai mult rău, monahul nu mai poate avea nici o ascultare, ci se răzvrăteşte, sufere, cârteşte la orice lucru, răspunde împotrivă şi nemaipăzind nici o evlavie, se duce ca un cal nesupus în prăpastie. Nu se mulţumeşte cu hrana cea de toate zilele si strigă pe faţă că nu mai poate să rabde acestea la nesfârşit. Spune că Dumnezeu nu e numai acolo si nu si-a încuiat mântuirea sa numai în Mănăstirea aceea; şi că de nu se va duce de acolo se va pierde.

Banii cei puşi de o parte, dând ajutor socotinţii acesteia stricate, îl susţin ca nisţe aripi să cugete la ieşirea din mănăstire, să răspundă aspru si cu mândrie la toate poruncile

şi să se socoată pe sine ca pe un străin din afară. Orice ar vedea în Mănăstire că ar avea trebuinţă de îndreptare, nu bagă în seamă, ci trece cu vederea, dacă nu defăimă şi huleşte toate câte se fac. Caută apoi pricini pentru care să se poată mânia sau întrista, ca să nu pară uşuratec, ieşind fără pricină din Mănăstire. Iar dacă poate scoate şi pe altul din Mănăstire, amăgindu-1 cu şoapte şi vorbe deşarte, nu se dă îndărăt să o facă, vrând să aibă un împreună lucrător la fapta sa cea rea. Şi aşa aprinzându-se de focul banilor săi, iubitorul de argint nu se va putea linişti niciodată în Mănăstire, nici nu va putea să trăiască sub ascultare. Iar când dracul îl va răpi ca un lup din staul si, despărţindu-1 de turmă, îl va lua spre mâncare, atunci lucrările rânduite pentru anumite ceasuri în chinovie, pe care îi era greu să le împlinească, îl va face vrăjmaşul să le împlinească în chilie zi şi noapte cu multă râvnă; nu-1 va slobozi însă să păzească chipul rugăciunilor, nici rânduiala posturilor; nici canonul privegherilor. Ci, după ce 1-a legat cu turbarea iubirii de argint, toată sârguinţa îl înduplecă să o aibă numai spre lucrul mâinilor.

Trei sunt felurile boalei acesteia, pe care le opresc deopotrivă atât dumnezeieştile Scripturi, cât şi învăţăturile Părinţilor. Primul e cel care face pe monahi să agonisească si să adune cele ce nu le aveau în lume; al doilea e cel care face pe cei ce s-au lepădat de avuţii să se căiască, punându-le în minte gândul să caute cele pe care le-au dăruit lui Dumnezeu; în sfârşit al treilea e cel care, legând de la început pe monah de necredinţă şi moleşeală, nu-1 lasă să izbăvească desăvârşit de lucrurile lumii, ci îi pune în minte frica de sărăcie şi neîncredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, îndemnându-1 să calce făgăduinţele pe care le-a făcut când s-a lepădat de lume. Pildele tuturor acestor trei feluri precum am zis, le-am găsit osândite în dumnezeiasca Scriptură. Aşa Ghiezi, voind să dobândească banii pe care nu-i avea înainte, s-a lipsit de darul proorociei, pe care învăţătorul său voia să i-1 lase drept moştenire şi în loc de binecuvântare a moştenit lepră veşnică prin blestemul Proorocului.¹ Iuda, voind să recapete banii, de care mai-nainte se lepădase urmând lui Hristos, a căzut nu numai din ceata ucenicilor, alunecând spre vânzarea Stăpânului, ci şi viaţa cea trupească a sa prin silnică moarte a sfârşit-o². Iar Anania şi Salira, oprind o parte din preţul vânzării, se pedepsesc cu moartea prin gura apostolească³. Marele Moise porunceşte şi el în a «Doua lege», în chip tainic, celor ce făgăduiesc să se lepede de lume, dar de frica necredinţei se ţin iarăşi de lucrurile pământeşti: «De este cineva fricos şi-i tremură inima de teamă, să nu iasă la război, ci să se întoarcă acasă, ca nu cumva cu frica lui să sperie şi inimile fraţilor săi»⁴. Poate fi ceva mai întemeiat şi mai lămurit decât această mărturie? Oare nu învăţăm din aceasta cei ce ne lepădăm de lume, să ne lepădăm desăvârşit si aşa să ieşim la război, ca nu cumva punând început slăbănog şi stricat, să întoarcem şi pe ceilalţi de la desăvârşirea evanghelică, semănând temere într-înşii? Chiar şi cuvântul bine zis în Scripturi: «că mai bine este a da decât a lua»,⁵ îl tâlcuiesc rău aceştia, forţându-1 şi schimbându-i înţelesul, ca să potrivească cu rătăcirea si cu pofta lor de argint. De asemenea învăţătura Domnului care zice: «Dacă vrei să fii desăvârşit, vinde-ti averile tale si le dă săracilor şi vei avea comoară în ceruri; şi venind urmează-mi Mie».⁶ El chibzuiesc că decât să fii sărac mai fericit lucru este a stăpâni peste o bogăţie proprie şi din prisosul ei a da şi celor ce au lipsă. Să ştie însă unii ca aceştia că încă nu s-au lepădat de lume, nici n-au ajuns la desăvârşirea monahicească, câtă vreme se ruşinează de Hristos şi nu iau asupra lor sărăcia Apostolului, ca prin lucrul mâinilor să-şi slujească lor şi celor ce au trebuinţă, spre a împlini făgăduinţa călugărească si a fi încununaţi cu Apostolul, ca unii cari, după ce şi-au risipit vechea bogăţie, luptă ca Pavel lupta cea bună în foame şi în sete, în ger şi fără haine¹. Căci dacă Apostolul ar fi ştiut că pentru desăvârşire mai de trebuinţă este vechea bogăţie, nu şi-ar fi dispreţuit starea sa de cinste, căci zice despre sine că a fost om de vază şi cetăţean roman². Asemenea şi cei din Ierusalim, care îşi vindeau casele si ţarinile şi puneau preţul la picioarele Apostolilor³, n-ar fi făcut aceasta, dacă ar fi ştiut că Apostolii ţin de lucru mai fericit şi mai chibzuit ca fiecare să se hrănească din banii săi şi nu din osteneala proprie şi din ceea ce aduc neamurile. Încă mai lămurit învaţă despre acestea acelaşi Apostol în cele ce scrie Romanilor, când zice: «Iar acum merg la Ierusalim ca să slujesc Sfinţilor, că a binevoit Macedonia şi Ahaia să facă o strângere de ajutoare pentru cei lipsiţi dintre Sfinţii din Ierusalim. Că au binevoit, dar le sunt şi datori».⁴ Dar şi el însuşi, fiind adesea pus în lanţuri şi în închisori şi ostenit de călătorii, sau împiedecat de acestea să-şi câştige hrana din lucrul manilor sale, precum obişnuia, spune ca primiţ-o de la fraţii din Macedonia, care au venit la el: «Şi lipsa mea au împlinit-o fraţii cei ce au venit din Macedonia»⁵. Iar Filipenilor le scrie: «Si voi Filipenilor ştiţi că ieşind eu din Macedonia, nici o biserică nu s-a unit cu mine când a fost vorba de dat şi luat, decât voi singuri. Că si în Thesalonic odată şi de două ori mi-aţi trimis cele de trebuinţă»¹.

Aşadar, după părerea iubitorilor de argint, sunt mai fericiţi decât Apostolul si aceştia, fiindcă i-au dat din averile lor şi lui cele de trebuinţă. Dar nu va cuteza nimeni să zică aceasta, dacă nu cumva a ajuns la cea mai de pe urmă nebunie a minţii.

Deci dacă vrem să urmăm poruncii evanghelice si întregii Biserici celei dintru început, întemeiată pe temelia Apostolilor, să nu ne luăm după socotinţele noastre, nici să înţelegem rău cele zise bine. Ci, lepădând părerea noastră cea moleşită şi necredincioasă, să primim înţelesul cel adevărat al Evangheliei. Căci numai aşa vom putea urma Părinţilor şi nu ne vom despărţi niciodată de ştiinţa vieţii de obşte, ci ne vom lepăda cu adevărat de lumea aceasta: Bine este deci să ne amintim şi aci de cuvântul unui Sfânt, care spune că Sfântul Vasile cel Mare ar fi zis unui senator, care se lepădase fără hotărâre de lume si mai ţinea ceva din banii săi, un cuvânt ca acesta: «Si pe senator l-ai pierdut si nici pe monah nu l-ai făcut!» Trebuie aşadar să tăiem cu toată sârguinţa din sufletul nostru «rădăcina tuturor răutăţilor», care este iubirea de argint, ştiind sigur că de rămâne rădăcina, lesne cresc ramurile. Iar virtutea aceasta anevoie se dobândeşte nepetrecând în viaţa de obşte, căci numai în ea nu avem să purtăm de grijă nici măcar de trebuinţele cele mai necesare. Deci având înaintea ochilor osânda lui Anania şi a Safirei, să ne înfricoşăm a ne lăsa ceva nouă din averea noastră veche. Asemenea, temându-ne de pilda lui Ghiezi, a celui ce pentru iubirea de argint a fost dat leprei veşnice, să ne ferim de-a aduna pentru noi banii pe care nici în lume nu i-am avut. Gândindu-ne apoi la sfârşitul lui Iuda cel ce s-a spânzurat, să ne temem a lua ceva din cele de care ne-am lepădat, dispreţuindu-le. Iar peste acestea toate, să avem de-a pururi înaintea ochilor moartea fără de veste, ca nu cumva în ceasul în care nu aşteptăm, să vie Domnul nostru şi să afle conştiinţa noastră întinată cu iubirea de argint. Căci ne va zice atunci cele ce în Evanghelie au fost spuse bogatului aceluia: «Nebune, într-această noapte voi cere sufletul tău, iar cele ce ai adunat ale cui vor fi?»¹

IV. Despre mânie

A patra luptă o avem împotriva duhului mâniei. Si câtă trebuinţa este să tăiem, cu ajutorul lui Dumnezeu veninul cel purtător de moarte al duhului acestuia, din adâncul sufletului nostru! Căci mocnind acesta tăinuit în inima noastră şi orbind cu turburări întunecate ochii inimii, nu putem dobândi puterea de-a deosebi cele ce ne sunt de folos, nici pătrunderea cunoştinţei duhovniceşti. De asemenea nu putem păzi desăvârşirea statului bun şi nu ne putem face părtaşi vieţii adevărate, iar mintea noastră nu va ajunge în stare să privească lumina dumnezeiască. «Căci s-a turburat, zice, de mânie ochiul meu».² Dar nu ne vom face părtaşi nici de înţelepciunea dumnezeiască, chiar dacă am fi socotiţi de toţi fraţii înţelepţi. Fiindcă s-a scris: «Mânia în sânul celor fără de minte sălăşluieşte»³. Dar nu putem dobândi nici sfaturile mântuitoare ale dreptei socoteli, chiar dacă ne socotesc oamenii cuminţi. Căci scris este: «Mânia şi pe cei cuminţi îi pierde:¹ Nu vom putea ţine nici cumpăna dreptăţii cu inimă trează, căci scris este: «Mânia bărbatului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu»². Nici podoaba şi chipul cel bun nu-1 putem dobândi, cu toate că ne laudă toţi, căci iarăşi scrie: «Bărbatul mânios nu este cu bun chip»³. Drept aceea cel ce vrea să vie la desăvârşire şi pofteşte să lupte lupta cea duhovnicească după lege, străin să fie de toată mânia si iuţimea. Iată ce porunceşte vasul alegerii: «Toată amărăciunea si iuţimea şi mânia şi strigarea şi hula să se ridice de la voi, dimpreună cu toată răutatea»⁴. Iar când a zis «toată», nu ne-a mai lăsat nici o pricină pentru care mânia să fie trebuincioasă sau îndreptăţită. Deci cel ce vrea să îndrepte pe fratele său când greşeşte, sau să-1 certe, să se silească a se păzi pe sine netulburat, ca nu cumva vrând pe altul să tămăduiască, să atragă boala asupra sa şi să audă cuvântul Evangheliei: «Doctore, vindecă-te pe tine însuţi», sau: «Ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, iar bârna din ochiul tău n-o cunoşti»⁵.

Din orice fel de pricină ar clocoti mânia în noi, ea ne orbeşte ochii sufletului si nu-1 lasă să vadă Soarele Dreptăţii. Căci precum fie că punem pe ochi foiţe de aur, fie de plumb, la fel împiedecăm puterea văzătoare, şi scumpetea foiţei de aur nu aduce nici o deosebire orbirii, tot aşa din orice pricină ş-ar aprinde mânia, fie ea, zice-se, întemeiată sau neîntemeiată, la fel întunecă puterea văzătoare.

Numai atunci întrebuinţăm mânia potrivit cu firea, când o pornim împotriva gândurilor pătimaşe şi iubitoare de plăceri. Aşa ne învaţă Proorocul zicând: «Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi»;⁶ adică aprindeţi mânia asupra patimilor voastre şi asupra gândurilor rele şi nu păcătuiţi săvârşind cele puse de ele în minte. Acest înţeles îl arată limpede cuvântul următor: «... pentru cele ce ziceţi întru inimile voastre, în aşternuturile voastre vă pocăiţi»¹; adică atunci când vin în inima voastră gândurile cele rele scoate-ţi-le afară cu mânie, iar după ce le veţi fi scos, aflându-vă ca pe un pat al liniştei sufletului, pocăiţi-vă. împreună cu acesta glăsuieşte şi fericitul Pavel, folosindu-se de cuvântul lui şi adăugând: «Soarele să nu apună peste mânia voastră, nici să daţi loc diavolului»;² adică să nu faceţi pe Hristos, Soarele Dreptăţii, să apună pentru inimile voastre, din pricină că-1 mâniaţi prin învoirea cu gândurile rele, ca apoi, prin depărtarea Lui, să afle diavolul loc de şedere în voi. Despre Soarele acesta şi Dumnezeu zice prin Proorocul: «Iată celor ce se tem de numele Meu, va răsări soarele dreptăţii şi tămăduire va fi în aripile lui».

Iar de vom lua cele zise după literă, nici până la apusul soarelui nu ni se îngăduie să ţinem mânia. Ce vom zice deci despre aceia cari, în sălbăticia şi turbarea dispoziţiei lor pătimaşe, ţin mânia nu numai până la apusul soarelui, ci, întinzând-o peste multe zile, tac unii faţă de alţii şi n-o mai scot afară cu cuvântul, ci prin tăcere îşi sporesc veninul ţinerii de minte a râului spre pierzarea lor. Ei nu ştiu că trebuie să fugă nu numai de mânia cea cu fapta, ci şi de cea din cuget, ca nu cumva, înnegrindu-li-se mintea de întunecimea amintirii răului, să cadă din lumina cunoştinţei şi din dreapta socoteală şi să se lipsească de sălăşluirea Duhului Sfânt. Pentru aceasta şi Domnul porunceşte în Evanghelii să lăsăm darul înaintea altarului şi să ne împăcăm cu fratele nostru. Căci nu e cu putinţă ca să fie bine primit darul până ce mânia şi ţinerea de minte a răului se află încă în noi. Asemenea şi Apostolul, zicând: «Neîncetat vă rugaţi» şi «Bărbaţii să se roage în tot locul, ridicând mâini cuvioase, fără mânie şi fără gânduri», ne învaţă aceleaşi lucruri. Rămâne aşadar ca sau să nu ne rugăm niciodată şi prin aceasta să ne facem vinovaţi înaintea poruncii apostoleşti, sau, silindu-ne să păzim ceea ce ni s-a poruncit, să facem aceasta fără mânie şi fără a ţine minte răul. Si fiindcă de multe ori când sunt întristaţi sau turburaţi fraţii noştri, zicem că nu ne pasă, că nu din pricina noastră sunt turburaţi, Doctorul sufletelor, vrând să smulgă din rădăcină, adică din inimă, pricinile mâniei, ne porunceşte că nu numai când suntem noi mâhniţi asupra fratelui să lăsăm darul şi să ne împăcăm, ci si dacă el s-a mâhnit asupra noastră, pe drept sau pe nedrept, să-1 tămăduim, dezvinovăţindu-ne, şi apoi să aducem darul..

Dar de ce să zăbovim prea mult la vremurile evanghelice, când putem învăţa aceasta si din legea veche? Deşi s-ar părea că aceasta e cu pogorământ, totuşi zice şi ea: «Să nu urăşti pe fratele tău întru inima ta»,¹ şi iarăşi: «Căile celor ce ţin minte răul, spre moarte (duc)»². Deci si acolo se opreşte nu numai mânia cu fapta, ci se osândeşte şi cea din cuget. De aceea, urmând legilor dumnezeieşti, să ne luptăm cu toată puterea împotriva duhului mâniei, a cărui boală o avem înlăuntrul nostru.

Să nu căutăm singurătatea şi pustia pentru că ne mâniem pe oameni, ca şi când acolo n-ar fi cel ce ne porneşte spre mânie, sau fiindcă e mai uşor să dobândim virtutea îndelungii răbdări în singurătate. Căci din mândrie şi din voinţa de a nu ne învinui pe noi înşine şi de a nu pune pe seama trândăviei noastre pricinile turburării, poftim despărţirea de fraţi. Drept aceea până ce aruncăm pricinile neputinţei noastre în socoteala altora, nu este cu putinţă să ajungem la desăvârşirea îndelungii răbdări. Capătul îndreptării şi al păcii noastre nu se câştigă din îndelunga răbdare ce o are aproapele cu noi, ci din suferirea răului aproapelui de către noi. Deci de vom fugi de lupta îndelungii răbdări, căutând pustia şi singurătatea, patimile netămăduite ale noastre, pe care le vom duce acolo, vor rămânea ascunse, dar nu vor fi smulse. Căci pustia şi retragerea celor neizbăviţi de patimi nu numai că le păzeşte patimile nevătămate, ci li le şi acoperă, încât nu-i lasă să se simtă pe ei înşişi de ce patimă se biruiesc, ci, dimpotrivă, le pune în minte năluciri de virtute si-i face să creadă că au câştigat îndelunga răbdare şi smerenia, până nu este cine să-i ispitească şi Să-i probeze. Dar când vine vreo pricină, care îi stârneşte şi-i cearcă, patimile cele ce mocnesc tăinuit sar îndată ca nişte cai fără frâu, hrăniţi multă vreme în linişte şi odihnă, din ocoalele lor şi târăsc cu şi mai multă vijelie si sălbătăcie spre pierzare pe călăreţul lor. Căci şi mai mult se sălbătăcesc patimile în noi, când e încetată legătura cu oamenii, încât pierdem si umbra suferirii si a îndelungii răbdări, pe care în tovărăşia fraţilor ni se părea că le avem; aceasta pentru întrelăsarea deprinderii cu oamenii şi din pricina singurătăţii. Căci precum fiarele veninoase ce stau liniştite în culcuşurile lor din pustie, de îndată ce prind pe careva apropiindu-se de ele, îşi arată toată turbarea lor, asemenea şi oamenii pătimaşi, care sunt liniştiţi din pricina pustiei, iar nu din vreo dispoziţie a virtuţii, îşi dau veninul pe faţă când apucă pe cineva care s-a apropiat şi-i întărâtă. De aceea cei ce caută desăvârşirea blândeţii sunt datori să pună toată strădania, ca să nu se mânie nu numai asupra oamenilor, dar nici asupra dobitoacelor si nici asupra lucrurilor neînsufleţite. Căci îmi aduc aminte de mine când petreceam în pustie, că mă porneam cu mânie asupra trestiei si o azvârleam, pentru că nu-mi plăcea fie grosimea, fie subţirimea ei; asemenea şi asupra lemnelor când voiam să le tai şi nu puteam repede, sau asupra cremenii, când mă sileam să scapăr şi nu ieşea foc îndată. Aşa mi se întinsese coarda mâniei, încât o porneam si asupra lucrurilor neînsufleţite.

Drept aceea, de vrem să dobândim fericirea făgăduită de Domnul, datori suntem să înfrânăm, precum s-a zis, nu numai mânia cea cu lucrul, ci şi mânia din cuget. Căci nu foloseşte aşa de mult a-ti ţine gura în vremea mâniei, ca să nu dai drumul la vorbe furioase, câţ foloseşte a-ţi curaţi inima de ţinerea minte a răului si a nu învârti în minte gânduri viclene asupra fratelui. Învăţătura evanghelică porunceşte să se taie mai bine rădăcinile patimilor decât roadele lor. Fiindcă tăindu-se din inimă rădăcina mâniei, nu mai are loc nici fapta de ură sau de pizmă. Căci celui ce urăşte pe fratele său, ucigaş de om i s-a zis, fiindcă îl ucide cu dispoziţia de ură din cugetul lui. Desigur aci nu văd oamenii vărsându-se sângele aceluia prin sabie, dar vede Dumnezeu cum a fost omorât cu gândul şi cu dispoziţia de ură. Dumnezeu va da fiecăruia sau cunună, sau osândă, nu numai pentru fapte, ci şi pentru gânduri şi hotărâri, precum însuşi zice prin Prorocul: «Iată vin să adun faptele şi gândurile lor».  La fel zice şi Apostolul: «înseşi gândurile lor se vor învinui sau apăra între ele, în ziua în care va judeca Dumnezeu cele ascunse ale oamenilor».² Dar însuşi Stăpânul, învăţându-ne că trebuie să lepădăm toată mânia, zice în Evanghelie: «Cel ce se mânie pe fratele său vinovat va fi judecăţii»¹. Aşa stă în copiile cele bune (cuvântul în deşert e un adaos), potrivit cu gândul Scripturii despre acest lucru. Căci Domnul voieşte ca noi să tăiem în toate chipurile rădăcina şi scânteia însăşi a mâniei şi nici o pricină a ei să nu păstrăm în noi, ca nu cumva, pornindu-ne la început dintr-o pricină aşa zisă întemeiată,mai pe urmă să alunecăm în turbarea mâniei fără temei.

Iar leacul desăvârşit al acestei boli acesta este: să credem că nu ne este iertat să ne stârnim mânia nici pentru pricini drepte, nici pentru nedrepte. Căci duhul mâniei întunecându-ne mintea, nu se va mai afla întru noi nici lumina care ne ajută să deosebim lucrurile, nici tăria statului drept, nici cârma dreptăţii. Dar nici templu al Duhului Sfânt nu ni se mai poate face sufletul, câtă vreme ne va stăpâni duhul mâniei întunecându-ne mintea. Iar la urma tuturor, având în fiecare zi în faţă icoana morţii, care nu ştim când poate veni,să ne păzim pe noi înşine de mânie şi să ştim că n-avem nici un folos nici de neprihănire, nici de lepădarea de cele pământeşti, nici de posturi şi privegheri, căci de vom fi stăpâniţi de mânie şi ură, vinovaţi vom fi judecăţii.

V. Despre întristare

A cincea luptă o avem împotriva duhului întristării, care întunecă sufletul ca să nu poată avea nici o vedere duhovnicească şi-1 opreşte de la toată lucrarea cea bună. Când duhul acesta viclean tăbărăşte asupra sufletului şi-l întunecă în întregime, nu-i mai îngăduie să-şi facă rugăciunile cu osârdie, nici să stăruie cu folos pe lângă sfintele citiri şi nu rabdă pe om să fie blând şi smerit faţă de fraţi. Îi pricinuieşte scârbă faţă de toate lucrurile şi faţă de însăşi făgăduinţa vieţii. Scurt vorbind, întristarea turbură toate sfaturile mântuitoare ale sufletului şi usca toată puterea şi stăruinţa lui, făcându-1 ca pe un ieşit din minte şi legându-1 de gândul deznădejdii. De aceea, dacă avem de gând să luptăm lupta duhovnicească si să biruim cu Dumnezeu duhurile răutăţii, să păzim cu toată străjuirea inima noastră dinspre duhul întristării.¹ Căci precum molia roade haina şi cariul lemnul, aşa întristarea mănâncă sufletul omului. Ea îl face să ocolească toată întâlnirea bună şi nu-1 lasă să primească cuvânt de sfat nici de la prietenii cei adevăraţi, precum nu-i îngăduie să le dea răspuns bun şi paşnic. Ci învăluind tot sufletul, îl umple de amărăciune şi de nepăsare. în sfârşit îi pune în minte gândul să fugă de oameni, ca de unii ce i s-ar fi făcut pricină de turburare şi nu-1 lasă să-şi dea seama că nu dinafară vine boala, ci ea mocneşte înăuntru, făcându-se arătată când vine vreo ispită care o dă la iveală. Căci niciodată nu s-ar vătăma omul de om, dacă nu ar avea mocnind înăuntru pricinile patimilor. De aceea Ziditorul a toate şi Doctorul sufletelor, Dumnezeu, Cel ce singur ştie rănile sufletului cu de-amănuntul, nu porunceşte să lepădăm petrecerea cu oamenii, ci să tăiem din noi pricinile păcatului şi să cunoaştem că sănătatea sufletului se dobândeşte nu despărţindu-ne de oameni, ci petrecând şi exercitându-ne cu cei virtuoşi. Când aşadar pentru oarecari pricini, zise «îndreptăţite», ne despărţim de fraţi, n-am tăiat pricinile întristării, ci numai le-am schimbat, fiindcă boala ce mocneşte înăuntru se poate aprinde şi printr-alte lucruri. De aceea tot războiul să ne fie împotriva patimilor celor dinăuntru. Căci de le vom scoate pe acestea din inimă cu darul şi cu ajutorul lui Dumnezeu, nu numai cu oamenii, dar şi cu fiarăle sălbatice vom petrece cu uşurinţă, cum zice şi fericitul Iov: «Fiarăle sălbatice vor fi cu tine în pace».¹ Deci mai întâiu trebue şă luptăm împotriva, duhului întristării, care împinge sufletul la desnădejde, ca să-1 alungăm din inima noastră. Căci acesta n-a lăsat pe Cain să se pocăiaşcă după ce şi-a ucis fratele, nici pe Iuda după ce a vândul pe Domnul. Să ne deprindem numai în acea întristare, care se cuprinde în pocăinţa pentru păcate şi e împreunată cu nădejdea cea bună. Despre aceasta zice şi Apostolul: «întristarea cea după Dumnezeu lucrează pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău»². Căci întristarea cea după Dumnezeu, hrănind sufletul cu nădejdea pocăintii, e împreunată cu bucurie. De aceea ea face pe om osârduitor şi ascultător spre toată lucrarea cea bună, prietenos, smerit, blând,³ gata să sufere răul şi să rabde toată buna osteneală şi zdrobirea, ca una ce e cu adevărat după Dumnezeu. Ea face şă şe arate în om roadele Sfântului Duh, care sunt: bucuria, dragostea, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, credinţa şi înfrânarea. De la întristarea cea protivnică însă, cunoaştem roadele duhului celui rău, adică: trândăvia, lipsa de răbdare, mânia, ura, împotrivirea în cuvânt, lenea la rugăciune. De această întristare suntem datori să fugim, ca şi de curvie, de iubirea de argint, de mânie şi de toate celelalte patimi. Ea se tămăduieşte prin rugăciune, prin nădejdea în Dumnezeu, prin cugetarea la cuvintele cele dumnezeeşti şi prin petrecerea cu oamenii cuvioşL

VI. Despre trândăvie

A şasea luptă o avem împotriva duhului trândăviei, care e înjugat cu duhul întristării şi lucrează împreună. Cumplit şi apăsător e acest drac şi neîncetat războieşte pe monahi. El cade pe la al şaselea ceas peste monah, pricinuindu-i moleşeală, întristare şi scârbă chiar şi faţă de locul unde se află şi de fraţii cu care petrece, ba şi faţă de orice lucrare şi de însăşi cetirea dumnezeieştilor Scripturi. Îi pune în minte şi gânduri de mutare, şoptindu-i că de nu se va muta într-alte locuri, deşartă îi va fi toată vremea şi osteneala. Pe lângă acestea mai stârneşte şi foame într-însul pe la al şaselea ceas, câtă nu i s-ar fi întâmplat chiar după un post de trei zile, sau după un drum foarte îndelungat, sau după o osteneală grea. Apoi îi pune în minte gândul că nu va putea scăpa de boala şi greutatea aceasta în nici un chip altfel, fără numai de va ieşi des şi se va duce la fraţi, dându-i ca motiv folosul sau cercetarea celor neputincioşi. Iar dacă nu-1 poate înşela numai cu acestea, îl scufundă în somn greu şi se năpusteşte şi mai furios asupra lui, neputând fi alungat într-alt fel, fără numai prin rugăciune, prin reţinerea de la vorbe deşarte, prin cugetarea la cuvintele dumnezeieşti şi prin răbdarea în ispite. De nu va găsi încă pe monah îmbrăcat cu aceste arme, îl va săgeta cu săgeţile sale şi-1 va face nestatornic, împrăştiat şi leneş, îndemnându-1 să colinde mănăstiri multe şi să nu se îngrijească de nimic altceva, fără numai să afle unde se fac mâncări şi băuturi mai bune. Căci nimic nu-şi năluceşte mintea leneşului decât gânduri ca acestea. Prin acestea îl încâlceşte apoi cu lucruri lumeşti şi puţin câte puţin îl atrage în îndeletniciri vătămătoare, până ce îl scoate cu totul şi din cinul monahicesc.

Ştiind dumnezeiescul Apostol că această boală e foarte grea şi ca un doctor iscusit vrând s-o smulgă din sufletele noastre din rădăcini, arată mai ales pricinile din care se naşte, zicând: «Vă poruncim vouă fraţilor, întru numele Domnului nostru lisus Hristos, să vă feriţi de tot fratele care umblă fără de rânduială şi nu după predania care aţi luat de la noi. Că înşivă ştiţi cum trebuie să urmaţi nouă, că noi n-am umblat fără de rânduială între voi, nici am mâncat de la cineva pâine în dar, ci cu osteneală şi trudă lucrând zi şi noapte, ca să nu îngreunăm pe nimeni dintre voi. Nu doar că n-am fi avut dreptul, ci ca pe noi să ne aveţi pildă spre a urma nouă. Când ne aflam ia voi acestea vă porunceam, că dacă cineva nu lucrează, nici să nu mănânce. Auzim că sunt unii dintre voi, care umblă fără rânduială nimica lucrând ci iscodind. Unora ca acestora le poruncim şi-i rugăm întru Hristos lisus, ca întru linişte lucrând să mănânce pâinea lor».¹ Să luăm aminte cât de lămurit ne arată Apostolul pricinile trândăviei, când numeşte «fără de rânduială» pe cei ce nu lucrează, dezvăluind prin acest singur cuvânt multele lor păcate. Căci cel fără de rânduială este şi fără de evlavie şi obraznic în cuvinte şi gata spre batjocură, de aceea şi incapabil de linişte şi rob trândăviei. Drept aceea porunceşte tuturor să se depărteze de ei, ferindu-se ca de ciumă. Apoi zice: «Şi nu după predania, care aţi luat de la noi», arătând prin cuvintele acestea că aceia sunt mândri si dispreţuitori şi desfac predaniile apostolice. Şi iarăşi zice: «în dar n-am mâncat pâine de la nimeni, ci cu osteneală si trudă, lucrând zi şi noapte». învăţătorul neamurilor, propovăduitorul Evangheliei, cel răpit până la al treilea cer,¹ cel ce zice că Domnul a poruncit ca cei ce vestesc Evanghelia, din Evanghelie să trăiască², lucrează cu osteneală şi trudă zi si noapte spre a nu îngreuia pe nimeni. Atunci cum ne vom lenevi noi la lucru şi vom căuta odihnă trupească, odată ce nu ni s-a încredinţat nici propovăduirea Evangheliei, nici grija bisericilor, ci numai purtarea de grijă a sufletului nostru? Apoi arătând şi mai lămurit vătămarea ce se naşte din şederea fără lucru, adaugă: «nimica lucrând, ci iscodind». Căci din şederea fără lucru iese iscodirea si din iscodire neorânduiala şi din neorânduială tot păcatul. Arătându-le apoi şi tămăduirea, zice: «Iar unora ca acestora le poruncim ca întru linişte lucrând să-şi mănânce pâinea lor». Pe urmă le spune într-un chip şi mai dojenitor: «Dacă cineva nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce». De aceste porunci apostoleşti fiind învăţaţi Sfinţii Părinţi cei din Egipt, nu îngăduie nici o vreme în care monahii să rămână fără lucru, mai ales cei tineri, ştiind că prin răbdarea lucrului alungă trândăvia, îşi dobândesc hrana şi ajută celor lipsiţi. Căci nu lucrează numai pentru trebuinţele lor, ci din prisos dau si străinilor, săracilor şi celor din închisori, crezând că o atare facere de bine este o jertfă sfântă si bine primită la Dumnezeu. încă zic Părinţii şi aceasta: că cel ce lucrează, e războit adesea numai de un drac şi numai de acela e năcăjit, pe când cel ce nu lucrează, de nenumărate duhuri este robit. Pe lângă acestea, bine este să aducem şi un cuvânt al lui Avva Moisi, cel mai cercat dintre Părinţi, pe care 1-a zis către mine. Căci şezând eu puţină vreme în pustie, am fost supărat de trândăvie şi m-am dus la dânsul şi am zis: «Ieri fiind cumplit supărat de trândăvie şi slăbind foarte, nu m-aş fi izbăvit de ea, de nu m-as fi dus la Avva Pavel». Şi mi-a răspuns la aceasta Avva Moisi şi a zis: «Să ştii că nu te-ai izbăvit de ea, ci şi mai mult te-ai dat prins şi rob. Deci să ştii că mai greu te va lupta, ca pe unul ce calci rânduiala, dacă nu te vei strădui de acum înainte să o birui cu răbdarea, cu rugăciunea şi cu lucrul mâinilor».

VII. Despre slava deşartă

A şaptea luptă o avem împotriva duhului slavei deşarte. Patima aceasta este foarte felurită şi foarte subţire şi nu o bagă de seamă uşor nici însuşi cel ce pătimeşte de dânsa. ' Atacurile celorlalte patimi sunt mai vădite şi de aceea e mai uşoară oarecum lupta cu dânsele, căci sufletul cunoaşte pe protivnicul său şi îndată îl răstoarnă prin împotrivirea cu cuvântul şi prin rugăciune. Dar păcatul slavei deşarte, având multe înfăţişări, precum s-a zis, este greu de biruit. El încearcă să săgeteze pe ostaşul lui Hristos prin orice îndeletnicire, prin glas, prin cuvânt, prin tăcere, prin lucru, prin priveghere, posturi, rugăciune, citire, linişte, până şi prin îndelunga răbdare. Pe cel ce nu izbuteşte să-1 amăgească spre slava deşartă prin scumpetea hainelor, încearcă să-1 ispitească prin îmbrăcămintea proastă şi pe cel ce nu 1-a putut face să se îngâmfe prin cinste, pe acela îl duce la nebunie prin aşa zisa răbdare a necinstei; iar pe cel ce nu 1-a putut împinge la slava deşartă pentru destoinicia în cuvânt, îl amăgeşte prin tăcere, făcându-1 să-şi închipuie că a dobândit liniştea. Dacă n-a putut moleşi pe cineva prin belşugul bucatelor, îl slăbănogeşte prin postul pe care îl ţine de dragul laudelor. Scurt vorbind, tot lucrul, toată îndeletnicirea dă prilej de război acestui drac viclean. Pe lângă acestea el îl face pe monah să se gândească şi la preoţie. Îmi aduc aminte de un bătrân, pe când petreceam în pustia sketică. Ducându-se acesta la chilia unui frate spre cercetare, apropiindu-se de uşă 1-a auzit grăind. Şi socotind bătrânul că ceteşte din Scriptură a stat să asculte, până ce a simţit că fratele îşi ieşise din minte din pricina slavei deşarte şi se hirotonisise pe sine diacon, făcând tocmai otpustul celor chemaţi. Deci cum a auzit bătrânul acestea, împingând uşa a intrat şi întâmpinându-1 fratele i s-a închinat după obicei şi ceru să afle de la el, dacă de multă vreme aşteaptă la uşă. Iar bătrânul i-a răspuns în glumă, zicând: «Acum venii când făceai tu otpusul celor chemaţi». Auzind fratele acestea, a căzut la picioarele bătrânului, cerându-i să se roage pentru dânsul, ca să se izbăvească de rătăcirea aceasta.

Am amintit aceasta, vrând să arăt la câtă nesimţire duce dracul acesta pe om. Drept aceea, cel ce vrea să se lupte desăvârşit şi să ia cununa dreptăţii desăvârşite să se străduiască în toate chipurile să biruie această fiară cu multe capete. Să aibă pururi înaintea ochilor cuvântul lui David: «Domnul a risipit oasele celor ce plac oamenilor». Deci nimic să nu facă uitându-se după lauda oamenilor, ci numai răsplata lui Dumnezeu să o caute. Să lepede necontenit gândurile care vin în inima lui şi îl laudă, si să se dispreţuiască pe sine înaintea lui Dumnezeu. Căci numai aşa va putea, cu ajutorul lui Dumnezeu, să se izbăvească de duhul slavei deşarte.

VIII. Despre mândrie

A opta luptă o avem împotriva duhului mândriei, ceasta este foarte cumplită şi mai sălbatecă decât toate cele de până aci. Ea războieşte mai ales pe cei desăvârşiţi şi pe cei ce s-au urcat până aproape de culmea virtuţilor, încercând să-i prăbuşească. Şi precum ciuma cea aducătoare de stricăciune nimiceşte nu numai un mădular al trupului, ci întreg trupul, aşa mândria nu strică numai o parte a sufletului, ci tot sufletul. Fiecare din celelalte patimi, deşi turbură sufletul, se războieşte numai cu virtutea opusă şi căutând să o biruiască pe aceea, întunecă numai în parte sufletul. Patima mândriei însă întunecă întreg sufletul şi-1 prăbuşeşte în cea mai adâncă prăpastie. Ca să înţelegem mai lămurit cele zise, să luăm seama la lucrul următor: îmbuibarea stomacului se sârguieşte să strice înfrânarea: curvia, curăţia; iubirea de argint, sărăcia; mânia, blândeţea; şi celelalte feluri ale păcatului asemenea pe celelalte virtuţi opuse. Dar păcatul mândriei, când pune stăpânire pe bietul suflet, ca un tiran prea cumplit care a cucerit o cetate măre şi înaltă, îl dărâmă în întregime şi îl surpă până în temelii. Mărturie despre aceasta este îngerul acela, care pentru mândrie a căzut din cer. Căci fiind zidit de Dumnezeu şi împodobit cu toată virtutea şi înţelepciunea, n-a voit să le recunoască pe acestea venite din darul Stăpânului, ci din firea sa. De aceea s-a socotit pe sine întocmai ca Dumnezeu. Gândul acesta al lui mustrându-1 Proorocul zice: «Ai zis întru inima ta: şedea-voi pe un munte înalt, pune-voi scaunul meu peste nouri şi voi fi asemenea Celui Prea înalt».¹ Iată tu om eşti şi nu Dumnezeu. Si iarăşi alt Prooroc zice: «Ce te făleşti întru răutate puternice?»² şi celelalte ale psalmului. Deci, ştiind acestea, să ne temem şi «cu toată străjuirea să păzim inima noastră»³ dinspre duhul mândriei cel purtător de moarte, zicând în noi înşine de câte ori am dobândit vreo virtute, cuvântul Apostolului: «Nu eu, ci darul lui Dumnezeu, carele este cu mine»¹, şi cel zis de Domnul: «Fără de Mine nu puteţi face nimic»², sau cel zis de Proorocul: «Dacă Domnul nu ar zidi casa, în zadar s-ar trudi ziditorii»,³ şi în sfârşit cel zis de Apostol: «Nu a celui ce voieşte, nici a celui ce aleargă, ci a lui Dumnezeu, care-miluieşte»⁴. Căci chiar de ar fi cineva cât de fierbinte cu osârdia şi de sârguitor cu vrerea, fiind legat de trup şi sânge nu va putea ajunge la desăvârşire, decât prin mila lui Hristos şi prin harul Său. Pentru că zice Iacov: «Toată darea cea bună de sus este»;⁵iar Apostolul Pavel zice: «Ce ai tu, ce nu ai luat? Iar dacă ai luat, ce te lauzi ca şi cum n-ai fi luat şi te făleşti ca de ale tale?».⁶

Iar că mântuirea ne vine prin harul şi mila lui Dumnezeu, ne dă mărturie adevărată tâlharul acela de pe cruce, care a primit Raiul nu ca preţ al virtuţii, ci prin harul şi mila lui Dumnezeu. Acestea ştiindu-le Părinţii noştri, toţi cu un glas au învăţat, că nu putem ajunge într-alt fel la desăvârşirea virtuţii, fără numai prin smerenie. Iar aceasta se naşte din credinţă, din frica lui Dumnezeu, din blândeţe şi din sărăcia desăvârşită, prin care ne vine şi dragostea desăvârşită, cu darul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.

INALTAREA SFINTEI CRUCI ROMA,

Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Luchian, preotul 15 Octombrie

Să nu ne împărtăşim cu nevrednicie! Despre actualitatea sfintelor canoane Grija de căpetenie Să ne silim a fi noi înşine!

ÎNDREPTAR DE SPOVEDANIE PE VÂRSTE

ÎNDREPTAR DE SPOVEDANIE PE VÂRSTE ŞI STĂRI DUHOVNICEŞTI

Spovedania copiilor de 6-7 ani

Copiii mici, între 6-7 ani, pe care îi aduc părinţii la mărturisire, mai ales în sfintele posturi, trebuie să fie primiţi de preoţi cu multă iubire şi bucurie, căci sunt suflete nevinovate. Pe aceşti copii însuşi Domnul nostru Iisus Hristos i-a luat în braţe, zicând: Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este Împărăţia Cerurilor (Matei 19, 14).

Copiii mici pot fi primiţi la mărturisire, fie singuri, fie câte doi-trei de aceeaşi vârstă, fie însoţiţi de mamele lor, dacă sunt bolnavi sau timizi. Ei nu au păcate şi nici nu ştiu ce este bine sau rău. De aceea preotul trebuie să-i întrebe cu multă grijă ca să nu-i smintească, în loc să-i zidească sufleteşte. Pentru ei spovedania este mai mult o lecţie de religie şi de catehizare ortodoxă.

După ce preotul îi aşează în genunchi şi le citeşte pe scurt rugăciunea de spovedanie, cu faţă senină şi cu cuvinte potrivite să-i binecuvânteze pe creştet cu Sfânta Cruce şi să-i întrebe următoarele:

Cum te cheamă, copile, şi câţi ani ai?

Mai ai şi alţi fraţi acasă?

Ştii să faci semnul Sfintei Cruci?

Ştii pe de rost Tatăl nostru!

Îl zici regulat dimineaţa când te scoli şi seara înainte de culcare?

Spune Tatăl nostru cu faţa la sfintele icoane!

Poţi face seara şi dimineaţa câte cinci sau zece metanii?

Mai ştii şi alte rugăciuni mici? Spune-le pe de rost să te aud şi eu.

Asculţi acasă de mama şi de tata? Dar de bunici şi de fraţii mai mari asculţi?

Asculţi la grădiniţă şi la şcoală de domnii şi doamnele învăţătoare?

Aveţi icoane în sălile de clasă?

Te închini la icoană când intri în clasă?

După terminarea orelor, te închini când ieşi din clasă?

Ai început să înveţi Crezul pe de rost?

Mergi Duminica cu părinţii la biserică?

Nu te joci cu copii răi acasă, la bloc sau la şcoală?

Nu te-ai învăţat de la ei să furi, să înjuri, să drăcuieşti, să iei bani pe ascuns de la părinţi?

Iubeşti pe părinţi şi pe copiii mici şi bolnavi?

Îţi sunt dragi şcoala şi biserica?

Ai milă de albine, de fluturi, de rândunele, de flori şi de toate câte le-a zidit Dumnezeu?

Apoi preotul îi mai întreabă pe copii ce crede că este necesar şi le rânduieşte să înveţe pe de rost o nouă rugăciune şi să facă zilnic câte 10-20 de metanii. Iar dacă părinţii le dau un timp mâncare de post, copiii trebuie să fie împărtăşiţi regulat la 40 de zile şi chiar mai des.

La urmă îi binecuvântează din nou, le citeşte o rugăciune de folos sufletesc, le dă iconiţe şi cruciuliţe şi îi liberează cu pace la casele lor.

Spovedania copiilor între 8-12 ani

Mărturisesc Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, tuturor Sfinţilor, Sfântului Înger, păzitorul vieţii mele, şi sfinţiei voas­tre, părinte, toate păcatele mele de la ultima spove­danie până astăzi:

Fac rău şi strâmb semnul Sfintei' Cruci pe faţa mea, supărând pe Dumnezeu;

Nu fac semnul Sfintei Cruci seara când mă culc, nici dimineaţa când mă trezesc, nici când mă aşez la masă, nici când mă scol de la masă, nici când merg la şcoală sau când trec prin faţa sfintei biserici;

Nu ştiu pe de rost Tatăl nostru şi Crezul, nici alte rugăciuni pentru copii;

Nu zic Tatăl nostru şi alte rugăciuni pentru copii când mă culc, nici când mă scol, nici când mă aşez la masă;

Nu fac metanii şi închinăciuni seara şi dimineaţa, cum mă învaţă mama şi preotul;

Nu citesc rugăciuni din cartea de rugăciuni, pentru lauda lui Dumnezeu, a Maicii Domnului şi a tuturor Sfinţilor;

Nu port permanent cruce la piept, nici când merg la şcoală şi la biserică, nici când dorm în patul meu;

Nu ştiu pe de rost rugăciunile începătoare, adică Împărate Ceresc, Sfinte Dumnezeule, Preasfântă Treime şi Tatăl nostru, nici Crezul, Psalmul 50 şi Cuvine-se cu adevărat, nici rugăciunile ce se spun la masă;

Am mâncat fără rugăciune şi m-am sculat de la masă fără să fac rugăciune de mulţumire;

Nu ascult uneori de părinţi, mai ales de mama, şi fac voia mea;

Nu ascult de bunici, de naşul de botez, de preot şi de învăţătorii de la şcoală;

Am furat bani din casă, de la părinţi, de la bunici şi de la copiii din clasă;

Nu am spus părinţilor că am furat bani şi alte lucruri de la ei, nici cât am luat, nici ce am făcut cu banii şi cu lucrurile furate;

Am mâncat de dulce pe ascuns miercurea, vinerea şi în posturi, fără voia părinţilor;

Am supărat pe mama şi pe tata şi m-au bătut, iar eu nu mi-am cerut iertare, nici nu am promis că îi voi asculta;

M-am certat şi m-am bătut cu fraţii mei, cu colegii de şcoală şi cu copiii la joacă şi i-am înjurat, i-am drăcuit, i-am lovit cu pumnul, cu piciorul, cu piatra şi cu băţul şi nu mi-am cerut iertare de la ei;

Nu sărut mâna mamei, a tatălui şi a bunicilor, seara, la culcare, dimineaţa şi când vin de la şcoală, nici nu le cer iertare când îi supăr;

Nu mulţumesc zilnic lui Dumnezeu şi părinţilor mei că mi-au dat viaţă, că poartă grijă de mine, că îmi dau de mâncare, că mă îngrijesc, că mă trimit la şcoală şi că mă învaţă dreapta credinţă şi frica de Dumnezeu;

Duminica şi în sărbători mă scol târziu, nu mă rog lui Dumnezeu, nu fac metanii, nici nu merg cu părinţii la Sfânta Liturghie în biserică, ci mănânc de dimineaţă, mă uit la televizor şi apoi mă duc cu copiii la joacă;

Uneori adorm fără să mă închin şi nu mă rog nici când mă scol din somn;

Când mă duc părinţii la biserică nu am răbdare la sfintele slujbe, nici nu zic în gând rugăciuni, ci ies afară, la joacă, cu copiii;

Mă duc la biserică după ce mănânc şi iau anaforă pe mâncate, uitând că este păcat şi supăr pe Dumnezeu; în posturi îmi dă mama mâncare de sec, dar pe ascuns şi la şcoală mănânc de dulce: ciocolată, îngheţată, ouă, carne şi brânzeturi, fără a spune preotului şi părinţilor păcatul acesta;

Mă spovedesc la preot numai obligat de mama şi mă împărtăşesc cu Trupul şi Sângele Domnului fără rugăciune şi post;

După Sfânta Împărtăşanie mă bat cu copiii, scuip pe jos şi vorbesc cuvinte rele, uitând de Domnul şi de sfatul preotului şi al părinţilor;

Nu ajut părinţii la treabă în casă, la câmp şi îi amăgesc că am de învăţat, iar eu mă duc la joacă şi la prieteni;

Plec la şcoală, la prieteni, în sat sau oraş, fără a cere voie de la părinţi, nici nu le spun sincer unde am fost şi ce am făcut;

Fug de la şcoală, nu-mi fac lecţiile, iau note rele şi nu spun părinţilor mei tot ce fac, din frică sau din nepăsare;

M-am învăţat cu televizorul, cu desenele animate şi cu filmele rele, stând seara la televizor fără voia părinţilor şi apoi mă culc fără rugăciune;

Mă cert cu băieţi şi fetiţe, vorbesc mult, spun minciuni şi îi îndemn pe copii să facă cele rele;

Am văzut pe tata beat, fumând, înjurând şi certându-se cu mama şi am încercat să fac şi eu ce face el;

Am început să fumez pe ascuns, să fur, să înjur şi să lipsesc de la biserică, apoi spun minciuni, vorbesc cuvinte urâte şi nu mai ascult de părinţi şi de profesori;

M-am împrietenit cu copii şi colegi răi, care m-au învăţat să fug de acasă, să fac fapte urâte şi să nu mai ascult de nimeni;

Nu cinstesc cum trebuie pe părinţi, pe preoţi, pe învăţătorii mei, pe rude şi pe naşii de botez, nici nu le sărut mâna.

Acestea şi mai multe păcate decât acestea am făcut şi vă rog, părinte, să mă iertaţi, să mă dezlegaţi şi să vă rugaţi lui Dumnezeu pentru mine păcătosul, căci făgăduiesc, cu ajutorul lui Dumnezeu, să nu mai fac aceste păcate, să fac canon pentru ele şi să pun început bun.

Spovedania elevilor (13-18 ani)

Mărturisesc Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, tuturor Sfinţilor, Sfântului Înger, păzitorul vieţii mele, şi sfinţiei vastre, părinte, toate păcatele mele de la ultima spovedanie până astăzi:

Nu slăvesc pe Dumnezeu Cel în Treime închinat şi preamărit;

Nu mulţumesc lui Dumnezeu ziua şi noaptea pentru că m-a născut pe lume din părinţi ortodocşi şi m-a luminat prin baia Sfanţului Botez;

Nu mulţumesc lui Dumnezeu cu lacrimi de recu­noştinţă că mi-a dat viaţă, suflet, credinţă, sănătate şi mi-a adăugat anii până astăzi, ca să mă pot pocăi;

M-am îndoit în credinţă, citind cărţi rele despre Dumnezeu;

Am ascultat pe unii profesori care ne spuneau să nu mergem la biserică şi să nu citim cărţi sfinte, ci să mergem Duminica şi în timpul liber la discotecă, la film, la sport şi în excursii;

M-am smintit de părinţii mei, de preoţi, de colegi care vorbeau de rău pe Dumnezeu şi am slăbit în credinţă;

Am vorbit cu elevi sectanţi care grăiesc de rău Biserica, preoţii, crucea, icoanele şi pe Maica Domnului şi am zis că şi religia lor este bună;

Am primit de la colegi şi de la oamenii de pe stradă cărţi sectare, fără cruce şi icoane pe ele, le-am dus acasă şi le-am citit, zicând că sunt bune;

Am primit daruri la şcoală, pe stradă şi chiar acasă de la sectanţi, precum şi haine, bani, mâncare, şi am zis că ei sunt mai credincioşi decât ortodocşii;

Am fost chemat de colegi sectanţi la casele lor de rugăciune şi mi-a plăcut cum cântă şi se roagă;

Am auzit pe tata înjurând de cele sfinte şi m-am învăţat să înjur şi eu de lucruri sfinte, supărând pe Dumnezeu;

M-am împrietenit cu colegi răi care înjură, fumează, fură şi păcătuiesc cu fete, făcând şi eu asemenea;

Am furat de la colegi, de la părinţi şi bunici, bani, mâncare, haine, cărţi, ţigări şi unele obiecte scumpe, fără a le mai da înapoi;

Nu mă rog regulat dimineaţa şi seara din cartea de rugăciuni, nici nu fac metanii, sau fac doar câteva la îndemnul mamei;

Nu ştiu pe de rost rugăciunile începătoare - Împărate Ceresc, Sfinte Dumnezeule, Preasfântă Treime, Tatăl nostru - şi nu vreau să le învăţ; sau le ştiu pe de rost, dar nu le spun regulat, dimineaţa şi seara;

Nu ştiu pe de rost Crezul, Psalmul 50, Cuvine-se cu adevărat, rugăciunile de seară etc, nici nu mă silesc să le învăţ, deşi preotul, mama şi bunica mă îndeamnă;

Mă aşez la masă fără rugăciune şi fără să fac cruce şi nu mulţumesc lui Dumnezeu;

Nu am carte de rugăciuni şi nu citesc nici o rugăciune din cărţile sfinte, chiar dacă mama şi preotul mă îndeamnă;

Nu citesc nici alte cărţi de rugăciuni şi de învăţătură creştină ortodoxă, ci mă duc în timpul liber la plimbare, la cinema, la stadion, la discotecă, la vecini sau stau la televizor;

Nu merg Duminica şi în sărbători, când sunt liber, la biserică, să ascult Sfânta Liturghie, să mă rog lui Dumnezeu pentru mine şi pentru părinţii mei;

Nu mă rog nici acasă, nici la biserică pentru colegii bolnavi, pentru fraţii şi părinţii mei, pentru cei săraci, goi şi bolnavi care nu au casă, haine şi mâncare, nici nu mă duc să-i vizitez şi să-i mângâi;

La biserică merg târziu, numai de gura mamei, stau puţin şi fug pe stradă, la joacă, la distracţii, la colegi;

Am fost Duminica în timpul Sfintei Liturghii la cinema, la stadion, la adunări lumeşti, la biserici care nu sunt ortodoxe, la plimbare cu fete şi băieţi şi la şedinţe de yoga, karate, arte marţiale, spiritism etc;

Am râs de preoţi, de cerşetori, de bolnavi şi de bătrâni şi i-am vorbit de rău;

Nu ascult de preotul de la biserica noastră, nu-i sărut mâna, nici nu-i dau bună ziua când îl întâlnesc;

Nu merg regulat şi cu dragoste la orele de religie, în biserică şi la şcoală, nici nu ascult cu atenţie lecţiile;

Nu citesc cărţi ortodoxe sfinte, ca: Noul Tes­tament, Catehismul ortodox, Vieţile Sfinţilor şi alte cărţi de învăţătură şi nu mă rog din Ceaslov, Psaltire, Acatistier şi Cartea de rugăciuni zilnice;

Îmi place să citesc romane, cărţi de poveşti şi cărţi sectare;

Pierd timpul liber fără folos, stau două-trei ore la televizor, privesc filme de desfrânare şi filme poliţiste şi mă smintesc de ele;

Părinţii mă opresc să privesc filme pornografice, dar eu, fiind robit(ă) de patima desfrânării, deschid pe ascuns televizorul;

Mă biruiesc de gânduri şi imaginaţii desfrânate, îmi amintesc cele văzute la televizor şi mă îndulcesc cu aceste gânduri;

M-am învăţat de la băieţii răi să fac onanie (malahie, masturbare) şi sunt robit de acest greu păcat de mai mult timp, neputându-mă lăsa de el;

Nu postesc regulat sau deloc miercurea, vinerea şi în cele patru posturi de peste an, deşi mama mă îndeamnă să postesc;

Mănânc de dulce pe ascuns, fur carne, ouă, brânză şi primesc de la colegi mâncare de dulce în zile de post;

Ca fată, am intrat necurată în biserică, am sărutat sfintele icoane şi am luat anaforă, fiind machiată;

M-am îmbrăcat necuviincios, cu fustă scurtă, m-am fardat, am smintit băieţii cu ţinuta mea şi am intrat aşa în biserică;

Am fost vara la mare, la ştrand, la stadion şi am umblat gol (goală), smintind pe alţii şi m-am smintit de femei;

Am fost la petreceri de noapte, cu fete şi băieţi, şi m-am îmbătat, am dansat, am vorbit cuvinte de ruşine, am înjurat, am fumat, m-am îmbrăcat necuvi­incios, am smintit pe alţii şi m-am smintit;

M-am împrietenit cu fete rele, m-am smintit de ele şi am încercat să fac păcate trupeşti, singur şi cu fete;

Am căzut în desfrânare o dată sau de mai multe ori cu fete, cu una şi cu mai multe;

Am îndemnat şi pe alţi băieţi şi fete să facă acest păcat;

Am căzut în păcate trupeşti cu fete minore, fără voia lor;

Am căzut în păcate trupeşti cu rude, cu prietene şi cu femei căsătorite;

Ca fată am căzut în desfrânare fără voie, fiind violată o dată sau de mai multe ori, şi am rămas însărcinată, apoi am avortat copilul;

Am făcut păcate ruşinoase (onanie) singură şi cu alte persoane şi am învăţat şi pe alte fete să facă la fel;

Am căzut în desfrânare cu voia şi m-am păzit să nu rămân gravidă;

Am căzut în desfrânare, am rămas gravidă şi am avortat copilul, o dată sau de mai multe ori;

Am fugit de acasă la un băiat, fără voia părinţilor mei, şi am păcătuit cu el un timp, făcând toate păcatele cele grele ale desfrânării;

M-am păzit să nu rămân gravidă, ba am făcut şi avort şi am îndemnat şi pe altele la desfrânare şi avort;

M-am certat cu mama şi cu tata şi m-au bles­temat;

Am fugit de acasă şi de la şcoală şi m-au bătut părinţii, iar tata m-a înjurat de cele sfinte;

Mă stăpâneşte patima luxului, televizorul, muzica şi curiozitatea desfrânării şi nu mă pot elibera de ele;

Vorbesc mult, sunt nervos, mândru, leneş la rugăciune şi la lucru, mănânc de dimineaţă, nu vreau să postesc, m-am învăţat cu băutura, cu ţigara şi cu desfrânarea şi nu-mi este draga biserica;

Îmi pierd timpul, sănătatea şi tinereţea în toate păcatele, îndemnând şi pe alţii să facă la fel ca mine;

Ca fată îmi vopsesc părul, unghiile, buzele, mă sulemenesc şi port haine foarte scurte, smintind pe băieţi, apoi îndemn şi pe alte fete să facă la fel;

Lipsesc regulat de la biserică, nu mă închin lui Dumnezeu cu credinţă, mă rog puţin, nu m-am spovedit de mult timp şi sunt indiferent(ă) faţă de Sfânta Împărtăşanie şi de Dumnezeu.

Acestea sunt păcatele mele cele mai de seamă, pentru care mă căiesc din toată inima şi cer iertare de la Dumnezeu şi de la sfinţia voastră, părinte, rugându-vă să-mi daţi canon pentru ele şi dezlegare, căci făgăduiesc să mă pocăiesc şi să pun început bun.

Spovedania tinerilor care doresc să se facă preoţi sau să intre în viaţa monahală

Mărturisesc înaintea Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfintei Fecioare Maria, tuturor Sfinţilor şi înaintea sfinţiei voastre, părintele meu duhovnicesc, toate gândurile şi dorinţele inimii mele pe care le port în suflet şi rog pe Milostivul Dumnezeu să vă lumineze prin Duhul Sfânt ca să mă învăţaţi ce să fac în viaţă, căci sunt hotărât să urmez lui Hristos şi să slujesc Biserica.

Mai întâi vă mărturisesc că am primit de la părinţi o frumoasă educaţie religioasă şi simt în mine multă bucurie şi pace sufletească;

De mic iubesc pe Dumnezeu şi mă simt chemat să-I slujesc toată viaţa mea; iubesc mult Biserica, rugăciunea, sfintele slujbe, citirea cărţilor sfinte şi îmi este drag să aud vorbindu-se despre Dumnezeu;

De asemenea, iubesc mult liniştea, singurătatea, tăcerea, mănăstirile, viaţa curată în Hristos şi aş dori să-i urmez până la moarte, dar nu ştiu cum anume;

Un glas de taină mă îndeamnă să merg la seminar, la Facultatea de Teologie, să învăţ cuvântul Iui Dumnezeu şi să mă fac preot;

Doresc mult să fiu preot bun, să fac misiune ortodoxă cu copiii şi credincioşii, să duc viaţă duhovnicească, să vorbesc tuturor de Hristos, să călăuzesc multe suflete la Dumnezeu şi să-mi dăruiesc toată viaţa în slujba Bisericii;

Alt gând mă îndeamnă să părăsesc lumea, să mă retrag în munţi la o mănăstire sau un schit, şi să mă rog neîncetat lui Hristos cu smerenie şi lacrimi, pentru iertarea păcatelor mele şi pentru toată lumea;

Dar sunt cuprins de îndoială, că nu ştiu pe ce cale să merg şi care este cea mai bună pentru mântuirea sufletului meu - preoţia sau călugăria;

Sunt cuprins şi de frică pentru că atât preoţia cât şi viaţa călugărească sunt grele pentru mine, căci cer jertfă totală şi nu ştiu dacă am chemare pentru ele, deşi le iubesc pe amândouă;

Mă tem, de asemenea, căci sunt păcătos, rău, neascultător şi mândru, nu mă simt vrednic de preoţie, fiind slab, fricos, lipsit de bărbăţie şi nu mă lasă părinţii. Apoi am şi unele păcate trupeşti din tinereţe, care mă fac nevrednic de harul preoţiei şi nu ştiu ce să fac;

De aceea, vă rog, părintele meu duhovnicesc, să mă cercetaţi după Sfintele Canoane, să mă călăuziţi spre Hristos şi să mă învăţaţi pe ce cale să merg, cum să slujesc mai cu folos pe Dumnezeu şi Biserica Lui şi ce să aleg mai mult: teologia şi preoţia misionară sau viaţa retrasă monahală pentru a mă ruga mai mult pentru mine şi pentru lume;

Vă mărturisesc, de asemenea, că mai am un coleg care vrea să meargă cu mine la Teologie şi la viaţa monahală, fiind foarte hotărât. Însă nu ştiu dacă are voie, căci părinţii lui trăiesc în concubinaj, tatăl este beţiv şi înjură de cele sfinte, mama nu merge la biserică, nici nu se spovedeşte, iar colegul meu a căzut în desfrânare cu mai multe fete şi, deşi s-a mărturisit la duhovnic, nu ştie ce cale să urmeze.

Spovedania tinerilor necăsătoriţi

Mărturisesc Domnului nostru Iisus Hristos, Preacuratei Sale Maici, tuturor Sfinţilor Săi, Sfântului Înger, păzitorul vieţii mele, şi sfinţiei voastre, părintele meu duhovnicesc, toate păcatele mele de la ultima spovedanie, precum şi păcatele mele cele mari din copilărie până acum, pentru care mă mustră conştiinţa:

Nu mulţumesc lui Dumnezeu ziua şi noaptea pentru că m-a născut pe lume din părinţi ortodocşi şi m-a luminat prin baia Sfântului Botez;

Nu mulţumesc lui Dumnezeu cu lacrimi de recunoştinţă că mi-a dat viaţă, suflet, credinţă, sănătate şi mi-a adăugat anii până astăzi, ca să mă pot pocăi;

Nu slăvesc pe Dumnezeu Cel în Treime închinat şi preamărit;

Sunt slab şi îndoielnic în dreapta credinţă în Dumnezeu;

Nu mă silesc să mă întăresc mai mult în sfânta credinţă ortodoxă şi în lucrarea faptelor bune, prin rugăciune şi citirea cărţilor sfinte;

Mă îndoiesc uneori, în cugetul meu, de existenţa vieţii veşnice şi nu mă ostenesc mai mult pentru mântuirea sufletului meu;

Nu cunosc bine dogmele credinţei ortodoxe în care m-am născut şi botezat şi nu mă silesc să iubesc mai mult pe Hristos şi Biserica întemeiată de El;

Mă preocupă sectele religioase şi mi se pare că toate sunt bune, neputând să deosebesc adevărul de minciună;

Am fost la adunări sectare şi am apreciat unitatea şi cântările lor;

Nu cunosc mai profund învăţătura Bisericii şi adâncul Ortodoxiei şi nu mă rog lui Dumnezeu cu râvnă şi credinţă;

Am în casă Biblie şi cărţi sectare fără cruce; discut uneori cu sectanţi şi mi se pare că şi credinţa lor este bună;

Nu citesc cărţi ortodoxe de explicare a credinţei, nici nu mă silesc să slăvesc pe Iisus Hristos, Mântuitorul lumii;

Am primit sectanţi în casă, am stat cu ei la masă;

Am primit daruri şi ajutoare de la sectanţi ca să părăsesc Biserica Ortodoxă;

Mă rog foarte puţin, dimineaţa şi seara, acasă, la lucru şi pe cale; nu am Ceaslov, Psaltire, Acatistier şi cărţi de rugăciuni ca să laud mai mult pe Dumnezeu şi pe Sfinţii Lui;

Nu merg regulat la biserică, mai ales la Sfânta Liturghie în Duminici şi sărbători, şi nu am răbdare să stau la slujbă până la sfârşit;

Nu cunosc însemnătatea sfintelor slujbe din biserică, nici nu le preţuiesc cum se cuvine;

Nu postesc toate posturile de peste an, uneori nici miercurea şi vinerea, mâncând de dulce şi chiar carne, fără a mă teme de Dumnezeu.

Am îndemnat pe alţi tineri, băieţi şi fete, să meargă Duminica la film, la distracţii şi la nunţi şi am râs de cei care se rugau şi mergeau la biserică;

Nu fac regulat metanii acasă, nu-mi fac nici canonul dat de duhovnic şi nu mă spovedesc în fiecare post, ci foarte rar;

Nu doresc cu mare bucurie să primesc Sfânta Împărtăşanie, nici nu mă silesc să fiu vrednic de ea;

Nu mă căiesc cu lacrimi când sunt oprit de duhovnic de cele sfinte, fiind împietrit la inimă;

Am căzut din copilărie, cu gândul, cu imaginaţia şi cu trupul, în ruşinoase şi urâte păcate trupeşti;

Săvârşesc din anii de şcoală păcatul onaniei (malahiei, masturbarii); îl fac singur sau cu alţi tineri, rar sau adeseori, şi nu pot părăsi această grea patimă;

Am învăţat şi pe alţi tineri acest păcat şi l-am făcut şi cu fete, încercând de mai multe ori să cad în desfrânare cu ele;

Am făcut acest urât păcat cu fete minore, cu rude apropiate şi chiar cu animale, supărând foarte mult pe Dumnezeu;

Ca tânăr am căzut în desfrânare o dată sau de mai multe ori, cu una sau cu mai multe fete, silindu-le la păcate grele, fără să mă tem de pedeapsa lui Dumnezeu;

Am săvârşit păcate trupeşti împotriva firii (sodomie), o dată sau de mai multe ori şi nu m-am spovedit la duhovnic de acest păcat;

Am făcut păcate trupeşti cu rude, cu femei de altă religie, cu fete minore, cu femei căsătorite etc, şi le-am păzit să nu rămână însărcinate;

Am lăsat gravidă una sau mai multe fete şi le-am silit să avorteze copiii, devenind astfel ucigaş de copii, fără să mă cutremur de mânia lui Dumnezeu;

Am păcătuit cu două surori, am căzut în desfrâ­nare în zile de post, în sărbători şi la marile praznice, în loc să merg la biserică şi să mă pocăiesc cu lacrimi;

Cheltuiesc timpul liber la cinema, la teatru, la cârciumi, la nunţi şi petreceri lumeşti şi stau la televizor câteva ore în fiecare seară, în loc să mă rog, să citesc cărţi sfinte şi să mă odihnesc;

Am privit la televizor şi la video filme pornografice, pline de imagini de desfrânare şi din cauza lor am căzut în grele păcate trupeşti;

Am înjurat de cele sfinte, hulind pe Dumnezeu;

Sunt robit de distracţii, de beţie, de televizor, de desfrânare, de vrăjitorie, deşi ştiu că supăr pe Dumnezeu;

Am furat bani şi obiecte scumpe de la părinţi, de la rude şi de la serviciu şi nu am înapoiat cele furate;

Am deprins patima fumatului de tânăr şi nu mă pot lăsa de ea, fumând în toate zilele şi în posturi;

Port haine scumpe, sunt mândru, lacom, leneş la cele sfinte, răzbunător şi nu iert pe aproapele meu;

Ca fată sunt mândră, luxoasă, clevetitoare, leneşă la cele sfinte, mincinoasă, certăreaţă cu părinţi şi cu aproapele şi iert greu;

Îmi place să mă îmbrac după moda de azi, îmi tund şi îmi vopsesc părul, faţa, unghiile; fumez, mă port luxos, iubesc distracţiile, discotecile, dansul, filmele pornografice şi anturajul cu băieţi, smintind pe cei mai mulţi prin comportarea mea;

Am ispitit pe băieţi cu vorba şi cu îmbrăcămintea şi am căzut în desfrânare cu ei, făcând onanie sau alte păcate trupeşti, pierzându-mi fecioria şi rămânând gravidă de minoră;

Am făcut avort şi am îndemnat şi pe altele la desfrânare şi avort, netemându-mă de pedeapsa lui Dumnezeu;

Nu am ascultat de părinţi şi am fost blestemată de ei;

M-am certat cu părinţii, cu rudele, cu prietenii şi nu mi-am cerut iertare, sărutându-le mâna;

Am mers la biserică şi am ascultat sfintele slujbe fiind certată cu cineva, când aveam ciclu şi chiar după ce am căzut în desfrânare, sărutând sfintele icoane şi luând anaforă;

Am mers la biserică, la şcoală şi la serviciu coafată, machiată şi cu îmbrăcăminte indecentă, smintind pe mulţi, şi nu m-am ruşinat de Dumnezeu şi de oameni;

Nu iubesc sfânta rugăciune, cărţile sfinte, viaţa duhovnicească, biserica şi mântuirea; ci mă interesează mai ales traiul bun, grija pentru trup, banii, averea, luxul, petrecerile, televizorul şi toate cele trecătoare;

Mă rog foarte puţin acasă, la lucru şi la biserică, nu am răbdare să citesc şi să ascult cuvântul lui Dumnezeu;

Nu am învăţat Crezul şi Psalmul 50 pe de rost, nici rugăciunile începătoare, şi mă lenevesc la rugă­ciune, la post, la metanii, la sfintele slujbe şi la toată fapta bună;

Vorbesc de rău pe părinţi, pe preoţi, pe colegi, spun minciuni, fac glume urâte, râd de aproapele şi divulg păcatele altora;

Am mers la nunţi şi la petreceri de noapte, unde am dansat, am fumat, m-am îmbătat, am vomitat, m-am mascat, am drăcuit şi am căzut în desfrânare;

Am crezut în puterea diavolului, am mers la descântat, la deschis cartea - chiar la preoţi -, şi am dat bani să mi se spună viitorul, să mi se ghicească, ba chiar eu însămi am făcut vrăji, am ghicit în cafea, în bobi şi în cărţi de joc etc.;

Sunt zgârcit(ă), nu miluiesc pe cei săraci şi nu ajut pe cei din suferinţă;

Ca student(ă), am mers la examene nespovedit şi neîmpărtăşit, fără să fac rugăciuni cu post, ca să-mi ajute Dumnezeu, încrezându-mă în cunoştinţele mele;

Am intrat la facultate cu daruri, cu bani şi cu relaţii;

La studii mă comport cu mult orgoliu faţă de colegi şi rude;

Mă îmbrac întotdeauna la modă, iubesc filmele, distracţiile, pornografia, televizorul, plimbările cu fete, desfrânarea, literatura erotică, filosofia raţionalistă şi ateistă, sportul, politica, practicile transcen­dentale etc;

Nu am credinţă tare şi profundă în Dumnezeu, nu iubesc oamenii, nu merg regulat la sfintele slujbe, mai ales Duminica, nici nu mă rog dimineaţa şi seara, cu post şi metanii, ca să fiu iertat şi miluit de Dumnezeu;

Nu citesc Biblia şi nici alte cărţi sfinte ortodoxe, nu mă interesează cunoaşterea profundă a Ortodoxiei, mă îndoiesc în credinţă şi sunt indiferent şi străin de trăirea vie, duhovnicească, în Hristos;

Nu iubesc din inimă, cu convingere interioară, pe Hristos, Biserica, Sfânta Cruce, Evanghelia, pocăinţa, rugăciunea, Sfintele Taine şi pe oameni;

Nu mă silesc să-mi schimb viaţa, să mă rog mai mult, să mă dăruiesc total lui Hristos şi aproapelui, să-mi jertfesc sănătatea, tinereţea, capacitatea intelec­tuală, puterea şi voinţa spre slava lui Dumnezeu şi slujirea oamenilor;

Nu citesc cărţi sfinte de învăţătură ortodoxă, ca să cunosc adevărul şi să trăiesc frumuseţea Orto­doxiei;

Studiez cu mult interes filosofia, literatura laică, ştiinţa, medicina, politica şi dreptul, însă nicidecum teologia, care înalţă sufletul la Dumnezeu şi-l întăreşte în dreapta credinţă;

Sunt stăpânit(ă) de păcatul desfrânării, m-am împrietenit cu o fată şi trăiesc cu ea în concubinaj, fără cununie religioasă şi evit naşterea de copii, practicând paza şi avortul;

Sunt biruit de plăcerile trupeşti, păcătuiesc cu mai multe fete, practicând desfrânarea în felurite chipuri, fac onanie, citesc literatură erotică şi merg la filme pornografice care ucid sufletul;

Ca studentă, trăiesc în desfrânare şi concubinaj cu unul sau mai mulţi colegi, nu vreau să nasc copii, mă ascund de părinţi, nu mă spovedesc regulat la preot, nici nu spun toate păcatele din cauza ruşinii şi a mândriei, ca să nu ştie nimeni viaţa mea intimă, ba încă m-am şi împărtăşit, o dată sau chiar de mai multe cu nevrednicie;

Am păcătuit trupeşte cu studenţi străini, creştini sau păgâni care nu cred în Hristos, am născut şi copii cu ei şi chiar vreau să mă căsătoresc cu unul din ei şi să plec în ţara lui, renunţând la părinţi, la ţară, la copii şi, mai ales la credinţa ortodoxă în care m-am născut şi botezat;

Am primit daruri de la străini ca să păcătuiesc cu ei şi am făcut desfrânare în tot felul;

Mă îmbrac cu haine bărbăteşti şi port fustă scurtă; mă machiez, îmi vopsesc părul, unghiile şi faţa, smintind pe cei din jurul meu şi îndemnându-i la desfrânare;

Nu m-am spovedit şi împărtăşit deloc din copilărie, nu merg Duminica la biserică, nu mă căiesc de marile păcate în care mă aflu şi sunt nehotărâtă în tot ce fac;

Mă ispiteşte gândul sa plec din ţară, să mă căsătoresc cu un străin şi să adun bani şi avere, apoi să revin acasă;

Mă chinuie îndoiala în credinţă, pofta desfrânării şi mândria că sunt mai deosebită decât alte fete;

Mă luptă uneori gândul deznădejdii, şi al sinuciderii şi chiar îmi doresc moartea; am încercat să mă sinucid o dată sau de mai multe ori, pentru că prietenul meu cu care am greşit m-a părăsit şi are altă prietenă;

Fumez, beau mult, practic perversiuni sexuale cu colegii, sunt mereu tulburată, merg la vrăjitoare ca să mă iubească băieţii, nu învăţ pentru examene, am rămas corigentă şi chiar am pierdut anul;

Am rămas gravidă de tânără şi am avortat sau am vândut şi abandonat copilul fără să spun nimănui, ca să nu mă ştie nimeni;

Am intrat uneori în biserică necurată, m-am spovedit în grabă, n-am spus păcatele mari din cauza ruşinii, iar uneori m-am împărtăşit, fiind nepregătită;

Ca student practic, încă din liceu, gimnastică yoga, arte marţiale, karate, bahai, spiritism, ocultism, teosofie, budism şi alte practici păgâne transcen­dentale, total străine de Ortodoxie şi de creştinism;

Înjur de cele sfinte, mă îmbăt adesea, îmi bat soţia cu care trăiesc în concubinaj, amân cununia religioasă şi naşterea de copii şi nu ascult de părinţi şi de preot, avortând mai mulţi copii;

În facultate am participat la adunări sectare, am primit ajutoare de la ei şi m-am lepădat de Biserica Ortodoxă, facându-mă sectant(ă);

Nu sunt mulţumit în viaţă de nimic, îmi pare rău de tot ce fac, aş dori să mă pocăiesc, dar nu pot părăsi păcatele şi nu ştiu cum şi ce să fac ca să ies din această stare cumplită în care mă aflu;

Caut un duhovnic bun şi nu găsesc, caut cărţi bune ortodoxe, caut pe Hristos şi nu ştiu unde să-L aflu şi cum să mă apropii mai mult de Dumnezeu;

Nu m-am spovedit şi împărtăşit de când eram copil. De aceea, mă simt gol şi pustiu la suflet şi nemulţumit în viaţă.

Am amânat pocăinţa şi spovedania, iar după ce am venit la spovedanie m-am împărtăşit cu nevred­nicie cu Sfintele Taine, înainte de facerea canonului primit, fiind certat(ă) cu aproapele.

Acestea sunt păcatele mele cele mai mari pe care le-am făcut din copilărie până acum, pentru care mă căiesc şi-mi pare rău şi cer iertare de la Dumnezeu, iar de la sfinţia voastră, părinte, cer canon de pocăinţă şi dezlegare, căci făgăduiesc să părăsesc păcatele mele şi să pun început bun.

Spovedania generală a celor căsătoriţi

Mărturisesc Domnului Dumnezeului şi Mântuiorului nostru Iisus Hristos, Preacuratei Sale Maici, tuturor Sfinţilor Săi şi sfinţiei tale, părinte, toate păcatele mele sufleteşti şi trupeşti făcute din copilărie, din anii tinereţii, de la căsătorie şi de la ultima mea spovedanie până acum:

De când mă ştiu pe lume şi din anii copilăriei până acum, în păcate m-am născut, în păcate am copi­lărit, în păcate mi-am cheltuit tinereţea şi în păcate am trăit până astăzi, netemându-mă de Dumnezeu şi nesilindu-mă să-mi cunosc şi să-mi plâng păcatele, să le mărturisesc cu căinţă şi cu lacrimi, să le părăsesc şi în locul lor, cu ajutorul Duhului Sfânt, să pun început de pocăinţă creştinească, cum ne porunceşte însuşi Fiul lui Dumnezeu, zicând: Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor (Matei 3,2).

Căci din fragedă copilărie am fost rău (rea), neascultător de părinţi, mândru, ambiţios, îndărătnic, făcând în toate numai voia mea, neiubind pe Dumnezeu, nici Biserica, nici sfânta rugăciune, nici faptele bune. Ci, dimpotrivă, am iubit numai păcatul şi pofta cea rea, fiind robit din pruncie de cugetele desfrânării, de răutate, de mânie, de lăcomie, de furt, de minciună şi de toate cele pământeşti.

La biserică nu mergeam regulat cu părinţii, la şcoală eram certăreţ, la rugăciune leneş, la post şi la metanii foarte greu mă plecam, iar la spovedanie şi la Sfânta împărtăşanie mă duceam rar, silit de părinţi.

Când aveam peste zece ani furam bani de la părinţi, mă băteam cu copiii de vârsta mea, încercam să păcătuiesc cu fetele, înjuram de cele sfinte şi învăţam să fumez.

Iar când m-am făcut puţin mai mare, am început să fac păcatul onaniei (malahie, masturbarii), care m-a stăpânit până m-am căsătorit. Încă nici nu l-am mărturisit la duhovnic şi m-am împărtăşit cu nevrednicie. Înainte de armată am fost ispitit să cad în desfrânare, şi am căzut cu o fată (sau mai multe), iar după armată am căzut cu totul în cumplitul păcat al desfrânării, păcătuind cu mai multe fete, păzindu-le să nu rămână gravide, lăsând pe una însărcinată şi îndemnând-o să avorteze copilul, smintind pe mulţi şi supărând pe Dumnezeu şi pe părinţi cu păcatele mele.

Iar de când m-am căsătorit şi până acum am pe conştiinţă următoarele păcate:

Nu iubesc pe Dumnezeu din toată inima mea şi cu toată credinţa şi puterea mea;

Nu slăvesc pe Dumnezeu Cel în Treime închinat şi preamărit, Care a făcut cerul şi pământul;

Nu mulţumesc lui Dumnezeu ziua şi noaptea pentru că m-a născut pe lume din părinţi ortodocşi şi m-a luminat prin baia Sfântului Botez;

Nu mulţumesc lui Dumnezeu cu lacrimi de recunoştinţă că mi-a dat viaţă, suflet, credinţă, sănă­tate şi mi-a adăugat anii până astăzi, ca să mă pot pocăi;

Am slăbit în credinţă şi m-am îndoit de existenţa lui Dumnezeu;

În tinereţe am zis chiar că nu există Dumnezeu, devenind ateu. Am îndemnat şi pe alţii să nu creadă, i-am aruncat în îndoială, am citit cărţi ateiste, hulitoare de Dumnezeu şi nu am voit să cer sfatul şi ajutorul moral al preoţilor şi oamenilor credincioşi;

În tinereţe am oprit soţia şi copiii să meargă la biserică, să postească, să se spovedească şi să se unească cu Hristos prin Sfintele Taine;

În locul cărţilor ortodoxe creştine am citit cărţi de altă religie şi am adus în casă cărţi de filosofie păgână, cărţi de gândire asiatică şi cărţi sectare, smintind pe mulţi cu necredinţa mea;

Am înjurat din copilărie de cele sfinte, hulind pe Dumnezeu, i-am deprins să înjure şi pe copiii mei şi am smintit pe mulţi cu acest greu păcat;

Am fost la adunări sectare şi am zis că şi sectele creştine sunt bune;

Am primit în casă misionari sectanţi şi am citit cărţile lor, le-am dat şi altora să le citească, spre osândă şi sminteală;

M-am mâniat şi am urât pe părinţi, pe soţie şi pe copii, pe rude, pe vecini, pe cei ce mi-au făcut rău şi nu i-am iertat multă vreme, nici eu nu mi-am cerut ier­tare de la ei; ba chiar şi acum ţin mânie pe unii din ei;

N-am iubit pe aproapele meu după putere: părinţi, fraţi, rude, vecini, binefăcători, bolnavi, cerşetori etc, cum ne porunceşte Mântuitorul Hristos în Sfânta Evanghelie;

Urăsc pe cerşetori, pe săraci şi pe cei ce-mi fac nedreptate, dorindu-le moarte şi osândă;

M-am deznădăjduit de viaţă, din cauza necazurilor şi a păcatelor mele, şi chiar am voit să mă sinucid, spre veşnica mea pierzare;

M-am îndoit în puterea Sfintei Cruci, în sfinţenia icoanelor şi în fecioria Maicii Domnului, ascultând hulele sectanţilor;

M-am îndoit uneori în sfinţenia Dumnezeieştilor Taine şi în puterea Sfintei Liturghii şi nu le-am preţuit cum se cuvine;

Ca student(ă), am practicat: yoga, zen, arte marţiale, magie, spiritism, hipnotism şi am studiat filosofia hindusă, ştiinţele oculte, teosofia, masoneria şi unele cărţi de propagandă religioasă a noilor mişcări apărute: bahai, Noua Eră etc. şi am crezut în reîncarnarea sufletelor, care anulează învierea;

Am fost la vrăjitoare să-mi prezică viitorul, să-mi aleg soţia (soţul), să mă răzbun pe duşmani, să câştig bani şi chiar am practicat şi eu vrăjitoria, ghicitul (în cafea, în bobi, în cărţi de joc etc), spiritismul, hipnoza, iluzionismul şi am invocat spiritele celor morţi;

M-am certat cu soţia, cu rudele, cu vecinii, de la avere şi moştenire, i-am dat în judecată şi nu vreau să-i iert până la moarte;

Nu mă mustră conştiinţa pentru păcatele mele, n-am lacrimi de pocăinţă, sunt foarte împietrit la inimă şi nu mă căiesc de toate câte am făcut;

Am ucis oameni prin defăimare şi clevetire, râzând de ei sau minţind împotriva lor;

Am desfrânat cu soţia peste fire, înainte şi după căsătorie, şi am păzit-o să nu facă copii;

Am obligat soţia să avorteze, ucigând mulţi prunci nevinovaţi prin pază sau prin medicamente;

Ca femeie, am avortat fără voia soţului şi a preotului, ucigând atâţia copii în viaţă;

Am îndemnat şi pe alte femei, fiice, rude, vecine şi prietene să-şi avorteze copiii, netemându-mă de pedeapsa lui Dumnezeu. M-am păzit să nu mai nasc copii, cu voia sau fără voia soţului, şi am fost operată pentru a nu mai face copii ;

Am făcut preadesfrânare, păcătuind cu mai mulţi bărbaţi şi chiar cu rude;

Am născut copii din desfrânare cu alţi bărbaţi şi i-am abandonat, i-am dat la casele de copii, i-am dat la străini pe valută sau i-am ucis pe ascuns, ca să nu ştie lumea păcatele mele şi nu am mărturisit aceste crime la duhovnic;

Ca bărbat, am păcătuit cu mai multe femei, căsă­torite, necăsătorite sau văduve, am violat chiar şi fete minore şi am făcut sodomie şi alte cumplite păcate ale desfrânării, pierzându-mi sănătatea, cinstea şi sufletul şi nu le-am mărturisit la duhovnic niciodată, de ruşine;

Am desfrânat cu rude apropiate, făcând ames­tecare de sânge, ba am căzut la tinereţe în păcat cu o soră după trup şi cu animale şi, de ruşine, n-am mărturisit aceste grele păcate;

Am căzut în desfrânare cu femei (bărbaţi) necreştine, am născut copii cu ele şi nu i-am botezat creştineşte;

Am păcătuit cu soţia înainte de cununie, lăsân­d-o gravidă şi apoi am obligat-o să avorteze;

Am divorţat de prima şi a doua soţie, din motive necanonice, din minciună, gelozie, desfrânare, ură, răzbunare etc. şi am trăit în concubinaj cu multe femei;

Am furat de la biserici icoane, obiecte sfinte, bani etc, spre a mea osândă şi nu mi-am mărturisit acest păcat strigător la cer;

Am făcut casa mea casă de desfrânare şi de ucidere a copiilor, prin injecţii şi avort, casă de păcate, de beţii şi am privit filme pornografice, adunând la mine pe mulţi tineri, bătrâni şi fete şi îndemnându-i la desfrâu;

Am oprit plata lucrătorilor şi săracilor şi nu am dat înapoi împrumutul;

Am furat bani, haine, alimente, materiale etc. de la văduve, săraci, vecini şi de la magazine

, de la spi­tale şi casele de copii orfani şi handicapaţi, lăcomindu-mă pentru avere, spre a mea veşnică osândă;

Am bătut pe alţii de moarte, la beţie sau la mânie, voind chiar să-i ucid, neiertându-i creştineşte mulţi ani; încă nici acum nu i-am iertat;

Am vândut alimente stricate sau vechi, am pus apă în lapte şi în vin, ca să câştig bani mai mulţi, am dus daruri rele la altar, am furat din biserică şi din curtea cimitirului şi am fost martor mincinos la proces pentru bani sau din răzbunare;

Am smintit pe copii, pe tineri şi pe mulţi oameni cu faptele şi cu răutăţile mele, îmbătându-mă, mâniindu-mă, furând sau dansând;

Am lucrat la câmp şi acasă, în sărbători şi Duminica, am jucat la cârciumi şi la nunţi, în sărbători şi în timpul Sfintei Liturghii. Am căzut în desfrânări spre marile sărbători, Duminica, în posturi şi în timpul sfintelor slujbe, netemându-mă de pedeapsa lui Dumnezeu;

Nu am vrut să plătesc pensie alimentară pentru copiii mei din căsătoria canonică şi din concubinaj, minţind că nu ar fi copiii mei şi am câştigat procesul în favoarea mea prin bani, relaţii şi corupţie.

Citesc cărţi erotice şi reviste pornografice, privesc filme de desfrânare la video şi la televizor, cu familia, cu prietenii şi copiii mei, smintindu-i şi îndemnându-i la păcate urâte trupeşti;

Ţin în casă şi la locul de muncă imagini necreştine şi pornografice cu femei goale, cu animale şi cu obiecte de tot felul, în loc să pun numai icoane şi imagini creştine;

Am căsătorit copiii mei fără cununie religioasă şi i-am sfătuit să nu nască decât unul sau doi copii, iar pe ceilalţi să-i avorteze din cauza condiţiilor grele de viaţă de azi;

Am dat voie şi am îndemnat pe fiii mei să divorţeze din motive omeneşti, pentru avere, pentru locuinţă, din mândrie şi din răzbunare;

Am dat în judecată pe nedrept pe vecini, pe părinţi, pe rude şi pe străini pentru moştenire, pentru grădină, pentru bani, pentru că m-au jignit şi necinstit pe mine, soţia şi copiii mei;

Am pus martori mincinoşi la tribunal şi am dat bani să spună minciuni în locul adevărului, nete­mându-mă de Dumnezeu. Am câştigat procesele cu mită şi daruri, în paguba celor nevinovaţi;

Am mers adesea la vrăjitoare, la cele ce ghicesc şi lucrează cele rele cu puterea diavolului, în loc să alerg la Dumnezeu şi la preot, prin rugăciune, post şi spovedanie;

Am dat slujbe la catolici, la armeni, la creştini de altă lege, şi am asistat la serviciile lor - botez, nuntă şi înmormântări;

Am stricat casele altora şi am ucis multe suflete prin desfrânare, prin judecăţi nedrepte, prin furt şi minciună, prin calomnie şi vrăjitorie;

Am furat din pădure, de pe câmp, de la fabrică, de la rude şi părinţi, am furat de pe şantier, dând mită şi făcând acte false şi am adus în casă lucruri, alimente, haine şi bani străini, nemunciţi de mine;

M-am îmbogăţit din furt, cumpărându-mi maşină şi zidindu-mi casă din avere străină;

Cumpăr ieftin lucruri şi alimente obişnuite şi le vând scump, îmbogăţindu-mă din banii săracilor şi ai ţăranilor, în timp ce mulţi nu au casă, îmbrăcăminte şi hrană;

Vând băuturi de tot felul, mi-am făcut casa cârciumă şi loc de întâlniri, de desfrâu, de beţie şi petreceri;

Am vândut băuturi alcoolice scumpe la cei slabi, beţivi şi săraci, adunând averi străine spre veşnica mea osândă şi împingând pe mulţi în patima beţiei;

Am îmbătat pe oameni şi unii s-au bătut şi chiar s-au ucis în casa mea;

Sunt foarte mândru, mă îmbrac luxos, cu haine scumpe, caut să fiu lăudat de toţi, uitând că mâine voi muri şi voi fi osândit pentru păcatele mele;

Ca femeie, m-am fardat în tot felul, am purtat haine scurte, mi-am coafat şi vopsit părul şi prin aceasta am smintit şi am tras la desfrânare pe mulţi bărbaţi şi tineri;

Am fost ispită pentru tinerii slabi, pentru copiii mei, pentru bărbaţii desfrânaţi, îndemnând pe mulţi la desfrânare şi în cele mai grele păcate;

Am îndemnat pe fetele mele să păcătuiască fără cununie religioasă, să poarte îmbrăcăminte necuvi­incioasă, să se căsătorească cu oameni bogaţi, iar nu credincioşi, şi să-şi avorteze copiii;

Nu mi-am crescut în frică de Dumnezeu copiii, nu i-am dus la biserică regulat, nu i-am păzit, după putere, de păcatele tinereţii, nu i-am dus la spove­danie şi la Sfânta Împărtăşanie;

Nu am dat o bună educaţie religioasă copiilor şi chiar soţului meu, lăsându-i după voia lor, nici nu le-am dat cărţi de învăţătură ortodoxă, din care cauză soţul şi copiii nu cred în Dumnezeu sau, deşi cred, nu se roagă, nici nu merg la biserică, ba înclină spre secte;

Sunt zgârcit(ă), nu fac milostenie, nu dau slujbe la biserică, nu port grijă de cei morţi şi alung săracii de la uşa mea;

Ca intelectual, încă din anii copilăriei am fost crescut de părinţii mei departe de Dumnezeu şi de Biserică, căci nu mă duceau la sfintele slujbe, decât la înviere şi nici nu mă trimiteau la spovedanie;

În anii de liceu m-am îndepărtat mai mult de Dumnezeu, datorită educaţiei ateiste şi lipsei totale de catehizare religioasă. Ajungând la vârsta critică de 18 ani, am afirmat că nu există Dumnezeu, că preoţii sunt nişte amăgitori ai oamenilor şi că la biserică merg numai ţăranii şi bătrânii inculţi care nu ştiu carte; în ultimii ani de liceu am căzut în păcatul onaniei, care m-a stăpânit până la căsătorie; apoi am căzut în desfrânare propriu-zisă cu mai multe fete, din care una sau chiar mai multe au avortat copii;

Tot în anii de liceu am învăţat să fumez, am citit multe cărţi necreştine, ateiste, de filosofie, de ştiinţă, de artă, de iniţiere teosofică şi masonică şi cărţi erotice şi pornografice, care m-au înstrăinat tot mai mult de Dumnezeu, neascultând de preoţii Bisericii;

Atât până la căsătorie, cât şi mulţi ani după căsătorie, nu am crezut în Dumnezeu şi am hulit în public şi în taină pe Dumnezeu, Biserica şi preoţii, rămânând departe de Hristos;

La facultate am fost la fel străin de religie, de biserică, de credinţa ortodoxă, iubind mai mult stu­diul, distracţiile, păcatele trupeşti, desfrânând singur şi cu mai multe fete;

Mi-au plăcut de asemenea plimbările, turismul, în ţară şi peste hotare, filmele pornografice şi practicile yoga, karate, artele marţiale, budismul, teosofia etc -, iar la biserică mergeam numai ocazional, la îndemnul altora;

M-am îndoit mulţi ani în credinţă, nu m-am spovedit nici nu m-am împărtăşit cu Sfintele Taine din copilărie, oprindu-mi soţia şi copiii să meargă la Biserică, sau lăsându-i din copilărie în voia lor;

Nu am dat o educaţie creştinească copiilor mei, din care motiv şi-au pierdut credinţa în Dumnezeu şi trăiesc ca şi mine în păcate, departe de Hristos;

Am înjurat de cele sfinte, am fost beţiv, am certat soţia, am înşelat-o cu alte femei, am obligat-o să facă avorturi şi n-am lăsat-o să meargă la biserică;

Mi-e ruşine şi acum să merg la biserică în sărbători, ca să nu râdă oamenii de mine şi mă tem să fac o spovedanie generală, căci am multe păcate şi nu le pot încă părăsi;

Am căzut în desfrânare cu mai multe femei, tinere, căsătorite, văduve şi chiar cu rude;

Am făcut onanie, sodomie şi perversiuni sexuale multă vreme şi nici acum nu m-am pocăit de aceste grele păcate, nici nu le-am spovedit până în prezent;

Am făcut politică şi duşmănie între rude şi colegi, am activat în organizaţii oculte şi securitate, m-am răzbunat, am pârât, am corupt pe alţii, nu iubesc pe Dumnezeu şi pe oameni, nu fac milostenie şi mă tem de moarte;

Ca profesor de liceu şi facultate am primit daruri şi bani la examenele de admitere şi am promovat elevii şi studenţii slabi la învăţătură, luând mită şi cadouri, iar în unele cazuri am corupt fetele să păcătuiască cu mine pentru a lua examenele;

Ca medic am luat mită de la bolnavi ca să-i tratez, să-i operez, să le dau concedii medicale şi să-i scot la pensie;

Ca director de întreprindere, fabrică, şcoală, am luat mită ca să angajez noi salariaţi, am păcătuit cu femei ca să rămână în serviciu şi m-am purtat rău cu oamenii, persecutând pe cei corecţi şi credincioşi şi favorizând pe cei ce-mi dădeau cadouri şi bani;

Mă lenevesc să merg regulat la biserică în sărbători, Duminica şi în posturi, stau mult la televizor cu copiii mei, pierzând timpul de rugăciune şi odihnă, sunt împietrit(ă) la inimă, nu mă rog aproape deloc, nu am lacrimi de pocăinţă, nu am răbdare în viaţă, mă supăr din nimic, îmi doresc moartea, smintesc pe cei din jur cu viaţa mea, nu mă tem de iad şi nu iert din inimă;

Am pierdut în zadar tinereţea, averea, sănătatea, tot ce mi-a dat mai scump Dumnezeu, şi nu ştiu cum să mă pocăiesc şi să dobândesc iertare, fiind bătrân, slab şi păcătos. Însă am mare nădejde de mântuire, căci cred în mila lui Dumnezeu şi în rugăciunile Maicii Domnului care se roagă neîncetat pentru cei păcătoşi.

Acestea sunt păcatele mele cele mai mari pe care le-am făcut din copilărie şi până acum, pentru care mă căiesc şi-mi pare rău şi cer iertare de la Dumnezeu, iar de la sfinţia voastră, părinte, cer canon de pocăinţă şi dezlegare, căci făgăduiesc să părăsesc păcatele mele şi să pun început bun.

(Când m-am spovedit, mi-a fost ruşine să spun anumite păcate, primind dezlegare aşa. Chiar m-am împărtăşit aşa, crezând că preotul trebuie să întrebe de păcate, şi nu să le spun eu singur. Nu-mi cercetez zilnic conştiinţa. N-am fost cu luare aminte la înţelesul cuvintelor rugăciunii şi nici la cel al cuvintelor citite din cărţile sfinte. Am venit la spovedanie fără să-mi fac un serios examen de conştiinţă şi să-mi ştiu limpede păcatele mele, să le spun cu părere de rău şi cu hotărârea de a le părăsi desăvârşit şi a pune în locul lor faptele bune potrivnice păcatelor de dinaite n.n.)

Spovedania credincioşilor sporiţi duhovniceşte

Mărturisesc Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Maicii Domnului, tuturor sfinţilor şi sfinţiei tale, cinstite părinte, toate păcatele mele de la ultima spovedanie pentru care mă mustră conştiinţa.

Nu slăvesc neîncetat pe Dumnezeu Cel în Trei­me închinat şi preamărit pentru toate câte mi-a dat în viaţă;

Nu mulţumesc lui Dumnezeu ziua şi noaptea pentru că m-a născut pe lume din părinţi ortodocşi şi m-a luminat prin baia Sfântului Botez;

Nu mulţumesc lui Dumnezeu cu lacrimi de recu­noştinţă că mi-a dat viaţă, suflet, credinţă, sănătate şi mi-a adăugat ani până astăzi, ca să mă pot pocăi;

Nu mulţumesc îndeajuns lui Dumnezeu pentru necazuri, pentru boală, pentru sărăcie, pentru ocară şi pentru toate încercările şi ispitele vieţii;

Nu iubesc până la jertfă pe Hristos şi mă tem de moarte şi de chinurile iadului, fiind slab şi nepregătit;

Nu mi-am făcut întreg canonul dat de părintele meu duhovnicesc la ultima spovedanie;

Am greşit cu gândul şi cu imaginaţia, treaz şi în vis, ziua şi noaptea, din cauza mândriei şi a neluării aminte de sine;

Am greşit cu limba, vorbind mult, clevetind, osândind, glumind, luând în râs pe aproapele şi uitând mereu să rostesc rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!";

Am greşit cu uitarea, căci uit să mă rog neîncetat, să ţin tăcere şi să-mi fac canonul dat de duhovnic, uit să fac milostenie după putere, să-mi cer iertare de la aproapele, călcând poruncile Domnului din Sfânta Evanghelie şi, mai ales, uit de ceasul morţii şi al judecăţii viitoare;

Am greşit cu lăcomia pântecelui, mâncând mult şi de două ori pe zi, mai ales în posturi, bând vin şi mâncând cu ulei în zilele oprite;

Sunt biruit de iubirea de bani şi de averi şi nu mă îndur să dau milostenie la săraci, să ajut pe cei lipsiţi şi să dau ajutor la construirea bisericilor noi;

Sunt greu luptat de gândul slavei deşarte, de patimile trupului şi de cumplitele gânduri de hulă împotriva celor sfinte;

Sunt adesea biruit de pofta desfrânării, visând necurăţii, privind cu patimă feţe străine şi, mai ales, femei îmbrăcate necuviincios; nu împlinesc tot ce am promis lui Dumnezeu la spovedanie şi amân pocăinţa;

Sunt rău (rea), împietrit(ă) la inimă, respingător, îndoielnic, mincinos şi mă rog puţin;

Nu citesc cu râvnă cărţile sfinte ortodoxe, mai ales, Sfânta Scriptură, Filocalia, Vieţile Sfinţilor şi scrierile Sfinţilor Părinţi, cheltuind timpul vieţii mele în zadar;

Nu am lacrimi la rugăciune, nu împlinesc jură­mântul făcut la Botez şi căsătorie şi îmi rămân rugă­ciunile şi metaniile nefăcute; nu port grijă de copii şi de soţ (soţie), trăind în neînţelegere şi lipsindu-mi fiii de educaţie şi de iubirea lui Hristos;

Nu ard la inimă de dorul lui Dumnezeu, nu mă aprind la rugăciune de focul Duhului Sfânt şi nu pot spori deloc în dumnezeiasca iubire şi în lucrarea harică a sfintei rugăciuni, lipsindu-mă de dulceaţa mistică a unirii minţii şi inimii cu Hristos;

Nu iubesc mai mult pe cei bolnavi şi suferinzi, nu vizitez bolnavii din spitale, nu ajut după putere pe săraci, orfani, văduve şi cerşetori, nici nu mă rog lui Dumnezeu pentru ei;

Nu iubesc pe toţi oamenii deopotrivă şi, mai ales, pe cei ce nu mă laudă, pe cei ce mă mustră, pe cei ce mă ocărăsc şi îmi vădesc greşelile;

Sunt mândru(ă), trufaş, iubitor de laudă şi caut cinste şi apreciere de la oameni, iar nu de la Dumnezeu;

M-am mărturisit până acum în grabă, superficial, fără căinţă şi lacrimi;

Nu mă spovedesc regulat şi nu-mi duc soţul şi copiii la mărturisire;

M-am împărtăşit cu Trupul şi Sângele lui Hristos fără lacrimi, cu puţină evlavie şi credinţă, necutremurându-mă de iubirea de oameni a lui Dumnezeu şi de harul negrăit al dumnezeieştilor Taine;

Sunt nepăsător de mântuire, fără răbdare în viaţă, nemulţumit de starea în care mă aflu şi nu are cine mă povăţui pe calea cea strâmtă a mântuirii;

Din cauza aceasta mă cert cu soţul (soţia) şi copiii, cu rudele şi vecinii şi nu-mi pot stăpâni firea, simţurile, gândurile şi imaginaţia.

Acum, apropiindu-mă de bătrâneţe şi de moarte, doresc să merg la o mănăstire şi să mă rog lui Dumnezeu toată viaţa în linişte şi singurătate, pentru care vă rog să mă sfătuiţi şi să mă călăuziţi spre Hristos cum credeţi mai bine.

De aceea vă rog, părintele meu duhovnicesc, să aveţi milă de sufletul meu, să mă răbdaţi în ispitele vieţii, să mă sprijiniţi în lupta grea cu patimile care mă asupresc şi să mă ajutaţi să nu pierd pe Hristos, ci să mă unesc cu El şi să dobândesc iertare, milă, har şi mântuire de la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, rânduindu-mi canon de ispăşire şi dezlegare de tot ce am făcut, căci făgăduiesc să pun început bun de pocăinţă.

Spovedania femeilor gravide care merg la maternitate

întrucât femeile însărcinate trebuie să meargă la maternitate împărtăşite, pentru că îşi riscă viaţa în timpul naşterii, preoţii de parohie sunt datori să le spovedească şi să le împărtăşească înainte de internare la spital, chiar dacă se află sub canon, urmând ulterior să-şi continue canonul dat. în caz de urgenţă, dacă femeia gravidă a rămas nespovedită şi neîmpăr­tăşită, preotul este obligat s-o mărturisească pe scurt şi s-o împărtăşească cu Trupul şi Sângele lui Hristos, fiindcă la naştere femeile îşi riscă viaţa.

Iată un model de spovedanie, pe scurt, în caz de urgenţă: Mărturisesc lui Dumnezeu, Maicii Domnu­lui, tuturor Sfinţilor şi sfinţiei tale, părinte, păcatele mele cele mai mari pe care le-am făcut în viaţă şi de la ultima mea spovedanie:

Am fost întotdeauna slabă în credinţă şi n-am mers regulat la biserică;

M-am rugat puţin, în grabă şi n-am păzit poruncile lui Dumnezeu;

Am căzut în desfrânare înainte de căsătorie şi am trăit în concubinaj, până m-am cununat religios;

Am născut atâţia copii şi am avortat cu voia atâţia copii; chiar şi acest copil care urmează să-l nasc, am vrut să-l avortez;

Am păcătuit cu unul sau cu mai mulţi bărbaţi, înşelând soţul meu cu voia;

Am înjurat de cele sfinte, am fost la vrăjitoare, am fumat şi m-am îmbătat;

Sunt certată cu părinţii, cu rudele şi cu alte femei şi n-am cerut iertare până acum;

Am îndemnat pe alte femei la avort, la desfrânare şi la răzbunare, iar pe unele le-am dus eu la avort şi le-am ajutat;

M-am îmbrăcat necuviincios, după moda de azi, smintind lumea, şi am iubit distracţiile, dansul şi televizorul;

Sunt oprită de Sfânta Împărtăşanie pe un timp, din cauza păcatelor mele;

N-am postit cele patru posturi şi zilele rânduite şi nu ţin curăţie cu soţul;

Îmi pare rău de toate păcatele pe care le-am făcut şi cu lacrimi cer iertare de la Dumnezeu; iar dacă voi naşte copilul, făgăduiesc că voi părăsi păcatele făcute şi îmi voi face canonul rânduit pentru ele şi nu voi mai avorta nici un copil.

Acestea sunt păcatele mele cele mai grele care le am pe conştiinţă, pentru care cer iertare de la Dumnezeu şi de la sfinţia voastră, cinstite părinte, şi vă rog să mă dezlegaţi, să mă împărtăşiţi cu Sfintele Taine şi să mă binecuvântaţi ca să am o naştere uşoară şi să-mi dăruiască Domnul un copil frumos şi sănătos.

Spovedania bătrânilor şi bolnavilor în stare gravă

Mărturisesc Domnului nostru Iisus Hristos, Preacuratei Sale Maici, tuturor Sfinţilor şi sfinţiei tale, părinte, toate păcatele mele mari pe care le-am făcut în viaţă şi de care mă mustră conştiinţa.

Am trăit pe pământ cu multă nepăsare de mân­tuirea sufletului meu şi cu multă îndoială şi nesimţire;

Nu m-am spovedit din copilărie, de când mă ducea mama la biserică şi nu mi-am mărturisit niciodată păcatele mele cele mari;

În copilărie am fost rău, neascultător de părinţi, străin de Biserică şi nu aveam frică de Dumnezeu şi de păcat;

N-am dat o creştere bună copiilor mei, i-am lăsat de capul lor, s-au făcut răi de tineri şi au trăit de mici în beţii şi desfrânări, departe de Dumnezeu şi de Biserică;

Când eram mai mare iubeam jocurile, petre­cerile, beţia, furtul, minciuna, tutunul, înjurăturile şi femeile;

Am căzut în păcate cu femei înainte de căsătorie, am înjurat de Dumnezeu, am furat de la alţii şi nu mergeam decât rar la biserică. Am păcătuit cu soţia mea înainte de căsătorie, am păzit-o să nu facă mulţi copii, am născut cu ea atâţia copii şi am trimis-o să avorteze atâţia copii;

Am înşelat soţia de mai multe ori; păcătuind cu alte femei (bărbaţi), unele chiar rude, şi am lăsat una (sau mai multe) gravidă, fără a mărturisi la preot toate aceste mari păcate şi m-am împărtăşit cu nevrednicie;

Am înjurat mult de cele sfinte, hulind pe Dumnezeu; am bătut de mai multe ori femeia, am alungat-o de acasă, am vrut să iau altă femeie, smintind copiii şi vecinii cu păcatele mele;

Am fost foarte beţiv, rău, necredincios şi fumător în viaţă şi nu am mers regulat în sărbători la biserică; ci mă duceam la cârciumă, la prieteni, la târg, la câmp cu vitele, uitând aproape total de Dumnezeu;

Posturile nu le-am ţinut, decât miercurea şi vinerea, sau câte o săptămână la început şi la sfârşit, iar la spovedanie nu mergeam deloc, fie că nu-mi plăcea de preot, fie din necredinţă şi uitare de ceasul morţii;

La beţie şi mânie mi-am bătut soţia, m-am certat cu rudele şi cu vecinii, de la pământ şi de la vite, am avut multe judecăţi la tribunal, punând martori mincinoşi;

Am ucis mulţi oameni în război, am fost crud, răzbunător şi rău;

Am făcut politică şi am trăit toată viaţa în ură, în ceartă şi duşmănie cu rudele, cu vecinii şi cu copiii mei;

Nu m-am împărtăşit de mic cu Sfintele Taine, nu m-am rugat niciodată din sfintele cărţi, nu am citit Biblia, nu cunosc deloc învăţătura de credinţă ortodoxă şi am zis că sectele sunt mai bune ca Ortodoxia.

Acestea sunt păcatele mele cele mai mari din viaţă, pentru care cer iertare şi dezlegare, ca să pot primi Trupul şi Sângele lui Hristos, înaintea Căruia trebuie să stau cât de curând la judecată.

Spovedania bolnavilor paralizaţi care nu pot vorbi

Pe bolnavii fără grai sau operaţi în stare gravă sau muţi, dar cu mintea lucidă, preotul trebuie să-i mărturisească pe scurt, de păcatele mari făcute în viaţă, iar ei trebuie să răspundă afirmativ sau negativ, prin semne cu mâna sau cu capul.

Iată ce anume trebuie să-i întrebe preotul pe cei ce zac în patul suferinţei şi aşteaptă ceasul morţii şi al judecăţii:

Frate creştine, crezi cu tărie în Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt?

Ai zis vreodată că nu există Dumnezeu? Ai înjurat în viaţă de cele sfinte?

Ai mers vreodată la adunările sectanţilor?

Te-ai deznădăjduit vreodată de viaţă şi de mântuire? Ai încercat în viaţă să te sinucizi?

Ai urât pe cineva de moarte? Dar te-ai împăcat cu el până acum?

Ai păcătuit în viaţă cu alte femei (bărbaţi) afară de soţie (soţ)?

Ai păcătuit cu soţia înainte de cununia religioasă? Ai obligat soţia să-şi ucidă copiii?

Câte avorturi aţi făcut în viaţă?

Câţi copii aţi născut şi câţi aţi botezat în viaţă? Ai ucis vreun om?

În viaţă ai fost beţiv, desfrânat şi rău?

Ţi-ai bătut soţia şi copiii?

Ai dat copiilor educaţie creştinească sau i-ai lăsat în voia lor? Ai împărţit moştenirea în mod egal la copii?

Nu ai stricat în viaţă familia cuiva? Ai furat ceva din averea altora?

Te-ai rugat lui Dumnezeu regulat seara şi dimi­neaţa? Ai mers regulat în sărbători la sfânta biserică?

Ai ţinut în viaţă sfintele posturi?

Ai făcut în viaţă milostenie la săraci?

Te-ai spovedit şi împărtăşit regulat la biserică? Acum eşti împăcat cu femeia şi cu toţi oamenii?

Te-ai pregătit creştineşte pentru moarte şi pentru a sta la judecată în faţa lui Hristos?

Te căieşti din inimă de toate păcatele făcute în viaţă? Ai nădejde tare de mântuire?

Vrei acum să te împărtăşeşti cu Trupul şi Sângele lui Hristos?

Spovedania orfanilor, handicapaţilor, infirmilor şi cerşetorilor

Mărturisesc lui Dumnezeu, Maicii Domnului, tuturor Sfinţilor şi sfinţiei voastre, părinte, toate păcatele mele ce le-am făcut în viaţă şi de la ultima spovedanie care le am pe conştiinţă:

Nu slăvesc pe Dumnezeu Care a făcut cerul şi pământul şi mi-a dat viaţă;

Nu mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat zile până astăzi, deşi sunt orfan, infirm şi trăiesc din mila oamenilor;

Nu dau laudă lui Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, că mi-a dat minte să pot gândi, ochi să pot vedea, limbă să pot vorbi şi inimă să-L pot lăuda;

Nu mulţumesc din toată inima lui Hristos, Mântuitorul lumii, că are milă şi de mine păcătosul şi mă hrăneşte în toată ziua din mila oamenilor cu pâine, cu haine, cu apă şi adăpost pentru noapte;

Însă mă căiesc, părinte, că sunt nemulţumitor şi cârtesc înaintea lui Dumnezeu, zicând că de ce m-am născut orfan, infirm şi sărac pe lume şi nu sunt şi eu sănătos şi în stare să mă hrănesc cu mâinile mele, ca ceilalţi oameni;

Uneori chiar mă deznădăjduiesc şi îmi doresc moartea, când mă văd singur pe lume, gol, bolnav, sărac şi fără mângâiere, mai ales când văd că mulţi mă ocolesc, se feresc de mine, nu mă cercetează la azil şi spital şi chiar mă mustră;

Alteori mă mânii pe cei sănătoşi, că nu sunt şi eu ca ei, şi îi judec în cugetul meu;

Iar alteori slăbesc în credinţă şi zic că Dumnezeu este nedrept, căci unora le dă de toate şi sănătate, iar eu nu am nici adăpost, nici casă, nici masă, nici familie şi copii şi nici trup sănătos;

Din cauza deznădejdii am dorit uneori să-mi pun capăt vieţii; altădată am înjurat de cele sfinte, iar în tinereţe am căzut în desfrânare de câteva ori cu o femeie (bărbat) infirmă ca şi mine şi n-am mărturisit niciodată vreunui preot;

De multe ori am furat de la vecini, de pe câmp, din casele şi grădinile altora câte ceva de mâncare şi îmbrăcăminte, că nu aveam cu ce trăi;

La preot nu m-am spovedit de multă vreme, nici nu m-am împărtăşit de mulţi ani, căci nimeni nu şi-a făcut milă cu mine să mă ducă la biserică sau să-mi aducă un preot cu cele sfinte;

Nici la biserică nu merg regulat, căci mi-e ruşine de oameni şi n-am cu ce mă îmbrăca, iar când merg, stau la uşa bisericii şi cer milă de la creştini;

De multe ori sunt singur şi părăsit pe lume şi mă rog cu lacrimi înaintea lui Dumnezeu să aibă milă şi de sufletul meu;

Mă bucur mult când mă cercetează şi mă ajută cineva; şi sufăr mult când sunt uitat de toţi şi plâng singur, până mă mângâie Dumnezeu şi Maica Domnului.

Acestea sunt păcatele mele cele mai mari din viaţă şi vă rog, părinte, să mă iertaţi de toate câte am făcut şi să-mi daţi canon şi dezlegare de păcate, şi, dacă se poate, să mă uniţi cu Hristos prin Sfânta Împărtăşanie.

Spovedania văduvelor şi văduvilor

Mărturisesc Domnului nostru Iisus Hristos, Preacuratei Sale Maici, tuturor Sfinţilor Săi, Sfântului Înger, păzitorul vieţii mele, şi sfinţiei voastre, părin­tele meu duhovnicesc, toate păcatele mele de la ultima spovedanie, precum şi păcatele mele cele mari din copilărie până acum pentru care mă mustră conştiinţa:

Nu slăvesc pe Dumnezeu Cel în Treime închinat şi preamărit; nu mulţumesc lui Dumnezeu ziua şi noaptea pentru că m-a născut pe lume din părinţi ortodocşi şi m-a luminat prin baia Sfântului Botez;

Nu mulţumesc lui Dumnezeu cu lacrimi de recunoştinţă că mi-a dat viaţă, suflet,credinţă, sănătate şi mi-a adăugat anii până astăzi, ca să mă pot pocăi;

Mărturisesc că în tinereţe am fost (sau nu) fată cinstită şi m-am căsătorit cu un tânăr credincios (sau rău, beţiv etc);

În căsnicie m-am împăcat bine (sau nu) cu soţul, am trăit împreună atâţia ani şi am născut atâţia copii;

O dată (de mai multe ori) mi-am înşelat (sau nu) soţul, păcătuind cu alţi bărbaţi, am avortat (sau nu) atâţia copii şi ne-am păzit să nu avem copii, pentru care mă căiesc până la moarte;

De asemenea, mă căiesc foarte mult că nu am dat o bună educaţie religioasă copiilor mei, lăsându-i să cadă în toate păcatele de moarte: desfrâu, avort, certuri, beţii şi divorţ;

Mă căiesc din suflet că nu am îndemnat mai mult la rugăciune, la spovedanie şi la biserică nici pe copii, nici pe soţul meu cât am trăit împreună;

Mă căiesc mult că, din neglijenţa mea, soţul meu a murit nespovedit, neîmpărtăşit şi fără lumânare - care simbolizează lumina faptelor bune pe pământ -, şi s-a dus nepocăit înaintea lui Hristos, Mântuitorul lumii, pentru care amândoi vom da greu răspuns la judecată;

De aceea vă mărturisesc toate păcatele de moarte ale soţului meu, câte ştiu că le-a făcut în viaţă, singur şi cu mine, şi făgăduiesc, înaintea lui Dumnezeu şi a sfinţiei voastre, să fac eu canon pentru iertarea păcatelor lui (aici soţia spune preotului toate păcatele cunoscute ale soţului ei);

Acum, de când am rămas văduvă, am făcut următoarele păcate mari:

Am cârtit înaintea lui Dumnezeu că m-a despăr­ţit de soţul meu prea devreme, zicând că mai bine aş fi murit eu înaintea lui, căci este foarte grea văduvia;

Mă mustră conştiinţa căci a murit soţul (soţia) repede şi nepregătit(ă) şi nu am făcut destule rugăciuni şi milostenii pentru sufletul lui;

Nu port grijă mai mult de copiii mei căsătoriţi şi necăsătoriţi, lăsându-i să trăiască fără pocăinţă, după voia lor şi mă tem să nu aibă şi ei acelaşi sfârşit rău ca şi tatăl lor, spre osânda lor şi a mea;

Nu merg regulat la biserică, nu mă rog mai mult, nu postesc cum trebuie, nu citesc cărţi sfinte, mă spovedesc rar, mă împărtăşesc numai la Sfintele Paşti şi mă tem să nu mă duc şi eu nepregătită înaintea lui Hristos, cum s-a dus şi soţul meu;

Apoi am făcut un păcat şi mai mare. Căci dorind să mă căsătoresc a doua oară, n-am cerut sfatul preotului şi am trăit în desfrânare şi concubinaj atât timp cu (unul, doi sau mai mulţi) bărbaţi, făcând grele păcate trupeşti acum la bătrâneţe, mâniind pe Dumne­zeu şi smintind pe copiii mei şi pe cei ce mă cunosc;

La îndemnul rudelor, m-am cununat religios cu un bărbat văduv şi am convieţuit atâţia ani, apoi ne-am despărţit şi de atunci nu am mai greşit cu nici un bărbat;

Acum sunt bătrână şi plină de păcate şi vreau să le părăsesc pe toate, să fac canon pentru ele şi să plâng până la moarte. Căci am mare nădejde că mă va ierta şi milui Bunul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, urmând întru totul sfatul şi canonul dat de sfinţia voastră.

Aşa să-mi ajute Dumnezeu.

Spovedania celor ce revin la ortodoxie

Mărturisesc Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, tuturor Sfinţilor şi sfinţiei voastre, părinte, toate păcatele mele cele mari pe care le-am făcut înainte de a părăsi Biserica Ortodoxă şi cele pe care le-am săvârşit cât am fost amăgit de sectanţi, până m-am întors iarăşi în sânul Bisericii lui Hristos:

Ca fiu al Bisericii Ortodoxe, încă de copil am fost rău, neascultător de părinţi, nu mergeam la sfintele slujbe, nu mă rugam cu credinţă lui Dumnezeu, nu mă spovedeam decât la Sfintele Paşti;

Când eram elev de şcoală, furam bani de la părinţi, spuneam minciuni, nu învăţam bine carte, fumam, mergeam cu băieţii răi la film, la discotecă, la jocuri şi făceam urâte păcate trupeşti;

Când m-am făcut mai mare, am căzut în păcate trupeşti cu mai multe fete şi am trăit un timp în concubinaj până m-am cununat religios;

Cu soţia am făcut multe desfrânări şi ucideri de copii, căci am păzit-o să nu rămână gravidă şi am obligat-o să facă atâtea avorturi, pe care nu le-am mărturisit la preot, nici nu le-am părăsit şi nici nu m-am pocăit pentru ele;

Apoi, fiind stăpânit de duhul mândriei şi neavând un duhovnic bun, mărturisesc că am fost amăgit de sectanţi, necunoscând bine credinţa ortodoxă, şi de atâţia ani m-am lepădat de Biserică şi de Botezul ortodox şi m-am dus la sectă (aici se spune numele sectei);

Am primit daruri şi ajutoare materiale de la sectanţi, ca să părăsesc Biserica Ortodoxă şi să hulesc dreapta credinţă în Dumnezeu;

Am fost orbit de diavolul şi am hulit credinţa ortodoxă, mai ales Sfânta Cruce, pe Maica Domnului, icoanele şi preoţii slujitori;

Am ajuns chiar să urăsc pe Sfinţi, pe preoţi şi pe credincioşii ortodocşi, judecându-i şi vorbindu-i de rău;

Am urât de moarte Ortodoxia, Biserica, cele sfinte şi m-am lepădat de Botezul ortodox, primind botezul şi credinţa sectei în care am căzut;

Am alergat peste tot cu daruri şi cărţi sectare, prin casele ortodocşilor de la sate şi oraşe să-i convertesc la secta la care eram eu şi am amăgit unul, doi sau atâţia ortodocşi, făcându-i sectanţi ca şi mine;

Am distrus şi am profanat icoane, cruci, cărţi ortodoxe şi m-am certat cu mulţi ortodocşi pentru credinţă, fiind foarte zelos pentru învăţătura sectară;

M-am certat cu preoţii în public şi i-am hulit, vorbindu-i de rău şi numindu-i mincinoşi şi închi­nători la idoli;

Am hulit Biserica întemeiată de Hristos, sfintele slujbe şi pe credincioşii ortodocşi, smeriţi şi ascul­tători;

Am urmărit viaţa preoţilor şi a unor credincioşi mai slabi şi am defăimat în public păcatele lor;

Am răspândit cărţi, Biblii şi broşuri sectare, prin sate şi oraşe. M-am lăsat robit de demonul mândriei şi al iubirii de slavă deşartă, spunând că numai sectanţii se mântuiesc, neştiind că nu este mântuire fără Biserică, fără cruce şi fără Sfintele Taine;

Am predicat cu mândrie în adunarea sectanţilor, socotindu-mă apostol şi trimis de Dumnezeu ca să vestesc mântuirea altora, amăgindu-i că se mântuiesc fără Biserică.

Acum mă căiesc cu lacrimi de aceste păcate grele şi făgăduiesc lui Dumnezeu, Maicii Domnului, tuturor Sfinţilor Lui şi sfinţiei tale, părinte, că mă lepăd de toată învăţătura eretică a sectanţilor, de crezul lor, de mândria lor, de hulele lor, de adunarea lor şi cer iertare din toată inima pentru toate păcatele mele. Vă rog să-mi daţi aspru canon de pocăinţă şi dezlegare, căci mă reîntorc pentru totdeauna în sânul Bisericii lui Hristos, ca să-mi mântuiesc sufletul.

Spovedania ateilor şi păgânilor care se întorc la Hristos şi primesc Botezul Ortodox

Mărturisesc lui Dumnezeu, Cel în Treime închinat şi mărit, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Maicii Domnului nostru Iisus Hristos, tuturor sfinţilor şi sfinţiei tale, părinte, că m-am născut din părinţi atei (sau necreştini, păgăni) şi am fost crescut în credinţa părinţilor mei (ateism, păgânism), fără să cunosc pe adevăratul Dumnezeu, fără să ştiu că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul lumii şi să înţeleg că nimeni nu se poate mântui fără dreapta credinţă, fără Botez în numele Preasfintei Treimi şi fără Biserică.

Mărturisesc de asemenea, că, luminându-mă Dumnezeu cu lumina cunoştinţei Sfintei Evanghelii, am aflat calea mântuirii în Biserica Ortodoxă şi am primit de bunăvoie Botezul ortodox, devenind fiu duhovnicesc al Bisericii întemeiate de Hristos, pentru care dau slavă şi mulţumită lui Dumnezeu.

Cât am fost în credinţa părinţilor mei, departe de Hristos, am făcut multe păcate, pe care eu nu le soco­team a fi păcate, nemărturisindu-le niciodată cuiva. Iar acum le mărturisesc cu căinţă Domnului nostru Iisus Hristos şi sfinţiei tale, părinte, după cum urmează:

Am hulit credinţa creştină adusă în lume de Hristos, socotind-o mincinoasă, amăgitoare şi pierză­toare de suflet;

Am hulit Biserica Ortodoxă, pe slujitorii ei, slujbele ei, Sfinţii ei, Crucea răstignirii, învierea din morţi a Domnului, icoanele şi pe Maica Domnului;

Am hulit Evanghelia propovăduită în lume de Hristos şi de Sfinţii Apostoli, socotind-o neadevărată, mincinoasă, nemântuitoare;

Am hulit dogmele credinţei ortodoxe, în special dogma Preasfintei Treimi, dogma întrupării din Fecioară a Fiului lui Dumnezeu şi cea a învierii, profanând şi defăimând dreapta credinţă şi numele lui Iisus Hristos;

Am hulit pe episcopi, pe preoţi, pe creştinii ortodocşi, urându-i de moarte şi numindu-i înşelători ai oamenilor şi vrednici de pedeapsă;

M-am căsătorit cu femeie păgână (atee) ca mine (sau creştină) şi am născut atâţia copii pe care nu i-am botezat sau i-am botezat în legea mea sau în legea creştină ortodoxă;

Am păcătuit cu multe femei, creştine şi păgâne, şi am născut copii cu ele pe care i-am botezat în legea mamelor lor;

Am avut mai multe femei şi le-am silit să avorteze copiii, făcând cu ele tot felul de sodomii sau orgii;

Am câştigat mulţi bani pe nedrept şi am fost foarte lacom de averi;

Am fost rău, răzbunător, nemilostiv, hulitor de cele sfinte, zgârcit, ucigaş de oameni şi plin de toate păcatele;

Am ucis trupeşte sau sufleteşte, cu voie sau fără voie, mai mulţi oameni şi copii de creştini, când eram ateu sau păgân (mahomedan, budist, evreu etc.) şi am făcut mult rău şi pagubă creştinilor, urându-i de moarte pentru Hristos.

Acum mă căiesc de toate păcatele mele din necredinţă, din neştiinţă, din răutate, cu voie şi fără voie şi cer să fiu iertat, dezlegat şi numărat între fiii Bisericii lui Hristos, prin baia Sfântului Botez, căci mă căiesc de toate păcatele mele şi mă lepăd de legea păgână în care am fost până acum, de învăţătura ei, de botezul ei şi de obiceiurile ei, străine de Hristos şi cer iertare de la Dumnezeu. Iar sfinţia voastră să-mi fiţi martor înaintea lui Hristos pentru convertirea şi pocăinţa mea şi să mă ajutaţi să pun început de viaţă creştinească, spre mântuirea mea şi a familiei mele.

Spovedania creştinilor care au făcut păcate foarte grele în viaţă

Mărturisesc Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, tuturor Sfinţilor din cer şi sfinţiei tale, cinstite părinte, că eu sunt creştin numai cu numele, după Botez, dar prin faptele mele cumplite sunt cel mai păcătos om de pe pământ şi nu este altcineva mai rău decât mine. De aceea mă cutremur să-mi mărturisesc şi să-mi descopăr cum­plitele mele păcate pe care, singur, de bunăvoie le-am făcut în această viaţă, netemându-mă de Dumnezeu, neruşinându-mă de oameni şi pentru care nu m-a mustrat conştiinţa.

Acum, sfinţite părinte, văzându-mă bolnav, bătrân şi mustrat de conştiinţă şi temându-mă de moarte şi de judecata lui Dumnezeu, cu lacrimi şi cu durere din inimă mărturisesc păcatele mele cele prea mari şi grele care mă apasă pe suflet şi pe care nu le-am mărturisit niciodată amănunţit la vreun preot în viaţa mea, nefăcând nici canon pentru ele.

M-am născut într-o familie de părinţi (buni) răi, necredincioşi şi beţivi, care nu mi-au dat nici o educaţie creştinească în viaţă;

De mic am fost slab în credinţă, neascultător, mincinos şi rău, imitând păcatele părinţilor pe care le vedeam la ei şi la cei din jur, căci înjuram de cele sfinte, fumam, furam, mă băteam cu copiii şi nu mergeam la biserică;

Când eram mai mare am început să fur orice din casă, de la vecini, de la şcoală, de pe câmp, iar banii îi dădeam pe ţigări, pe băuturi şi la distracţii; alteori fugeam de la şcoală şi de la biserică, pentru că nu-mi plăcea să învăţ şi să mă rog;

De la vârsta de 14-15 ani am început să cad în desfrânare, cu o soră a mea mai mică, cu o verişoară, cu mai multe fete, fără nici o ruşine şi teamă de Dumnezeu şi de oameni;

De la vârsta de 16-17 ani am intrat într-o bandă de hoţi şi furam bani, vite, haine, de toate;

Am spart case, maşini, magazine, depozite, bănci etc. şi am furat averi mari;

Am jefuit mai multe biserici şi am furat din sfin­tele altare sfinte vase, cruci de metal preţios, veşminte, obiecte de cult şi cărţi, pe care le-am profanat şi vândut pe bani;

Am furat multe icoane vechi din case şi din biserici şi le-am vândut străinilor pe valută; am furat covoare, bani şi alte bunuri din biserici şi le-am vândut;

Am fost în alte ţări şi am spart maşini, vagoane de tren, magazine şi am furat bijuterii şi multe obiecte de valoare.

Am spart case de oameni bogaţi şi de rând şi m-am bătut cu ei; pe unii i-am lovit greu, pe alţii i-am mutilat, iar pe alţii i-am ucis cu pumnul, cu arma, cu cuţitul etc;

Am ucis în viaţă mai mulţi oameni, la beţie, în puşcării, unde am stat de mai multe ori, fie la distracţii în cârciumi, în hoteluri şi la nunţi, lovindu-i cu cuţitul, cu pumnul, cu obiecte speciale sau cu pistolul, fără să am nici o mustrare de conştiinţă, fiind mai rău decât fiarele!

Am căzut în tot felul de desfrânări şi sodomii cu zeci de femei şi fete minore, pe unele violându-le, pe altele bătându-le, iar pe altele omorându-le, după ce păcătuiam cu ele, ca să le iau averile;

Fiind în război, am ucis cu voia sute, mii de ostaşi inamici, cu mitraliera, cu tunul, cu tot felul de arme, fără nici o milă şi frică de Dumnezeu;

Am ucis oameni, tineri şi bătrâni, femei şi copii, în casă, la bloc, pe câmp, în cârciumi şi i-am jefuit;

Am vândut diferite droguri şi medicamente false sau vechi, îmbolnăvind pe mulţi şi am corupt sute şi mii de tineri, prin ateism, sectarism, yoga, practici metafizice păgâne, teosofie etc. Am stricat casele multora, luându-le femeile sau fetele. Am jurat strâmb, am fost căpitan de hoţi şi, putând să scap de la moarte pe cineva, am dat poruncă să-l omoare, nefiind vinovat. Am falsificat bani, paşapoarte şi alte acte publice;

Am răpit copii şi i-am vândut pe bani;

Am bătut pe tata şi pe mama şi am vrut de mai multe ori chiar să-i omor;

Am ucis la beţie sau la mânie pe tata, pe mama, pe fratele meu, rude, vecini, femei, duşmani etc, pentru avere, bani şi moştenire; m-am bătut cu alţi hoţi şi beţivi şi i-am ucis cu arma, cu cuţitul, cu pumnul etc;

Din răzbunare sau la beţie, am dat foc la casa mea, a vecinilor, a fraţilor, a duşmanilor;

Am crezut în vrăji, am făcut vrăji, am avut în ca­să duhuri rele şi prin ele am făcut mult rău la oameni;

Am stricat casele mai multor creştini prin vrăjitorie, prin desfrânare şi prin lucrarea diavolului;

Am oprit plata celor ce mi-au lucrat, le-am dat mai puţin decât trebuia, i-am jignit, lovit şi ameninţat;

Am fost om politic ateu şi am făcut mult rău celor nevinovaţi care îmi cereau ajutor, cerând de la ei bani mulţi şi daruri;

Ca primar, prefect, ministru, om de stat, am trimis pe mulţi la închisoare pe nedrept, n-am făcut dreptate, am luat daruri, am fost corupt şi ateu; n-am avut deloc milă de săraci, orfani, văduve, ţărani etc;

Fiind în funcţii mari de stat, am oprit să se zidească biserici noi, am poruncit să se dărâme biserici şi în locul lor să se facă parcuri, şcoli, cinematografe, cârciumi, blocuri etc;

De asemenea, am persecutat preoţi, călugări, creştini evlavioşi, pe motiv că sunt râvnitori pentru Biserică şi întorc pe mulţi la Hristos şi nu acceptă corupţia şi trădarea;

Apoi am aprobat şi ajutat pe sectanţi să-şi construiască, în oraşe şi sate, case de adunare, deşi nu aveau mulţi credincioşi, primind de la ei valută şi daruri mari, cu scopul de a-i corupe pe ortodocşi şi a-i face sectanţi;

Ca director şi inginer şef, am făcut multe acte false, furturi şi nedreptăţi în fabrici, ministere, între­prinderi etc, făcând mare pagubă ţării, întreprinderii şi oamenilor, din care cauză mulţi au ajuns la închisoare;

N-am dat salariul după dreptate tuturor şi am persecutat femeile muncitoare care nu-mi aduceau daruri şi nu voiau să păcătuiască cu mine; iar pe cele ce furau şi păcătuiau cu mine le favorizam, le dădeam prime şi concedii, netemându-mă de Dumnezeu şi de blestemul oamenilor nedreptăţiţi;

Ca activist de partid şi ateu, urmăream elevii de şcoli, învăţătorii şi funcţionarii care mergeau la biserică, pe cei ce credeau în Dumnezeu şi pe cei ce posedau cărţi sfinte şi îi param la securitate ca să fie anchetaţi, scoşi din serviciu şi pedepsiţi;

Persecutam pe creştini şi ţineam conferinţe de ateism în sate, oraşe, instituţii, şcoli, facultăţi şi fabrici, încercând să conving pe mulţi că nu este Dumnezeu şi creştinismul este un mit;

Ca ofiţer în armată, am ajuns ateu şi am persecutat şi urmărit pe soldaţii şi ofiţerii evlavioşi, pentru că mergeau la biserică pe ascuns, se cununau religios şi aveau icoane în casă, iar pe unii i-am pedepsit şi i-am persecutat ca să nu mai creadă în Dumnezeu;

Am controlat pe recruţi şi soldaţi dacă poartă cruci la piept şi dacă au cărţi şi icoane ortodoxe la ei şi i-am pedepsit;

Ca ofiţer de poliţie, am urmărit pe cei nevinovaţi, din motive politice, le-am făcut dosare false le-am pus martori mincinoşi şi i-am aruncat în puşcării pe nedrept pe mulţi ani, unde au avut de suferit, iar unii au murit acolo;

Ca ofiţer de securitate, am făcut mult rău oame­nilor, i-am urmărit pe mulţi creştini nevinovaţi, i-am anchetat noaptea la domiciliu, i-am bătut de moarte ca sa dea declaraţii false şi la proces am cerut condam­narea lor la închisoare grea, unde unii au şi murit;

De asemenea am corupt pe mulţi oameni cinstiţi – studenţi, funcţionari, directori, civili, militari şi feţe bisericeşti -, i-am avansat şi le-am dat bani ca să fie în slujba securităţii şi a mea;

Am anchetat preoţi, călugări şi creştini buni şi am reuşit să-i fac pe mulţi informatori politici, ca să-şi pârască pe fraţii lor, iar pe alţii i-am condamnat greu;

Am pe conştiinţă mulţi morţi, bolnavi şi oameni bătuţi, chinuiţi şi pedepsiţi de mine în închisori, pe care n-am recunoscut că i-am pârât şi condamnat şi de la care nu mi-am cerut iertare;

Ca judecător, procuror şi avocat, fiind lipsit de credinţă şi frică de Dumnezeu, am judecat pe nedrept, dând amenzi mari şi condamnând la închisoare grea pe mulţi oameni nevinovaţi, iar pe cei vinovaţi, pe hoţi, atei şi ucigaşi, i-am scos nevinovaţi în faţa legii, în schimbul unor mari daruri şi sume de bani;

Ca judecător şi şef de tribunal, am condamnat la închisoare pe unii oameni nevinovaţi, pe bază de dosare false şi motive politice, pentru că erau împotriva comunismului şi ateismului, unii dintre ei murind prin închisori;

Fiind comandant de puşcărie, am bătut de moar­te pe cei condamnaţi politic şi am pus pe gardieni să-i bată cumplit, să-i chinuie cu foamea, cu frigul şi cu tot felul de pedepse, iar pe unii dintre ei i-am ucis, direct sau indirect, prin tortură, înfometare, boală şi împuşcare;

Ca învăţător şi profesor în şcoli, am predat ateismul, am schimbat istoria ţării şi a Bisericii şi am interzis elevilor să creadă în Dumnezeu, să se închine, să aibă Biblie, să citească cărţi sfinte şi să participe la sfintele slujbe;

Ca medic, am făcut sute şi mii de avorturi la spitale şi acasă. Am făcut injecţii speciale femeilor şi le-am dat medicamente anticoncepţionale, sterilizându-le să nu rămână gravide, ucigând prin toate meto­dele mii de copii, pe care acum îi am pe conştiinţă;

Am dat medicamente vechi sau greşite la bolnavi şi am ucis sau am îmbolnăvit numeroşi copii, femei însărcinate şi bolnavi, călcând jurământul dat ca medic şi supărând mult pe Dumnezeu. Am făcut injecţii cu microbul SIDA, fără să ştiu şi am îmbolnăvit de moarte pe câţiva copii;

Ca farmacist şi asistent(ă) medical(ă) am dat la femeile însărcinate tot felul de medicamente anticon­cepţionale şi am făcut personal avorturi clandestine, contribuind direct la uciderea a numeroşi copii şi a câtorva mame, pe care le am pe conştiinţă;

Ca om de afaceri şi comerciant, am dat împrumut bani cu camătă, luând dobânzi mari; am dat fonduri mari proprii pentru cluburi, stadioane, restau­rante, hoteluri, bănci, case de toleranţă, case de adunare şi alte organizaţii oculte dubioase, iar pentru spitale, orfelinate, azile şi lăcaşuri de cult ortodoxe n-am dat nimic sau foarte puţin, făcând mult rău Bisericii Ortodoxe, adunând sume mari de bani de la oamenii săraci, încurajând corupţia, beţia şi desfrâul şi mâniind pe Dumnezeu;

De asemenea, am vândut alimente vechi, altera­te, băuturi făcute cu chimicale, vin amestecat cu apă, produse industriale slabe şi îmbrăcăminte sintetică, înşelând şi îmbolnăvind pe mulţi oameni, din care am încasat venituri mari;

Ca şofer, am accidentat mortal şi am mutilat cu maşina mai mulţi oameni, lăsându-i să moară în drum şi fugind de la locul accidentului, din cauza mea, fiind băut şi neatent la volan;

Ca ţăran şi muncitor de rând am fost foarte beţiv şi desfrânat, m-am certat cu soţia, am bătut-o greu şi s-a sinucis din cauza mea, apoi m-am judecat cu rude şi vecini de la avere şi teren, câştigând procesul pe nedrept, din care pricină ne-am bătut şi l-am lovit greu, mutilându-l (sau omorându-l);

Ca preot am blestemat pe credincioşi şi au mu­rit nedezlegaţi de mine, n-am sfătuit mai mult pe femei sa nu-şi ucidă copiii (inclusiv prin folosirea mijloacelor contraceptive: pilula, sterilet, injecţii, implanturi care sunt avortive n.n.), n-am încercat să împac pe cei certaţi, divorţaţi (din motive necanonice n.n.), aflaţi în ură de moarte şi în proces, (am cununat a doua oară pe cei care nu aveau motive canonice să divorţeze n.n.);

Au murit câţiva copii nebotezaţi şi bătrâni sau bolnavi nespovediţi şi neîmpărtăşiţi din neglijenţa mea, pentru care voi da greu răspuns în faţa lui Hristos;

De asemenea am rămas văduv şi m-am recăsătorit necanonic, smintind pe credincioşi prin viaţa mea şi pierzând harul preoţiei. Ca monah, am călcat voturile călugăreşti date în faţa lui Hristos cu mâna pe Sfânta Evanghelie, plecând în lume şi căsătorindu-mă. Din această cauză m-am rupt de Biserică, asemenea apostaţilor, smintind oamenii, şi nu m-am hotărât încă să mă întorc înapoi ca să scap de pedeapsa lui Dumnezeu.

Ca bărbat necăsătorit, am desfrânat cu multe fete, femei căsătorite şi văduve, păzindu-le şi obligându-le să avorteze şi să-şi abandoneze copiii.

Acestea sunt păcatele mele cele mari împotriva Duhului Sfânt şi păcatele strigătoare la cer, pe care nimeni altul nu le-a făcut pe pământ, pentru care mă căiesc, căzând la picioarele milei lui Dumnezeu. Iar sfinţia ta, cinstite părinte, să-mi fii martor înaintea lui Hristos la judecată, că m-am mărturisit de ele, că mă căiesc din toată inima, că cer iertare şi aspru canon până la moarte, pentru ca măcar în ceasul cel mai de pe urmă să fiu iertat, dezlegat şi mântuit.

Spovedania femeilor care au făcut păcate mari în viaţă

Mărturisesc lui Dumnezeu, Preasfintei Născă­toare de Dumnezeu, tuturor Sfinţilor şi sfinţiei tale, cinstite părinte, toate păcatele mele cele mari şi foarte mari pe care le-am făcut în viaţă împotriva Duhului Sfânt, precum şi păcatele strigătoare la cer, cum nu au mai făcut alte femei pe pământ, pentru care sunt vrednică de toată pedeapsa şi de cele mai grele chinuri ale iadului, şi pe care nu le-am mai mărturisit nicio­dată la preot:

Am fost născută într-o familie creştină (bună sau) decăzută moral, din părinţi beţivi, răi şi necre­dincioşi, care trăiau în concubinaj şi nu ştiau de Dumnezeu şi de Biserică;

În copilărie n-am primit nici o educaţie creştină ortodoxă, nici n-am fost dusă la biserică, la spovedanie, la Sfânta împărtăşanie, nici cărţi de rugăciuni nu am avut şi nimeni n-a avut grijă de sufletul şi de viaţa mea;

În anii tinereţii am căzut în desfrânări şi sodomii cu tot felul de tineri şi oameni căsătoriţi şi am făcut multe avorturi;

M-am măritat de tânără şi am avut mai multe cununii civile, dar nici o cununie religioasă (sau numai una). În căsnicie am făcut tot felul de orgii, sodomii şi desfrânări pe care le poate face omul pe pământ, de care îmi este ruşine a le şi spune;

Am păcătuit cu zeci de bărbaţi căsătoriţi şi necăsătoriţi, cununaţi şi necununaţi, creştini şi păgâni, ortodocşi şi de altă lege, tineri şi mai bătrâni, simpli şi intelectuali, şi am făcut cu mulţi dintre ei cumplite păcate de sodomie şi perversiuni sexuale, întinând multe case şi ucigând multe suflete, pentru care voi da greu răspuns la judecată;

Ca femeie măritată am făcut zeci de avorturi, singură sau ajutată de alte femei, acasă şi la spitale sau prin medicamente şi injecţii împotriva naşterii, şi am ucis copiii, încât nu ştiu cum să mă pocăiesc, ca să primesc de la Dumnezeu iertare şi mântuire;

Am făcut avorturi multor femei pentru bani, ucigând sute de copii în pântecele fetelor şi femeilor tinere, acasă sau la spital, pe ascuns ca să nu mă ştie nimeni, adunând mulţi bani şi făcând avere cu banii încasaţi de pe avorturi şi sânge nevinovat, spre a mea cumplită osândă;

M-am păzit să nu rămân gravidă şi am învăţat pe multe fete şi femei cum să se păzească, cum să avorteze şi cum să evite sarcina, omorând prin pază sute de copii pe care îi am pe conştiinţă;

Am făcut casa mea, casa părinţilor mei şi alte locuinţe, case de desfrânare, de sodomii, de orgii diavoleşti şi de ucideri de copii, case de beţii, de petreceri de noapte şi locuri de grele păcate;

Fiind asistentă medicală la spital, am ajutat la maternitate unde se fac avorturi, contribuind personal la avortarea a mii de copii, dând ajutor medicilor la chiuretaje, făcând injecţii femeilor ucigaşe şi primind bani de la ele, drept recunoştinţă;

Mi-am întreţinut casa şi copiii, mi-am cumpărat cele de nevoie în viaţă şi mi-am adunat avere din banii primiţi pe avorturi, spre a mea osândă;

Am vândut şi împrumutat medicamente şi instrumente anticoncepţionale şi am învăţat pe femei cum să le folosească împotriva naşterii de copii, contribuind la avorturi;

Am îmbolnăvit pe unele femei, făcându-le avort clandestin; le-am sterilizat, rămânând sterpe, iar pe una (mai multe) am infectat-o cu seringă, medica­mente vechi etc. şi a murit fără pocăinţă, din cauza mea, făcându-mă prin aceasta ucigaşă de copii şi de mame;

Am stricat mai multe familii prin desfrânările mele, am lăsat femei văduve şi copii orfani, luându-le bărbaţii, iar o femeie (mai multe), din cauza disperării, s-a sinucis, căci i-am distrus casa şi i-am cheltuit averea;

Am trăit în desfrânare cu un bărbat, şi soţia lui, aflând, a divorţat şi s-a sinucis; iar feciorii lor mă urăsc de moarte, vor să se răzbune şi nu vor să mă ierte;

Am făcut multe vrăji, am chemat ajutorul diavolilor, am luat mana de la vite, am făcut farmece ca fetele să nu se mai poată căsători, distrugând prin vrăjitorie mai multe fete, femei şi familii. Am făcut vrăji de tot felul, ghicind fetelor şi femeilor cu cărbuni, cărţi de joc, bobi, cafea şi cu cărţi sfinte, cum sunt: Evanghelia, Psaltirea etc, adunând mulţi bani din vrăjitorie şi făcând ură între oameni;

Am fost beţivă mulţi ani, îmbătându-mă mereu, din care cauză am înjurat de cele sfinte, am hulit pe Dumnezeu, m-am certat, am desfrânat cu mulţi bărbaţi şi am blestemat;

Mi-am blestemat copiii şi vecinii, şi am fost şi eu blestemată de mama şi de un preot şi au murit fără să mă ierte, rămânând nedezlegată de blestem;

Am vândut copii de la maternitate, de la leagăn şi de la casele de copii, precum şi de la unele familii sărace, dându-i la români şi la străini, pe valută, cu scopul de a mă îmbogăţi, vânzând sânge de copii nevinovaţi;

Am sfătuit şi am mijlocit vânzarea de copii creştini botezaţi, la oameni sectanţi, atei sau păgâni care nu cred în Hristos, lipsindu-i de mântuire spre a mea cumplită osândă;

La maternitate, ca asistentă, am lăsat să moară mai mulţi copii nou-născuţi fără botez şi nu m-am silit să-i botez cu aghiasmă, cum m-a învăţat preotul;

Am fost femeie de serviciu la oameni mari şi am furat multe lucruri şi bani de la ei, apoi am căzut în desfrânare cu ei şi cu feciorii lor, făcând ură şi dezbinare între soţie şi copii;

Am fost convertită de sectanţi la secta lor, primind daruri, cărţi şi bani şi am pus pe foc icoanele din casă, Crucea, cărţile sfinte, şi, lepădându-mă de Botezul ortodox, am primit botezul lor, certându-mă cu toţi ai mei. Ba am atras la sectă şi soţul, copiii şi alţi oameni, ducându-i pe toţi la pierzare;

Mi-am lăsat soţul, fiind desfrânată, smintind vecinii şi copiii, iar el, de ruşine, s-a sinucis, făcându-mă prin aceasta ucigaşă de oameni;

Rămânând văduvă, n-am făcut parte dreaptă de moştenire copiilor mei şi ca urmare s-au judecat, s-au şi bătut intre ei, iar unul a fost ucis din cauza mea;

N-am îngrijit la maternitate cu atenţie femeile lăuze şi pruncii nou-născuţi şi din neatenţie le-am fă­cut injecţii vechi sau le-am dat medicamente necorespunzătoare şi astfel, din cauza mea, au murit atâţia copii şi atâtea mame;

Am acceptat să fiu informatoare la securitate şi martoră mincinoasă la procese, pârând pe mulţi şi contribuind la condamnarea unor oameni nevinovaţi.

Acestea sunt cele mai mari păcate ale vieţii mele, pentru care mă căiesc din toată inima şi cu lacrimi cer iertare de la Dumnezeu şi de la sfinţia ta, părinte. Vă rog să-mi daţi canon de pocăinţă şi dezlegare, căci făgăduiesc să pun început bun, ca să dobândesc şi eu păcătoasa mântuirea sufletului.