lunedì 5 novembre 2018

RUGĂCIUNE la izbăvirea de cutremur

RUGĂCIUNE

la izbăvirea de cutremur

(se citeşte după ce a fost săvârşită Sfânta Liturghie)

Domnului să ne rugăm

Împărate Sfinte, Iubitorule de oameni Stăpâne, îndelung-

Răbdătorule, Doamne, Făcătorule a toată făptura cea văzută

şi cea nevăzută, Care toate le chiverniseşti cu cuvântul

negrăitei Tale puteri şi singur ai stăpânire asupra vieţii şi a

morţii; Cel ce pedepseşti cu dreptate, şi cu iubire de oameni

iarăşi vindeci; Care vremelnica noastră viaţă o cârmuieşti cu

preaînţeleapta Ta purtare de grijă şi în tot chipul mântuirea

noastră bine o întocmeşti. Ştim că păcatele noastre cele

multe au cutremurat pământul şi l-au tulburat, şi din pricina

lor frică şi cutremur au venit asupra noastră de la faţa

mâniei Tale, îndelung-Răbdătorule; inima noastră s-a

tulburat, clătinându-se pământul, şi frica morţii a căzut

asupra noastră, ca nu cumva ca un leu să răpească sufletele

noastre, nefiind cine să le izbăvească; ca nu cumva să ne

înghită şi să ne acopere stricăciunea, nefiind Cel ce

izbăveşte, nici Cel ce mântuieşte. Pentru aceasta la Tine cu

umilinţă cerem şi Te rugăm pe Tine, singurul Stăpân, Care

nu ţii minte răul, să nu pomeneşti fărădelegile noastre cele

de demult şi cele de acum, nici să cumpăneşti greutatea

păcatelor noastre cu răsplătirea cea cuvenită; că de vei intra

în judecată cu neamul nostru acesta, nimeni nu se va

îndrepta înaintea Ta, ci va pieri cu totul de pe pământ

pomenirea noastră a tuturor.

Adu-Ţi aminte, îndelung-Răbdătorule, de îndurările Tale

cele din veac şi de milele Tale şi de legământul Tău cel

adevărat către părinţii noştri şi să nu ne înghită pe noi

adâncul pământului, nici să ne mănânce gura lui, ci

milostiveşte-Te spre noi cei umiliţi şi ne miluieşte pe noi cei

smeriţi şi ne cercetează pe noi cei ce ne tulburăm de

înfricoşătoarea îngrozire a cutremurului şi suntem cuprinşi

de temerea şi frica cea multă. Şi de sunt undeva între noi

unii care se tem de numele Tău şi păzesc poruncile Tale - o

parte mică oarecare, aleasă, sămânţă binecuvântată,

vistierie ascunsă, pe care Tu unul o ştii şi o păzeşti, ascultă,

ca un bun, pe aceştia care cheamă facerea Ta de bine şi mila

Ta asupra noastră, şi primeşte rugăciunile lor ce se aduc Ţie,

pentru poporul cel ce a greşit, Stăpâne Iubitorule de oameni,

precum ai ascultat pe Avraam pentru cei din Sodoma,

pe Daniel şi pe Ieremia, dumnezeieştii Tăi prooroci, care au

îmblânzit bunătatea Ta asupra robiei lui Israel. Ca din neam

în neam să se slăvească adâncul cel de nepătruns al iubirii

Tale de oameni şi al îndelung-răbdării Tale, şi ca noi să-Ţi

aducem Ţie dar de mulţumire întoarcerea şi pocăinţa

noastră, fiind întăriţi cu puternică mâna Ta, pentru

rugăciunile şi cererile întru tot preacuratei Maicii Tale, şi ale

tuturor Sfinţilor, care din veac au bineplăcut Ţie, Amin.

Nessun commento:

Posta un commento